Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare; Contracte; Împrumuturi, credite, creditori; Mandat, mandatari
| Comentarii |
|
Tribunalul BUCUREŞTI Decizie nr. **** din data de 01.04.2018
ECLI:RO:TBBUC:2017:014.00***
Dosar nr. ***
ROMÂNIA
Tribunalul București - Secția a V-a Civilă
DECIZIA CIVILĂ NR. *** A
Ședința publică din data de 12.04.2017
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: ***
JUDECĂTOR: ***
GREFIER: ***
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul - contestator *** împotriva sentinței civile nr. ***/28.10.2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului * București în dosarul nr. *** , având ca obiect contestație la executare și întoarcere executare, în contradictoriu cu intimata - creditoare *** prin madatar *** .
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde apelantul - contestator, prin avocat ***, în temeiul împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul apelantului arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Tribunalul, luând act că nu sunt probe noi de administrat, constată cercetarea procesului terminată și deschide dezbaterile asupra apelului.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței apelate, iar pe fond admiterea contestației la executare, cu consecința anulării încheierii de încuviințare a executării silite, a executării propriu - zise și a actelor de executare, precum și întoarcerea executării și restituirea sumelor executare până în prezent. Arată că prin contestația la executare a fost invocată, în primul rând, lipsa titlului executoriu. Învederează că cererea de executare silită a fost demarată în baza unei cereri de acordare a unui împrumut. Raportat la dispozițiile art. 632 și art. 638 Cod procedură civilă, cererea de acordare a împrumutului nu poate reprezenta un titlu executoriu. În mod greșit prima instanță a apreciat că înscrisul menționat ar constitui titlu executoriu. Instanța a menționat existența unui contract de credit. Apelantul nu a negat niciodată existența contractului de credit, însă executarea nu s-a pornit în baza acestui înscris. Din toate actele de executare rezultă că executarea a vizat strict cererea de acordare a împrumutului, presupus a fi titlu executoriu. Învederează nelegalitatea executării silite. În ceea ce privește lipsa titlului de creanță al intimatei arată că prin cesiunile succesive s-a transmis un drept de creanță, însă prin contractul de cesiune de creanță nu s-a transmis și executorialitatea contractului de credit, astfel că intimata avea la dispoziție o cerere întemeiată pe dreptul comun, eventual în pretenții, urmând să se emită un titlu executoriu. Din modalitatea în care s-au desfășurat cesiunile succesive nu putea fi demarată executarea silită. Intimata nu are calitatea de instituție bancară pentru a putea pune direct în executare contractul de credit, care nu s-a transmis propriu - zis, ci s-a transmis doar o creanță, și nu executorialitatea contractului de credit. În ceea ce privește lipsa împuternicirii mandatarului ***, arată că, astfel cum rezultă din cererea de executare silită, entitatea care a demarat procedura executării silite a fost acest mandatar. Procura depusă la dosarul de executare nu acoperă propriu - zis procedura de executare silită, fiind folosiți termeni generali, care nu pot genera calitatea de mandatar pentru executarea silită. În mod greșit prima instanță a reținut că această procură s-ar fi dat în scopul executării contractelor de cesiune de creanță. În ceea ce privește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței arată că cererea de acordare a împrumutului a vizat o anumită sumă, iar cererea de executare silită a vizat o altă sumă. Cu privire la onorariul executorului judecătoresc, în mod greșit prima instanță s-a limitat a aprecia că onorariul s-ar încadra în onorariile prevăzute de Ordinul ministrului justiției. Prin raportare la dispozițiile art. 670 alin. 4 Cod procedură civilă, chiar și instanța investită cu soluționarea contestației la executare putea cenzura onorariul, având în vedere actele de executare efectiv efectuate. Conform dosarului au fost efectuate doar adrese de poprire către bănci, fiind și cheltuieli cu poșta. Nu se justifică onorariul de 6468,76 lei onorariu executor judecătoresc, pe care instanța trebuia să-l cenzureze. Apelantul a invocat și excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, având în vedere că prescripția a început să curgă la momentul cesiunii de creanță, întrucât banca nu putea cesiona decât un credit care era declarat scadent anticipat. De la momentul cesiunii de creanță a curs termenul general de prescripție de trei ani. Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat. Totodată, solicită acordarea de cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru achitată la fond și în apel, precum și cheltuielile cu onorariul de avocat, facturile și chitanțele fiind depuse la instanța de fond.
