Casare cu trimitere spre rejudecare. Nerespectarea de către prima instanţă a deciziei de casare prin încălcarea flagrantă a acesteia. Ordine juridică. Inexistenţa unei judecăţi în prima instanţă. Casare ulterioară.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 373 din data de 09.02.2016
Prin adresa nr.11801/09.10.2012 Judecătoria Suceava a înaintat instanței spre competentă soluționare sesizarea inculpatului B.V. ce are ca obiect excepție de nelegalitate a HCL a Municipiului B. nr.217/29.08.2005 și HCL a municipiului B. nr.2510/28.05.2009.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pârâtul consiliul Local B. a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Suceava.
Prin sentința nr. 6662/22.11.2012 Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Suceava și a declinat competența de judecare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău - Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 16.01.2013, sub numărul de dosar 11801/86/2012, iar prin sentința civilă nr.433/13.02.2013 instanța a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat orice altă procedură și a înaintat dosarul la ICCJ în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 15.03.2013 sub numărul de dosar 11801/86/2012, iar prin încheierea camerei de consiliu din data de 13 iunie 2013 a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava-secția de contencios administrativ și fiscal la data de 11801/86/2012*, la data de 15.07.2013.
Prin sentința nr. 1643 din 20.03.2014, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 11801/86/2012, a fost admisă excepția lipsei de interes a acțiunii reclamatului B. V. și a respins acțiunea ca fiind lipsită de interes..
Investită cu soluționarea recursului declarat de reclamantul B. V. împotriva sentinței nr. 1643/20.03.2014, Curtea de Apel Suceava - Secția de Contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr.7030 din 23.09.2014, a admis recursul, a casat sentința nr. 1643/2014 și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 16.10.2014, sub nr. 11801/86/2012**
Prin încheierea din 27 noiembrie 2014 Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art. 244 Cod pr.civ., motivat, în esență, de faptul că, între timp Curtea de Apel Suceava - Secția penală, a dispus judecarea acestei excepții de către judecătorul care soluționează fondul cauzei penale, acesta pronunțându-se de altfel, asupra excepției invocate.
Prin decizia nr. 647/9.02.2015,Curtea de Apel Suceava -Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, a casat încheierea recurată și a dispus judecarea excepției pe fond.
Prin sentința nr. 2193 din 7 decembrie 2015, Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea având ca obiect "excepție nelegalitate";, formulată de reclamantul B. V., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului B, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în fapt, într-un memoriu formulat în apărare, în dosarul penal nr.17458/180/2011, în care reclamantul din prezentul dosar figura în calitate de inculpat, acesta a invocat excepțiile de nelegalitate a H.C.L. B. nr. 217/29.08.2005 și a H.C.L. B. nr. 2510/2009 și a H.C.L. nr. 11/31.01.2011.
În esență, reclamantul a invocat excepțiile de nelegalitate amintite, motivat de faptul că, Poliția Comunitară nu avea competență de a întocmi procese verbale de contravenție, decât în ceea ce privește nereguli referitoare la comerțul stradal.
Potrivit dispozițiilor art. 4 al. 1 din Legea nr.554/2004, "Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.";
Din cuprinsul acestui articol se desprind condițiile cerute de legiuitor pentru ca excepția să fie dată, în primul rând, excepția trebuie să vizeze un act administrativ cu caracter individual, existența pe rol a unui proces, iar ultima condiție este ca de actul administrativ care face obiectul excepției să depindă soluționarea cauzei pe fond.
Tribunalul a reținut așadar că fondul procesului vizează infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 Cod penal, or, în mod evident, excepția de nelegalitate invocată de reclamant nu are legătură cu soluționarea fondului cauzei penale, motiv pentru care excepția a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul B. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru judecarea fondului.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că instanța de fond a interpretat eronat motivele de drept invocate în susținerea excepțiilor de nelegalitate a H.C.L. nr. 217/2005, nr. 2510/2009 și nr. 11/2011.
Astfel, instanța de fond a reținut că fondul procesului vizează infracțiunea de ultraj, însă, în mod eronat a concluzionat că "excepția de nelegalitate invocată de reclamant nu are legătură cu soluționarea cauzei penale.
În realitate, dezlegarea pricinii penale (dosarul nr. 5588/314/2013 de pe rolul Judecătoriei Suceava) depindea de soluția ce se pronunța pe excepția de nelegalitate, întrucât, dacă ar fi fost admisă nu mai exista infracțiunea e ultraj.
Mai mult decât atât, Judecătoria Suceava, care judeca pe fond ultrajul, a considerat că excepțiile de nelegalitate invocate au legătură cu fondul cauzei, motiv pentru care a dispus soluționarea acestora de către instanța competentă - Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, aplicând eronat temeiul invocat privind art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Intimatul Consiliul Local al Municipiului B. a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului promovat de reclamantul B. V., apreciind că instanța de fond a reținut în mod corect că nu sunt întrunite condițiile legale de analizare a excepției de nelegalitate, cât timp aceasta nu are legătură cu fondul procesului de ultraj.
Excepția de nelegalitate este inadmisibilă, prin acest mijloc juridic putând fi verificate doar actele administrative cu caracter individual, așa cum prevede alin. 1 al art. 4 din Legea contenciosului administrativ. În speță, actele contestate sunt acte administrative cu caracter normativ, prin ele înființându-se două autorități locale (Poliția Primăriei și Poliția Locală).
