Pretentii. Jurisprudență Prejudicii, daune
Comentarii |
|
Judecătoria ORADEA Sentinţă civilă nr. 9390 din data de 21.12.2016
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9390/2016
Ședința publică din data de 21 decembrie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE:
GREFIER:
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta, prin reprezentați legali și pe pârâtele, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează cele de mai sus, după care,
Se constată că dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 14.12.2016 fiind consemnate în aceea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 21.12.2016, când în aceeași compunere și pentru aceleași motive a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei O la data de 16.02.2016 sub nr. 1916/271/2016 reclamanta, prin reprezentați legali, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele, obligarea acestora la plata în solidar a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune materiale și morale pentru prejudicii aduse onoarei și reputației.
În motivare, reclamanta a arătat că la datele de 3 și 4 septembrie 2013 a susținut examenul de corigență la materiile limba română și matematică în cadrul Liceului Teologic Romano-Catolic S....., ocazie cu care comisia a concluzionat că nu merită să promoveze examenele, cu toate că evaluarea a fost subiectivă și formală. Deși a solicitat să fie reexaminată, la Inspectoratul Solar Județean și la Liceul Teologic Romano-Catolic S....., acest drept i-a fost refuzat, fiindu-i cauzate grave prejudicii morale.
În ce privește modul de evaluare la examenele de corigență, reclamanta a arătat că aceasta s-a făcut discreționar și depreciativ, motiv pentru care a contestat desfășurarea examenelor, modul de evaluare, componența comisiei de evaluare și media acordată.
S-a susținut că situația sa școlară s-a datorat faptului că tatăl său a fost disponibilizat din cadrul MAI precum și pentru că nu a contribuit financiar pentru a le fi cumpărate cadouri profesorilor și personalului auxiliar. Reclamanta a menționat că profesoara de matematică le impunea să își cumpere caiete de matematică. Totodată, examenele de corigență nu s-au ținut în zilele de 3 și 4 iar comisia nu a fost constituită în mod legal.
Reclamanta a învederat că a repetat anul școlar și că prin aceasta i s-au adus grave prejudicii, suferind de dezechilibru emoțional, de spaimă, angoasă, anxietate și disprețuire din partea personalului didactic.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 și urm. C.proc.civ., art. 58 C.civ., art. 72 C.civ., art. 1347 și 1349 C.civ., Convenția Europeană a drepturilor Omului, Constituția României, Legea nr. 137/2000 privind discrimninarea.
În probațiune s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtelor, proba testimonială cu martorul și emiterea unei adrese la Liceul Teologic Romano-Catolic S..... pentru a depune toate înscrisurile care privesc organizarea examenelor de corigență.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 100 lei (f. 16).
Prin întâmpinarea formulată la data de 06.04.2016 pârâta a solicitat instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pe cale de excepție, pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat.
În motivare excepției, a arătat că este angajata Liceului Teologic Romano-Catolic S..... și că un alt litigiu cu același obiect a fost soluționat prin sentința civilă nr. 6767/2014 a Judecătoriei O, definitivă prin decizia civilă nr. 2013/2016 a Tribunalului B.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că s-a respectat de către Liceul Teologic Romano-Catolic S..... perioada de desfășurare a examenelor de corigență, astfel cum au fost specificată de Ministerul Educației Naționale. Reexaminarea elevei a fost solicitată de tatăl acesteia, care însă nu a depus cererea de reexaminare în termenul de 24 de ore de la afișarea rezultatelor examenului de corigență, conf. art. 74 alin. 2 din ROFUIP nr. 4925/2005. totodată, nu au fost îndeplinite condițiile pentru a se realiza reexaminarea, un elev nefiind în măsură să o solicite având în vedere că nu a promovat examenul de corigență la două discipline de învățământ. Astfel, s-a respectat cadrul legislativ privind reexaminările, iar problemele educaționale și morale ale reclamantei nu se datorează nici instituției și nici examinatorilor. Cu privire la reexaminare, există autoritate de lucru judecat, motiv pentru care nici fapta sa ilicită nu există și nici nu poate fi dovedită.
