Constatarea caracterului politic al condamnării. Condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni care nu este enumerată de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009. Admitere

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Fapta pentru care reclamanta a fost condamnată nu constituie de drept condamnare cu caracter politic, însă din starea de fapt reţinută în considerentele sentinţei de condamnare, reiese că aceasta a avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat după 6 martie 1945. Pentru acest motiv, chiar dacă infracţiunea pentru care reclamanta a fost condamnată definitiv nu se încadrează în prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, în mod legal s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ, prin admiterea capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării reclamantei.

Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 1909 din 27 mai 2011

Prin sentința civilă nr. 247/15.03.2011 a Tribunalului Cluj s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la petitul de obligare la despăgubiri.

S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta B.G.G. împotriva pârâtului Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice și s-a constatat caracterul politic al condamnării reclamantei prin Deciziunea penală nr. 1292/1953 pronunțată de Tribunalul Militar pentru Unitățile M.A.I. în dosarul nr. 1241/1953 la pedeapsa de 1 an și 11 luni închisoare.

Prin aceeași sentință s-a respins cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul pentru obligarea la despăgubiri în cuantum de 50.000 euro, reprezentând daune morale, ca fiind prescrisă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 532/1953 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial Oradea, B.G.G. - fostă I.G. - a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare corecțională, 10 lei amendă corecțională și 2 ani interdicție corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale, faptă prevăzută și pedepsită de art. 209 alin. (2) lit. f) C.pen.

Prin deciziunea nr. 1292/19.11.1953 pronunțată de Tribunalul Militar pentru Unitățile M.A.I. în dosar nr. 1241/1953 s-a admis recursul formulat de I.G. împotriva sentinței penale nr. 532/1953 care a fost schimbată în sensul că s-a schimbat încadrarea juridică din delictul de uneltire contra ordinei sociale în delictul de asociere de crime și delicte prevăzut de art. 315 C.pen. și a condamnat pe reclamantă la pedeapsa de 1 an și 11 luni închisoare corecțională cu aplicarea art. 157 C.pen.

în considerentele hotărârilor penale mai sus citate s-a reținut că I.G. s-a afiliat la asociația IKES în primăvara anului 1952 când a fost recrutată de către M.E. A participat la ședință, a cunoscut scopul asociației și la rândul ei a recrutat-o pe N.E. Asociația avea ca scop desfășurarea propagandei pentru răsturnarea prin violență a ordinei sociale existente în stat. Denumirea organizației IKES în limba română însemna organizație ilegală anticomunistă. S-a mai reținut că această organizație urmărea ca prin acțiuni violente să răstoarne ordinea socială existentă în stat și să o înlocuiască cu vechiul regim de exploatare și asuprire națională hortist.

Potrivit biletului de liberare nr. 3570/1954 emis de Penitenciarul Dumbrăveni reclamanta a executat pedeapsa în acest penitenciar în perioada de la 2.06.1953 până la 24.09.1954.

Prin hotărârea nr. 419/31.10.1990 a Comisiei pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 s-a admis cererea reclamantei și s-a constatat că perioada cât aceasta a fost închisă 3.06.1953 - 24.09.1954, de 1 an, 3 luni și 22 zile constituie vechime în muncă. Totodată i s-a acordat și o indemnizație lunară de 250 lei.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, tribunalul a apreciat că fapta pentru care reclamanta a fost condamnată nu constituie de drept condamnare cu caracter politic, însă din starea de fapta reținută în considerentele sentinței de condamnare reiese că aceasta a avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat după 6 martie 1945. în aceste condiții tribunalul apreciază ca fiind întemeiată cererea reclamantei de constatare a caracterului politic al condamnării.

Conform art. 5 alin. (1) lit. a) din lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al O.U.G. nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Prin deciziile nr. 1354/2010 și nr. 1358/2010 publicate în M.Of. nr. 761/15.11.2010, Curtea Constituțională a României a constatat că dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009, precum și dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I sunt neconstituționale.

