CONTESTAŢIE ÎN ANULARE – Art. 318 alin. 1 teza I Cod procedură civilă – greşeli materiale
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 765 din data de 25.06.2014
DREPT PROCESUAL CIVIL
CONTESTAȚIE ÎN ANULARE - Art. 318 alin. 1 teza I Cod procedură civilă - greșeli materiale
Textul art. 318 alin. 1 teza I Cod procedură civilă se referă la greșeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului și pentru verificarea cărora nu e necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Decizia civilă nr. 765/25 iunie 2014 -R
(dosar nr. 1537/296/2008*)
Prin Sentința civilă nr. 724/07.02.2013 pronunțată de Judecătoria S.M. în dosar nr. unic de mai sus, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul V.C. împotriva pârâtei V.D.C. și a fost admisă în parte acțiunea reconvențională formulată de pârâta reclamantă V.D.C. și, în consecință:
S-a constatat că părțile au dobândit sub durata căsătoriei în cote egale de 1/2 parte fiecare, imobilul (casă și teren) situat în S.M. str. L.; mobilă sufragerie (compusă din: canapea, fotolii, masă cu 12 scaune, servantă) în valoare de 10.000 euro, două mobile dormitor (compuse din două paturi, dulap, 2 noptiere, 3 comode), mobilă de tineret.
S-a constatat că sunt datorii comune: 32.000 euro la părinții reclamantului; 7.000 euro la F.A.; 20.000 euro rest credit la B. T.; 20.160 euro credit restituit de reclamant din 2006 până în prezent; contribuția proprie a pârâtei reclamante sunt sumele de 13.000 euro și 10.750 euro și sunt bunuri proprii ale pârâtei două tablouri primite de la verișorul său primar. De asemenea, sunt bunuri proprii ale pârâtei două tablouri.
S-a dispus partajarea bunurilor identificate mai sus prin formarea a două loturi astfel:
Lotul I - în valoare de 83.400 euro ce s-a atribuit reclamantului, format din următoarele bunuri: casă și teren situate în S.M. str. L. nr. 43 în valoare de 82.400 euro; dormitor; sufrageria în valoare de 10.000 euro și
Lotul II - format din mobila de dormitor și mobila de tineret.
Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei până în data de 30.06.2013 suma de 61.700 euro, în lei la valoarea de schimb din momentul plății, cu titlu de sultă.
Restul capetelor de cerere de cerere au fost respinse.
Pârâta reclamantă a fost obligată să plătească reclamantului pârât suma de 12.270 lei cheltuieli de judecată și s-a dispus compensarea celorlalte cheltuieli, respectiv onorariile de avocat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform Sentinței civile nr. 3137/2006 a Judecătoriei S.M., căsătoria încheiată de părți în data de 4.07.1987 a fost desfăcută în data de 29.06.2006.
Reclamantul a solicitat și pârâta nu s-a opus, în principiu, la partajarea bunurilor dobândite de părți sub durata căsătoriei.
Având în vedere actele din dosar, depozițiile de martori instanța de fond, în baza art. 673 indice 5 și art. 673 indice 6 Cod procedură civilă a pronunțat Încheierea interlocutorie în data de data de 10.05.2012.
După rămânerea în pronunțare, din verificările efectuate, instanța de fond a sesizat o omisiune, în sensul că nu a fost inclusă în masa bunurilor comune contribuția proprie a pârâtei în sumă de 10.750 euro (cota de 1/2 din suma obținută din vânzarea apartamentului din Centrul Nou).
Conform dispozițiilor art. 673 indice 7 Cod procedură civilă în cazul în care se constată omisiunea unor bunuri, instanța va putea da o nouă încheiere, fără să fi avut loc o dezbatere contradictorie.
Prin urmare a fost introdusă în masa bunurilor comune contribuția proprie a pârâtei în sumă de 10.750 euro (cota de 1/2 din suma obținută din vânzarea apartamentului din Centrul Nou), astfel că în final încheierea interlocutorie are următorul cuprins:
"Reclamantul V.C.și pârâta V.D.C. au dobândit sub durata căsătoriei în cote egale de 1/2 parte fiecare, imobilul (casă și teren) situat în S.M. str. L.; mobilă sufragerie tip Baltrum (compusă din: canapea, fotolii, masă cu 12 scaune, servantă), două mobile dormitor (compuse din două paturi, dulap, 2 noptiere, 3 comode), mobilă de tineret.
