Conflict de muncă. cheltuieli de judecată în caz de renunțare la judecată pe parcursul soluționării cauzei. reducere onorariu de avocat.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 196 din data de 18.10.2017
Conflict de muncă. Cheltuieli de judecată în caz de renunțare la judecată pe parcursul soluționării cauzei. Reducere onorariu de avocat.
Art. 406 alin. 3 Cod de procedură civilă
Art. 453 alin. (1) Codul de procedură civilă
Art. 451 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă
Fără a face referire la noțiunea de culpă a părții care a căzut în pretenții, dispozițiile art. 406 alin.3 C.pr.civ. sunt fără echivoc în sensul obligării reclamantului la plata cheltuielilor de judecată la cererea pârâtului, în situația în care renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată.
Realizarea dreptului la apărare este asigurată și prin posibilitatea părții de a-și angaja apărător, iar în speță nu se poate aprecia că onorariul de avocat în cuantum de 2380 lei ar fi nepotrivit de mare față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Este relevant, sub aspectul valorii pricinii, că prin acțiunea formulată contestatorul a solicitat atât anularea deciziei de suspendare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului pe perioada cercetării disciplinare prealabile, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, cât și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariul aferent intervalului de timp scurs între data suspendării contractului individual de muncă și până la plata efectivă a drepturilor salariale,actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, precum și restituirea sumei de 6000 lei reprezentând garanție iar, apelantul contestator beneficia de un venit brut lunar de peste 3000 lei.
Nu se impunea reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată prin raportare la valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocatul pârâtei, constând în solicitarea și analizarea documentelor utile soluționării cauzei, formularea întâmpinării față de cererea de chemare în judecată, formularea întâmpinării față de cererea modificatoare, reprezentarea în fața instanței la două termene de judecată, susținerea orală a concluziilor.
Împrejurarea că litigiul a fost judecat ca urmare a renunțării reclamantului la judecarea cauzei nu poate conduce la minimalizarea activității desfășurate de avocatul care a reprezentat intimata.
(Curtea de Apel București, Secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, decizia nr. 196 din 18 Octombrie 2017)
Prin recursul declarat, recurentul VB a invocat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii recurate.
În motivarea cererii de recurs arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 NCPC), în opinia recurentului, instanța de fond interpretând și aplicând greșit prevederile art 451 și 453 NCPC raportat la situația de fapt.
Potrivit art. 453 alin, (1) NCPC partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să plătească acesteia cheltuieli de judecată. Din cuprinsul textului legal reiese ideea de culpă procesuală a celui care a pierdut procesul, culpă care este sancționată prin suportarea de către acesta a cheltuielilor de judecată.
In cazul de față, a arătat recurentul, nu ne aflăm în situația stabilirii unei culpe procesuale care să impună plata unor cheltuieli de judecată așa cum prevede textul legal. Ne aflăm în situația unei renunțări la judecată cu care a fost de acord și partea adversă, având ca principal scop stingerea litigiului într-un mod amiabil și care nu presupune stabilirea culpei vreuneia dintre părți și obligarea acesteia la suportarea cheltuielilor de judecată.
Pretențiile recurentului care au format obiectul judecății au fost întemeiate, de vreme ce societatea a dat treptat curs acestora în timpul procesului, în consecință, culpa acestuia nu poate fi reținută, ci, dacă există o culpă, aceasta aparține numai intimatului care a emis o decizie nelegală și nu a achitat toate drepturile salariate și contravaloarea zilelor de concediu decât după formularea acțiunii în fața instanței de judecată.
În acest sens, cere instanței să ia în considerare și faptul că intimata atât anterior, cât și pe parcursul procesului a fost de rea-credință prin toate acțiunile pe care le-a întreprins în cadrul raporturilor de muncă încălcând totodată în mod vădit și dispozițiile legale imperative prevăzute în Codul Muncii.
