Contract de asigurare bunuri; survenire risc asigurat. Suma asigurată. Incidenţa subasigurării
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 168 din data de 02.04.2015
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr.14562/86/2012, reclamanta SC A SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC U.A.SA obligarea la plata sumei de 5.981.317 lei, dobânda legală începând cu 07.09.2011 și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că în urma incendiului din 9.03.2011 asupra abatorului din localitatea L, sat R în baza poliței de asigurare BG 100 4439/2010 pârâta, prin consultantul P. R.C. SRL a agreat suma de 7.848.095 lei despăgubiri plus suma de 323.478 lei pentru degajarea și curățarea zonei de incendiu, însă ulterior aceasta i-a achitat doar suma de 2.408.690 lei.
În drept s-au invocat dispozițiile art.9 Legea 136/1995 și OG 9/20096, art.43 C.Com.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât a achitat cuantumul despăgubirii în valoare de 3 078 567 lei. Astfel, pârâta a arătat că a încheiat polița de asigurare sus amintită pentru imobilul abator din oraș L. sat R., județul S., imobil distrus în incendiul din 9.03.2011, iar în vederea evaluării prejudiciului s-au întocmit două rapoarte tehnice în valoare de 408.960 și 2.000.000 lei. Întrucât reclamanta nu a fost de acord cu calculul despăgubirilor a fost efectuată procedura ofertei reale prin BEJ A. pentru suma de 669.877 lei.
Pârâta a mai susținut că suma asigurată a fost de 6.000.000 lei, astfel că imobilul distrus fiind subasigurat, se aplică dispozițiile art.28 Legea 36/1995 prin principiul opozabilității asigurării. În susținerea sumei asigurate de 6.000.000 lei și nu de 18.000.000 lei, cum susține reclamanta, pârâta a arătat că polița anterioară B 1004 439, B 624 146/2005 privește suma de 6.514.945 lei și, prin urmare, fiind vorba de același imobil care nu cuprindea îmbunătățiri noi, suma asigurată nu putea crește, de asemenea prima de asigurare este de 5.700 lei raportată la suma de 6.000.000 lei, dacă era 18.000.000 trebuia să fie de 17.100.
Cum valoarea de înlocuire calculată de expert D. fost stabilită la 9.872.102, pârâta, dat fiind valoarea subasigurată, a procedat la stabilirea procentului de subasigurare la 60,78 pe baza căruia a calculat, conform dispozițiilor art.4.2, 7.2, 9.1 din contract, îmbunătățirile suplimentare, uzura, cât și deșeul valorificabil, astfel că valoarea despăgubirii a fost stabilită la suma de 3.078.567 lei achitată direct și prin oferta reală. În probatoriu s-au depus înscrisuri și s-a efectuat o expertiză tehnică de stabilire a valorii de refacere a imobilului afectat de incendiu.
Prin sentința nr.2184 din 9.12.2013 Tribunalul Suceava - secția civilă a admis, în parte, acțiunea având ca obiect "pretenții"; formulată de reclamanta SC "A"; SRL Pașcani în contradictoriu cu pârâta SC "U.A."; SA București, obligând-o să achite reclamantei suma de 1.267.287 lei despăgubiri daune, cu dobândă legală aferentă acestei sume începând cu data de 7.09.2011 și până la achitarea debitului principal, precum și suma de 176.766 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, între părți s-a încheiat polița de asigurare B 1004 439/2010 pe o perioadă de 36 luni pentru imobilul abator și dependințe situat în oraș L., sat R., județul S., conform poliței suma totală asigurată fiind de 18.000.000 lei. Deși pârâta a susținut că sumă totală privește raportarea sumei anuale de 6000.000 lei la durata contractului, Tribunalul a reținut că pârâta este un profesionist de domeniul asigurărilor, astfel că la determinarea poliței de asigurare, ei îi revine sarcina și obligația de a stabili determinarea bunurilor asigurate, sumei asigurate și a primelor de asigurare. Chiar dacă pârâta a făcut trimitere la polițele anterioare, declarații de risc sau la valoarea primei, instanța nu a reținut niciun impediment pentru care aceasta să consemneze suma asigurată la valoarea de 6.000.000 lei și nu de 18.000.000 lei.
Prin urmare conform art.11 din Legea 136/1995, care stipulează că încheierea contractului de asigurare se face cu polița de asigurare, Tribunalul a respins susținerile pârâtei de raportare la actele anterioare sau ulterioare încheierii poliței (chestionar, declarații ale asiguratului), astfel că susținerile pârâtei de aplicare a principiului proporționalității ca urmare a subevaluării nu pot fi reținute. La data de 9.03.2011 s-a produs un incendiu la imobilul asigurat conform procesului verbal de intervenție ISU Sv., reclamanta avizând dauna în dosarul 700.4408.380, pârâta achitând reclamantei suma de 3.078.567 lei.
