Contracte -litigii cu profesioniştii. . Jurisprudență Contracte
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 250A din data de 09.02.2018
Domeniu: Contracte -Litigii cu profesioniștii.
Sechestru asigurator. (Im)posibilitatea majorării în apel a cauțiunii dispuse de prima instanță
Prin încheierea obiect al apelului pendinte a fost stabilit un cuantum al cauțiunii care nu este simbolic ori disproporționat de redus raportat la valoarea creanței și care corespunde pe deplin satisfacerii intereselor apelantei dacă măsura sechestrului asigurător îl va prejudicia și va fi desființată.
Instanța de apel nu poate majora cuantumul cauțiunii, având în vedere că legiuitorul a prevăzut că judecătorul fondului este singurul îndrituit să aprecieze, pentru înființarea sechestrului asigurător, necesitatea stabilirii unei cauțiuni și cuantumul acesteia, cenzura instanței superioare fiind limitată doar la cazurile în care nu sunt respectate cerințele evocate în paragraful precedent.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 250 A din 09.02.2018)
1. Încheierea obiect al apelului
1.1. Prin încheierea nr.163, pronunțată în dosarul nr. 36158/3/2017 în ședința din Camera de Consiliu de la data de 09.10.2017, Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă:
- a admis cererea formulată de creditoarea T R C SA, în contradictoriu cu debitoarea N I SRL;
- a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale debitoarei până la concurența sumei de 14.558.829,70 lei;
- a fixat cauțiune în cuantum de 1.455.882,97 lei, ce urmează a fi achitată de creditoare în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii, nedepunerea cauțiunii în termenul fixat de instanță atrăgând desființarea de drept a sechestrului asigurător;
- a dispus ca încheierea să se comunice creditoarei de îndată de către instanță, iar debitoarei de către executorul judecătoresc, odată cu luarea măsurii.
1.2. În considerentele încheierii amintite, s-au arătat, în esență, următoarele:
1.2.1. Prin cererea înregistrată la data de 22.09.2017 pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a civilă sub nr.36158/3/2017, creditoarea T R C SA, în contradictoriu cu debitoarea N I SRL, a solicitat să se dispună înființarea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor imobile ale debitoarei N I SRL până la concurența sumei de 14.558.829,70 lei reprezentând contravaloarea scrisorii de garanție bancară nr. 5014111554, emise de C E pic. Dublin-Romania B în valoare de 3.165.720 euro, executată în mod abuziv de pârâtă, la cursul BNR de la data redactării cererii, 20.09.2017, respectiv, 4,5989 lei.
În motivarea cererii, s-a reliefat, în esență, că:
- între T R C SA, în calitate de locatar și N I SRL, în calitate de locator, s-a încheiat contractul de închiriere din data de 13.10.2014 având ca obiect închirierea unui imobil ce urma să fie construit în B-dul D… P… nr. …, sector …, București;
- având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractuală esențială stabilită în sarcina sa de a plăti către reclamantă suma de 10 milioane de euro cu titlu stimulent comercial, datorat și plătibil până la data de 31.12.2014 (art. 3.11. lit. (i) din contract), în conformitate cu prevederile art. 13.6 lit. d), reclamanta a procedat, în data de 7.05.2015, la rezilierea unilaterală a contractului, cu respectarea în integralitate a mecanismului contractual și a dispozițiilor legale și i-a comunicat pârâtei că are obligația de a restitui, în termen de 30 de zile de la încetarea contractului, originalul scrisorii de garanție bancară nr. 5014111554 emisa de C E pic. Dublin - Romania B în valoare de 3.165.720 EUR, potrivit dispozițiilor art. 9.3, teza finală din contract;
- cu toate acestea, pârâta a ignorat atât solicitările reclamantei, cât și dispozițiile contractuale foarte clare și, cu vădită rea-credință, a refuzat să restituie originalul scrisorii, iar, la data de 26.04.2016, în mod absolut abuziv, fără niciun temei legal, a transmis cererea de plată a Scrisorii de Garanție Bancară, respectiv a sumei de 3.165,720 euro către C, cerere de plată care a fost onorată de către bancă în data de 29.04.2016;
- având în vedere comportamentul abuziv al pârâtei, s-a formulat la Tribunalul București-Secția a VI-a Civilă cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. 20283/3/2016, solicitându-se obligarea pârâtei la restituirea contravalorii scrisorii executate în mod nelegal;
