Contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto. Inexistenţa solidarităţii pasive între asigurător şi asigurat sau persoana vinovată de producerea accidentului. Daune morale pentru acoperirea prejudiciului de agrement
| Comentarii |
|
În baza art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule. Persoana răspunzătoare de producerea accidentului este chemată să răspundă pentru fapta proprie, în baza art. 998-999 C.civ. Între cei doi debitori nu există însă solidaritate pasivă, izvoarele solidarităţii pasive fiind doar legea sau convenţia părţilor.
Secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială, Decizia nr. 66/A din 16 septembrie 2011
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 26.02.2009, sub nr. 1787/231/2009 reclamatul P.P. în contradictoriu cu pârâții B.S. și SC A.S.A. SA Focșani, a solicitat obligarea pârâților la plata unei prestații periodice lunare egale cu diferența dintre salariul pe care îl avea la data accidentului, actualizat la zi, și pensia pentru gradul II de invaliditate pe care o primește, de la data introducerii acțiunii și până la împlinirea vârstei standard de pensionare și plata unei despăgubiri în sumă de 100 000 lei reprezentând prejudiciul de agrement, constând din invaliditatea fizică permanentă ca urmare a imposibilității fizice de a presta muncă pe tot timpul vieții, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 19.11.2005 pârâtul B.S. a intrat în coliziune cu autoturismul pe care îl conducea el și i-a provocat o vătămare corporală gravă, leziunile necesitând 80-90 de zile de îngrijiri medicale. Că, prin sentința penală nr. 245/2007 Judecătoria Focșani l-a condamnat pe pârât pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C.pen., a admis în parte acțiunea civilă formulată de el, în sensul că pârâtul B.S. a fost obligat alături de SC A.S.A. SA - Sucursala Vrancea la despăgubiri civile în sumă de 15 000 lei cu titlu de daune materiale și 896 lei - daune materiale și a respins cererea sa de obligare a pârâților la o prestație lunară ca urmare a imposibilității de a presta o activitate datorită infirmității fizice permanentă cu motivarea că din expertiza medico-legală efectuată în cauză a rezultat că aprecierea unei infirmități permanente trebuie să se facă după o reevaluare medico-legală în urma epuizării tuturor modalităților medico-chirurgicale și balneo-fizio-terapeutice și acest lucru urmează să îl facă pe calea unei acțiuni civile separate. A mai precizat reclamantul că ulterior a urmat un tratament complex de recuperare la S.R. locomotorie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Sf. P. București, iar la externare s-a stabilit că are o deficiență locomotorie accentuată, cu incapacitate adaptativă de 70%, iar capacitatea de muncă a fost pierdută în totalitate, fiind încadrat în grad II de invaliditate. Prin decizia nr. 203129/2006 a C.J.P. Buzău a fost încadrat în gradul II de invaliditate cu o pensie lunară de 178 lei (care în prezent a fost majorată la suma de 383 lei lunar) și că nu își poate completa veniturile prin prestarea vreunei activități deoarece starea de invaliditate îl face inapt de muncă.
Reclamantul și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 998-999 C.civ.
La data de 20.05.2009, pârâta SC A.S.A.VIG SA, prin Sucursala Vrancea, a depus întâmpinare, invocând pe cale de excepție, inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, autoritatea de lucru judecat, prescrierea dreptului material la acțiune și, pe fondul cauzei, respingerea cererii ca neîntemeiată.
