Convenţie de credit. Nulitate clauze. Comision de rambursare. Restituirea sumelor deja achitate.
| Comentarii |
|
Tribunalul BUCUREŞTI Decizie nr. 2613 din data de 21.06.2013
Recurs
1. Convenție de credit. Nulitate clauze. Comision de rambursare. Restituirea sumelor deja achitate.
- Cpc-art.312
- Lg. 193/2000 - art. 13, art 6
Contractul de credit reprezintă o varietate a împrumutului de consumație de drept comun, cu o serie de trăsături diferențiate, cu consecințe semnificative și în planul efectelor produse. Convenția de credit este un contract consensual, încheierea valabilă producându-se din momentul realizării acordului de voință al părților, fiind un act juridic cu executare dintr-o dată, astfel că restituirea prestațiilor efectuate în baza acestuia este admisibilă.
TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A CIVILĂ
DECIZIA CIVILA NR. 2613 din 21.06.2013
Prin sentința civilă nr. 5257/06.04.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. 18255.01/300/2009 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții E M și E M-A în contradictoriu cu pârâta SC V R SA, a constatat nulitatea clauzelor prevăzute în art.3.11 din "Condițiile generale" și art.5 lit.g din "Condițiile speciale" ale convenției de credit nr.081645/11.01.2007 și a dispus eliminarea din convenție a acestor clauze, a fost obligată pe pârâtă să deducă din valoarea creditului, suma de 1.351,88 euro, prin compensare, fără perceperea comisionului de rambursare în avans, a fost obligată pârâta să deducă din valoarea creditului, suma de 277,69 euro, a fost respinsă cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că între reclamanții E M și E M-A, în calitate de împrumutați, și pârâta S.C. V R S.A., în calitate de bancă, s-a încheiat convenția de credit nr. 0081645/11.01.2007, având ca obiect acordarea unui credit de 37.500 EUR, cu obligația rambursării în 360 de luni.
In cuprinsul art.5 lit. g din Condițiile speciale ale convenției, se reglementează comisionul de rezervă și se prevede că acesta este de 1,85%
p.a., calculat conform pct.3.11 din Condițiile generale și datorat lunar, la scadența anuităților; comisionul de rezervă se aplică pentru o perioadă de
maximum 24 de luni, începând cu data utilizării creditului, dar cel mai târziu până la data de 31.12.2008; Banca își rezervă dreptul de a modifica în mod
corespunzător valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision, în cazul în care obligațiile sau condițiile impuse de Banca Națională a României cresc/se
diminuează/se elimină. Totodată, in cuprinsul pct. 3.11 din Condiții generale ale convenției, se prevede: "comisionul de rezerva este datorat ca urmare a
obligației băncii de a constitui rezerva minima obligatorie la B N a României.
Valoarea comisionului de rezerva este stabilita in funcție de valoarea obligației băncii. Banca își rezerva dreptul de a modifica in mod corespunzător valoarea
sau perioada de aplicare a acestui comision, in condițiile in care obligația băncii fata de Banca Naționala a României creste/se diminuează/se elimina."
Prin sentința civilă nr.9941/16.12.2009 a Judecătoriei Sectorului 2 a fost admisă sesizarea formulată de reclamanta A.N.P.C. - I.R.P.C. București,
împotriva pârâtei V S.A., s-a constatat existența clauzelor abuzive cuprinse în art.3 litd, art.5 lita și g din Condițiile speciale și cele cuprinse în art.3.11 din Condițiile generale în convenția de credit nr.0081645/11.01.2007, încheiată de pârâtă cu numiții E M și EM A, iar pârâta a fost obligată să modifice contractul, în sensul înlăturării clauzelor abuzive. Sentința a devenit irevocabilă prin respingerea, prin decizia nr.367/03.02.2011 a Tribunalului București - Secția a
IX-a, a recursului declarat de pârâta V S.A.
Deși reclamanții E Mși E M A nu au avut calitatea de părți în cauza soluționată prin sentința civilă nr.9941/16.12.2009 a Judecătoriei Sectorului 2,
această hotărâre își exercită puterea de lucru judecat în prezenta cauză, fiind prezumată a exprima adevărul. Acest efect al hotărârii judecătorești menționate
dispensează instanța de obligația de a analiza argumentele expuse de părți în susținerea, respectiv combaterea caracterului abuziv al clauzelor înscrise la art.3.11 din "Condițiile generale" și art.5 lit.g din "Condițiile speciale" ale convenției de credit nr.081645/11".01.2007.
Potrivit dispozițiilor art.6 din Legea nr. 193/2000, "clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua".
Textul legal menționat consacră sancțiunea nulității clauzelor abuzive, constând în lipsirea acestora de efecte juridice.
