Cerere de instituire a dreptului de retenţie, pe calea ordonanţei preşedinţiale. Neîndeplinirea condiţiilor legale
| Comentarii |
|
Condiţia urgenţei lipseşte, deoarece reclamanţii nu deţin în prezent un drept împotriva pârâţilor, drept cu privire la care să fi făcut dovada că le-ar fi păgubit prin întârziere ori că s-ar produce o pagubă iminentă care nu s-ar putea repara, căci reclamanţilor nu li s-a recunoscut în baza unui titlu executoriu, un drept de creanţă constând în contravaloarea investiţiei pretinse a fi făcută de către aceştia la apartamentul asupra căruia solicită instituirea dreptului de retenţie Nici cerinţa neprejudecării fondului nu este îndeplinită, întrucât în absenţa unui titlu care să le recunoască reclamanţilor un drept de creanţă în contradictoriu cu pârâţii, drept care să constituie legătura de cauzalitate cu dreptul de retenţie pretins, instanţa nu se poate limita la a cerceta doar aparenţa dreptului, ci ar fi ţinută să judece însuşi fondul dreptului, pronunţându-se şi asupra eventualului drept de creanţă al reclamanţilor, împrejurare inadmisibilă în cadrul procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale.
Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 1966 din 1 iunie 2011
Prin ordonanța președințială 415 din 20 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj s-a respins cererea de ordonanță președințială privind instituirea unui drept de retenție asupra apartamentului situat în Cluj-Napoca, str. A. nr. 19, jud. Cluj formulată de reclamanții C.I., C.E.T., C.S..
Pentru a pronunța această ordonanță, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții au solicitat instanței pe cale de ordonanța președințială instituirea unui drept de retenție asupra apartamentului aflat la mansarda imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. A. nr. 19, jud. Cluj, până la soluționarea irevocabilă a cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. aaa/117/2010 a Tribunalului Cluj, în cadrul căruia aceiași reclamanți, în contradictoriu cu aceiași pârâți au solicitat instituirea unui drept de retenție asupra aceluiași imobil, până în momentul în care pârâții vor achita reclamanților suma de 623.782,78 lei, reprezentând contravaloarea investiției în apartamentul menționat.
Prin sentința civilă nr. 5073/29.03.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată de către pârâți, declinându-se competența în favoarea Tribunalului Cluj.
Potrivit art. 581 alin. (1) Cod procedură civilă, prin ordonanță președințială se pot lua măsuri provizorii, grabnice, cu privire la păstrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente, ori pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Prin încheierea civilă nr. 4460/2011 pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul civil nr. 6043/211/2011, având ca obiect suspendare provizorie a executării silite, s-a dispus în mod irevocabil suspendarea provizorie a executării silite în dosarul execuțional nr.50/2011 până la soluționarea cererii de suspendare a aceleiași executări silite formulate în cadrul contestației la executare ce formează obiectul dosarului nr. bbb/211/2011 al Judecătoriei Cluj-Napoca, care așa cum rezultă din considerentele acestei încheieri are primul termen de judecată fixat la data de 01.06.2011.
Dreptul de retenție se prezintă ca un adevărat drept real de garanție imperfect, în virtutea căruia cel care deține un bun mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să rețină lucrul respectiv să refuze deci restituirea, până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreținerea ori îmbunătățirea acelui bun.
Pornind de la această definiție, tribunalul a apreciat că nu este îndeplinită condiția urgenței care să justifice instituirea dreptului de retenție pe calea ordonanței președințiale, în speță din nici o probă administrată nerezultând caracterul urgent al acestei solicitări sau producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, aceasta cu atât mai mult cu cât, executarea silită din dosarul execuțional 50/2011, privind evacuarea reclamanților din imobilul apartament situat în Cluj-Napoca, str. Argeș, nr. 19, jud. Cluj, este în prezent suspendată.
Pe de altă parte, pentru a putea fi invocat, dreptul de retenție trebuie să aibă ca suport drepturi de creanță determinate și deplin stabilite, drepturi certe și nu unele eventuale care nu au fost stabilite, cum sunt cele din prezenta speță.
Tribunalul a apreciat că s-ar putea recunoaște reclamanților un drept de retenție, pe calea dreptului comun însă, în momentul în care drepturile lor de creanță ar fi recunoscute printr-o hotărâre judecătorească, și nu pe calea ordonanței președințiale în care instanța cercetează doar aparența dreptului.
Având în vedere toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art. 581 C.proc.civ., a respins ca neîntemeiată cererea de ordonanță președințială privind instituirea unui drept de retenție asupra apartamentului situat în Cluj-Napoca, str. A. nr.19, jud. Cluj formulată de reclamanții C.I., C.E.T., C.S..
împotriva acestei ordonanțe au declarat recurs în termen legal reclamanții, solicitând modificarea în sensul admiterii cererii și obligării intimaților la plata cheltuielilor de judecată în fond și recurs.
în motivarea recursului recurenții au invocat nelegalitatea ordonanței prin prisma art. 304 pct. 9 C.proc.civ., pe următoarele considerente:
Ordonanța este pronunțată în contradicție cu dispozițiile art. 581 C.proc.civ., întrucât instanța nu a luat în considerare îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de acest text de lege - caracterul vremelnic al măsurii, nejudecarea fondului și urgența.
Reclamanții au solicitat instituirea pe cale de ordonanța președințială a dreptului de retenție, până la soluționarea irevocabilă a recunoașterii aceluiași drept în cadrul dosarului nr. 7323/211/2010 a Tribunalului Cluj.
