Citare. Domiciliu procesual ales. Obligaţia de a indica numele persoanei care este îndreptăţită să primească actele de procedură în cazul alegerii de domiciliu. Nerespectare. Consecinţe
| Comentarii |
|
Reclamantele nu pot invoca nelegala lor citare prin aceea că actele de procedură au fost primite la domiciliul procesual ales de o altă persoană, iar nu de către reclamante personal, cât timp nu au indicat numele mandatarului cărora le-au transmis dreptul de a primi citaţiile în numele lor şi nici nu au precizat un alt domiciliu sau nu au depus la dosar acte din care acesta să rezulte, dând posibilitatea instanţei să facă aplicarea dispoziţiilor art. 93 teza a II-a C.proc.civ.
Secţia I civilă, Decizia nr. 1506 din 21 februarie 2013
Prin sentința nr. 2176 din 4.07.2012, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 4258/101/2012, s-a admis acțiunea formulată de reclamantele B.A.A., T.I.M., Ț.A.C., P.C.T., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Mehedinți.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantelor dobânda legală pentru sumele datorate și rămase neexecutate din sentințele nr. 824/12.05.2009 și nr. 837/03.04.2008 pronunțate de Tribunalul Mehedinți, începând cu data pronunțării respectivelor sentințe și până la data plății integrale a sumelor datorate.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în esență, sub aspectul încălcării prevederilor O.U.G. nr. 71/2009 - în sensul că această ordonanță, astfel cum a fost modificată, prevede o procedură specială de executare, de eșalonare a plăților, așa încât creanțele, nefiind ajunse la scadență, nu sunt exigibile și nu se poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare, iar, pe de altă parte, legiuitorul a stabilit și modalitatea de acordare a daunelor-interese, prin actualizarea sumelor datorate, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Prin decizia civilă nr. 9440 din 9.10.2012 a Curții de Apel Craiova s-a admis recursul, s-a modificat sentința primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii.
Instanța de recurs a apreciat că în speță nu se poate reține că neexecutarea la termen a obligațiilor de plată a drepturilor bănești stabilite prin hotărâri judecătorești nu are nicio justificare. Aceasta este cauzată de dificultățile de ordin financiar ale statului, care au determinat emiterea unui act normativ, ce prevede atât modalitatea de plată, pentru acoperirea prejudiciului, prin actualizarea în funcție de rata inflației a sumelor stabilite prin titlurile executorii, precum și eșalonarea plăților datorate, respectiv O.U.G. nr. 71/2009 cu modificările și completările ulterioare, O.U.G. nr. 45/2010 și Legea nr. 230/2011.
Această ordonanță a fost supusă controlului Curții Constituționale, fiind declarată constituțională și, de asemenea, în mai multe cauze, instanța de contencios european a considerat anumite perioade de prelungire a procedurilor de executare a unor datorii, ca intrând în marja de apreciere a statului, sub aspectul duratei procedurii, în condiții de excepție date. Mecanismul eșalonării plății a fost considerat în concordanță cu principiile consacrate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care sunt respectate anumite condiții, și anume: tranșe de efectuare a plăților precis determinate, termen rezonabil de efectuare a acestora și identificarea resurselor financiare necesare achitării acestor sume; în acest sens a fost și soluția CEDO în cauza Dumitru și alții c. României, din 4 septembrie 2012.
Prin urmare, apreciind că nu există culpă din partea Statului și a instituțiilor sale în executarea cu întârziere a obligațiilor de plată, Curtea a constatat că soluția pronunțată de instanța de fond, de obligare a pârâților la plata dobânzilor, este nelegală și netemeinică.
La data de 21.12.2012 contestatoarele B.A.A., T.I.M., Ț.A.C., P.C.T. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei pronunțate în recurs, sub nr. 9440 din 9.10.2012, invocând faptul că nu au fost legal citate pentru termenele de judecată din 25.09.2012, când s-au închis dezbaterile, 2.10.2012 și 9.10.2012, când s-a amânat pronunțarea.
S-au făcut aprecieri asupra fondului recursului, solicitându-se admiterea acestuia.
Contestația în anulare nu este fondată, urmând să fie respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 317 pct. 1 C.proc.civ., împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile poate fi promovată contestație în anulare atunci când partea nu a fost legal citată pentru termenul de judecată când s-a judecat pricina.
Potrivit art. 90 C.proc.civ., înmânarea citației și a actelor de procedură se face la domiciliul celui citat, așa cum este el indicat în cererea de chemare în judecată sau în cererea de declarare a căii de atac. Art. 93 C.proc.civ. stabilește că, atunci când partea își alege un domiciliu procedural, este obligată să indice numele mandatarului, adică numele persoanei care este îndreptățită să primească, în numele său, actele de procedură ce i se comunică la domiciliul ales. în cazul în care acest mandatar nu este indicat, textul dispune ca actele de procedură să fie comunicate la domiciliul părții.
