Rezoluţiune contract. Efectele condiţiei suspensive asupra naşterii raportului juridic obligaţional
| Comentarii |
|
Principala consecinţă a afectării raportului juridic obligaţional de o condiţie suspensivă este aceea că, până la îndeplinirea condiţiei, creditorul nu poate cere îndeplinirea obligaţiei de la debitorul său.
Secţia a-II-a civilă, maritimă şi fluvială, Decizia nr. 71 din 22 septembrie 2011
Prin cererea înregistrată sub nr. 2119/121/2009, la data de 14.04.2009, pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta SC P. SRL Galați a chemat în judecată pe pârâtul S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea convenției încheiată de părți la data de 1.11.2007 și, ca efect al desființării convenției, să fie obligat pârâtul la restituirea avansului în sumă de 800.000 Euro și la plata de daune interese, în cuantum de 55.000 Euro, reprezentând dobânda bancară.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 1.11.2007 SC P. SRL a încheiat cu S.A. o convenție prin care societatea, în calitate de creditoare, va achita pârâtului, în calitate de debitor, suma de 800.000 Euro cu titlu de avans cu scopul de a achiziționa ulterior de la acesta activul Hotel T. din Galați. Conform celor stabilite prin această convenție debitorul obligației - S.A. - urma să dobândească acest imobil prin cumpărare de la SC S.I. SRL, care la rândul său urma să îl cumpere prin licitație publică organizată de BEJ V.D.
Conform convenției încheiate între SC P. SRL și S. A., între S. A. în calitate de creditor și SC S.I. în calitate de debitor a fost încheiată de asemenea o convenție cu clauze asemănătoare celei dintâi. Prin această convenția SC S.I. se obliga ca, în schimbul avansului de 800.000 Euro primit de la S.A., să îi vândă acestuia hotelul T., după ce îl va achiziționa prin actul de adjudecare.
Obligațiile asumate prin încheierea celor două convenții nu au putut fi respectate în termenul de 60 de zile stabilit convențional la alin. (2) din art. VI - Clauze finale, astfel că părțile au încheiat la fiecare din cele două convenții acte adiționale prin care s-a prelungit termenul de vânzare a activului Hotel T. către SC P. SRL cu încă 90 de zile, dar nici termenul stabilit prin actele adiționale la convenții nu a fost respectat în sensul vânzării către SC P. SRL a imobilului Hotel T. și nu s-a procedat la restituirea avansului acordat în vederea cumpărării acestui activ.
La data de 19.11.2007, prin actul de adjudecare încheiat de BEJ V.D., SC S.I. a cumpărat imobilul Hotel T. din Galați, moment după care pârâtul avea posibilitatea să își îndeplinească obligația asumată, dar la data de 26.08.2008 l-a vândut către M.A., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3604/2008 la Biroul Notarial R.& R. Brăila.
în drept reclamanta a invocat prevederile art. 969, 970, 977, 1021 și 1073 C.civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, argumentat de faptul că, prin Convenția din 11.11.2007, astfel cum a fost modificată prin actul adițional din 01.01.2008, părțile și-au asumat următoarele obligații:
- obligația SC P. SRL de a plăti diferența de preț până la 3.000.000 Euro, în 60 de zile de la momentul finalizării prin hotărâre judecătorească a litigiului cu privire la imobil;
- obligația stabilită în sarcina pârâtului de a asigura vânzarea către reclamantă a hotelului T.;
în situația în care litigiul cu privire la imobil se soluționează prin hotărâre definitivă în defavoarea sa, debitorul, nemaifiind în măsură astfel de a îndeplini obligația asumată prin convenție, să restituie în 10 zile avansul de 800.000 Euro către P., fără sancționarea pecuniară sau judiciară a vreuneia din părți.
Din cele de mai sus rezultă că prin voința părților împrejurarea esențială care condiționează efectele promisiunii de vânzare o constituie soluția pronunțată în mod irevocabil în litigiul relativ la imobil.
