Conform art. 1093 C.proc.civ., termenul de hotărâri străine se referă la actele de jurisdicţie contencioasă sau necontencioasă ale instanţelor judecătoreşti, cele notariale sau ale oricăror autorităţi competente dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene
Comentarii |
|
Tribunalul GALAŢI Sentinţă civilă nr. 2949 din data de 27.08.2015
Conform art. 1093 C.proc.civ., termenul de hotărâri străine se referă la actele de jurisdicție contencioasă sau necontencioasă ale instanțelor judecătorești, cele notariale sau ale oricăror autorități competente dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2949/2015
Ședința publică de la 27 August 2015
Cuprins pe materii: hotărâre străină, hotărâre de divorț pronunțată în SUA; recunoașterea hotărârilor străine;
Index alfabetic:- hotărâre străină;
- recunoașterea hotărârilor străine
În fapt, potrivit hotărârii de divorț pronunțate la data de …...1999 de Curtea Superioară din California - Districtul ….. - Statele Unite ale Americii, în cauza nr. …….. căsătoria soților DS și LS a fost desfăcută , la cererea comună a acestora. Hotărârea a produs efecte juridice începând cu data de 19.05.1999.
Conform certificatului de stare civilă emis de autoritățile Statului California - Districtul Riverside, numita DS s-a căsătorit la data de ……1999 cu numitul SI
În drept, potrivit art. 1094 C.proc.civ., hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul personal al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sau dacă, fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetățenie al fiecărei părți ori, în lipsă de recunoaștere, au fost pronunțate în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului internațional privat român, nu sunt contrarii ordinii publice de drept internațional privat român și a fost respectat dreptul la apărare.
În sensul art. 1095 alin. 1 C.proc.civ., hotărârile referitoare la alte procese decât cele prevăzute la art. 1.094 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de autoritatea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunțată;
b) instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competența să judece procesul fără însă a fi întemeiată exclusiv pe prezența pârâtului ori a unor bunuri ale sale fără legătură directă cu litigiul în statul de sediu al respectivei jurisdicții;
c) există reciprocitate în ceea ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea.
Potrivit art. 1099 alin. 1 C.proc.civ., cererea de recunoaștere a hotărârii străine se întocmește potrivit cerințelor prevăzute de prezentul cod și va fi însoțită de următoarele acte:
a) copia hotărârii străine;
b) dovada caracterului definitiv al acesteia;
c) copia dovezii de înmânare a citației și a actului de sesizare, comunicate părții care a fost lipsă în instanța străină sau orice alt act oficial care să ateste că citația și actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de către partea împotriva căreia s-a pronunțat hotărârea;
d) orice alt act de natură să probeze, în completare, că hotărârea străină îndeplinește celelalte condiții prevăzute la art. 1.095.
Așa cum rezultă din art. 1093 C.proc.civ., termenul de hotărâri străine se referă la actele de jurisdicție contencioasă sau necontencioasă ale instanțelor judecătorești, cele notariale sau ale oricăror autorități competente dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene.
Prin prisma dispozițiilor mai sus citate, date fiind și dispozițiile art. 2600 și art. 2601 C.civ., instanța reține că, în speță, hotărârea de divorț pronunțată la data de …...1999 de Curtea Superioară din California - Districtul …….. - Statele Unite ale Americii, în cauza nr. …… reprezintă o hotărâre străină în sensul legii, care a avut în vedere legea aplicabilă conform dreptului internațional privat român și care poate fi recunoscută pe teritoriul României neexistând motive de refuz al recunoașterii în sensul art. 1096 C.proc.civ..
În același context, reține că, potrivit art. 1099 alin. 2 C.proc.civ., actele prevăzute la alin. (1) vor fi însoțite de traduceri autorizate și vor fi supralegalizate, cu respectarea dispozițiilor art. 1.092 conform cărora supralegalizarea pe cale administrativă este supusă procedurii stabilite de statul de origine al actului, urmată de supralegalizarea efectuată, fie de către misiunea diplomatică română sau oficiul consular român din acest stat, fie de către misiunea diplomatică sau oficiul consular în România ale statului de origine și, în continuare, în oricare dintre cele două situații, de către Ministerul Afacerilor Externe.
În fapt, hotărârea a cărei recunoaștere se solicită poartă Apostila emisă conform Convenției de la Haga din 5 octombrie 1961, fiind respectate dispozițiile art. 1092 C.proc.civ.
← Insolvenţă. Condiţii pentru deschiderea procedurii generale.... | Cererea de reluare a judecăţii trebuie analizată având în... → |
---|