Cereri. Jurisprudență Cereri
Comentarii |
|
Judecătoria MOINEŞTI Sentinţă civilă nr. 1689 din data de 13.05.2013
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data 08.02.2013 sub nr. 795/260/2013 reclamanta SC .... societate în reorganizare judiciară, cu sediul social în reprezentată prin Administrator special a chemat în judecată civilă pârâtul I C, cu domiciliul în jud. Bacău, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 5050 lei, reprezentând sumă încasată de pârât necuvenit.
In motivarea cererii reclamanta a arătat că, în data de 25.03.2009 împotriva reclamantei a fost declanșată procedura generală a insolvenței, prin sentința nr. 1786 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vll-a comercială, în dosarul 7807/3/2009. In dosarul de insolvență, creditorul I C a formulat declarație de creanță prin care a solicitat înscrierea la masa
credală a cu creanța în sumă de 5050 lei, motivat de faptul că prin se 496 pronunțată de Tribunalul Bacău în data de 30.03.2010, în dosarul civil 2255/110/2008 secția litigii de muncă i s-au recunoscut drepturile constând în acordarea primelor de Paști și Crăciun pentru ultimii trei ani anteriori introducerii cererii, obligând debitoarea la plata acestor sume. Sentința civilă 496 invocată drept temei la înscrierea creanței a fost casată prin decizia 1356/17.11.2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 2255//, fiind trimis în arhiva Tribunalului Bacău spre conservare. Prin urmare, administratorul judiciar, dintr-o evidentă eroare esențială a procedat la înscrierea creditorului în tabelul definitiv rectificat nr. 2 al creanțelor, la poziția nr. 6971/ cu suma de 5050 lei care a și fost plătită către pârât, în cadrul programului de plăți prevăzut în planul de reorganizare aprobat de judecătorul sindic prin se 7482/24.11.2010, conform OP 5147/02.09.2011. La data de 30.05.2012, prin se 6383 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul civil nr. 7807/3/2009/a581 aflat pe rolul Tribunalului București, irevocabilă prin nerecurare,a fost admisă
contestația formulată de și s-a dispus înlăturarea creanței în sumă de 5050 lei înscrisă în favoarea creditorului I C din tabelul definitiv rectificat nr. 2 al creanțelor.
în dovedirea cererii s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile al creanțelor depuse la dosar.
în drept s-au invocat prev. art. 1341 rap. la art. 1345 ,și urm. C.Civ.
Cf. art. 77 lg 85/2006 prezenta cerere este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Deși legal citat cu mențiunea de a depune întâmpinare, pârâtul debitor nu a înregistrat acest act procedural și nici nu a înțeles să își formuleze în altă modalitate apărările.
Instanța a administrat la solicitarea reclamantei proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-au depus la dosar: convocare adunare creditori, comunicare s.c.6383/12.06.2012, s.c.6383/30.05.2012, O.P. nr. 2594/02.09.2011, Tabel definitiv rectificat nr.2, adresa nr. 1920/26.10.2012, s.c. nr. 1786/25.03.2009, încheiere pronunțată în dosar nr. 7807/3/2009 pronunțată la data de 06.04.2009.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține:
în data de 25.03.2009 împotriva reclamantei a fost declanșată procedura generală a insolvenței, prin sentința nr. 1786 pronunțată de Tribunalul București, secția a VH-a comercială, în dosarul 7807/3/2009. în dosarul de insolventă, creditorul I C a formulat declarație de creanță
prin care a solicitat înscrierea la masa credală a cu creanța în sumă
de 5050 lei, motivat de faptul că prin se 496 pronunțată de Tribunalul Bacău în data de 30.03.2010, în dosarul civil 2255/110/2008 secția litigii de muncă i s-au recunoscut pârâtului din prezenta drepturile constând în acordarea primelor de Paști și Crăciun pentru ultimii trei ani anteriori
introducerii cererii, obligând debitoarea la plata acestor sume.
Sentința civilă 496 invocată drept temei la înscrierea creanței a fost casată prin decizia 1356/17.11.2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 2255//, fiind trimis în arhiva Tribunalului Bacău spre conservare. Prin urmare, administratorul judiciar, dintr-o evidentă eroare esențială a procedat la înscrierea creditorului în tabelul definitiv rectificat nr. 2 al creanțelor, la poziția nr. 3532 cu suma de 5050 lei care a și fost plătită către pârât, în cadrul programului de plăți prevăzut în planul de reorganizare aprobat de judecătorul sindic prin se 7482/24.11.2010, conform OP 2594/02.09.2011. La data de 30.05.2012, prin se 6383 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul civil 7807/3/2009 a 581 aflat pe rolul Tribunalului București, irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă
contestația formulată de și s-a dispus înlăturarea creanței în sumă
de 5050 lei în favoarea creditorului I C din tabelul definitiv rectificat
nr. 2 al creanțelor. în consecință pârâtul a încasat o sumă nedatorată de la reclamantă.
Potrivit art. 1345 NCC "cel care, în mod neimputabil s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri."
Din economia textului de mai sus, rezultă că situația de fapt descrisă se circumscrie perfect pe această dispoziție, întrucât în urma pronunțării unei sentințe definitive executorii, pârâtul a procedat la recuperarea creanței sale, însă ulterior această sentință a fost desființată în calea de atac, astfel că suma de bani încasată a devenit o plată nedatorată și o sursă a unei îmbogățiri fără justă cauză, raportat la faptul că pârâtului nu i se poate imputa vreo culpă în dobândirea sumei de bani respective.
Față de considerentele sus exprimate urmează să admită cererea formulată de reclamanta , societate în reorganizare judiciară, cu
sediul social în București, reprezentată prin Administrator special E B împotriva pârâtului I C domiciliată în Moinești, jud. Bacău.
Va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 5050 lei reprezentând plată nedatorată.
← Desfacerea căsătoriei. Jurisprudență Familie (infracţiuni... | Cereri. Jurisprudență Cereri → |
---|