- prin sentința civilă nr. 2389/19.07.2017, pronunțată de Tribunalul București în dosarul sus-amintit, a fost admisă în integralitate cererea reclamantei, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 3.165.720 euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, a sumei de 1989,70 lei cu titlu de daune interese, a dobânzii legale aferente calculată de la data scadenta până la plata efectivă, precum și a sumei de 308.269,44 lei cu titlu de cheltuieli de judecată;
- creanța pe care reclamanta o deține împotriva pârâtei rezultă din hotărârea judecătorească pronunțata de Tribunalul București in dosarul 20283/3/2016, anexată cererii și constă în suma de bani reprezentând contravaloarea scrisorii de garanție bancară, nerestituită și executată în mod abuziv de pârâtă;
- nici la data la care a intervenit rezilierea contractului, nici în perioada de 30 de zile de valabilitate a garanției, ulterioară încetării contractului, reclamanta nu a avut nicio obligație de plată restantă față de pârâtă;
- nerespectarea obligației contractuale de restituire a originalului scrisorii de către pârâtă, în termen de 30 de zile de la încetarea contractului, îi conferea reclamantei dreptul la executarea silită în natură până la momentul la care scrisoarea a fost executată, de când, în temeiul art. 1527 alin. (1) C.civ., această modalitate de executare în natură a devenit imposibilă, transformându-se, obligatoriu, într-o executare silită prin echivalent, respectiv, în obligarea pârâtei la returnarea sumelor executate nelegal în temeiul scrisorii și la plata dobânzii legale și a cheltuielilor suportate;
- în speță, creditoarea nu deține un titlu executoriu împotriva pârâtei, s-a făcut dovada intentării cererii de chemare în judecată, precum și a faptului că aparența de drept este în favoarea creditoarei, având în vedere hotărârea judecătorească favorabilă pronunțată pe fondul litigiului dintre părți;
- reclamanta deține împotriva pârâtei o creanță constatată în scris întrucât obligația pârâtei de plată a contravalorii scrisorii a fost stabilită prin hotărâre judecătorească, chiar nedefinitivă și rezultă și din art. 9.3. din contract, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, în accepțiunea art. 663 C.proc.civ.
1.2.2. Cauza s-a soluționat de prima instanță fără citarea părților, în Camera de consiliu, în temeiul art.954 alin.2 C.proc.civ.
1.2.3. În urma analizării actelor dosarului, Tribunalul a reținut, în esență, următoarele:
Rezultă, din interpretarea coroborată a prevederilor art.952 și ale art.953 C.proc.civ., că, pentru înființarea sechestrului asigurător, creditorul trebuie să facă dovada existenței unei creanțe constatate în scris și care este exigibilă, precum și dovada intentării acțiunii.
Potrivit art. 663 C.proc.civ., creanța este certă atunci când rezultă din titlul executoriu și este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
În speță, apreciază instanța de prim grad de jurisdicție, cele trei condiții de înființare a sechestrului asigurător sunt îndeplinite.
Creanța creditoarei în sumă de 3.165.720 de euro este constatată prin act scris, respectiv prin sentința civilă nr. 2839/2017 a Tribunalului București-Secția VI a civilă pronunțată în dosarul nr.20283/3/2016.
Creanța afirmată este exigibilă, plata creanței putând fi efectuată în orice moment de către debitoare.
De asemenea, creditoarea a dovedit că a intentat acțiune, astfel cum rezultă din dosarul înregistrat sub nr.20283/3/2017, soluționat în primă instanță la data de 19.07.2017.
Nu în ultimul rând, la adoptarea prezentei încheieri, tribunalul a reținut că, potrivit art.430 alin.4 C.proc.civ., sentința civilă nr.2839/2017 beneficiază de autoritate de lucru judecat provizorie.
Conform art.953 alin. 1 și art.1057 alin.2 C.proc.civ., având în vedere consecințele patrimoniale ce decurg din sechestru, precum și împrejurarea că există o hotărâre judecătorească prin care se confirmă creanța invocată, prima instanță a fixat o cauțiune în cuantum de 1.455.882,97 lei, ce trebuie achitată de creditoare în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii, nedepunerea cauțiunii în termenul fixat de instanță atrăgând, conform art. 956 C.proc.civ., desființarea de drept a sechestrului asigurător.
2. Apelul declarat în cauză și procedura în fața instanței de apel
2.1.1. Împotriva încheierii nr.163/09.10.2017, debitoarea N I SRL a declarat, în termen legal, apel, înregistrat la data de 29.11.2017.