După declararea caracterului neconstituțional al dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, reclamanta și-a precizat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 C.civ., respectiv pe dispozițiile art. 3,art. 5 și art. 9 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar în subsidiar pe dispozițiile art. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului. Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor Convenției, România a ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin Legea nr. 30/1994 care a intrat în vigoare la 20.06.1994. Prin urmare, pentru faptele petrecute anterior acestei date, Convenția nu produce efecte, aspect statuat în mod constant în practica CEDO, în special în cauzele pronunțate împotriva României. Atâta timp cât la momentul luării măsurii arestării și condamnării reclamantului România nu aderase la Convenție, aceasta nu poate fi invocată în apărarea drepturilor anterior încălcate.

însăși instanța europeană prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva României și Hotărârea din 2 februarie în Cauza Klaus și Iouri Kiladze împotriva Georgiei a apreciat că nu poate exista decât o obligație morală a statelor de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate politic.

Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 998-999 C.civ., tribunalul apreciază că potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 acțiunile patrimoniale sunt supuse prescripției de 3 ani.

în cauză, tribunalul a apreciat că problema care se pune este aceea de a stabili data de la care termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă, tribunalul apreciind că data începerii curgerii este 31 decembrie 1989. Deși reclamanta a fost eliberată la 24 septembrie 1954, din acel moment ar fi avut posibilitatea de a identifica drepturile subiective încălcate, prejudiciul produs și persoana responsabilă.

Deoarece din anul 1964 și până în anul 1989, reclamanta era expusă eventualelor represiuni din partea Securității, aceasta avea posibilitatea de a acționa începând cu data de 31 decembrie 1989 când prin Decretul nr. 33/1989 s-a desființat Departamentul Securității Statului. Dacă până la acest moment reclamanta nu ar fi îndrăznit să acționeze statul în judecată, din cauza fricii față de organul represiv al Securității, după desființarea acesteia nimic nu ar fi împiedicat-o să introducă o acțiune în justiție împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea la daune morale. în aceste condiții termenul de 3 ani de prescripție a început să curgă de la 31 decembrie 1989 și s-a împlinit la 31 decembrie 1992.

De altfel, prin adoptarea Decretului-lege nr. 118/1990 și intrarea acestuia în vigoare la 9 aprilie 1990 s-a recunoscut caracterul politic al condamnărilor la care au fost supuse unele persoane în perioada de după 6 martie 1945, perioada detenției fiind considerată vechime în muncă, respectiv 1 an de detenție constituie 1 an și 6 luni vechime în muncă. Totodată, persoanelor condamnate politic li s-a acordat și o indemnizație lunară de 200 lei/pe an de detenție. Prin același act normativ foștilor condamnați politic li s-au acordat numeroase alte drepturi ca: scutirea de la plata taxelor și impozitelor, asistență medicală și medicamente gratuite, transport gratuit în mijloacele de transport în comun etc. Reclamanta însăși este una dintre persoanele cărora li s-au recunoscut asemenea drepturi.

în consecință, neinvocându-se vreun caz de întrerupere a cursului prescripției, tribunalul a apreciat că termenul de 3 ani de când reclamanta cunoștea sau trebuia să cunoască prejudiciul și putea acționa în cunoștință expirase la data promovării prezentei acțiuni.

în ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor Declarației Universale a Drepturilor Omului, tribunalul a precizat că acest act nu a avut un caracter normativ în anul 1955 când România a devenit membru ONU și s-a obligat la respectarea acesteia. Principiile din declarație au dobândit caracter normativ abia după adoptarea celor două pacte, respectiv Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice în 1976 și Pactul Internațional privind Drepturile Economice, Sociale și Culturale. Ca și în cazul aplicării dispozițiilor Convenției, nici dispozițiile Declarației Universale nu se pot aplica unor fapte sau evenimente anterioare. Prin urmare, aceste dispoziții nu sunt aplicabile speței.

