Apel declarat de reclamantă - cale de atac menţionată în dispozitivul sentinţei atacate – înregistrat şi repartizat aleatoriu ca recurs. Consecinţe în plan procesual.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 107 din data de 01.04.2015
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani sub nr. 4876/193/2012 din 02.04.2012, reclamanta S.C. R S.R.L. Săveni a solicitat, în contradictoriu cu pârâții PFT și PR, anularea contractului de împrumut garantat cu ipotecă, autentificat sub nr. 1048/07.06.2010 de către B.N.P. ER din mun. Botoșani.
În motivare reclamanta a arătat că, deși prin încheierea din 20.05.2010 pronunțată în dosarul nr. 7310/193/2010 al Judecătoriei Botoșani a fost admisă cererea sa și s-a înființat sechestrul asigurător până la concurența sumei de 97084,44 lei asupra apartamentului nr. 30 din mun. Botoșani, str. Piața Revoluției nr. 13, sc. C, proprietatea pârâtului PFT, imobilul respectiv a fost ulterior ipotecat prin contractul de împrumut a cărui anulare se solicită.
În realitate, contractul de împrumut nu s-ar fi executat niciodată, cauza pentru care s-a încheiat fiind doar fraudarea intereselor sale.
Astfel, pârâta nu a avut niciodată suma de 40000 euro, dar a consimțit să semneze înscrisul încheiat la notar în considerarea relațiilor de prietenie cu pârâtul, existente la acea dată, concretizate ulterior în căsătoria celor doi pârâți.
Pârâta Pavel Raluca a depus întâmpinare, arătând că în primul rând nu a fost indicat în mod clar temeiul juridic al cererii, iar în al doilea rând reclamanta nu și-a justificat calitatea procesuală activă, prin justificarea interesului.
Pe fondul cauzei a arătat că împrumutul este perfect valid, toate clauzele contractului autentic fiind reale și constatate nemijlocit de notar, constatările personale ale acestuia-făcute în limitele atribuțiilor sale - făcând deplină dovadă până la înscrierea în fals.
Referirea reclamantei la un anumit tip de relații care ar fi existat între ea și copârâtul PFT este tendențioasă, deoarece căsătoria lor a intervenit ulterior încheierii contractului în litigiu și a luat sfârșit-datorită neînțelegerilor de tot felul - la data de 10.04.2012, prin divorț, astfel încât în prezent este inoportună și lipsită de relevanță juridică sub aspectul validității convenției de împrumut.
Pârâtul PFT nu a formulat întâmpinare, negând însă în instanță susținerile reclamantei expuse în conținutul acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 6652 din 03.06.2013 Judecătoria Botoșani a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut, în privința interesului reclamantei de a solicita anularea contractului de împrumut încheiat între pârâți, că aceasta deține o creanță împotriva pârâtului PFT, iar bunul ipotecat face parte din patrimoniul acestuia, putând servi la îndestularea creanței sale, cu atât mai mult cu cât asupra acestuia se înființase, în acest sens, și sechestru asigurător prin încheierea Judecătoriei Botoșani din 20.05.2010.
În fapt, pârâții PFT și PR s-au căsătorit la data de 23.07.2011 și au divorțat la data de 10.04.2012, așa cum rezultă din relațiile comunicate de S.P.C.E.P.J. Botoșani (fila 57) și certificatul de divorț nr. 2786/10.04.2012 emis de B.N.P. HC din mun. Botoșani ( fila 62).
Anterior, la data de 07.06.2010 între pârâți s-a încheiat un contract de împrumut pentru suma de 40.000 euro, pe un termen de 3 ani de zile, garantat cu ipotecă asupra imobilului situat în mun. Botoșani, str. Piața Revoluției nr. 13, sc. C, etaj 8, ap.30, proprietatea pârâtului PFT.
