RECURS – NEÎNCADRARE ÎN MOTIVE DE NELEGALITATE – art. 304 Cod procedură civilă
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 766 din data de 25.06.2014
DREPT PROCESUAL CIVIL
RECURS - NEÎNCADRARE ÎN MOTIVE DE NELEGALITATE
- art. 304 Cod procedură civilă
Potrivit art. 304 Cod procedură civilă, reformarea unei hotărâri în recurs se poate face numai pentru motive de nelegalitate și nu de netemeinicie, instanța de recurs nemaiavând competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele.
Decizia civilă nr. 766/25 iunie 2014-R
(dosar nr. 10/177/2013)
Prin Sentința civilă nr. 754 din 28.05.2013 pronunțată de Judecătoria A. s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta N.L.A., în contradictoriu cu pârâtul N.C.V., s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional N.C.V., în contradictoriu cu pârâta reconvențională N.L.A. și s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 28.09.2007 în localitatea B., jud. B. și înregistrată în registrul stării civile al comunei B. sub nr. 46 din data de 28.09.2007 din culpa ambilor soți, reclamanta urmând să își reia numele avut anterior căsătoriei, acela de "L.";, a fost stabilit domiciliul minorilor N.C.S., născut la data de 15.02.2012 și N.S.C., născută la data de 18.10.2009 la pârât și s-a dispus ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinți, reclamanta fiind obligată la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea minorilor N.C.S., născut la data de 15.02.2012 și N.S.C., născută la data de 18.10.2009, în cotă de 33% din veniturile lunare ale acesteia, începând cu data de 03.01.2013 și până la majoratul minorilor sau până la noi dispoziții ale instanței, cheltuielile de judecată fiind compensate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 28.09.2007 în localitatea B., căsătoria fiind înregistrată în registrul stării civile al comunei B. sub nr. 46 din data de 28.09.2007, iar din căsătoria părților au rezultat minorii N.S.R., născuta la data de 18.10.2009 și N.C.S., născut la data de 15.02.2012, conform certificatelor de căsătorie și de naștere depuse la dosar.
Împrejurările relevate de părți și de martorii audiați în cauză au fost socotite de către instanță ca fiind motive temeinice datorită cărora continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, cu atât mai mult cu cât părțile sunt despărțite în fapt. Din declarația martorilor audiați în cauză, instanța a reținut că neînțelegerile dintre părți au apărut ca urmare a violențelor fizice și verbale ale pârâtului, precum și datorită atitudinii posesive a acestuia. Pe de altă parte, reclamanta a părăsit domiciliul conjugal de 6 luni de zile, antrenându-se într-o relație extraconjugală cu un alt bărbat, părțile nereluând de la acea dată conviețuirea.
Din cele arătate mai sus, rezultă încălcarea de către ambele părți a dispozițiilor art.309 alin.1 cod civil potrivit cărora "soții își datorează reciproc respect, fidelitate și sprijin moral";, aspect față de care instanța a apreciat că aceștia nu văd căsătoria ca pe o uniune a două persoane întemeiată pe prietenie și afecțiune reciprocă, pe sprijinul moral pe care fiecare soț trebuie să îl acorde celuilalt și pe sprijinul material cu care fiecare soț trebuie să contribuie la cheltuielile căsniciei, toate aceste elemente fiind considerate de către instanță împrejurări edificatoare ce ilustrează culpa comună a ambilor soți în destrămarea căsătoriei.
Pentru aceste motive, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârât și în baza art. 373 lit. b) și art.379 alin.1 din Noul Cod civil, a desfăcut căsătoria încheiată între părți la data de 28.09.2007 în localitatea V.-C., din culpa ambilor soți.
În ceea ce privește numele pe care reclamanta urmează să îl poarte după desfacerea căsătoriei, instanța, față de poziția părților, a făcut aplicarea dispozițiilor art.383 alin.3 Cod civil și a dispus ca reclamanta să reia numele avut anterior căsătoriei, acela de "L.";.
Conform dispozițiilor art.400 alin.1 Cod civil, "în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic";.
Noțiunea de "interes al copilului"; are un caracter complex, interesul fiind legat de vârsta acestora, de ocupația și comportamentul părinților, de atașamentul copiilor față de părinți, de interesul pe care aceștia l-au manifestat față de minori, de legăturile afective stabilite între părinți și copii și de posibilitățile materiale ale părinților.
