Nulitate act juridic. Autoritatea de lucru judecat
Comentarii |
|
Tribunalul BUCUREŞTI Sentinţă civilă nr. 5316 din data de 04.07.2013
Dosar nr. 31406/3/2011
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
SECȚIA A-VI-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr.5316
Ședința publică de la 04 Iulie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE V E P
Grefier R B
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamantul S S și pe pârâții SC M SA, A P V A S, M F P, SC N E SRL S, SC D S SRL S având ca obiect nulitate act juridic.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.06.2013, au fost consemnata în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.07.2013, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VI a Comercială sub nr. 13054/3/3 aprilie 2008 reclamantul S S a chemat în judecată pârâții A M P A S (PAS) S, M comitetului de inițiativă PAS M S: B C, M Emilia, I I, Ț G, V N, D I, R M, L F, C G, G S, G P, B I, P V, C S, C C, M C, F S, ȚS, G C, Babiuc S, I L, V A, S F, SC M SA, A pV A S si M F P solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea absolută a actelor constitutive ale A ,,M";- P A S S, respectiv procesul verbal de constituire asociație nr.4429/1994, act constitutiv al asociației nr. 15858/1994, statutul asociației nr.15858/1994, nulitatea absolută a contractului de vânzare -cumpărare acțiuni nr.84/1995, nulitatea absolută a contractului nr.317/1995, nulitatea absolută a actului adițional la contractul de vânzare-cumpărare nr.317/22.06.1995, nulitatea absolută a procesului verbal nr.244/380 din 29.02.2000, nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.SV6/22.02.2000, constatarea existenței dreptului de proprietate asupra acțiunilor SC M SA S pentru cei 1.500 de salariați ai SC M SA S deponenți de certificate la FPP și plătitori ai acțiunilor SC MSA S precum și distribuirea acțiunilor SC M SA S celor 1500 de Salariați SC M SA S.
In motivarea cererii reclamantul a arătat că este salariat al SC M SA S începând cu anul 1979 și în același timp deponent de certificate la FPP pentru cumpărare acțiuni și de numerar pentru cumpărare acțiuni de la FPS în cadrul programului de privatizare prin metoda M a societății. În anul 1991 s-a înființat SC M SA S având acționar unic Statul Român, capitalul social fiind în valoare de 101 milioane lei împărțit în 20.200 acțiuni în valoare de 5 000 lei fiecare. Prin actul de transmitere nr. 9743/1992 Statul Român a transmis FPP 30% din capitalul social, reprezentând 26.789 acțiuni în valoare minimală de 10.000 lei fiecare și respectiv FPS 70% din capitalul social reprezentând 62.367 acțiuni în valoare nominală de 10.000 lei fiecare.
La data de 17 noiembrie 1994 capitalul social s-a majorat la suma de 6.297.475.000 lei.
Deși cap.III din Legea nr.77/1994 (art.5-12) instituie norme imperative în vederea constituirii asociatiei, aceste prevederi imperative ale legii nu au fost respectate. Astfel, anterior datei de 26 august 1994 nu s-a ales un comitet de inițiativă format din 3-7 membrii înregistrat la consiliul de administrație al societății care să elaboreze proiectul de statut al Asociației și care să solicite și să primească cereri de admitere în asociație a salariaților SC M SA. La data de 26 august 1994 nu putea avea loc în mod legal constituirea A PAS M întrucât nu se împlinise numărul de salariați prevăzut de lege pentru constituirea asociației.
Contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate cu FPS și FPP de asociația P M S sunt lovite de nulitate absolută fiind încheiate de o persoană juridică fără capacitate de exercițiu și folosință pentru cumpărarea, plata și distribuirea de acțiuni în sistemul de privatizare MEBO.
La termenul din 8 mai 2008 pârâții SC M SA și AVAS au depus la dosar întâmpinare .
La termenul din 12 iunie 2008 reclamantul a depus la dosar cerere de renunțare la judecată împotriva pârâților persoane fizice.