Tribunalul închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului * București la data de 23.07.2016, contestatorul *** a solicitat, în contradictoriu cu intimata *** , prin madatar *** , anularea încheierii de încuviințare a executării silite din 05.05.2016 din dosarul nr. *** al Judecătoriei Sectorului * București, anularea executării și a tuturor actelor de executare silită emise de B.E.J.A. *** , în cadrul dosarului de executare nr. ***/2016, precum și anularea încheierii prin care au fost stabilite cheltuielile de executare și cenzurarea onorariului executorului judecătoresc și a cheltuielilor aferente, întoarcerea executării și restituirea sumelor executate, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, la data de 08.10.2007, a completat și a depus la *** o cerere de acordare a unui împrumut pentru uz personal, cerere înregistrată sub nr. ***, însă nu a fost încheiat și nu a primit niciodată un contract de credit în care să fie stipulate clauzele contractuale uzuale în cazul unor contracte bancare.
Contestatorul a susținut că executarea silită este nulă absolut, având în vedere inexistența unui titlu executoriu iar creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.
În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe prevederile art. 712 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, art. 194, 666 alin. 6, art. 670 alin. 4, art. 714 și art. 651 Cod procedură civilă.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. ***/28.10.2016 , Judecătoria Sectorului * București a respins contestația la executare ca neîntemeiată, a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect, a respins cererea de întoarcere a executării ca neîntemeiată, a respins cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
În conformitate cu art. 712 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Astfel, contestația la executare este o cale specială de atac aplicabilă în faza executării silite prin care se poate obține anularea întregii executări silite sau a actelor de executare efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale.
Criticile contestatorului au fost apreciate de instanță neîntemeiate, prin prisma dispozițiilor art. 712 și următoarele Cod procedură civilă.
Astfel, instanța a reținut că între *** Bank România S.A. (devenită *** S.A.) și contestator, în calitate de împrumutat, a fost încheiat contractul pentru acordarea împrumutului pentru uz personal nr ***/8.10.2007, după cum rezultă din mențiunile finale ale cererii de acordare (document care împreună cu condițiile generale bancare pentru persoanele fizice reprezintă contractul încheiat între bancă și client.
Obiectul contractului a fost reprezentat de acordarea unui credit de 31932 EUR pe o perioadă de 96 luni.
Prin contractul de cesiune de creanțe din 29.08.2013, *** Bank S.A. a cesionat către *** creanța născută în temeiul contactului mai sus menționat.
Ulterior, prin contractul de cesiune de creanțe din data de 15.10.2007, ***, la rândul său, a cesionat către *** , prin S.C. *** , creanța născută în temeiul contactului menționat.
La solicitarea intimatei - creditoare prin S.C. *** , în calitate de administrator de active, formulată la data de 31.03.2016, s-a început executarea silită a debitorului în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit ***/8.10.2007, în acest sens B.E.J.A. *** deschizând dosarul de executare nr. ***/2016, conform încheierii din 31.03.2016.
Executarea silită a început pentru suma totală de 14035,83 euro.
Prin încheierea din data de 5.05.2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului * București în dosarul nr. ***, a fost încuviințată executarea silită împotriva debitorului în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit ***/8.10.2007.
Prin încheierea din 13.07.2016, executorul judecătoresc a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare la suma de 7301,86 lei, din care 6468,76 lei onorariu executor, 240 lei cheltuieli cu efectuarea actelor de executare, 480 lei comunicare acte de procedură, 20 lei taxă timbru, 93,1 lei taxe poștale.