Pârâta a menționat că reclamanta a obținut rezultate foarte slabe la învățătură, acest aspect fiind adus la cunoștința părinților ei. Totodată, d-na a făcut pregătire cu reclamanta în timpul verii, la care a asistat și mama acesteia, având ocazia să constate situația fiicei sale. Mama reclamantei a semnat de luare la cunoștință despre situația de corigență a acesteia.
Reclamanta nu a avut deprinderi de a calcula, nu știa tabla înmulțirii, a împărțirii. S-a mai menționat că reclamanta nu avea formate competențele din programa școlară pentru clasa a V-a, printre care: receptarea mesajului oral în diferite situații de comunicare, utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje orale în situații de comunicare monologată și dialogată, receptarea mesajului scris, din texte literare și nonliterare, utilizarea corectă a limbii române în producerea de mesaje scrise.
În ce privește evaluarea reclamantei, aceasta s-a realizat în conformitate cu legislația în vigoare prevăzute de ROFUIP, aprobat prin OMEdC nr. 4925/2005. S-a subliniat faptul că nu s-a contestat înainte de desfășurarea examenelor componența comisiilor, modul de numire a membrilor, modalitatea de examinare.
Pârâta a învederat că Comitetul de părinți a hotărât ca copiii să studieze și să exerseze din caiete de exerciții cumpărate, pentru îmbunătățirea calității actului educațional, însă unitatea de învățământ sau profesorii nu au avut niciun folos din procurarea acestora. Mai mult, profesorii de la clasă au ținut consultații cu elevii fără a le pretinde acestora foloase materiale. De exemplu, d-na a ținut pregătire cu minora în timpul vacanței de vară în mod gratuit, în timpul concediului său de odihnă. Pârâta a mai susținut că părinții elevei nu au fost interesați de progresul acesteia.
S-a mai învederat că eleva nu a fost evaluată în mod depreciativ, precum și că părinții acesteia nu au semnalat cu privire la acest aspect pe parcursul anului școlar. Totodată, după ce reclamanta a repetat clasa a V-a s-a constatat că aceasta a dobândit doar cunoștințe minime, pentru a obține media anuală 5 la disciplina matematică iar 5,50 la limba română.
Conform celor susținute de dirigintele clasei, reclamanta s-a adaptat ușor cu noii colegi, însă părinții nu doreau să se prezinte la ședințe. Totodată, în anul școlar 2013-2014 eleva a participat la activități organizate de unitatea de învățământ, a apărut în calendarul școlii cu o lucrare plastică, astfel că nu s-a observat un dezechilibru emoțional la aceasta.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 1/2011, OMEdC nr. 4925/2005.
În probațiune, s-a anexat sentința civilă nr. 6767/2014 a Judecătoriei O și extras de pe portalul Tribunalului B (f. 33-37). S-a menționat că lucrările scrise ale elevei se păstrează la arhiva unității de învățământ timp de 1 an, precum și că toate documentele referitoare la reexaminare au fost analizate de instanța de judecată în dosarul nr. .../111/2013*, în care s-a stabilit că refuzul reexaminării a fost legal. Totodată, proba cu martorul este inadmisibilă.
Prin întâmpinarea formulată la data de 06.04.2016 de pârâta aceasta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pe cale de excepție, a fost invocată excepția autorității de lucru judecat, prin raportare la sentința civilă nr. 6767/2014 a Judecătoriei O, definitivă prin decizia civilă nr. 2013/2016 a Tribunalului B.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că reclamanta a susținut examenul de corigență la limba și literatura română la data de 04.09.2013, examenul fiind organizat în perioada aprobată de Minister. Reexaminarea elevei a fost solicitată de tatăl acesteia, care însă nu a depus cererea de reexaminare în termenul de 24 de ore de la afișarea rezultatelor examenului de corigență, conf. art. 74 alin. 2 din ROFUIP nr. 4925/2005. totodată, nu au fost îndeplinite condițiile pentru a se realiza reexaminarea, un elev nefiind în măsură să o solicite având în vedere că nu a promovat examenul de corigență la două discipline de învățământ. Astfel, s-a respectat cadrul legislativ privind reexaminările, iar problemele educaționale și morale ale reclamantei nu se datorează nici instituției și nici examinatorilor. Cu privire la reexaminare, există autoritate de lucru judecat, motiv pentru care nici fapta sa ilicită nu există și nici nu poate fi dovedită.
