Contracte - accesorii calculate ca urmare a nerecuperării integrale şi la termen a prejudiciului stabilit prin hotărâre judecătorească anterioară. art. 1535 alin. 1 c. civil, art. 1 alin. 3 din oug 13/2011.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 412A din data de 01.03.2018
Domeniu - Contracte - Accesorii calculate ca urmare a nerecuperării integrale și la termen a prejudiciului stabilit prin hotărâre judecătorească anterioară. Art. 1535 alin. 1 C. Civil, art. 1 alin. 3 din OUG 13/2011.
Există o faptă ilicită săvârșită de către intimata-pârâtă, aceasta constând în neexecutarea voluntară și de îndată a obligației de plată a sumei stabilite în sarcina sa prin decizia civilă nr.1664/01.10.2013. Fapta ilicită rezultă din simpla neexecutare a obligației la scadență, respectiv la data pronunțării deciziei civile nr.1664/01.10.2013, nefiind necesară o opoziție ori o sustragere de la executarea silită. Omisiunea apelantei-reclamante de a solicita dobânzile în cadrul etapei executării silite nu pot influența caracterul fondat al pretențiilor deduse judecății în prezentul dosar și nici nu impietează asupra vinovăției intimatei.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 412 A din01.03.2018)
I. Hotărârea primei instanțe:
Prin sentința civilă nr.7150/10.11.2016, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr.23916/3/2016, instanța a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității și a respins ca neîntemeiată cererea formulata de reclamanta A N S V S A, în contradictoriu cu pârâta IQ M SRL.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 260.213,81 lei reprezentând "accesorii calculate ca urmare a nerecuperării integrale și la termen a prejudiciului stabilit prin decizia civilă nr.1664/2013 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr.35867/3/2011";.
S-a reținut că reclamanta a arătat că accesoriile care constituie obiectul pretențiilor sale au fost calculate potrivit art.119 si art.120 Cod proc.fiscală, dar a indicat drept temei de drept al pretențiilor și prevederile art.1535 alin.1 Cod civil.
Instanța a redat prevederile art.119 alin.1 si 4, art.142 alin.6, art.120 alin.1 Cod proc.fiscală, precum și ale art.1535 Cod civil, reținând, față de excepția inadmisibilității, că pârâta a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, susținând că reclamanta era obligată să formuleze cerere de actualizare a creanței în cadrul procedurii de executare silită, iar nu după închiderea acesteia. Față de dispozițiile art.628 alin.4 si 5 Cod proc.civilă, instanța a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unor dobânzi legale calculate în baza dispozițiilor Codului de proc.fiscală. Aceste dobânzi legale se stabilesc potrivit dispozițiilor art.119 alin.4 si art.142 alin.6 Cod proc.fiscală, iar nu potrivit art.628 Cod proc.civilă indicat de pârâtă. Prin urmare, Tribunalul a apreciat neîntemeiată excepția inadmisibilității.
Pe fondul cauzei, instanța a făcut referire la prevederile art.1, art. 4 și art.21 din Codul de proc.fiscală, constatând că prin decizia civilă nr.1664/1.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr.35867/3/2011, a fost admis recursul declarat de IQ M SRL împotriva sentinței civile nr.1512/25.02.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă, și a fost obligată pârâta IQ M SRL la plata către reclamanta A N S V S A a sumei de 2.314.327,84 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 01.01.2011-28.11.2011 și 02.06.2012-23.01.2013. Penalitățile de întârziere au fost determinate în baza contractului nr.722/7.07.2004 pentru furnizarea de produse și servicii integrate pentru identificarea, înregistrarea și crotalierea efectivelor de animale […] în vederea realizării sistemului național de verificare și înregistrare a animalelor, contract de achiziție publică.
A constatat instanța că între părți nu au existat raporturi de drept material fiscal, precum cele aflate în câmpul de reglementare al Codului fiscal și al Codului de proc.fiscală, astfel că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzilor calculate potrivit Codului de proc.fiscală a fost socotită neîntemeiată.
II. Apelul declarat:
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A N S V S A, solicitând schimbarea în parte a acesteia în sensul admiterii acțiunii.
În motivare, apelanta-reclamantă a arătat, în esență, că sentința civilă atacată este nelegală și netemeinică.
După expunerea situației de fapt, apelanta-reclamantă a învederat că, prin decizia nr.36/14.08.2015, executorie, Curtea de Conturi a României a dispus în sarcina sa obligația de a calcula și recupera, conform prevederilor legale, accesoriile calculate ca urmare a nerecuperării integrale și la termen a prejudiciului stabilit prin decizia civilă nr.1644/2013 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr.35867/3/2011. Prin urmare, au fost calculate accesoriile potrivit art.119 și art.120 din OUG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, rezultând suma de 260.213,81 lei, solicitată primei instanțe.