O revenire a imobilului în proprietatea persoanei ce a pierdut proprietatea în procedura de executare silită face imposibilă executarea obligației asumate de pârât prin promisiunea de vânzare, fără a putea fi considerat în culpă, însăși părțile prevăzând în astfel de situație lipsa oricărei sancțiuni pecuniare sau de altă natură.
Potrivit art. VI din convenția din 1.11.2007, astfel cum a fost modificată prin actul adițional din 1.01.2008, părțile au înțeles să supună obligațiile asumate prin promisiunea de vânzare unei condiții suspensive și anume aceea a finalizării prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a litigiului în legătură cu imobilul.
Pârâtul consideră că nu este îndeplinită în prezent condiția suspensivă motivat de faptul că litigiul asupra imobilului în cauză - Hotelul T. - nu este finalizat printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă.
Tribunalul Galați, prin sentința nr. 549/04.02.2011, a respins acțiunea, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:
Contrar celor susținute prin cererea de chemare în judecată, convenția din 1.11.2007 a fost încheiată exclusiv între reclamanta SC P. SRL și pârâtul S.A., adjudecatara SC S.I. SRL fiind terț în raport cu contractul. Astfel, înscrisul depus de reclamantă și pretins încheiat între S.A. și SC S.I. SRL nu este semnat de aceasta din urmă și poartă o altă dată, respectiv 29.10.2007.
A mai reținut instanța de fond că pârâtul S.A. nu a deținut niciodată proprietatea hotelului T., astfel încât nu se poate pretinde că pârâtul, cu rea-credință, și-a încălcat obligația asumată prin convenția din 1.11.2007, prin aceea că ar fi vândut imobilul către M.A.
Prin convenția din 1.11.2007, pârâtul S.A. s-a obligat către reclamanta SC P. SRL să dobândească dreptul de proprietate asupra hotelului și apoi să îl vândă reclamantei.
A mai reținut instanța de fond că, prin convenția din 1.11.2007, astfel cum a fost modificată prin actul adițional din 1.01.2008, părțile și-au asumat următoarele obligații: reclamanta să plătească diferența de preț (până la 3.000.000 Euro), în termen de 60 de zile de la finalizarea, prin hotărâre judecătorească, a litigiului cu privire la imobil (art. VI, pct. 3), iar pârâtul de a asigura vânzarea hotelului T., exclusiv în situația unei soluționări favorabile a litigiului, prin hotărâre irevocabilă (art. VI pct. 4 din convenție). în situația în care litigiul se soluționează în defavoarea pârâtului, acesta, nemaifiind în măsură să își îndeplinească obligația asumată, urma a restitui în termen de 10 zile avansul în sumă de 800.000 Euro, fără sancționarea pecuniară sau judiciară a vreuneia din părți (art. VI pct. 4 din convenție).
A constatat instanța de fond că nu se poate reține neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate de pârât, atâta vreme cât părțile au înțeles să supună obligația acestuia unei condiții suspensive, și anume aceea a finalizării prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a litigiului în legătură cu imobilul.
Părțile s-au referit la litigiile promovate de fostul proprietar al Hotelului T., care a pierdut proprietatea imobilului în cadrul unei proceduri de executare silită imobiliară pornită de creditoarea A.R. Bank Ltd. Or, la momentul promovării acțiunii și la data soluționării litigiului de către instanța de fond, contestația la executare promovată de SC A.S. SRL era în curs de soluționare.
A constatat instanța de fond că, fiind vorba de o convenție sinalagmatică, în care obligația corelativă asumată de reclamantă, de plată a prețului, devenea scadentă la data soluționării litigiilor privitoare la imobil, nu se poate considera așa cum pretinde S.C.P. SRL, că obligația asumată de pârât, de a vinde bunul, este pură si simplă, și nu supusă aceleiași condiții suspensive.
Pentru aceste considerente, instanța a respins acțiunea în rezoluțiune contract și restituire avans, cu plata de daune interese, ca nefondată.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel reclamanta SC P. SRL Galați, înregistrată sub nr. 2119/121/2009, la data de 3.05.2011, pe rolul Curții de Apel Galați - secția comercială, maritimă și fluvială.