Pârâta a menționat că a fost prezentă la unele ședințe cu părinții la clasa din care a făcut parte reclamanta și că i-a recomandat numitului să colaboreze cu psihologul școlii, pentru că eleva are probleme la învățătură, la însușirea elementelor legate de limba română. S-a mai menționat că reclamanta nu avea formate competențele din programa școlară pentru clasa a V-a, printre care: receptarea mesajului oral în diferite situații de comunicare, utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje orale în situații de comunicare monologată și dialogată, receptarea mesajului scris, din texte literare și nonliterare, utilizarea corectă a limbii române în producerea de mesaje scrise. De asemenea, a arătat că s-a consultat cu învățătoarea reclamantei, care i-a spus că aceasta a avut probleme cu limba română și în clasele primare, iar într-un an a rămas corigentă pe un semestru.
S-a susținut faptul că nu cunoaște situația disponibilizării tatălui reclamantei și nici cea privind fondul de clasă sau al școlii, ori banii strânși pentru a le oferi cadouri profesorilor. Totodată, după ce reclamanta a repetat clasa a V-a s-a constatat că aceasta a dobândit doar cunoștințe minime, pentru a obține media anuală 5 la disciplina matematică iar cea de 5,50 la limba română.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 1/2011, OMEdC nr. 4925/2005.
În probațiune, s-a anexat sentința civilă nr. 6767/2014 a Judecătoriei O și extras de pe portalul Tribunalului B (f. 33-37). S-a menționat că se opune probei cu interogatoriul, dat fiind că nu s-a pronunțat cu privire la reexaminarea reclamantei iar în privința probei cu martorul, aceasta este inadmisibilă.
Prin întâmpinarea formulată la data de 06.04.2016 pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pe cale de excepție, a fost invocată excepția autorității de lucru judecat, prin raportare la sentința civilă nr. 6767/2014 a Judecătoriei O, definitivă prin decizia civilă nr. 2013/2016 a Tribunalului B.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că reclamanta a susținut examenul de corigență la disciplina matematică la data de 05.09.2013 examenul fiind organizat în perioada aprobată de Minister. Reexaminarea elevei a fost solicitată de tatăl acesteia, care însă nu a depus cererea de reexaminare în termenul de 24 de ore de la afișarea rezultatelor examenului de corigență, conf. art. 74 alin. 2 din ROFUIP nr. 4925/2005. totodată, nu au fost îndeplinite condițiile pentru a se realiza reexaminarea, un elev nefiind în măsură să o solicite având în vedere că nu a promovat examenul de corigență la două discipline de învățământ. Astfel, s-a respectat cadrul legislativ privind reexaminările, iar problemele educaționale și morale ale reclamantei nu se datorează nici instituției și nici examinatorilor. Cu privire la reexaminare, există autoritate de lucru judecat, motiv pentru care nici fapta sa ilicită nu există și nici nu poate fi dovedită.
Pârâta a învederat că în timpul cursurilor din anul școlar nu s-a întâlnit cu mama reclamantei, care nu s-a interesat de situația școlară a acesteia. A susținut pârâta că a fost prezentă la fiecare ședință cu părinții, unde a prezentat la prima ședință din luna septembrie testele de evaluare inițială ale elevilor, nota reclamantei fiind de 1,1, care a fost adusă la cunoștința tatălui acesteia, prezent la ședință. Reclamanta nu a avut deprinderi de a calcula, nu știa tabla înmulțirii, a împărțirii, situația fiind cunoscută de mama acesteia, care a asistat la o ședință de pregătire pentru examenul de corigență.