Constată că sunt datorii comune: 32.000 euro la părinții reclamantului; 7.000 euro la F.A; 20.000 rest credit la BTrsansilvania; 20.160 euro credit restituit de reclamant din 2006 până în prezent.
Contribuția proprie a pârâtei sunt sumele de 13.000 euro obținuți prin vânzarea imobilului cumpărat cu bani obținuți de la părinții pârâtei și 10.750 euro (cota de 1/2 din suma obținută din vânzarea apartamentului din Centrul Nou).
Sunt bunuri proprii ale pârâtei: două tablouri primite de la verișorul său primar";.
Pentru a ajunge la această concluzie s-au avut în vedere următoarele:
A fost recunoscută de părți achiziționarea, în cota egală de 1/2 parte fiecare imobilului casă situat în S.M. str. L. nr. 43A; mobilă sufragerie (compusă din: canapea, fotolii, masă cu 12 scaune, servantă), două mobile dormitor (compuse din două paturi, dulap, 2 noptiere, 3 comode), cameră de zi cu mobilă tip Baltrum, mobilă de tineret.
Referitor la terenul situat în S.M. str. L. nr.43/A reclamantul a susținut că este bun comun, iar pârâta a susținut că este bunul său propriu.
În conformitate cu art. 35 alin. 2 din Codul familiei, în situația în care, oricare dintre soți exercită singur acte de administrare, folosință și dispoziție asupra bunurilor comune, el este socotit că are și consimțământul celuilalt soț.
Legea instituie astfel o prezumție de mandat tacit reciproc, în temeiul căruia fiecare dintre soți este presupus că, atunci când exercită singur drepturile conferite de lege soților asupra bunurilor lor comune, el o face nu numai în numele său propriu, ci și ca reprezentant al celuilalt soț.
Prin lege se prezumă că fiecare dintre soți este împuternicit să-l reprezinte pe celălalt în privința actelor juridice pe care le încheie cu privire la bunurile comune.
Conform extrasului CF 45218 S.M. - fila 10 - părțile sunt proprietare asupra terenului "arător L."; înscris în top 14805/1 în suprafață de 200 mp și 14806/7a în suprafață de 688 mp, cu titlu juridic cumpărare.
Pentru bunurile cumpărate în timpul căsătoriei dispozițiile art. 30 Codul familiei instituie prezumția relativă a proprietății codevălmașe, cota ideală fiind cea de 1/2 parte pentru fiecare soț.
Delimitarea bunurilor proprii față de bunurile comune o face legea prin art. 31 din Codul familiei, stabilind cele șase categorii de bunuri care aparțin în exclusivitate fiecăruia dintre soți, chiar dacă sunt dobândite în timpul căsătoriei.
Pârâta a afirmat că a cumpărat singură, din bani proprii, terenul în suprafață de 1.300 mp înscris în CF nedef. 1537 S.M., dar în extrasul CF - fila 46 - este înscrisă ca proprietară «V.D.C. căs. cu V. C.», înscriere făcută tocmai în baza prezumției instituite de art. 30 Codul familiei
Instanța de fond a considerat că această prezumție nu a fost răsturnată de pârâtă.
Astfel în contractul nr. 254/16.06.2003 prin care părțile au accesat un credit de 10.000 euro, se stipulează clar că banca acordă «creditul care va fi utilizat pentru cumpărarea unui teren intravilan de la A.G.».
Martorul S. Z. - fila 87 - a afirmat că a împrumutat pe reclamant în anul 1996 cu suma de 2500 DM pentru cumpărarea unui teren necesar la edificarea unei construcții. Suma i s-a restituit în același an, deci sub durata căsătoriei. Această sumă a constituit o parte din avansul achitat vânzătorilor A. G.
Împrumutul și restituirea lui este confirmat de martora M.A.
Pentru considerentele expuse instanța de fond a constatat că terenul situat în S.M. str. L. este bunul comun al celor doi soți. Cu toate acestea pârâta reclamantă a dovedit că pentru cumpărarea terenului de la S. F. în anul 1996 a fost folosită suma de 10.000.000 rol obținută de la părinții săi (depoziția martorilor M.A. și P. G.). Prin vânzări succesive s-a obținut în final suma de 13.000 euro bani proprii ai pârâtei reclamante, care constituie creditul său față de reclamant.
