Contestatie incheiere camera preliminara legalitatea sesizarii instantei
Comentarii |
|
Tribunalul BOTOŞANI Hotărâre nr. 8 din data de 19.02.2015
Încheierea penală nr.X Dosar nr.XXXX/222/2014/a1
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI - SECȚIA PENALĂ
Ședința Camerei de consiliu din data de xx.xx.xxxx
Completul constituit din:
Judecător de cameră preliminară:
Grefier:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani reprezentat de:
Procuror:
Pe rol se află soluționarea formulată de inculpatul L. M. O. împotriva încheierii Camerei de consiliu din data de xx.xx.xxxx, pronunțată de Judecătoria Dorohoi în dosarul nr.XXXX/222/2014.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu au răspuns inculpatul H. G. C. și partea vătămată V. A. G., lipsind contestatorul-inculpat L. M. O. și inculpații I. G. I., P. C. F., M. I. și M. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, judecătorul de cameră preliminară acordă cuvântul în dezbateri asupra contestației formulate.
Reprezentantul Ministerului Public arată că a fost contestată încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară al instanței de fond a constatat legalitatea sesizării instanței, contestatorul-inculpat invocând nelegalitatea administrării probei cu martori, în sensul că aceștia au fost audiați doar de poliție, în absența sa. Apreciază că în mod justificat au fost respinse excepțiile invocate, acestea fiind nefondate, deoarece nu este nimic în neregulă cu modalitatea în care au fost audiați martorii. Nu este obligatorie reaudierea acestora de către procuror, iar inculpatul nu poate asista la audierea martorilor decât dacă își angajează apărător pe care îl poate desemna să participe la audiere, conform art.92 Cod procedură penală. Pentru aceste motive, solicită respingerea contestației ca nefondată.
Judecătorul de cameră preliminară, pune în discuție, din oficiu, intervenirea Deciziei Curții Constituționale nr.641/11.11.2014, publicată în Monitorul Oficial din 5 decembrie 2014, în raport cu care dispozițiile art.354 alin.1 Cod procedură penală au fost declarate neconstituționale, iar soluționarea încheierii trebuie să se facă în ședință publică, cu citarea părților. În prezenta cauză, încheierea a fost pronunțată la data de xx.xx.xxxx, însă a fost soluționată fără citarea părților.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nici procurorul nu a participat la soluționarea încheierii, ceea ce constituie un motiv de nulitate absolută, astfel că, sub acest aspect, solicită admiterea contestației și trimiterea cauzei spre rejudecare.
La interpelarea instanței, inculpatul H. G. C. și partea vătămată V. A. G. arată că nu au nimic de spus.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,
Asupra contestației de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea Camerei de consiliu din xx.xx.xxxx a Judecătoriei Dorohoi, în temeiul art.35 Cod procedură penală, raportat la art.41 alin.1 lit. a Cod procedură penală, s-a constatat că Judecătoria Dorohoi este deplin competentă material și teritorial să judeca cauza ce face obiectul dosarului XXXX/222/2014.
S-au respins excepțiile invocate de inculpatul L. M. O., ca neîntemeiate.
În baza art.346 alin.2 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.XXX/P/2014 din xx.xx.xxxx al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, prin care au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații I. G. I., P. C. F., H. G. C., L. M. O., M. I. și M. C., pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare prev. de art.198 alin.1 Cod penal.
În temeiul art.346 alin.2 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpații I. G. I., P. C. F., H. G. C., L. M. O., M. I. și M. C..