Prin sentința civilă nr. 3820/27.05.2010 a Judecătoriei Botoșani, pronunțată în dosarul nr. 8002/193/2009 a fost admisă în parte acțiunea în răspundere contractuală promovată de reclamanta S.C. R S.R.L. Săveni în contradictoriu cu pârâții S.C. L S.R.L. Botoșani, DMC și PFT, fiind obligați pârâții, în solidar, să plătească reclamantei suma de 29.535,92 lei cu titlu de chirie pentru perioada ianuarie-aprilie 2009, precum și penalități aferente de 1% pe fiecare zi de întârziere, până la achitarea integrală a debitului, începând cu data de 02.05.2009 pentru suma de 15.060,60 lei și cu data de 06.03.2009 pentru suma de 14.475,32 lei, fără ca penalitățile să depășească debitul. De asemenea, au mai fost obligați pârâții, în solidar, să plătească reclamantei suma de 3.846, 54 lei, reprezentând contravaloare utilități pentru perioada ianuarie-aprilie 2009, precum și dobânda legală aferentă acestei sume până la achitarea integrală a debitului, începând cu data de 06.03.2009 pentru suma de 1552,91 lei, începând cu data de 02.05.2009 pentru suma de 1908,60 lei și începând cu data de 20.05.2009 pentru suma de 385,03 lei. Această sentință a devenit irevocabilă la data de 08.03.2011, urmare a anulării ca netimbrat a recursului promovat de pârâți, iar la data de 09.03.2011 a fost învestită cu formulă executorie ( filele 10-12).
La data de 20.05.2010, prin încheierea pronunțată în dosarul nr. 7310/193/2010, Judecătoria Botoșani a admis în parte cererea formulată de reclamanta-creditoare S.C. R S.R.L. Săveni, dispunând înființarea unui sechestru asigurator, până la concurența sumei de 97.081,44 lei, asupra mai multor bunuri, printre care și apartamentul nr. 30, situat în mun. Botoșani, str. Piața Revoluției nr. 13, sc. C, proprietatea pârâtului PFT. Încheierea a devenit irevocabilă, prin nerecurare, la data de 07.06.2010. În aceeași zi a fost încheiat contractul de împrumut în litigiu.
Potrivit art. 948 Codul civil de la 1864, sub imperiul căruia a fost încheiat contractul de împrumut, printre condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții se numără și existența unei cauze licite.
Pentru a fi valabilă, cauza actului juridic trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerințe: să existe, să fie reală, să fie licită și morală.
Potrivit art. 967 alin.(1) C.civil, ";convenția este valabilă, cu toate că cauza nu este expresă";, iar conform alin.(2) al aceluiași articol ";cauza este prezumată până la dovada contrarie";.
Practic, prin aceste dispoziții legale sunt instituite două prezumții, respectiv prezumția de valabilitate a cauzei și prezumția de existență a cauzei, ceea ce înseamnă că ea nu trebuie dovedită. Cum ambele prezumții legale sunt relative (juris tantum), cel care invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei are sarcina probei. Prin urmare, în speță sarcina de a proba lipsa cauzei îi revine reclamantei, care a invocat acest lucru, dar nu a reușit să-l probeze. În concluzie, s-a constatat că înscrisurile depuse de reclamantă nu fac dovada că în realitate contractul de împrumut nu ar fi avut loc, fiind un act încheiat în scopul fraudării intereselor sale.
Astfel, s-a apreciat că existența unui titlu executoriu în favoarea reclamantei S.C. R S.R.L, înființarea sechestrului asigurător asupra imobilului, ipotecarea acestuia la data de 07.06.2010 în favoarea pârâtei PR, căsătoria ulterioară dintre pârâți nu ar fi suficiente pentru a răsturna cele două prezumții legale susmenționate, de valabilitate și existență a cauzei, consacrate de art. 967 Cod civil.
De asemenea, s-a avut în vedere că pârâta a susținut și a depus în acest sens înscrisuri ce atestă că dispunea de resurse financiare consistente în perioada premergătoare încheierii contractului de împrumut.
