Contestaţie decizie de pensionare. Jurisprudență Cereri; Chemare în judecată (acţiuni, cereri)
Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Sentinţă civilă nr. 1442/2016 din data de 15.09.2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2016:010.001442
Cod operator 2442/2443
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 1442/2016
Ședința publică de la 15 Septembrie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Asistent judiciar
Asistent judiciar
Grefier
Pe rol fiind judecarea contestației formulată de petentul T. M. în contradictoriu cu intimatele C.J.P.G. și C.N.P.P., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat B.L. pentru petent și consilier juridic S.C. pentru intimatele C.J.P.G. și C.N.P.P., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat s-a acordat cuvântul reprezentanților părților .
Avocat B.L. pentru petent a solicitat‚ în principal, admiterea contestației, anularea parțială a deciziei nr… emisă de C.J.P.G., anularea H.C.C.C. și obligarea C.J.P.G. să emită o nouă decizie de pensionare prin care să considere atât perioada de activitate 28.02.1997-01.04.2001 ca fiind perioadă de activitate lucrată în condițiile grupei I de muncă în procent 100% conform Ord.50/1990, anexa nr.1, pct.61 și asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă sau numai ca perioadă desfășurată în grupa I de muncă, cât și perioadele de activitate 23.02.1981-24.04.1992;13.12.1983-18.10.1993 ca fiind perioade de activitate lucrate în condițiile grupei de muncă , conform pct.105, anexa nr.1 din Ord.50/1990, procent 100% și să mențină restul deciziei nr.11561/21.08.2015, depunând concluzii scrise .
În ceea ce privește admiterea cererii de înscriere la pensie, conform Legii nr.263/2010 începând cu data depunerii cererii de pensionare la limită de vârstă, respectiv 30.06.2015, avocat B.L. a lăsat soluția la aprecierea instanței .
Consilier juridic S.C., pentru intimate, având cuvântul, a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea Hotărârii nr… emisă de C.C.C.C.N.P.P., cât și a deciziei contestate emisă de C.J.P.G. ca fiind temeinice și legale, pentru motivele arătate prin întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr…., petentul T.M. a chemat în judecată intimatele C.C.C.C.N.P.P. și C.J.P.G. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constatate că intimata C.C.C.C.N.P.P. nu a soluționat contestația formulata de petent împotriva deciziei 11561/21.08.2015 emisă de C.J.P.G. în termenul prevăzut de art. 150 alin (4) din Legea 263/2010 și nici până în prezent ;
- în urma probatoriului administrat să fie admisă contestația, să se dispună anularea parțială a deciziei nr.11561/21.08.2015 și să fie obligată C.J.P.G. să emită o nouă decizie de pensionare prin care să considere atât perioada de activitate 28.02.1997-01.04.2001 ca fiind perioada de activitate lucrată în condițiile grupei I de muncă conform pct.61 anexa nr.1 din Ordinului 50/1990 în procent de 100% și asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă sau numai ca perioadă desfășurată în grupa I de muncă, cât și perioadele de activitate 23.02.1981-24.04.1992; 13.12.1983-18.10.1993 ca fiind perioade de activitate desfășurate în condițiile grupei I de muncă conform Ordinului 50/1990, anexa nr.1, pct.105, în procent de 100%, să mențină restul deciziei nr.11561//21.08.2015, precum și să fie admisă cererea de înscriere la pensie conform Legii 263/2010 începând cu data de 30.06.2015.
În motivarea contestației petentul a arătat că la data de 30.06.2015 a depus la C.J.P.G. cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă în vederea pensionării la limită de vârstă, conform legii 263/2010.
Din înscrisurile depuse la dosarul de pensionare rezultă cu certitudine ca petentul îndeplinește condițiile de pensionare la limită de vârsta, însă C.J.P.G. prin decizia nr.11561/21.08.2015 i-a respins înscrierea la pensie pentru limita de vârstă, în mod netemeinic și nelegal cu motivarea că "grupa superioară de muncă din adeverința nr.1192/21.05.2015 nu s-a valorificat deoarece meseriile nu se regăsesc la pct.61 și pct.105 anexa 1 Ordinul 50/1990…";.