Martora M.A. - fila 96 - și martorul P.G. - fila 95 - au confirmat faptul că pârâta a primit de la părinți suma de 45.000.000 rol, bani ce au constituit cota de 1/2 parte din prețul cu care părțile au cumpărat un apartament la prețul de 90 mil. rol și vândut apoi la prețul de 21.500 euro. Suma a fost folosită de părți în timpul căsătoriei. Această sumă a fost omisă din masa bunurilor comune constatată prin încheierea din data de 10.05.2012, dar a fost introdusă în baza art. 673 indice 7 Cod procedură civilă conform celor de mai sus.
Reclamantul a recunoscut în răspunsul la interogatoriu - fila 69 întrebarea 5 - că pârâta a primit de la părinții ei suma de 45.000.000 rol, iar faptul afirmat de reclamant că acești bani ar fi fost folosiți la renovarea unui imobil din str. P., nu a fost dovedit. Astfel suma se 10.750 euro (cota de 1/2 din 21.500 euro) este contribuția pârâtei, ceea ce constituie evident un credit al pârâtei față de reclamant.
Contribuția proprie a pârâtei reclamante sunt sumele de 13.000 euro obținuți prin vânzarea imobilului cumpărat cu bani obținuți de la părinții pârâtei și 10.750 euro (cota de 1/2 din suma obținută din vânzarea apartamentului din Centrul Nou).
Bunurile mobile enumerate de pârâta reclamantă au fost recunoscute de reclamantul pârât, acestea sunt: mobilă sufragerie (compusă din: canapea, fotolii, masă cu 12 scaune, servantă), două mobile dormitor (compuse din două paturi, dulap, 2 noptiere, 3 comode), cameră de zi cu mobilă tip Baltrum, mobilă de tineret.
Autoturismul Skoda, la care face referire pârâta reclamantă în cererea reconvențională, nu a fost recunoscut de reclamantul pârât și nu au fost administrate probe pentru dovedirea existenței în masa bunurilor comune a autoturismului. Prin urmare acest bun nu a fost introdus în masa bunurilor comune.
Suma de 3.000 euro pe care o solicită pârâta reclamantă ca fiind achitați martorei M. A. nu a fost dovedită.
Referitor la datoriile contractate de părți instanța de fond a reținut următoarele:
Suma de 32.000 euro împrumutați de la părinții reclamantului a fost recunoscută de pârâtă și cota de 1/2 din această sumă (16.000 euro) constituie credit al reclamantului față de pârâtă.
Suma de 7000 euro au fost împrumutați de părți de la F.A. în două tranșe, respectiv 4000 euro în anul 2006 și 3000 euro în 2007 - fila 88 din dosar - și au fost restituiți de reclamant după desfacerea căsătoriei. Prin urmare reclamantul are un credit (cota de 1/2 din 7000 euro) în sumă de 3500 euro față de pârâtă.
Împrumutul de 7.000 euro de la F. A. a fost folosit pentru restituirea restului neachitat de părți în timpul căsătoriei din 10.000 euro de la SC K. SRL restituit de reclamant.
Referitor la bunurile mobile, pârâta reclamantă a indicat ca fiind bunuri comune: mobilă sufragerie (compusă din: canapea, fotolii, masă cu 12 scaune, servantă) în valoare de 10.000 euro, două mobile dormitor (compuse din două paturi, dulap, 2 noptiere, 3 comode), mobilă de tineret, iar reclamantul pârât a confirmat existența acestora.
Referitor la partajarea bunurilor instanța de fond a avut în vedere, conform dispozițiilor art. 673 indice 9 Cod procedură civilă, propunerea părților.
În speță reclamantul a solicitat să i se atribuie imobilul, iar pârâta a fost de acord; pârâta reclamantă a solicitat să i se atribuie mobila de dormitor și mobila de tineret a fiului părților, iar celălalt dormitor reclamantului împreună cu sufrageria a cărei valoare este de 10.000 euro. S-a considerat că, cele două mobile de dormitor au aceeași valoare, iar mobila de tineret, deși se atribuie pârâtei-reclamante nu va fi luată în calcul aparținând fiului părților.
