Contestație în anulare. dreptul la un proces echitabil. art. 318 cod procedură civilă.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 335/R din data de 28.09.2016
În reglementarea art. 318 din Codul de procedură civilă, contestația în anulare pentru neanalizarea tuturor motivelor de nelegalitate poate fi promovată numai de către recurent, iar nu și de către intimat. Prin urmare, împrejurarea că în decizie nu se regăsește o analiză concretă pe fiecare apărare a intimatului nu constituie motiv de contestație în anulare.
Reglementarea în discuție nu constituie însă o încălcare a dreptului la un proces echitabil, din perspectiva nerespectării principiului egalității armelor, având în vedere, în primul rând, faptul că atât recursul cât și contestația în anulare sunt căi extraordinare de atac.
Accesul la justiție nu este un drept absolut, ci unul ce poate implica limitări, cât timp acestea sunt rezonabile și proporționale cu scopul urmărit. Pe de altă parte, un aspect esențial al dreptului de acces efectiv la o instanță de judecată îl constituie principiul securității raporturilor juridice civile, potrivit căruia o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă nu poate, în baza dreptului de acces la justiție, să fie repusă în discuție, decât în circumstanțe absolut excepționale, iar reglementarea căilor extraordinare de atac satisface această exigență. Nu se poate aprecia că prin modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze condițiile de exercitare a contestației în anulare s-ar încălca principiul egalități armelor, atât timp cât ambele părți au posibilitatea expunerii argumentelor, iar acestea sunt analizate de instanță.
Dreptul ca o decizie să fie motivată nu este absolut, iar întinderea și amplitudinea pe care trebuie să o aibă motivarea variază în funcție de natura și complexitatea cauzei. De asemenea, motivarea nu trebuie să trateze separat fiecare dintre problemele punctuale ridicate de către fiecare parte, cu excepția situației în care mijlocul respectiv de apărare era de natură să influențeze definitiv soluționarea cauzei
Prin contestația în anulare formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș la data de 06.07.2016 sub nr. 273/43/2016, contestatoarea R. M. a solicitat anularea Deciziei nr. 227/R din 25.05.2016 a Curții de Apel Tg.-Mureș, rejudecarea recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 280 din 03.03.2016 a Tribunalului Mureș și respingerea acestuia.
În motivarea contestației s-a arătat că instanța de recurs nu a analizat toate apărările invocate de intimată, încălcându-i dreptul la un proces echitabil, hotărârea contestată necuprinzând motivele pentru care apărările sale au fost înlăturate, aceasta fiind și o greșeală materială a instanței de recurs.
Astfel, s-a susținut că instanța de recurs ar fi trebuit să analizeze limitele omiterii și nu gândul judecătorului care a soluționat fondul, care a acceptat faptul că deși analizase critica din apel privitoare la reevaluarea masei partajabile, a omis să se pronunțe cu privire la aceasta.
Contestatoarea mai arătat că instanța de recurs nu a analizat apărările acesteia în sensul că instanța de apel nu a modificat încheierea interlocutorie ci s-a pronunțat asupra valorii masei partajabile, iar greșeala materială constă în faptul că prin Decizia nr. 180/2016 Tribunalul Mureș a dispus obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, iar instanța de recurs nu a analizat acest aspect, care nu a făcut obiectul criticii din recurs.
Contestatoarea a mai subliniat faptul că dispozițiile art. 318 teza a II-a din Codul de procedură civilă, încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât consacră numai pentru recurent posibilitatea de a-și valorifica susținerile formulate prin cererea de recurs și omise de instanță, intimatul neputându-și valorifica apărările omise de instanță, fiind astfel încălcat principiul egalității armelor.
Totodată, s-a susținut că este încălcat dreptul la un proces echitabil și din perspectiva motivării hotărârii, care nu a analizat efectiv toate argumentele și elementele de probă ale părților.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
Prin Decizia nr. 227/R din 25.05.2016 a Curții de Apel Târgu-Mureș s-a admis recursul declarat de pârâtul M. I. împotriva Deciziei civile nr. 180 din 03 martie 2016 pronunțate de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 1463/289/2008 și s-a modificat integral decizia atacată, în sensul respingerii cererii formulate de reclamanta R. M. pentru completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 862 din 18.12.2015 pronunțate de Tribunalul Mureș în același dosar.
Instanța de recurs a reținut că motivul pentru care reclamanta formulase cererea de completare a deciziei privea neanalizarea unui motiv de apel, însă într-o astfel de situație hotărârea instanței de apel nu era susceptibilă de completare, neanalizarea unui motiv de apel putând constitui motiv de nelegalitate ce putea fi invocat pe calea recursului.
Prin urmare, Curtea a apreciat că dispozițiile art. 281 ind. 2 alin. 1 din Codul de procedură civilă, nu erau incidente în cauză, instanța neomițând a analiza o cerere accesorie, conexă sau incidentală, motivul de apel neîncadrându-se în categoria unor astfel de cereri.
Analizând decizia contestată, din perspectiva motivelor de contestație în anulare invocate, Curtea constată că potrivit prevederilor art. 318 din Codul de procedură civilă, hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau doar admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Curtea a reținut că în reglementarea art. 318 din Codul de procedură civilă, contestația în anulare pentru neanalizarea tuturor motivelor de nelegalitate poate fi promovată numai de către recurent, iar nu și de către intimat. Prin urmare, împrejurarea că în decizie nu se regăsește o analiză concretă pe fiecare apărare a intimatului nu constituie motiv de contestație în anulare.