Recursul formulat este întemeiat.
Prin decizia nr. 7030/2014, Curtea de Apel Suceava a stabilit, în drept, că analizarea îndeplinirii condițiilor de exercitare a controlului de legalitate a unui act administrativ pe calea excepției de nelegalitate aparține instanței în fața căreia s-a ridicat excepția, instanța de contencios administrativ urmând a soluționa pe fond această excepție.
Această dezlegare de drept era obligatorie pentru instanța de fond, așa cum prevede art. 315 al.1 Cod procedură civilă - În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Cu încălcarea acestei dispoziții legale, prima instanță, nu a judecat fondul cauzei
Astfel,, cu prilejul rejudecării, instanța de fond a apreciat că excepția de nelegalitate invocată nu are legătură cu soluționarea fondului cauzei penale, pronunțând o soluție cu încălcarea flagrantă atât a legii cât si a dispozițiilor instanței de recurs. Deși aceasta din urmă a statuat expres că aprecierea legăturii dintre excepția de nelegalitate și fondul cauzei revine instanței care judecă acest fond, prima instanță, încălcând nejustificat și inexplicabil dezlegările de drept ale instanței de recurs, a pronunțat o soluție care face inutil orice control judiciar, care bulversează orice idee de organizare judiciară și care aduce o atingere serioasă drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor în special în ceea ce privește dreptul de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil. Mai mult, trebuie adăugat că prima instanță nici măcar nu a motivat de ce excepția de nelegalitate nu are legătură cu fondul cauzei.
Potrivit preambulului Legii nr. 304/2004, Organizarea judiciară se instituie având ca finalitate asigurarea respectării drepturilor și a libertăților fundamentale ale persoanei prevăzute, în principal, în următoarele documente: Carta internațională a drepturilor omului, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Convenția Organizației Națiunilor Unite asupra drepturilor copilului și Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, precum și pentru garantarea respectării Constituției și a legilor țării.
Organizarea judiciară are, de asemenea, ca obiectiv de bază asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil și judecarea proceselor de către instanțe judecătorești în mod imparțial și independent de orice influențe extranee.
În speță, aceste obiective ale legii nu au fost avute în vedere de prima instanță si nu li s-a dat eficiență, demersul judiciar al petentului, respectiv declararea recursului, fiind inutil si lipsit de orice efect juridic. S-a încălcat astfel nu numai dreptul de acces la instanță și dreptul la un proces echitabil ci și arhitectura constituțională a organizării judiciare ce are în componență instanțele de control judiciar, precum si încrederea legitimă a oricărui justițiabil că statuările acestor instanțe vor fi respectate de instanțele inferioare, dându-se astfel si o previzibilitate hotărârilor judecătorești, previzibilitate întemeiată pe o așteptare legitimă că ceea ce a dispus instanța superioară va fi respectat.
Date fiind aceste încălcări grave săvârșite de instanța de fond, singura soluție legală si rezonabilă este casarea si trimiterea spre rejudecare. Nu poate fi reținută cauza pentru a fi judecată în fond și a se da eficientă dispozițiilor art. 20 al. 3 din Legea nr. 554/2004 întrucât, așa cum s-a învederat, dispozițiile legale au fost încălcate în mod flagrant, nejustificat, cu urmări extrem de serioase si severe si cu un potențial de pericol pentru ordinea juridică.
Netrimiterea cauzei spre rejudecare a doua oară, a fost concepută de legiuitor ca o dispoziție edictată în favoarea părților, urmărindu-se soluționarea într-un termen rezonabil a cauzelor, însă, în speță, aplicarea acestei dispoziții este în defavoarea recurentului, aplicarea ei producându-i daune mult mai mari decât trimiterea spre rejudecare. De altfel si recurentul a solicitat expres în cuprinsul cererii de recurs trimiterea cauzei primei instanțe. Nu este admisibil ca cererile părților să fie judecate pentru prima dată în calea de atac, cu pierderea unui grad de jurisdicție. Se poate deroga de la un al doilea grad de jurisdicție si judeca pe fond cauza direct în calea de atac în considerarea respectării unor alte principii cum ar fi soluționarea intr-un termen rezonabil a cauzei (principiu în virtutea căruia legiuitorul a optat pentru netrimiterea cauzei spre rejudecare a doua oară) însă aceasta numai în condițiile în care instanța de fond a respectat dispozițiile instanței de control judiciar si a pronunțat o soluție rezonabilă, motivată, cu respectarea drepturilor procesuale fundamentale si a organizării judiciare. O altă soluție decât aceea a trimiterii spre rejudecare ar echivala cu o validare si protejare a unor încălcări grave ale legii săvârșite de instanța de fond si cu o periclitare a sistemului judiciar în ansamblu, întrucât, dacă modul de abordare al instanței de fond ar fi însușit si de alte instanțe s-ar ajunge la o inexistență de fapt a instanțelor de fond, la inutilitatea unei judecăți în primă instanță și, implicit, la o atingere severă adusă drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor
Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat de reclamantul B.V., împotriva sentinței civile nr. 2193 din 7 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 11801/86/2012**, intimat în cauză fiind pârâtul Consiliul Local al Municipiului B. A casat sentința civilă nr. 2193 din 7 decembrie 2015 a Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și a trimis cauza spre rejudecare.
| ← Cerere de revizuire. Condiţii. Art. 509 pct. 5 Cod de... | Ordinul nr.1/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.... → |
|---|