Din valoarea de 153.000 lei stabilită de expert pentru imobilul casă și teren din litigiu, reclamantul a achitat 19.440 euro rest credit la B. T. (așa cum afirmă reclamantul în concluziile sale) și 20.160 euro credit restituit de reclamant din 2006 până în prezent. Deoarece imobilul urmează a fi atribuit reclamantului, aceste sume se scad din valoarea de împărțit, respectiv 153.000 - 19.440 euro - 20.160 euro = 114.400 euro. De asemenea, din această valoare se scade datoria părților în sumă de 32.000 euro (datorie comună la părinții reclamantului). Prin urmare valoarea de împărțit a imobilului casă și teren este de 82.400 euro,
La împărțirea bunurilor s-au format două loturi astfel: Lotul I ce se atribuie reclamantului în valoare de 83.400 euro, format din următoarele bunuri: casă și teren situate în S.M. str. L. în valoare de 82.400 euro; dormitor și sufrageria în valoare de 10.000 euro și Lotul II format din: dormitor ce se compensează cu cel atribuit reclamantului și mobila de tineret care este a fiului părților.
Sulta datorată de reclamant s-a calculat astfel:
Pârâtei i se cuvine cota de 1/2 din suma de 83.400, respectiv 41.700 euro
Pentru calcularea sultei datorate de reclamant pârâtei au fost avute în vedere următoarele:
- 3.750 euro creditul reclamantului față de pârâtă
- 13.000 euro + 10 750 euro = 23.750 euro creditul pârâtei față de reclamant
- 23.750 euro - 3.750 euro = 20.000 euro.
Prin urmare pârâtei i se cuvine suma de 41.700 euro + 20.000 euro, respectiv 61.700 euro ceea ce reprezintă suma la care reclamantul a fost obligat să o plătească pârâtei cu titlu de sultă.
Conform art. 274 Cod procedură civilă pârâta reclamantă a fost obligată să plătească reclamantului pârât suma de 12.270 lei, cota de 1/2 parte achitată de reclamant cu titlu de onorariu pentru expert, avându-se în vedere că expertiza efectuată în cauză pentru evaluarea imobilelor casă și teren a profitat ambelor părți. S-a dispus compensarea onorariilor de avocați plătite de părți.
Prin Încheierea din 14 martie 2013 - parte integrantă a Sentinței civile nr. 724/07.02.2013 pronunțată de Judecătoria S.M. - a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta V.D.C., astfel că aliniatul 12 al minutei și dispozitivului Sentinței civile nr. 724/2013 are următorul cuprins: "Obligă pârâta reclamantă să plătească reclamantului pârât suma de 1.200 lei cheltuieli de judecată și dispune compensarea celorlalte cheltuieli, respectiv onorariile de avocat";.
Împotriva Sentinței civile nr. 724/2013, a încheierii interlocutorii pronunțată în ședința publică din data de 10.05.2012 și respectiv împotriva încheierii interlocutorii pronunțată în cadrul sentinței apelate, reclamantul pârât V.C., a declarat apel, solicitând în temeiul art. 297 alin. (2) teza finală Cod procedură civilă admiterea apelului, anularea în tot a sentinței apelate (și) implicit a hotărârilor interlocutorii pronunțate în cauză; anularea în tot a procedurii urmate de judecătorul fondului și, în consecință, reținerea cauzei spre judecare, iar, urmare a judecării cauzei și reaprecierii pieselor dosarului, în temeiul art. 6735 Cod procedură civilă:
Prin încheierea interlocutorie pronunțată în ședința din 10.05.2012, judecătorul fondului a stabilit:
- bunurile supuse împărțelii, respectiv, imobilul (casă și teren) situat în municipiul S.M., str. L., nr. 43A + bunurile mobile constând din mobilier;
- calitatea de coproprietar, respectiv, părțile litigante;
- cota-parte ce se cuvine fiecăruia, respectiv, cote egale de 1/2 parte fiecare;
- creanțele născute din starea de proprietate comună, respectiv 32.000 euro la părinții reclamantului; 7.000 euro la F. A.; 20.000 rest credit de la B. T.; 20.160 euro credit restituit de reclamant din 2006 până în prezent.
Cu toate acestea, judecătorul fondului a reținut și o contribuție proprie a pârâtei în sumă de 13.000 euro - sumă care ar fi fost obținută din vânzarea terenului cumpărat cu bani obținuți de la părinții pârâtei.