A precizat petentul că, în mod greșit C.J.P.G. nu i-a luat în considerare perioada de activitate 28.02.1997-01.04.2001 ca fiind perioadă de activitate lucrată în condițiile grupei I de muncă conform pct.61 anexa nr.1 din Ordinului 50/1990 în procent de 100% și asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă sau numai ca perioadă desfășurată în grupa I de muncă, cât și perioadele de activitate 23.02.1981-24.04.1992; 13.12.1983-18.10.1993 ca fiind perioade de activitate desfășurate în condițiile grupei I de muncă conform Ordinului 50/1990, anexa nr.1, pct.105, în procent de 100%, și anume, faptul că angajatorul a inserat în carnetul de muncă la filele 32-33, poziția 75 următoarele mențiuni. "în perioada 28.02.1997-01.04.2001 a lucrat în sectorul pirotehnic executând operații de manipulare, transport, gestiune a produselor pirotehnice, a substanțelor și pulberilor explozive de sensibilitate mare, muncă ce se încadrează conform Ordinului 50/1990 anexa nr.1, pct.61 în grupa I d e muncă în procent de 100%.
În perioadele 23.02.1981-24.04.1992; 13.12.1983-18.10.1993 a lucrat în atelierul de prelucrări mecanice a pieselor din carburi metalice sintetizate executând operații de ajustare și finisare a pieselor din carburi metalice sinterizate, muncă ce se încadrează conform Ordinului 50/1990 anexa 1 pct.105 în grupa Ia de muncă în procent de 100%, total grupa I de muncă 14 (patrusprezece) ani, 01 lună, 8(opt) zile, perioade confirmate de angajator prin adeverința nr.1192/21.05.2015.
Că, SC U.M.S SA-FILIALA A CN"R"SA este înregistrată în Legea nr.263/2010,anexa nr.3, poziția 43 cu activitatea descrisă în anexa nr.2, punctul nr.1, literele c,d,g,h din Legea nr.263/2010, activitate identică cu activitatea încadrată în grupa I de muncă de angajator, conform Ordinului 50/1990, pct. 61 anexa nr.1 pe care petentul a desfășurat-o în perioada de activitate 28.02.1997 - 01.04.2001 la SC U.M.S. SA în procent de 100% .
Apreciază petentul că în mod netemeinic și nelegal C.J.P.G. i-a respins cererea de pensionare la limită de vârstă întrucât a interpretat în mod greșit dispozițiile legale menționate mai sus, în sensul că nu a coroborat aceste dispoziții cu înregistrarea făcuta de angajator în carnetul de muncă, filele 32-33, poziția 75 si adeverinței nr. … cu celelalte înscrisuri depuse la dosarul de pensionare, precum și cu locurile de muncă unde petentul a desfășurat activitatea.
A arătat petentul că prin emiterea deciziei nr…. C.J.P.G. a încălcat dispozițiile art. 30 alin. (1), litera c) din Legea 263/2010, conform cărora ";locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din ......e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3 și dispozițiile art. 45 alin.(1)U din Normele de Aplicare a Legii 263/2010 conform cărora "asigurații care și-au desfășurat activitatea pe durata programului normal de lucru dintr-o lună activitățile din anexa nr.2 la lege, avizate în condiții speciale de munca, realizate în unitățile menționate în anexa nr. 3 la lege, beneficiază de stagii de cotizare în condiții speciale de muncă";.
Că, analizând textele de lege menționate cu conținutul deciziei contestate C.J.P.G. în mod greșit nu a ținut cont de faptul că SC U.M.S. SA este înregistrată în Legea nr.263/2010, anexa nr.3, poziția 43 cu activitatea descrisă în anexa nr 2, punctul nr. 1, litere le"c, d,g,h din Legea 263/2010 și că această activitate este identică cu activitatea încadrată în grupa I de muncă, conform Ord.50/1990, pct. 61, anexa nr.1, activitate unde petentul a desfășurat sarcinile de serviciu în perioada 28.02.1997-01.04.2001 la SC UM SADU SA - în procent de 100% așa cum rezultă din carnetul de muncă, filele 32-33 poziția 75, si adeverința nr. 1192/21.05.2015.
C.J.P.G. nu a respectat dispozițiile pct.3 din Ord. 50/1990, în sensul că, potrivit acestei dispoziții, beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere si reparații, controlori tehnici de calitate, precum si alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr.1 și 2.
Prin emiterea deciziei contestate C.J.P.G. nu a ținut cont atât de dispozițiile pct.3 din Ord.50/1990, cât și de practica judiciara statuată prin decizia nr… pronunțată de Î.C.C.J., în sensul că Ordinului nr.50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială în lipsa unei dispoziții exprese și nici alte decizii pronunțate de C.A.C. în cauze similare.