S-a susținut faptul că nu cunoaște situația disponibilizării tatălui reclamantei și nici cea privind fondul de clasă sau al școlii, ori banii strânși pentru a le oferi cadouri profesorilor. Pârâta a mai menționat că la prima ședință cu părinții a prezentat o ofertă de caiet de matematică pentru exerciții și teorie de clasa a V-a, în valoare de 7,5 lei, iar comitetul de părinți a decis cumpărarea acestui caiet, astfel că nu a impus în niciun fel achiziționarea lui. Mai mult, a susținut cu elevii clasei a V-a B, gratuit, consultații săptămânale. De asemenea, în timpul vacanței de vară a ținut pregătire cu reclamanta gratuit, în timpul său liber din concediul de odihnă, fapt care este dovedit prin procese-verbale.
Pârâta a învederat că nu a ascultat-o pe reclamantă în mod depreciativ iar acest aspect nu a fost semnalat de părinți pe parcursul celor două semestre ale anului școlar. Eleva nu știa să înmulțească ori să adune cu trecere peste ordine, fiind astfel nevoie să o ajute când era la tablă, acest lucru fiind spre folosul său.
S-a precizat faptul că examenul de corigență la disciplina matematică a fost susținut la data programată și afișată la afișierul școlii.
În privința parcursului școlar al minorei, s-a menționat că după ce aceasta a repetat clasa a V-a s-a constatat că aceasta a dobândit doar cunoștințe minime, pentru a obține media anuală 5 la disciplina matematică iar cea de 5,50 la limba română.
Conform celor susținute de dirigintele clasei, reclamanta s-a adaptat ușor cu noii colegi, însă părinții nu doreau să se prezinte la ședințe. Totodată, în anul școlar 2013-2014 eleva a participat la activități organizate de unitatea de învățământ, a apărut în calendarul școlii cu o lucrare plastică, astfel că nu s-a observat un dezechilibru emoțional la aceasta.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 1/2011, OMEdC nr. 4925/2005.
În probațiune, s-a anexat sentința civilă nr. 6767/2014 a Judecătoriei O și extras de pe portalul Tribunalului B (f. 33-37). S-a menționat că lucrările scrise ale elevei se păstrează la arhiva unității de învățământ timp de 1 an, precum și că toate documentele referitoare la reexaminare au fost analizate de instanța de judecată în dosarul nr. .../111/2013*, în care s-a stabilit că refuzul reexaminării a fost legal. Totodată, proba cu martorul este inadmisibilă, iar proba cu interogatoriul său neutilă, având în vedere că nu a avut nicio funcție de conducere și nici nu s-a pronunțat cu privire la reexaminarea elevei.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 20.04.2016 reclamanta a solicitat respingerea excepției autorității de lucru judecat, cu motivarea că în prezenta cauză nu există identitate de părți, obiect și cauză. Astfel, în prezentul dosar părțile și obiectul sunt diferite de cele din dosarul nr. .../111/2014, dar și temeiul juridic.
În privința fondului cauzei, reclamanta a reiterat cele susținute în motivarea cererii de chemare în judecată.
În ședința publică din data de 18.05.2016 instanța a respins excepția autorității de lucru judecat și a încuviințat proba cu înscrisuri și cu interogatoriul pârâtelor, probele fiind în mod legal administrate.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În fapt, reclamanta este elevă a Liceului Teologic Romano-Catolic "S....."; din Municipiul O. În anul școlar 2012-2013 aceasta a rămas corigentă la disciplinele limba și literatura română și matematică. La data de 04.09.2013 reclamanta a susținut examenul de corigență la limba română iar la data de 05.09.2013 la matematică. În urma nepromovării examenelor reclamanta a repetat clasa a V-a.
În componența comisiilor de organizare și desfășurare a examenelor au intrat și pârâtele și, profesoarele reclamantei la matematică, respectiv la limba română.