La termenul din 11 septembrie 2008 instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția necompetenței materiale.
Prin sentința comercială nr. 8944/11.09.2008 Tribunalul București- Secția a VI-a Comercială a declinat competența de soluționarea a cauzei privind pe reclamantul S S, in contradictoriu cu pârâtele A M P A S P, M comitetului de inițiativă P M S: B C, M E, I I, Ț G, V N, D I, R M, L F, C G, G S, G P, B I, P V, C S, C C, M C, F S, Ț S, G C, B S, I L, V A, S F, SC M SA, A P V ACTIVELOR STATULUI, si MF P, în favoarea Jud S.
Pe rolul judecătoriei Suceava cauza a fost înregistrată sub nr. 13054/3/20.10.2008.
La termenul din 15.01.2009 instanța a invocat excepția necompetenței materiale.
Prin sentința civilă nr. 394/29.01.2009 pronunțată de Judecătoria Suceava instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei la Tribunalul Suceava - Secția Comercială.
Prin sentința nr. 1740/26.10.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția Comercială de contencios Administrativ și Fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale și competența a fost declinată la Judecătoria Suceava. S-a constatat conflictul negativ de competență și a fost Curtea de Apel Suceava în vederea soluționării acestui conflict.
Prin sentința nr. 1 pronunțată de către Curtea de Apel Suceava - Secția Comercială de Contencios Administrativ și Fiscal a fost admisă sesizarea. conflictului negativ de competență, ivit între Tribunalul Suceava - Secția Comercială de Contencios Administrativ și Fiscal și Judecătoria Suceava și a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.
împotriva acestei sentințe reclamantul S S a formulat recurs.
Prin decizia nr. 2979/28.09.2010 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție Secția Comercială în dosarul 5783/1/2010 a fost respins ca nefondat recursul declarat de către reclamant.
In stabilirea competentei s-a reținut ca obiectul principal al acțiunii este constatarea nulității absolute a actelor constitutive a A P M. In consecința celelalte capete de cerere au caracter subsidiar, iar competenta aparține judecătoriei potrivit art. 15 din codul de procedura civila, raportat la art. 10 din legea 77/1994.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 18.01.2010 sub numărul de dosar 558/314/2010.
La termenul din 20.01.2011 reclamantul S S a arătat că în temeiul art. 132 Cod procedură civilă înțelege să își restrângă acțiunea doar la capetele de cerere formulate în materie comercială în sensul că solicită constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare imobile, acțiuni, etc, încheiate de către SC M SA S cu începere din 2.09.1999 și până în prezent, și a contractelor de credit încheiate de SC M SA S pentru aceeași perioadă
Prin sentința civilă nr. 528/03.02.2011 Judecătoria Suceava a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Tribunalului București - Secția Comercială .
Cauza a fost reînregistrată sub nr. 13054/3/2008. La termenul din 28.04.2011, față de dispozițiile art. 961 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești instanța a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului serviciului registratură pentru repartizare aleatorie.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul instanței sub nr. 31406/3/29.04.2011.
La termenul din 29.11.2012 reclamantul a depus la dosar precizări la acțiune formulate în contradictoriu și cu SC N E SRL și SC D S SRL, prin care a arătat că înțelege să invoce nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC M SA și SC D S SRL , autentificat sub nr. 7076/29.12.2005 și a contractului de vânzare -cumpărare încheiat între SC M SA și SC N E SRL autentificat sub nr. 348/25.01.2006.
În motivare s-a arătat că prin aceste contracte de vânzare-cumpărare s-au vândut imobile, terenuri și construcții din capitalul social al societății, fără a exista aprobarea Adunării Generale Extraordinare a acționarilor, încălcându-se astfel și dispozițiile art.115 din Legea nr.31/1990.
Contractele de vânzare-cumpărare de terenuri nr.7076 din 20.12.2005 și nr.348 din 25.01.2006 sunt lovite de nulitate absolută
fiind încheiate de către administratorul societății la acea vreme, ing. B C, cu încălcarea normelor imperative prevăzute de art.322 din OUG nr.88/1997, art.115 din Legea nr.31/1990, art.207 din Legea nr.31/1990 și cu încălcarea art.26 (4) din OUG nr.88/1997.