Cu privire la întinderea prejudiciului, tribunalul a reținut că potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul C. împreună cu experții părților s-a stabilit că valoarea reparațiilor și reconstruirii imobilului este de 4.442.652 lei fără TVA. Cât privește opinia separată la raport depusă de expert parte reclamantă B., Tribunalul a înlăturat-o, apreciind că acesta nu face decât să reia obiecțiunile pârâtei care au fost respinse prin încheierea din 3.10.2013. Dacă pentru părți dispozițiile legale permit formularea de obiecțiuni, în ceea ce privește experții, tocmai datorită cunoștințelor de specialitate aceștia sunt chemați să dea răspunsuri concrete și detalii explicite asupra situațiilor examinate.
Prin urmare, fără a nega dreptul expertului părții de a avea opinii diferite, revine acestuia să prezinte propriile lui calcule ori opinii asupra obiectului expertizei, ori obiecțiunile expertului privesc întrebări adresate expertului judiciar și nu propriile calcule, ori atâta timp cât experții au stabilit împreună valoarea dependințelor și a îmbunătățirilor aduse era obligația acestuia a reface calculele raportat la cele invocate în opinia separată, în lipsa acestora Tribunalul nu poate face controlul jurisdicțional, urmând să se raporteze la opinia comună rezultată din raportul de expertiză acceptat de cei trei experți.
Din valoarea de 4.492.652 lei Tribunalul a scăzut valoarea îmbunătățirilor aduse suplimentar prin reconstrucție de 931.528 lei, franciza de 0,5 % și deșeurile valorificate la Remat de 26.403 lei, de asemenea se va scădea suma de 3.078.567 dar se vor adăuga și cheltuieli de curățenie la locul incendiului în valoare de 260.869 lei. Întrucât conform art.5.3 din contractul de asigurare ( f.233) suma asigurată trebuie să cuprindă și TVA în valorile experților nu cuprinde aceasta, urmează a fi reținut și procentul de 24 % aferent TVA astfel că diferența dintre valoarea stabilită de expertiză și cele achitate de parte este de 1.267.287 lei care potrivit art.969 cod civil raportat la art.7 din polița de asigurare, Tribunalul a obligat pârâta să o achite. Cum potrivit art.43 Cod comercial obligațiile comerciale sunt purtătoare de dobândă de la data scadenței, în cazul asigurător ar fi data avizării daunei, respectiv 7.09.2011 și până la achitarea debitului principal. Conform art.273 Cod procedură civilă, reținând culpa pârâtei în purtarea procesului, față de limitele de despăgubiri acordate, proporțional cu acestea vor fi acordate și cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamanta SC A. SRL Pașcani - prin administrator P.V. - și pârâta SC U.A. SA București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta a reiterat situația de fapt dedusă judecății, solicitând, în esență, să se admită apelul și să se modifice în parte hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata unor sume calculate corect în vederea acoperirii întregului prejudiciu suferit.
În susținerea celor solicitate anterior, a arătat că, singura eroare pe care instanța de fond a făcut-o în cuprinsul hotărârii atacate vizează modul de stabilire al sumelor reprezentând debitul principal pentru care s-a dispus obligarea pârâtei, aspect față de care se impune a se revizui și valoarea cheltuielilor de judecată aferente întrucât, în opinia sa, valoarea obligației la care trebuie obligată pârâta este mult mai mare; că, greșeala privind modul de stabilire a cuantumului despăgubirii a fost generată de eroarea în ce privește administrarea probatoriului cu expertiza tehnică, comisă de către instanța de fond care, mai întâi a respins, în mod greșit, obiecțiunile pe care le-a făcut la Raportul de expertiză, după care a interpretat în mod eronat concluziile acestuia din urmă, constatând, în consecință, că pârâta datorează o sumă care este mult mai mică decât cea reală, elementele calculului făcut de instanță fiind corecte, greșite fiind însă valorile pe care aceasta le-a luat în calcul; că, motivele pe care instanța de fond le-a reținut în a respinge obiecțiunile la raportul de expertiză, atât în încheierea de ședință din 03.10.2013, cât și în cuprinsul hotărârii, nu au la bază niciun temei legal, fiind aprecieri greșite în ce privește administrarea probei cu expertiza tehnică, făcând din aceasta un instrument care nu-și mai atinge scopul și dovedește utilitatea în dezlegarea pricinii, instanța încălcându-și astfel obligația soluționării cauzei sub toate aspectele, precum și cea a rolului activ și a aflării adevărului.