Prin această cale ordinară de atac, s-a solicitat ca, în urma admiterii sale:
- în principal, să se modifice încheierea apelată, în sensul de a se respinge, ca neîntemeiată, cererea de înființare a sechestrului asigurător;
- în subsidiar, să se modifice încheierea apelată, în sensul de a se obliga intimata la plata unei cauțiuni în cuantum de 20% din valoarea reclamată.
2.1.2. În motivarea apelului, în esență, după prezentarea situației de fapt apreciate relevante, s-au învederat următoarele:
Ca un prim motiv de apel, a susținut apelanta N I SRL că soluția primei instanțe a fost pronunțată fără verificarea întregii situații de fapt, relevându-se, în esență, în argumentare, că:
- situația faptică prezentată de intimata-reclamantă în susținerea cererii sale este incorectă și lacunară deopotrivă, având în vedere că, între părți, există și un alt litigiu cu privire la contractul de închiriere nr.1/ 13.10.2014, inițiat de apelantă, ce face obiectul dosarului nr.39932/3/2016 și care a fost conexat la dosarul nr.20283/3/2016, fiind soluționat prin aceeași hotărâre și că, prin cererea formulată în dosarul menționat, apelanta a solicitat obligarea intimatei la plata sumei de 110,872,597.00 RON reprezentând prestația datorată în schimbul dezicerii de contract conform art.3.1 din contractul de închiriere nr.1/13.10.2014;
- ca atare, câtă vreme există și un alt litigiu pe rol între părți, prin care apelanta a solicitat obligarea intimatei la plata prețului dezicerii de contract și neagă pretinsa intervenire a rezilierii, este evident că hotărârea primei instanțe este dată cu necunoașterea situației faptice reale și deci netemeinică.
Circumscris unui al doilea motiv de apel, a afirmat autoarea căii de atac că intimata nu a justificat în fața primei instanțe urgența și prejudiciul inerent pe care l-ar putea încerca în absența instituirii sechestrului asigurător, în justificarea acestei teze învederându-se, în esență, că:
- simpla existență pe rolul instanțelor de judecată a unui alt litigiu prin care apelanta a solicitat obligarea intimatei la plata unei sume de bani reprezentând prețul dezicerii de contractul de închiriere nr.1/13.10.2014 (pretins reziliat) este de natură să înlăture așa-zisa aparență de drept pe care și-a fundamentat soluția prima instanță;
- intimata nu a justificat prin cererea sa existența vreunui motiv/ a vreunei urgențe care să justifice instituirea unei măsuri de conservare a patrimoniului apelantei în sensul indisponibilizării bunurilor imobile;
- formularea cererii pentru înființarea sechestrului asigurător denotă doar reaua-credință a intimatei, în contextul în care aceasta a solicitat în mod expres instituirea măsurii numai asupra bunurilor imobile ale apelantei;
- notarea sechestrului în cărțile funciare ale imobilelor sechestrate îi creează apelantei dificultăți reale, punând-o în imposibilitatea reală de a mai putea semna contracte de închiriere cu privire la clădirile edificate;
- în prezent, apelanta N I SRL a fost notificată de către executorul judecătoresc BEJ V.P. despre instituirea sechestrului asupra tuturor bunurilor imobile aparținând apelantei, în condițiile în care numai clădirea A, edificată pe lotul 1 având numărul cadastral 235024-C1, având o suprafață construită de 2048 mp, în regim de înălțime 2S+P+12 Et+Etaj tehnic, a fost recepționată, valoarea finală la data recepției fiind de 129.951.213,25 RON;
- prin urmare, validarea pe cale judecătorească a abuzului de drept al intimatei de către prima instanță, care a formulat cererea pentru instituirea măsurii asigurătorii doar pentru a o prejudicia pe apelantă, trebuie sancționată de către instanța de apel prin admiterea căii de atac.
