CONTRACT DE CONCESIUNE. Jurisprudență Contracte

Tribunalul GALAŢI Decizie nr. 232 din data de 16.03.2016

OBIECT - CONTRACT DE CONCESIUNE

Decizia civilă nr. 232/16.03.2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 04.11.2014, reclamantul P. D. a solicitat în contradictoriu cu CONSILIUL LOCAL ȘENDRENI și COMUNA ȘENDRENI, în principal, anularea contractului de concesiune nr…., având ca obiect concesionarea terenului situat în intravilanul com. Șendreni, sat Șerbeștii - Vechi, tarlaua nr. 100, parcela nr. 554/3, în suprafață de 15117 mp.

În motivarea de fapt a cererii, reclamantul a invocat nulitatea contractului de concesiune pentru error in corpore, aflându-se în eroare asupra însuși obiectului contractului, având convingerea că acesta poate fi folosit în scopul stabilit prin contract. Acest aspect a rezultat a nu fi adevărat la măsurători, din întregul teren putându-se exploata doar o mult mai mică parte.

A invocat nulitatea contractului și pentru că în opinia sa, lipsește contraprestația pârâților, în sensul că pârâții nu i-au pus la dispoziție terenul descris în obiectul contractului pentru a efectua investiția, nu i-au emis nici certificatul de urbanism și nici autorizația de construire, nu l-au informat cu privire la faptul că acest teren nu va putea fi niciodată folosit conform destinației stabilite prin contract. A menționat că pârâții nu au respectat procedura de reziliere stabilită în art. 10 lit. c din convenția părților.

Cu privire la aceste susțineri, se reține că localizarea și dimensiunile terenului înscrise in contract sunt identice cu cele găsite de expert la fața locului.

Se mai reține că, din planul de situație - anexă la contract rezultă că terenul era afectat încă de la data încheierii contractului de zona de siguranță, iar reclamantul nu avea cum să nu cunoască acest lucru când a semnat contractul.

Cu privire la celelalte susțineri al reclamantului, se reține că din contract nu rezultă că una din obligațiile esențiale ale pârâtului ar fi fost acea de a se ocupa de eliberarea certificatului de urbanism, cum susține reclamantul.

Mai mult, pârâtul a făcut dovada că nu a mai eliberat reclamantului certificatul de urbanism, deoarece intre timp, în anul 2010, a reziliat contractul datorită neplății redevenței.

Tot astfel, se reține că, potrivit contractului, obiectul acestuia l-a constituit preluarea din concesiune a terenului pentru realizarea obiectivului "Prestări servicii"; și nicidecum pentru "construirea depozit de construcții";, cum susține reclamantul.

In consecinta, actiunea a fost respinsa ca nefondată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CONTRACT DE CONCESIUNE. Jurisprudență Contracte