în motivarea întâmpinării pârâta a arătat că cererea principală este inadmisibilă întrucât nu a fost respectată procedura concilierii prealabile reglementată prin art. 7201 C.proc.civ., că există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește prejudiciul de agrement având în vedere că prin sentința penală nr. 245/2007 pârâții din prezenta cauză au fost obligați la plata despăgubirilor civile în sumă de 15 000 lei cu titlu de daune morale, fiind respinse restul pretențiilor (care includeau și solicitarea reclamantului de plată a sumei de 100 000 lei cu titlu de daune morale) ca neîntemeiate, - iar prejudiciul de agrement reprezintă tot daune morale - și că dreptul material la acțiune al reclamantului este prescris având în vedere că vătămarea corporală a reclamantului s-a produs la data de 19.11.2005 și au trecut mai mult de 3 ani până la data introducerii prezentei acțiuni. A mai precizat pârâta că, pe fond, acțiunea este neîntemeiată întrucât reclamantul nu a făcut dovada printr-o reexaminare medico-legală că infirmitatea fizică permanentă este rezultatul vătămării corporale din accidentul din data de 19.11.2005, că reclamantul nu arată ce cheltuieli a efectuat cu tratamentul locomotor complex, dacă a efectuat tratamentul în baza asigurărilor sociale ori într-un cabinet particular și dacă, beneficiind de asigurarea de sănătate, tratamentul putea fi efectuat într-o clinică de stat, iar din Decizia nr. 203129/2006 a C.J.P. Buzău rezultă că pensionarea s-a datorat unei boli obișnuite. S-a mai arătat prin întâmpinare că, potrivit Normelor de aplicare a art. 48 din Legea nr. 136/1995, prestația periodică lunară reprezintă diferența dintre pensia primită de reclamant și veniturile nete pe care acesta le-ar fi obținut dacă ar fi lucrat și ar fi îndeplinit aceeași funcție/meserie pe care o avea la data producerii accidentului și că obligarea sa la plata despăgubirilor solicitate de reclamant ar încălca dispozițiile art. 53 din Legea nr. 136/1995, art. 7 și anexa 3 din Ordinul nr. 3108/2004.
Pârâta și-a întemeiat în drept întâmpinarea pe dispozițiile art. 115 și 166 C.proc.civ., art. 998-999 și 1201 C.civ., art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, art. 48 și urm. din Legea nr. 136/1995 și Ordinul nr. 3108/2004 al CSA.
Prin sentința nr. 4717/04.11.2009 a Judecătoriei Focșani, s-a admis în parte cererea și a fost obligat pârâtul B.S. alături de pârâta SC A.S.A. SA către reclamant la plata unei sume de 157 lei lunar, reprezentând diferența dintre veniturile pe care le-ar fi primit și pensia încasată, de la data producerii accidentului, 19.11.2005 și până la încetarea sau modificarea stării de nevoie.
A respins capătul de cerere referitor la plata despăgubirilor în sumă de 100.000 lei, ca nefondat.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul P.P. și pârâtul B.S., înregistrată sub nr. 1787/231/2009 pe rolul Tribunalului Vrancea.
Prin decizia nr. 111/22.06.2010, s-au admis apelurile, s-a anulat sentința nr. 4717/04.11.2009 a Judecătoriei Focșani și s-a reținut cauza pentru judecarea fondului la Tribunalul Vrancea - Secția comercială.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că litigiul este comercial, iar valoarea obiectului cererii este superior cuantumului prevăzut de art. 2 pct. 1 C.proc.civ. Ca atare, Judecătoria soluționând cauza, a încălcat competența materială a altei instanțe.
Cererea a fost înregistrată sub nr. 3309/91/2010 pe rolul Tribunalului Vrancea, secția comercială.
Prin încheierea din 12.01.2011, Tribunalul Vrancea, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, autorității de lucru judecat și prescripției dreptului material la acțiune.
Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:
în ce privește excepția inadmisibilității, motivată de neîndeplinirea procedurii prealabile, prevăzută de art. 7201 C.proc.civ., a reținut că paguba ce se cere a fi reparată decurge dintr-un delict, o faptă penală pentru săvârșirea căreia pârâtul B.S. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. (2) și (4) C.pen. Instanța penală a respins cererea de acordare despăgubiri periodice, reținând că partea civilă nu a efectuat o reevaluare medico-legală și nu a epuizat toate metodele medico-chirurgicale și balneo-fizioterapeutice. Ca atare, reclamantul a urmat calea penală, adresându-se instanței civile cu o cerere separată.
