Cont.adm.acţiune având ca obiect obligarea autorităţii naţionale pentru restituirea proprietăţilor (anrp) la plata sumelor reprezentând despăgubiri acordate potrivit legii 290/2003. excepţia lipsei calităţii procesual active a anrp.
Comentarii |
|
Tribunalul BUZĂU Hotărâre nr. 6 din data de 06.09.2016
CAF
Acțiune având ca obiect obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) la plata sumelor reprezentând despăgubiri acordate potrivit Legii 290/2003. Excepția lipsei calității procesual active a ANRP.
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 269/22.04.2015 a Tribunalului Vrancea - Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosar nr. 144/91/2015, a fost admisă excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Vrancea și, în baza dispozițiilor art. 132 Cod procedură civilă cu referire la art. 94 alin. 1 pct. 4 Cod procedură civilă a fost constatată necompetența materială a acestei instanțe și a fost declinată competența în favoarea Tribunalului Buzău (conform încheierii de îndreptare a erorii materiale din oficiu dată la 04.05.2015 în același dosar).
Dosarul cauzei a fost înregistrat sub nr. 144/91/2015 la data de 27.11.2015 la Tribunalul Buzău.
Prin cererea de față, reclamanții I.N. și I.A. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 29087 lei pentru fiecare dintre reclamanți, reprezentând despăgubiri acordate potrivit Legii nr. 290/2003.
În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că prin Hotărârea nr. 101/25.02.2011 emisă de Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a fost admisă cererea lor pentru acordarea de despăgubiri pentru bunurile abandonate în Basarabia de autorii lor, Iliescu Neculai și Eugenia, dar plata nu a fost efectuată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1 și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 10 din Legea nr. 290/2003 și HG nr. 1120/2006.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității sale procesual pasive și excepția privind prematuritatea cererii, arătând că sarcina plății revine Ministerului Finanțelor Publice, potrivit art. 11 alin. 1 din Legea nr. 290/2003, ANRP emițând numai titlul de plată, iar plata despăgubirilor stabilite nu este exigibilă la momentul actual, potrivit art. 10 alin. 1 coroborat cu art. 9 lit. a din aceeași lege. De asemenea, pârâta a solicitat, pe fondul cauzei, respingerea cererii reclamanților, având în vedere că prin Hotărârea nr. 101/2011 s-au stabilit despăgubiri în sumă de 407219,10 lei reprezentând compensații bănești pentru bunurile pe care autorii Iliescu Neculai și Eugenia le-au deținut în localitățile Sărăteni și Tătărăști - județ Cahul, abandonate și sechestrate ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace semnat la Paris în anul 1947, iar actualizarea acestor despăgubiri se face potrivit art. 10 alin. 4 din Legea nr. 164/2014.
În drept, pârâta a invocat prevederile art. 205-208 Cod procedură civilă, dispozițiile Legii nr. 290/2003 modificată și completată prin Legea nr. 164/2014 și cele ale HG nr. 1120/2006.
La data de 04.01.2016 pârâta ANRP a depus o completare la întâmpinarea depusă (filele 6-9), prin care și-a menținut punctul de vedere exprimat inițial, insistând în soluționarea excepției privind lipsa calității sale procesual pasive raportat la prevederile Legii nr. 164/2014.
A susținut pârâta că ANRP nu mai are calitate procesual pasivă în cauza de față, această calitate revenind Ministerului Finanțelor Publice, potrivit art. 11 alin. 1 din Legea nr. 164/2011.
Au fost depuse în probațiune de către pârâtă copiile următoarelor înscrisuri: decizia de actualizare nr. 254/20.03.2015 emisă de ANRP, titlul de plată seria L164 nr. 0000545.
La termenul de judecată din data de 19.01.2016 reclamanții au depus, la rândul lor, copii ale următoarelor documente: titlurile de plată seria L164 nr. 0000545 emise pentru fiecare dintre reclamanți și înștiințările adresate fiecăruia dintre reclamanți privind emiterea titlului de plată.