În speță, având în vedere vârsta minorilor N.S.R., născută la data de 18.10.2009 și N.C.S., născut la data de 15.02.2012, atașamentul acestora față de tată, faptul că în ultimele 6 luni aceștia au fost în grija pârâtului, nevoia de stabilitate în creșterea acestora, condițiile locative ale pârâtului, precum și recomandarea autorității tutelare, instanța, în baza art.400 alin.1 Cod civil, cu respectarea dispozițiilor art. 263 Cod civil, a stabilit domiciliul minorilor la tată.
În baza art.396 alin. 1 din Cod civil, "instanța de tutelă hotărăște, odată cu pronunțarea divorțului, asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților pe care îi ascultă";.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.397 Cod civil, "după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel";.
Raportat la prevederile legale anterior citate, având în vedere și poziția părților, instanța a apreciat în interesul superior al minorilor N.S.R. și N.C.S. ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de către ambii părinți.
Ținând cont, pe de o parte, de nevoile minorilor, care trebuiesc să beneficieze de sprijinul material al ambilor părinți, instanța, în temeiul art. 402 și art. 530 alin.3 Cod civil, a dispus obligarea reclamantei la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea minorilor N.S.R., născuta la data de 18.10.2009 și N.C.S., născut la data de 15.02.2012 în cotă de 33% din veniturile lunare ale acesteia, începând cu data de 03.01.2013, data introducerii cererii de chemare în judecată, și până la majoratul minorilor sau până la noi dispoziții ale instanței.
Totodată, instanța, în baza art.276 din Codul de procedură civilă, a dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți cu prezentul dosar.
Împotriva acestei hotărâri, la data de 26.07.2013, în termen legal, a declarat apel, ulterior precizat, reclamanta N.L.A., solicitând schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul încredințării minorilor rezultați din căsătorie și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea acestora, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 32/A/30 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul B., s-a admis ca fondat apelul civil formulat de apelanta N.L.A., în contradictoriu cu intimatul N.C.V., împotriva sentinței civile nr. 754 din 28.05.2013 pronunțată de Judecătoria A., pe care o schimbă în parte, în sensul că:
A stabilit locuința minorilor N.C.S., născut la data de 15.02.2012 și N.S.C., născută la data de 18.10.2009 la mama reclamantă.
A obligat pe tatăl pârât la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea minorilor în cuantum de 1/3 din venitul său net lunar (câte 1/6 pentru fiecare minor) de la data pronunțării prezentei și până la majoratul minorilor sau noi dispoziții.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
A fost obligat intimatul la cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei în favoarea apelantei.
Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
În raport de dispozițiile art. 16 ind. 2 alin. 1 din Legea 272/2004, la stabilirea locuinței copilului instanța de tutelă va avea în vedere interesul acestuia, care se evaluează prin prisma nevoilor de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie, a opiniilor copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate, a istoricului copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor, a capacității părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia, posibilitatea de menținere a relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament, dar și raportat la disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil și de a respecta drepturile părintești ale acestuia din urmă, disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a permite celuilalt menținerea relațiilor personale, situația locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte, istoricul cu privire la violența părinților asupra copilului sau asupra altor persoane, distanța dintre locuința fiecărui părinte și instituția care oferă educație copilului. Aceste criterii reprezintă o detaliere a sferei noțiunii anterioare de interes superior al minorului.
Din probele administrate în cauză rezultă că minorii sunt atașați de ambii părinți și ambii părinți își iubesc copiii, sunt persoane responsabile și cu discernământ, situația care a dus la separare fiind legată strict de problemele acestora de cuplu, care însă nu au legătură cu copiii ci doar cu relația soților, care s-a deteriorat. Este adevărat că cea care a plecat din locuință a fost apelanta, întrucât locuința conjugală este a intimatului, însă nu se poate reține că aceasta și-a părăsit copiii, în condițiile în care, cu ocazia plecării, acest lucru nu i-a fost permis de către intimat, cu acea ocazie fiind prezente mai multe persoane în casa părților, inclusiv din cadrul bisericii din care face parte intimatul, care au încercat să medieze conflictul conjugal, martorul U. A., propus chiar de pârât, confirmând intenția reclamantei de a-i lua pe copii și faptul că pârâtul i-a interzis. Conflictul din seara respectivă nu a fost doar verbal, rezultând din certificatul medico-legal depus la dosar că apelanta a suferit unele leziuni produse prin lovire și comprimare cu degetele.
În perioada conviețuirii părților nu pot fi reținute manifestări nepotrivite față de copii din partea vreunuia sau altuia dintre părinți, declarațiile martorilor audiați în cauză, care susțin fiecare poziția părții care i-a propus, în sensul că celălalt părinte nu se preocupa de copii sau se ocupa necorespunzător, fiind apreciate ca subiective față de relația de rudenie sau religie dintre martori și partea care i-a propus.
