Contestaţie în anulare. Analizarea incompatibilităţii judecătorilor din recurs

Invocând ca motiv al cererii încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, contestatorii au în vedere, de fapt, incompatibilitatea anumitor membri ai completului de judecată care au pronunţat decizia atacată, susţinând că această hotărâre a fost pronunţată de o instanţă care nu era alcătuită potrivit dispoziţiilor legale. În raport de aceste susţineri, este de subliniat faptul că incompatibilitatea unuia sau a mai multor membri ai completului de judecată nu generează încălcarea normelor privind competenţa absolută a instanţelor, fiind o situaţie care a primit o reglementare specială în codul de procedură civilă (art. 24 şi urm. C.proc.civ.).

Secţia civilă, Decizia nr. 340 din 15 decembrie 2010

La data de 19.10.2010, sub nr. 874/39/2010, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava contestația formulată de numiții D.C. și D.E. împotriva deciziei civile nr. 231/28.09.2010 a aceleiași instanțe.

în motivare s-a arătat că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, deoarece 3 din cele 11 hotărâri judecătorești date în cele 4 cicluri procesuale ale litigiului au fost pronunțate de Curtea de Apel Suceava, de instanțe în compunerea cărora se regăsesc aceiași doi judecători, ultimele două hotărâri fiind date chiar de același complet de judecată. Toate cele trei decizii au fost favorabile reclamanților, iar dintre acestea, decizia atacată cu contestație în anulare a fost pronunțată de o instanță din compunerea căreia au făcut parte doi magistrați ce și-au spus anterior părerea cu privire la pricină, astfel rezultând în mod evident că această decizie a fost pronunțată de o instanță care nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale. Au mai arătat contestatorii că dispozițiile art. 27 pct. 7 C.proc.civ., potrivit cărora judecătorul poate fi recuzat dacă și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă, reprezintă aplicarea art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului privind dreptul oricărei persoane de a-i fi judecată cererea de o instanță independentă și imparțială, reglementare regăsită și în alte acte normative interne [art. 2 alin. (1) și art. 10 din Legea nr. 304/2004,art. 1 alin. (2) și art. 90 din Legea nr. 303/2004 și art. 124 alin. (1) și (2) din Constituție]. Au susținut contestatorii că imparțialitatea, ca element al unui proces echitabil, reprezintă garanția încrederii justițiabililor în magistrații și instituțiile în care se realizează actul de justiție, presupunând două elemente: lipsa oricărei prejudecăți și lipsa oricărui interes din partea judecătorului. Față de aspectele expuse și de faptul că legea prevede expres ca motiv de casare nerespectarea dispozițiilor legale imperative privind alcătuirea instanței, contestatorii au solicitat admiterea contestației, anularea hotărârii atacate și reluarea judecății într-un complet legal constituit.

în drept, au fost invocate dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ.

Intimații B.E. și B.G. au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat, pe cale de excepție, respingerea ca inadmisibilă a contestației, deoarece dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ. se referă la normele de competență de ordine publică, absolută, respectiv la competența generală, materială și teritorială exclusivă, în timp ce incompatibilitatea unuia sau mai multor membri ai completului de judecată este reglementată de norme de organizare judecătorească.

Pe fondul cauzei, au arătat că, deși asistați de același apărător pe toată durata litigiului, contestatorii nu au formulat cerere de recuzare împotriva niciunui judecător din complet. Chiar și așa, au susținut intimații, nu a existat nici un motiv de incompatibilitate, deoarece curtea a casat parțial decizia tribunalului și a dispus rejudecarea acelor capete de cerere neanalizate pe fond de către instanța de apel, în cazul deciziei nr. 47/19.02.2009 a Curții de Apel Suceava. în ce privește decizia civilă nr. 344/04.11.2009 a aceleiași instanțe, recursul a fost admis deoarece a fost greșit respinsă cererea de recuzare formulată de ei, intimații, deci nici în această decizie judecătorii curții nu și-au spus părerea privitoare la pricină.

Analizând actele dosarului și având în vedere motivele invocate de contestatori, Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 317 C.proc.civ., contestația în anulare obișnuită poate fi promovată pentru două motive: 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Din redactarea textului de lege amintit rezultă fără echivoc faptul că este avută în vedere competența absolută prevăzută de art. 159 C.proc.civ., respectiv competența generală, materială și competența teritorială exclusivă.

Invocând ca motiv al cererii încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, contestatorii au în vedere, de fapt, incompatibilitatea anumitor membri ai completului de judecată care au pronunțat decizia atacată, susținând că această hotărâre a fost pronunțată de o instanță care nu era alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

în raport de aceste susțineri, este de subliniat faptul că incompatibilitatea unuia sau a mai multor membri ai completului de judecată nu generează încălcarea normelor privind competența absolută a instanțelor, fiind o situație care a primit o reglementare specială în Codul de procedură civilă (art. 24 și urm.).

Din analiza deciziei atacate rezultă că nu este dată nici situație unei nelegale alcătuiri a instanței, completul care a pronunțat decizia în recurs fiind alcătuit din trei judecători.

Deși normele procedurale conferă părților posibilitatea de a rezolva o anumită situație de incompatibilitate a unuia sau mai multor judecători, contestatorii din prezenta cauză nu au uzat de prevederile art. 27 și 29 alin. (2) C.proc.civ. și nu au înțeles să formuleze cerere de recuzare a judecătorilor care au participat la soluționarea recursului.

Dacă pe calea contestației în anulare s-ar analiza incompatibilitatea judecătorilor din recurs, s-ar observa că, în speță, prin deciziile nr. 47/19.02.2009 și nr. 344/04.11.2009 ale Curții de Apel Suceava, judecătorii vizați de contestatori nu și-au spus părerea cu privire la cauză, ci doar au casat deciziile tribunalului, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestaţie în anulare. Analizarea incompatibilităţii judecătorilor din recurs