Totodată, s-a reținut că motivele invocate de reclamantă ar fi specifice acțiunii pauliene, însă, față de temeiul de drept indicat de reclamantă și în condițiile în care acțiunea a fost redactată și susținută de către avocatul angajat de reclamantă, în virtutea principiului disponibilității, instanța s-a pronunțat doar în limitele învestirii sale, respectiv cu privire la posibilitatea anulării contractului încheiat de pârâți, prin prisma lipsei cauzei acestui act juridic.
În ce privește cheltuielile de judecată, deși au fost solicitate de către pârâta Pavel Raluca, iar reclamanta se află în culpă procesuală, nu au fost acordate întrucât nu s-a făcut dovada efectuării acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. R S.R.L. Botoșani prin administrator ML, criticând-o pentru nelegalitate, în considerarea dispozițiilor art. 480 alin. 3 NCPC.
A arătat apelanta că, deși prima instanță a apreciat că motivele invocate sunt specifice acțiunii pauliene, în mod greșit a reținut că este învestită doar cu o acțiune în nulitate pentru lipsa cauzei.
Or, și în precizarea din 18.03.2013 și în concluziile scrise ar fi indicat art. 975 cod civil ca temei al acțiunii. De asemenea, ar fi expus în scris inclusiv motivul pentru care nu a folosit termenul de "revocare";, ci pe cel de "anulare";a actului, iar intenția de fraudare a intereselor sale ar fi evidentă, așa încât nici nu erau necesare alte probe.
Pârâta intimată PR a formulat întâmpinare, prin care a invocat nesemnarea și nedatarea apelului, solicitând respingerea apelului ca nefondat și păstrarea sentinței atacate conform art. 297 Cod proc. civilă. A arătat că solicitarea apelantei de anulare a sentinței atacate și trimitere a cauzei spre rejudecare în baza art. 480 alin. 3 NCPC este eronată, întrucât în acest litigiu sunt aplicabile exclusiv dispozițiile Codului de Procedură civilă din 1865, precum și Codul civil anterior, fiind exclusă aplicarea noilor legi de drept material și procedural.
Astfel, întrucât contractul de împrumut a fost încheiat sub imperiul vechiului cod civil, iar procesul a început anterior datei de 15.02.2013, textul invocat de apelantă este inaplicabil.
Potrivit art. 27 NCPC hotărârile în materie civilă rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, astfel că apelul de față putea fi legal valorificat doar în condițiile impuse de art. 282 și urm. Cod proc. civilă anterior, încât apreciază că solicitarea trimiterii spre rejudecare este în afara cadrului procedural legal aplicabil procesului de față reglementat de art. 297 Cod proc. civilă anterior.
A susținut, de asemenea, că prin excepție de la regula potrivit căreia orice act încheiat de către debitor poate fi atacat pe calea acțiunii pauliene, o atare acțiune nu este admisibilă în cazul în care - ca și în speță - actul atacat implică (reprezintă) contractarea unor obligații. Interdicția se explică prin aceea că debitorul, chiar insolvabil, nu poate fi lipsit de dreptul de a-și gestiona patrimoniul, inclusiv prin angajarea unor noi datorii.
A mai arătat că este nejustificată și critica adusă sentinței referitor la invocarea nulității contractului de împrumut pentru lipsa cauzei juridice a acestuia, contractul în litigiu fiind perfect valid, toate clauzele sale fiind reale și constatate nemijlocit de notar, aceste constatări făcute personal și în limitele atribuțiilor stabilite de lege făcând deplină dovada până la înscrierea în fals.
Prin decizia civilă nr. 6 A din 8 ianuarie 2015, Tribunalul Botoșani a admis apelul declarat de S.C."R"S.R.L. - prin administrator ML, împotriva sentinței civile nr. 6652/3.06.2013 a Judecătoriei Botoșani, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în considerentele sentinței a fost analizată pe fond existența în speță a cauzelor de nulitate absolută a contractului de împrumut.