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr.XXX/P/2014 din xx.xx.xxxx al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații:
I. G. I., fiul lui M. și L., născut la data de xx.xx.xxxx în mun. Botoșani, cu domiciliul în satul și comuna Corlăteni, jud. Botoșani, CNP XXXXXXXXXXXXX, studii 10 clase, necăsătorit, fără ocupație, fără antecedente penale, serviciu militar nesatisfăcut, pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare și distrugere, prev. de art. 198 alin.1 și art. 253 alin.1 cu aplic. art. 38 alin.1 Cod penal;
P. C. F., fiul lui V. și M., născut la data de xx.xx.xxxx în mun. Dorohoi, jud. Botoșani, cu domiciliul în sat Davidoaia, com. Vorniceni, jud. Botoșani, CNP XXXXXXXXXXXXX, studii 4 clase, necăsătorit, fără ocupație, cu antecedente penale, serviciu militar nesatisfăcut, pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare prev. de art. 198 alin.1 Cod penal;
H. G. C., fiul lui P. și S. născut la data de xx.xx.xxxx în mun. Onești, jud. Bacău, cu domiciliul în satul și comuna Dimăcheni, jud. Botoșani, CNP XXXXXXXXXXXXX, studii 10 clase, căsătorit, agricultor, cu antecedente penale, serviciu militar nesatisfăcut, pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare prev. de art. 198 alin.1 Cod penal;
L. M. O., fiul lui I. și A., născut la data de xx.xx.xxxx în mun. Dorohoi, cu domiciliul în sat Dimăcheni, com. Dimăcheni, jud. Botoșani, CNP XXXXXXXXXXXXX, studii 12 clase, necăsătorit, șef S.U.S.U. Primăria Dimăcheni, fără antecedente penale, serviciu militar nesatisfăcut, pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare prev. de art. 198 alin.1 Cod penal;
M. I., fiul lui E. și M., născut la data de xx.xx.xxxx în mun. Dorohoi, cu domiciliul în satul și comuna Dimăcheni, jud. Botoșani, CNP XXXXXXXXXXXXX, studii 8 clase, necăsătorit, agricultor, fără antecedente penale, serviciu militar nesatisfăcut, pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare prev. de art. 198 alin.1 Cod penal,
M. C., fiul lui A. și M., născut la data de xx.xx.xxxx în mun. Dorohoi, jud. Botoșani, cu domiciliul în satul și comuna Dimăcheni, jud. Botoșani, CNP XXXXXXXXXXXXX, studii 8 clase, necăsătorit, agricultor, fără antecedente penale, serviciu militar nesatisfăcut, pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare prev. de art. 198 alin.1 Cod penal.
În actul de sesizare s-a reținut că în data de xx.xx.xxxx, în jurul orei 18.00, în timp ce se aflau în barul X.c din centrul satului Dimăcheni, jud. Botoșani, între grupul format din inculpații M. C., M. I., L. M. O. și cel format din inculpații I. G. I., P. C. F. și H. C. L. a avut loc un conflict spontan, inculpații lovindu-se reciproc pe terasa din fața barului.
În data de xx.xx.xxxx, ora 19.45, având asupra sa un cuțit, inculpatul I. G. I. a tăiat 4 anvelope și a spart cu pumnul parbrizul de la autoturismul persoanei vătămate V. A., cauzând un prejudiciu de 1400 lei.
Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: declarațiile persoanelor vătămate, declarațiile martorilor: R. R., I. A., H. B. L., P. I., P. I. C., P. L., P. P. D., certificate medico-legale, declarațiile suspecților/inculpaților, proces verbal de cercetare la fața locului.
Prin cererea depusă la fila 128 dosar, inculpatul L. M. O. a invocat excepții cu privire la legalitatea administrării probelor, susținând că nu a fost de față cu ocazia audierii martorilor, iar aceștia nu au declarat adevărul.
Prima instanță a reținut că rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral și de personalitate al inculpaților la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată și cheltuielile judiciare.
Judecătorul de cameră preliminară, având în vedere dispozițiile art.35 Cod procedură penală, raportat la art.41 alin.1 lit. a Cod procedură penală, a reținut că Judecătoria Dorohoi este învestită cu judecarea unor fapte de încăierare și de distrugere ce se pretinde că au fost săvârșite pe teritoriul satului Dimăcheni, jud. Botoșani, și, pe cale de consecință, a constatat că Judecătoria Dorohoi este deplin competentă teritorial și material în a soluționa cauza.
Față de legalitatea sesizării instanței, judecătorul de cameră preliminară a reținut faptul că rechizitoriul nr.XXX/P/2014 din xx.xx.xxxx al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi îndeplinește cerințele art.328 alin.1 Cod procedură penală, respectiv se limitează la faptele și persoanele pentru care s-a efectuat urmărirea penală, cuprinde în mod corespunzător mențiunile prevăzute la art.286 alin.2, datele privitoare la faptele reținute în sarcina inculpaților și încadrarea juridică a acestora, probele și mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, mențiunile prevăzute la art.330 și 331, dispoziția de trimitere în judecată, precum și alte mențiuni necesare pentru soluționarea cauzei.