Sentința apelată a fost criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei,pentru următoarele motive:
Instanța de fond a interpretat greșit clauzele convenției din 1.11.2007, astfel cum au fost modificate prin actul adițional din 1.01.2008.
Astfel, prin art. III din convenția încheiată la data de 1.11.2007, s-a stipulat un preț, în sumă de 3.000.000 Euro, plătibil în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, iar pârâtul a primit un avans din acest preț, în sumă de 800.000 Euro.
A susținut apelanta că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat obligarea pârâtului la restituirea acestui avans, atâta vreme cât, prin convenția din 1.11.2007, obligațiile asumate de pârât nu erau supuse vreunei condiții, relative la finalizarea litigiilor cu proprietarul imobilului prin hotărâre judecătorească.
Numai obligația asumată de reclamantă, de plată a diferenței de preț, în termen de 60 de zile de la momentul finalizării prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a litigiului în legătură cu imobilul, a fost afectată de o condiție, nu și obligația asumată de pârâtul S.A.
A mai susținut apelanta că în mod greșit instanța de fond a constatat că pârâtul nu s-a obligat să dobândească hotelul de la SC S.I. SRL , câtă vreme acest fapt rezultă din art. II pct. 2 din convenția din 1.11.2007. De asemenea, în mod eronat s-a reținut că pârâtul nu a avut niciodată proprietatea hotelului T., astfel că nu se poate pretinde că acesta si-a încălcat obligațiile asumate prin convenția din 1.11.2007. Or, din contractul de vânzare-cumpărare din 27.08.2007 rezultă că pârâtul avea posibilitatea să își îndeplinească această obligație, în calitate de asociat și administrator al SC S.I. SRL Brăila dar a ales să vândă imobilul către M.A.
în drept, a invocat dispozițiile art. 287 și art. 292 C.proc.civ.
Pârâtul S.A., reprezentat în instanță, prin concluziile orale formulate, precum și prin concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, întrucât hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.
Astfel, a susținut, în esență, că prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat rezoluțiunea convenției din 1.11.2007, iar cu caracter accesoriu, ca urmare a admiterii capătului principal, în rezoluțiune convenție, restituirea avansului. Cum prin motivele de apel nu se critică soluția instanței de fond cu privire la capătul de cerere principal, solicitându-se numai restituirea avansului, a solicitat a se constata netemeinicia apelului, precum si faptul că apelanta tinde la schimbarea obiectului si cauzei acțiunii, fapt prohibit de art. 294 alin. (1) C.proc.civ. Pe fondul cauzei, a reiterat susținerile si apărările formulate la judecata fondului.
Curtea de Apel Galați a respins apelul ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:
între reclamanta SC P. SRL Galați și pârâtul S.A. s-a încheiat la data de 1.11.2007, un contract nenumit, prin care pârâtul s-a obligat să dobândească și, ulterior, să înstrăineze reclamantei imobilul denumit „Hotel T.”, iar pârâta s-a obligat să cumpere acest imobil, cu prețul de 3.000.000 Euro. Din prețul stipulat, de 3.000.000 Euro, reclamanta a achitat, cu titlu de avans, suma de 800.000 Euro.
Prevederile acestei convenții au fost modificate, prin actul adițional nr. 1 din 1.01.2008, respectiv conținutul art. 2 al. pct. VI „Clauze finale. Obligații”, introducându-se încă trei alineate (art. 3-5), după cum urmează:
Promitentul-cumpărător (numit creditorul), urma să achite diferența de preț, în termen de maxim 60 de zile de la momentul finalizării prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a litigiului în legătură cu imobilul, litigiu înscris în Cartea Funciară, Partea a III-a, dar nu înainte de radierea acestui litigiu (pct. 3 al art. VI din Convenție - fila 9 dosar fond).
