Contencios administrativ şi fiscal. Anulare deciziei de impunere. Calificarea activităţii desfăşurate în baza unui contract de agenţie ca activitatea independentă sau dependentă raportat la prevederile art.7 din Codul fiscal
| Comentarii |
|
Tribunalul BUZĂU Hotărâre nr. 11 din data de 08.10.2015
Contencios administrativ și fiscal. Anulare deciziei de impunere. Calificarea activității desfășurate în baza unui contract de agenție ca activitatea independentă sau dependentă raportat la prevederile art.7 din Codul fiscal.
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2011, reclamantul N.M.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF - D.G.F.P. BUZĂU, anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală nr. a/2010 întocmit de pârâtă și anularea în parte a Deciziilor de impunere nr. b/2010 și nr. c/ 2010 emise de pârâtă (filele 4-13 dosar).
La data de -2011 reclamantul a depus la dosar precizare în cuprinsul căreia a arătat că înțelege să conteste sumele stabilite suplimentar de organele fiscale ca urmare a considerării ca nedeductibile a cheltuielilor efectuate în desfășurarea activității (fila 18 dosar).
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat în esență că, prin Raportul de inspecție fiscală nr. a/2010 încheiat de DGFP Buzău s-a constatat o diferență suplimentară de TVA în sumă de 23.918 lei.
A susținut că în mod nelegal organul fiscal a considerat ca nedeductibile tranzacțiile efectuate având ca obiect materiale publicitare, neavând dreptul la astfel de cheltuieli întrucât conform contractului din.2007 încheiat cu SC F.DCI P. materialele publicitare și de promovare a produselor erau puse la dispoziție de acesta.
Aceleași concluzii au fost și referitor la cheltuielile cu telefonul (SC F.DCI P obligându-se prin contract să asigure telefon mobil pentru convorbirile cu clienții) și referitor la cheltuielile pentru mobilier (bun neînregistrat în registrul de inventar și nedeductibil conform art. 48 pct. 4 lit. a din Legea nr. 571/2003).
A susținut reclamantul că organul fiscal nu a avut în vedere faptul că, deși SC F.DCI P suporta anumite cheltuieli, emitea factură astfel încât se înregistra cu venit, precum și că aceste cheltuieli suportate de SC F.DCI P erau limitate la 80 lei pentru telefon și 600 lei pentru combustibil, plafonul fiind mereu depășit.
A mai susținut că în mod nelegal organul fiscal a considerat nedeductibile cheltuielile efectuate de reclamant ca urmare a achiziționării unor învelitori oferite discount unui client-farmacie, cele efectuate cu SC A.I. SRL, societate care a efectuat servicii de publicitate în baza unui contract.
A mai susținut că, pentru a respecta clauzele contractului de agenție din 2007 încheiat cu SC F.DCI P, a fost obligat să întreprindă diverse activități pentru a crește vânzarea produselor, toate cheltuielile fiind efectuate în scopul realizării de venituri.
A mai arătat că dispozițiile contractuale privind colaborarea cu departamentul de marketing nu trebuie interpretată limitativ în sensul că promovarea produselor SC F.DCI P i se face exclusiv cu materialele puse la dispoziție de acesta.
A mai făcut trimitere și la dispozițiile art. 1 alin. 5 din Legea nr. 509/2002 privind agenții comerciali permanenți conform cărora agentul nu este prepusul comitentului.
A arătat că, în măsura în care organul fiscal ar fi considerat că activitatea desfășurată este una subordonată direct beneficiarului, atunci ar fi trebuit să reconsidere activitatea sa ca fiind una dependentă în sensul dispozițiilor art. 7 pct. 2 din Codul fiscal și, pe cale de consecință, să considere veniturile sale salariu și să recalculeze impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii, fără impozit pe profit și TVA.
În drept, s-a întemeiat pe dispozițiile din Legea nr. 571/2003 și cele din Legea nr. 554/2004.
Pentru dovedirea susținerilor sale, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a celei cu martori.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației ca neîntemeiate (filele 21-24).