In raport de aceste considerente, instanța a dispus anularea clauzelor înscrise la art.3.11 din "Condițiile generale" și art.5 lit.g din "Condițiile speciale" ale convenției de credit nr.081645/11.01.2007.
întrucât reclamanții și-au exprimat acordul pentru continuarea convenției de credit nr.081645/11.01.2007 prin chiar modul în care au formulat petitul acțiunii, iar această continuare este posibilă în lipsa clauzelor constatate ca abuzive și anulate, instanța va dispune eliminarea din contract a acestor clauze.
Pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamanți, pentru restabilirea situației anterioare și pentru înlăturarea tuturor consecințelor patrimoniale produse de clauzele abuzive lovite de nulitate, instanța a obligat pârâta să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de rezervă de la încheierea convenției și până la data de 29.12.2008, în cuantum de 1.351,88 euro, prin compensare, fără perceperea comisionului de rambursare în avans.
De asemenea, pârâta a fost obligată să deducă din valoarea creditului suma de 277,69 euro, reprezentând comisionul de rezervă pe care 1-a perceput în perioada 26.01.2009 - 26.05.2009, conform graficului de rambursare, dar pe care reclamanții nu l-au achitat.
în ceea ce privește acțiunea în restituirea prestațiilor, aceasta este întemeiată pe plată nedatorată, ca urmare a dispariției fundamentului executării prestației reclamantului, prin declararea nulității clauzelor contractuale în baza cărora reclamantul și-a executat obligațiile.
Totodată, în conformitate cu art.274 C.pr.civ., instanța a constatat că, deși pârâta a căzut în pretenții, iar reclamanții au solicitat obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, reclamanții nu au dovedit efectuarea cheltuielilor pretinse.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC V RSA solicitând admiterea recursului, schimbarea în parte a sentinței atacate, iar, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către E Mși EM- A cu privire la capetele de cerere referitoare la restituirea sumelor achitate de către reclamanții - intimați cu titlu de comision de rezervă, având în vedere următoarele:
Prima instanță în mod greșit a dispus restituirea prestațiilor/ sumelor încasate cu titlu de comision de rezervă achitate de către reclamanții - intimați în baza Convenției de credit nr. 0081645/11.01.2007:
Susține recurenta că anularea clauzelor indicate nu poate produce efecte retroactive, față de caracterul succesiv al prestațiilor.
Arată recurenta că admiterea acestei acțiuni nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate. Contractele de credit reprezintă contracte cu executare succesivă, astfel cum se prevede și în doctrină (F D - Tratat De Drept Civil. Contracte Speciale. Voi. III), în cazul împrumutului de consumație intervine rezilierea, specifică Contractelor cu executare succesivă și nu rezoluțiunea specifică Contractelor cu executare dintr-o dată, deoarece obligația împrumutatului se execută în timp, prin rate succesive, însă și obligația împrumutătorului de a lăsa la dispoziția celui dintâi suma de bani, se întinde, de asemenea, pe toată durata contractuală; astfel, ambelor părți,
Pentru aceste motive, instanța, în baza art. 1 alin. 1, 2, art. 7 alin. 1 Decretul nr. 167/1958, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în privința creanțelor aferente perioadei septembrie 2007 - noiembrie 2007 și" pe cale de consecință, a respins cerere de obligare a debitoarei la plata contravalorii de folosință în cuantum de 3361, 18 lei, a TVA-ului aferent în cuantum de 663,24 lei, a majorărilor de întârziere în cuantum de 1729,32 lei aferente contravalorii folosinței și a sumei de 85,46 lei majorări de întârziere aferente TVA-ului restant, ca prescrisă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, la data de 06.06.2007, părțile au încheiat convenția nr. 2550 intitulată fișă de calcul, prin care reclamantul a dat pârâtei în folosință spațiul în suprafață totală de 74,21 mp situat în B, str.B, nr. , contra sumei lunare de 519,47 euro plus TVA, calculată conform anexei 4 a HCGMB nr.32/2007
Pârâta și-a asumat prin această convenție obligația de a achita contravaloarea folosinței spațiului până cel mai târziu pe data de 30 ale lunii, pentru luna în curs, urmând să datoreze penalități de întârziere de 0,2% pe zi, pentru situațiile de neplată la termen.
Instanța, având în vedere data încheierii convenției, respectiv 06.06.2007, în baza art. 6 alin. 2 Legea 287/2009 (Noul Cod Civil), constată că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod civil.
Prin prezenta acțiune, reclamanta a invocat încălcarea de către pârâtă a obligației de plată a sumei de 15157,26 lei reprezentând contravaloare folosință spațiu aferentă perioadei decembrie 2007 - iunie 2008 și 7272,58 euro pentru perioada iulie 2008 - august 2009, 2879,88 lei reprezentând TVA aferent perioadei decembrie 2007 - iunie 2008 și 1381,80 euro pentru perioada iulie 2008 - august 2009.