De asemenea, rechizitoriul este verificat și sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi.
Referitor la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de procedură, judecătorul de cameră preliminară a reținut că materialul probator a fost administrat cu respectarea dispozițiilor art.107 și urm. Cod procedură penală și a principiului loialității administrării probelor.
În privința legalității actelor de procedură efectuate de organele de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară a reținut că acestea au fost efectuate cu respectarea art.286 și urm Cod procedură penală.
Mai mult, judecătorul de cameră preliminară a constatat că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpații I. G. I., P. C. F., H. G. C., M. I., M. C. sau apărătorii acestora și nici din oficiu nu s-a impus a fi invocate.
Cu privire la excepțiile invocate de inculpatul L. M. O., judecătorul de cameră preliminară a apreciat că sunt neîntemeiate având în vedere că legea de procedură penală nu prevede obligativitatea prezenței inculpatului la audierea martorilor, iar veridicitatea declarațiilor acestora urmează a fi analizată cu ocazia cercetării judecătorești.
În raport cu cele mai sus menționate, în temeiul art.346 alin.2 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea rechizitoriului cu nr.XXX/P/2014 din xx.xx.xxxx întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi, fiind respectate dispozițiile art.328 Cod procedură penală, art.107 și urm. Cod procedură penală și art.286 și urm Cod procedură penală.
Totodată, s-a dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpații I. G. I., P. C. F., H. G. C., L. M. O., M. I., M. C..
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat contestație inculpatul L. M. O., învederând faptul că prin încheierea din xx.xx.xxxx s-au respins excepțiile invocate de acesta, în sensul că s-a constatat legalitatea administrării probelor, respectiv audierea martorilor. Arată că a contestat rechizitoriul, respectiv încadrarea juridică a faptelor, deoarece nu este vorba de încăierare, ci de bătaie la adresa sa și a inculpaților M. I. și M. C.. Învederează faptul că aceștia au fost bătuți și tot ei sunt cei trimiși în judecată, având și certificate medico-legale care să ateste acest lucru. În afara declarațiilor celorlalți inculpați, nu există nici un martor care să afirme că ei au lovit și au început scandalul. Mai arată că nu a fost prezent la audierea martorilor, nu a fost chemat la parchet pentru a i se prezenta dosarul și înțelege să conteste aceste declarații.
La termenul de judecată de astăzi, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Botoșani a pus în discuție, din oficiu, intervenirea Deciziei Curții Constituționale nr.641/11.11.2014, publicată în Monitorul Oficial din 5 decembrie 2014.
Astfel, în raport cu această decizie obligatorie, dispozițiile art.354 alin.1 Cod procedură penală au fost declarate neconstituționale, în sensul că soluționarea cererilor și excepțiilor invocate în procedura de cameră preliminară se face prin încheiere motivată, însă cu citarea părților și cu participarea procurorului.
Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial nr.887 din 5 decembrie 2014, producându-și efectele de la acea dată. Având în vedere că încheierea judecătorului de cameră preliminară al primei instanțe a fost pronunțată la data de xx.xx.xxxx, fără citarea părților și fără participarea procurorului, se reține, pe de o parte, că este incident cazul de nulitate absolută prevăzut de art.281 alin.1 lit. d Cod procedură penală, potrivit căruia încălcarea dispozițiilor privind participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii, determină întotdeauna aplicarea nulității absolute, iar pe de altă parte, pentru nerespectarea contradictorialității și a dreptului la apărare, prin nerespectarea dispozițiilor privind citarea părților, potrivit art.4251 alin.7 pct.2 lit. b Cod procedură penală, se impune desființarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare judecătorului de cameră preliminară al aceleiași instanțe.
Văzând și dispozițiile art.275 alin.3 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Admite contestația formulată de inculpatul L. M. O. împotriva încheierii Camerei de consiliu din data de xx.xx.xxxx, pronunțată de Judecătoria Dorohoi în dosarul nr.XXXX/222/2014.
Desființează încheierea atacată și trimite cauza spre rejudecare judecătorului de cameră preliminară.
Cheltuielile judiciare din contestație rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința Camerei de consiliu, azi, xx.xx.xxxx.
← Contestatie art. 204 CPP incalcare conditii control judiciar | Contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare → |
---|