În esență, a arătat că, în conformitate cu prevederile contractului de agenție din 2007 încheiat cu SC F.DCI P, deși toate materialele publicitare și de promovare a produselor erau puse la dispoziție de către această societate, reclamantul a înregistrat în contabilitate cheltuieli și a dedus TVA pentru facturi reprezentând prestări servicii de reclamă și publicitate de la mai multe societăți comerciale care nu funcționau la adresele indicate ori nu desfășuraseră activități de la înființare și până la data controlului încrucișat efectuat de organul fiscal.
În ceea ce privește cheltuielile cu telefonul, alimentarea cu combustibil a autovehiculului folosit a arătat că au fost considerate nedeductibile având în vedere prevederile art. 5 pct. 5.2 ale contractului de agenție prin care acestea erau suportate de SC F.DCI P
De asemenea, a arătat că reclamantul a înregistrat ca și cheltuială și a dedus TVA pentru o factură încheiată pe numele altui contribuabil, pentru accesorii învelitori și mobilier care nu au legătură cu activitatea autorizată sau nu sunt înregistrate în registrul de inventar.
A precizat că reclamantul nu a depus declarația pentru veniturile și cheltuielile aferente anului 2008, deconturile de TVA pentru trimestrele IV/2008, I/2009, II/2009, III/2009, IV/2009, declarația 394 pentru semestrele I-II/2008 I-II/2009.
Reclamantul a depus un punct de vedere cu privire la susținerile pârâtei din cuprinsul întâmpinării (filele 35-36), arătând în esență că pârâta nu a combătut argumentele prezentate în susținerea calificării activității desfășurate ca fiind una dependentă.
Instanța a admis proba cu înscrisuri și proba cu expertiză contabilă.
Prin sentința nr. y/2013, Tribunalul Buzău a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul N.M.D..
Împotriva acestei sentința a declarat recurs reclamantul la data de 09.04.2013.
Prin decizia nr. z/2013, Curtea de Apel Ploiești a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control a avut în vedere următoarele:
"Instanța de fond fără o motivare pertinentă și concludentă a pronunțat o sentință care nu are la bază analiza probatoriului admis și administrat în cauză, nu a făcut nicio referire față de concluziile raportului de expertiză financiar contabilă efectuat în cauză.
De asemenea, nu s-a ținut seama că recurentul a achitat o parte din suma datorată ca debit fiscal, situație față de care trebuie recalculate penalitățile de întârziere, la raportul de expertiză a formulat obiecțiuni, iar instanța de judecată nici nu a înlăturat dar nici nu a apreciat proba cu expertiză financiar contabilă, încălcându-se dreptul la un proces echitabil în sensul prevederilor art. 6 din Convenția CEDO, proba respectivă fiind pur și simplu ignorată.
Totodată, motivarea instanței de fond nu a argumentat cele invocate de către recurentul-reclamant, aceasta având un caracter simplist, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului, în sensul art. 312 alin. 3-5 din C.proc.civ. anterior.
Instanța de fond nu a analizat dacă activitatea desfășurată de reclamant era una dependentă în sensul art. 7 pct. 2 din Codul fiscal, să se analizeze dacă cheltuielile efectuate de acesta erau nedeductibile fiscal, astfel cum a stabilit în raportul de inspecție organele fiscale, coroborat cu analiza raportului de expertiză contabilă și dacă se impune admiterea obiecțiunilor formulate sau chiar o nouă expertiză financiar contabilă care să elucideze cauza sub toate aspectele și ținând seama de întreg probatoriul admis și administrat în cauză, inclusiv de concluziile raportului de expertiză contabilă.
În atare context, instanța de recurs va aprecia că instanța de fond a pronunțat o sentință fără a cerceta în mod corespunzător fondul cauzei, echivalând cu o necercetare a fondului, ceea ce va impune admiterea recursului, iar în baza art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 5-7 C.proc.civ. se va casa sentința atacată și se va trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță de fond.";
După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/2011*.
Față de considerentele deciziei pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize contabile. S-a mai admis proba cu înscrisuri pentru ambele părți și s-a respins proba cu martori și cea cu interogatoriu solicitate de reclamant (filele 63-64).