Totodată, a mai arătat că este afectat dreptul părților la un proces echitabil, convenit și garantat de stat prin semnarea C.E.D.O., fiind încălcate astfel prevederile art. 6 din tratat; că, nicăieri în codul de procedură civilă nu se regăsește, ca și sancțiune, respingerea obiecțiunilor formulate de partea care are expert asistent, pe motiv că într-o asemenea situație este necesară opinia separată a acestuia, cu atât mai mult cu cât, chiar și în accepțiunea, teoretică, a necesității ca punctul de vedere contrar expertizei să fie materializat într-un coraport, nicăieri în cuprinsul Codului de procedură civilă, nu există vreo sancțiune pentru lipsa acestuia, nicidecum una ca decăderea părții din dreptul de a se stabili cu exactitate o situație de fapt, operațiune care face obiectul strict al expertizei.
Pentru acest considerent, în special și pentru cele enunțate în critica adusă sentinței atacate, a apreciat că se impune ca, în vederea atingerii scopului principal al judecății, aflarea adevărului, să se realizeze o corectă administrare a probei constând în expertiza tehnică dispusă, sens în care a solicitat instanței de apel a da curs acelor obiecțiuni lămuritoare pe care le-a formulat la termenul de judecată din 03.10.2013 și la care expertul, deși sunt convinși că are tot interesul a le clarifica, nu a fost solicitat să răspundă.
Prin motivele de apel formulate în scris la dosar, pârâta a solicitat, în esență, admiterea apelului și schimbarea în tot a Sentinței Civile nr. 2184 din data de 09.12.2013 în sensul respingerii acțiunii, cu consecința exonerării de la plata despăgubirilor la care a fost obligată de instanța de fond; suspendarea efectelor executorii ale Sentinței Civile nr. 2184 din data de 09.12.2013 până la soluționarea apelului; întoarcerea executării în cazul în care până la soluționarea apelului, U. este executată în baza hotărârii instanței de fond de către A. și se admite apelul U., precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei cauze. În dezvoltarea acestora, pârâta a reiterat situația de fapt dedusă judecății și a precizat că, în mod incorect, instanța de fond a reținut valoarea cumulată pe cei 3 ani de asigurare, stabilind la paragraful 2 de la pagina 2, contrar celor stipulate în Polița de asigurare B.1004439, că valoarea asigurată a bunurilor este de 18.000.000 lei, condiții în care motivele arătate de instanța de fond sunt contradictorii și nelegale. Mai mult decât atât, a arătat că însăși reclamanta, prin adresa de convocare la conciliere nr. 358/29.08.2012, a solicitat numai suma de 6.000.000 lei ; că, soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală și nu respectă prevederile Contractului de asigurare B. 1004439, pe care ar fi trebuit să-l analizez și să-l aplice deoarece acesta este legea părților.
Pe cale de consecință, având în vedere toate argumentele de mai sus și toate documentele depuse la dosar, a cerut să se constate nelegalitatea hotărârii și să se rețină că valoarea asigurată a bunurilor este suma de 6.000.000 lei și nu așa cum a stabilit instanța de fond - fără să analizeze documentele - pe care le-a înlăturat analizei printr-o motivare contradictorie, lacunară, superficială și fără nicio explicație juridică/logică/tehnică.
Un alt motiv de apel este acela că, în mod nelegal, instanța de fond a considerat că nu se aplică subasigurarea în calculul despăgubirilor deși a reținut în motivare că valoarea bunurilor era de 6.000.000 lei, fără să facă în considerente o motivare care să lămurească de fapt ce sumă asigurată a reținut, arătând în acest fel o lipsă totală de interes și de respect pentru aplicarea unui contract încheiat între părți; că, buna sau reaua-credință a asiguratului nu au, în cazul subasigurării, nici o relevanță practică, în realitate asiguratul este considerat ca propriul său asigurător în raport cu insuficiența primelor plătite, precum și că în cazul de față este vorba de o subasigurare, cu consecința aplicării prevederilor art. 28 din Legea nr. 136/2000.