în cazul în care litigiul urma a se finaliza în defavoarea promitentului-vânzător (numit Debitorul), iar acesta s-ar afla în imposibilitate de a-și îndeplini obligația asumată prin convenție, contractul se desființează de drept, fără sancționarea judiciară sau pecuniară a vreuneia dintre părți, debitorul fiind obligat să restituie în maximum 10 zile avansul de 800.000 Euro (pct. 4 al art. VI din Convenție - fila 9 dosar fond).
Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, contractul încheiat de părți nu este un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care pârâtul, proprietarul bunului, a promis să vândă, în viitor, bunul său iar reclamanta, promitent-cumpărător, s-a obligat să cumpere. Convenția are caracterul unui contract nenumit, prin care pârâtul s-a obligat să procure mai întâi bunul și, ulterior, să îl înstrăineze reclamantei, iar aceasta din urmă să cumpere, în condițiile stipulate prin contract.
Concret, părțile au supus obligațiile asumate prin convenție unei condiții, respectiv unui eveniment viitor și nesigur că se va produce, de care depinde însăși existența raportului juridic obligațional.
Astfel, reclamanta s-a obligat să plătească diferența de preț, în termen de 60 de zile din momentul finalizării prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a litigiului în legătură cu imobilul și nu înainte de radierea litigiului din Cartea Funciară, Partea a III-a.
în mod corelativ, și obligația pârâtului, de a procura și a vinde bunul reclamantei, este supusă aceleiași condiții.
în speță, este vorba de o condiție suspensivă, în sensul că de îndeplinirea ei depinde nașterea raportului juridic obligațional. în intervalul dintre momentul nașterii raportului juridic obligațional (data perfectării convenției din 1.11.2007) și acela al realizării condiției (finalizarea litigiilor în legătură cu imobilul prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă) pendente conditione, se presupune că obligația încă nu există.
Principala consecință a afectării raportului juridic obligațional de o condiție suspensivă este aceea că, până la îndeplinirea condiției, creditorul nu poate cere îndeplinirea obligației de la debitorul său.
Cât privește principala susținere formulată prin motivele de apel, în sensul că numai obligația asumată de reclamantă, aceea de plată a diferenței de preț (până la concurența sumei de 3.000.000 Euro) este afectată de o condiție suspensivă, în vreme ce obligația asumată de pârât, aceea de a procura bunul și de a-l vinde reclamantei este pură și simplă, neafectată de vreo condiție, constată că nu poate fi primită.
Astfel, convenția încheiată de părți, este una sinalagmatică (bilaterală), caracterizându-se prin reciprocitatea obligațiilor ce revin părților și prin interdependența obligațiilor reciproce în condițiile art. 943 C.civ. Ca atare, nu se poate susține că obligația plății diferenței de preț este supusă condiției suspensive, a soluționării litigiilor referitoare la imobil prin hotărâre definitivă și irevocabilă, în vreme ce obligația corelativă asumată de pârât de a dobândi și vinde imobilul, este pură și simplă. De altfel, împrejurarea că, obligația asumată de pârât este afectată de aceeași condiție rezultă în mod explicit din prevederile art. VI pct. 4 din contract, astfel cum a fost modificat prin actul adițional din 1.01.2008.
Este cert, de asemenea, că la data soluționării apelului așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, nu au trecut 60 de zile de la finalizarea prin hotărâre irevocabilă a litigiului referitor la imobil, iar litigiul nu a fost radiat din Cartea Funciară, spre a fi considerată îndeplinită condiția suspensivă (filele 32-35 dosar apel). Prin urmare, câtă vreme condiția nu s-a realizat, nu se poate aplica regula potrivit căreia condiția îndeplinită are efect retroactiv, obligația fiind considerată că își produce efectele ex tunc.
în acest context, în mod corect instanța de fond a reținut că nu se poate constata că pârâtul nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligațiile asumate prin convenție și, pe cale de consecință, nu se poate dispune rezoluțiunea contractului si repunerea părților în situația anterioară (restituirea avansului), cu obligarea pârâtului la plata de daune-interese. Cu alte cuvinte, nu se poate reține că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a procura imobilul și de a-l înstrăina reclamantei, câtă vreme obligația este afectată de o condiție suspensivă, care nu s-a împlinit încă.