Raportat la considerentele mai sus invocate, în temeiul art. 3 din Decretul nr. 167/1958 tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la petitul de acordare a despăgubirilor materiale. în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, a admis petitul de constatare a caracterului politic al condamnării reclamantei B.G.G. prin deciziunea penală nr. 1292/19.11.1953 pronunțată de Tribunalul Militar pentru Unitățile M.A.I. în dosar nr. 1241/1953 la pedeapsa de 1 an și 11 luni închisoare.

împotriva acestei sentințe pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D.G.F.P. a Județului Cluj, a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii.

în motivarea recursului, pârâtul a învederat instanței că reclamanta nu justifică un interes în constatarea caracterului politic al condamnării sale, potrivit art. 111 C.proc.civ., deoarece Statul român a recunoscut caracterul politic prin hotărârea nr. 419/31.10.1990 a Comisiei pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990.

Chiar în cuprinsul Deciziei nr. 1358/2010, Curtea Constituțională a constatat că în materia despăgubirilor pentru daunele morale acordate persoanelor persecutate pentru motive politice în perioada comunistă, există reglementări paralele, și anume, pe de o parte, Decretul-lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999 aprobată prin Legea nr. 568/2001, iar pe de altă parte, Legea nr. 221/2009.

în consecință, este lipsită de interes admiterea petitului de constatare a caracterului politic, în condițiile în care s-a emis un act administrativ prin care s-au acordat drepturile aferente, iar potrivit deciziei Curții Constituționale mai sus arătată, nu există nicio obligație a statului de a acorda daune morale.

Reclamanta-intimată B.G.G., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

în argumentarea poziției sale, reclamanta-intimată a învederat instanței că are interes pentru formularea petitului de constatare a caracterului politic al condamnării suferite deoarece hotărârea comisiei pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 nu poate prevala în fața unei instanțe de judecată. în asemenea condiții, instanța de fond a procedat în mod corect apreciind că infracțiunea pentru care a fost condamnată nu constituie de drept o condamnare cu caracter politic, întrucât prin decizia nr. 1292/1953 a Tribunalului Militar încadrarea juridică a faptei a fost schimbată, iar reclamanta a fost condamnată pentru săvârșirea faptei de asociere pentru comiterea de crime și delicte, sancționată de art. 315 din fostul Cod penal.

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 112/117/04.01.2011, reclamanta a solicitat instanței să constate caracterul politic al condamnării dispuse prin sentința penală nr. 532/1953 a Tribunalului Militar Cluj și, în consecință, să oblige pârâtul la plata sumei de 50.000 euro sau contravaloarea în lei cursul B.N.R., afișat la data plății cu titlu de despăgubiri, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere.

în drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Ulterior, prin cererea depusă la termenul de judecată din 15.02.2011, reclamanta și-a precizat temeiul juridic al acțiunii introductive ca fiind art. 998 C.civ., art. 3,art. 5 și art. 9 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și, în subsidiar, art. 5 parag. 1 și 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prin sentința civilă nr. 532/1953 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial Oradea, în dosarul nr. 626/1953, B.G.G., fostă I.G., a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare corecțională, 10 lei amendă corecțională și 2 ani interdicție corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinei sociale, faptă prevăzută și pedepsită de art. 209 alin. (2) lit. f) C.pen.

Prin deciziunea nr. 1292/19.11.1953 pronunțată de Tribunalul Militar pentru Unitățile M.A.I., în dosarul nr. 1241/1953, s-a admis recursul formulat de I.G. împotriva sentinței penale nr. 532/1953 care a fost schimbată în sensul că s-a schimbat încadrarea juridică din delictul de uneltire contra ordinei sociale în delictul de asociere de crime și delicte prevăzut de art. 315 C.pen. și reclamanta a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 11 luni închisoare corecțională cu aplicarea art. 157 C.pen.

