Contestaţie inadmisibilă la încheierea judecătorului de cameră preliminară conf. art.345 al. 2,3 C.P.Pen.
Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Rezoluţie nr. 18 din data de 22.01.2015
Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară de la Judecătoria Onești din 24.11.2014 s-a dispus în baza art. 345 alin.1, 2 Cod procedură penală admiterea cererii formulată de apărătorul inculpatului P.V.
S-a constatat neregularitatea rechizitoriului nr. 345/P/2014 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău cu privire la:
-) descrierea incompletă, evazivă, în termeni de generalitate a elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 297 alin. 1 Noul Cod penal, fără precizarea în concret a urmării socialmente periculoasă a faptei, a raportului de cauzalitate între activitatea infracțională a inculpatului și vătămarea intereselor legitime ale statului român și/sau ale Societății Comerciale N.L.I. S.A. București;
-) omisiunea audierii reprezentanților legali ai SC N.L.I. SA București cu privire la prejudicierea în concret a intereselor acestei persoane juridice;
-) nerespectarea dreptului la apărare în sensul că nu au fost administrate probele solicitate de inculpat;
-) omisiunea fixării cadrului procesual cu referire la persoanele fizice ori juridice care au calitatea de subiecte pasive în dosarul nr. 345/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău și cu privire la data comiterii infracțiunii cu consecința imposibilității stabilirii legii penale aplicabile;
-) se va analiza situația de incompatibilitate a procurorului, astfel cum a fost invocată de inculpat, cu repercusiuni directe asupra nulității actelor de procedură efectuate în dosarul nr. 345/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.
S-a dispus comunicarea prezentei încheieri Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău în vederea remedierii neregularităților constatate în actul de sesizare, procurorul urmând a comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.
Pentru pronunțarea încheierii, judecătorul de a reținut următoarele:
Examinând cererea formulată de inculpat cu privire la constatarea neregularității rechizitoriului, aspecte cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală prin prisma dispozițiilor art. 345 alin.1 Cod procedură penală instanța a constatat că acestea sunt întemeiate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Noțiunea de regularitate a actului de sesizare a fost interpretată de practica judiciară ca reprezentând o verificare exclusiv a condițiilor de formă și de conținut ale rechizitoriului.
În reglementarea actuală, conținutul și forma rechizitoriului, ca act de sesizare a instanței sunt reglementate de art. 328-329 Noul Cod procedură penală. Atât inculpatul cât și judecătorul de cameră preliminară trebuie să analizeze actul de sesizare înaintat de procuror prin prisma conținutului obligatoriu al acestuia, în sensul că:
-) se limitează la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală;
-) cuprinde în mod corespunzător mențiunile prevăzute la art. 286 alin. 2 referitoare la cuprinsul ordonanței:
-) cuprinde datele referitoare la fapta reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acesteia;
-) menționează probele și mijloacele de probă;
-) stabilește cheltuielile judiciare din faza de urmărire penală;
-) cuprinde mențiunile prevăzute la art. 330 și 331 Noul Cod de procedură penală;
-) conține expres dispoziția de trimitere în judecată precum și alte mențiuni necesare soluționării cauzei.
Descrierea de o manieră rezonabilă a faptelor sesizate (cu indicarea persoanei/persoanelor care le-au săvârșit) constituie una dintre cele mai importante condiții de regularitate a actului de sesizare a instanței.
Importanța acestei descrieri rezidă în dispozițiile art. 371 Noul Cod de procedură penală care fixează obiectul judecății la faptele și persoanele arătate în actul de sesizare a instanței.
Prin urmare, judecata la fond nu se poate desfășura decât dacă rechizitoriul descrie de o manieră clară fapta/faptele presupus a fi comise de inculpat.
Descrierea faptei în actul de sesizare este și o condiție a asigurării posibilității de exercitare a unei apărări efective de către inculpat și în egală măsură, de către celelalte părți și persoana vătămată căci doar in raport cu o faptă concretă se pot face apărări concrete.
De altfel, instanța de judecată trebuie să înțeleagă în ce constă învinuirea adusă inculpatului pentru a putea să o explice acestuia la începutul fazei de judecată, conform obligației instituite de art. 374 alin. 2 Noul Cod de procedură penală.
În speță, procurorul nu indică în mod concret urmarea socialmente periculoasă a faptei inculpatului P.V. ci se menționează, doar, că aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu acesta nu a efectuat nici un act în dosarul penal nr. 1593/P/2012 ceea ce a avut ca urmare intervenirea prescripției răspunderii penale și vătămarea, în principal, a intereselor legitime ale statului iar în subsidiar, ale SC N.L.I. SA București.
Nu se precizează în ce anume constă vătămarea intereselor legitime ale statului și nici ale societății comerciale sus-menționate ci doar că în cauză " se invocă " un prejudiciu total de 1.241.355,31 lei fără a se explicita ce reprezintă suma sus-menționată.
