Contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare
| Comentarii |
|
Judecătoria ORADEA Sentinţă civilă nr. 1850 din data de 03.03.2017
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1850/2017
Ședința publică din data de 3 martie 2017
Completul compus din:
PREȘEDINTE:
GREFIER:
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe debitorii și pe creditoarea având ca obiect acțiune în constatarea dării în plată Legea 77/2016 și contestație creditor Legea 77/2016.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează cele de mai sus, după care,
Se constată că dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 22 februarie 2017 fiind consemnate în aceea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 3 martie 2017, când în aceeași compunere și pentru aceleași motive a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei O. la data de 19.02.2016 reclamanții au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta., obligarea acesteia la diminuarea sumei rămase de rambursat, cu diferența dintre valoarea actualizată la care a fost evaluat imobilul situat în O., , jud. B., CF și suma pentru care a fost vândut imobilul de către BEJ la data de 28.07.2015 în cadrul procedurii de executare silită obiect al dosarelor, precum constatarea caracterului abuziv al următoarelor clauze contractuale din contractele de credit nr. și nr.:
- art. 5.3 din contracte și toate clauzele contractuale privitoare la dobândă, atât din condițiile generale cât și din actele adiționale și pe cale de consecință constatarea nulității absolute a acestora și restituirea sumelor de bani încasate abuziv, precum și obligarea pârâtei la perceperea unei dobânzi fixe, egală cu cea de la momentul încheierii contractului;
- art. 3.11 din primul contract menționat și clauzele din actele adiționale la acesta privitoare la dobânda majorată, precum și art. 3.4 din cel de-al doilea contract și clauzele din actele adiționale la acesta privitoare la dobânda majorată și pe cale de consecință constatarea nulității absolute a acestora și restituirea sumelor de bani încasate abuziv, cu dobânda legală calculată de la data achitării fiecărei sume până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta două contracte de credit iar în scopul garantării obligației de rambursare a creditelor au fost încheiate două contracte de ipotecă imobiliară, ambele cu privire la imobilul situat în O., , jud. B., nr. cad., CF O., costând în teren în suprafață de 483 mp și construcția edificată pe acesta, P+M, cu suprafața utilă de 146,22 mp. actele adiționale au fost încheiate ca urmare a solicitării de restructurare a creditelor, motivate de creșterea cursului francului elvețian raportat la leul românesc, creșterea dobânzii și diminuarea veniturilor. Astfel, au ajuns în imposibilitate de a face față ratelor lunare, motiv pentru care pârâta a declarat scadența anticipată a creditelor, demarând procedura executării silite în dosarele nr. pe rolul BEJ, care ulterior au fost conexate și în cadrul cărora au fost înființate popriri pe veniturile obținute din muncă.
Reclamanții au susținut că imobilul obiect al ipotecilor a fost vândut la licitație publică în cadrul procedurii de executare silită, la un preț subevaluat de 342.000 lei, deși prin raportul de evaluare efectuat de F… Consulting S.R.L. imobilul a fost evaluat la suma de 698.800 lei. De asemenea, modalitatea în care a fost vândut la licitație imobilul este una defectuoasă, pârâta contribuind la diminuarea sumei obținute în urma vânzării forțate, prin faptul că i-a acordat adjudecatarului un credit pentru cumpărarea unei locuințe, sugerându-i să se prezinte la licitația publică care va avea loc, urmărind astfel să rămână de rambursat o sumă cât mai mare. În lipsa intervenției pârâtei imobilul s-ar fi vândut la o sumă mai mare, astfel că, în temeiul impreviziunii, se impune diminuarea sumei rămase de recuperat cu diferența dintre suma actualizată la care banca a evaluat imobilul și suma pentru care acesta a fost vândut la licitație publică, în vederea restabilirii echilibrului dintre contraprestații, care a fost rupt de pârâtă cu rea-credință, invocând în acest sens decizia nr. 194/2013 a ÎCCJ și Directiva 2014/17/UE.