Cât privește excepția autorității de lucru judecat în raport cu sentința penală nr. 245/2007, a reținut că nu există triplă identitate, prevăzută de art. 1201 C.civ. și că, potrivit art. 22 C.proc.civ., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat numai în ceea ce privește existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, nu și în ceea ce privește despăgubirile acordate părții vătămate.
în fine, în referire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, a reținut că termenul de prescripție, prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 și art. 3 alin. (2), nu curge de la data săvârșirii faptei ci de la data la care hotărârea penală a rămas definitivă prin decizia penală nr. 177/2007.
Prin sentința nr. 59/17.05.2011, Tribunalul Vrancea a admis în parte acțiunea. A obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantului suma de 157 lei lunar, reprezentând diferența dintre veniturile pe care le-ar fi obținut din salariu și pensia de invaliditate, de la data producerii accidentului, 19.11.2005 și până la încetarea sau modificarea stării de incapacitate de muncă.
A respins capătul de cerere privind plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului de agrement, ca nefondat.
A obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantului suma de 1050 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:
în fapt, prin sentința penală nr. 245/02.02.2007 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosar nr. 6935/231/2006, inculpatul B.S. (pârât în prezenta cauză) a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) și 4 C.pen., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată P.P. (reclamant în prezenta cauză), s-a obligat inculpatul alături de SC A.S.A. SA - Sucursala Vrancea la despăgubiri civile în sumă de 15 000 lei cu titlu de daune morale și la 896 lei cu titlu de daune materiale și s-a respins restul pretențiilor ca neîntemeiate. Pentru a pronunța această hotărâre instanța penală a reținut că din probele administrate a reieșit că la data de 19.11.2005, circulând pe DN 2 - E 85 în condiții de ninsoare și întuneric, ca urmare a neadaptării corespunzătoare a vitezei mașinii, inculpatul a intrat pe contrasens unde a lovit frontal autoturismul condus de partea vătămată, care circula regulamentar, provocând vătămarea corporală a conducătorului auto. în legătură cu daunele morale solicitate de partea vătămată instanța a apreciat că suma de 15 000 lei este în măsură a compensa suferința fizică și psihică generată de producerea accidentului, dar și ulterior acestuia, în perioada când s-a aflat în convalescență, inclusiv în concediu medical. Suma de 896 lei a fost acordată cu titlu de diferență drepturi salariale neîncasate în perioada 01.07.2006-02.02.2007.
întrucât prin sentința penală nr. 245/2007 Judecătoria Focșani a reținut cu privire la solicitarea părții vătămate de obligare a inculpatului la o prestație periodică lunară egală cu venitul minim brut pe economie și la obligarea inculpatului la plata contravalorilor prejudiciului de agrement, că este necesară o nouă expertiză medico-legală care eventual să stabilească natura infirmității părții vătămate, aceasta din urmă s-a adresat instanței civile cu prezenta cerere. în acest context instanța apreciază că devin incidente în cauză prevederile art. 20 alin. (3) C.proc.pen., în baza cărora persoana vătămată se poate adresa cu acțiune la instanța civilă pentru repararea pagubelor materiale și a daunelor morale care s-au născut ori s-au descoperit după pronunțarea hotărârii penale de prima instanță.
Prin expertiza medico-legală efectuată în cauză (f. 40 și 41 din dosar) s-a concluzionat că reclamantul prezintă sechele postraumatism ca urmare a accidentului rutier din 2005 - fiind astfel stabilit raportul de cauzalitate între faptul ilicit și prejudiciul creat. Potrivit aceluiași raport, reclamantul prezintă scăderea capacității de muncă fizică în mod corespunzător gradului II de invaliditate, grad acordat pentru o perioadă de 6 luni.