Reaua-credință a intimatei reiese din mai multe acte întreprinse de către acesta respectiv, faptul că plata drepturilor salariate care trebuiau achitate pe parcursul desfășurării contractului individual de muncă nu au fost achitate decât după introducerea cererii de chemare în judecată însă fără a fi precizat cu ce scop au fost achitate aceste sume și ce reprezintă exact.
Pe perioada cercetării disciplinare, care în fapt nu a avut loc,aceasta i-a interzis accesul la locul muncii, încălcându-i astfel un drept constituțional, respectiv dreptul de a munci, drept de care orice persoană trebuie să beneficieze fără nici o discriminare. Mai mult decât atât, pe perioada cercetării disciplinare angajatorul a încercat în mod repetat prin exercitare de presiuni să facă recurentul să recunoască o faptă de care nu este vinovat și pe care nu a săvârșit-o.
De asemenea, din înscrisurile depuse la instanță pe parcursul procesului reiese clar faptul că intimatul a încercat în permanență acoperirea neregulilor cu privire la obligațiile pe care angajatorul le are conform legislației muncii și pe care acesta nu le-a respectat în mod repetat.
Totodată, potrivit art. 451 NC.PC, ";instanța poate sa reducă motivat partea din cheltuielii de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei
Din această perspectivă, consideră că obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat este netemeinică, având în vedere faptul că suma solicitată de intimată este vădit disproporționată în raport de valoarea, complexitatea, circumstanțele cauzei și de activitatea desfășurată de avocat.
Având în vedere faptul că procesul s-a desfășurat pe parcursul a două termene, la prima înfățișare instanța din oficiu punând în vedere societății să depună la dosar înscrisuri, iar la a doua înfățișare luând act de renunțarea la judecată, suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată este vădit disproporționată.
În stabilirea onorariului de avocat trebuie luată în considerare atât valoarea pricinii, cât și proporționalitatea onorariului raportat la volumul de muncă depus în sensul pregătirii apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului. Raportat la aceste criterii enumerate, consideră că,solicitarea acestuia formulată în fața instanței de fond de respingere/reducere a cheltuielilor de judecată formulată în cauză este pe deplin întemeiată.
Cu privire la cheltuielile de judecată constituind onorariu de avocat, Curtea Constituțională în Decizia nr. 401/2005 a statuat că prerogativa instanței de judecată de a cenzura cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, luând în considerare și proporționalitatea sa în raport cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.
În sensul celor prezentate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a hotărât cu privire la cheltuielile de judecată în sensul că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil ";
În Hotărârea din 19 octombrie 2006, în Cauza Raicu c. României, publicată în Monitorul Oficial nr. 597 din 29 august 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că ""nu se poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului.
Astfel că, în lipsa unor prevederi legale sau criterii jurisprudențiale care să stabilească cert, matematic, care este valoarea optimă a onorariului (în sensul de cheltuială de judecată ce va fi acordată) pentru o anumită valoare a pricinii sau pentru o anumită muncă îndeplinită (contravaloare a muncii îndeplinite) de avocat, judecătorul este cel care apreciază aceste aspecte luând în considerare principiile generale de drept, precum principiul echității, principiul rezonabilității.
În ceea ce privește litigiile de muncă, însuși legiuitorul prin reglementarea scutirii taxei de timbru în domeniul legislației muncii, a urmărit printre altele și protecția salariatului, în sensul acordării acestuia înlesnirea dreptului de acces la justiție. Consideră că obligarea la plata unor cheltuieli de judecată vădit disproporționate, raportat la natura și complexitatea litigiului ar deturna scopul instituit de normele legale.
Referitor la acest aspect arată faptul că între momentul introducerii cererii de chemare în judecată și pe parcursul derulării procesului a fost în imposibilitate obiectivă de a procura mijloacele necesare întreținerii familiei fiind în căutarea unui nou loc de muncă, situație cauzată numai de suspendarea nelegală a contractului său de muncă de către intimată și de neplata salariului de către aceasta.