În consecință AGA din 26.04.2005 (chiar nelegal constituită) nu a aprobat vânzarea de terenuri ce fac parte din capitalul social al societății, ci doar active neperformante, altele decât bunuri aflate în capitalul social al societății.
Cum niciodată nu a existat o adunare generală extraordinară legal constituită, care să aprobe reducerea capitalului social al S.C. M S.A. Suceava (prin vânzarea de terenuri și imobile) procesul verbal de licitație nr.5383/17.11.2005 (referitor la parcelele de teren nr.192/31 și nr.192/22) și procesul verbal de licitație nr.5996/29.12.2005 (referitor la parcelele de teren nr. 1092/39, nr. 1092/41 și nr. 1092/42) cât și contractele de vânzare-cumpărare nr.7076/29.12.2005 încheiat cu S.C. D S S.R.L. și nr.348/25.01.2006 încheiat cu S.C. N ES.R.L. pentru aceste terenuri sunt lovite de nulitate absolută.
Vânzarea de terenuri către S.C. N E S.R.L. reprezentată de Dl. S A conform împuternicirii din 21.12.2005 este lovită de nulitate absolută și sub aspectul conflictului de interese dintre acesta și S.C. M SA, Dl. S A îndeplinind funcția de administrator al S.C. M S.A. conform încheierii ORC nr.5364/11.11.2002, astfel încât ilicitul și nelegalitatea operațiunii de vânzare de terenuri este evidentă, administratorul Buzdugan Cornelia vânzând terenuri din capitalul social al societății fără aprobarea AGA extraordinară unui fost administrator, în detrimentul tuturor acționarilor, diminuând astfel în mod nelegal valoarea nominală a acțiunilor salariaților societății.
La data de 16.01.2013 pârâta SC M SA a depus la dosar întâmpinare.
Pârâta a invocat excepția de netimbrare, cu motivarea că cererea nu a fost timbrată , excepția necompetenței teritoriale, cu motivarea că atât reclamantul cât și pârâții își au domiciliul, respectiv sediul în Suceava și excepția autorității de lucru judecat, cu motivarea că reclamantul a mai înaintat o acțiune similară prin care a solicitat anularea proceselor verbale de licitație și a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu pârâtele din prezenta cauză, SC D S SRL și N E SRL ce a făcut obiectul dosarului nr. 188/com/caf/2006 la Tribunalul Suceava și al dosarului nr. 240/39/2007 la Curtea de Apel Suceava și Înalta Curte de Casație și Justiție .
La termenul din 24.01.2013 reclamantul a depus la dosar precizări la acțiune prin care a arătat că invocă nulitatea absolută a licitațiilor din data de 17.11.2005 și 29.12.2005 și următoarele contracte de vânzare-cumpărare: contractul de vânzare-cumpărare încheiat între S.C. M S.A. S (în cadrul căreia dețin 3,8% din acțiuni) și S.C. D S S.R.L. S, autentificat sub nr.7076 din 29.12.2005, prețul vânzării (la data licitației din 17.11.2005) fiind de 850.000 lei, inclusiv TVA și contractul de vânzare-cumpărare încheiat între S.C. M S.A. S (în cadrul căreia dețin 3,8% din acțiuni) și S.C. N E S.R.L. Suceava, autentificat sub nr.348 din 25.01.2006, prețul vânzării (la data licitației din 29.12.2005) fiind de 420.000 lei, plus TVA.
În motivare s-a arătat că la data promovării acțiunii, în constatarea nulității absolute a licitațiilor și a contractelor de vânzare-cumpărare, aceste acțiuni erau considerate cereri neevaluabile în bani, taxa judiciară de timbru fiind stabilită în art.3 din Legea nr. 146/1997 cu o sumă fixă, pe care reclamantul a achitat-o.