În ce privește caracterul abuziv al clauzelor contractuale privitoare la dobândă - dreptul băncii de a revizui unilateral rata dobânzii, lipsa posibilității alegerii între dobânda aniversară fixă și dobânda aniversară revizuibilă, dobânda variabilă, capitalizarea dobânzilor, comisioanelor și alte costuri - reclamanții au susținut că criteriile stabilite de pârâtă constând în evoluția pieței financiare și politica de creditare a băncii, sunt extrem de abstracte și nu reprezintă un motiv întemeiat, în sensul art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, care să permită modificarea unilaterală a dobânzii și sunt contrare prev. art. 93 lit. g) din O.G. nr. 21/1992.
Totodată, au menționat reclamanții că clauzele contractuale nu au fost negociate, având un caracter standard, preformulat, conducând la un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. În ce privește marja băncii, aceasta a fost modificată pe parcursul derulării creditului, lucru nepermis și care nu poate fi modificată în mod unilateral de către bancă. Mai mult, chiar dacă indicele Libor a scăzut considerabil, rata dobânzii nu a înregistrat nicio scădere.
Reclamanții au mai susținut că prin actele adiționale pârâta a adăugat la suma rămasă de rambursat dobânzile, comisioanele și alte costuri, calculate până la data încheierii fiecărui acte adițional, rezultând o sumă totală, dobânda aplicându-se la soldului sumei totale datorate, chiar dacă anterior dobânda se adăuga doar soldului creditului, fapt nelegal prin prisma dispozițiilor OG nr. 9/2000.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la perceperea unei dobânzi fixe, egală cu cea de la momentul încheierii contractelor de credit, reclamanții au arătat că Legea nr. 193/2000 abilitează instanțele de judecată să cenzureze contractul iar jurisprudența CJUE recunoaște, de asemenea, dreptul judecătorului de a se sesiza din oficiu cu privire la caracterul abuziv al unei clauze contractuale.
În ce privește clauzele care prevăd dobânda majorată, reclamanții au susținut că acestea sunt abuzive pentru că rata dobânzii majorate nu a fost negociată cu ei și nici nu le-a fost adusă la cunoștință cu ocazia încheierii contractelor de credit și pentru că prin aceasta s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, sens în care se încadrează pe prev. lit. i) din anexa la Legea nr. 93/2000.
Reclamanții au învederat că sancțiunea aplicabilă clauzelor abuzive este nulitatea absolută, în temeiul căreia părțile trebuie să fie repuse în situația anterioară prin restituirea tuturor sumelor care au fost percepute în temeiul clauzelor abuzive, de la momentul încheierii contractelor, respectiv actelor adiționale, sume care sunt purtătoare de dobânzi până la data restituirii efective. Totodată, termenul de prescripție de 3 ani pentru restituirea sumelor curge de la data constatării caracterului abuziv și implicit a nulității absolute.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 193/2000, Diorectiva 93/13/CEE, art. 93 din O.G. nr. 21/1992, O.G. nr. 9/2000, O.G. nr. 3/2011, art. 14, art. 15, 1247, 1250, 2523, 2525, 1271 C.civ., art. 970 alin. 1, art. 5, art. 968 vechiul C.civ., art. 3 Decretul lege nr. 167/1958.
În dovedire, s-a propus administrarea probei cu înscrisuri (f. 25-110), expertiză contabilă, proba testimonială cu martora și cu executorul judecătoresc, precum și obligarea pârâtei să depună raportul de evaluare a imobilului, contractul de credit încheiat cu numita și contractul de ipotecă, graficul privind modificarea ratei dobânzii, evidența sumelor achitate de la momentul încheierii contractelor până în prezent, precum și emiterea unei adrese la BEJ pentru depunerea evidenței privind sumele distribuite pârâtei în cadrul dosarului execuțional și indicarea debitului rămas.
La data de 16.03.2016 reclamanții au formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, care a fost admisă în parte prin încheierea din data de 06.04.2016, instanța dispunând eșalonarea plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 7.173 lei în 12 rate lunare. Împotriva încheierii reclamanții au formulat cerere de reeaxaminare, care a fost admisă în parte, taxa judiciară de timbru datorată fiind redusă la jumătate iar plata ei eșalonată pe 12 luni.