Învederează că prin decizia civilă nr.1664/01.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr.35867/3/2011, intimata a fost obligată la plata sumei de 2.314.327,84 lei penalități de întârziere și a sumei de 553,80 lei cheltuieli de judecată. Deși a fost somată de mai multe ori să se conformeze dispozițiilor irevocabile ale hotărârii, debitoarea a achitat doar parțial debitul, rămânând de achitat suma de 1.214.881,64 lei, pentru care s-a inițiat executarea silită, fiind constituit dosarul de executare nr.20/2015 al BEJ B.V. Arată că, pe calea executării silite, a obținut de la intimată suma de 672.984 lei, la data de 19.10.2015, și suma de 541.897,63 lei, la data de 18.12.2015.
Susține apelanta-reclamantă că și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1535 alin.1 Cod civil, precum și pe cele ale art.2 din OG nr.13/2011, prejudiciul rezultând din întârzierea executării unei obligații bănești fiind supus unui regim juridic special, corespunzând dobânzilor acumulate între data scadenței și data plății efective. Fiind vorba de executarea cu întârziere a unei obligații de plată stabilită printr-o hotărâre judecătorească, apreciază că se poate antrena răspunderea civilă delictuală a intimatei-pârâte. De asemenea, consideră că sunt incidente dispozițiile art.1082, art.1088 din Codul civil din 1864, respectiv cele ale art.1531 alin.1 și 2 teza I și ale art.1535 alin.1 din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, prejudiciul cuprinzând atât pierderea efectiv suferită, cât și beneficiul nerealizat.
Arată că, în privința acestor susțineri ale reclamantei, prima instanță nu s-a pronunțat în niciun fel, limitându-se să rețină că între părți nu există raporturi de drept fiscal ori procesual fiscal.
Deopotrivă, consideră îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina intimatei-pârâte, nefiind dovedite cauze exoneratoare de răspundere.
În drept, au fost invocate prevederile art.466 și urm., art.480 alin.2 Cpc.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri.
III. Apărările formulate:
Intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de apel și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, intimata-pârâtă a arătat, în esență, după expunerea situației de fapt, că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă întrucât, față de dispozițiile art.628 Cpc, creditoarea avea posibilitatea de a solicita actualizarea creanței cu accesorii în etapa executării silite. În opinia sa, o astfel de cerere poate fi formulată doar pe parcursul executării silite, iar nu ulterior închiderii dosarului de executare, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat a deciziei nr.1664/1.10.2013 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr.35867/3/2011, precum și regulii conform căreia executarea silită este parte integrantă a procesului civil în accepțiunea art.6 paragraful 1 CEDO, astfel că nu se poate schimba soluția instanței de recurs sau continuarea unui proces civil după încetarea executării silite prin intermediul unei noi cereri de chemare în judecată.
Intimata-pârâtă a susținut și că cererea de apel este neîntemeiată, învederând că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. Astfel, susține că nu a săvârșit o faptă ilicită, nu s-a opus și nu s-a sustras executării silite. În plus, învederează că apelantei îi este imputabilă propria omisiune de a solicita, în cadrul executării silite, aplicarea dispozițiilor art.628 Cpc și de a solicita, până la închiderea dosarului de executare, dobânzile și penalitățile potrivit art.1535 Cod civil. Or, de la momentul întocmirii Raportului nr.4/10.11.2015 de către comisie și până la calcularea accesoriilor a trecut o perioadă mai mare de 6 luni.
Mai arată că începând cu anul 2014 a început să achite debitul, plătind suma de 1.100.000 lei, iar pentru restul de 1.214.881,64 lei a fost executată silit pe parcursul anului 2015, achitând și cheltuieli de executare.
De asemenea, intimata-pârâtă contestă modalitatea de calcul a accesoriilor, prevăzută în pagina 3 a cererii de chemare în judecată, acestea fiind greșit calculate conform art.119 și art.120 din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care creanța la care s-au aplicat nu este una fiscală.
În drept, întâmpinarea se întemeiază pe dispozițiile art.205 și urm., art.628 Cpc, art.1535 Cod civil, OG nr.13/2011.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri.