O altă critică constă în aceea că instanța de fond a efectuat un calcul al despăgubirilor care nu respectă nicio prevedere legală sau contractuală, fără a preciza la ce valoare se raportează aplicarea francizei de 5 %. Mai mult decât atât, a arătat că reclamanta nu a depus la societatea de asigurări originalele facturilor de reparații și nici nu a solicitat valoarea TVA-ului aferentă acestor facturi, context în care, prin obligarea la plata TVA, instanța a acordat ceea ce partea nu a cerut și nu a ținut cont de contravaloarea uzurii în cota de 9,5 % care se aplică la valoarea bunurilor, fără îmbunătățirile suplimentare, reprezentând gradul de uzură al clădirilor în momentul producerii incendiului 09.03.2011 față de momentul construcției acestora 2007 - 2008, justificarea scăderii gradului de uzură avându-și temeiul contractual la art. 7.2 lit. b din Condițiile specifice de asigurare. A mai menționat că temeiul contractual își are izvorul în prevederile legale ale art. 27 din Legea nr. 136/1995, detaliind un calcul corect și justificativ al despăgubirii raportat la sumele prevăzute în raportul de expertiză judiciară, la prevederile legale și contractuale aplicabile și precizând că societatea de asigurare și-a îndeplinit obligațiile de plată a despăgubirii către A. și a achitat chiar mai mult, ceea ce denotă că sunt îndreptățiți să recupereze de la asigurat suma de 1.176.143,33 lei. Mai mult decât atât, a precizat că judecătorul avea obligația potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărârii temeinice și legale.
Având în vedere suma considerabilă ce ar putea face obiectul executării silite exercitată de către intimata A. S.R.L. - persoană juridică care își poate reduce cu ușurința valoarea patrimoniului sau poate fi afectată de criza economică de față, putându-se confrunta cu situația unei insolvențe - a solicitat să se constate că în mod real există riscul unei imposibilități a întoarcerii executării în situația în care intimata va declanșa executarea silită a asiguratorului, fapt pentru care nu și-ar mai putea recupera sumele executate, precum și întoarcerea executării în cazul în care până la soluționarea apelului U. este executată în baza hotărârii instanței de fond de către A. și se admite apelul formulat de U.
În ceea ce privește nelegalitatea hotărârii instanței de fond a cerut să se observe că urmare a unei motivări de o jumătate de pagina s-a admis o acțiune de milioane de lei; că, hotărârea de fond este contradictorie, insuficient motivată, lacunară, superficială și nu cuprinde nicio explicație juridică/logică/tehnică de unde provine suma pe care a fost obligată societatea ale cărei interese le reprezintă să o plătească; că, motivarea superficială a hotărârii este dată într-un dosar în care s-au administrat multe probe, s-au depus de către U. precizări/explicații ample/ trimiteri la texte legale și contractuale tocmai pentru a lămuri instanța pe fiecare aspect invocat de către A.; că, nu s-a evidențiat ce reprezintă cheltuielile de judecată acordate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 14.03.2014, reclamanta S.C. "A."; S.R.L. a solicitat, în esență, respingerea ca nefondat a capătului de cerere privind schimbarea în tot a sentinței civile nr. 2184 pronunțată de Tribunalul Suceava la 09.12.2013; respingerea, ca nefondat, a capătului de cerere privind suspendarea executării dispozițiilor sentinței civile nr. 2184 din 09.12.2013, până la soluționarea apelului; respingerea, ca nefondat, a capătului de cerere privind întoarcerea executării silite și obligarea recurentei - pârâte la plata tuturor cheltuielilor de judecată ce se vor ocaziona cu această procedură, apreciind că, în mod corect, a stabilit instanța de fond faptul că valoarea asigurată de 18.000.000 lei nu poate fi tăgăduită; că, susținerile pârâtei de aplicare a principiului proporționalității ca urmare a subevaluării nu pot fi reținute, hotărârea fiind corectă sub acest aspect, astfel că valoarea reținută de asigurare, constatată în baza legii - art. 11 din Legea nr. 136/1995 este de 18.000.000 lei, cum este menționat în poliță și nu de 6.000.000 lei, cum încearcă să inducă în eroare pârâta.
Pe cale de consecință, a solicitat respingerea tuturor afirmațiilor pe care apelanta - pârâtă le face privitor la existența subasigurării, hotărârea atacată fiind legală și temeinică sub acest aspect, iar în completarea susținerilor a cerut să fie luate în considerare și concluziile scrise depuse la instanța de fond, unde a expus pe larg, cu probatorii și argumente, punctul lor de vedere, corect reținut de judecata fondului.
A mai arătat că singura modificare a sentinței se impune referitor la calculul despăgubirilor raportat la valoarea de reconstrucție stabilită de expertiza judiciară efectuată în cauză, criticile cu privire la calculul francizei și la aplicarea sau nu a TVA fiind nefondate, apreciind că textele de lege invocate în ce privește TVA nu sunt aplicabile în cauză. Mai mult decât atât, a precizat că originalele facturilor nu le-au fost solicitate niciodată de către asigurător, acestea putându-i fi restituite oricând cu condiția efectuării plății despăgubirii.