La data de 18.05.2016, înainte de comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâtă reclamanții au formulat cerere adițională, prin care au înțeles să își modifice pretențiile anterioare. Astfel, petitul nr. 1 a fost modificat în sensul că s-a solicitat instanței să constate stinse datoriile izvorâte din contractele de credit nr. și nr., în temeiul art. 8 alin. 5 din Legea nr. 77/2016. În ce privește celelalte petite, reclamanții au arătat că renunță la ele în acest dosar.
În motivarea acțiunii în constatarea dării în plată petenții au arătat că după vânzarea la licitație publică a imobilului ipotecat a rămas o sumă de rambursat, motiv pentru care executarea silită a continuat, astfel că sunt îndreptățiți să solicite darea în plată a imobilului. Petenții au menționat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, astfel că sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. 5 din Legea nr. 77/2016.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 77/2016.
La data de 23.05.2016 petenții au depus cerere de renunțare la judecata capetelor de cerere II-IV.
Prin întâmpinarea formulată la data de 24.06.2016 intimata a solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, intimata a arătat că la data de 22.02.2008 petenții au încheiat convenția de credit nr., prin care au contractat suma de 143.080 CHF iar la data de 03.07.2008 a fost încheiat contractul de credit nr., prin care a fost contractată suma de 16.666,25 CHF. În perioada de derulare a creditului au fost purtate negocieri, sens în care au fost încheiate câte trei acte adiționale la fiecare contract. Ca urmare a neachitării ratelor scadente a fost declarată scadența anticipată a creditelor și s-a demarat procedura executării silite, în cadrul căreia a fost vândut la licitație publică imobilul ipotecat, pentru suma de 342.000 lei, pentru restul de datorie executarea silită fiind în derulare.
Intimata a susținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se constata stingerea datoriilor izvorâte din credite, având în vedere că pe lângă condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016 petenții trebuie să facă dovada că a intervenit impreviziunea și toate condițiile prevăzute de lege pentru operarea acesteia. Astfel, consumatorii trebuie să facă dovada că au acționat cu bună credință în executarea obligațiilor, că au încercat negocierea restabilirii echilibrului contractual, imposibilitatea obiectivă și de durată în executarea contractului, executarea să fi devenit extrem de oneroasă din cauza unor împrejurări exterioare, ulterioare încheierii contractului, pe care consumatorul nu le-a putut prevedea și pentru care nu și-a asumat riscul producerii și nici nu poate fi considerat în mod rezonabil că și-a asumat un astfel de risc. De asemenea, trebuie ca admiterea acțiunii să nu constituie un dezechilibru contractual pentru cealaltă parte și să fie absolut necesară pentru a echilibra pierderea dreptului la locuință. Sarcina probei îndeplinirii acestor condiții revine debitorilor.
În continuare, intimata a precizat că interpretarea și aplicarea legii dării în plată trebuie să se facă din perspectiva principiilor constituționale și ale blocului de convenționalitate. Astfel, prin aplicarea strictă a dispozițiilor art. 4 din actul normativ menționat și analizarea condițiilor cu caracter general i s-ar încălca dreptul de proprietate protejat de art. 1 Protocolul nr. 1 din CEDO precum și dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din CEDO. Astfel, la momentul încheierii contractului de credit avea speranța legitimă a obținerii unui avantaj patrimonial, motiv pentru care ingerința statului în exercitarea dreptului de proprietate trebuie să fie proporțională cu scopul vizat. Totodată, legea dării în plată trebuie să fie analizată și interpretată și consens cu principiul libertății economice.
Intimata a mai menționat că deși în expunerea de motive la legea dării în plată s-a făcut trimitere la Directiva 2014/17/UE aceasta nu prevede limitarea libertății contractuale a părților contractului și nici instaurarea unei prezumții absolute că dezechilibrele contractuale pot apărea doar în defavoarea consumatorilor. Deci, față de principiul priorității dreptului european judecătorul cauzei trebuie să constate că legea internă nu poate reglementa, în dezacord cu spiritul și scopul directivei și împotriva ordinii de drept și a securității juridice, dreptul debitorilor de a beneficia de o remitere de datorie fără acordul creditorului.