Privitor la această apreciere a judecătorului fondului, apelantul a formulat următoarele rezerve: pe de o parte, cererea pârâtei nu a fost formulată în termenul legal, sens în care a operat sancțiunea decăderii, iar pe de altă parte, pârâta nu a produs vreun mijloc de probă pertinent și concludent cu care să dovedească veridicitatea cererii.
Mai mult decât atât, prin sentința atacată, judecătorul fondului a reținut că pârâta a afirmat că a cumpărat singură, din bani proprii, terenul în suprafață de 1.300 mp înscris în CF nedef. 1537 S.M., dar în extrasul CF este înscrisă ca proprietară V.D.C. căsătorită cu V. C., înscriere făcută tocmai în baza prezumției instituite de art. 30 Codul familiei, instanța de fond considerând că această prezumție nu a fost răsturnată de pârâtă. Or, câtă vreme terenul care "reprezintă temeiul contribuției proprii a pârâtei" a fost dobândit ca bun comun, sub durata căsătoriei, rezultă că o contribuție proprie nu a existat. Cu alte cuvinte, privitor la unul și același bun nu se poate reține - concomitent - că este bun comun (nefiind răsturnată prezumția de comunitate), dar și bun propriu, fiind cumpărat din bani proprii.
Prin cea de-a doua încheiere interlocutorie "pronunțată" în cadrul sentinței apelate, judecătorul fondului "suplimentează" contribuția pârâtei (și) cu suma de 10.750 euro. În acest sens, judecătorul fondului reține că pârâta a primit de la părinții săi suma de 45.000.000 lei (vechi), bani ce au constituit cota de 1/2 parte din prețul cu care părțile au cumpărat un apartament la prețul de 90.000.000 lei (vechi) și vândut apoi la prețul de 21.500 euro. Această sumă a fost folosită de părți în timpul căsătoriei.
Prin decizia civilă nr. deciziei civile nr. 202/Ap din 24 octombrie 2013, Tribunalul S.M. a admis apelul declarat de reclamantul V.C., împotriva Sentinței civile nr. 724/2013 pronunțată de Judecătoria S.M., în contradictoriu cu intimata pârâtă-reclamantă V.D.C..
A respins apelul declarat de reclamant împotriva Încheierii interlocutorii din 10 mai 2012.
A schimbat în parte sentința în sensul că a respins cererea de includere în masa partajabilă a sumei de 10.750 euro.
A menținut celelalte dispoziții.
A obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 50.950 euro, cu titlu de sultă, în lei la valoarea de schimb de la data efectivă a plății până la data de 28 februarie 2014.
A obligat intimata să plătească apelantului 9,80 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele considerente:
Referitor la încheierea interlocutorie pronunțată la 10 mai 2012 motivele de nelegalitate sunt prezentate la fila 17 din dosar, respectiv pagina 5 din motivele de apel și sunt legate exclusiv de reținerea cu titlu de contribuție proprie a pârâtei a sumei de 13000 EUR.
S-a opinat de Tribunal că, criticile sunt nefondate, deoarece pârâta a formulat cerere de includere în masa bunurilor de împărțit în termen legal, respectiv prin acțiunea reconvențională (fila 44 dosar fond).
Sub aspectul probării cererii, s-a criticat faptul că s-a reținut greșit din probe, respectiv din înscrierea de carte funciară că s-ar fi răsturnat prezumția de comunitate de bunuri, același bun neputând fi în același timp și bun comun și bun propriu.
În realitate, s-a constatat că instanța nu a reținut că terenul cumpărat cu suma de 13000 EUR ar fi bun propriu, astfel cum rezultă din dispozitivul și considerentele sentinței, ci doar că, la dobândirea acestui bun, contribuția pârâtei a fost mai mare, respectiv a fost de 13000 EUR. Calitatea de bun comun nu exclude ca, la partaj, părțile să dovedească măsura în care au contribuit fiecare la dobândirea bunului respectiv. Din declarația martorei Matei Aurelia și răspunsul reclamantului la interogatoriu, rezultă starea de fapt invocată de reclamanta reconvențională. Martorul S. Z., propus de reclamant, a declarat că l-a împrumutat pe acesta cu 2500 mărci în anul 1996 pentru cumpărarea unui teren, dar chiar reclamantul arată la interogatoriu că s-ar fi împrumutat de la părinți pentru cumpărarea imobilului teren, apărările sale fiind contradictorii.