Executorul judecătoresc a emis somații și adrese de înființare a popririi, fiind înștiințat și debitorul de măsura luată.
Susținerile contestatorului în sensul că actele de executare au fost întocmite la solicitarea unei persoane care nu are calitatea de creditor întrucât nu are debite către creditorul care a solicitat executarea silită, respectiv că nu există un titlu executoriu, în sensul art. 638 Cod procedură civilă, au fost apreciate vădit neîntemeiate și nu au fost reținute de instanță.
Cesiunea de creanță este o convenție prin care un creditor transmite o creanță a sa unei alte persoane. Efectul specific între părți constă în faptul că, din momentul realizării acordului de voințe, creanța se transferă către cesionar cu toate drepturile pe care i le conferea cedentului, creanța păstrându-și toate garanțiile și accesoriile. Cesiunea nu transferă cesionarului doar emolumentul creanței, ci și calitatea de creditor. Pentru validitatea cesiunii de creanță nu este necesar consimțământul debitorului cedat. El este un terț față de convenția dintre cedent și cesionar. Dar, pentru ca această cesiune să fie opozabilă terților, deci inclusiv debitorului cedat, trebuie îndeplinite anumite formalități, reglementate de art. 1578 cod civil 2009. Față de terți, cesiunea produce efecte numai din momentul îndeplinirii formalităților stabilite de lege și care sunt: fie primirea, de către debitor, a unei comunicări scrise a cesiunii (comunicarea), fie acceptarea cesiunii, de către debitor, printr-un înscris cu dată certă (acceptarea).
Instanța a reținut că, în speță, cesiunea de creanță astfel cum a fost prezentată mai sus de a fost adusă la cunoștința debitorului principal prin notificarea nr. ***/11.09.2013 trimisă la domiciliul indicat în cuprinsul contractului.
De asemenea, cesiunile de creanță succesive au fost înscrise la Arhiva Electronică de Garanții Reale Imobiliare sub nr. ***, fiind opozabile încă de la această dată contestatorului-debitor.
Cât privește lipsa unui titlu executoriu, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, debitorul contestator a completat cererea de acordare, fiind acordată suma de 31932 euro în condițiile menționate la secțiunea Termeni contractuali, după cum rezultă din mențiunile finale ale cererii de acordare, document care împreună cu condițiile generale bancare pentru persoanele fizice reprezintă contractul încheiat între bancă și client.
Așadar, sunt neîntemeiate susținerile în sensul că acest document nu poate fi interpretat ca un titlu executoriu, părțile convenind că acesta este un contract și, ca atare, față de dispozițiile art. 632, art. 638 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă 2010, coroborat cu dispozițiile art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, acesta este titlu executoriu astfel că în mod corect a fost admisă cererea executorului și a fost încuviințată executarea de către Judecătoria Sectorului 1.
Cât privește critica vizând lipsa dovezii calității de mandatar a *** , instanța a reținut că, la data formulării cererii de executare, creditoarea încheiase cu S.C. *** procura din 22.01.2015 prin care a mandatat-o să efectueze sarcinile referitoare la creanțele ce fac obiectul contractelor de cesiune, printre care și creanța pusă în executare în prezenta cauză, sarcini enumerate în înscrisul aflat la fila 143, astfel că la data cererii de executare silită exista la dosar dovada calității de mandatar. Faptul că ulterior s-a pronunțat de către Înalta Curte de Casație și Justiție decizia nr. 9/2016 nu are nicio relevanță, această decizie fiind obligatorie, conform art. 521 alin. 3 Cod procedură civilă 2010, doar de la data publicării în Monitorul Oficial.