A mai menționat intimata că prin aplicarea legii contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a legii se încalcă principiul neretroactivității legii civile. De asemenea, legea dării în plată derogă de la dispozițiile Codului civil și prin faptul că în cazul în care deși debitorului i se face o ofertă de adaptare a contractului acesta refuză, instanța nu poate suplini consimțământul creditorului la darea în plată.
În continuare, intimata a menționat că în speță trebuie verificate condițiile impreviziunii, prevăzute de art. 1271 C.civ., iar apoi s-ar putea constata stinsă datoria, dacă aceasta nu ar determina un dezechilibru semnificativ pentru cealaltă parte contractantă. Intimata a mai precizat că în speță debitorii nu pot pretinde stingerea datoriilor izvorâte din ambele contracte de credite, dat fiind că există un singur bun ipotecat, precum și că nu este îndeplinită condiția imposibilității de plată a creditului, din moment ce aceștia realizează venituri din muncă.
Intimata a subliniat că notificarea de dare în plată trebuie să îndeplinească și condițiile prevăzute de art. 11 din lege, respectiv prin darea în plată să se echilibreze riscurile izvorâte din contractul de credit și din devalorizarea bunurilor imobile. Mai mult, intimata a susținut că acțiunea reclamanților poate fi considerată un abuz de drept.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 77/2016, art. 1 Pr. 1, art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, Directiva 2014/17/UE, art. 1271, art. 2421, art. 1634 C.civ., art. 12 C.proc.civ.
În dovedire, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pretenților și solicitarea de relații de la ANAF, Direcția de impozite și taxe locale, ITM, pentru a afla situația financiară a petenților.
La data de 06.07.2016 intimata a depus note prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. 3, art. 3, art. 5 alin. 2, art. 8 alin. 5, art. 10 și art. 11 din Legea nr. 77/2016.
La data de 18.07.2016 petenții au depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată ca neîntemeiate, susținând că în speță sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77/2016. Debitorii au mai menționat că în speță sunt aplicabile prevederile vechiului C.civ., prin raportare la data încheierii contractelor de credit.
Prin încheierea civilă nr. 7484/27.10.2016 la prezentul dosar a fost conexat dosarul nr. 10369/271/2016, având ca obiect contestație creditor pe Legea nr. 77/2016, între aceleași părți.
Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei O. sub nr. 10369/271/2016 la data de 11.07.2016 creditoarea a solicitat instanței repunerea în situația anterioară formulării notificării de dare în plată, în temeiul art. 7 alin. 5 din Legea nr. 77/2016.
În motivare, creditoarea a arătat că la data de 30.06.2016 a primit notificarea de dare în plată emisă de debitorii prin care aceștia și-au manifestat intenția de a solicita constatarea ca fiind stinse datoriile izvorâte din contractele de credit menționate mai sus.
În motivare, creditoarea a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii și că nu a fost dovedit dezechilibrul contractual care se impune a fi restabilit. Creditoarea a mai precizat că interpretarea și aplicarea legii dării în plată trebuie să se facă din perspectiva principiilor constituționale și ale blocului de convenționalitate. Astfel, prin aplicarea strictă a dispozițiilor art. 4 din actul normativ menționat și analizarea condițiilor cu caracter general i s-ar încălca dreptul de proprietate protejat de art. 1 Protocolul nr. 1 din CEDO precum și dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din CEDO. Astfel, la momentul încheierii contractului de credit avea speranța legitimă a obținerii unui avantaj patrimonial, motiv pentru care ingerința statului în exercitarea dreptului de proprietate trebuie să fie proporțională cu scopul vizat. Totodată, legea dării în plată trebuie să fie analizată și interpretată și consens cu principiul libertății economice și securității juridice.
Creditoarea a menționat că notificarea nu cuprinde cerințele de conținut prevăzute de Legea nr. 77/2016 și anume cerința stabilirii unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul băncii să se prezinte la notarul public, cerință prevăzută de art. 5 alin. 2. De asemenea, nu au respectat nici termenul de 30 de zile instituit prin art. 5 alin. 3 din lege, dovedindu-se astfel că au urmărit suspendarea oricăror plăți.
