Conflict negativ de competenţă între Judecătorie şi Tribunal. Distincţie între art. 1103 şi art. 650 Cod procedură civilă, raportate la dispoziţiile Regulamentului CE 805/2004.
Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Sentinţă civilă nr. 112 din data de 17.11.2015
Conflict negativ de competență între Judecătorie și Tribunal. Distincție între art. 1103 și art. 650 Cod procedură civilă, raportate la dispozițiile Regulamentului CE 805/2004.
Dispozițiile art. 1103 Cod procedură civilă, prevederile Cărții a VII -a din codul de procedură civilă sunt aplicabile doar în măsura în care prin tratatele internaționale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale, nu se prevede altfel.
În cauză se pune problema executării unei hotărâri certificate ca titlu executoriu european, devenind incidente dispozițiile Regulamentului CE 805/2004.
Art. 20 din Regulamentul CE nr.805/2004 privind stabilirea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate prevede că procedura de punere în executare va fi reglementată de legea statului membru de executare și că hotărârea certificată ca titlu executoriu european va fi pusă în executare în aceleași condiții ca și o hotărâre pronunțată în statul membru de executare.
Potrivit art. 650 din Codul de procedură civilă, judecătoria este instanța de executare de drept comun, competentă să soluționeze toate incidentele în legătură cu executarea, cu excepția celor date în competența altor instanțe sau organe.
Secția I Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale - Sentința civilă nr.112/17 noiembrie 2015
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr…/85/29.06.2015 BEJ S.B. a solicitat ca, prin încheiere, în camera de consiliu, să se dispună încuviințarea executării silite în favoarea creditoarei M.B.P. împotriva debitoarei S.C. C. SA, pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu european reprezentat de Hotărârea Judecătorului de Pace din Florența nr…/24.02.2009 certificată ca titlu executoriu european la data de 27.07.2011, precum și pentru recuperarea cheltuielilor de executare.
Prin încheierea din 19 august 2015 Tribunalul Sibiu a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sibiu, reținând că în cauză se pune problema încuviințării executării silite a unui titlu executoriu european emis în conformitate cu dispozițiile art.18 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr.1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, de instituire a unei proceduri europene de somație de plată.
Dispozițiile art.5 din Regulamentul CE nr. 805/2004 la care se face referire în cerere nu sunt incidente, întrucât acestea vizează doar competența de emitere a titlului executoriu european nu și competența încuviințării executării.
Nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. I2 - art. 1 alin. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare deoarece acestea se referă la cererile pentru recunoașterea, precum și cele pentru încuviințarea executării silite pe teritoriul României a hotărârilor în materie civilă și comercială, pronunțate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în condițiile prevederilor Regulamentului nr. 44/2001 și nu în condițiile Regulamentul (CE) nr. 1896/2006.
Procedura de executare a unui titlu executoriu european este reglementată de art.21 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr.1896/2006 în care se prevede expres și fără echivoc faptul că "somația europeană de plată devenită executorie se execută în același condiții ca o hotărâre executorie luată în statul membru de executare";.
De asemenea, la același alineat se prevede că procedurile de executare sunt reglementate de legislația statului membru de executare.
Pe de altă parte, hotărârea a cărei punere în executare se solicită este certificată ca titlu executoriu european, or art.20 din Regulamentul CE nr. 805/2004 privind stabilirea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate prevede de asemenea că procedura de punere în executare va fi reglementată de legea statului membru de executare și că hotărârea certificată ca titlu executoriu european va fi pusă în executare în aceleași condiții ca și o hotărâre pronunțată în statul membru de executare.
Având în vedere considerentele expuse, Judecătoria Sibiu este instanța competentă să se pronunțe cu privire la încuviințarea executării silite în condițiile procedurale de drept comun.
Prin încheierea din 23.10.2015, Judecătoria Sibiu a declinat competența în favoarea Tribunalului Sibiu.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art.1103 Codul de procedură civilă, în acord cu care tribunalul este instanța de executare, atunci când se solită executarea unei hotărâri străine.
Prin sentința civilă nr…/2015 Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării Hotărârii Judecătorului de Pace din Florența nr…/24.09.2009, în favoarea Judecătoriei Sibiu, reținând în considerente următoarele:
În mod greșit Judecătoria Sibiu a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art.1103 Cod procedură civilă, dispozițiile Cărții a VII -a din Codul de procedură civilă devenind aplicabile doar în măsura în care prin tratatele internaționale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel.
În cauză se pune problema executării unei hotărâri certificate ca titlu executoriu european, devenind incidente dispozițiile Regulamentului CE nr.805/2004.
Art. 20 din Regulamentul CE nr.805/2004 privind stabilirea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate prevede că procedura de punere în executare va fi reglementată de legea statului membru de executare și că hotărârea certificată ca titlu executoriu european va fi pusă în executare în aceleași condiții ca și o hotărâre pronunțată în statul membru de executare .
Potrivit art.650 din Codul de procedură civilă, judecătoria este instanța de executare de drept comun, competentă să soluționeze toate incidentele în legătură cu executarea, cu excepția celor date în competența altor instanțe sau organe.
← Deschiderea procedurii adopţiei interne, îndeplinirea... | Contestarea identităţii inculpatului în calea de atac;... → |
---|