Art.2 alin.11 a fost introdus prin art.1 din OUG nr.212/2008, ulterior promovării acțiunii mele în justiție, în constatarea nulității absolute a licitațiilor și a celor două acte juridice.
În consecință, în virtutea principiului "legea civilă nu retroactivează", apreciez că, în speță, nu sunt aplicabile prevederile art.2 alin.11 introdus prin art.1 din OUG nr.212/2008.
În subsidiar, în condițiile instanța va aprecia că prezenta acțiune cade sub incidența acestei modificări ulterioare introducerii acțiunii, în temeiul art.21 alin.1 din Legea nr.146/997 raportat la art.211 și art.212, se solicită reducerea taxei judiciare de timbru și amânarea la plată a acestei taxe, sau eșalonarea plății acestei taxe pe parcursul a cel mult doi ani.
În ceea ce privește temeiul de drept al acțiunii, s-a arătat că prin aceste contracte de vânzare-cumpărare s-au vândut imobile, terenuri și construcții din capitalul social al societății, fără a exista aprobarea Adunării Generale Extraordinare a acționarilor, încălcându-se astfel și dispozițiile art.115 din Legea nr.31/1990.
Contractele de vânzare-cumpărare de terenuri nr.7076 din 20.12 2005 și nr.348 din 25.01.2006 sunt lovite de nulitate absolută fiind încheiate de către administratorul societății la acea vreme, ing. Buzdugan Cornelia, cu încălcarea normelor imperative prevăzute de art.322 din OUG nr.88/1997, art.115 din Legea nr.31/1990, art.207 din Legea nr.31/1990 și cu încălcarea art.26 (4) din OUG nr.88/1997.
În consecință AGA din 26.04.2005 (chiar nelegal constituită) nu a aprobat vânzarea de construcții și terenuri ce fac parte din capitalul social al societății, ci doar active neperformante, altele decât bunuri aflate în capitalul social al societății, așa cum rezultă neîndoielnic din Hotărârea AGA anexată.
Cum niciodată nu a existat o adunare generală extraordinară legal constituită, care să aprobe reducerea capitalului social al S.C. M S.A. S (prin vânzarea de terenuri și imobile) procesul verbal de licitație nr.5383/17.11.2005 (referitor la parcelele de teren nr. 192/31 și nr. 192/22) și procesul verbal de licitație nr.5996/29.12.2005 (referitor la parcelele de teren nr. 1092/39, nr. 1092/41 și nr. 1092/42) cât și contractele de vânzare-cumpărare nr.7076/29.12.2005 încheiat cu S.C. D SS.R.L. și nr.348/25.01.2006 încheiat cu S.C. N E SRL. pentru aceste terenuri sunt lovite de nulitate absolută si sub incidența art.146 din Legea nr.31/1990.
Vânzarea de terenuri către S.C. N E S.R.L, reprezentată de Dl. S A conform împuternicirii din 21.12.2005, este lovită de nulitate absolută și sub aspectul conflictului de interese dintre acesta și S.C. M S.A., Dl. S A îndeplinind funcția de administrator al S.C. M S.A. conform încheierii ORC nr.5364/ 11.11.2002, astfel încât ilicitul și nelegalitatea operațiunii de vânzare de terenuri este evidentă, administratorul B C vânzând terenuri din capitalul social al societății fără aprobarea AGA extraordinară unui fost administrator, în detrimentul tuturor acționarilor, diminuând astfel în mod nelegal valoarea nominală a acțiunilor salariaților societății.
Nulitatea absolută a actelor rezidă, înainte de orice, din faptul că Asociația P.A.S. M S.A. S s-a înregistrat ca persoană juridică în temeiul Legii nr.21 /1924 cu doar 23 de salariați și nu în temeiul Legii nr.77/1994, care, conform art.8, prevedea înființarea P.A.S. cu minim 30% din numărul total de 1.500 de salariați, respectiv 705 salariați.