Încadrarea activităților în grupele superioare de muncă se face pe baza condițiilor de munca nefavorabile, existenta noxelor, a condițiilor nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de infectare și în funcție de uzura capacității de munca a persoanelor care lucrează în acest climat nefavorabil.
A menționat petentul că, intimata C.J.P.G. prin decizia nr…., a încălcat atât dispozițiile art.123 alin. (1) din Normele de aplicare a Legii 263/2010, în sensul că, : "Se asimilează stagiilor de cotizare în condiții speciale pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care asigurații au desfășurat activități dintre cele prevăzute in anexa nr.2 la lege pe durata programului normal de lucru din fiecare lună, numai în locurile de muncă avizate în condiții speciale din cadrul unităților prevăzute în anexa nr.3 la lege, activități încadrate, potrivit legislației anterioare acestei date, în grupa I de muncă", cât și dispozițiile art.123 alin (2) din aceleași Norme de Aplicare a Legii 263/2010, în sensul că, "dovedirea acestor stagii de cotizare se face cu carnetul de muncă, completat potrivit prevederilor Decretului nr. 92/1996 privind carnetul de muncă, și/sau cu adeverințe eliberate, potrivit legii de angajatorul Ia care a lucrat persoana respectiva sau, dupa caz, de instituția care a preluat arhivele acestuia".
Mai mult decât atât, întrucât la dosarul de pensionare există în original carnetul de munca și adeverința nr…., iar conform prevederilor Ordinului 50/1990 privind grupele I si II de muncă și prevederile Decretului nr.92/1976 privind carnetul de muncă angajatorul este cel care poarta întreaga responsabilitate a completării carnetului de muncă si implicit înregistrărilor de la poziția 75, precum și a conținutului adeverinței nr. …,, C.J.P.G. nu are temei legal sa nu-i ia în considerare conținutul înscrisurilor menționate .
În aceste condiții C.J.P.G. este obligată să-i respecte dreptul rezultat din Legea 263/2010 și a Normelor de Aplicare a Legii 263/2010, respectiv considerarea perioadei 28.02.1997-01.04.2001 ca fiind perioadă lucrată în condițiile grupei I de muncă, conform pct.61 anexa nr.1 din Ordinul 50/1990 în procent de 100% asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă sau considerat doar ca activitate lucrată în condițiile grupei I de muncă cât și perioadele 23.02.1981-24.04.1992; 13.12.1983-18.10.1993 ca fiind perioade lucrate în condițiile grupei I de muncă conform pct.105 anexa nr.1 din Ordinul 50/1990, procent 100% prevederile legii 263/2010 cu referire la condițiile de pensionare erau îndeplinite .
În condițiile în care C.L.P.G. respectă dispozițiile legale și valorifica atât perioada 28.02.1997- 01.04.2001, ca fiind activitate desfășurată în condițiile grupei I de muncă, pct.61, anexa nr.1 din Ord.50/1990, procent 100% și asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, cât și perioadele de activitate 23.02.1981-24.04.1992; 13.12.1983-18.10.1993 ca fiind perioade de activitate desfășurate în condițiile grupei I de muncă conform Ordinului 50/1990, anexa nr.1, pct.105, în procent de 100%, prevederile Legii 263/2010 cu referire la condițiile de pensionare erau îndeplinite.
Astfel daca la perioada de 5 ani reducere vârstă standard de pensionare recunoscută de C.J.P.G. prin decizia nr..11561/21.08.2015 a perioadei de 10 ani, 5 luni și 24 zile ca fiind perioada lucrată în condiții speciale de muncă la celelalte unități(Exploatarea M.P.-Sud și H.B. -Sucursala Tg-Jiu se adaugă și perioada de 7 ani reducere din vârsta standard de pensionare pentru perioada de activitate 28.02.1997- 01.04.2001 activitatea încadrată în grupa I de muncă, conform Ord.50/1990, pct. 61, anexa nr.1, în procent de 100% , și asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă sau recunoscută doar ca perioadă de activitate în condițiile grupei de muncă, cât și perioadele de activitate 23.02.1981-24.04.1992; 13.12.1983-18.10.1993 ca fiind perioade de activitate desfășurate în condițiile grupei I de muncă conform Ordinului 50/1990, anexa nr.1, pct.105, în procent de 100%, rezultă o perioadă totală de reducere a vârstei standard de pensionare de 12 ani , conform art.55 alin1 litera b din Legea 263/2010 modificată și completată.