A învederat intimata că notificarea emisă de debitori poate fi considerată chiar un abuz de drept, în sensul prevăzut de art. 15 din C.civ. și din perspectiva principiului pacta sunt servanda.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 77/2016.
În dovedire, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriile debitorilor și expertiză specialitatea construcții, precum și solicitarea de informații de la ANAF, OCPI, ITM, Direcția de taxe și impozite, pentru a afla situația financiară a debitorilor.
Prin întâmpinarea formulată la data de 15.09.2016 debitorii au solicitat conexarea dosarului la dosarul nr. ../271/2016 având ca obiect acțiune în constatarea dării în plată, cu cheltuieli de judecată.
Debitorii au menționat că nu își mențin solicitarea formulată prin notificarea de dare în plată, în sensul că nu mai solicită constatarea stingerii datoriei izvorâte din contractul de credit nr.. Pe fondul cauzei, debitorii au arătat că chiar dacă creditoarea nu își mai poate da acordul la încheierea unui act juridic translativ de proprietate, având în vedere că imobilul a fost vândut la licitație publică, totuși, banca poate constata, după formularea notificării, ca fiind stinse datoriile izvorâte din contract. Astfel, mențiunile prevăzute de art. 5 alin. 2 din Legea nr. 77/2016 lipsesc în mod firesc, însă notificarea este o procedură prealabilă obligatorie, care trebuie să fie urmată.
În ce privește condițiile de fond ale dării în plată, prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, acestea sunt îndeplinite, acestea fiind singurele care trebuie să fie analizate de către instanță, iar nu alte condiții prevăzute de legi speciale sau de expunerea de motive a legii. Totodată, debitorii au mai menționat că în speță nu se aplică teoria impreviziunii prevăzută de noul C.civ. și nici nu ar fi vorba despre o remitere de datorie, având în vedere că băncii i-a fost remis prețul imobilului vândut la licitație publică. S-a mai învederat și faptul că art. 11 din Legea nr. 77/2016 nu prevede o condiție de fond, ci reglementează aplicarea în timp a legii. Mai mult, este evident dezechilibrul contractual, creat de creșterea cursului francului elvețian în raport cu leul, riscul contractual fiind suportat în exclusivitate de consumator.
Debitorii au mai subliniat faptul că legea dării în plată este în deplină concordanță cu obiectivul Directivei 2014/17/UE, care e acela de a asigura un nivel ridicat de protecție pentru consumatorii care încheie contracte de credit pentru bunuri imobile, statele fiind în măsură să prevadă condiții mai stricte cu scopul de a proteja consumatorii. Aceștia au arătat că notificarea emisă nu constituie un abuz de drept, ci reprezintă procedura prealabilă obligatorie prevăzută de legea specială înainte de a se solicita constatarea dării în plată.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 77/2016, art. 3 din Legea nr. 71/2011, art. 139, art. 194 lit. e), art. 150 și art. 255 C.proc.civ.
În dovedire, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și s-a precizat că se opun cererilor în probațiune formulate de creditoare.
La data de 27.10.2016 creditoarea a depus note prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. 3, art. 3, art. 5 alin. 2, art. 8 alin. 5, art. 10 și art. 11 din Legea nr. 77/2016.
În ședința publică din data de 22.02.2017 instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, în ambele acțiuni formulate și a respins ca nefiind utile soluționării cauzei celelalte cereri în probațiune formulate de părți. Totodată, instanța a luat act de renunțarea creditoarei la excepția de neconstituționalitate invocată.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În fapt, între debitorii, în calitate de împrumutat, respectiv codebitor și creditoarea., în calitate de împrumutător, a avut loc încheierea contractului de credit nr., având ca obiect acordarea unui credit în valoare de 143.080 CHF, pentru refinanțarea unor alte credite acordate de V Romania S.A. și pentru acoperirea unor nevoi personale (f. 51).
