Contestatie. Jurisprudență

Tribunalul COVASNA Decizie nr. 3 din data de 26.03.2018

Dosar nr. …./305/2018

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

DECIZIA PENALĂ NR. 3

Ședința publică din 26 martie 2018

PREȘEDINTE: ……

GREFIER : …….

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror …… din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna

Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de condamnatul B. M. împotriva sentinței penale nr. 18/06.02.2018 a Judecătoriei Sf. Gheorghe.

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform art. 369 al. 1 C.proc.pen.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă condamnatul B. M., asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. M. T., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie, depuse la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Condamnatul B. M. arată că își menține contestația formulată împotriva sentinței penale nr. 18/06.02.2018 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, nu a vrut să își retragă cererea.

De asemenea, arată că cererea sa se referă la două sentințe penale, ambele pronunțate de instanța din Pitești, nefiind depusă acolo, întrucât în acele cauze a fost condamnat cu privire la un baschetbalist cunoscut în oraș, și motivele ar fi că în mod nelegal s-ar fi adăugat încă o treime la pedeapsa aplicată și că ar fi fost condamnat pentru aceeași faptă de două ori și nu s-a ținut cont de împăcare.

Apărătorul inculpatului și reprezentanta parchetului arată că nu au cereri sau chestiuni prealabile de invocat.

Nemaifiind alte cereri sau chestiuni prealabile de invocat, instanța acordă cuvântul asupra contestației formulate în cauză.

Apărătorul condamnatului, av. M. T. arată că sentința penală de condamnare s-a comunicat condamnatului pe data de 13.02.2018, iar contestația a fost formulată pe data de 22.02.2018. Or, potrivit art. 597 al. 7 C.proc.pen., contestația trebuie formulată în termen de 3 zile de la comunicare, motiv pentru care consideră că aceasta este formulată tardiv.

Reprezentanta Ministerului Public apreciază că a fost formulată în termen această contestație, în acest sens fiind actele atașate la dosar.

Solicită respingerea contestației formulate de condamnatul-contestator B. M., cu menținerea sentinței penale nr. 18/06.02.2018 a Judecătoriei Sf. Gheorghe ca fiind legală și temeinică, în condițiile în care prin aceasta s-a luat act de retragerea cererii sale având ca obiect contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 1630/06.10.2017 a Judecătoriei Pitești, declarație asupra căreia nu se poate reveni, această manifestare de voință fiind irevocabilă.

Solicită obligarea contestatorului și la plata cheltuielilor de judecată avansate de stat.

Contestatorul-condamnat B. M., având cuvântul, solicită admiterea contestației formulată împotriva sentinței penale nr. 18 din data de 06 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. …/305/2018 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 18 din data de 06 februarie 2018, Judecătoria Sfântu Gheorghe a luat act de retragerea contestației la executare formulată de B. M. împotriva sentinței penale nr. 1630 din data de 06.10.2017 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin decizia penală nr. 1018/A/13.11.2017 a Curții de Apel Pitești.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe la data de 22.01.2018, sub număr de dosar …./305/2018 petentul condamnat B. M., deținut în Penitenciarul Mioveni, județul Argeș, a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 1630 din data de 06.10.2017 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin decizia penală nr. 1018/A/13.11.2017 a Curții de Apel Pitești, solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate cu aplicarea art. 5 Cod penal.

S-a arătat că la termenul de judecată din 05.02.2018, petentul, prezent prin videoconferință și asistat de apărătorul desemnat din oficiu, a arătat că înțelege să-și retragă cererea formulată.

Pentru acest motiv, în raport cu manifestarea de voință a petentului, instanța a reținut că potrivit art. 599 al. 3 Cod procedură penală cererea poate fi retrasă de condamnat sau de procuror, și în consecință a luat act de retragerea contestației la executare formulate de condamnat.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul B. M. care, la întrebarea completului învestit cu calea de atac, a arătat că nu a înțeles să își retragă cererea și a insistat să fie soluționată contestația la executare depusă la judecătorie.

Verificând sentința penală atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că este tardivă contestația formulată de condamnat, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Conform art. 597 alin. 7 C.proc.pen., hotărârea pronunțată de judecătorie este supusă căii de atac a contestației în termen de 3 zile de la comunicare.

Termenul procedural se calculează potrivit art. 269 C.proc.pen., nefiind socotită ziua de la care începe să curgă și nici ziua în care se împlinește. Se au în vedere și dispozițiile alin. 4 al articolului menționat conform cărora când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează.

Astfel cum rezultă din înștiințarea depusă la dosar (fila 29 dosar fond), condamnatului i-a fost comunicată copia minutei sentinței penale atacate, în data de 13.02.2018, dată de la care a început să curgă termenul de 3 zile în interiorul căruia trebuia exercitat dreptul la calea de atac a contestației. În aceste condiții, ultima zi în vederea formulării contestației ar fi fost 17.02.2018, într-o zi de sâmbătă, termenul fiind prelungit până la sfârșitul următoarei zile lucrătoare, respectiv 19.02.2018.

În aceste condiții, contestația formulată în data de 22.02.2018, trimisă prin fax Judecătoriei Sf. Gheorghe în data de 26.02.2018, prin adresa nr. 53865 din 22.02.2018 a Penitenciarului Mioveni, este tardivă, urmând a fi respinsă ca atare.

În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., inculpatul va fi obligat să plătească statului suma de 150 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către acesta. Onorariul avocatului din oficiu va fi înaintat din fondul special al Ministerului Justiției și va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. a C.proc.pen. raportat la art. 597 alin. 7 și 8 C.proc.pen., respinge, ca tardivă, contestația formulată de condamnatul B. M. împotriva sentinței penale nr. 18 din data de 06 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. …./305/2018 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pe care o menține.

În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., obligă inculpatul să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către acesta.

În baza art. 272 C.proc.pen. raportat la art. 275 alin. 6 C.proc.pen. cu aplicarea art. 5 alin. 1 lit. f din Protocolul nr. 48025/2015 încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. M. T., în cuantum de 130 lei, se avansează din fondul special al Ministerului Justiției și rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.03.2018.

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ GREFIER

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestatie. Jurisprudență