La termenul din 21.02.2013 instanța a pus în vedere reclamantului să timbreze cererea cu sumele de 18.962 lei, taxă judiciară de timbru și 7,06 lei timbru judiciar . Reclamantul a depus la dosar cerere de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, admisă de instanță prin încheierea pronunțată la data de 21.03.2013.
Pârâta SC D S SRL a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția puterii de lucru judecat față de soluția de respingere a acțiunii formulate de reclamant în dosarul nr. 1881/com/caf/2006, soluție menționată de Curtea de Apel Suceava și Înalta Curte de casație și Justiție, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii, solicitând, de asemenea obligarea reclamantului la plata sumei de 5000 lei, cheltuieli de judecată , reprezentând cheltuieli de judecată - contravaloare deplasare la instanțe la termenele de judecată și cheltuieli de cazare și masă.
Pârâta SC N E SRL a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale , cu motivarea că pârâta are sediul în Suceava, și excepția autorității de lucru judecat , cu motivarea că reclamanta a mai formulat o astfel de acțiune cu același obiect și aceleași părți, care a fost soluționate de Tribunalul Suceava, în apel de Curtea de Apel Suceava și în recurs de Înalta Curte de casație și Justiție , iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii.
La termenul din 18.04.2013 reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Reclamantul a solicitat respingerea excepției de netimbrare, cu motivarea că în cauză sunt aplicabile prevederile OUG nr. 51/2008.
În privința excepției necompetenței teritoriale reclamantul a solicitat respingerea acestuia , cu motivarea că în cauză este pârâta și AVAS, astfel încât competența materială și teritorială aparține Tribunalului București.
Reclamantul a solicitat și respingerea excepției autorității de lucru judecat, cu motivarea că obiectul prezentei cauze (nulitatea absolută a actelor juridice) și temeiul juridic al prezentei cauze sunt diferite de obiectul și temeiul juridic al cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. 1881/com/caf/2006.
S-a arătat că prin întâmpinarea formulată, intimata S.C. DS S.R.L. S face o retrospectivă a unor cauze ce s-au judecat între părți, în perioada 2006-2008 și care au avut ca obiect anularea proceselor verbale de licitație și anularea contractelor de vânzare cumpărare, invocând, de asemenea, autoritatea de lucru judecat în baza
hotărârilor pronunțate.
Această excepție urmează a fi respinsă ca nefondată pentru aceleași motive invocate mai sus.
SC D S SRL precizează că este cumpărător de bună credință și că bunurile imobile pe care le-a achiziționat nu au depășit 1/2 din valoarea contabilă a activelor societății și că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art.146 din Legea nr.31/1990, care abilitează administratorii să înstrăineze active bunuri imobile fără aprobarea AGA, dacă acestea nu depășesc jumătate din valoarea contabilă a activelor societății.
Deosebit, pârâta a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată pentru deplasări, cazare și masă la termenele de judecată la Tribunalul București.
Aprecierea pârâtei precum că administratorul putea vinde imobile din capitalul social al societății, fără aprobarea AGA, este netemeinică și nefondată.
În bilanțurile contabile din 31.12.2004 și 31.12.2005, aceste imobile apar înregistrate la punctul "Capital subscris vărsaf în valoare de 629.748 lei ron, nefiind reevaluate conform prevederilor HG nr.500/1994, vânzarea fiind lovită de nulitatea absolută, luând în considerarea și aspectul că bunurile imobile din capitalul social al societății nu puteau fi
înstrăinate decât după reevaluarea lor contabilă și numai după ce s-ar fi obținut aprobarea AGA prin hotărâre adoptată cu majoritate de voturi.
Structura acționariatului la data vânzării era compusă din asociația P.A.S. "M" S și A.V.A.S., care dețineau în baza acțiunilor nominale, capitalul social compus din imobilele ce au fost comercializate ilicit.
Aprecierea pârâtei precum că administratorul societății ar fi putut vinde bunuri imobile din capitalul social al societății, fără aprobarea AGA (membrii P.A.S. și A.V.A.S.), nu poate fi primită, întrucât prin aceasta s-ar încălca dreptul la asociere al persoanelor fizice și al statului român, reprezentat prin A.V.A.S.