Privitor la aplicarea uzurii, a arătat că acest aspect este tratat în conținutul raportului de expertiză și este necesar a se reveni asupra lui cu ocazia administrării suplimentului la raportul de expertiză. În ceea ce privește motivele de apel vizând calculul corect și just al despăgubirii, a precizat că acestea sunt o altă dovadă a lipsei oricărui profesionalism a acesteia, neavând niciun temei și nicio valoare, subliniind o dată în plus totala inconsecvență a acesteia în activitatea pe care o desfășoară ca "garant" al patrimoniilor asiguraților săi.
De asemenea, a solicitat respingerea, ca nefondat, a capătului de cerere privind suspendarea efectelor hotărârii atacate până la soluționarea apelului, apreciind că hotărârea ale cărei dispoziții se solicită a fi suspendate nu este susceptibilă de a fi pusă în executare silită, o cerere a suspendării executării efectelor ei fiind caducă, aspect din care rezultă excepția lipsei interesului procesual al petentei deoarece nu mai justifică un interes procesual născut și actual.
În final, a solicitat respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere privind întoarcerea executării deoarece nu are niciun temei de drept, în susținerea acestuia fiind aduse argumente care vizează și antamează clar fondul apelului, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare, pârâta U. A. S.A. București a solicitat, în esență, respingerea apelului promovat de către SC A. SRL ca nefondat, reiterând situația dedusă judecății și apreciind că aplicarea principiului proporționalității își are temeiul contractual în art. 9.1 din Condițiile specifice de asigurare. A mai cerut să se observe că susținerea reclamantei în sensul că instanța de fond, în mod corect, a înlăturat apărările U. nu este argumentată în niciun fel; că, în mod total eronat și neargumentat instanța de fond a considerat că suma asigurată din polița de asigurare B 1004439 este de 18.000.000 lei, fără însă a reține incidența subasigurării, în baza principiului proporționalității instituit inclusiv de dispozițiile legale ; că, în mod nelegal a considerat că se aplică TVA la valoarea despăgubirii, nu a aplicat coeficientul de uzură al bunurilor imobile, nu a precizat în motivare modalitatea de aplicare a francizei contractuale și a calculat în mod incorect dobânda legală, aspecte față de care atât elementele calculului, cât și valorile avute în vedere de instanța de fond sunt ori incorecte, ori imposibil de determinat.
Deosebit de aceasta, a solicitat reducerea cheltuielilor solicitate de reclamanta-apelantă. În final, a precizat că în mod corect instanța de fond a respins obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de reclamantă, apreciind că acestea nu se încadrează în regulile procedurale.
Analizând apelul dedus spre soluționare, Curtea a reținut următoarele:
Este cert faptul că la data de 14.04.2010 a fost încheiat între părțile din prezenta cauză un contract de asigurare, obiectivat prin polița seria B nr. 1004439, având ca obiect asigurarea unor bunuri constând în abator, clădire și dependințe situate în localitatea L. sat R. jud. S., durata contractului fiind de 3 ani. La data de 09.03.2011 a survenit unul din riscurile asigurate, respectiv un incendiu care a afectat bunurile în cauză, dauna pricinuită nefiind totală. Ulterior, reclamanta-apelantă a procedat la remedierea pagubelor cauzate de incendiu.
În temeiul amintitului contract de asigurare și subsecvent survenirii riscului asigurat, apelanta-pârâtă a procedat la achitarea unor sume de bani, cu titlu de despăgubire, respectiv 2.408.690 lei (remiterea sumei fiind recunoscută de reclamantă) precum și suma de 669.877,60 lei ce a făcut obiectul unei oferte reale urmate de consemnațiune (filele 113-117 ds Tribunal), plată valabilă, fiind apreciate ca îndeplinite exigențele art. 1115 Cod civil. În consecință, suma totală achitată de pârâtă cu titlu de despăgubire este de 3.078.567,60 lei.