Ca un al treilea motiv de apel, a învederat apelanta N I SRL că soluția primei instanțe a avut la bază o înțelegere eronată a noțiunii de creanță exigibilă, notându-se, în argumentare, în esență, că:
- o creanță nu ar putea fi considerată exigibilă doar pentru motivul că debitorul acesteia ar putea face plata oricând, deoarece posibilitatea debitorului de a-și achita creanțele față de creditorii săi în orice moment nu este o specificitate numai a creanței exigibile, ci mai degrabă o afirmație general valabilă pentru orice categorie de creanțe;
- dovada caracterului cert al creanței și posibilitatea executării (silite) a creanței se poate face numai prin intermediul unui titlu executoriu, aceasta fiind condiția esențială pentru declanșarea executării silite;
- deși procedura înființării măsurilor asigurătorii este o procedură cu caracter urgent, această împrejurare nu justifică absența unei motivări temeinice a soluției pronunțate de către prima instanță;
- în situația de față lipsește situația-premisă care justifică înființarea unei măsuri asigurătorii și acordarea beneficiului protecției provizorii, în contextul în care apelanta a formulat deja calea de atac împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul București în dosarele conexate, astfel încât o hotărâre definitivă (și deci executorie conform art.633 pct.1 C.proc.civ.) este iminentă în următoarele luni.
Subsumat unui al patrulea motiv de apel, a relevat apelanta N I SRL că, cauțiunea stabilită de instanța de fond este disproporționată față de prejudiciul cauzat apelantei prin instituirea măsurii, avându-se în vedere, în sinteză, că:
- conform art.1057 alin.2 C.proc.civ., plafonul maximal al cauțiunii în cazul cererilor al căror obiect este evaluabil în bani este de 20% din valoarea obiectului cererii;
- prima instanță a stabilit în sarcina intimatei o cauțiune în cuantum de doar 10% din valoarea creanței reclamante, sumă care este însă disproporționată față de prejudiciul pe care l-a suportat apelanta prin rămânerea definitivă a hotărârii de instituire a sechestrului asigurător și este contrară rolului cauțiunii de a proba seriozitatea demersului inițiat de petent și de a "garanta pe debitor contra unor eventuale daune pe care le-ar putea suferi prin indisponibilizarea bunurilor sale, în cazul în care se va dovedi că acțiunea de fond introdusă de creditor a fost neîntemeiată sau, chiar mai mult, a fost exercitată cu rea-credință";;
- majorarea cuantumului cauțiunii ce ar fi trebuit să fi fost achitată de către intimată pentru instituirea sechestrului se impune cu atât mai mult cu cât, prin măsura sechestrului, s-a ajuns la acest moment la blocarea unui proiect imobiliar evaluat la peste 786.746.870 RON, printr-un mod abuziv de aducere la îndeplinire a acestei măsuri asigurătorii ce urmează a fi de asemenea supus controlului instanței competente;
- în consecință, având în vedere atât faptul că valoarea creanței reclamante de intimată depășește 14.000.000 lei, cât și împrejurarea că aceasta a solicitat instituirea sechestrului asigurător numai asupra bunurilor imobile ale apelantei cu scopul de a îi bloca activitatea curentă și de a o împiedica să contracteze cu alți potențiali chiriași, este evident că se impune obligarea acesteia la plata unui cauțiuni în cuantumul maxim prevăzut de lege, de 20% din valoarea creanței reclamate, respectiv 2.911.765,94 lei.
2.2. La data de 27.12.2017, intimata T R C SA a depus întâmpinare (filele 179-185), prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a evidențiat, în esență, că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.953 C.proc.civ. pentru a fi înființat sechestrul asigurător, întrucât creanța intimatei este constatată prin act scris, respectiv hotărârea nedefinitivă din dosarul nr.20283/3/2016 și este exigibilă, obligația debitoarei de restituire a scrisorii de garanție bancară fiind scadentă în termen de 30 zile de la data încetării contractului de închiriere prin reziliere, iar intimata a făcut dovada intentării acțiunii de fond, că nu sunt condiții, în sensul art.953 alin.1 C.proc.civ., urgența și prejudiciul inerent, așa cum pretinde apelanta, că intimata nu a avut o conduită abuzivă, căci a urmat o cale legală, precum și că este suficient de mare cauțiunea de 10% din valoarea reclamată, neimpunându-se majorarea sa.
2.3. La data de 25.01.2018, apelanta N I SRL a formulat răspuns la întâmpinare (filele 192-200).
Prin acest act de procedură, s-au reiterat susținerile făcute în cererea de apel, menționându-se, în plus, că hotărârea de primă instanță în dosarul nr.20283/3/2016 nu este act scris conform art.953 C.proc.civ., cu consecința că trebuia aplicat alin.2 al acestui articol și stabilită o cauțiune de 50% din valoarea reclamată [paragrafele (15)-(18)] și că nu a fost respectată cerința proporționalității.