A mai precizat petentul că în urma unui simplu calcul dacă din vârsta de pensionare de 65 de ani se scad 12 ani reprezentând reducerea vârstei standard de pensionare, conform art.55 alin1 litera b din Legea 263/2010, rezultă vârsta de 53 ani, ceea ce înseamnă că sunt îndeplinite condițiile de pensionare la limită de vârstă conform legii 263/2010, întrucât în momentul depunerii dosarului de pensionare avea vârsta de 53 de ani și 1 lună.
În drept, petentul și-a întemeiat a contestația pe dispozițiile art. 151 alin.(2) din Legea 263/2010, dispozițiile art. 192 Cod. Procedură civilă, si alte dispoziții legale în materie.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială, expertiza si alte mijloace de proba admise de lege.
În dovedire au fost depuse în copii certificate conform cu originalul: decizia nr. … și anexa la decizie, adeverința nr… emisă de Societatea U.M.S. SA , plicul cu comunicarea deciziei pentru a face dovada datei primirii, carte de identitate, carnetul de muncă, nota de constatare nr…, contestația formulată împotriva deciziei nr….
Intimatele C.J.P.G. și C.C.C.C.N.P.P. București au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației .
S-a susținut că prin decizia nr. … a fost respinsă cererea înregistrată sub nr… privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă.
Nemulțumit de această decizie, petentul a contestat-o la C.C.C. deoarece nu a fost valorificata grupa superioară de muncă .
Referitor la motivele contestației, au arătat intimatele că în mod corect și legal C.J.P.G. nu a valorificat perioada menționată în adeverința nr… ca fiind lucrată în grupa I de muncă deoarece meseriile de rectificator, șlefuitor, prelucrător prin așchiere și primitor distribuitor nu se regăsesc la pct.61 din anexa 1 din Ordinul nr.50/1990.
În conformitate cu prevederile de la punctul 6 din Ordinul 50/1990 al M.M.O.S., M.S. și C.N.P.P.C., nominalizarea persoanelor care se încadrau în grupele I și II de muncă se făcea de către conducerile unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile concrete în care și-au desfășurat activitatea persoanele respective.
S-a învederat că acestea puteau să nominalizeze, deci să încadreze în grupa superioară de muncă, numai persoanele care au lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute de reglementările legale în vigoare la aceea dată.
Au susținut intimatele că, în conformitate cu dispozițiile art.158 alin.4 din Legea 263/2010, "adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 01.04.2001";
Potrivit art.126 alin.1 din H.G. 257/2011 :"; adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive";.
Documentele verificabile în sensul legii sunt înscrisurile primare ce au stat la baza emiterii adeverinței de încadrare în grupa superioară de muncă. Din aceste înscrisuri trebuie să rezulte , cu certitudine, locul de muncă , timpul lucrat în aceste condiții și temeiul de drept avut în vedere de conducerea unității la încadrarea în grupa superioară de muncă. Adeverința , prin ea însăși, confirmă o stare de fapt stabilită anterior printr-o decizie a conducerii unității și nu un înscris de încadrare în grupa superioară de muncă.
Intimatele au solicitat în baza art.22 din Cod de procedură civilă ca instanța să solicite angajatorului documentele care au stat la baza încadrării petentului în grupa superioară de muncă.
In conformitate cu alin 2 de la art. 149 din Legea 263/2010 procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedura prealabila, obligatorie, fără caracter jurisdicțional, iar conform art.151, alin 2 hotărârile Comisiei Centrale de Contestații pot fi cate la instanța de judecata in termen de 30 de zile de la comunicare.
Au precizat intimatele că având în vedere acest aspect urmează sa depună înscrisuri si apărări pe fond.
În ședința publică din 12.05.2016 petentul, prin apărător, și-a precizat contestația, în sensul că înțelege să conteste și hotărârea nr.14937/04.04.2016 emisă de CNPP - C.C.C., având în vedere că în timpul soluționării litigiului s-a pronunțat această hotărâre, solicitând anularea acestei hotărâri .
Petentul T.M., prin apărătorul ales, a depus concluzii scrise prin care a reiterat pe larg susținerile formulate prin contestația formulată(filele 74-80).
Tribunalul analizând contestația de față în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, susținerile părților și dispozițiile legale în materie, reține și constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la C.J.P.G. sub nr…. petentul T.M. a solicitat acordarea pensiei pentru limită de vârstă, iar prin decizia nr. .. cererea a fost respinsă, C.J.P.G. motivând că grupa superioară de muncă din adeverința nr… nu s-a valorificat deoarece meseriile nu se regăsesc la pct.61 și 105 anexa 1 din Ordinul 50/1990. Sporul special și sporul condiții nocive nu s-au valorificat, începând cu data de 01.04.1992, din adeverința nr.333/18.12.2014 deoarece au fost valorificate salariile brute din carnetul de muncă.