Referitor la sentință, se aduc critici dispozițiilor cuprinse în practicaua acesteia care sunt tratate ca o încheiere interlocutorie suplimentară în condițiile art.673 ind.7 Cod procedură civilă.
Aceste critici s-a apreciat a fi fondate de instanța de apel, întrucât judecătoria a aplicat greșit dispozițiile legale menționate. Potrivit normei legale, se poate da o nouă încheiere conform art.673 ind.7 coroborat cu art.673 ind.3 Cod procedură civilă doar dacă se constată că există și alți proprietari sau că au fost omise unele bunuri care trebuiau supuse împărțelii. Această prevedere cu caracter de excepție este de strictă interpretare. În consecință, s-a opinat că instanța nu putea pronunța o nouă încheiere - reprezentând în speță practicaua sentinței și parte integrantă din aceasta - pentru a include creanțe ale unui soț față de celălalt soț.
Recalculând valoarea masei bunurilor supuse împărțelii ca urmare a excluderii sumei de 10750 EUR și a admiterii apelului cu consecința schimbării în parte a sentinței, instanța de apel a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 50950 EUR cu titlu de sultă până la data de 28 februarie 2014.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanța de apel a obligat intimata să plătească apelantului suma de 9,80 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa de timbru, alte cheltuieli nefiind dovedite.
Împotriva acestei decizii, legal timbrate, respectiv al reclamantului cu suma de 57 lei și timbru judiciar în valoare de 0,9 lei, iar al pârâtei, cu suma de 1262,5 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei, au declarat recurs: apelantul reclamant V. C., solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei, în sensul constatării calității de bun comun a imobilului teren cu construcție, situat în localitatea S.M., strada L., nr.43/A; constatarea calității de bun comun a mobilei de sufragerie, două mobile de dormitor, mobilă cameră de zi tip Baltrum; mobilă de tineret; constatarea calității de bun comun a obligației de restituire a 32.000 Euro împrumutați de la mama sa, 7.000 Euro-împrumutați de la F. A., 20.160 Euro credit restituit de el, din luna mai 2006 la zi; stabilirea cotelor părți ce se cuvin fiecăruia, stabilirea masei partajabile, atribuirea imobilului în favoarea sa, întabularea în CF cu obligarea la sultă, atribuirea bunurilor mobile pârâtei, cu obligarea la sultă, cu cheltuieli de judecată; apelanta pârâtă-reclamantă reconvențională V.D.C., solicitând admiterea acestuia, menținerea sentinței și a încheierilor interlocutorii, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 547/27 martie 2014 s-au admis ca fondate recursurile civile declarate de reclamantul V.C. și de către pârâta V.D., împotriva deciziei civile nr. 202/Ap din 24 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul S.M., care a fost modificată în parte, în sensul că:
A fost înlăturată dispoziția prin care s-a respins cererea de includere în masa partajabilă a sumei de 10.750 Euro, contribuția proprie a pârâtei.
S-a stabilit că sulta datorată de reclamant pârâtei este în valoare de 60.950 Euro în loc de 50.950 Euro.
Au fost menținute celelalte dispoziții.
S-au compensat cheltuielile de judecată ocazionate în recurs.
Pentru a pronunța astfel, instanța de recurs a avut în vedere următoarele considerente:
Părțile s-au căsătorit la data de 4.07.1987, în localitatea S.M., căsătorie desfăcută din vina ambilor soți, prin sentința civilă nr.3137 din 29.06.2006, pronunțată de Judecătoria S.M., filele 7-8 dosar de fond.
Cu ocazia soluționării cauzei în fond, la data de 10.05.2012 -fila 233, instanța a pronunțat o încheiere interlocutorie prin care, conform art.6735, art.6766 Cod procedură civilă, a constatat că părțile au dobândit sub durata căsătoriei în cote egale de ½ părți fiecare, casă și teren situat în localitatea S.M., strada L., mobilă de sufragerie compusă din canapea, fotolii, masă cu 12 scaune, servantă, două mobile de dormitor compuse din 2 paturi, dulap, 2 noptiere, 3 comode, cameră de zi cu mobilă tip Baltrum, mobilă de tineret. S-a mai constatat că sunt datorii comune:32.000 Euro de la părinții reclamantului, 7.000 Euro de la F.A., 20.000 Euro rest credit la Banca T., 20.160 Euro credit restituit de reclamant din 2006 până în prezent și contribuția proprie a pârâtei de 13.000 Euro obținuți din vânzarea terenului cumpărat de la părinții acesteia, s-a constatat că sunt bunuri proprii ale acesteia două tablouri primite de la verișorul său primar.