Prin aceste vânzări nelegale, atât reclamantul, în calitate de acționar al societății, cât și statul român prin A.V.A.S. au fost privați de dreptul de proprietate și de dreptul legitim la asociere.
Aprecierea pârâtei precum că în temeiul art.146 administratorii pot înstrăina bunuri proprietatea societății a căror valoare contabilă nu depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor societății fără aprobarea AGA, este nefondată.
Conform acestui articol, administratorul este îndreptățit să înstrăineze bunuri aflate în patrimoniul societății și nicidecum bunuri ce formează capitalul social al societății.
Ori, în speță, bunurile care au făcut obiectul contractelor de vânzare cumpărare fac parte din capitalul social al societății și, în consecință, aceste contracte sunt lovite de nulitate absolută, fiind încheiate cu încălcarea normelor imperative prevăzute de art.322 din OUG nr.88/1997, art.115 din Legea nr.31/1990, art.207 din Legea nr.31/1990 și cu încălcarea art.26 (4) din OUG nr.88/1997.
Pe de altă parte, terenurile care au făcut obiectul vânzării cumpărării nu pot constitui active neperformante, neproductive sau conexe procesului de producție, imobilele terenuri și clădiri vândute făcând parte din capitalul social, nu se poate aprecia că capitalul social al unei societăți este neperformant, neproductiv sau conex procesului de producție.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către pârâtă, acestea sunt nejustificate, exagerate, neprobate și urmează a fi respinse ca nefondate.
La termenul din 27.06.2013 instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Atatului și Ministerul Finanțelor Publice.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București este neîntemeiată și va fi respinsă de instanță în temeiul dispozițiilor art. 7 și 12 din Codul de Procedură civilă, motivat de faptul că în cauză reclamantul a chemat în judecată cinci pârâți, iar doi dintre aceștia - A V A S și M F P - au sediul în București.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Ministerul Finanțelor Publice este întemeiată și va fi admisă de instanță, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea, astfel cum a fost precizată, reclamantul S S a solicitat constatarea nulității absolute a licitațiilor din datele de 17.11.2005 și 29.12.2005 și respectiv a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7076/29.12.2005 la BNP I L încheiat între pârâtele SC M SA și Sc D S SRL și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 348/25.01.2006 de BNP P A încheiat între pârâtele SC M SA și SC N E SRL.
Calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între pârât și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. Având în vedere faptul că pârâții AVAS și Ml F P nu sunt părți în contractul a căror nulitate absolută se solicită a se constata, instanța constată că reclamantul nu a justificat calitatea procesuală pasivă a acestor pârâți.
În consecință, instanța va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții A V A S și M F P ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitatea procesuală pasivă.
Pe excepția activității de lucru judecat instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1201 cod civil este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și contra lor în aceeași calitate.
Rezultă deci că elementele autorități de lucru judecat sunt părțile, obiectul și cauza .
În speță, în cauză prin acțiunea astfel cum a fost precizată reclamantul S S în contradictoriu cu pârâtele M SA, D S SRL și N E SRL ( urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților AVAS și M F P) a solicitat nulitatea absolută a licitațiilor din data de 17.11.2005 și 29.12.2005 și a contractelor de vânzare cumpărare subsecvente, nr. 7076/29.12.2005 încheiat între pârâtele SC M SA și SC D S SRL și nr.348/25.01.2006 încheiat între pârâtele SC M SA și SC N E SRL , invocând drept temei juridic dispozițiile art. 115 și 207 din Legea nr. 31/1990, 322 și 26/4 din OUG nr.88/1997. Totodată, cu privirea la vânzarea către pârâtă a SC N E SRL s-a invocat nulitatea absolută și sub aspectul conflictului de interese al administratorului acesteia, S A, care îndeplinea funcția de administrator al SC M SA, administratorul B C vânzând terenuri din capitalul social al societății fără aprobarea AGA extraordinară unui fost administrator în detrimentul tuturor acționarilor diminuând nelegal valoarea nominală a acțiunilor salariaților societății.