I. O primă problemă aflată în dispută o reprezintă cuantumul sumei asigurate în temeiul menționatului contract. În acest sens judecătorul fondului a apreciat această sumă ca fiind 18.000.000 lei. În opinia Curții această statuare nu este una corectă. Astfel, este real faptul că amintita poliță are consemnată cifra de 18.000.000 lei ca reprezentând suma totală asigurată. Însă, din examinarea aceluiași document rezultă că durata convenție în cauză a fost de 3 ani, în dreptul fiecărui an fiind consemnată o valoare asigurată de 6.000.000 lei. Este contrară logicii o fracționare a sumei totale asigurate în funcție de numărul de ani pe durata cărora se desfășoară contractul, valoarea respectivei sume neputând varia; este rezonabil a se presupune că suma de 18.000.000 lei reprezintă o eroare comisă de reprezentantul pârâtei cu ocazia completării poliței; simplul fapt că acesta are calitatea de profesionist nu poate duce la concluzia că interpretarea dispozițiilor din convenția părților ar trebui efectuată trunchiat, fără coroborarea celorlalte mențiuni din cuprinsul actului. În sprijinul menționatei concluzii cu privire la suma asigurată vin și mențiunile din cererea-formular depusă în original la dosarul cauzei (apel), unde se menționează de către reprezentantul apelantei suma asigurată în cuantum de 6.000.000 lei, adresa emisă de către aceeași parte indicând aceeași sumă ca valoare a bunului asigurat (fila 8 ds I Tb). De asemenea, polița anterioară încheiată între aceleași părți cu privire la același bun asigurat (fila 37 ds I Tb) relevă aceeași valoare a sumei asigurate. Prin urmare, în considerarea celor anterior menționate Curtea a reținut că suma asigurată în temeiul convenției încheiate între părți este de 6.000.000 lei.
II. O altă problemă în discuție, neanalizată de judecătorul de primă instanță ca urmare a concluziilor acestuia referitoare la valoarea sumei asigurate, o reprezintă o potențială incidență a subasigurării, fapt clamat de apelanta-pârâtă. Astfel, este real că dispozițiile art. 28 din Legea nr. 136/1995 prevăd reducerea indemnizației de asigurare în situația existenței unei disproporții între valoarea bunului la momentul producerii evenimentului asigurat și suma asigurată. Proba disproporției de valoare incumbă, potrivit art. 1169 Cod civil 1864 (incident în cauză), acelei părți care reclamă existența situației anterior menționate, respectiv apelanta-pârâtă. Curtea apreciază însă că amintita parte nu a reușit să producă probe în sprijinul celor afirmate. Astfel, în dovedirea tezei subasigurării partea menționată a făcut trimitere la expertiza extrajudiciară întocmită de expert D. (fila 63 ds Tb) în iulie 2012 , care indică o valoare de înlocuire la nou a bunurilor asigurate de 10.908.400 lei. Aceeași parte depune însă, în susținerea apărărilor sale (iterate și în cuprinsul concluziilor scrise fila 218 ds) un alt raport de evaluare extrajudiciar (fila 96 ds apel), întocmit la momentul aprilie 2009, care relevă o valoare de piață a bunurilor asigurate de 6.515.000 lei. În acest context, trebuie menționată valoarea probatorie a expertizelor extrajudiciare în cadrul procesului civil, acestea nefiind opozabile părții adverse, având a fi considerate ca simple înscrisuri. În cauză se constată că înscrisurile depuse de parte în susținerea afirmației analizate conțin date contradictorii, neexistând elemente probatorii care să ducă instanța la concluzia că vreuna din cele doua expertize judiciare ar avea un grad de pertinență mai mare. Mai mult decât atât, deși pârâtei i-a fost încuviințată de către prima instanță administrarea probei cu expertiza evaluatorie, acesta nu a solicitat încuviințarea de către judecător a unor obiective de expertiză vizând stabilirea valorii bunurilor asigurate la momentul producerii incendiului, în vederea susținerii tezei subasigurării. În concluzie, Curtea a apreciat că nu există suficiente elemente probatorii care să ateste ipoteza subasigurării, astfel încât susținerile apelantei-pârâte în acest sens nu pot fi primite.