Cât privește pretinsa lipsă a caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, observând prevederile contractului de credit, situația contului - extras cont - la data de 12.08.2013, instanța a constatat că afirmațiile contestatorului sunt neîntemeiate, titlul executoriu recunoscând în favoarea intimatei (creditor cesionar) o creanță certă și lichidă, conform cererii de executare acesta solicitând exact suma menționată în extrasul de cont menționat, respectiv suma de 14035,83 euro, adică debitul înregistrat de debitor la acel moment, creanța fiind așadar și exigibilă.
În ceea ce privește cheltuielile de executare, instanța a reținut că devine incident art. 669 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit căruia cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia. Sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii.
Pentru a evita plata cheltuielilor de executare, contestatorul avea posibilitatea îndeplinirii benevole a obligației prevăzute în titlul executoriu. Neprocedând în acest mod, contestatorul a determinat partea intimată să ceară îndeplinirea acestei obligații prin intermediul executorului judecătoresc și, pe cale de consecință, să efectueze cheltuieli pe care altfel nu le-ar fi făcut.
În ceea ce privește onorariul de executor, sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite și față de dispozițiile art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 și cele ale Ordinului ministrului justiției nr. 2550/2006, în cazul obligațiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăși un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligației de plată a cărei executare se urmărește.
În speță, instanța a constatat că prin încheierea din 13.07.2016, s-a stabilit de către executorul judecătoresc cuantumul cheltuielilor de executare la suma de 7301,86 lei, din care 6468,76 lei onorariu executor, 240 lei cheltuieli cu efectuarea actelor de executare, 480 lei comunicare acte de procedură, 20 lei taxă timbru, 93,1 lei taxe poștale.
Instanța a constatat că, în cauză, executorul judecătoresc a aplicat corect prevederile Ordinului nr. 2550/2006 al Ministrului Justiție și art. 39 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 188/2000, conform cărora: (1) Executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele: b) pentru creanțele în valoare de peste 50.000 lei, dar până la 80.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.000 lei plus un procent de până la 3% din suma care depășește 50.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite;";.
Or, prin confruntarea onorariului de executare silită cu art. 37 din Legea nr. 188/2000, instanța a observat că acest onorariu de 6468,76 lei se încadrează în limitele prevăzute de acest act normativ, incluzând TVA. Includerea TVA-ului în onorariul de executare ce se solicită a fi rambursat este întemeiată. Executorii judecătorești sunt ținuți a respecta Ordinul nr. 2250/2006 și a stabili onorariile în limitele acolo prevăzute. La onorariile astfel calculate, unii executori judecătorești au obligația calculării și reținerii TVA-ului, taxă ce este suportată potrivit codului fiscal de destinatarul final, în cazul de față debitorul obligat a rambursa cheltuielile de executare. Din verificarea onorariului calculat în dosarul de executare analizat, instanța a constatat că executorul a respectat prevederile legale, calculând onorariul în raport de valoarea urmărită, în procentul impus de Legea nr. 188/2000, la acest onorariu calculând și percepând TVA, întregul onorariu astfel calculat urmând a fi suportat de contestatorul - debitor.
Instanța nu poate interveni pentru a micșora sau mări cuantumul cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul de executor, având în vedere că legea a reglementat plafoanele minime și maxime între care trebuie să fie stabilit, oferind astfel protecție debitorului. Onorariile executorului judecătoresc, calculate în limitele impuse de art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, cum este cazul în speță, nu pot fi disproporționat de mari față de munca depusă de executor întrucât textul de lege menționat înlătură orice disproporție vădită.
Acestui onorariu i se adaugă și celelalte cheltuieli, calculate în mod legal de executor în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 2/2007 a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești privind completarea Statutului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, actele din dosarul de executare regăsindu-și justificarea ca și cheltuieli efectuate cu acestea în sensul acolo expus, reținând ca și activități prestate: cerere încuviințare executare silită, taxă judiciară de timbru, depunere cerere încuviințare executare silită, obținerea încheierii de executare silită de la instanță prin deplasarea agentului procedural al biroului, încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare, înștiințare debitori încuviințare executare silită împreună cu comunicarea titlului executoriu și somație plată și copii xerox, somație de plată, adrese înființare poprire, înștiințare debitor înființare poprire, încheiere de stabilire cheltuieli, cheltuieli cu comunicarea actelor.