Din cuponul de pensie depus la dosar (f.10) reiese că, în luna ianuarie 2009 (luna anterioară formulării cererii introductive) reclamantul primea o pensie (de invaliditate) de 383 lei lunar. Din interpretarea raportului judiciar de expertiză contabilă întocmit de d-nul expert N.V. rezultă că, dacă reclamantul ar fi exercitat în continuare funcția de muncitor necalificat (așa cum era încadrat înainte de accidentul rutier), ar fi primit un salariu egal cu salariul minim net pe economia națională, în prezent de 540 lei lunar (conform H.G. nr. 1051/2008).
Față de aceste considerente, constatând că prin accidentul rutier produs (faptul ilicit) reclamantului i s-a cauzat un prejudiciu cert constând în diminuarea veniturilor pe care acesta le obținea anterior, instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile legale reglementate de art. 998-999 C.civ., referitoare la răspunderea civilă delictuală.
Având în vedere calitatea de asigurator a SC A.S.A. SA pentru fostul inculpat B.S. (asigurat), precum și prevederile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, instanța l-a obligat pe pârâtul B.S. alături de pârâta societatea de asigurări, la plata către reclamant a unei sume de câte 157 lei lunar, reprezentând diferența dintre veniturile pe care le-ar fi primit (540 lei lunar) și pensia încasată (383 lei lunar), până la încetarea sau modificarea stării de incapacitate de muncă a reclamantului.
Referitor la capătul de cerere al reclamantului de obligare a pârâților la plata sumei de 100 000 lei reprezentând prejudiciu de agrement, instanța a reținut următoarele:
în prezenta cerere reclamantul apreciază prejudiciul de agrement ca reprezentând invaliditatea fizică permanentă ca urmare a imposibilității fizice de a presta muncă pe tot timpul vieții. Acest aspect însă a fost avut în vedere de instanță la soluționarea primului capăt de cerere, suma de 157 lei lunar reprezentând tocmai compensarea imposibilității prestării unei munci prin acordarea în continuare a veniturilor corespunzătoare muncii pe care nu o mai poate presta. Chiar admițând că este vorba despre o greșeală de exprimare și de detaliere a prejudiciului de agrement făcută prin cererea introductivă de către reclamant, și interpretând prejudiciul de agrement în sensul acțiunii civile exercitate în cadrul dosarului penal (imposibilitatea deplasării normale și nevoia de a apela la sprijinul unei alte persoane - sentința penală nr.245/2007 a Judecătoriei Focșani), se apreciază că nici în această ipoteză solicitarea în acest sens a reclamantului nu este întemeiată. Aceasta întrucât așa-numitul prejudiciu de agrement se află la limita dintre prejudiciul material și prejudiciul moral, fiind definit ca o compensare a pierderii posibilității de îmbogățire spirituală, de divertisment, de destindere. Astfel, prejudiciul nepatrimonial cauzat de o faptă ilicită (inclusiv pierderea parțială a capacității de muncă) poate fi atenuat prin adăugarea unor despăgubiri în completarea celor stabilite pentru acoperirea pierderilor patrimoniale suferite (în care poate fi inclusă și diminuarea veniturilor). Reclamantului din prezenta cauză însă, prin sentința penală nr. 245/2007, i s-au acordat despăgubiri în cuantum de 15 000 lei cu titlu de daune morale. De altfel, însuși reclamantul (parte vătămată în dosarul penal) a inclus prejudiciul de agrement în sfera daunelor morale solicitate.
Apreciind că daunele morale acordate de instanța penală sunt de natură a suplini și a include și prejudiciul de agrement solicitat de reclamant, instanța a respins acest capăt de cerere al reclamantului ca neîntemeiat.
în baza art. 274 și art. 276 C.proc.civ., având în vedere că cererea reclamantului a fost admisă în parte, precum și art. 50 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 (prin care se stabilește răspunderea asiguratorului și pentru cheltuielile de judecată) a fost obligat pârâtul B.S., alături de societatea de asigurare, la plata către reclamant a sumei de 1 050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând: 500 lei - c/v onorariu expert, 50 lei - c/v onorariu expertiză medico-legală și 500 lei-c/v parțială onorariu avocat, achitat conform chitanței nr. 06608927/27.10.2009.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel atât reclamantul P.P., cât și pârâta SC A.S.A.VIG SA, apeluri înregistrate sub nr. 3309/91/2010 pe rolul Curții de Apel Galați - secția comercială, maritimă și fluvială, la data de 17.08.2011.