în subsidiar, se poate reține că, chiar și anterior realizării condiției suspensive, pârâtul s-a declarat a fi în măsură să procure și să vândă imobilul reclamantei, sens în care, prin notificarea nr. 45/25.09.2008 (fila 79 dosar fond) a convocat promitentul cumpărător la sediul Biroului Notarului Public C.M. Conform încheierii de certificare nr. 8319/3.10.2008 (fila 80 dosar fond), părțile s-au prezentat la sediul notarului public, însă nu s-au înțeles asupra condițiilor de vânzare a bunului. Concret, din corespondența purtată anterior de părți (filele 76- 78 dosar fond) rezultă că pârâtul nu a fost în măsură să procure și titlul de proprietate asupra terenului aferent imobilului. însă imposibilitatea de a obține titlul de proprietate asupra terenului nu a fost considerată de către promitenta-cumpărătoare un impediment la perfectarea convenției de vânzare-cumpărare, ci un motiv de reducere a prețului imobilului convenit inițial. Sub acest aspect, al neînțelegerilor părților relativ la cuantumul prețului, instanța nu a fost învestită. Astfel, ab initio, reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată să se dispună rezoluțiunea convenției din 1.11.2007, întrucât pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a procura imobilul și de a-l înstrăina promitentei-cumpărătoare.
Pârâtul a dovedit, pe de o parte, că obligația pe care și-a asumat-o este afectată de o condiție suspensivă, care încă nu s-a îndeplinit. Pe de altă parte, a dovedit că, chiar și anterior realizării condiției, a fost în măsura să își execute obligația (cu preluarea riscului rezultând din soluția litigiului judiciar de către cumpărător), dar că au intervenit neînțelegeri relative la prețul vânzării.
în acest context, prin motivele de apel, reclamanta a înțeles să critice soluția instanței de fond numai sub aspectul respingerii capătului de cerere în restituire avans.
însă, capătul principal al cererii de chemare în judecată a constat în rezoluțiunea convenției din 1.11.2007, astfel cum a fost modificată prin actul adițional din 1.01.2008, iar cauza acesteia a fost neexecutarea culpabilă de către pârât a obligațiilor contractuale. în speță, în mod corect a reținut instanța de fond că nu s-a dovedit neîndeplinirea culpabilă de către pârât a obligațiilor asumate, astfel că nu se poate dispune rezoluțiunea convenției, repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtului la daune interese.
Potrivit art. 294 alin. (1) C.proc.civ., în apel nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată.
în acest context, instanța de apel nu poate decât să constate că, în speță, contractul perfectat de părți este rezultatul unui acord de voință, iar în temeiul acestui acord au luat naștere obligații contractuale, de la care părțile nu pot abdica prin voința lor unilaterală.
Simetria existentă între modul de încheiere a contractului și modul de modificare sau de revocare a lui rezultă în mod explicit din prevederile art. 969 alin. (2) C.civ. Cu alte cuvinte, este necesar acordul de voință al părților pentru modificarea unei clauze esențiale a convenției, cum este cea referitoare la preț, pe de o parte, iar, pe de altă parte, instanța nu a fost învestită să cerceteze și să se pronunțe asupra acestei clauze.
Totodată, în măsura în care reclamanta consideră că există clauze contractuale care îi permit să denunțe unilateral convenția și să solicite, pe această cale, restituirea avansului acordat pârâtului, trebuie să învestească instanța cu o cerere în acest sens.
Pentru considerentele ce preced, a reținut că instanța de fond, printr-o analiză judicioasă a clauzelor convenției perfectate de părți, dând prioritate voinței reale a părților, potrivit art. 977 C.civ. și interpretând coordonat aceste clauze, conform art. 982 C.civ. a pronunțat o soluție legală și temeinică, a cărei reformare nu se impune.
Așa fiind, potrivit art. 296 C.proc.civ., a respins apelul, ca nefondat.
(Judecător Valentina Vrabie)
| ← Contestaţie în anulare. Cazuri limitativ prevăzute de lege | Contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.... → |
|---|