În consecință, cuantumul cheltuielilor de executare indicat în încheierea din data de 13.07.2016 respectă dispozițiile legale.
Față de toate aceste considerente, instanța a apreciat că nu există nicio neregularitate legată de procedura executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. ***/2016 al B.E.J.A. *** , argumentele contestatorului fiind neîntemeiate, motiv pentru care a respins contestația la executare, ca atare.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere dispozițiile art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora "Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea [...]";, precum și faptul că, prin sentință, contestația a fost soluționată pe fond, instanța a respins și cererea privind suspendarea executării silite ca rămasă fără obiect.
Cât privește cererea de întoarcere, față de soluția dată contestației la executare, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă 2010, instanța a respins cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel contestatorul *** , solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul anulării încheierii de încuviințare a executării silite din 05.05.2016, pronunțată de Judecătoria Sector * București în dosarul nr. *** , anularea executării și a tuturor actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. ***/2016, anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare și cenzurarea onorariului executorului judecătoresc și a cheltuielilor aferente, constatarea intervenirii prescripției executării silite, întoarcerea executării și obligarea creditoarei la restituirea sumelor executate, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, apelantul - contestator a arătat în esență că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală.
Prin primul motiv de apel, a fost invocată lipsa titlului executoriu, cu motivarea că nu se regăsește în enumerarea limitativă a textului art. 638 Cod procedură civilă și cererea de acordare a creditului, iar această cerere nici nu poate fi asimilată noțiunii de "alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie";.
Apelantul nu contestă existența contractului de credit, însă susține că acesta nu a fost invocat drept titlu executoriu, iar instanța nu se poate substitui părții în completarea formei executării silite și nu poate schimba temeiul executării, indicând un alt titlu executoriu decât cel menționat de creditoare.
Susține apelantul că motivarea instanței este contradictorie, întrucât în pagina 3 a hotărârii se afirmă expres că cererea de acordare a creditului reprezintă titlu executoriu în temeiul art. 632, art. 638 alin. 1 Cod procedură civilă coroborate cu art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, însă acest din urmă text se referă strict la contracte de credit, deci cererea de acordare a creditului nu este titlu executoriu. Cu toate acestea, în pagina 2 alineatul 4 din hotărâre se vorbește despre contractul de credit încheiat între contestator și *** ca fiind titlul executoriu care legitimează executarea.
Cel de-al doilea motiv de apel vizează lipsa titlului de creanță al *** și lipsa calității de creditor a acesteia, apelantul susținând că dispozițiile art. 1578 Cod civil 2009 privind cesiunea de creanță nu sunt aplicabile în cauză, având în vedere că aceste cesiuni succesive au fost încheiate sub imperiul Codului civil din 1864. În plus, din contractele de cesiune succesive nu rezultă că această creanță ce rezultă din contractul de credit încheiat între contestator și *** a făcut obiectul cesiunii.
Prin al treilea motiv de apel se invocă prescripția dreptului de a cere executarea silită, apelantul arătând că este evident că de la data contractului de cesiune de creanțe dintre *** și *** - 15.10.2007 a început să curgă prescripția dreptului la executarea silită pentru dobânditoarea creanței, deoarece *** nu ar fi putut cesiona creanța decât dacă creditul ar fi fost declarat scadent anticipat.
Așa fiind, de la data dobândirii creanței, prin contractul din 15.10.2007, creditoarea putea porni executarea în termenul general de prescripție de 3 ani, conform art. 706 Cod procedură civilă.