Raportul de expertiză contabilă a fost depus la dosar la data de 04.09.2014 (filele 105-111), iar răspunsul la obiecțiunile formulate de ambele părți a fost depus la data de 04.12.2014 (filele 128-130).
Prin Raportul de inspecție fiscală nr.a/.2010 întocmit de pârâtă (filele 42-51) au fost stabilite suplimentar în sarcina reclamantului obligația de plată a următoarelor sume: 23.918 lei TVA și 18.697 lei dobânzi de întârziere (în total 42.615 lei), 38.617 lei impozit pe venit și 12.647 lei accesorii aferent impozitului pe venit.
Au fost emise Decizia de impunere nr. b/.2010 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată pentru persoane fizice care desfășoară activități independente în mod individual (filele 54-56) și Decizia de impunere nr. c/2010 privind impozitul pe venit stabilit suplimentar de plată pentru persoane fizice care desfășoară activități independente în mod individual (filele 52-53).
S-a reținut în Raportul de inspecție fiscală nr.a/2010, în esență, următoarele în ceea ce privește sumele stabilite suplimentar la plată reprezentând TVA:
- Reclamantul a depus decont de TVA pentru trim. III 2007 pe 0 deși a emis o factură care a fost găsită la controlul încrucișat înregistrată la beneficiarul SC F.DCI P i;
- Pentru trim. IV 2007 a depus decont de TVA aferent unor facturi găsite la controlul încrucișat înregistrate la beneficiarul SC F.DCI P și TVA aferent trim. III 2007, deducând însă TVA aferent unor facturi purtând antetul unor societăți comerciale care nu au declarat livrările aferente acestor facturi, nu funcționau la sediul declarat, nu desfășuraseră activitate de la înființare;
- Pentru trim. I 2008, a depus decont de TVA prin care declara livrări de bunuri (prestări de servicii) în sumă de 9489 lei bază și TVA colectat în sumă de 1803 lei, în schimb conform jurnalului pentru vânzări și facturilor emise beneficiarului SC F.DCI P reclamantul a emis facturi pentru suma de 37.742 lei bază și TVA colectat 7171 lei, facturi găsite la controlul încrucișat înregistrate la beneficiar, cât și suma de 7500 lei încasată prin virament, diferența între TVA colectat constatat de inspecția fiscală și cel declarat în sumă de 6565 lei. A dedus și TVA pentru telefon, combustibil auto, piese auto, deși în contractul de agenție încheiat între reclamant și SC F.DCI P, cel din urmă se obligă să asigure aceste sume;
- Pentru trim. II 2008, a depus decont de TVA prin care declara livrări de bunuri (prestări de servicii) în sumă de 103.229 lei bază și TVA colectat în sumă de 19.614 lei, în schimb conform jurnalului pentru vânzări și facturilor emise beneficiarului SC F.DCI P reclamantul a emis facturi pentru suma de 80.868 lei bază și TVA colectat 15.365 lei, facturi găsite la controlul încrucișat înregistrate la beneficiar, deducând TVA pentru telefon, combustibil auto, piese auto, deși în contractul de agenție încheiat între reclamant și SC F.DCI P, cel din urmă se obligă să asigure aceste sume;
- Pentru același trimestru II 2008 a înregistrat și dedus TVA pentru o factură emisă pe numele altui contribuabil și a înregistrat și dedus TVA pentru factură accesorii învelitori, deși aceste bunuri nu au legătură cu activitatea autorizată;
- Pentru trim. III 2008, a depus decont de TVA prin care declara livrări de bunuri (prestări de servicii) în sumă de 22.969 lei bază și TVA colectat în sumă de 4364 lei, în schimb conform jurnalul pentru vânzări și facturilor emise beneficiarului SC F.DCI P reclamantul a emis facturi pentru suma de 44.513 lei bază și TVA colectat 8457 lei, facturi găsite la controlul încrucișat înregistrate la beneficiar, deducând TVA pentru telefon, combustibil auto, piese auto, deși în contractul de agenție încheiat între reclamant și SC F.DCI P, cel din urmă se obligă să asigure aceste sume;
- Pentru același trimestru II 2008 a înregistrat și dedus TVA pentru factură accesorii învelitori, deși aceste bunuri nu au legătură cu activitatea autorizată;
- Pentru trim. IV 2008, nu a depus decont de TVA, în schimb conform jurnalului pentru vânzări și facturilor emise beneficiarului SC F.DCI P reclamantul a emis facturi pentru suma de 23.288 lei bază și TVA colectat 4425 lei, facturi găsite la controlul încrucișat înregistrate la beneficiar, înregistrând contravaloare combustibil auto, deși în contractul de agenție încheiat între reclamant și SC F.DCI P, cel din urmă se obligă să asigure aceste sume, dar și facturi purtând antetul unei societăți comerciale care în urma controlului încrucișat a rezultat că nu funcționează la adresa indicată și nu a fost plătitor de TVA;
- Pentru trim. II 2009, nu a depus decont de TVA, dar conform jurnalului pentru vânzări și controlului încrucișat a rezultat că s-a emis o factură storno.