Prin sentința civilă nr. 6767/2014 pronunțată de Judecătoria O în dosarul nr. .../111/2013 a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de în calitate de reprezentant legal al minorei, prin care a solicitat, în contradictoriu cu Liceului Teologic Romano-Catolic "S....."; și cu Inspectoratul Școlar Județean B, organizarea unui examen de reexaminare și a unei comisii de reexaminare a elevei la disciplinele limba română și matematică și încadrarea acesteia în clasa a VI-a. Prin decizia civilă nr. 213/A/2016 Tribunalul B a respins apelul formulat, menținând sentința civilă.
S-a reținut prin hotărârile judecătorești menționate că Liceul Teologic Romano-Catolic "S....."; nu a săvârșit vreo faptă ilicită în legătură cu modul de organizare a examenelor de corigență sau de soluționare a cererii de reexaminare, elevei nefiindu-i cauzat vreun prejudiciu moral.
În drept, sunt aplicabile dispozițiile art. 58 alin. 1 C.civ., care prevăd: "Orice persoană are dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieții private, precum și alte asemenea drepturi recunoscute de lege."; Totodată, potrivit art. 72 C.civ., "Orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.";
Persoana ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost lezate "poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acțiune este supus prescripției extinctive";, statuează prevederile art. 253 alin. 4 C.civ. Din acest text legal rezultă faptul că persoana prejudiciată are deschisă calea unei acțiuni în despăgubiri sau în reparația patrimonială a prejudiciului, chiar nepatrimonial cauzat, împotriva autorului dovedit al faptei prejudiciabile. În acest caz sunt aplicabile dispozițiile din materia răspunderii civile delictuale.
În acest sens, art. 1.349 alin. 1 C.civ. stabilește îndatorirea oricărei persoane de a respecta regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și de a nu aduce atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Persoana care altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare - art. 1357 alin. 1 C.civ.
Prin prezentul demers judiciar reclamanta, prin reprezentant legal, a solicitat instanței obligarea pârâtelor la plata în solidar a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune materiale și morale pentru prejudicii aduse onoarei și reputației. S-a susținut că în mod neîntemeiat ar fi fost lăsată corigentă iar ulterior repetentă, în primul rând din cauza profesoarelor, care au fost subiective în evaluare, iar în al doilea rând din cauză că i s-a refuzat dreptul de a fi reexaminată.
Pentru a stabili dacă în cauză poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtelor pentru fapta de a-i fi cauzat reclamantei prejudicii prin încălcarea unor drepturi nepatrimoniale ale acesteia, se impune să analizăm condițiile răspunderii civile delictuale. Condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie sunt prevăzute de art. 1.357 alin. (1) C.civ., acestea fiind: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția.
În ce o privește pe pârâta, reținem că în speță nu s-a dovedit faptul că ar fi adus atingere, prin faptele sale, dreptului reclamantei la onoare și reputație. Astfel, această pârâtă nu i-a predat reclamantei în anul școlar 2012-2013 materiile matematică sau limba română. Totodată, în ce privește modalitatea de organizare a examenului de corigență s-a reținut cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 6767/2014 pronunțată de Judecătoria O în dosarul nr. .../111/2013, faptul că aceasta s-a realizat în conformitate cu legea. Astfel, sentința civilă menționată are putere de lucru judecat în prezentul litigiu, modalitatea de organizare a examenelor și componența comisiilor nemaiputând fi pusă în discuție, considerentele hotărârii judecătorești sub acest aspect fiind obligatorii.
De asemenea, s-a reținut că unitatea de învățământ, reprezentată de pârâta în calitate de director, nu se face vinovată de săvârșirea unei fapte ilicite, motivându-se că simpla afirmare a unui prejudiciu moral și cererea de reparare a acestuia nu este suficient, un eventual prejudiciu nefiind dovedit. S-a mai reținut că este lipsit de suport probatoriu faptul că eleva ar fi fost persecutată din cauza situației profesionale a părintelui precum și că rezultatele acesteia la învățătură s-ar datora faptului că nu a contribuit financiar la fondul clasei.