Apelantul P.P. a criticat sentința atacată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, pentru următoarele motive:
în mod greșit instanța de fond a respins capătul de cerere referitor la plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului de agrement, câtă vreme are o infirmitate fizică permanentă, concretizată într-un handicap de gradul II. Acest fapt lipsește apelantul de posibilitatea de a munci, de a se deplasa fără un mijloc special de locomoție pe distanțe lungi și în deplasarea în cârje pe distanțe scurte. Reclamantul nu se poate bucura nestingherit de viața de familie, fără a stârni sentimente de compasiune, nu poate participa la activități recreative firești (deplasarea la munte sau la mare, plimbare sau joacă cu copiii, neefectuarea de activități sportive etc.).
Sechelele postraumatice afectează negativ participarea la viața socială, iar, alăturate suferințelor fizice, îi alterează condițiile de viață și justifică acordarea de daune morale.
A mai susținut apelantul reclamant că, urmare delictului săvârșit de pârâtul B.S., i-a fost cauzat un prejudiciu corporal de natură estetică care reunește atât un aspect obiectiv (materializat în mutilări, desfigurări, infirmități), cât și unul subiectiv, concretizat în conștientizarea infirmității fizice și consecințele acesteia (compasiunea celor din jur, modificări ale condițiilor obișnuite de viață).
Or, instanța de fond a ignorat toate aceste aspecte, precum și materialul probator administrat în cauză, stabilind că despăgubirea periodică acordată acoperă și prejudiciul moral și de agrement.
în drept, a invocat dispozițiile art. 312 C.proc.civ.
Apelanta pârâtă SC A.S.A.VIG SA a criticat sentința apelată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, pentru următoarele motive:
în mod greșit instanța de fond a dispus plata în solidar de către cei doi pârâți a prestației periodice. Pentru a exista solidaritate între pârâți, aceasta trebuia să rezulte din convenție sau să fie prevăzută de lege.
în speță, este vorba de un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, reglementat de Legea nr. 136/1995, iar din normele imperative ale acestui act normativ nu rezultă solidaritatea dintre asigurător și asigurat sau persoana vinovată de producerea accidentului.
O altă critică vizează greșita stabilire a datei de la care se datorează plata despăgubirilor periodice, respectiv data producerii accidentului de circulație, 19.11.2005. Așa cum rezultă din cuprinsul sentinței penale nr. 245/2007, reclamantul, în perioada 19 noiembrie 2005-iunie 2006 s-a aflat în concediu medical, iar asiguratorul a fost obligat la plata diferenței dintre indemnizația de concediu medical încasat și venitul lunar pe care îl încasa de la angajatorul SC G. SRL Focșani. Pe cale de consecință, plata prestației periodice acordate prin hotărârea atacată nu poate fi datorată decât de la data pensionării, 21.05.2006.
Curtea de Apel Galați a admis ambele apeluri declarate și, în consecință:
A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamantul P.P. și a obligat pe pârâta SC A.S.A.VIG SA alături de pârâtul B.S. să plătească reclamantului suma de 157 lei lunar, reprezentând diferența dintre veniturile pe care le-ar fi obținut și pensia încasată, de la data de 21 mai 2006, până la încetarea sau modificarea stării de incapacitate de muncă.
A obligat pe pârâta-asigurator alături de pârâtul B.S. la plata sumei de 100.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului de agrement.
Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:
în ce privește apelul declarat de pârâta SC A.S.A. SA, constată că, în adevăr, între cei doi pârâți, respectiv persoana răspunzătoare de producerea accidentului și asigurator nu există solidaritate pasivă.