3. Considerentele instanței de apel care au fundamentat soluția dată în cauză
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și cu observarea prevederilor art.476-479 și ale art.953 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:
3.1. Cu titlu preliminar, notează instanța de control judiciar că, în prezenta cauză, este învestită cu soluționarea unui apel declarat de debitoarea N I SRL împotriva unei încheieri a tribunalului prin care, în urma admiterii cererii formulate de creditoarea T R C SA, s-a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor imobile ale debitoarei N I SRL până la concurența sumei de 14.558.829,70 lei.
Așa fiind, nu au a fi verificate, în cadrul procesual evocat, aserțiunile apelantei, inserate în motivarea căii de atac [paragrafele (41), (42), (60)], în sensul că, în prezent, apelanta a fost notificată de către executorul judecătoresc BEJ V.P. despre instituirea sechestrului asupra tuturor bunurilor imobile aparținând apelantei ori că este abuziv modul de aducere la îndeplinire a acestei măsuri asigurătorii.
Aceasta, întrucât, potrivit art.955 alin.4 C.proc.civ., împotriva modului prin care executorul judecătoresc aduce la îndeplinire măsura asigurătorie, cel interesat (debitorul sau chiar creditorul ori o terță persoană) poate face contestație la executare.
3.2. Tot cu titlu prealabil, notează Curtea -aspect pus în discuția părților la termenul din 09.02.2018- că, prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 25.01.2018, apelanta N I SRL a invocat [paragrafele (15)-(18)] că hotărârea de primă instanță în dosarul nr. 20283/3/2016 nu este act scris conform art.953 C.proc.civ., cu consecința că trebuia aplicat alin.2 al acestui articol și stabilită o cauțiune de 50% din valoarea reclamată.
Or, astfel de susțineri nu au fost făcute în motivarea apelului.
În aceste condiții, devin aplicabile prevederile art.470 alin.3 teza I C.proc.civ., care instituie sancțiunea decăderii, cu consecința că instanța de control judiciar nu este legal învestită cu un asemenea motiv de apel, care a fost invocat peste termenul defipt de art.954 alin.3 teza a II-a C.proc.civ.
Referitor la alegația apelantei, în sensul că aspectele invocate la paragrafele (15)-(18) din răspunsul la întâmpinare depus la data de 25.01.2018 constituie apărări de fond, este de notat că, potrivit art.478 alin.2 teza I C.proc.civ., "părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare";, text în raport de care teza evocată nu are fundament, cu atât mai mult cu cât în fața primei instanțe judecata a avut loc fără citarea părților, în camera de consiliu, conform art.954 alin.2 C.proc.civ.
3.3. În continuare, trebuie evidențiat că cererea de înființare a sechestrului asigurător formulată în cauză de intimata (creditoare) T R C SA a fost întemeiată, în drept, pe prevederile art.953 alin.1 C.proc.civ.
Or, potrivit art.953 alin.1 C.proc.civ.: "Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță";.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că, în ipoteza prevăzută de art.953 alin.1 C.proc.civ., trebuie îndeplinite următoarele condiții pentru instituirea sechestrului asigurător:
(i) existența unei creanțe asupra unei sume de bani constatate printr-un înscris;
(ii) creanța invocată să fie exigibilă;
(iii) intentarea unei acțiuni pentru recuperarea creanței invocate.
Prin urmare, așa cum corect a reliefat intimata în motivarea întâmpinării și contrar alegațiilor apelantei, nu constituie condiții pentru înființarea sechestrului asigurător în temeiul art.953 alin.1 C.proc.civ. urgența și prejudiciul inerent.
În acest context, trebuie subliniat că, pentru încuviințarea acestei măsuri a sechestrului asigurător, nu este necesară constatarea insolvabilității debitorului și că dovezi cu privire la conduita debitorului trebuie făcute de către creditor numai în ipoteza reglementată de art.953 alin.3 C.proc.civ. -neincidentă în prezenta pricină-, respectiv aceea în care creditorul are o creanță bănească neexigibilă, întrucât, într-o asemenea situație, creditorul nu poate obține instituirea sechestrului asigurător decât în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea.
3.4. Apreciază Curtea că nu este fondat primul motiv de apel, invocat de autoarea căii de atac, în sensul că soluția primei instanțe a fost pronunțată fără verificarea întregii situații de fapt.