Actualmente, minorii mențin relația de atașament față de ambii părinți, apelanta vizitându-i pe aceștia, ducându-le diverse bunuri necesare și achitând și pensie de întreținere, chiar dacă nu în fiecare lună, iar minora mai mare își manifestă dorul de mamă.
Faptul că minora percepe separarea de mamă ca pe un abandon, după cum arată chiar martora audiată în apel la solicitarea intimatului, demonstrează însă puternica legătură de afecțiune față de mamă și suferința în care se găsește la ora actuală minora, separată de mamă. În plus, chiar dacă intimatul a fost în concediu pentru îngrijirea copilului până la 2 ani, din probele administrate in cauză rezultă că acesta nu stat efectiv acasă pentru a îngriji pe minor, ci a lucrat cu ziua, minorii fiind îngrijiți în fapt de mamă cât părțile au conviețuit, iar ulterior de rudele tatălui.
Instanța a ținut cont și de vârsta fragedă a celor doi minori, că figura de atașament profund a acestora este mama, astfel că în interesul superior al acestora este de a locui cu mama și nu cu tatăl, în caz contrar, stabilitatea lor psihică și emoțională fiind în mai mare măsură periclitată. Bineînțeles că și figura paternă este foarte importantă în viața minorilor și aceștia trebuie să păstreze o legătură strânsă cu tatăl, să aibă întâlniri frecvente cu acesta și chiar să petreacă timp împreună, ambii părinți având datoria de a conlucra pentru a le explica minorilor situația, pe înțelesul acestora, astfel încât aceștia să nu perceapă separarea părinților ca pe un abandon, sentiment care este de natură să le zdruncine echilibrul psihic și emoțional.
Așa fiind, se impune ca locuința minorilor să fie la mamă, iar, față de disp. art. 402, 530 alin. 3 Cod civil tatăl va achita pe seama minorilor o pensie lunară de întreținere în cuantum de 1/3 din venitul său net lunar câte 1/6 pentru fiecare minor, în speță impunându-se stabilirea pensiei de întreținere la nivelul plafonului maxim prevăzut de lege, raportat la nevoile minorilor și veniturile intimatului, care nu s-au dovedit a fi superioare venitului minim pe economie, iar indemnizația pentru îngrijirea copilului încetând la împlinirea vârstei de 2 ani de către minor.
Față de cele reținute, tribunalul, în baza art. 295 Cod de procedură civilă, a admis ca fondat apelul civil introdus de apelanta N.L.A. în contradictoriu cu intimatul N.C.V., împotriva sentinței civile nr. 754 din 28.05.2013 pronunțată de Judecătoria A., pe care a va schimbat-o în parte, în sensul că a stabilit locuința minorilor N.C.S., născut la data de 15.02.2012 și N.S.C., născută la data de 18.10.2009 la mama reclamantă și a obligat pe tatăl pârât la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea minorilor în cuantum de 1/3 din venitul său net lunar (câte 1/6 pentru fiecare minor) de la data pronunțării deciziei și până la majoratul minorilor sau noi dispozițiuni.
În baza art. 274 Cod de procedură civilă instanța l-a obligat pe intimat la 1000 lei cheltuieli de judecată în apel în favoarea apelantei, reprezentând onorariu avocațial, justificat cu chitanța nr. 77/29.10.2013 depusă la dosar.
Împotriva aceste hotărâri a declarat recurs pârâtul N.C.V., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate cu consecința menținerii sentinței civile nr. 754 din 28.05.2013 a Judecătoriei A., sub aspectul dispoziției de stabilire a domiciliului minorilor la tată. Cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurentul că, contrar susținerilor intimatei și contrar concluziilor instanței de apel, intimata a părăsit domiciliul conjugal în mod voluntar, fără a fi exercitat presiuni fizice și psihice împotriva acesteia.
Mai arată că din declarația martorei T.I., rezultă că apelanta reclamantă își neglija copiii pentru a fi împreună cu amantul său, C.D., în perioada în care el era plecat la lucru.
Acest lucru a fost confirmat indirect de declarațiile de martor ale vecinei N. M. și a lui B. L., precum și ale mamei sale toți declarând că relația reclamantei cu C.D. era de notorietate în localitate.
Consideră că atitudinea duală a acesteia ar fi trebuit să-i dea motive instanței de apel să aprecieze altfel argumentele și probele propuse de părți, apreciind că probațiunea a fost interpretată în mod unilateral de către instanța de apel.