Din considerentele sentinței pronunțate s-a reținut că, după rămânerea în pronunțare, întrucât s-a constatat că s-a omis ca în încheierea interlocutorie să fie inclusă contribuția proprie a pârâtei în sumă de 10.750 Euro reprezentând cota de ½ din suma obținută din vânzarea apartamentului situat în Centrul nou, în baza art.6737 Cod procedură civilă s-a procedat la emiterea unei noi încheieri interlocutori, arătându-se conținutul final al acesteia.
Art.6737 Cod procedură civilă, prevede faptul că, în cazul în care, după pronunțarea încheierii potrivit art.6736 Cod procedură civilă, dar mai înainte de pronunțarea hotărârii de împărțeală se constată că există și alți coproprietari ori au fost omise unele bunuri care trebuiau împărțite, fără ca privitor la acești coproprietari sau la acele bunuri să fi avut o dezbatere contradictoriu, instanța va putea da o nouă încheiere care să cuprinsă bunurile omise, ori, cu aplicarea corectă a acestor dispoziții legale instanța de fond a pronunțat cea de-a doua încheiere interlocutorie în completarea practic a celei din 10.05.2012, greșit instanța de apel reținând contrariul.
Faptul că cea de-a doua încheiere interlocutorie se regăsește în practicaua sentinței, nu poate conduce la concluzia că s-ar fi încălcat dispozițiile legale enunțate, câtă vreme de altfel omisiunea includerii sumei de 10.750 Euro în masa de partaj, ca și contribuție exclusivă a pârâtei, putea fi acoperită chiar prin dispozitivul sentinței, chiar în lipsa acestei noi încheieri interlocutorii, criticile recurentei V.D.C. fiind fondate.
Referitor la recursul declarat de V. C., se reține că acesta a criticat, urmare a înlăturării celei de-a doua încheieri interlocutorii, faptul că, după respingerea cererii de includere în masa partajabilă a sumei de 10.750 Euro, nu s-a avut în vedere la stabilirea masei de partaj suma de 153.000 Euro și pasivul de 92.160 Euro, pentru stabilirea sultei.
Procedând la verificarea acestor critici, Curtea a reținut că, potrivit încheierii interlocutorii din 10.05.2012 și a celei din 7.02.2013, cotele de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor comune a fost de ½ fiecare, aspect recunoscut prin motivele de recurs, iar datoriile comune se compun din 32.000 Euro+7.000 Euro+20.000 Euro+20.160 Euro=79.160 Euro, iar contribuția recurentei pârâte exclusivă a fost de 13.000 Euro+10.750 Euro=23.750 Euro.
Din datoriile comune - ce au inclus și suma de 20.160 Euro achitată exclusiv de recurentul reclamant, fiecărei părți îi incumba o obligație egală de ½ parte, deci de 39.580 Euro (79.160 Euro/2).
Valoarea bunurilor mobile a fost stabilită ca fiind de 10.000 Euro, a casei și terenului aferent din S.M., strada Lăcrimioarei, nr.43/A de 153.000 Euro. Din valoarea acestui imobil însă, s-a scăzut 19.440 Euro rest credit neachitat și cel de 20.160 Euro achitat de recurentul reclamant conform celor de mai sus, rezultând o valoare finală de 153.000 Euro-19.440 Euro-20.160 Euro=113.400 Euro. Din această valoare s-a mai scăzut și suma de 32.000 Euro datorată de părți, părinților recurentului reclamant, valoarea de partaj a imobilului fiind astfel de 113.400 Euro-32.000 Euro=81.400 Euro, nefiind însă avută în vedere cota de ½ din împrumutul de 7.000 Euro, deci 3.500 Euro cota pârâtei și contribuția sa exclusivă de 13.000 Euro+10.750 Euro=23.750 Euro.