S-a reținut în Raportul de inspecție fiscală nr.a/.2010, în esență, următoarele în ceea ce privește sumele stabilite suplimentar la plată reprezentând impozitul de venit:
- Pentru anul 2007 organele fiscale au stabilit o diferență în plus de venit net în sumă de 54.649 lei ca urmare a neacordării ca deductibile a cheltuielilor înregistrate și declarate de reclamant reprezentând servicii de reclamă și publicitate de la societăți comerciale care nu funcționează la adresa indicată, nu au desfășurat activitate de la înființare, cheltuieli pe care reclamantul nu avea obligația a le efectua întrucât din contractul de agenție din 2007 încheiat cu SC F.DCI P materialele publicitare de promovare a produselor, cheltuielile cu telefonul sunt suportate de societatea sus-menționată, iar contravaloarea mobilierului nu a fost înregistrată în registrul de inventar, nefiind dedusă amortizarea;
- Pentru anul 2008, organele fiscale au stabilit o diferență în plus de venit impozabil în sumă de 186714 lei, nefiind acordate cheltuielile înregistrate cu publicitatea de la o societate comercială care a rezultat că nu funcționează la adresa indicată și nu este plătitoare de TVA, cheltuieli pe care reclamantul nu avea obligația a le efectua întrucât din contractul de agenție din 2007 încheiat cu SC F.DCI P materialele publicitare de promovare a produselor sunt suportate de societatea sus-menționată, cheltuieli cu accesorii învelitori care nu au legătură cu activitatea desfășurată de reclamant;
- Pentru anul 2009, s-a constatat că nu a desfășurat activitate, însă a rezultat că s-a emis o factură storno;
- Pentru anul 2010, până la data de 11.05.2010 când a fost anulată autorizația de funcționare ca urmare a preschimbării certificatului de înregistrare nu a desfășurat activitate.
În prezenta cauză, instanța a fost investită cu acțiunea reclamantului prin care acesta a solicitat anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală nr. a/2010 întocmit de pârâtă și anularea în parte a Deciziilor de impunere nr. b/2010 și nr. c/2010 emise în baza raportului de inspecție fiscală.
Motivele pentru care reclamantul solicită admiterea acțiunii sunt întemeiate, în esență, pe de o parte, pe susținerea că activitatea desfășurată de acesta în baza contractul de agenție din 2007 încheiat cu SC F.DCI P trebuie reconsiderată ca fiind una dependentă, raportat la dispozițiile art. 7 pct. 2 din Codul fiscal, iar, pe de altă parte, pe susținerea că în mod nelegal organul fiscal nu a apreciat ca deductibile cheltuielile efectuate în vederea desfășurării activității.
Instanța va analiza în continuare aceste susțineri.
Prin contractul de agenție comercială din .2007 încheiat între reclamant și SC F.DCI P (filele 12-20), N.M.D. s-a obligat: să încheie contracte de vânzare-cumpărare și să preia comenzi, având ca obiect vânzarea produselor prevăzute în Catalogul de produse FXP către terții din teritoriu, activitate care se desfășoară în contul SC F.DCI P și să negocieze contractele susmenționate (art. 1 din contract).