Instanța de apel după ce a realizat o analiză in abstracto a elementelor pe care trebuie să le aibă în vederea în luarea deciziei privind stabilirea domiciliului minorilor a tras concluzia că atât acesta cât și intimata sunt părinți responsabili, însă arată că au dubii în ceea ce o privește pe intimata reclamantă cu privire la responsabilitatea sa față de copii.
Toată probațiunea administrată în cauză arată fără putință de tăgadă că în perioada în care copiii s-au găsit în grija sa exclusivă, li s-au asigurat cele mai bune condiții de viață, au fost îngrijiți cu dragoste, și, chiar în perioadele scurte în care ea a fost la lucru, de câteva ore, mama sa le-a asigurat aceleași bune condiții.
De când copiii se află la mama lor, având în vedere că aceasta lucrează în ture, locuiește într-o fostă cameră de cămin în Municipiul O., unde nici nu sunt foarte doriți de concubinul intimatei, copiii se găsesc la părinții acesteia într-o locuință improprie formată din două camere, în care mai locuiesc încă 6 membri majori, în grija unei bunici autoritare, care în perioada în care-i vizita la D. avea accese de violență în raport cu minorii, lucru confirmat de martorul T.I..
Arată apoi că, după pronunțarea hotărârii din apel, în primele zile când copiii s-au aflat în O., nu i s-a permis să-i vadă în casă pe copii, fiind împiedicat de către concubinul intimatei, întâlnirea având loc afară, băiatul fiindu-i adus necorespunzător îmbrăcat și desculț deși în luna februarie era destul de frig.
Ulterior, copiii au fost duși în B., comuna Ș., unde aceștia locuiesc în condiții improprii și într-o stare de igienă îndoielnică.
Copiii percep locuința lor, cea în care au locuit cu el, respectiv din D., nr. 63 comuna B.
Consideră că instanța de apel a apreciat probațiunea administrată, a judecat, din perspectivă exclusiv maternă, prezentul raport juridic, a apreciat numai dintr-o perspectivă probațiunea din dosar, luând în considerare doar mărturia evazivă și chiar echivocă a martorului U.A. și neglijând susținerile altor martori ca T.I., care a arătat că intimata reclamantă și-a pregătit plecarea sa exclusivă de acasă de mai mult timp, fără să ia în considerare luarea cu sine a copiilor, că solicitarea de a-i lua cu sine pe minori în seara de 22. 12. 2012 a fost una formală, neinsistentă.
În drept au fost invocate dispozițiilor art. 299 art. 302 Cod procedură civilă.
Intimata N. L.-A. nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare, însă și-a precizat poziția procesuală prin intermediul reprezentantului acesteia, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul formulat, prin prisma criticilor invocate, raportat și la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă s-au constatat următoarele:
Art. 2 din Legea nr. 272/2004 consacră aplicarea principiului interesului superior al copilului care trebuie impus cu prioritate și care prevalează în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, inclusiv în ceea ce privește deciziile luate în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Tot astfel, din coroborarea dispozițiilor art. 261 - 263 Cod civil cu prevederile art. 483 - 486 Cod civil, rezultă că orice măsură privitoare la copil trebuie luată că respectarea interesului superior al acestuia.
În speță, instanța de apel a statuat că interesul superior al celor doi minori raportat și la vârsta fragedă a acestora, atașamentul profund față de mamă este de a locui cu mama și nu cu tatăl în caz contrar reținând instanța că stabilitatea lor psihică și emoțională ar fi în mare măsură periclitată.
Analizând criticile invocate de recurent în cuprinsul recursului, s-a constatat că acestea privesc în exclusivitate modul în care instanța de apel a interpretat probațiunea, ridicând o problemă de netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii.
Potrivit art. 304 Cod procedură civilă reformarea unei hotărâri în recurs se poate face numai pentru motive de nelegalitate și nu de netemeinicie, instanța de recurs nemaiavând competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, astfel cum urmărește recurentul - pârât prin criticile invocate, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care o constată.
Ori, în speță, raportat la situația de fapt cum aceasta a fost reținută de instanța de apel, nu se poate conchide că hotărârea a fost dată cu încălcarea principiului interesului superior al minorului, astfel cum acesta este reglementat prin dispozițiile legale anterior arătate, așa încât, neputând fi reținut nici un motiv de nelegalitate la adresa hotărârii recurate din cele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă a fost respins recursul ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
| ← CONTESTAŢIE ÎN ANULARE – Art. 318 alin. 1 teza I Cod... | RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Anulare decizie de suspendare a... → |
|---|