Făcând aplicarea în cauză a principiilor răspunderii contractuale, instanța reține că reclamanta a făcut dovada dreptului său de creanță prin depunerea convenție nr. 2550/06.06.2007, astfel încât în privința pârâtei a devenit aplicabilă prezumția de neexecutare culpabilă a obligației asumate, prezumție pe care aceasta nu a înlăturat-o dovedind executarea sau existența cauzei străine exoneratoare de răspundere, conform art. 1082-1083 Cod civil.
Pentru considerentele mai sus arătate instanța, în baza dispozițiilor art. 969 -art. 970 Cod civil, potrivit cărora obligațiile contractuale legal asumate au putere de lege între părțile contractante, constatând că pretențiile reclamantului referitoare la debitul principal în cuantum de 15157,26 lei reprezentând contravaloarea folosință spațiu aferentă perioadei decembrie 2007 - iunie 2008 și de 7272,58 euro pentru perioada iulie 2008 - august 2009, de 2879,88 lei reprezentând TVA aferent perioadei decembrie 2007 - iunie 2008 și de 1381,80 euro pentru perioada iulie 2008 - august 2009 sunt întemeiate, a dispus obligarea pârâtei la plata acestor sume. Plata sumelor exprimate în euro se va face în lei la cursul BNR din data plății.
Ca urmare a neachltării la termen de către pârâta a contravalorii folosinței spațiului, reclamantul în baza contractului, a înțeles să solicite și majorări în cuantum de 3925,55 lei aferente contravalorii folosinței spațiului pentru perioada septembrie 2007 - iunie 2008 și 3076,71 euro pentru perioada iulie 2008 - august 2009 și 189,81 lei reprezentând majorări de întârziere aferente TVA restant pentru perioada septembrie 2007 - iunie 2008 și 293,56 euro pentru perioada iulie 2008 - august 2009.
Instanța, constatând că pârâta nu a achitat debitul principal, la termen, în temeiul clauzei penale inserate de părți în contract și în baza art. 969 Cod civil, a obligat pârâta la plata către reclamant a penalităților solicitate, urmând că sumele exprimate în euro să fie achitate în echivalent în lei la cursul BNR de la data plății.
respectiv atât împrumutaților, cât și împrumutătorului le revin obligații care se execută în timp, succesiv.
Conform teoriei generale a obligațiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă, nu poate produce efecte retroactive. Acest fapt se explică, prin imposibilitatea uneia dintre părți de a returna folosința asigurată de cealaltă parte.
Această excepție de la principiul restitutio in integrum este pe deplin aplicabilă și în cazul contractelor de credit încheiate de bancă. Astfel cum un chiriaș nu poate restitui folosința unui bun de care s-a bucurat, tot astfel, nici debitorul nu poate restitui echivalentul folosinței sumelor de bani puse la dispoziție în schimbul clauzei referitoare la comisionul de rezervă.
In situația în care numai Banca ar fi obligată la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situație inechitabilă, caracterizată juridic de îmbogățirea fără justă cauză a clienților. Patrimoniul acestora s-ar îmbogăți cu sumele de bani echivalente clauzelor eliminate, în timp ce patrimoniul băncii nu s-ar reîntregi cu echivalentul folosinței sumelor acordate prin contractul de credit.
De altfel, însăși Legea 193/2000 prevede la art. 13 faptul că sancțiunea care intervine în cazul încălcării prevederilor acesteia este "modificarea clauzelor contractuale, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese ". Deoarece părțile nu au solicitat desființarea contractului (probabil din cauza efectului imediat al necesității rambursării în totalitate a creditului, în caz de reziliere), în ipoteza în care clauzele s-ar considera nelegale, singurul efect pe care instanța îl poate da eventualei sancțiuni pe care ar găsi-o aplicabilă este modificarea pentru viitor a acestora.
In consecință, instanța învestită cu soluționarea prezentei cauze este competentă doar să stabilească limitele unui nou cadru contractual, pe care ambele părți au libertatea să îl accepte sau nu.
Recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, schimbarea în parte a Sentinței atacate și respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către E Mși E M - A, cu privire la capetele de cerere privind restituirea sumelor achitate de către reclamanții - intimați cu titlu de comision de rezervă cu cheltuieli de judecată.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm. Cod Proc. Civ., precum și celelalte dispoziții legale la care s-a făcut referire în cuprinsul prezentei.
Intimații-reclamanți E M și E M-A au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, si obligarea recurentei parate la plata cheltuielilor de judecata.