Într-adevăr, este important de notat că instanța învestită cu o cerere de înființare a sechestrului asigurător nu este ținută a verifica conținutul și cuantumul creanței, ci numai îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru sechestrul asigurător.
Mai mult, așa cum a statuat chiar Curtea Constituțională, în considerentele (pct.16) deciziei nr.577/29.09.2015 (publicate în Monitorul Oficial, partea I, nr.827/5.11.2015), obligatorii în temeiul art.147 alin.4 din Constituție, procedura măsurilor asigurătorii nu vizează fondul dreptului, ci are o finalitate subsecventă, urmărind să asigure valorificarea acestuia.
Așa fiind, nu pot fi avute în vedere, în sensul pretins de apelantă, afirmațiile acesteia potrivit cărora încheierea atacată este netemeinică urmare a neluării în considerare de către judecătorul fondului a faptului că, între părți, există și un alt litigiu cu privire la contractul de închiriere nr.1/ 13.10.2014, inițiat de apelantă, ce face obiectul dosarului nr.39932/3/ 2016 și care a fost conexat la dosarul nr.20283/3/2016, fiind soluționat prin aceeași hotărâre, prin cererea formulată în dosarul menționat, apelanta solicitând obligarea intimatei la plata sumei de 110,872,597.00 RON reprezentând prestația datorată în schimbul dezicerii de contract conform art. 3.1 din contractul de închiriere nr.1/13.10.2014.
De altfel, se observă că, greșit, susține apelanta că intimata T R C SA a prezentat lacunar situația de fapt, atâta vreme cât, printre actele anexate cererii de sechestru asigurător formulate, s-a regăsit și sentința civilă nr. 2839/19.07.2017 (filele 38-45-dosar fond), în cuprinsul căreia se face referire, se analizează și se respinge, motivat, cererea conexă, ce face obiectul dosarului nr.39932/3/2016.
3.5. Tot fără fundament este și al doilea motiv de apel, potrivit cu care intimata T R C SA nu a justificat în fața primei instanțe urgența și prejudiciul inerent pe care l-ar putea încerca în absența instituirii sechestrului asigurător.
Pe lângă cele învederate în precedent (pct.3.3., paragraful 4), observă Curtea, în context, că pretinsa rea-credință și conduită abuzivă a intimatei nu a fost probată, simplele afirmații ale apelantei neputând fi avute în vedere în lipsa unor dovezi.
În plus, se cuvine subliniat că intimata, prin formularea cererii de sechestru asigurător, a uzat de o cale procesuală pusă la dispoziția sa de lege și că debitorul (în speță, apelanta) poate cere ridicarea sechestrului asigurător, în temeiul art.957 alin.2 C.proc.civ., în ipoteza în care cererea de chemare în judecată care a stat la baza înființării măsurii asigurătorii a fost respinsă, anulată ori s-a constatat perimarea acesteia, în toate aceste situații prin hotărâre definitivă, precum și în cazul în care creditorul renunță la judecată.
Tot astfel, conform art.1064 C.proc.civ., apelanta poate pretinde plata despăgubirii cuvenite pentru repararea prejudiciilor (pretins) produse prin înființarea sechestrului asigurător din cauțiunea în cuantum de 1.455.882,97 lei, pe care, potrivit dovezii aflate la fila 106-dosar fond, intimata T R C SA a consemnat-o la dispoziția instanței, cu respectarea termenului fixat prin încheierea apelată.
Simpla împrejurare că intimata a cerut înființarea sechestrului asigurător numai asupra bunurilor imobile ale apelantei nu constituie un indiciu al relei sale credințe.
Aceasta, întrucât, chiar art.952 C.proc.civ. prevede că "sechestrul asigurător constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau/și imobile urmăribile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui terț în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obține un titlu executoriu"; (sublinierea redactorului).
Reiese, așadar, că legea nu instituie obligația creditorului de a viza, prin sechestrul asigurător, doar bunurile mobile ori numai bunurile mobile și imobile ale debitorului.
Totodată, este de remarcat că nu se poate susține cu temei că este înlăturată "așa-zisa aparență de drept pe care și-a fundamentat soluția prima instanță"; prin simpla existență pe rolul instanțelor de judecată a unui alt litigiu prin care apelanta a solicitat obligarea intimatei la plata unei sume de bani reprezentând prețul dezicerii de contractul de închiriere nr. 1/13.10.2014 (pretins reziliat).