O a patra critică vizează lipsa împuternicirii mandatarului *** pentru a porni executarea silită, apelantul susținând că procura dată de creditoare termenii sunt unii foarte generali, întrucât se referă la executarea oricărui împrumut în conformitate cu documentele de împrumut, astfel că nu este clar dacă mandatarul creditoarei poate solicita încuviințarea executării silite privind contractele de cesiune de creanță; în plus, în fața instanței judecătorești mandatarul trebuie să prezinte procură judiciară.
Invocă apelantul și decizia nr. 9/04.04.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în temeiul art. 519 și următoarele Cod procedură civilă, și susține că reprezentarea pretinsei creditoare este nelegală, creditoarei revenindu-i sarcina de a ratifica actele făcute de mandatar cu neîndeplinirea condițiilor legale.
Cea de-a cincea critică vizează caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, apelantul reiterând susținerile din contestație, în sensul că nu rezultă cum a fost determinată suma de 14.035,83 euro pentru care s-a pornit executarea și nici nu au fost prezentate documente din care să rezulte certitudinea creanței.
Prin ultimul motiv de apel, apelantul a criticat cuantumul onorariului executorului judecătoresc, arătând că instanța nu a analizat proporționalitatea dintre onorariu și complexitatea cauzei ori activitatea desfășurată, în condițiile în care singurele acte de executare efectuate sunt înștiințările către unitățile bancare. Mai mult, acestea au fost expediate cu poșta, incluzându-se în cheltuielile separate suma de 93,10 lei în acest scop, astfel că restul sumelor cu comunicarea actelor de procedură și efectuarea actelor de executare nu sunt justificate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimata - creditoare a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefundat, arătând că executarea silită se desfășoară cu respectarea dispozițiilor legale.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor invocate și care constituie limitele devoluțiunii conform art. 477 Cod procedură civilă, tribunalul constată că apelul nu este fondat pentru următoarele considerente:
În privința primului motiv de apel vizând lipsa titlului executoriu, tribunalul constată că este evident nefondat, atât timp cât cererea de acordare a creditului formulată de client și aprobată de bancă, semnată de ambele părți (bancă și împrumutat), face corp comun cu condițiile generale de acordare a creditului și constituie contractul de credit în baza căruia apelantul - contestator a primit suma împrumutată și în baza căruia acesta poate fi executat silit pentru recuperarea împrumutului și a accesoriilor, potrivit clauzelor contractuale.
Prin urmare, așa cum corect a reținut prima instanță, în cauză există un contract de credit, semnat de ambele părți, contract care, în conformitate cu dispozițiile art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, constituie titlu executoriu, susținerile apelantului în sensul că executarea a fost declanșată nelegal în temeiul cererii de acordare a împrumutului fiind simple alegații.
Nefondat este și cel de-al doilea motiv de apel, întrucât, în raport de data contractelor de cesiune - 14.08.2013 și 28.08.2013, acestea sunt supuse dispozițiilor Codului civil 2009, atât în privința condițiilor de validitate, cât și sub aspectul opozabilității acestora față de debitorul cedat.
În consecință, tribunalul constată că, fiind notificată cesiunea de creanță debitorului, prin scrisoare recomandată, aceasta îi este opozabilă. Totodată, urmare a cesiunii, cesionarul a dobândit toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanța cedată, inclusiv calitatea de creditor și dreptul de a obține executarea silită a debitorului cedat.
Tribunalul va înlătura susținerea apelantului în sensul că nu rezultă dacă această creanță a făcut obiectul cesiunii, observând că în tabelul anexă la contractele de cesiune este menționat debitorul *** cu contractul de credit nr. *** și cererea de împrumut nr. ***, rezultând astfel că această creanță a fost cesionată intimatei - creditoare.
Referitor la cel de-al treilea motiv de apel vizând prescripția dreptului de a cere executarea silită, tribunalul constată că acest motiv de nelegalitate a executării silite a fost invocat pentru prima dată în cererea de apel, nefiind supus analizei primei instanțe, astfel că se impune cu prioritate a se stabili dacă, în cauză, prescripția extinctivă este supusă dispozițiilor Codului civil 1864 sau noului Cod civil din 2009.