Astfel, în baza art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995, asiguratorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule.
Pe de altă parte, persoana răspunzătoare de producerea accidentului (în speță, pârâtul B.S.), este chemat să răspundă pentru fapta proprie, cauzatoare de prejudicii, în condițiile răspunderii civile delictuale, reglementate de art. 998-999 C.civ.
între cei doi codebitori nu există solidaritate pasivă, izvoarele solidarității pasive fiind doar voința părților, cuprinsă în convenție sau legea. Or, din prevederile Legii nr. 136/1995 nu rezultă existența vreunui caz de solidaritate pasivă legală. Dimpotrivă, din prevederile art. 49, art. 50, art. 54, art. 55 și art. 58 din Legea nr. 136/1995 rezultă că drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule se pot exercita și direct împotriva asiguratorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, fără ca natura juridică a obligației pe care și-o asumă societatea de asigurare prin încheierea contractului de asigurare să poată fi asimilată răspunderii pentru fapta altuia, reglementată de art. 1000 alin. (1) C.civ. sau răspunderii comitenților, pentru prejudiciul cauzat de prepușii lor, la care se referă art. 1000 alin. (3) C.civ.
Mai mult, inexistența unei solidarități pasive între cei doi pârâți rezultă din faptul că, urmare plății făcute de asigurator terțului păgubit (creditorului), asiguratorul nu este îndreptățit să se întoarcă împotriva celuilalt debitor (asiguratului), pe calea acțiunii derivând din subrogarea legală în drepturile creditorului plătit, în condițiile art. 1108 pct. 3 C.civ., decât în situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 58 din Legea nr. 136/1995 (accidentul a fost produs cu intenție, persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus vehiculul fără consimțământul asiguratului ș.a.m.d.). Niciuna din aceste ipoteze nu este incidentă în speță.
Din cele mai sus arătate, respectiv din inexistența vreunei prevederi legale care să instituie solidaritatea pasivă între asigurator și asigurat în raporturile acestora cu creditorul-terțul păgubit prin accidentul produs de vehicule, precum și din lipsa elementelor fundamentale ce conturează efectele solidarității pasive în raporturile dintre codebitori, rezultă că în mod greșit judecătorul fondului a dispus obligarea în solidar a celor doi pârâți la plata despăgubirilor periodice.
Instanța a constatat întemeiată și critica formulată de apelanta SC A.S.A. SA, sub aspectul obligării la plata despăgubirilor periodice de la data producerii accidentului, 19.11.2005. Așa cum rezultă din sentința penală nr. 245/02.02.2007 a Judecătoriei Focșani, reclamantul s-a aflat, de la data producerii accidentului, 19.11.2005, și până la data emiterii deciziei de pensionare nr. 203129/21.05.2006, în concediu medical, iar în cadrul acțiunii civile exercitată în procesul penal, a solicitat despăgubiri constând în diferența dintre indemnizația de concediu medical și salariul pe care l-ar fi obținut. Pe cale de consecință, despăgubirile periodice constând în diferența dintre pensia de invaliditate și salariul pe care l-ar fi obținut dacă nu s-ar fi săvârșit fapta ilicită, i se cuvin de la data producerii pagubei, respectiv de la data emiterii deciziei de pensionare, 21.05.2006, iar nu de la data producerii accidentului așa cum greșit a stabilit instanța de fond.
în ce privește apelul declarat de reclamantul P.P., ce vizează numai neacordarea daunelor morale pentru acoperirea prejudiciului de agrement, a constatat că și acesta este fondat.