în speță, se constată că reclamantele au indicat prin cererea de chemare în judecată că au domiciliul la sediul instituției unde lucrează, același domiciliu fiind indicat și în contestația în anulare.
în toate fazele procesuale citarea reclamantelor s-a făcut la adresa indicată ca domiciliu ales, actele de procedură (citații și comunicarea sentinței) fiind primite, în numele reclamantelor, de un angajat al instituției, persoana însărcinată în mod curent cu primirea corespondenței.
Reclamantele aveau obligația impusă de art. 93 C.proc.civ. de a preciza numele persoanei care poate să primească actele de procedură la domiciliul ales, însă numele mandatarului nu a fost indicat, iar citarea lor la domiciliu nu s-a putut face deoarece nu s-au precizat domiciliile și nu s-au depus la acte la dosar din care aceste domicilii să rezulte.
Lipsa de diligență a reclamantelor, care nu au respectat obligația ce le era impusă prin art. 93 C.proc.civ., duce la concluzia că au fost de acord, implicit, ca actele de procedură ce le sunt comunicate în cursul procesului să fie primite de funcționarul instituției care primește corespondența.
Neregularitatea citării constituie un motiv de nulitate relativă a actelor de procedură și a hotărârilor judecătorești, care poate fi invocată de partea vătămată în condițiile art. 105 alin. (2) C.proc.civ., adică atunci când prejudiciul produs nu poate fi înlăturat altfel decât prin anularea actului.
Art. 108 alin. (4) C.proc.civ. dispune, însă, că nimeni nu poate invoca neregularitatea produsă prin propriul său fapt, pentru că o astfel de conduită ar fi o manifestare a relei-credințe procesuale, care nu poate fi validată juridic.
Așadar, reclamantele nu pot invoca nelegala lor citare prin aceea că actele de procedură au fost primite la domiciliul procesual ales de un alt angajat, iar nu de către reclamante personal, cât timp nu au indicat numele mandatarului cărora le-au transmis dreptul de a primi citațiile în numele lor și nici nu au precizat un alt domiciliu sau nu au depus la dosar acte din care acesta să rezulte, dând posibilitatea instanței să facă aplicarea dispozițiilor art. 93 teza a II-a C.proc.civ.
Instanța are în vedere faptul că, potrivit art. 725 C.proc.civ., drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, așa încât reclamantele nu pot invoca propria lor culpă ca premisă de fapt a promovării contestației în anulare.
în practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul de acces la instanță implică, printre altele, posibilitatea părților de a participa efectiv la proces, de a propune probe și de a avea oportunitatea de a-și exprima punctul de vedere. Primul pas în acest sens a fost considerat ca fiind citarea lor corectă și comunicarea hotărârilor pentru a le putea contesta (cauza Capital Bank Ad c. Bulgariei, nr. 49429/99, hotărârea din 24 noiembrie 2005). Curtea a arătat că instanțele trebuie să dea dovadă de diligență suficientă și să ia toate măsurile ce se pot aștepta, în mod rezonabil, de la ele pentru a-i cita pe justițiabili (cauza Miholpa c. Letoniei nr. 61655/00, hotărârea din 31 mai 2007).
CEDO a arătat că revine în primul rând celor interesați să depună orice diligență pentru protejarea propriilor interese (cauza Agapito Maestre Sanchez c. Spaniei, nr. 29608/02, hotărârea din 4 mai 2004) și că autoritățile judiciare nu sunt răspunzătoare pentru faptul că reclamantul nu a luat măsurile corespunzătoare pentru a asigura primirea efectivă a corespondenței trimisă la adresa indicată chiar de el (cauza Oleksiy Grygorovych Boyko c. Ucrainei, nr. 17382/04 hotărârea din 23 octombrie 2007).
Concluzia care se impune este aceea că reclamantele au fost legal citate la instanța de recurs, dovezile de citare fiind atașate la dosar, actele de procedură fiind primite la adresa indicată în acțiune ca fiind domiciliul procesual și cuprinzând toate elementele prevăzute de art. 88 și 92 C.proc.civ.
Cum judecata în recurs s-a făcut după ce părțile au fost legal citate, iar pentru termenele când s-a amânat pronunțarea nu mai era necesară citarea părților, fiind menținută procedura de la termenul când s-au închis dezbaterile, nu sunt incidente dispozițiile art. 317 pct. 1 C.proc.civ.
Prin urmare, contestația în anulare a fost respinsă ca nefondată.
(Judecător Gabriela Ionescu)
| ← Recurs formulat de o Casă judeţeană de pensii într-un... | Limitele controlului judiciar în privinţa stabilirii taxei... → |
|---|