În acest sens, tribunalul observă că părțile inițiale au încheiat contractul de credit la data de 08.10.2007 pe o perioadă de 96 luni, deci 8 ani, astfel că ultima rată era scadentă în anul 2015. Așa fiind, cum în cauză nu s-a dovedit declararea expresă a scadenței anticipate de către creditorul inițial, rezultă că cel mai târziu la data primei cesiuni a intervenit scadența anticipată, respectiv la data de 14.08.2013, deci din acel moment s-a născut dreptul cesionarului de a cere executarea silită și, totodată, a început să curgă termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.
Rezultă că, întrucât termenul de prescripție a început să curgă după intrarea în vigoare a noului cod civil, prescripția este supusă în întregul ei prevederilor noului act normativ, conform art. 6 alin. 4 Cod civil 2009. Or, dispozițiile art. 2512 alin. 1 și 2 Cod civil 2009 statuează că prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, iar organul de jurisdicție competent nu o poate aplica din oficiu.
În această situație, văzând și prevederile art. 707 alin. 1 Cod procedură civilă 2010, potrivit cărora prescripția nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate, tribunalul constată că prescripția executării silite constituie motiv nou de contestație ce ar fi trebuit invocat în fața primei instanțe cu respectarea dispozițiilor art. 715 alin. 1 Cod procedură civilă. Ca urmare, nefiind motiv de ordine publică, astfel încât să poată fi invocat și din oficiu, acest motiv nu va face obiectul analizei în apel, față de prevederile art. 478 Cod procedură civilă.
Constată tribunalul că este nefondată și critica vizând lipsa împuternicirii mandatarului *** pentru a porni executarea silită, din conținutul procurii autentificate sub nr. ***/22.01.2015 de S.P.N. *** rezultând că mandatarul *** este împuternicit să execute orice împrumut (lit. a), respectiv să angajeze un executor judecătoresc pentru procedura de executare silită împotriva oricărui debitor în legătură cu un împrumut restant, situație ce se regăsește în cauză.
Cât privește decizia nr. 9 din 04 aprilie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că: "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată și reprezentarea convențională a persoanei juridice în fața instanțelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă";, invocată de apelant, tribunalul constată că nu dezleagă și chestiunea reprezentării persoanei juridice în fața executorului judecătoresc, ci doar în fața instanței de judecată. Prin urmare, această dezlegare dată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu este aplicabilă în ceea ce privește cererea de executare silită adresată executorului judecătoresc, ci doar acelei faze a executării silite ce se desfășoară în fața instanței de judecată (apel împotriva încheierii de respingere a cererii de executare silită, plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc de a efectua un act de executare, etc.).
A invocat apelantul, prin al cincilea motiv de apel, lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, susținând doar că nu rezultă cum a fost determinată suma de 14.035,83 euro, pentru care s-a pornit executarea silită, fără însă a arăta în concret ce sumă a achitat din creditul contractat și cât anume a rămas de plată.
Or, tribunalul constată că existența creanței rezultă chiar din contractul de credit, fiind dovedit caracterul cert al acesteia, cuantumul sumei datorate este determinabil potrivit clauzelor contractuale, deci rezultă și caracterul lichid al creanței, iar scadența anticipată a creditului a fost declarată cel mai târziu la data primei cesiuni, așa cum s-a arătat anterior, astfel că întreaga sumă rămasă de plată este și exigibilă, fiind respectate dispozițiile art. 662 Cod procedură civilă 2010. În plus, tribunalul constată că în mod corect prima instanță a avut în vedere extrasul de cont emis la data de 02.12.2013 din cuprinsul căruia rezultă că la data de 12.08.2013 (data primei cesiuni de creanță, deci data declarării scadenței anticipate) suma datorată era de 14.035,83 euro, astfel că și acest motiv de apel va fi respins ca nefondat.