Dat fiind că în speță nu este îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite, este evident că analizarea celorlalte condiții nu se impune, acestea nefiind îndeplinite.
Privitor la pârâta, reținem că aceasta i-a predat reclamantei limba română în anul școlar 2012-2013 precum și că a făcut parte din comisia de organizare și desfășurare a examenului de corigență la această materie. Din proba cu înscrisuri și cu interogatoriul administrat în cauză nu rezultă că pârâta ar fi săvârșit o faptă ilicită care a avut drept rezultat atingerea drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei, constând în dreptul la onoare și reputație. Astfel, nu se poate stabili că evaluarea făcută de aceasta cu ocazia examenului de corigență ar fi fost una subiectivă, cu atât mai mult cu cât în componența comisiei a mai intrat un alt profesor de limba română. Mai mult, prin sentința civilă nr. 6767/2014 pronunțată de Judecătoria O în dosarul nr. .../111/2013 s-a reținut cu putere de lucru judecat faptul că eleva nu a fost persecutată din cauza situației profesionale a părintelui precum și că rezultatele acesteia la învățătură nu s-au datorat faptului că nu a contribuit financiar la fondul clasei.
De asemenea, sentința civilă menționată are putere de lucru judecat în prezentul litigiu și cu privire la legalitatea organizării examenelor de corigență în toate privințele, considerentele hotărârii judecătorești sub acest aspect fiind obligatorii.
Așadar, pârâta nu se face vinovată de săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii față de reclamantă.
În continuare, nici în ce o privește pe pârâta nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. Astfel, pârâta a fost profesoara reclamantei la disciplina matematică în anul școlar 2012-2013 și a făcut parte din comisia de organizare și desfășurare a examenului de corigență la această materie. Totodată, în vara anului 2013, înainte de susținerea examenelor de corigență, a făcut pregătire cu reclamanta fără a-i pretinde acesteia bani, aspect necontestat. Din probele administrate în cauză - înscrisuri, interogatoriul pârâtei - nu rezultă că evaluarea reclamantei la examenul de corigență ar fi fost subiectivă. Mai mult, s-a reținut cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă menționată, rămasă definitivă, faptul că examenul de corigență a fost organizat în conformitate cu legea.
Totodată, din atitudinea pârâtei, care a pregătit-o pe reclamantă la matematică, tocmai în scopul de a promova examenul de corigență la această materie, reiese bunăvoința acesteia și dorința de a o ajuta. Mai mult, pârâta nu i-a pretins bani elevei pentru consultațiile date, putând astfel să prezumăm că aceasta nu era determinată de eventuale câștiguri materiale în evaluările sale. Cu privire la acest aspect, prin sentința civilă nr. 6767/2014 pronunțată de Judecătoria O în dosarul nr. .../111/2013 s-a reținut cu putere de lucru judecat faptul că eleva nu a fost persecutată din cauza situației profesionale a părintelui precum și că rezultatele acesteia la învățătură nu s-au datorat faptului că nu a contribuit financiar la fondul clasei.
Așadar, pârâta nu a adus atingere drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei prin săvârșirea unei fapte ilicite în legătură cu evaluarea acesteia în urma susținerii examenului de corigență la materia matematică.
Se impune să mai menționăm că din probele administrate în cauză nu reiese că eleva ar fi fost traumatizată în urma repetării clasei a V-a, ci, conform susținerilor necontestate ale pârâtelor, că s-a adaptat cu ușurință în noul colectiv de elevi.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta, cu domiciliul în O, jud. B, reprezentată de și de în contradictoriu cu pârâtele, cu domiciliile procesuale alese la mandatarul în O, , jud. B, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria O.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 21.12.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
← Validare poprire. Jurisprudență Popriri | Granituire. Jurisprudență Grăniţuire → |
---|