Conform art. 7 alin. 1 pct. 2.1. din Codul fiscal, "Orice activitate poate fi reconsiderată ca activitate dependentă dacă îndeplinește cel puțin unul dintre următoarele criterii:
a) beneficiarul de venit se află într-o relație de subordonare față de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit, și respectă condițiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuțiile ce îi revin și modul de îndeplinire a acestora, locul desfășurării activității, programul de lucru;
b) în prestarea activității, beneficiarul de venit folosește exclusiv baza materială a plătitorului de venit, respectiv spații cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecție, unelte de muncă sau altele asemenea și contribuie cu prestația fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu și cu capitalul propriu;
c) plătitorul de venit suportă în interesul desfășurării activității cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizația de delegare-detașare în țară și în străinătate, precum și alte cheltuieli de această natură;
d) plătitorul de venit suportă indemnizația de concediu de odihnă și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit.";
În ceea ce privește criteriul prevăzut la lit. a, relația de subordonare presupune existența între părți a unei fișe de post cu toate elementele sale (inclusiv atribuții și responsabilități, locul desfășurării activității, programul de lucru), respectarea unui program de lucru al plătitorului de venit sau a unui program de lucru prestabilit, locul desfășurării activității beneficiarului de venit să fie la sediul plătitorului de venit sau la un punct de lucru al acestuia din urmă, plătitorul de venit să aibă posibilitatea de a întreprinde o serie de acțiuni care în mod normal sunt luate în considerare față de un angajat (aplicarea de sancțiuni disciplinare, dispunerea de direcție, supraveghere și control).
În ceea ce privește criteriul prevăzut la lit. b,
incidența acestuia presupune ca beneficiarul de venit să își desfășoare activitatea exclusiv la plătitorul de venit, folosindu-se de echipamentul de lucru al acestuia din urmă sau ca beneficiarul de venit să nu își asume riscuri comerciale.
În ceea ce privește criteriul prevăzut la lit. c, la aprecierea ca dependentă a activității se are în vedere ca plătitorul de venit să deconteze cheltuielile de deplasare pe bază de decont, beneficiarului de venit să i se calculeze și să primească diurnă în situațiile în care prestează activitate în afara localității în interesul plătitorului de venit (delegare/detașare), beneficiarul de venit să deconteze cheltuieli de cazare și transport efectuate în altă localitate pentru desfășurarea activității.
Pentru ultimul criteriu, beneficiarului de venit îi este plătit concediul medical și concediul de odihnă de către plătitorul de venit.
Raportat la conținutul contractului de agenție din 2007 încheiat de reclamant cu SC F.DCI P, instanța reține că niciunul dintre criteriile avute în vedere la aprecierea ca dependentă a activității nu sunt aplicabile.
Astfel, reclamantul nu și-a desfășurat activitatea conform unei fișe a postului, nu a fost ținut a respecta un program de lucru al SC F.DCI P sau un program de lucru prestabilit, locul desfășurării activității reclamantului nu a fost la SC F.DCI P sau la un punct de lucru al acestuia din urmă, prin contractul de agenție comercială nu s-a stabilit în favoarea SC F.DCI P dreptul de a întreprinde o serie de acțiuni care în mod normal sunt luate în considerare față de un angajat (aplicarea de sancțiuni disciplinare, dispunerea de direcție, supraveghere și control).
Raportat la dispozițiile art. 7 alin. 1 pct. 2.1. lit. b din Codul fiscal, tribunalul reține că prevederile contractuale nu statuează ca reclamantul să își desfășoare activitatea exclusiv la SC F.DCI P, folosindu-se de echipamentul de lucru al acestuia din urmă, iar din interpretarea contractului încheiat între părți reiese în mod evident că reclamantul și-a asumat riscuri comerciale.
