Cerere de valoare redusă . Jurisprudență Cereri

Judecătoria DOROHOI Sentinţă civilă nr. 41 din data de 09.10.2017

Dosar nr. --/222/2015 - cerere de valoare redusă -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DOROHOI, JUDEȚUL BOTOȘANI

Sentința civilă nr. --

Ședința Camerei de Consiliu din --.2015

Președinte: --

Grefier: --

Pe rol judecarea cererii de valoare redusă formulată, în baza art. 1026 și urm. Cod procedură civilă, de reclamanta S.C. --A. - prin lichidator judiciar--, cu sediul în -- în contradictoriu cu pârâta P--cu domiciliul în --

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu, lipsesc reprezentantul societății reclamante și pârâta, cauza a fost lăsată la o a doua strigare.

La a doua strigare, la apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu, lipsesc reprezentantul societății reclamante și pârâta.

Procedura este legal îndeplinită fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care prezintă obiectul cauzei, modul în care a fost îndeplinită procedura de citare cu părțile, arată că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, că pârâta nu a depus la dosar întâmpinare, precum și faptul că societatea reclamantă a depus la dosar pentru termenul de astăzi precizări.

În baza art. 131 alin. (1) Cod procedură civilă instanța, verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul art. 1028 raportat la art. 107 din Codul de procedură civilă, după care invocă din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la sumele solicitate de societatea reclamantă cu titlu de debit și penalizările aferente debitului și rămâne în pronunțare cu privire la această excepție.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Dorohoi sub nr. --/222/2015 la data de --.2015, reclamanta -- S.A. a solicitat, pe calea unei cereri de valoare redusă, obligarea pârâtei P--să achite către reclamantă suma de 106,02 lei cu titlu de preț și suma de 55,73 lei cu titlu de penalități.

Reclamanta a arătat în susținerea cererii sale, în esență, că debitul provine din prestarea de către reclamantă față de pârâtă a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare, iar penalitățile sunt consecința legală a nerespectării termenului de plată a facturilor emise.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus un centralizator care detaliază sumele pretinse atât cu titlu de debit, cât și cu titlu de penalități, facturile corespunzătoare și contractul încheiat cu pârâta.

Reclamanta, aflându-se în procedura insolvenței, nu datorează taxă judiciară de timbru.

Pârâta nu a depus răspuns la cererea reclamantei.

La termenul din data de --.2015, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În temeiul dispozițiilor art.248 alin.(1) din Codul de procedură civilă, instanța va analiza cu prioritate excepția prescripției dreptului material al reclamantei la acțiune, excepție invocată din oficiu.

Sumele facturate cu titlu de preț se pretinde că au fost generate în urma prestării de către reclamantă de servicii în perioada septembrie 2009 - septembrie 2010, perioadă în care în vigoare erau prevederile Codului civil de la 1864, precum și cele ale Decretului nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă. Acesta din urmă prevedea, la art.3, un termen general de prescripție de 3 ani pentru obligații de genul celei pretinse de reclamantă.

Totodată, mai prevedea (art.18) că instanța este obligată să invoce excepția prescripției dreptului material la acțiune din oficiu, excepția fiind considerată de ordine publică.

Potrivit dispozițiilor art.201 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare la Legii nr.287/2009 privind Codul civil, "prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit";, situație față de care regimul juridic al prescripției este dictat în întregime, în cazul de față, de normele în vigoare la momentul scadenței facturii - acela fiind momentul de la care începe să curgă prescripția.

Ca atare, instanța trebuie să trateze excepția în discuție ca fiind de ordine publică și se impunea invocarea acesteia din oficiu.

Excepția este dată, întrucât se observă faptul că facturile amintite erau scadente, potrivit disp. art.31 alin.(6) din Legea nr.241/2006, la 15 zile de la emitere. Termenul de prescripție fiind cel de 3 ani arătat mai sus, acesta s-a împlinit cel mai târziu în luna octombrie 2013 - cu mult înainte de data introducerii acțiunii de față.

Chitanța nr.--/17.05.2012, pe care reclamanta o invocă drept recunoaștere și susține că ar întrerupe curgerea termenului de prescripție nu are acest efect, întrucât:

- nu constituie o recunoaștere a întregului debit pretins, ci doar a aceluia din factura nr.--/29.09.2009 - factură achitată astfel parțial;

- chiar dacă s-a întrerupt termenul de prescripție pentru această factură și a început să curgă un nou termen, acesta este supus aceluiași regim juridic și s-a împlinit la data de 17.05.2015, or acțiunea de față a fost introdusă la data de 05.06.2015.

În consecință, instanța urmează a admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru facturile de debit și, ca atare, cu privire la aceste facturi acțiunea va fi respinsă ca prescrisă.

Cât despre penalități, acestea fiind accesorii, urmează regimul juridic al debitului și, tot din cauza intervenirii prescripției nu pot fi nici acestea solicitate dacă solicitarea privind debitul este prescrisă.

Față de această situație, și pretenția privind penalitățile va fi respinsă, pe același temei.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de din oficiu de către instanță cu privire la cererea de valoare redusă formulată de reclamanta -- S.A. - prin lichidator judiciar -- cu sediul în -- față de pârâta P--cu domiciliul în----

Respinge cererea de valoare redusă formulată de reclamanta ---- S.A. împotriva pârâtei P--, ca fiind prescrisă.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Dorohoi.

Pronunțată în ședință publică astăzi, ---.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Cerere de valoare redusă . Jurisprudență Cereri