În scopul garantării obligației de rambursare a creditului, a dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente, a fost încheiat contractului de ipotecă autentificat sub nr. de BNP V.., prin care în favoarea instituției financiare bancare s-a constituit un drept de ipotecă de rang V asupra proprietății comune a debitorilor, compusă din casă P+M și teren intravilan situat în O., jud. B., în suprafață de 483 mp, nr. cad., nr. de carte funciară O. (f. 77, 83).
Ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale creditoarea a declarat scadența anticipată a creditului și a demarat procedura executării silite împotriva debitorilor, sens în care pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc s-au constituit dosarele execuționale nr., care ulterior au fost conexate. În cadrul procedurii de executare silită a fost vândut la licitație publică imobilul ipotecat, pentru suma de 342.000 lei, în favoarea licitatorului, astfel cum rezultă din procesul-verbal de licitație încheiat la data de 28.07.2015 (f. 105).
Împotriva debitorilor se desfășoară în continuare procedura executării silite mobiliare, prin poprirea veniturilor realizate de aceștia din salarii, în scopul acoperirii integrale a creanței rezultate din contractul de credit menționat.
La data de 27.06.2016 debitorii au emis, prin avocat H.., notificarea prin care au solicitat creditoarei să constate stinse datoriile izvorâte din contractele de credit nr. și nr., înregistrată pe rolul acesteia sub nr. 468 din data de 30.06.2016. Ca urmare a precizării efectuate de debitori prin întâmpinare, aceștia nu mai urmăresc stingerea datoriilor izvorâte din contractul de credit nr., ca efect al dării în plată.
În drept, potrivit art. 3 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, "prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părțile contractului de credit nu ajung la un alt acord.";
În cadrul prezentului dosar suntem în prezența a două acțiuni, una având ca obiect acțiune în constatarea dării în plată, sau mai precis a stingerii obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar, iar cealaltă având ca obiect contestația formulată de creditor împotriva notificării de dare în plată.
Darea în plată reglementată de Legea nr. 77/2016 are un caracter special față de reglementarea din dreptul comun, pentru că stinge în mod forțat o datorie, prin voința discreționară a debitorului, creditorul neputând face nimic pentru a se opune. Dreptul de a da în plată bunul ipotecat în scopul stingerii integrale a datoriei întrunește trăsăturile unui drept potestativ, care își are sursa în lege, iar manifestarea unilaterală de voință o constituie notificarea creditorului cu privire la darea în plată
Dreptul potestativ există valabil dacă sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege și se va exercita fie prin încheierea pe cale amiabilă a convenției de dare în plată, fie în temeiul unei hotărâri judecătorești. Condițiile stabilite de legiuitor pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată sunt prevăzute de dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 77/2016 și trebuie să fie îndeplinite cumulativ:
a) creditorul și consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislația specială;
b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit;
c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință;
d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.
Având în vedere că aceste condiții sunt comune celor două acțiuni formulate, temeinicia cererilor va fi analizată împreună.
În primul rând, se impune să analizăm neconformitatea notificării de dare în plată din punct de vedere al conținutului, invocată de creditoare prin contestația formulată. Forma pe care trebuie să o îmbrace notificarea de dare în plată este prevăzută de dispozițiile art. 5 alin. 1 și 2 din Legea nr. 77/2016, care prevăd, printre altele că notificarea prevăzută la alin. 1 trebuie să cuprindă și stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convențional al instituției de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate. Aceste mențiuni lipsesc din notificarea de dare în plată emisă de debitori, cu motivarea că bunul a fost deja vândut la licitație publică, astfel că nu ar mai avea posibilitatea să se prezinte la notar, împreună cu reprezentantul băncii, pentru încheierea actului translativ de proprietate. Totuși, în acesta caz apreciem că debitorii avea posibilitatea să fixeze un interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul băncii să se prezinte la notar pentru încheierea actului prin care să se constate stinse datoriile născute în temeiul contractului de credit.
Cu toate acestea, lipsa formalității prescrise nu este în măsură să anihileze manifestarea unilaterală de voință a debitorilor în sensul constatării stingerii datoriilor, motiv pentru care notificarea este aptă să producă efectele juridice scontate.