În ceea ce privește dispozițiile art. 7 alin. 1 pct. 2.1. lit. c și d din Codul fiscal, clauzele contractului de agenție nici nu fac vorbire de cheltuielile de deplasare precum indemnizația de delegare-detașare în țară și în străinătate, precum și alte cheltuieli de această natură ori de suportarea de către SC F.DCI P a indemnizației de concediu de odihnă și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă.
Față de cele de mai sus, tribunalul reține că activitatea desfășurată de reclamantul N.M. D. nu poate fi reconsiderată ca activitate dependentă astfel cum a susținut acesta.
De altfel, încă de la înființare PFA N.M.D. s-a declarat prin opțiune plătitor de TVA (astfel cum reiese din Raportul de inspecție fiscală nr.a/.2010 - fila 43), nefiind așadar vorba de desfășurarea unei activități dependente față de SC F.DCI P.
În considerarea deciziei nr. z/2013 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize contabile.
Conform acestei expertize, inclusiv răspunsului la obiecțiunile formulate de ambele părți (filele 105-110, 128-130), față de Raportul de inspecție fiscală nr.a/2010 și decizia de impunere, s-a concluzionat că debitul suplimentar de TVA ar putea fi diminuat cu suma de 1097 lei reprezentând TVA deductibil aferent convorbirilor telefonice și mobilierului, neluate în calcul de organul de control, în ceea ce privește celelalte constatări ale organului fiscal, expertul concluzionând că obligațiile fiscale stabilite suplimentar, modalitatea de calcul și accesoriile aferente acestora au fost corect stabilite.
În ceea ce privește convorbirile telefonice, expertul contabil a susținut că acestea pot fi deduse având în vedere că SC F.DCI P deconta contravaloarea acestora în limita unei sume prestabilite, iar veniturile lunare substanțiale încasate de reclamant denotă faptul că acesta a depus un efort susținut cu consecința depășirii bugetului prevăzut.
Tribunalul nu poate reține o astfel de concluzie. Conform art. 5.2. din contractul de agenție din 2007, SC F.DCI P a pus la dispoziția reclamantului telefon mobil pentru convorbirile cu clienții, neexistând prevăzut în contract un plafon maximal pentru decontare astfel cum se reține în raportul de expertiză.
De altfel, în răspunsul la obiecțiuni, expertul a arătat că, raportat la clauzele contractului de agenție comercială din 2007, cheltuielile cu convorbirile telefonice sunt nedeductibile (fila 130).
În ceea ce privește mobilierul, tribunalul reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 48 alin. 4 lit. c din Codul fiscal, una din condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse, este aceea de a respecta regulile privind amortizarea, prevăzute în titlul II. Or, mobilierul în sumă de 5354,62 lei nu a fost înregistrat ca mijloc fix pentru a se putea calcula amortizare, ci a fost înregistrat direct ca și cheltuială.
Pe cale de consecință, TVA-ul stabilit suplimentar în sarcina reclamantului nu poate fi diminuat cu suma de 1097 lei reprezentând TVA deductibil aferent convorbirilor telefonice și mobilierului astfel cum susține expertul contabil.
Trebuie menționat că cea mai mare parte a sumelor stabilite suplimentar în sarcina reclamantului prin raportul de inspecție fiscală contestat au fost reținute ca și prejudiciu penal, reclamantul fiind trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prin decizia penală nr. z/2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești reținându-se că a achitat prejudiciul cauzat astfel încât s-a dispus încetarea procesului penal în aplicarea dispozițiilor art. 10 lit. i1 din vechiul Cod de procedură penală rap. la art. 741 din vechiul Cod penal.
Față de probele administrate în cauză, tribunalul reține că obligațiile fiscale stabilite suplimentar în sarcina reclamantului prin Raportul de inspecție fiscală nr. a/2010 întocmit de pârâtă sunt legal datorate de acesta.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamantul N.M.D.
Conform dispozițiilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată prin Legea nr. 76/2010, prezenta hotărâre poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
| ← Contencios administrativ şi fiscal. Acţiune având ca obiect... | Insolvenţă. Acţiune având ca obiect obligaţia de a face... → |
|---|