Un argument în acest sens îl constituie acela că, prin sentința civilă nr.2839/19.07.2017, pronunțată în dosarul nr.20283/3/2016 (filele 38-45-dosar fond), Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată, cererea evocată în paragraful precedent, această hotărâre având, în baza art.430 alin.1, 2 și 4 C.proc.civ., autoritate de lucru judecat de la data pronunțării sale.
3.6. Nici al treilea motiv de apel, conform căruia soluția primei instanțe a avut la bază o înțelegere eronată a noțiunii de creanță exigibilă, nu este fondat.
Astfel, se observă că, în speță, tribunalul, prin încheierea atacată, a reținut judicios că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.953 alin.1 C.proc.civ. pentru a se dispune instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale apelantei.
O atare concluzie se impune, având în vedere că intimata SC T R C SA a probat că:
(a) are o creanță asupra unei sume de bani constatată printr-un înscris;
Este vorba despre sentința civilă nr.2839/19.07.2017, pronunțată în dosarul nr.20283/3/2016, prin care, admițându-se cererea principală formulată de reclamanta SC T R C SA (intimata din prezenta cauză), a fost obligată pârâta SC N I SRL (apelanta din pricina de față) la plata către reclamantă a sumei de 3.165.720 euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății și 1989,70 lei cu titlu de daune interese, precum și a dobânzii legale aferente calculată de la data scadentă până la plata efectivă.
Rezultă, așadar, că, pentru creanța invocată prin cererea de sechestru asigurător admisă prin încheierea apelată, intimata SC T R C SA a obținut o hotărâre nedefinitivă și neexecutorie, prin care i-a fost recunoscut în patrimoniu acest drept subiectiv.
Faptul că împotriva acestei sentințe nr.2839/19.07.2017 s-a promovat apel, înregistrat pe rolul Curții de Apel București-Secția a VI-a Civilă cu numărul de dosar 8072/2/2017 și având termen fixat la data de 28.02.2018, nu poate invalida concluzia evocată în paragraful de mai sus.
Aceasta, întrucât, conform art.430 alin.4 C.proc.civ., "când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie";, iar, potrivit art.957 alin.2 C.proc.civ., "în cazul în care cererea principală, în temeiul căreia a fost încuviințată măsura asigurătorie, a fost (...) respinsă (...) prin hotărâre definitivă (...), debitorul poate cere ridicarea măsurii de către instanța care a încuviințat-o";, care "se pronunță prin încheiere definitivă, dată fără citarea părților";.
(b) creanța invocată este exigibilă;
Această condiție este îndeplinită, în opinia instanței de apel, având în vedere că sentința civilă nr.2839/19.07.2017, pronunțată în dosarul nr. 20283/3/2016 are, așa cum am arătat anterior (pct.3.5., ultimul paragraf), autoritate de lucru judecat de la data pronunțării sale, în raport de prevederile art.430 alin.1, 2 și 4 C.proc.civ.
Or, prin hotărârea amintită, instanța a statuat, în justificarea soluției din dispozitiv, evocată mai sus, că, "fiind în prezența unei rezilieri valabile a contractului de închiriere, reclamanta era îndreptățită să obțină restituirea originalului scrisorii de garanție remise locatorului, astfel că, în lipsa executării obligației asumate, pârâta datorează daune interese pentru acoperirea prejudiciului produs reclamantei prin executarea abuzivă a garanției";.
Altfel spus, cu autoritate de lucru judecat, instanța a atestat explicit că, creanța pretinsă de către intimata din prezenta cauză SC T R C SA este exigibilă, în sensul art.663 alin.4 C.proc.civ., care prevede că, "creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată";.
(c) a intentat o acțiune pentru recuperarea creanței invocate;
Este vorba despre cererea de chemare în judecată soluționată prin sentința civilă nr.2839/19.07.2017, pronunțată în dosarul nr.20283/3/2016.
Afirmațiile apelantei, cum că dovada caracterului cert al creanței și posibilitatea executării (silite) a creanței se poate face numai prin intermediul unui titlu executoriu, aceasta fiind condiția esențială pentru declanșarea executării silite, nu pot justifica o soluție de admitere a apelului.
Aceasta, întrucât sechestrul asigurător este doar o măsură de asigurare a creditorului, iar nu una de executare.
Astfel, art.958 C.proc.civ. prevede că valorificarea bunurilor sechestrate nu se va putea face decât după ce creditorul va obține titlul executoriu, respectiv o hotărâre judecătorească executorie, prin care debitorul a fost obligat la plata unei sume de bani către creditor.