La această valoare rămasă din imobilul casă și teren, urmare a scăderii datoriilor comune, a creditului rambursat de recurentul reclamant, a celui rămas de rambursat, se adaugă valoarea bunurilor mobile de 10.000 Euro, total 91.400 Euro masa de partajat, din care recurentei pârâte îi revine ½ la fel ca și fostului soț, deci câte 45.700 Euro, greșit urmare a calculului matematic instanța de fond reținând o masă partajabilă de 82.400 Euro în loc de 91.400 Euro, iar sulta de ½ cuvenită din aceasta recurentei pârâte de 41.200 Euro în loc de 45.700 Euro.
Deoarece și recurentei pârâte îi incumba obligația de-a achita ½ din împrumutul acordat familiei de către F. A. -7.000 Euro, deci 3.500 Euro, aceasta scăzându-se din cei 23.750 Euro cota proprie, reiese o valoare de 23.750-3.500=20.250 Euro și nu 20.000 Euro, cum greșit a calculat instanța de fond. Această valoare adăugată la sulta datorată din bunurile comune 20.250+45.700=65.950 Euro, în loc de 50.950 Euro, cum greșit s-a stabilit de instanța de apel.
Criticile recurentului reclamant apar ca fondate doar strict la calculul matematic, nu însă și cu privire la celelalte aspect invocate, raportat la cele expuse mai sus, iar recurenta pârâtă a adus doar critici referitoare la înlăturarea sumei de 10.750 Euro, contribuție proprie la masa de partaj, solicitând păstrarea sentinței apelate.
Față de toate considerentele expuse, fiind incidente dispozițiile art.304 alin.1 pct.9 Cod procedură civilă, instanța de recurs, în baza art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, a admis ca fondate recursurile, a modificat în parte decizia recurată, a înlăturat dispoziția prin care s-a respins cererea de includere în masa partajabilă a sumei de 10.750 Euro, a stabilit că sulta datorată de reclamant pârâtei este în valoare de 65.950 Euro, în loc de 50.950 Euro precizată prin decizia recurată, menținând celelalte dispoziții ale deciziei recurate, ca fiind legale și temeinice.
În baza art.276 Cod procedură civilă, au fost compensate cheltuielile de judecată ocazionate de părți în recurs, față de cele dispuse.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare petentul V. C., solicitând anularea hotărârii atacate, iar în urma rejudecării să fie respins recursul declarat de V.D.C., cu obligarea acestei la plata cheltuielilor de judecată în toate etapele procesuale.
În motivarea contestației se arată că hotărârea atacată este rezultatul unei greșeli materiale, constând în împrejurarea că instanța de recurs nu a făcut nici o judecată asupra excepției de netimbrare a recursului pârâtei, excepție invocată la termenul din 13 februarie 2014.
În drept, invocă dispozițiile art. 318 alin. 1 teza I din Cod procedură civilă.
Examinând contestația prin prisma motivelor invocate, Curtea a reținut următoarele:
Potrivit art. 318 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Textul de lege mai sus evocat se referă la greșeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Prin urmare, pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispozițiile legale, ori prin prezenta contestație se invocă tocmai greșeli de judecată, respectiv nepronunțarea instanței asupra unui incident procedural (excepția de netimbrare), aspecte ce ar putea face mai degrabă obiectul unei contestații întemeiate pe art. 318 alin. 1, teza II Cod procedură civilă, temei, însă neinvocat de contestator.
În concret, în prezenta cauză, instanța de recurs a citat-o pe recurentă cu menținerea achitării taxei de timbru în sumă de 1262,5 lei.
Recurenta a contestat taxa de timbru stabilită, cerere calificată de instanță ca o cerere de reexaminare, aceasta fiind însă respinsă ca tardivă.
După respingerea cererii de reexaminare recurenta a achitat taxa de timbru stabilită (fila 21 dosar de recurs).
În aceste condiții, se poate aprecia că termenul pentru plata taxei de timbru a fost prorogat de instanța până după soluționarea cererii de reexaminare, astfel, că plata acesteia, făcută după pronunțarea încheierii din 24 februarie 2014 în mod corect a fost validată de instanță, ceea ce echivalează cu respingerea implicită a excepției invocată de petent, excepție pe care de altfel acesta nu a mai reiterat-o cu ocazia concluziilor formulate la ultimul termen de judecată.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea a respins contestația fără cheltuieli de judecată.
| ← Cerere de revizuire întemeiata pe dispozitiile art. 322 pct. 7... | RECURS – NEÎNCADRARE ÎN MOTIVE DE NELEGALITATE – art.... → |
|---|