Anterior, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 1881/com/caf/2006 reclamantul S S în contradictoriu cu aceeași pârâți a solicitat constatarea nulității absolute a licitațiilor organizate în luna octombrie și decembrie 2005 de pârâta SC M SA și a contractelor de vânzare -cumpărare încheiate în urma acestor licitații.
În motivare s-a arătat că încălcând prevederile art. 150 alin. 1 din Legea nr.31/199o republicată, administratorul și Consiliul de administrație al S.C. M SA Suceava a organizat în mod fraudulos două licitații în luna octombrie și decembrie 2005 pentru vânzarea unor active - imobile, cămin + magazii și teren aferent, proprietatea societății, tară a obține anterior aprobarea adunării generale extraordinare în condițiile prevăzute la art. 112 din Legea nr. 31/1990.
Conform bilanțului anului 2004 depus la A F Suceava sub nr. 336/27.04.2005, valoarea totală a activelor nete se cifra la data de 31.12.2004 la suma de 22.471.207 mii lei, astfel încât administratorul și consiliul de administrație nu puteau vinde fără aprobarea adunării generale bunuri imobile în valoare mai mare de 2.247.121,70 mii lei.
Bunurile imobile ce au făcut obiectul licitațiilor și a celor două contracte de vânzare - cumpărare depășesc valoarea de 8.000.000 mii lei astfel încât ambele licitații și contractele de vânzare - cumpărare sunt lovite de nulitate absolută.
În ceea ce privește licitațiile organizate în luna octombrie și decembrie 2005, acestea au fost organizate în desfidarea prevederilor legale: nu au fost autorizate de AGA, valoarea de pornire a licitației nu a fost publicată in Monitorul Oficial al României și într-un cotidian de largă circulație, ofertanții nu au depus garanțiile legale pentru înscrierea licitației, nu au depus ofertele în plic închis etc, vânzarea bunurilor imobile de către aceștia făcându-se în mod direct de către administratorul și consiliul de administrație al societății. Prin vânzarea acestor active s-a diminuat patrimoniul societății și în consecință a scăzut în mod serios și valoarea acțiunilor acționarilor din cadrul S.C. M SA S, prin aceste operațiuni nelegale creându-se un prejudiciu însemnat tuturor acționarilor, întrucât din sumele încasate consiliul de administrație a nota plata dividentelor către acționari în condițiile în care sumele încasate vânzări imobiliare sunt destinate retehnologizării societății.
Prin sentința civilă nr.2758/12.10.2006 Tribunalul Suceava Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal a respins ca nefondată cererea, reținând în esență că temeiul legal invocat de reclamant, art. 150 din Legea nr.31/1990 nu este aplicabil, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 146 din Legea nr.31/1990 ( în vigoare la data încheierii proceselor verbale de licitație și-a contractelor).
Sentința a fost menținută prin decizia nr.68/02.07.2007 pronunțată în dosarul nr.240/39/2007 de Curtea de Apel Suceava Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal .
Împotriva deciziei a formulat recurs apelantul reclamant.
Prin decizia nr.1411/09.04.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție- Secția Comercială a respins recursul.
În considerente s-a reținut că instanțele au aplicat dispozițiile art. 146 din Legea nr.31/1990 care prevede că administratorii pot înstrăina active fără aprobarea AGA, dacă acestea nu depășesc jumătate din valoarea contabilă a activelor societății. În ceea ce privește critica referitoare la confuzia între valorificarea activelor neperformante și vânzarea de imobile, terenuri sau clădiri s-a constatat că nu există nicio confuzie, deoarece un activ neperformant poate include terenuri sau construcții. Esențial este că activele imobilizate sunt transformate prin vânzare în lichidități necesare funcționării societății susținând performanțele acesteia și nu rămânând imobilizate și neperformante. Textul art. 146 din Legea nr. 31/1990 se referă la active și vânzările în litigiu nu au depășit jumătate din valoarea contabilă a activelor. Nefiind necesară aprobarea AGA nu s-au mai analizat motivele referitoare la ce fel de adunare era competentă, AGA ordinară sau extraordinară. S-a mai reținut totodată faptul că nu au fost încălcate nici dispozițiile art. 26(4) și 322 din OUG nr. 88/1997.