Prin obținerea titlului executoriu, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalități, sechestrul asigurător se transformă în sechestru executoriu.
Cu alte cuvinte, pentru înființarea sechestrului asigurător, nu este necesară recunoașterea creanței printr-o hotărâre executorie, căci, altminteri, cererea de instituire a unui sechestru asigurator ar fi lipsită de interes, câtă vreme rațiunea unei asemenea măsuri este aceea de a se indisponibiliza bunurile debitorului în scopul valorificării lor, în momentul în care creditorul unei sume de bani va obține un titlu executoriu.
Nu este fondată nici alegația apelantei conform căreia, "deși procedura înființării măsurilor asigurătorii este o procedură cu caracter urgent, această împrejurare nu justifică absența unei motivări temeinice a soluției pronunțate de către prima instanță";.
Într-adevăr, observă Curtea că motivarea încheierii apelate respectă exigențele impuse de art.425 alin.1 lit. b) C.proc.civ., cuprinzând "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția";.
Împrejurarea că apelanta nu este de acord cu cele reținute de prima instanță pentru a justifica soluția adoptată nu poate constitui un argument valid în sensul concluziei inexistenței unei "motivări temeinice"; a încheierii atacate.
3.7. Referitor la motivul de apel prin care s-a susținut că, cauțiunea stabilită de instanța de fond este disproporționată față de prejudiciul cauzat apelantei prin instituirea măsurii, reține Curtea că nu este întemeiat.
Astfel, este important de evidențiat că, în ipoteza prevăzută de art. 953 alin.1 C.proc.civ., depunerea cauțiunii este lăsată la aprecierea instanței atât în privința necesității ei, cât și, dacă este cazul, a cuantumului.
Or, în speță, prima instanță a fixat o cauțiune în sumă de 1.455.882,97 lei, reprezentând 10% din valoarea reclamată de 14.558.829,70 lei.
Așa fiind, notează Curtea că, prin încheierea obiect al apelului pendinte, a fost stabilit un cuantum al cauțiunii care nu este simbolic ori disproporționat de redus raportat la valoarea creanței și care corespunde pe deplin satisfacerii intereselor apelantei dacă măsura sechestrului asigurător îl va prejudicia și va fi desființată.
Așa fiind, instanța de apel nu poate majora cuantumul cauțiunii, având în vedere și că legiuitorul a prevăzut că judecătorul fondului este singurul îndrituit să aprecieze, pentru înființarea sechestrului asigurător, necesitatea stabilirii unei cauțiuni și cuantumul acesteia, cenzura instanței superioare fiind limitată doar la cazurile în care nu sunt respectate cerințele evocate în paragraful precedent.
Mai mult, se observă că, potrivit art.1057 alin.2 C.proc.civ., "(...) cauțiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii (...)";.
Prin urmare, limita de 20% din valoarea obiectului cererii este o valoare maximală, care nu poate fi atinsă decât în cazuri cu totul excepționale.
Or, apelanta nu a probat că suntem în speță în prezența unei asemenea situații excepționale.
Faptul că s-ar fi ajuns la blocarea unui proiect imobiliar evaluat la peste 786.746.870 lei nu constituie o astfel de situație excepțională, având în vedere că valoarea proiectului imobiliar nu are relevanță în stabilirea cuantumului cauțiunii, ci valoarea obiectului cererii, care este de 14.558.829,70 lei.
4. Soluția instanței de apel și temeiul legal al acesteia
Prin urmare, pentru considerentele expuse mai sus, Curtea constată că prima instanță, apreciind că sunt îndeplinite, în speță, condițiile prevăzute de art.953 alin.1 C.proc.civ. pentru a se dispune înființarea sechestrului asigurător în privința imobilelor societății apelante până la concurența sumei de 14.558.829,70 lei, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, criticile aduse de apelantă acestei încheieri fiind fără fundament.
În consecință, în baza art.480 alin.1 C.proc.civ., s-a respins apelul, ca nefondat.
Față de soluția dată apelului, este inutilă analizarea cererii apelantei vizând obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat în faza apelului, atâta vreme cât o atare solicitare este un capăt de cerere accesoriu, în sensul art.30 alin.4 C.proc.civ.
| ← Contracte - accesorii calculate ca urmare a nerecuperării... | Contracte -litigii cu profesioniştii. . Jurisprudență Contracte → |
|---|
