Recurs formulat de o Casă judeţeană de pensii într-un litigiu în care parte este Casa Naţională de Pensii Publice. Lipsa calităţii procesuale active

În litigiile în care este parte Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), casele judeţene de pensii nu pot exercita calea de atac împotriva hotărârii pronunţate decât în calitate de reprezentant al acesteia pe baza împuternicirii primite din partea preşedintelui CNPP, neavând calitate procesual activă pentru a formula respectiva cale de atac în nume propriu.

Secţia I civilă, Decizia nr. 18 din 22 ianuarie 2013

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Națională de Pensii Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la soluționarea contestației formulate împotriva deciziei nr. …/2011, prin emiterea hotărârii de admitere sau de respingere a contestației.

în motivarea cererii, reclamantul a arătat că împotriva deciziei nr. …/2011 emisă de Casa Județeană de Pensii Constanța a formulat contestație în baza art. 149 și art. 174 din Legea 263/2010. Deși ulterior a revenit cu mai multe adrese, toate răspunsurile primite au fost neconcludente, în condițiile în care pârâta nu a respectat dispozițiile art. 151 alin. (2) din Legea 263/2010 și nu a emis o hotărâre prin care să soluționeze contestația.

Prin sentința civilă nr. 2444/09.05.2012 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a admis acțiunea formulată și a fost obligată pârâta Casa Națională de Pensii Publice să emită o hotărâre prin care să soluționeze contestația formulată de reclamant împotriva deciziei de pensionare.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin decizia nr. …/2011 emisă de Casa Județeană de Pensii Constanța, a fost stabilită în favoarea reclamantului o pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă în cuantum de 2.483 lei, corespunzătoare unui punctaj mediu anual de 3,38785 puncte.

Nemulțumit de acest punctaj, reclamantul a contestat decizia menționată, adresându-se în acest sens Comisiei Centrale de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, instituție care, ulterior datei de 1.01.2010, a devenit singura competentă în verificarea legalității deciziilor de pensionare.

Potrivit art. 150 alin. (3) și (4) din Legea nr. 263/2010, în soluționarea contestațiilor, Comisia Centrală de Contestații adoptă hotărâri, în termen de 45 de zile de la data înregistrării acestora.

în consecință, soluționarea oricărei contestații împotriva unei decizii de pensionare se poate realiza numai prin hotărâre, împotriva căreia beneficiarul dreptului de asigurări sociale are deschisă calea unei acțiuni în justiție. în mod firesc, hotărârea poate fi de admitere sau de respingere a contestației, după cum respingerea poate interveni nu numai în urma analizei punctuale a criticilor formulate împotriva deciziei de pensionare, dar și ca o consecință a neîndeplinirii unor cerințe procedurale.

în acest context, instanța apreciază că și în ipoteza unei greșite sesizări din partea unui titular al drepturilor de pensie, câtă vreme această sesizare are ca obiect contestația îndreptată împotriva unei decizii de pensionare, instituția pârâtă trebuie să răspundă prin hotărâre, aceasta fiind modalitatea legală de dezînvestire de contestația înregistrată pe rolul său.

Cum, în cazul de față, pârâta nu a emis o asemenea hotărâre, indiferent de soluția adoptată, față de considerentele expuse, va fi admisă acțiunea și va fi obligată pârâta să emită o hotărâre prin care să soluționeze contestația formulată de reclamant împotriva deciziei de pensionare nr. …/05.01.2011.

împotriva acestei soluții a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Constanța. în motivarea recursului a arătat că în mod greșit s-a admis acțiunea întrucât Comisia Centrală de Contestații are competență să se pronunțe numai asupra contestațiilor formulate împotriva deciziilor de pensie emise în temeiul Legii nr. 263/2010.

Intimatul nu a formulat întâmpinare. în recurs nu s-au administrat alte probe.

Curtea de Apel, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale în formularea recursului. Față de prevederile art. 137 C.proc.civ., Curtea urmează a analiza această excepție reținând următoarele:

în cauză, a fost chemată în judecată pârâta Casa Națională de Pensii Publice, iar nu Casa Județeană de Pensii Constanța.

Potrivit art. 138 lit. s) din Legea nr. 263/2010, în aplicarea prevederilor acestei legi, Casa Națională de Pensii Publice îndeplinește, printre alte atribuții, și pe aceea de reprezentare în fața instanțelor judecătorești în litigiile în care este parte ca urmare a aplicării dispozițiilor acestei legi.

Pe de altă parte, în conformitate cu art. 139 lit. l) din Legea nr. 263/2010, Casele teritoriale de pensii îndeplinesc, printre alte atribuții, și pe aceea de a asigura reprezentarea în fața instanțelor judecătorești în litigiile în care sunt parte ca urmare a aplicării dispozițiilor acestei legi.

Așadar, Casa Județeană de Pensii Constanța nu are între atribuții reprezentarea Casei Naționale de Pensii Publice în litigiile în care aceasta este parte.

Este adevărat că în art. 18 lit. ț) din Statutul Casei Naționale de Pensii Publice (aprobat prin H.G. nr. 118/2012) se prevede că între atribuțiile Caselor teritoriale de pensii este și aceea de a asigura reprezentarea în fața instanțelor judecătorești în litigiile în care parte este CNPP, dar pe baza împuternicirii primite din partea președintelui CNPP.

în cauză, Curtea a solicitat recurentei să facă dovada existenței acestui mandat, ceea ce nu s-a întâmplat.

Cum Casa Județeană de Pensii Constanța nu a indicat faptul că ar fi declarat recurs în numele Casei Naționale de Pensii Publice, nu se pune problema lipsei dovezii calității de reprezentant în sensul art. 161 alin. (2) C.proc.civ.

Cum recurenta Casa Județeană de Pensii Constanța nu a probat și nu a invocat existența unei împuterniciri în sensul art. 18 lit. ț) din Statutul Casei Naționale de Pensii Publice, nu se poate considera nici că ar fi declarat recursul în numele Casei Naționale de Pensii Publice.

Rezultă astfel că recurenta Casa Județeană de Pensii Constanța a formulat recurs în nume propriu într-o cauză în care nu a fost parte.

Ca urmare, nu există identitate între persoana care a formulat calea de atac și titularul dreptului de a exercita recurs în cauză, acest drept aparținând numai părților.

Față de această împrejurare, a fost respins recursul ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală.

(Judecător Răzvan Anghel)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Recurs formulat de o Casă judeţeană de pensii într-un litigiu în care parte este Casa Naţională de Pensii Publice. Lipsa calităţii procesuale active