Reglementarea în discuție nu constituie însă o încălcare a dreptului la un proces echitabil, din perspectiva nerespectării principiului egalității armelor, având în vedere, în primul rând, faptul că atât recursul cât și contestația în anulare sunt căi extraordinare de atac.
Instanța reamintește, pe de o parte, că accesul la justiție nu este un drept absolut, ci unul ce poate implica limitări, cât timp acestea sunt rezonabile și proporționale cu scopul urmărit. Pe de altă parte, un aspect esențial al dreptului de acces efectiv la o instanță de judecată îl constituie principiul securității raporturilor juridice civile, potrivit căruia o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă nu poate, în baza dreptului de acces la justiție, să fie repusă în discuție, decât în circumstanțe absolut excepționale, iar reglementarea căilor extraordinare de atac satisface această exigență. Nu se poate aprecia că prin modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze condițiile de exercitare a contestației în anulare s-ar încălca principiul egalități armelor, atât timp cât ambele părți au posibilitatea expunerii argumentelor, iar acestea sunt analizate de instanță.
Nu sunt întemeiate nici susținerile contestatoarei referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil din perspectiva motivării hotărârii în concret, pe considerentul că instanța de recurs nu i-a analizat efectiv apărarea referitoare la faptul că prin hotărârea de completare nu s-a modificat încheierea de admitere în principiu dată de prima instanță.
Curtea a reținut că dreptul ca o decizie să fie motivată nu este absolut, iar întinderea și amplitudinea pe care trebuie să o aibă motivarea variază în funcție de natura și complexitatea cauzei. De asemenea, motivarea nu trebuie să trateze separat fiecare dintre problemele punctuale ridicate de către fiecare parte, cu excepția situației în care mijlocul respectiv de apărare era de natură să influențeze definitiv soluționarea cauzei.
În speță, apărarea potrivit căreia prin cererea de completare a dispozitivului, instanța de apel s-a pronunțat asupra valorii construcțiilor din masa partajabilă și nu a determinat o modificare a încheierii interlocutorii emise de instanța de fond sub aspectul construcțiilor, nu era una de natură să influențeze soluția în cauză. În acest sens, Curtea a observat că instanța de recurs a constatat nelegalitatea deciziei casate, din perspectiva inadmisibilității completării ei pentru neanalizarea unui motiv de apel, reținând că nu erau incidente în cauză dispozițiile art. 281 ind. 2 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Or, într-un atare context era de prisos a mai analiza apărarea intimatei, neavând importanță că s-a modificat sau nu încheierea interlocutorie, ci împrejurarea că cererea de completare pentru neanalizarea unui motiv de apel era inadmisibilă.
Pentru aceleași considerente, nu pot fi primite nici argumentele contestatoarei în sensul că neanalizarea acestei apărări constituie o greșeală materială a instanței de recurs.
În plus, instanța de recurs a reținut că deși cu ocazia soluționării cauzei în primă instanță s-a reținut că din masa bunurilor comune nu face parte casa veche, care a aparținut părinților pârâtului, ci doar investițiile la această casă, care au fost evaluate separat, în urma completării deciziei civile pronunțate de instanța de apel, la recalcularea sultei s-a luat în considerare valoarea integrală a apartamentului nr. 1, care reprezintă casa veche, ceea ce echivalează practic cu o modificare a deciziei pronunțate în apel și a sentinței pronunțate de prima instanță, or o astfel de modificare nu se poate realiza în cadrul procedurii reglementate de art. 281 ind. 2 Cod procedură civilă.
Față de cele reținute de instanța de recurs, este evident că nu mai avea relevanță faptul că judecătorul din apel ar fi recunoscut că a analizat critica referitoare la reevaluarea masei partajabile, însă a omis să se pronunțe cu privire la aceasta, întrucât pentru acest motiv se poate declara recurs. Deci partea avea deschisă calea legală pentru remedierea acestei erori, uzând chiar de calea de atac, pentru care însă nu a mai achitat taxa judiciară de timbru.
Tot în contextul greșelii materiale, contestatoarea a făcut referire și la împrejurarea că instanța de recurs nu a analizat dispoziția din Decizia nr. 180/2016 a Tribunalului Mureș, privind obligarea intimatului la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Nici aceasta nu constituie o greșeală materială, având în vedere împrejurarea că prin admiterea recursului, instanța a casat integral decizia atacată și a respins cererea de completare formulată de apelantă. Or, expunând pe larg argumentele pentru care cererea de completare nu putea fi admisă, era evident că nu putea fi admis nici petitul accesoriu, referitor la cheltuielile de judecată aferente.
Celelalte argumente invocate în contestația în anulare vizează fondul cauzei, astfel că neîncadrându-se în motivele de contestație în anulare, nu vor face obiectul prezentei analize.
În consecință, Curtea a constatat că aspectele invocate de contestatoare nu se încadrează în motivele de contestație în anulare prevăzute de art. 318 Cod procedură civilă, astfel că în temeiul art. 320 Cod procedură civilă, raportat la art. 318 Cod procedură civilă, a respins contestația în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 227/R din 25 mai 2016 a Curții de Apel Tg.-Mureș.
| ← 5. contencios administrativ. anulare decizie încadrare în grad... | Malpraxis. despăgubiri. condiții. art. 998 – 999 cod civil.... → |
|---|