Ordonanța președințială este și netemeinică, întrucât din probele depuse la dosar reiese că cererea acordării dreptului de retenție în favoarea reclamanților se justifică prin aceea că aceștia nu dețin în prezent o altă locuință și nici nu sunt în măsură să și-o procure.
Este profund inechitabil să fie evacuați din apartamentul care a fost construit exclusiv prin contribuția financiară a reclamanților, înainte de a fi despăgubiți în vreun fel de către pârâți. Prin soluția adoptată, au fost încălcate principiile echității și bunei credințe, care trebuie să guverneze raporturile juridice civile.
Pârâții nu au formulat întâmpinare, însă au depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamanții au solicitat instituirea pe cale de ordonanță președințială a unui drept de retenție asupra unui apartament cu privire la care afirmă că a fost construit prin contribuția lor financiară exclusivă, între ei și pârâți derulându-se litigiul înregistrat sub nr. aaa/117/2010 al Tribunalului Cluj, având ca obiect instituirea dreptului de retenție asupra apartamentului pe calea dreptului comun, până la momentul când pârâții le vor restitui contravaloarea investiției.
Pârâții sunt posesorii unui titlu executoriu în baza căruia s-a dispus evacuarea reclamanților din apartament, însă executarea silită demarată în dosarul execuțional nr. 50/2011 este în prezent suspendată provizoriu, în baza încheierii civile nr. 4460/2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, până la soluționarea cererii de suspendare a aceleiași executări silite formulate în cadrul contestației la executare, ce formează obiectul dosarului nr. bbb/211/2011 al Judecătoriei Cluj-Napoca.
Problema de drept care se pune în prezentul litigiu este aceea dacă instituirea unui drept de retenție este susceptibilă a fi dispusă pe calea ordonanței președințiale.
Curtea apreciază că statuările primei instanțe în raport de natura juridică a dreptului de retenție, în sensul că acesta nu poate fi dispus pe calea ordonanței președințiale, sunt corecte.
Potrivit doctrinei și practicii judiciare în materie, domeniul de aplicare al ordonanței președințiale este relativ limitat, tocmai în considerarea faptului că aceasta constituie o procedură de excepție, regula fiind aceea că orice drept subiectiv devenit litigios urmează a fi ocrotit pe cale judecătorească, însă pe calea dreptului comun, cu administrare de probe în raport cu specificul fiecărei cauze.
Ordonanța președințială își găsește aplicarea în materia raporturilor de familie, locative, de vecinătate și proprietate, a executării silite.
Reclamanții și solicitarea lor nu se încadrează în niciuna din domeniile cu privire la care doctrina și jurisprudența au stabilit că procedura ordonanței președințiale este incidentă.
Desigur, odată cu evoluția societății și dreptul evoluează, astfel încât, în timp, se pot naște situații de fapt care neavând o acoperire legală se impun a fi soluționate, aici intervenind rolul instanțelor și al practicii judiciare, până la momentul în care în raport și de realitățile sociale, se adoptă și o reglementare legală.
Solicitarea reclamanților, de instituire a dreptului de retenție pe cale de ordonanța președințială, nu se circumscrie însă unei situații inedite, întrucât dreptul de retenție este o veche creație a practicii judiciare, aceeași care a stabilit că acesta nu se încadrează în sfera drepturilor cu privire la care pretinsul titular poate solicita instituirea pe calea ordonanței președințiale.
Reclamanții nu dețin în prezent o creanță certă, lichidă și exigibilă, care să le confere calitatea de creditori ai pârâților.
Or, dreptul de retenție este acel drept real care conferă creditorului, în același timp debitor al obligației de restituire sau de predare a bunului altuia, posibilitatea de a reține acel bun în stăpânirea sa, și de a refuza restituirea lui până când debitorul, la rândul său creditor al lucrului plătește datoria ce s-a născut în sarcina și în legătură cu lucru respectiv.
Deocamdată, reclamanților nu li s-a recunoscut în baza unui titlu executoriu un drept de creanță constând în contravaloarea investiției pretinsă a fi făcută de către aceștia la apartamentul asupra căruia solicită instituirea dreptului de retenție.
Cele trei condiții cumulative pentru admisibilitatea ordonanței președințiale nu sunt întrunite, întrucât: condiția urgenței lipsește, deoarece reclamanții nu dețin în prezent un drept împotriva pârâților, drept cu privire la care să fi făcut dovada că le-ar fi păgubit prin întârziere ori că s-ar produce o pagubă iminentă care nu s-ar putea repara.
Nici cerința neprejudecării fondului nu este îndeplinită, întrucât în absența unui titlu care să le recunoască reclamanților un drept de creanță în contradictoriu cu pârâții, drept care să constituie legătura de cauzalitate cu dreptul de retenție pretins, instanța nu se poate limita la a cerceta doar aparența dreptului, ci ar fi ținută să judece însuși fondul dreptului, pronunțându-se și asupra eventualului drept de creanță al reclamanților, împrejurare inadmisibilă în cadrul procedurii speciale a ordonanței președințiale.
încălcarea principiilor echității și bunei credințe invocate ca motive de recurs nu pot fi analizate, în condițiile în care procedând la verificarea prealabilă a condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale, s-a stabilit că acestea nu sunt întrunite.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
(Judecător Marta Vitos)
| ← Calea de atac împotriva sentinţei. Acţiune în rezoluţiunea... | Autoritate de lucru judecat. Acţiune în grăniţuire şi revendicare → |
|---|