Cu toate acestea, însăși instanța a menționat în mod expres, în finalul argumentației sale, că "motivele invocate de reclamantă sunt specifice acțiunii pauliene, însă, față de temeiul de drept indicat de reclamantă și, în condițiile în care acțiunea a fost redactată și susținută de către avocatul angajat de reclamantă, în virtutea principiului disponibilității, instanța s-a pronunțat doar în limitele învestirii sale, respectiv cu privire la posibilitatea anulării contractului încheiat de pârâți, prin prisma lipsei cauzei acestui act juridic.";
Așadar, s-a considerat că ar exista o contradicție între motivarea în fapt a acțiunii și cea în drept, instanța pretinzând că s-ar fi invocat un alt temei juridic, străin de cel al acțiunii pauliene.
Această apreciere făcută de prima instanță este eronată.
Astfel, la pagina 2 în cererea de chemare în judecată - paragraful 1 - reclamanta a făcut trimitere în mod expres la dispozițiile "art. 975 alin. 2 Cod civil";.
De asemenea, inclusiv prin concluziile scrise ce fuseseră depuse la 27 mai 2013 (f. 97) reclamanta a făcut referire în pag. 2, paragraful 3 la incidența acestui text de lege :
"Deși este foarte apropiat termenul de 3 ani pentru rambursarea împrumutului, pârâtul nu a afirmat nici un moment că îl va plăti, or aceasta înseamnă că în cazul pe care nu-l credem defel - că remiterea banilor chiar a avut loc, - suma de 40.000 de euro a reprezentat prețul vânzării apartamentului și nu un împrumut, fiind cu atât mai mult aplicabile disp. art. 975 din vechiul cod civil față de evidenta intenției de fraudare a intereselor noastre prin imposibilitatea executării creanței pe care o deținem. În această situație pârâții au încercat să evite încheierea contractului de vânzare cumpărare tocmai pentru că în practică acest fel de contracte sunt cel mai adesea obiect al acțiunilor pauliene";.
Mai mult, la 18.03.2013 reclamanta a depus un răspuns cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, în cuprinsul căruia a menționat : "Conform art. 975 Cod civil 1864, creditorii pot să atace "actele viclene"; făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor. (Actul încheiat de pârâți este în mod evident vătămător pentru noi, deoarece a limitat drastic posibilitatea executării silite). Textul de lege citat vorbește despre "acte viclene";ceea ce nu limitează aplicarea prevederilor sale la contractele de vânzare cumpărare cum s-a constatat în majoritatea practicii judiciare.(...)
Sunt astfel întrunite toate condițiile pentru anularea contractului de împrumut, respectiv ipoteca, în baza art. 975 Cod civil (Termenul de"anulare";este folosit de CCR în decizia nr. 88/2002 care reține că acțiunea pauliană este un mijloc juridic prin care creditorul poate cere anularea actelor juridice făcute în frauda drepturilor sale).";
Or, potrivit art. 974 și 975 Cod civil "Creditorii pot exercita toate drepturile și acțiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale."; "Ei pot asemenea, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.";
Așadar, art. 975 Cod civil se referă tocmai la acțiunea pauliană, constituind temeiul juridic al promovării acesteia.
În cazul în care instanța ar fi avut totuși anumite nelămuriri asupra temeiului și încadrării juridice a acțiunii, trebuia să pună aceste aspecte în discuția părților, în contextul în care, așa cum s-a arătat mai sus, existau trimiteri la art. 975 Cod civil atât în petitul acțiunii, cât și în concluziile scrise și răspunsul la excepție (f. 81).
S-a avut în vedere că potrivit art. 297 alin. 1 Cod proc. civilă 1865 aplicabil în speță, așa cum a arătat și intimata pârâtă "În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel a anulat hotărârea atacată și a judecat procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel a anulat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare.