Instanța a solicitat, la cererea reclamanților, la termenul de judecată din data de 19.01.2016, pârâtei relații lămuritoare despre procedura de efectuare a plăților despăgubirilor către reclamanți, solicitării instanței fiindu-i dat răspuns prin adresa nr. 2535/DJC/03.04.2016 emisă de ANRP (filele 22-23).
La data de 18.03.2016 reclamanții au formulat cerere de micșorare a câtimii obiectului cererii introductive de instanță, întrucât la data de 29.02.2016 a mai avut loc un virament în cuantum de 6481,76 lei pentru fiecare dintre reclamanți, conform titlului de plată seria L164 nr. 0009069-0009070, care reprezintă a doua tranșă de despăgubire, fiind virați în total câte 12963,52 lei pentru fiecare reclamant.
Au solicitat, astfel, reclamanții, în baza art. 10 alin. 7 din Legea nr. 164/2014, pârâta să fie obligată la plata sumei de câte 7036,48 lei pentru fiecare dintre reclamanți, restul sumei de 9087,07 lei pentru fiecare dintre reclamanți urmând a fi achitată de pârâtă conform Legii nr. 164/2014. Au apreciat reclamanții că pârâta trebuia să le achite suma prag minim de 20000 lei și că interpretarea pârâtei de a împărți suma per total dosar este restrictivă, pentru că legea impune pentru fiecare persoană în parte respectarea acestui prag minim și nu pentru fiecare dosar în parte. În plus, o parte dintre moștenitori, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, au primit sumele de bani ce li se cuveneau, astfel încât împărțirea pragului de 20000 lei la comoștenitorii rămași este nelegală și discriminatorie.
Au solicitat reclamanții și actualizarea sumelor potrivit art. 18 alin. 6 din HG nr. 1120/2006.
În susținere, au fost depuse înștiințările privind emiterea titlului de plată pentru fiecare dintre reclamanți, titlurile de plată pentru fiecare dintre reclamanți și CI seria XZ nr. 396252.
Față de prevederile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, instanța va analiza cu prioritate excepția privind lipsa calității procesual pasive a ANRP invocată de pârâtă.
Potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, forma în vigoare la data de 25.02.2011 (data adoptării Hotărârii nr. 101/2011 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003), comisiile județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 primesc, verifică și rezolvă cererile de atribuire în natură ori pentru acordare de despăgubiri sau compensații, după caz. Hotărârile privind recunoașterea drepturilor, acordarea despăgubirilor sau/și a compensațiilor se dau în termen de cel mult 6 luni de la înregistrarea cererilor. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei și se comunică Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, precum și solicitantului.
Alineatele 22 - 5 ale textului art. 8 din lege prevăd:
(22) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate solicita acte și relații privind aspectele înfățișate în contestații atât petenților, cât și oricărei instituții publice.
(3) În termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestație la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
(4) În termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestațiile și le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Hotărârea se comunică comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și solicitanților.
(5) Hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Conform art. 11 alin. 1 din aceeași lege, plata despăgubirilor se dispune de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
În plus, potrivit art. 18 alin. 1 din NORMELE METODOLOGICE pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin HG nr. 1120/2006 solicitarea plății se face pe bază de cerere scrisă, adresată către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, iar potrivit alineatului 4 al textului, plata despăgubirilor bănești solicitate în baza Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, se face prin Direcția economică din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Prin Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative - art. 1 s-a statuat că plata despăgubirilor acordate persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, se realizează potrivit prevederilor prezentei legi.
Potrivit art. 11 alin. 1 din lege, plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora.
Tribunalul constată astfel că atribuțiile ANRP au rămas, în esență, neschimbate în privința aplicării Legii nr. 290/2003, ceea ce stabilește suplimentar Legea nr. 164/2014 fiind că plata sumelor se efectuează de către MFP, însă titlul de plată este emis tot de către ANRP.
Cu alte cuvinte, dacă ANRP nu procedează la emiterea titlului de plată, MFP nu poate efectua o plată către persoanele îndreptățite beneficiare.
Față de cele reținute și în temeiul dispozițiilor art. 30 alin. 1 Cod procedură civilă, conform căruia oricine are o pretenție împotriva unei alte persoane ori urmărește soluționarea în justiție a unei situații juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanței competente, instanța va respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesual active a pârâtei ANRP, invocată de aceasta.