Referitor la ultima critică vizând cuantumul cheltuielilor de executare, tribunalul constată că apelantul nu a formulat o critică punctuală, ci una generală, susținând că onorariul executorului judecătoresc este disproporționat în raport de activitatea executorului. Or, tribunalul observă că onorariul de executare se stabilește și în raport de valoarea creanței ce se execută, iar în speță executorul a stabilit acest onorariu în limitele prevăzute de art. 39 alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/2000 coroborat cu Ordinul Ministrului Justiției nr. 2561/2012, respectiv 5.000 lei plus un procent de până la 3% din suma care depășește 50.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite, în raport de valoarea creanței de 14.035,83 euro, conform titlului executoriu, la care a adăugat TVA de 20%, astfel că onorariul de 6.468,76 lei, stabilit prin încheierea din 13.07.2016 emisă de B.E.J.A. *** , nu poate fi considerat excesiv.
În același timp, referitor la celelalte cheltuieli de executare stabilite prin încheierea din 13.07.2016, văzând și categoriile de cheltuieli incluse de art. 669 alin. 3 Cod procedură civilă în cheltuielile de executare, tribunalul constată că executorul judecătoresc a prezentat detaliat celelalte sume percepute cu titlu de cheltuieli de executare (necesare desfășurării executării silite), respectiv efectuare acte de executare silită, comunicare acte de procedură, taxă de timbru executare și taxe poștale. Prin urmare, constatând că aceste cheltuieli stabilite de executorul judecătoresc prin încheierea din 13.07.2016 se circumscriu textului art. 669 alin. 3 pct. 7 Cod procedură civilă 2010, tribunalul apreciază că sunt justificate, fiind aferente unor acte de executare efectiv îndeplinite, și urmează a fi suportate de apelantul - debitor, conform art. 669 alin. 2 Cod procedură civilă.
Tribunalul are în vedere că fundamentul acordării cheltuielilor de executare care includ și onorariul executorului îl constituie practic culpa debitorului care nu a înțeles să execute obligația stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu, suportarea acestor cheltuieli, situate în limitele legale, reprezentând unul din riscurile pe care și le asumă un debitor care nu manifestă un comportament prompt în executarea hotărârii.
În vederea aducerii la îndeplinire a titlului executoriu, creditorul a înțeles să se doteze cu un arsenal juridic adecvat, apelând la mijloacele puse de lege la dispoziția sa, angajând serviciile unui executor, avansând sumele necesare în acest scop.
În consecință, tribunalul reține că aceste sume, reprezentând onorariu de executor și alte cheltuieli necesare desfășurării activității de executare, răspund exigențelor instituite de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care garantează o executare promptă și efectivă a obligațiilor stabilite prin titlurile executorii, așa încât acestea să nu rămână iluzorii și lipsite de eficacitate practică, critica apelantului fiind nefondată sub acest aspect.
Cum, potrivit art. 669 alin. 2 Cod de procedură civilă 2010, "cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel", debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu.
În consecință, tribunalul constată că în mod corect a reținut prima instanță că nu se impune anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare în privința onorariului executorului judecătoresc și a celorlalte cheltuieli detaliate în cuprinsul încheierii.
Față de aceste considerente, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii de fond și netemeinicia criticilor aduse acesteia, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul - contestator *** (CNP ***), cu domiciliul ales la S.P.R.L. *** în București, ***, împotriva sentinței civile nr. ***/28.10.2016 , pronunțată de Judecătoria Sectorului * București în dosarul nr. *** , în contradictoriu cu intimata - creditoare *** prin madatar *** , cu sediul în București, ****.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.04.2017.
Președinte Judecător Grefier
**** *** ***
Red. jud. ***./ 5 ex.
01.04.2018
Jud. Sector * București
Jud. ***
1 ex. se comunică B.E.J.A. ***
| ← Fuziune prin absorţie. Jurisprudență Cereri; Finanţe.... | Societăţi comerciale. Jurisprudență → |
|---|