Și cum ar putea procurorul să expliciteze de unde provine paguba în sumă de 1.241.255,31 lei dacă reprezentanții legali ai SC N.L.I. SA București nu au fost audiați și nici măcar nu li s-a solicitat să comunice, în scris, dacă societatea se constituie sau nu parte civilă în procesul penal, iar in caz afirmativ ce reprezintă suma solicitată.
O altă întrebare legitimă se referă la vătămarea intereselor statului adică în ce anume constă aceasta și cine reprezintă statul român în prezenta cauză?
Procurorul nu a respectat dreptul fundamental la apărare, în sensul că probele solicitate de inculpat au fost admise, în parte, prin ordonanța din 08.07.2014 ce i-a fost comunicată lui P.V. la 23.09.2014, atacată în termen legal de inculpat, dar respinsă pentru simplul motiv că la 26.09.2014 procurorul a întocmit actul de sesizare a instanței.
În cuprinsul rechizitoriului se face vorbire și despre infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat în sensul că prin omisiunea inculpatului de a îndeplini vreun act de urmărire penală s-ar fi împlinit termenul de prescripție și pentru infracțiunea prevăzută de art. 367 Noul Cod penal fără ca această acuzație să-i fi fost adusă la cunoștință.
Față de considerentele sus-invocate și în temeiul art. 345 alin. 1 Cod procedură penală instanța a admis cererea formulată de apărătorul inculpatului P.V. și în consecință va constata neregularitatea rechizitoriului nr. 345/P/2014 din data de 26.09.2014 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău în sensul că:
-) actul de sesizare nu descrie în concret fapta reținută în sarcina inculpatului, lipsind elementele esențiale, precum: data săvârșirii faptei, relevantă și în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile și urmarea socialmente periculoasă în concret, raportat la speță și nu în mod generic;
-) nu se indică, la modul explicit care sunt actele de urmărire penală pe care inculpatul ar fi fost obligat să le îndeplinească în exercițiul atribuțiilor de serviciu prin prisma intervenirii întreruperii cursului prescripției;
-) procurorul nu a indicat, în mod explicit, care sunt interesele legitime ale statului român ori ale N.L.I. București cărora li s-a adus atingere prin activitatea infracțională a inculpatului;
-) nu au fost audiați reprezentanții legali ai SC N.L.I. SA București cu privire la vătămarea intereselor societății și în ce anume a constat prejudicierea societății;
-) nu au fost administrate probele solicitate de inculpat, încălcându-i-se astfel în mod flagrant dreptul la apărare;
-) în mod eronat s-a reținut că în cazul infracțiunii de abuz în serviciu statul român ar avea calitatea de subiect pasiv specific, in fapt, subiectul pasiv general fiind statul iar cel special este persoana fizică ori juridică ce a suferit o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime prin activitatea infracțională - a se vedea, în acest sens, Tratat de Drept penal, Partea Specială - Noul Cod penal - autor M.U.
Față de considerentele sus-reținute și în baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penală s-a dispus comunicarea încheierii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău în vederea remedierii neregularităților constatate în actul de sesizare, procurorul urmând a comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău care o critică pentru nelegalitate.
Judecătorul de cameră preliminară de la tribunal analizând hotărârea atacată cu privire la motivele invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, consideră că această contestație este inadmisibilă.
Împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care se constată conform art. 345/al. 2 cpp neregularitatea actului de sesizare nu este prevăzută vreo cale de atac.
În termenul de 5 zile de la comunicare încheierii prev. de art. 345 al. 3 cpp procurorul fie remediază neregularitățile actului de sesizare și comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată fie solicită chiar restituirea cauzei la parchet ori nu comunică judecătorului nimic.
După expirarea termenului de 5 zile judecătorul de cameră preliminară pronunță o nouă încheiere conform art. 346 al. 3 cod pr. penală prin care restituie cauza la parchet dacă rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul de 5 zile de la comunicare și aceasta atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau a limitelor judecății ori procurorul a rămas în pasivitate și nu a comunicat nicio poziție procesuală judecătorului. Abia această încheiere a judecătorului de cameră preliminară poate fi atacată cu contestație de procuror sau inculpat conform art. 347 al. 1 cod pr. penală.
În prezenta cauză la dosar nu există dovada de comunicare a încheierii judecătorului de cameră preliminară din 24.11.2014, către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, însă prin exercitarea căii de atac probabil că această încheiere a fost comunicată.
Judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Onești urmează a pronunța prin încheiere motivată una din soluțiile prev. de art. 346 cod pr. penală, încheiere ce poate fi atacată cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Față de toate acestea, judecătorul de cameră preliminară de la tribunal în baza art. 4251 al. 7 pct. 1 lit. a rap. la art. 345 al. 2 C.pr.penală va respinge ca inadmisibilă contestația formulată de Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bacău împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară de la Judecătoria Onești din 24.11.2014 pronunțată în dosarul nr. 6918/270/2014 al Judecătoriei Onești.
Conform art. 275 al. 3 C.pr.penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
← Plângere contravenţională respinsă. Jurisprudență... | Verificare periodică a controlului judiciar. Jurisprudență... → |
---|