Cât privește așa intitulata excepție a prematurității cererii reclamanților, invocată de pârâta ANRP, instanța, având în vedere conținutul motivării acesteia - caracterul neexigibil al creanței reclamanților, o va califica drept o simplă apărare de fond, deoarece vizează obiectul cererii deduse judecății și nu procedura de executare a creanței respective stabilite prin Hotărârea nr. 101/25.02.2011.
Pe fond, tribunalul reține că prin Hotărârea nr. 101/25.02.2011 s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 407219,10 lei, compensații bănești pentru bunurile pe care le-au deținut autorii reclamanților, I.N. și E., în localitățile Sărăteni și Tătărăști - județ Cahul, abandonate și sechestrate ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace semnat la Paris în anul 1947.
Reclamanții Iliescu Nicolae și Iliescu Adrian sunt moștenitorii acestor autori.
Potrivit art. 10 alin. 4 din Legea nr. 164/2014, prin decizie a Președintelui ANRP, sumele aferente actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. c) se actualizează prin decizia de validare cu indicele de creștere a prețurilor de consum, pentru perioada de la momentul emiterii hotărârilor până la data intrării în vigoare a prezentei legi, și constituie obligații de plată, în tranșe, în condițiile prezentei legi.
În aceste condiții a fost emisă Decizia de actualizare nr. 254/20.03.2015 (fila 10), prin care s-a stabilit valoarea actualizată a compensațiilor stabilite prin Hotărârea nr. 101/25.02.2011 la suma de 340292,64 lei.
Totodată, conform art. 10 alin. 6-7 din lege, pentru fiecare tranșă anuală, ANRP emite un titlu de plată, care se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, MFP și persoanelor îndreptățite.
Astfel, la data de 19.06.2015 pe numele reclamanților au fost emise titlurile de plată aferente anului 2015, în cuantum de 6481,76 lei, reprezentând cota ce li se cuvine din 1/5 din suma de 340292,64 lei.
Pe parcursul procesului, întrucât la data de 29.02.2016 a mai avut loc un virament în cuantum de 6481,76 lei pentru fiecare dintre reclamanți, conform titlului de plată seria L164 nr. 0009069-0009070, care reprezintă a doua tranșă de despăgubire, fiind virați în total câte 12963,52 lei pentru fiecare reclamant, reclamanții au formulat cererea de micșorare a câtimii obiectului acțiunii introductive.
Astfel, tribunalul constată că din totalul despăgubirilor de plată stabilite în cuantum de 29087,07 lei pentru fiecare dintre reclamanți, aceștia au încasat până în prezent 12963,52 lei.
Faptul că dintre beneficiarii Hotărârii nr. 101/25.02.2011 și-au încasat cotele ce le revin din cuantumul despăgubirilor, prin plată voluntară de către ANRP și pe calea executării silite, după caz, ceea ce reprezintă 7/28 din totalul despăgubirilor stabilite prin hotărâre, anterior intrării în vigoare a Legii nr.164/2014 nu modifică în nici un fel procedura de plată a acestor despăgubiri pentru reclamanții de față.
Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 101/25.02.2011 a rămas un rest de plată de 305414,32 lei, reprezentând cota de 21/28 din totalul despăgubirilor.
Conform art. 10 alin. 4 din Legea nr. 164/2014, sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătorești prevăzute la alin. (3) și actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) și b), se actualizează cu indicele de creștere a prețurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, și constituie obligații de plată, în tranșe, în condițiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Așadar, indiferent de modalitatea de partajare a sumelor reprezentând despăgubiri între moștenitori, cotele ce le revin fiecăruia dintre ei, numărul și calitatea succesorilor și cuantumul despăgubirilor deja încasate, actualizarea se aplică sumelor neplătite până la data intrării în vigoare a legii. În cazul de față, suma neplătită este de 305414,32 lei.
În acest context, a fost emisă de către Președintele ANRP Decizia de actualizare nr. 254/20.03.2015, prin care s-a stabilit valoarea actualizată a compensațiilor neachitate stabilite prin Hotărârea nr. 101/25.02.2011 la suma de 340292,64 lei.