Apelanta a menționat în mod expres în cererea de apel că dorește trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, aspect asupra căruia a insistat și în concluziile orale finale cu privire la apel.
Așa fiind, în speță prima instanță nu a cercetat fondul acțiunii pauliene cu care a fost investită.
Împotriva acestei decizii pârâta PR a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că decizia tribunalului este rezultatul aplicării greșite a legii, instanța încălcând și forme de procedură sub sancțiunea nulității, motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 din codul de procedură civilă anterior, deoarece recalificarea naturii juridice a căii de atac exercitată de reclamantă a fost făcută pe o construcție faptică eronată și cu încălcarea unor principii fundamentale de drept procesual civil, respectiv cele ale disponibilității, contradictorialității și al dreptului la apărare, fiind de observat că:
a) în considerentele Încheierii din 08.01.2015, completul de recurs "constată"; că "în mod eronat dosarul a fost repartizat la complet de recursuri, reclamanta declarând apel, iar în dispozitiv "constată că prezenta cale de atac a fost înregistrată eronat ca recurs, deși a fost declarat apel";.
b) constatările menționate sunt esențial eronate deoarece, probabil, instanța de recurs nu a observat faptul că reclamanta, după ce, inițial, a făcut o cerere intitulată "apel"; - nedatată, nesemnată și întemeiată pe o lege de procedură neaplicabilă speței - a revenit ulterior și a depus o nouă cerere (f. 19) prin care precizează, expres, că a declarat recurs și nu apel împotriva sentinței nr. 6652 din 3 iunie 2013 a Judecătoriei Botoșani, cale de atac întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 11 din Codul de procedură civilă anterior (este de observat faptul că pct. 11 al art. 304, indicat de recurentă, a fost abrogat, cu cca 15 ani anterior motivării recursului, prin OUG nr. 138/2000).
În acest context, instanța a invocat și soluționat greșit excepția recalificării căii de atac pe considerentul că reclamanta a declarat apel, deși aceasta declarase recurs, motivat pe dispozițiile art. 304 din Codul de procedură civilă.
Instanța nu putea trece la soluționarea excepției în discuție fără ca, în prealabil, să o pună în discuția părților. În acest scop, văzând că pârâții și reprezentanții lor lipsesc, tribunalul trebuia să acorde un termen și să ceară părților să-și spună părerea asupra excepției, ceea ce nu s-a întâmplat, fiind astfel încălcat dreptul la apărare, principiul contradictorialității, precum și cerințele legii referitoare la rolul activ al judecătorului.
În ce privește motivul anulării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare, tribunalul a dat o interpretare eronată acțiunii reclamantei, datorată, în bună parte, modului incalificabil în care acțiunea a fost concepută și motivată în drept.
În realitate, acțiunea are un singur capăt de cerere, anume anularea contractului pe motivul inexistenței împrumutului, cerere soluționată de judecătorie.
Crearea aparenței a două capete de cerere este doar rezultatul unei interpretări excesive și a unei motivări deficitare a primei instanțe, ce puteau fi îndreptate prin substituirea cu o motivare corectă de către instanța de control judiciar.
Intimata SC R SRL Săveni, prin administrator, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat că a declarat apel împotriva sentinței primei instanțe, cale de atac care a fost înregistrată ca recurs la Tribunalul Botoșani. Drept urmare, pentru orice eventualitate, a depus la dosar precizări în acest sens. Nu a determinat înregistrarea unui recurs, prin cererea formulată, ci înregistrarea s-a făcut în condițiile în care ei formulaseră o cerere de apel.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de pârâtă, care în drept pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 din Codul de procedură civilă, în raport de lucrările dosarului, Curtea constată neîntemeiat recursul.