IV. Răspunsul la întâmpinare:
Apelanta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că nu mai pot fi puse în discuție, în apel, aspectele referitoare la admisibilitatea cererii de chemare în judecată, invocate de către intimata-pârâtă, întrucât excepția a fost respinsă de către prima instanță iar această soluție nu a fost apelată.
De asemenea, în cuprinsul răspunsului la întâmpinare au fost reiterate aspectele expuse în cadrul cererii de apel.
În drept, au fost invocate prevederile art.201 alin.2 Cpc.
V. Aspecte procedurale în apel:
La termenul de judecată din data de 14.12.2017, Curtea a constatat inadmisibilitatea invocării în apel de către intimata-pârâtă a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, atât timp cât asupra acestei excepții s-a pronunțat o soluție de către prima instanță, ce nu a format obiectul vreunei căi de atac și, prin urmare, a intrat în autoritate de lucru judecat.
În apel a fost încuviințată și administrată pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
La data de 31.01.2018, apelanta-reclamantă a depus la dosar un nou mod de calcul al accesoriilor solicitate, la nivelul dobânzii legale penalizatoare prevăzute de OG nr.13/2011, rezultând suma de 34.798,60 lei (f.129).
VI. Soluția instanței de apel:
Cercetând sentința civilă atacată prin prisma motivelor de apel formulate, Curtea constată că aceasta este netemeinică, iar apelul este fondat.
Din perspectiva situației de fapt, Curtea constată că prin decizia civilă nr.1664/01.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr.35867/3/2011 (f.24-42), SC IQ M SRL a fost obligată la plata către A N S V S A la plata sumei de 2.314.327,84 lei reprezentând penalități de întârziere, precum și a sumei de 553,80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Astfel cum reiese din susținerile ambelor părți, intimata-pârâtă a achitat benevol suma de 1.100.000 lei, iar pentru diferența de 1.214.881,64 lei a fost deschis dosarul de executare nr.20/2015 la BEJ B.V. Acest rest a fost recuperat de către apelanta-reclamantă în urma executării silite astfel: suma de 672.984 lei, la data de 19.10.2015, și suma de 541.897,63 lei, la data de 18.12.2015, după cum rezultă din dovezile existente la dosarul cauzei (f.130-131).
Prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata accesoriilor calculate ca urmare a nerecuperării integrale și la termen a prejudiciului stabilit prin decizia civilă nr.1664/01.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr.35867/3/2011, fiind invocate, ca temei de drept, atât dispozițiile art.119 și 120 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cât și prevederile art.1535 alin.1 cod civil și ale OG nr.13/2011.
Cu titlu preliminar, Curtea constată că apelanta-reclamantă nu a contestat statuările primei instanțe din perspectiva inaplicabilității în cauză a prevederilor art.119 și ale art.120 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel că acestea au dobândit autoritate de lucru judecat, în cauză nefiind vorba de o creanță fiscală. Ceea ce a reclamat apelanta este neanalizarea de către prima instanță a cererii de chemare în judecată și prin raportare la dispozițiile art.1535 alin.1 Cod civil și ale OG nr.13/2011, critică apreciată fondată de către instanța de apel.
Astfel cum deja s-a constatat, din cuprinsul cererii de chemare în judecată reiese că reclamanta a invocat în susținerea cererii sale și prevederile art.1535 alin.1 Cod civil și ale OG nr.13/2011, care însă nu au fost analizate de către prima instanță, aceasta mărginindu-se la o cercetare a cauzei doar din prisma prevederilor OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Contrar susținerilor intimatei-pârâte, Curtea constată că apelanta-reclamantă nu și-a modificat în apel obiectul cererii de chemare în judecată. Astfel cum reiese din actul de sesizare a primei instanțe, reclamanta a solicitat, în temeiul art. art.1535 alin.1 Cod civil, accesorii aferente debitului acordat prin decizia civilă nr.1664/01.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr.35867/3/2011. Calculul efectuat prin raportare la art.119 și art.120 din OG nr.92/2003, ori, dimpotrivă, prin raportare la OG nr.13/2011, nu este de natură a schimba obiectul cererii, ci prezintă relevanță strict din perspectiva determinării cuantumului creanței cuvenite reclamantei.
Prin urmare, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, Curtea a analizat, ea însăși, pretențiile reclamantei prin raportare la prevederile art.1535 alin.1 Cod civil și ale OG nr.13/2011.
Potrivit art.1535 alin.1 din Codul civil din 2009, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
Conform art.1 alin.3 din OG nr.13/2011, dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este numită dobândă penalizatoare, iar potrivit art.3 alin.21 din același act normativ, în raporturile dintre profesioniști și între aceștia și autoritățile contractante, dobânda legală penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 8 puncte procentuale.