III. Un alt element cu privire la care părțile sunt în dezacord îl reprezintă valoarea lucrărilor necesare pentru aducerea bunurilor afectate de incendiu la starea acestora de dinaintea surveniri riscului asigurat. În acest sens era imperativ a se proceda la administrarea unei probe cu expertiza evaluatorie a imobilelor afectate, sens în care judecătorul de primă instanță a și procedat. Nelegală este însă modalitatea prin care acesta a înțeles să soluționeze obiecțiunile părților cu privire la concluziile expertului, în sensul respingerii acestora ca inadmisibile. Astfel, nu există norme de procedură care să prohibească dreptul părților de a formula obiecțiuni față de statuările din raportul de expertiză, în situația în care instanța a încuviințat participarea la lucrări și a unor experți desemnați de părți. În consecință Curtea, analizând obiecțiunile formulate de părți, a dispus efectuarea unui supliment la raportul inițial întocmit, concluziile acestuia fiind depuse la dosarul cauzei. În sensul celor de mai sus trebuie arătat că, prin raportul de expertiză depus în primă instanță (vol V expertiză), specialistul desemnat a arătat că valoarea de reparație/reconstrucție a imobilelor afectate de incendiu se ridică la suma de 4.492.652,03 lei, fără TVA, sumă avută în vedere și de către Tribunal. Analizând obiecțiunile formulate de părți, expertul a depus la dosarul cauzei suplimentul la raport (filele 167-189 ds apel), document în cuprinsul căruia specialistul a analizat criticile părților și, în anumite cazuri, și-a reconsiderat poziția, în sensul modificării corespunzătoare a concluziilor cuprinse în document; față de supliment numai apelanta-reclamantă a înțeles să formuleze obiecțiuni. Cu privire la aceste obiecțiuni, Curtea a reținut că acestea sunt în fapt o reiterare a criticilor raportului de expertiză efectuate în fața primei instanțe, expertul răspunzând punctual și lămuritor acestora în cuprinsul suplimentului la raport depus în apel. Un ultim aspect semnalat de către apelanta-reclamantă prin obiecțiuni are a fi lămurit, și anume modul în care expertul stabilește, în finalul suplimentului la raport, suma necesară pentru aducerea imobilelor la forma anterioară, respectiv 4.237.464,21 lei, exclusă fiind contravaloarea îmbunătățirilor efectuate la imobile cu ocazia reparațiilor. Cu privire la acest aspect, trebuie arătat că, așa cum expertul precizează în cuprinsul răspunsului la obiecțiunile SC A. (fila 173 apel), suma anterior menționată a fost obținută prin totalizarea sumelor prevăzute la capitolele/subcapitolele 1.2, 1.3, 2, 4.1, 4.2 și 5.1.1 din devizul general, fiind aduse și argumente pertinente în favoarea acestei modalități de calcul. Prin urmare, având în vedere cele anterior enunțate, Curtea va avea în vedere că suma necesară pentru aducerea bunurilor asigurate la starea acestora de dinaintea survenirii evenimentului asigurat este de 4.237.464,21 lei. În acest sens, susținerile apelantei-reclamante cu privire la o valoare mult superioară a despăgubirii sunt nefondate, cum nefondate sunt și susținerile apelantei-pârâte privitoare la aplicarea unui coeficient de uzură la valoarea bunurilor afectate. Astfel, este real faptul că dispozițiile art. 7.2 lit. b din condițiile specifice aferente poliței de asigurare în cauză prevăd scăderea deprecierii datorate uzurii bunului asigurat din cuantumul despăgubirii, însă, după cum anterior s-a menționat, prin suplimentul la raportul de expertiză, necontestat de asigurator, expertul a stabilit valoarea despăgubirii având în vedere cheltuielile necesare pentru readucerea bunurilor la momentul anterior izbucnirii incendiului, fiind deci avute în vedere și eventuale deprecieri apărute ca urmare a uzurii bunurilor. Nu pot fi avute în vede susținerile din expertiza judiciară efectuată de expert D.I., întrucât, pe de o parte, aceasta nu este opozabilă părții adverse, și, pe de altă parte, în cuprinsul amintitei lucrări se face o evaluare la nou a imobilelor în speță, fără a se lua deci în calcul pretinsa uzură. În plus, chiar dacă s-ar fi luat în calcul acest ultim aspect menționat trebuie avut în vedere că lucrarea a fost întocmită la momentul iunie 2012, după o perioadă de timp considerabilă de la producerea incendiului, și, pe de altă parte, o stabilire a uzurii unei construcții prin aplicarea unui procent nu apare ca fiind o metodă caracterizată de rigoare științifică, exigențele unei lucrări de expertiză impunând examinarea concretă a construcțiilor și identificarea punctuală a eventualelor degradări produse ca urmare a trecerii timpului.
IV. Apelanta-pârâtă iterează în cuprinsul motivelor de apel și o critică vizând greșita reținere de către judecătorul de primă instanță a franșizei contractuale. Din examinarea hotărârii apelate Curtea constată că, într-adevăr, nu reiese cu certitudine modalitatea în care a fost dedusă din calculul despăgubirii valoarea franșizei. Potrivit mențiunilor din poliță, drepturile asiguratului sunt grevate de o franșiză de 0,5%, procent care are a fi raportat la suma asigurată, date fiind și prevederile art. 27 alin. 3 din Legea nr. 136/1995 (forma în vigoare la data încheierii contractului). Prin urmare, cuantumul despăgubirii cuvenite asiguratului are a fi diminuat cu suma de 30.000 lei, reprezentând franșiza.