Examinând hotărârea atacată în raport de înscrisurile dosarului și de motivele invocate de recurenta-parata SC V R SA, văzând și disp. art.304 pct.9 Cpc, tribunalul apreciază ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 5257 din 06.04.2012 pronunțata in dos. nr. 18355.01/300/2009 de către Judecătoria Sectorului 2 București, pentru următoarele considerente:
Tribunalul apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ținând seama de întregul material probator, efectuând o corectă coroborare și apreciere a probelor, precum și o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente.
Prin urmare, tribunalul reține că motivul de recurs referitor la faptul că instanța de fond în mod greșit a dispus restituirea prestațiilor/sumelor încasate ci titlu de comision de rezervă, convenția de credit fiind un contract cu executare succesivă, este neîntemeiat.
Astfel, în ceea ce privește caracterele juridice ale contractului de credit tribunalul apreciază că acest act juridic reprezintă o varietate a împrumutului de consumație de drept comun, cu o serie de trăsături diferențiate, cu consecințe semnificative în planul efectelor produse. Astfel, în timp ce împrumutul de consumație este un contract real, producând efecte din momentul remiterii în proprietate a bunului/sumei de bani, convenția de credit constituie un contract consensual, încheierea sa valabilă producându-se din momentul realizării acordului de voință al părților. Acest aspect rezultă din faptul că, ulterior semnării convenției de credit, dar anterior remiterii propriu-zise a sumei de bani, contractul de credit produce efecte juridice, banca fiind îndreptățită să perceapă un comision de neutilizare (în acest sens art. 3.8. din convenție). In ipoteza împrumutului de consumație, până la data remiterii bunului ce face obiectul acestuia sau a sumei de bani, actul juridic nu este încheiat, predarea fiind necesară pentru însăși formarea contractului. Prin urmare, în timp ce în cazul convenției de credit, obligația băncii de remitere a suinei de bani acordate cu titlu de credit izvorăște din contract, în cazul împrumutului de consumație, aceasta nu reprezintă o obligație contractuală, ci o condiție de formare valabilă a actului juridic. Din acest considerent, împrumutul de consumație este un contract unilateral, implicând obligații numai în sarcina împrumutatului și anume de restituire a bunului/sumei și eventual de plată a dobânzii, fără a exista în patrimoniul împrumutătorului vreo obligație contractuală, în timp ce convenția de credit este un contract sinalagmatic, din care rezultă și obligația băncii de a remite suma de bani și dreptul său corelativ de a percepe comisionul de neutilizare.
Calificarea juridică a unui act ca fiind cu executare dintr-o dată sau cu executare succesivă este dată de modalitatea de executare a prestațiilor ce incumbă părților. Astfel, în ipoteza în care contractul este sinalagmatic pentru a putea fi calificat cu executare succesivă este necesar ca ambele prestații să aibă acest caracter, executarea lor durând în timp, nefiind suficient ca numai una dintre prestații să aibă caracterul vizat (spre exemplu, în cazul contractului de întreținere, sancțiunea aplicabilă acestuia în situația neexecutării culpabile a obligației debitorului, fiind rezoluțiunea - sancțiune caracteristică contractelor sinalagmatice cu executare uno ictu, iar nu rezilierea -sancțiune caracteristică contractelor sinalagmatice cu executare succesivă, din moment ce obligația creditorului este cu executare dintr-o dată, iar numai obligația debitorului este cu executare succesivă). Pe altă parte, în ipoteza contractului unilateral, când singura obligație este cu executare succesivă, acesta va fi calificat cu acest titlu (spre exemplu, în cazul contractului de împrumut de consumație, sancțiunea aplicabilă în situația neexecutării culpabile a obligației debitorului, fiind rezilierea, iar nu rezoluțiunea).
Pentru aceste motive, tribunalul consideră că actul juridic încheiat între părți este un act juridic cu executare dintr-o dată, neputând fi calificat cu executare succesivă, din moment ce obligația băncii de a remite suma de bani este cu executare dintr-o dată, iar nu succesivă, considerent pentru care restituirea prestațiilor efectuate în baza acestuia este admisibilă.
Pe cale de consecință, tribunalul, în temeiul art. 312 Cpc, va respinge recursul formulat de către recurenta-parata SC V R SA, împotriva sentinței civile nr. 5257/06.04.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr.
18355.01/300/2009, in contradictoriu cu intimații-reclamanți E M și E M A, ca nefondat.
în ceea ce privește cererea intimaților de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul o va respinge ca neîntemeiată, față de faptul că nu au dovedit efectuarea acestor cheltuieli de judecată.
| ← Nulitate act juridic. Autoritatea de lucru judecat | Contravaloare folosinţă spaţiu. Prescripţia dreptului... → |
|---|