Curtea observă că în cauza de față sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1535 alin.1 din Codul civil din 2009 pentru a i se acorda apelantei-reclamante accesoriile la suma stabilită în favoarea sa prin decizia civilă nr.1664/01.10.2013. În primul rând, potrivit textului de lege menționat, în situația în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, existența prejudiciului este prezumată iar determinarea întinderii lui se realizează, în lipsa unei convenții a părților, prin raportare la prevederile legale incidente (în cazul de față, OG nr.13/2011).
Deopotrivă, există o faptă ilicită săvârșită de către intimata-pârâtă, aceasta constând în neexecutarea voluntară și de îndată a obligației de plată a sumei stabilite în sarcina sa prin decizia civilă nr.1664/01.10.2013. Fapta ilicită rezultă din simpla neexecutare a obligației la scadență, respectiv la data pronunțării deciziei civile nr.1664/01.10.2013, nefiind necesară o opoziție ori o sustragere de la executarea silită.
Împrejurarea că a fost achitată benevol o parte din sumă nu este de natură a înlătura caracterul ilicit al faptei, întrucât a rămas un rest datorat, ce a fost recuperat doar în urma demersurilor de executare silită.
Este îndeplinită și condiția existenței legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, accesoriile solicitate de către reclamantă având natura juridică a unor daune interese moratorii, ce vin să acopere prejudiciul determinat prin întârzierea executării obligației pecuniare existente în sarcina intimatei-pârâte. Lipsa din patrimoniul său a sumei cuvenite conform deciziei civile nr.1664/01.10.2013 i-a produs apelantei-reclamante un prejudiciu, evaluat de OG nr.13/2011 la nivelul dobânzii legale penalizatoare.
În ceea ce privește vinovăția intimatei-pârâte, aceasta rezultă din împrejurarea că, deși avea cunoștință de suma datorată apelantei-reclamante conform deciziei menționate, aceasta a omis să execute în termen și în mod voluntar obligația sa, determinând-o pe creditoare să apeleze la procedura executării silite. Deopotrivă, în cauză nu s-a dovedit existența unor cauze exoneratoare de răspundere.
Alegațiile intimatei-pârâte referitoare la omisiunea apelantei-reclamante de a solicita dobânzile în cadrul etapei executării silite nu pot influența caracterul fondat al pretențiilor deduse judecății în prezentul dosar și nici nu impietează asupra vinovăției intimatei. În primul rând, astfel cum deja s-a reținut prin încheierea de ședință din data de 14.12.2017, acest aspect a fost în mod definitiv tranșat de către prima instanță prin respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, soluție care nu a fost atacată. Pe de altă parte, dreptul creditorului de a solicita daune interese moratorii este limitat doar de regulile prescripției extinctive, amânarea inițierii demersurilor de recuperare a acestora neputând fi asimilată unei conduite culpabile a acestuia, întrucât nu contravine niciunei prevederi legale.
În ceea ce privește valoarea sumei cuvenite apelantei-reclamante cu titlu de daune moratorii, Curtea reține că nu poate fi acordată acesteia suma solicitată prin cererea de chemare în judecată, în cuantum de 260.213,81 lei, întrucât aceasta a fost calculată conform art.119 și art.120 din OG nr.92/2003. Or, prima instanță a reținut cu titlu definitiv că aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile creanței solicitate de reclamantă.
În schimb, Curtea a luat în considerare suma calculată de către apelanta-reclamantă în faza apelului (f.129), în cuantum de 34.798,60 lei, aceasta fiind determinată potrivit OG nr.13/2011, act normativ incident în cauză. Calculul realizat de către apelanta-reclamantă nu a fost contestat de către intimata-pârâtă, deși la termenul de judecată din data de 01.02.2018 s-a dispus amânarea cauzei tocmai pentru ca intimata-pârâtă să ia cunoștință de precizările și înscrisurile depuse de apelanta-reclamantă.
Curtea mai constată că scadența obligației de plată a sumei cuvenite apelantei-reclamante prin decizia civilă nr.1664/01.10.2013 a fost chiar la data pronunțării acestei decizii în faza procesuală a recursului, respectiv la 01.10.2013. Cu toate acestea, calculul înfățișat de apelantă a debutat la data de 01.01.2014 fiind, astfel, favorabil intimatei-debitoare.