Potrivit biletului de liberare nr. 3570/1954 emis de Penitenciarul Dumbrăveni, reclamanta a executat pedeapsa în acest penitenciar în perioada de la 2 iunie 1953 până la 24 septembrie 1954.

Potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute la lit. a)-e).

în ceea ce privește petitul de constatare a caracterului politic al condamnării, tribunalul a reținut în mod corect că, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.

în cauză, fapta pentru care reclamanta a fost condamnată nu constituie de drept condamnare cu caracter politic, însă din starea de fapta reținută în considerentele sentinței de condamnare reiese că aceasta a avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat după 6 martie 1945.

Având în vedere că infracțiunea pentru care reclamanta a fost condamnată definitiv nu se încadrează în prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, în categoria celor pe care legiuitorul le consideră de drept condamnări politice, în mod legal instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) din același act normativ prin admiterea petitului de constatare a caracterului politic al condamnării reclamantei.

Critica recurentului referitoare la faptul că reclamanta nu justifică un interes în constatarea caracterului politic al condamnării sale, în opinia Curții, nu este întemeiată.

Deși nu este reglementat în mod expres de Codul de procedură civilă, interesul reprezintă o condiție esențială pentru ca o persoană fizică sau juridică să poată exercita o acțiune civilă.

Interesul este definit în doctrina juridică ca fiind folosul practic pe care o parte îl urmărește prin punerea în mișcarea procedurii judiciare. El poate să fie material, când se urmărește obținerea unui folos de ordin patrimonial, sau moral, în situația în care se urmărește obținerea unei satisfacții sufletești.

Interesul moral nu se confundă cu prejudiciul moral și nici cu reparația materială a daunelor morale.

Așa cum s-a arătat, în cauză reclamanta a formulat o cerere în realizarea pretinsului său drept la acordarea despăgubirilor morale în baza Legii nr. 221/2009, aceasta justificând un interes legitim, personal, născut și actual.

împrejurarea că reclamanta este beneficiara drepturilor acordate în baza Decretului-lege nr. 118/1990 prin hotărârea nr. 419/31.10.1990 a Comisiei pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 nu echivalează cu recunoașterea caracterului politic al condamnării de către Statul român.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ. raportat la art. 3041 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D.G.F.P. a Județului Cluj împotriva sentinței civile nr. 247/15.03.2011 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr. 112/117/2011, pe care o va menține ca fiind legală și temeinică.

în privința cererii reclamantei-intimate de obligare a pârâtului-recurent la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reține că în dovedirea acestei cereri reclamanta a depus copie de pe chitanța nr. 152/09.11.2010 emisă de Cabinet av. D.E. care atestă plata sumei de 700 lei de către intimată.

Așa cum s-a arătat, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 4.01.2011, iar prin aceasta reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere, fără a depune dovada efectuării cheltuielilor de judecată în fața primei instanțe.

Curtea constată că la dosarul de fond s-a depus împuternicirea avocațială nr. 37 emisă de Cabinet av. D.E. prin care reclamanta, în baza contractului de asistență juridică nr. 37/09.11.2010, a împuternicit-o pe dna av. D.E. să o asiste și să o reprezinte în fața Tribunalului Cluj.

în consecință, chitanța mai sus arătată face dovada achitării onorariului avocațial pentru fondul cauzei, astfel încât în condițiile în care prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la cererea reclamantei de obligare la plata cheltuielilor de judecată, iar reclamanta nu a înțeles să declare recurs împotriva sentinței, Curtea va respinge cererea reclamantei-intimate de obligare a pârâtului-recurent la plata cheltuielilor de judecată.

(Judecător Anca-Adriana Pop)

← Hotărâre judecătorească definitivă în apel. Neevocare...		Minori. Exercitarea drepturilor părinteşti cu privire la... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Constatarea caracterului politic al condamnării. Condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni care nu este enumerată de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009. Admitere