Astfel, este cert că, urmare accidentului de circulație produs din culpa pârâtului B.S., la data de 19.11.2005, reclamantul a rămas cu o infirmitate fizică permanentă, constând în redoare severă genunchi stând, disjuncție mare pubiană redusă ortopedic, coxartroză bilaterală, consolidare vicioasă fractură femur stâng, deficiență locomotorie accentuată (70%), iar în prezent se deplasează doar cu sprijin axilar (cârje axilare). Aceste împrejurări rezultă atât din raportul de expertiză medico-legală nr. 558/29.04.2009 întocmit de S.J.M.L. Vrancea (filele 40-41 din dosarul nr. 1787/231/2009 al Judecătoriei Vrancea), cât și din decizia asupra capacității de muncă nr. 2637/19.10.2010 emisă de C.N.P.A .D.A.S.- C.E.M. R.C.M. Buzău (fila 10 dosar nr. 3309/91/2010 al Tribunalului Vrancea).
Vătămarea gravă a integrității corporale a reclamantului, concretizată într-o infirmitate fizică permanentă (deficit locomotor de 70%, deplasare în cârje), poate să se concretizeze nu numai într-un prejudiciu patrimonial determinat și imediat evaluabil, constând în speță, în pierderea drepturilor salariale, dar și într-un alt prejudiciu, care este consecința ireversibilă a vătămării. Infirmitatea fizică permanentă a reclamantului lipsește această persoană de posibilitatea deplină de a participa la viața socială și de a se bucura efectiv și direct de binefacerile acestei participări. Nu trebuie dovedit faptul că o persoană care se deplasează cu dificultate, în cârje, a pierdut posibilitatea de divertisment și de destindere, nu poate face plimbări pe jos, nu poate pleca în vacanțe, la mare sau la munte, decât printr-un efort suplimentar, de natură să grăbească procesul de oboseală și epuizare fizică, nu poate conduce un autovehicul ș.a.m.d.
Un astfel de prejudiciu, care se află la limita dintre prejudiciul material și moral, denumit de unii autori și de practica judiciară prejudiciu de agrement, poate fi atenuat prin acordarea de despăgubiri, în completarea celor stabilite pentru acoperirea pierderilor patrimoniale suferite, despăgubiri prin care reclamantul să aibă posibilitatea să-și creeze o anumită ambianță în interiorul căminului său, sau în afară, prin care să înlocuiască, cel puțin în parte, acele latitudini pe care omul deplin sănătos le are, dar de care a fost lipsit ireversibil prin accidentul a cărui victimă a fost.
Prin urmare, instanța de fond, respingând capătul de cerere referitor la plata daunelor morale pentru acoperirea prejudiciului de agrement, a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 998-999 C.civ. Aceste texte de lege folosesc termenul de prejudiciu fără a distinge între prejudiciul patrimonial și cel moral, ceea ce înseamnă că obligația de reparație prevăzută de acestea se referă la ambele categorii de prejudicii.
Cât privește obligația pârâtei-asigurator, de dezdăunare a victimelor accidentelor de circulație în cazul în care persoana vinovată este asigurată de răspundere civilă auto, acesta cuprinde și acordarea daunelor morale, potrivit art. 42 pct. 1 lit. f) din Normele privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse pentru accidente de autovehicule, aprobată prin Ordinul nr. 3108/10.12.2004 (în vigoare la data producerii accidentului). De asemenea, cuantumul daunelor solicitate de reclamant se încadrează în limitele maxime ale despăgubirilor ce pot fi acordate de asiguratorii R.C.A., prevăzute în Anexa 3-anul 2005, lit. b) la Normele sus-arătate (până la 1.000.000.000 lei pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 5.000.000.000 lei, indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial).
Față de considerentele ce preced, potrivit art. 296 C.proc.civ., a admis ambele apeluri și va schimba în parte hotărârea atacată, în sensul că pârâții au fost obligați alături, iar nu în solidar, la plata despăgubirilor periodice, iar acestea se vor acorda de la data emiterii deciziei de pensionare, iar nu de la data producerii accidentului. De asemenea, a admis și capătul de cerere referitor la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului de agrement.
(Judecător Valentina Vrabie)
| ← Rezoluţiune contract. Efectele condiţiei suspensive asupra... | Recalculare drepturi pensie. Data de la care se acordă... → |
|---|