Deși nu s-a menționat expres în decizie, practic s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de acordare a pensiei, vârsta la data formulării cererii fiind mai mică decât vârsta standard de pensionare, reducerea vârstei standard de pensionare prevăzute de Legea nr.263/2010 neputând opera pentru motivul arătat în decizie.
Petentul contestă aceasta decizie, fiind nemulțumit de faptul că perioadele 28.02.1997-01.04.2001; 23.02.1981-24.04.1992 și 13.12.1983-18.10.1993, nu au fost valorificate ca stagiu de cotizare în grupa I de muncă, în procent de 100%, în baza mențiunilor din carnetul de muncă și din adeverința nr.1192/21.05.2015 emisă de S.C. U.M.S. S.A., ceea ce îi permitea pensionarea pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare.
Nemulțumit de această decizie petentul a contestat-o la C.C.C, iar prin hotărârea nr…. a fost respinsă contestația, cu motivarea că în mod corect a fost respinsă cererea de înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, deoarece petentul nu a îndeplinit condiția privind vârsta standard de pensionare redusă, prevăzută de lege, respectiv de 60 de ani, pentru a beneficia de această categorie de pensie .
Legea nr.263/2010, la art.159 (1) reglementează modalitatea de dovedire a vechimii în muncă, astfel:
"Pentru perioadele prevăzute la art.16 lit. a) și art.17, dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori și a duratei de asigurare, realizată până la data de 1 aprilie 2001, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege.
Art.17 alin. (1) din aceeași lege se referă expres și la stagiul de cotizare reprezentat de vechimea în muncă suplimentară acordată în baza legislației anterioare datei de 01.04.2001 pentru grupele I și a II-a de muncă, astfel:
"Constituie stagiu de cotizare și perioada suplimentară la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu acordată în baza legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a (…)";.
La art.15 Ordinul nr.50/1990 se prevede că dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă potrivit metodologiei de completare a acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 158 din Legea nr.263/2010:
"(1) Perioadele de vechime în muncă realizate în grupele I și a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare, cu excepția celor realizate în activitățile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt încadrate în condiții speciale.
(2) Adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001";.
La art. 169 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 se prevede că:
"(1) Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează:
a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă;
b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă";.
Conform art.126 alin.1 din H.G. nr.257/2011 pentru aplicarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.263/2010, adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr.14, numai pe baza documentelor verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive.
Condițiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească o adeverință pentru a atestă încadrarea în grupa I si/sau a II-a de muncă, prevăzute în anexa nr.14 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr.263/2010, sunt următoarele: denumirea societății unde si-a desfășurat activitatea salariatul, meseria/funcția acestuia, grupa I sau a II-a de muncă in care a fost încadrat, perioada în care a desfășurat activitate în grupa de muncă, procentul încadrării în grupa de muncă, actul administrativ emis de unitate, conform prevederilor Ordinului ministrului muncii și ocrotirilor sociale, al ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidență a intrărilor în subteran etc.), temeiul juridic al încadrării în grupa I sau a II-a de muncă.
Potrivit adeverinței nr… emisă de S.C. U.M.S. S.A. (fila 8 din dosar) petentul a fost încadrat în grupa I de muncă, în procent de 100% , în perioada 28.02.1997-01.04.2001 conform Ord.50/1990, pct.61, anexa nr.1, în procent de 100% precum și perioadele de activitate 23.02.1981-24.04.1992; 13.12.1983-18.10.1993 ca fiind perioade de activitate desfășurate în condițiile grupei I de muncă conform Ordinului 50/1990, anexa nr.1, pct.105, în procent de 100%, conform mențiunilor efectuate în carnetul de muncă anterior predării sale la titular.
În carnetul de muncă al petentului, la poziția 75 se menționează că " în perioada 28.02.1997-01.04.2001 a lucrat în sectorul pirotehnic executând operații de manipulare, transport, gestiune a produselor pirotehnice, a substanțelor și pulberilor explozive de sensibilitate mare, muncă ce se încadrează conform Ordinului 50/1990 anexa nr.1, pct.61 în grupa I d e muncă în procent de 100%.