Totodată, suma totală neachitată la momentul începerii executării silite a fost de 1.214.881,64 lei, iar la data de 19.10.2015 s-a recuperat suma de 672.984 lei, rămânând un rest neachitat de 541.897,63 lei, ce a fost acoperit la data de 18.12.2015. Și din această perspectivă calculul înfățișat de apelanta-reclamantă este favorabil intimatei-pârâte, întrucât pe perioada până la data recuperării parțiale a creanței în cadrul executării silite, respectiv 19.10.2015, dobânda nu a fost aplicată la întreaga sumă datorată, de 1.214.881,64 lei ci, în funcție de perioadele succesive avute în vedere, la suma de 537.060,73 lei, respectiv 981.268,99 lei, sume inferioare creanței totale cuvenite apelantei-reclamante. Pe perioada cuprinsă între data de 19.10.2015 și data premergătoare celei la care a fost recuperată integral creanța, respectiv 17.12.2015, dobânda a fost aplicată chiar la restul rămas neachitat, de 541.897,64 lei.
Pe cale de consecință, Curtea este în măsură să valorifice calculul dobânzii legale penalizatoare înfățișat de către apelanta-reclamantă în cadrul judecății apelului (f.129), suma de 34.798,60 lei fiind inferioară celei solicitate prin cererea de chemare în judecată, nefiind, astfel, depășite limitele judecății în primă instanță.
Nu în ultimul rând, deși debitul asupra căruia au fost calculate dobânzile legale penalizatoare reprezintă penalități de întârziere, astfel cum reiese din decizia civilă nr.1664/01.10.2013, Curtea reține că apelanta-reclamantă este îndreptățită la obținerea acestora.
Conform art.1489 alin.2 din Codul civil din 2009, aplicabil în cauză, având în vedere că perioada de calcul al daunelor moratorii se situează după data intrării acestuia în vigoare, dobânzile scadente produc ele însele dobânzi numai atunci când legea sau contractul, în limitele permise de lege, o prevede ori, în lipsă, atunci când sunt cerute în instanță. În acest din urmă caz, dobânzile curg numai de la data cererii de chemare în judecată.
Curtea apreciază că sunt îndeplinite în prezenta cauză condițiile prevăzute de acest text legal pentru a putea fi acordate apelantei-reclamante daunele interese moratorii solicitate sub forma dobânzilor legale penalizatoare. Astfel, penalitățile de întârziere asupra cărora au fost calculate dobânzile legale penalizatoare sunt scadente, acest lucru reieșind din decizia civilă nr.1664/01.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr.35867/3/2011, potrivit căreia penalitățile acordate sunt aferente perioadelor 01.01.2011-28.11.2011 și 02.06.2012-23.01.2013.
De asemenea, este incidentă ce-a de-a treia ipoteză a textului legal menționat, penalitățile de întârziere fiind cerute în instanță, făcând obiectul dosarului nr.35867/3/2011.
Nu în ultimul rând, în sensul ultimei teze a art.1489 alin.2 din Codul civil din 2009, momentul de debut al calculului dobânzilor legale penalizatoare este data la care a fost formulată cererea de chemare în judecată care are ca obiect penalitățile de întârziere ce constituie baza de calcul. Această concluzie reiese din coroborarea ultimei teze a textului de lege menționat, care face vorbire de data cererii de chemare în judecată, cu teza anterioară, în care se face referire la situația în care sunt solicitate în instanță dobânzile care produc dobânzi, fiind evident că este vorba de una și aceeași cerere de chemare în judecată, respectiv cea prin care se solicită dobânzile bază de calcul și în raport de data căreia pot fi calculate dobânzile accesorii aferente.
În realitate, acest text legal reglementează situația capitalizării dobânzilor, când acestea dobândesc caracteristicile unui debit principal care, la rândul său, produce dobânzi, o astfel de situație fiind și cea a formulării cererii de chemare în judecată.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.480 alin.2 Cpc, Curtea a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a admis în parte cererea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 34.798,60 lei cu titlu de accesorii reprezentând dobândă legală. Celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate au fost menținute.
Potrivit art. 453 alin. 1 Cpc, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
În cauza de față, intimata-pârâtă a solicitat cheltuieli de judecată aferente fazei procesuale a apelului, cerere care este însă neîntemeiată, întrucât apelul a fost socotit întemeiat, cu consecința admiterii sale și schimbării sentinței civile apelate, astfel că intimata-pârâtă a pierdut procesul. Prin urmare, Curtea a respins ca neîntemeiată cererea intimatei-pârâte privind cheltuielile de judecată din apel.
| ← Contracte. răspundere civilă contractuală. incidenţă... | Contracte -litigii cu profesioniştii. . Jurisprudență Contracte → |
|---|