Plata despăgubirilor stabilite în baza Legii nr. 290/2003, potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr.164/2014, se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.
Astfel, în anul 2015 s-a plătit persoanelor beneficiare suma de 68058,52 lei (1/5 din suma totală de plată de 340292,64 lei), iar în anul 2016 o tranșă similară, pe care reclamanții au încasat-o deja conform titlurilor de plată din data de 29.02.2016.
În mod evident, potrivit dreptului comun, persoanele beneficiare au încasat sumele proporțional cu cotele succesorale corespunzătoare fiecăreia dintre ele.
Reclamanților le revine câte o cotă de 1/14 din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 101/25.02.2011.
Astfel, reclamanților le revine câte o cotă de 1/14 din totalul despăgubirilor actualizate, respectiv suma de câte 32408,82 lei pentru fiecare dintre ei.
Rezultă că în fiecare an, începând cu anul 2015, fiecare dintre reclamanți va încasa anual câte o tranșă de 6481,76 lei, ceea ce pentru perioada 2015-2016 s-a și întâmplat.
Reclamanții au interpretat trunchiat prevederile art. 10 alin. 7 din Legea nr. 164/2014, care prevăd că cuantumul unei tranșe anuale nu poate fi mai mic de 20000 lei. În cazul în care suma ce trebuie plătită este mai mică decât 20000 lei, aceasta va fi achitată integral, într-o singură tranșă.
Aceasta pentru că, raportat la suma totală de plată cuvenită fiecăruia dintre ei, 32408,82 lei și care se împarte în tranșe egale de 1/5, nu se obține decât un cuantum al fiecărei tranșe mai mic de 20000 lei, respectiv 6481,76 lei, devenind astfel incident textul din teza finală a textului.
Numai în cazul în care o tranșă de 1/5 din suma totală a despăgubirilor neachitate ar fi mai mare de 20000 lei, plata acesteia se poate efectua, pentru fiecare an în parte, în două sau mai multe tranșe anuale, iar dacă cuantumul acestor tranșe este mai mic de 20000 lei, ca în cazul de față, plata nu poate fi efectuată decât într-o singură tranșă anuală.
Mai mult decât atât, în M. Of. nr. 80 din 30 ianuarie 2015, s-a publicat Ordinul nr. 57/2015 pentru aprobarea Procedurii de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condițiile art. 10 alin. (6) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative (M. Of. nr. 910 din 15 decembrie 2014), precum și privind modificarea Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 1857/2013 pentru aprobarea Procedurii de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condițiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (M. Of. nr. 726 din 26 noiembrie 2013).
Potrivit art. I din acest Ordin, procedura de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condițiile art. 10 alin. (6) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative se supune acelorași etape ca cele prevăzute în Procedura de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condițiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 1857/2013, cu modificările aduse prin prezentul ordin.
Or, potrivit art. 41 alin. 4 din Legea nr. 165/2014, titlul de plată se emite de către ANPR în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere. Alin. (1): "Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. Alin. (2): "Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5000 lei.
Procedura aceasta a fost aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanțelor publice, nr. 1857/2013, cu modificările aduse prin respectivul ordin - Ordinul MF nr. 57/2015.
Așadar, dacă ar fi stabilită o tranșă anuală mai mare de 20000 lei pentru persoanele beneficiare ale Legii nr. 164/2014, plata se poate efectua și în două sau mai multe tranșe anuale, care, însă, nu pot fi mai mici de 5000 lei.
Dar aceasta nu este situația reclamanților, pentru că tranșa anuală cuvenită fiecăruia dintre ei este mai mică de 20000 lei, iar plata acesteia se efectuează într-o singură tranșă anuală.
Se observă astfel că prevederile legale privind plata despăgubirilor actualizate cuvenite reclamanților au fost respectate de către pârâtă după intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea precizată prin micșorarea câtimii obiectului acesteia având ca obiect despăgubire formulată de reclamanții I.N și I.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
← Suspendare a judecăţii.. Jurisprudență Suspendare a judecăţii | Cont.adm.acţiune având ca obiect atât anularea deciziei de... → |
---|