În perioadele 23.02.1981-24.04.1992; 13.12.1983-18.10.1993 a lucrat în atelierul de prelucrări mecanice a pieselor din carburi metalice sintetizate executând operații de ajustare și finisare a pieselor din carburi metalice sinterizate, muncă ce se încadrează conform Ordinului 50/1990 anexa 1 pct.105 în grupa Ia de muncă în procent de 100% ( fila 35 din dosar ).
C.J.P.G. a refuzat să valorifice perioadele 28.02.1997 - 01.04.2001 și 23.02.1981-24.04.1992; 13.12.1983-18.10.1993 ca stagiu de cotizare în grupa I de muncă, întrucât meseriile pe care le-a avut petentul nu se regăsesc la pct. 61 și 105 din anexa 1 din Ordinul 50/1990.
Instanța reține însă că nominalizarea persoanelor în grupa I și a II-a de muncă se face prin analiza condițiilor concrete de muncă, de către conducerea unității împreună cu sindicatele libere din unități, iar aceasta nu se poate cenzura de către casele de pensii.
Astfel, conform punctului 6 din Ordinul 50/1990:
"Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)";.
Mai mult decât atât , adeverința nr1192/21.05.2015, eliberată de S.C. U.M.S. S.A nu a fost niciodată infirmată de către angajator .
Instanța reține că prin Nota de Constatare nr…( filele 40,41) încheiată la sediul U.M.S. SA de către împuterniciții CNPAS și CJP se precizează documentele primare prin care se face încadrarea meseriilor în grupa I de muncă înainte de anul 1990 și după 1990.
În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, ca urmare a valorificării stagiului de cotizare in grupa I de muncă, se reține că:
În conformitate cu art.55 alin.1 lit. a1 din Legea nr.263/2010, persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard de pensionare conform tabelului nr.11 dacă au realizat stagii de cotizare în grupa I de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, cu excepția celor realizate în activităților care, potrivit prevederilor art.30 alin.1, sunt încadrate în condiții speciale.
Așadar, prin adeverința nr.1192/21.05.2015 se atestă că în perioadele 23.02.1981-24.04.1992; 13.12.1983-18.10.1993 și 28.02.1997 - 01.04.2001 petentul a fost angajat la S.C. Uzina Mecanică Sadu S.A. în meseriile de rectificator, șlefuitor, prelucrător prin așchiere , primitor distribuitor, și a desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă, în procent de 100%, în temeiul Ordinului nr. 50/1990, anexa 1, punctul 61 și pct.105. și conform mențiunilor efectuate în carnetul de muncă .
Ori, potrivit pct.3 din același act normativ , beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Mai mult decât atât, adeverința nr. 1192/21.05.2015, eliberată de S.C. U.M.S.S.A nu a fost niciodată infirmată de către angajator .
Față de considerentele mai sus expuse, se va admite contestația precizată ulterior, se va anula decizia nr. … emisă de C.J.P.G., se va anula hotărârea nr.14934/04.04.2016 emisă de C.N.P.P. - C.C.C. și va fi obligată intimata C.J.P.G. la emiterea unei decizii de pensionare petentului, cu valorificarea perioadelor 23.02.1981-24.04.1992 și 13.12.1983-18.10.1993 ca fiind lucrate în grupa I de muncă, în procent de 100%, conform pct.105, anexa nr.1 din Ordinul 50/1990 la S.C. U.M.S. S.A. și perioada 28.02.1997-01.04.2001 ca fiind lucrată în grupa I de muncă, în procent de 100% conform pct.61, anexa nr.1 din Ordinul 50/1990 la S.C. U.M.S. S.A, conform adeverinței nr…..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația precizată formulată de petentul .. CNP .., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în …. și C.N.P.P. cu sediul în …..
Anulează decizia nr…. emisă de intimata C.J.P.G. și Hotărârea nr…
Obligă intimata C.J.P.G. la emiterea unei noi decizii de pensionare prin care să fie valorificate perioadele: 23.02.1981-24.04.1992 și 13.12.1983-18.10.1993 ca fiind lucrate în grupa I de muncă, în procent de 100%, conform pct.105, anexa nr.1 din Ordinul 50/1990 la S.C. U M S S.A. și perioada 28.02.1997-01.04.2001 ca fiind lucrată în grupa I de muncă, în procent de 100% conform pct.61, anexa nr.1 din Ordinul 50/1990 la S.C. U.M.S. S.A, conform adeverinței nr… .
Sentință executorie.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 15.09.2016, la Tribunalul Gorj.
← Divorţ. culpa în desfacerea căsătoriei. Jurisprudență... | Obligatia de a face. Jurisprudență Cereri → |
---|