V. În fine aceeași apelantă-pârâtă critică obligarea sa la plata TVA-ului aferent sumei stabilite cu titlu de despăgubire. Curtea a considerat și aceste critici ca întemeiate; astfel, pe de o parte, este real că apelante-reclamantă nu a solicitat prin acțiunea introductivă de instanță obligarea pârâtei la plata TVA aferent despăgubirilor cuvenite, deci judecătorul fondului a dat ceea ce nu s-a cerut. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că s-a solicitat inclusiv TVA-ul aferent despăgubirilor, soluția de admitere a acestei solicitări apare, de asemenea, ca fiind eronată. În primul rând, invocarea dispozițiilor art. 5.3 din condițiile specifice de asigurare (fila 232 ds-verso) este greșită. Aceste prevederi fac vorbire despre suma asigurată. În ceea ce privește despăgubirea sunt incidente dispozițiile art. 7.8 din aceleași Condiții (fila 233 ds Tribunal), care exclud de la plată taxele pe care asiguratul are dreptul de a le deduce conform legislației fiscale. În speță, asiguratul are dreptul de deducere a TVA-ului aferent lucrărilor de reparații efectuate. Curtea a ajuns la această concluzie având în vedere dispozițiile art. 141 alin. 2 lit. b și art. 145-147 din Legea nr. 571/2003, interpretarea oferită de organul fiscal acestor norme (fila 132). În plus, reclamanta a recuperat deja o parte din TVA-ul aferent lucrărilor de remediere a daunelor, astfel cum rezultă din procesul-verbal nr. 17213/15.10.2014, întocmit de reprezentanții ANAF (fila 153). Nu în ultimul rând, trebuie arătat că reclamanta nu a făcut dovada că a comunicat pârâtei exemplarele originale ale facturilor achitate subsecvent lucrărilor de reparații efectuate, fapt de natură a consolida ideea că partea menționată a inițiat sau va iniția demersuri pentru recuperarea taxei, având în vedere că un asemenea demers presupune depunerea la organul fiscal a originalelor facturilor în cauză, potrivit pct. 46 alin. 1 din HG nr. 44/2004, emise în explicitarea Titlului VI din Legea nr. 571/2003.
Pe cale de consecință, având în vedere cele anterior menționate, Curtea a reținut că, subsecvent producerii evenimentului asigurat, suma necesară pentru remedierea avariilor suferite se ridică la 4.237.464,21 lei (conform raportului de expertiză), la care se adaugă suma de 260.869 lei, reprezentând cheltuieli de curățenie la locul incendiului, efectuate prin intermediul SC A. P. SRL, aspect reținut de judecătorul de primă instanță și necontestat de apelanta-pârâtă. Din totalul celor două sume are a fi scăzută suma de 26.403 lei reprezentând contravaloarea deșeurilor valorificate de apelanta-reclamantă, aspect de asemenea necontestat de apelanta-pârât, precum și franșiza în cuantum de 30.000 lei. Consecutiv efectuării operațiunilor aritmetice anterior menționate și având în vedere plata în valoare de 3.078.567,60 lei deja efectuată de pârâtă, rezultă o diferență de 1.363.362,61 lei, ce are a fi achitată în contul despăgubirilor datorate.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 296 Cod de procedură civilă și prin prisma considerentelor anterior expuse, Curtea va admite apelurile promovate și va schimba în parte hotărârea de primă instanță, în sensul celor menționate.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, Curtea reține că apelanta-reclamantă a efectuat astfel de cheltuieli în cuantum de 28.628 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat (filele 72, 92, 235) în timp ce apelanta-pârâtă a făcut dovada efectuării unor cheltuieli în valoare de 54.172,85 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar (fila 51). Urmare a admiterii apelurilor are a se da eficiență dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă, cu observarea însă a faptului că, în ansamblu, poziția procesuală a pârâtei apare ca fiind mai dezavantajată, aceasta beneficiind, practic, numai de o parte din considerentele deciziei ce îi sunt favorabile. Prin urmare, având în vedere și gradul diferit în care revine culpa procesuală părților din speță, Curtea a apreciat ca echitabil a se face aplicarea dispozițiilor art. 276 Cod de procedură civilă, cu consecința compensării integrale a cheltuielilor de judecată efectuate de părți.
| ← Divorţ. Excepţia lipsei calităţii de reprezentant a... | Apel declarat de reclamantă - cale de atac menţionată în... → |
|---|
