Clauze abuzive în contractele de credit. Competenţa materială a instanţei
| Comentarii |
|
A pretinde că acţiunea reclamanţilor, care practic urmăreşte contracararea lipsirii de efecte a contractului de credit iniţial, generator de consecinţe patrimoniale, nu ar avea caracter evaluabil în bani, echivalează cu ignorarea naturii a însuşi dreptului pe care aceasta se fundamentează, care este un drept personal, cu conţinut economic.
Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, Sentinţa nr. 219 din 3 iunie 2011
Prin sentința civilă nr. 1454/17.12.2010, Judecătoria Vatra Dornei, jud. Suceava, admițând excepția necompetenței materiale, și-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții L.E., L.I.E. și B.A., în contradictoriu cu pârâta SC Volksbank România SA - Sucursala Vatra Dornei, în favoarea Tribunalului Suceava, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
în motivarea soluției, instanța a reținut că, în cauză, reclamanții au pretins încălcarea anumitor obligații comerciale de „a face”, atât contractuale, cât și legale, solicitând concursul instanței pentru restabilirea raporturilor juridice încălcate de pârâtă, respectiv obligarea acesteia la eliminarea clauzelor contractuale 5.a (Codiții Speciale) și 3.5 (Condiții Generale) din contractul de credit nr. 0124719/07.09.2007 și din planul de rambursare anexă și, în consecință, obligarea pârâtei la modificarea acestui plan, la respectarea unui grafic de rambursare corect, în raport de dobânda fixă, la eliminarea din actul adițional a art. 3, pct. 5.1b (privind comisionul de administrare credit) și modificarea art. 6 pct. 9.f, act adițional, în sensul că „lipsa răspunsului nu constituie acceptarea tacită”, precum și obligarea pârâtei la sistarea perceperii sumelor aferente „comisionului de administrare credit”, introdus unilateral în iunie 2010 și inclus în actele adiționale, obligații care deși, în esență, sunt patrimoniale, sunt neevaluabile în bani, din punct de vedere fiscal, altfel spus, Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, a instituit pentru acțiuni care au un astfel de obiect o taxă fixă, sau scutirea de la plata acesteia, conform art. 13.
A mai reținut prima instanță că, prin acțiune, folosul practic urmărit de reclamanți l-a constituit reglementarea raportului juridic comercial cu pârâta, în temeiul legislației aplicabile contractelor de credit bancar, atât pentru trecut, cât și pentru viitor, situație în care instanța este chemată să oblige pârâta să îndeplinească corespunzător sau să nu îndeplinească anumite obligații de a face, care se întemeiază pe contractul de credit nr. 0124719/07.09.2007, astfel că dispozițiile Deciziei nr. XXXII/09.06.2008, privind soluționarea recursului în interesul legii, pronunțată de I.C.C.J., invocate de reclamanți, nu se aplică soluționării cauzelor care au ca obiect obligația comercială de a face.
Cum prezenta cauză are ca obiect obligația comercială de a face, în raport de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) teza ultimă C.proc.civ., fiind vorba despre o cerere în materie comercială al cărei obiect este neevaluabil în bani, s-a apreciat că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Suceava.
Prin sentința nr. 1847/14.03.2011, Tribunalul Suceava, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, admițând excepția necompetenței materiale, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vatra Dornei și a sesizat Curtea de Apel Suceava cu soluționarea conflictului negativ de competență, reținând în motivare, în esență, că litigiul comercial are un obiect patrimonial, evaluabil în bani,inferior pragului de 100.000 RON, fapt ce atrage competența judecătoriei.
Analizând conflictul negativ de competență dedus judecății, constatând că a fost legal investită, în conformitate cu prevederile în art. 20 alin. (2) raportat la art. 22 alin. (2) C.proc.civ., Curtea de Apel Suceava, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.219/03.06.2011, a admis sesizarea și a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vatra Dornei, în raport de cele ce urmează:
Indiscutabil, ambele instanțe au căzut de acord asupra naturii comerciale evidente a cauzei, fundamentată pe contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 0124719/7.09.2007, care este unul comercial pentru banca pârâtă SC Volksbank Romania SA - prin Sucursala Vatra Dornei, în aplicarea prevederilor art. 3 și art. 56 C.com.
Acțiunea comercială poate fi definită ca fiind ansamblul mijloacelor procesuale prin care poate fi solicitat și asigurat concursul unui organ jurisdicțional în vederea recunoașterii sau realizării unui drept, ori interes - nesocotit, contestat sau încălcat - fie prin afirmarea dreptului subiectiv preexistent sau constituirea unei situații juridice noi, fie prin plata unei despăgubiri, sau și prin plata unei asemenea despăgubiri.
Dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia. Altfel spus, dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție „transferă” caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță. în consecință, ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară, aspecte de altfel reținute și în considerentele Deciziei nr. 32/09.06.2008, pronunțată în interesul legii de I.C.C.J., Secțiile Unite (publicată în M.Of. nr. 830/10.12.2008), obligatorie potrivit art. 329 alin. (3) C.proc.civ.
Astfel, procedând la calificarea acțiunii, Curtea constată că, în baza contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 0124719/07.09.2007, au luat naștere pentru ambele părți contractante (actualele părți litigante), drepturi și obligații patrimoniale corelative, reclamanților revenindu-le printre altele, dreptul și obligația de a achita diferite sume de bani, cu un anumit titlu. Așadar, dreptul a cărui valorificare este urmărită de reclamanți prin acțiunea întemeiată pe un act juridic cu efecte patrimoniale, nu poate fi integrat drepturilor personale nepatrimoniale.
Altfel spus, acțiunea comercială cu a cărei soluționare reclamanții au învestit instanța, este una în realizarea dreptului personal, patrimonial, de creanță, dobândit în baza contractului de credit, cu obligarea pârâtei la respectarea acestui drept, estimat după propria prețuire sub pragul valoric de 100.000 lei.
A pretinde că acțiunea reclamanților, care practic urmărește contracararea lipsirii de efecte a contractului de credit inițial, generator de consecințe patrimoniale, nu ar avea caracter evaluabil în bani, echivalează cu ignorarea naturii a însuși dreptului pe care aceasta se fundamentează, care este un drept personal, cu conținut economic.
Pe de altă parte, natura patrimonială, evaluabilă în bani, a acțiunii reclamanților se justifică și prin cauza acesteia. Astfel, dacă temeiul juridic al acțiunii - cauza dreptului (causa debendi) - îl constituie contractul de credit încheiat între părți, cauza acțiunii (causa petendi) este reprezentată de scopul către care se îndreaptă voința reclamantului și care a determinat partea să acționeze (complexul de circumstanțe care determină și întrețin voința părții de a reclama). Or, și din această perspectivă, este evident că motivul promovării acțiunii de către reclamanți este acela de a obține un avantaj patrimonial.
Față de cele ce preced, procedând în temeiul art. 22 alin. (5) C.proc.civ. la soluționarea conflictului, Curtea, a admis sesizarea, stabilind în temeiul art. 1 pct. 1 raportat la art. 2 pct. 1 lit. a) C.proc.civ., competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Judecătoriei Vatra Dornei.
(Judecător Cristinel Grosu)
| ← Minori. Exercitarea drepturilor părinteşti cu privire la... | Revizuire. Încălcarea drepturilor şi libertăţilor... → |
|---|