La data de 18.08.2017, prin serviciul registratură a depus întâmpinare intimata MDG S.R.L., solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor invocate, Curtea, în temeiul art.496 a constatat următoarele:
În mod corect,la pronunțarea sentinței atacate instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 406 alin. 3 Cod de procedură civilă, care prevăd că,în situația în care renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
Recurentul invocă interpretarea greșită de către prima instanță a dispozițiilor art. 453 alin. (1) NCPC potrivit cărora, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să plătească acesteia cheltuieli de judecată,arătând că,din cuprinsul textului legal reiese ideea de culpă procesuală a celui care a pierdut procesul, culpă care este sancționată prin suportarea de către acesta a cheltuielilor de judecată.
Din considerentele exprimate de către prima instanță,rezultă că aceasta a făcut aplicarea unei alte dispoziții legale decât cea invocată de către apelant și anume a dispozițiilor art.406 alin.3 Cod pr.civilă ce se aplică în ipoteza cererii de acordare a cheltuielilor de judecată pretinse de pârât în situația renunțării la judecată de către reclamant.
În acest sens, fără a face referire la noțiunea de culpă a părții care a căzut în pretenții,dispozițiile art.406 alin.3 Cod pr.civilă sunt fără echivoc în sensul obligării reclamantului la plata cheltuielilor de judecată la cererea pârâtului,în situația în care renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată,aspect ce se regăsește și în cauza dedusă judecății.
Va fi înlăturată și critica referitoare la faptul că suma solicitată de intimată este vădit disproporționată în raport de valoarea, complexitatea, circumstanțele cauzei și de activitatea desfășurată de avocat.
Recurenta arată că, potrivit art. 451 NCPC, ";instanța poate sa reducă motivat partea din cheltuielii de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.";
Curtea constată că,în conformitate cu prevederile art. 451 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului. Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Așadar, din ansamblul sumelor ce constituie cheltuielile de judecată, instanța poate reduce, chiar și din oficiu, acele cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocaților, în situația în care constată că acestea sunt în mod vădit disproporționate, în funcție de criteriile legale mai sus enunțate.
În aplicarea acestor dispoziții legale,Curtea consideră că realizarea dreptului la apărare este asigurată și prin posibilitatea părții de a-și angaja apărător,iar în speță nu se poate aprecia că onorariul de avocat în cuantum de 2380 lei ce rezultă din documentele depuse în dosarul de fond în care s-a pronunțat sentința civilă atacată, ar fi nepotrivit de mare față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Astfel, se are în vedere, pe de o parte, sub aspectul valorii pricinii, că prin acțiunea formulată, contestatorul a solicitat atât anularea deciziei de suspendare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului pe perioada cercetării disciplinare prealabile,cu consecința repunerii părților în situația anterioară cât și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariul aferent intervalului de timp scurs între data suspendării contractului individual de muncă și până la plata efectivă a drepturilor salariale,actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, precum și restituirea sumei de 6000 lei reprezentând garanție iar, așa cum rezultă din adeverința cu veniturile realizate pe anul 2016 depusă la instanța de fond,apelantul contestator beneficia de un venit brut lunar de peste 3000 lei.
Curtea a apreciat că în speță nu se impunea reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată în cuantum de 2380 lei prin raportare la valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocatul pârâtei,constând în solicitarea și analizarea documentelor utile soluționării cauzei,formularea întâmpinării față de cererea de chemare în judecată,formularea întâmpinării față de cererea modificatoare,reprezentarea în fața instanței la două termene de judecată ,susținerea orală a concluziilor.
Împrejurarea că litigiul a fost judecat ca urmare a renunțării reclamantului la judecarea cauzei nu poate conduce la minimalizarea activității desfășurate de avocatul care a reprezentat intimata.
În ceea ce privește dificultățile financiare,invocate de către recurent,în speță nu s-a făcut dovada acestora.
Pentru considerentele arătate, constatând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, Curtea, în baza art.496 C.pr.civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← Acţiune în anulare - anulare act legea nr.165/2013 | Cerere de excludere asociat. cerere reconvenţională prin care... → |
|---|
