Cerere numire curator special. Persoană având discernământul diminuat
Comentarii |
|
Dacă din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, deşi capabilă, nu poate nici personal, nici prin reprezentant să ia măsurile necesare a căror rezolvare nu suferă amânare, instanta de tutelă poate numi un curator pentru aceasta. In condiţiile în care partea vătămată din cadrul unui dosar penal ce are ca obiect un viol a fost expertizată psihiatric, iar, potrivit concluziilor medico-legale, s-a apreciat că, în prezent, acesta are discernământul diminuat, prin urmare, nu are capacitate de exerciţiu deplină pentru a putea sta singur în judecată, instanţa a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile art. 178 lit. b) NCC.
Jud. Năsăud, înch. civ. nr. 919 din 23 aprilie 2012
Prin cererea înregistrată, preşedintele completului specializat în judecarea cauzelor penale a solicitat instanţei de tutelă din cadrul Judecătoriei Năsăud ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună cu privire la numirea unei persoane în calitate de curator special, care să îl reprezinte pe numitul A.A. în cadrul dosarului penal nr. (...)/201l, ce are ca obiect un viol.
Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut faptul că pe rolul Judecătoriei Năsăud se află spre soluţionare dosarul penal nr. (...)/201l ce are ca obiect un viol, părţi în proces fiind inculpatul A.F. şi partea vătămată A.A. (major). Din piesele dosarului penal sus-menţionat instanţa reţine că partea vătămată A.A. a fost expertizată psihiatric, iar, potrivit concluziilor medico-legale, s-a apreciat că, în prezent, acesta are discernământul diminuat. Prin urmare, nu are capacitate de exerciţiu deplină
pentru a putea sta singur în judecată. In aceste condiţii, instanţa aprecia-
ză că în speţă sunt îndeplinite condiţiile art. 178 lit. b) NCC. In concret, dacă, din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, deşi capabilă, nu poate nici personal, nici prin reprezentant să ia măsurile necesare a căror rezolvare nu suferă amânare, instanţa de tutelă poate numi un curator pentru aceasta.
Dat fiind faptul că, în şedinţa din data de 23.04.2012, numita A.M. s-a declarat de acord cu numirea sa drept curator al intimatului A.A., în vederea reprezentării acestuia în cadrul procesului penal înregistrat la Judecătoria Năsăud sub nr. (...)/2011, coroborat şi cu consimţământul dat în acest sens de către intimatul A.A., instanţa, în baza art. 180-183 NCC, a admis cererea.
← Instituire curatelă. Persoană suferind de dementă senilă.... | Cazuri de instituire a curatelei. Desemnare curator → |
---|