Astfel, contrar susținerilor recurentei, prin încheierea ședinței de judecată din 8.01.2015 Tribunalul Botoșani nu a "invocat și soluționat excepția recalificării căii de atac"; cu care a fost investit, ci a constatat că dosarul cauzei a fost greșit înregistrat ca recurs, câtă vreme partea declarase apel, cale de atac menționată și în dispozitivul sentinței primei instanțe.
Tocmai respectarea principiului disponibilității impunea ca cererea formulată de reclamant să fie înregistrată ca apel, astfel cum a fost intitulată, o eventuală recalificare ulterioară a acesteia putând fi făcut doar de completul legal investit și doar după supunerea acestei chestiuni dezbaterii contradictorii a părților.
Cererea de apel formulată de reclamantă a fost înregistrată la Tribunalul Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal ca și recurs, iar prin încheierea de ședință din 15.12.2014 cauza a fost scoasă de pe rol și trimisă spre competentă soluționare Secției I civilă a aceleiași instanțe, secție care a preluat dosarul astfel cum a fost înregistrat, stabilindu-i doar termen de judecată în condițiile Regulamentului de Ordine Interioară.
La primul termen de judecată, completul astfel investit a constatat că, în mod corect, conform voinței reclamantei, calea de atac promovată trebuia înregistrată ca apel, iar nu ca recurs.
Împrejurarea că prin înscrisul de la fila 19 dosar reclamanta a "precizat"; că cererea sa ar fi un recurs este lipsită de relevanță sub aspectul analizat, fiind ulterioară momentului înregistrării căii de atac și chiar întâmpinării formulate de pârâtă. "Omisiunea"; instanței de a lua în considerare acest înscris putea fi reclamantă de autorul său, prezent la termen.
Drept urmare, Curtea apreciază că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod de procedură civilă, potrivit cărora se poate cere casarea unei hotărâri atunci când prin aceasta instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) Cod de procedură civilă. Conform acestor din urmă dispoziții procedurale "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin acestea s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie";.
Cum s-a arătat, Tribunalul nu a invocat și soluționat o excepție procesuală, ci a constatat și a îndreptat neregularitatea sesizată cu privire la înregistrarea căii de atac declarate de reclamantă. Cererea de apel i-a fost comunicată pârâtei recurente, iar aceasta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, conform dispozițiilor art. 297 Cod de procedură civilă (filele 12-15 dosar).
Nu este dat în cauză nici motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă , potrivit cărora se poate cere modificarea unei hotărâri atunci când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Contrat susținerilor recurentei, Curtea apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare în speță a dispozițiilor art. 297 al. (1) Cod de procedură civilă.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta solicită "să se anuleze contractul de împrumut garantat cu ipotecă";, arătând, în esență, că acesta a fost încheiat de pârâți "pentru fraudarea interesului nostru de a ne recupera creanța";.
Atât în cuprinsul acțiunii (pag. 2), cât și în înscrisurile depuse ulterior la dosarul de fond (filele 81, 82, 98), reclamanta a indicat dispozițiile art. 975 Cod civil, arătând că actul încheiat de pârâți este "vătămător"; pentru ea, deoarece îi limitează posibilitatea executării silite și a făcut referiri la "intenția frauduloasă a pârâților";, "conduita frauduloasă a pârâtului";, ca și la definiția acțiunii pauliene.
În atare situație, în mod eronat prima instanță a analizat, în considerentele sentinței pronunțate, lipsa cauzei actului juridic ce se solicită a fi anulat, reținând, în final, că motivele invocate de reclamantă sunt specifice acțiunii pauliene, însă nu pot fi cercetate, față de temeiul de drept invocat.
Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (4) Cod de procedură civilă, "cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt și de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare";. Textul nu distinge după cum cererea a fost concepută personal de parte sau de apărătorul ales al acesteia.
| ← Contract de asigurare bunuri; survenire risc asigurat. Suma... | Partaj succesoral suplimentar/succesiv. Examinarea autorităţii... → |
|---|