Relativ la condițiile de admisibilitate redate mai sus, constatăm că acestea sunt îndeplinite în cauză. Astfel, creditoarea este o instituție de credit, iar debitorii sunt consumatori în sensul prevăzut de legislația specială, cum ar fi art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori. Cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei a sumei de 250.000 euro, creditul acordat fiind în cuantum de 324.791,6 lei (88.499 euro), la cursul BNR din ziua încheierii contractului. Totodată, rambursarea creditului a fost garantată cu dreptul de ipotecă constituit în favoarea băncii asupra imobilului compus din casă P+M și teren intravilan situat în O., , jud. B., în suprafață de 483 mp, nr. cad., nr. de carte funciară O.. Ultima condiție este de asemenea îndeplinită, debitorii nefăcându-se vinovați de săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu creditul acordat, pentru care să fi fost condamnați printr-o hotărâre definitivă.
După cum am reținut mai sus, împotriva debitorilor se desfășoară executarea silită pentru recuperarea creanței născute în temeiul contractului de credit menționat, procedură în care imobilul ipotecat a fost vândut la licitație publică.
Conform art. 8 alin. 5 din Legea nr. 77/2016, "dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.";
Din aceste dispoziții legale ar rezulta că debitorii care au fost supuși unei proceduri de executare silită, în cadrul căreia imobilul obiect al garanției a fost vândut la licitație publică, au dreptul să solicite instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit. Prin această prevedere consumatorii care fac parte din categoria amintită sunt puși pe picior de egalitate cu cei care nu au fost supuși unei proceduri de executare silită, sau care deși au fost părți în această fază a procesului civil, până la momentul emiterii notificării de dare în plată imobilul adus în garanție nu a fost înstrăinat, legiuitorul urmărind să îi protejeze deopotrivă.
Textul de lege nu distinge după cum bunul imobil ipotecat se mai află sau nu în patrimoniul consumatorilor, ci se limitează la a preciza că dreptul potestativ de a da în plată le aparține acestora indiferent de stadiul în care se află executarea silită. Totuși, chiar dacă regimul juridic al dării în plată reglementat de legea specială este total diferit de cel al dării în plată obișnuită în sistemul Codului civil, darea în plată presupune transferul voluntar al dreptului de proprietate asupra imobilului ipotecat către creditorul ipotecar. Prin urmare, nu poate fi făcută decât de proprietarul bunului ipotecat. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională a României prin Decizia de inadmisibilitate nr. 639 din 27 octombrie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin.(3), art. 3, art. 8 alin. (5), art. 10 și art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.
Așadar, având în vedere că în patrimoniul debitorilor nu mai există dreptul de proprietate asupra imobilului ipotecat, acțiunea în constatarea stingerii datoriilor născute în temeiul contractului de credit nr. apare ca fiind neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă.
Pe cale de consecință, contestația formulată de creditoare în temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 77/2016 apare ca fiind întemeiată, în speță nefiind îndeplinite condițiile legale pentru a obliga creditoarea să semneze actul de dare în plată. Astfel, contestația formulată va fi admisă iar părțile repuse în situația anterioară emiterii notificării de dare în plată din data de 27.06.2016.
În temeiul art. 453 alin. 1 C.proc.civ., având în vedere că au pierdut procesul, instanța îi va obliga pe debitori să-i plătească creditoarei suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru (f. 15), în solidar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată acțiunea în constatarea dării în plată formulată de debitorii, CNP și, CNP, ambii cu domiciliul procesual ales în O., jud. B., în contradictoriu cu creditoarea., cu sediul în B.., , CUI.
Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria O..
Admite contestația formulată de creditoarea în contradictoriu cu debitorii și
Dispune repunerea părților în situația anterioară emiterii notificării de dare în plată din data de 27.06.2016.
Obligă debitorii să-i plătească creditoarei suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria O..
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 03.03.2017.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Rectificare cf. Jurisprudență Construcţii | Validare poprire. Jurisprudență Popriri → |
|---|