În cele două pricini părțile sunt aceleași, în ambele figurând în calitate de reclamant S S și în calitate de pârâți SC M SA, SC D S SRL și SC N E SRL .
Si obiectul celor două pricini este identic, în ambele cauze solicitându-se constatarea nulității absolute a licitațiilor organizate în datele de 7.11.2005 și 29.12.2005 și a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.7076/29.12.2005 și 348/25.01.2006 ( deși în primul dosar în cererea introductivă de instanță ( fila 147) se precizează că licitațiile au fost organizate în lunile octombrie și decembrie 2005 și nu sunt individualizate contractele de vânzare-cumpărare, din înscrisurile depuse la dosar de reclamant ( filele 147-1688) cu privire la care a arătat că sunt cele depuse în dosarul Nr. 188/com/caf/2006 și din actele respectivului dosar, ce a fost atașat prezentei cauze rezultă că în cele două pricini sunt atacate aceleași acte juridice .
De altfel acest aspect nu este negat de părți. În consecință obiectul celor două pricini este identic.
Cât privește cauza, jurisprudența și doctrina rețin că acestea constituie fundamentul raportului juridic dedus judecății, temeiul juridic al cererii.
În speță, în primul dosar reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.150 din Legea nr.31/1990 iar prima instanță și instanțele de control judiciar au apreciat că temeiul juridic invocat de reclamant nu este aplicabil, fiind aplicabile dispozițiile art. 146 din lege. Această soluție este confirmată de instanțele de control judiciar, Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de motivele de recurs invocate de recurentul reclamant, stabilind în plus că " Nefiind necesare aprobarea AGA nu se mai analizează motivele referitoare la ce fel de adunare era competentă , AGA ordinară sau extraordinară... Nu au fost încălcate nici dispozițiile art .26(4) și 322 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.88/1997 pentru motivele deja menționate";.
În cauza de față prin acțiunea astfel cum a fost precizată reclamantul a invocat drept temei juridic al cererii art. 115 ( referitor la lipsa aprobării AGEA) , 207 ( referitor la reducerea capitalului social) și art. 26(4) și 322 din OUG nr.88/1997.
Având în vedere faptul că actele a căror nulitate absolută se solicită a se constata au fost cercetate de instanța de recurs și prin prisma aplicării în cauză a art. 115 și 207 din Legea nr. 31/1990, stabilindu-se irevocabil faptul că în cauză nu era necesară aprobarea adunării generale a asociaților, în plus reținându-se și neîncălcarea dispozițiilor art. 26(4) și 322 din OUG nr.88/1997 instanța constată că între cele două pricini există și identitate de cauză.
Cu privire la vânzarea către SC N E SRL s-a invocat ca temei juridic și conflictul de interese între reprezentantul acestei societăți, S A, și societatea vânzătoare. Acest temei juridic nu a fost invocat și respectiv, analizat în dosarul anterior nr. 1881/com/ccaf /2006, astfel că pentru acest motiv nu există identitate de cauză.
În consecință pe excepția autorității de lucru judecat instanța va admite excepția autorității de lucru judecat pe capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a licitației din data de 17.11.2005 și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7076/29.12.2005 de BNP I L și, în consecință va respinge pentru autoritate de lucru judecat capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a licitației din data de 17.11.2005 și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7076/29.12.2005 de BNP I L, va admite excepția autorității de lucru judecat pe capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a licitației din data de 29.12.2005 și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 348/25.01.2006 de BNP P Ai sub aspectul încălcării art. 115 și 207 din Legea nr. 31/1990 și art. 322 și art. 26 alin. 4 din OUG nr. 88/1997 și, în consecință va respinge pentru autoritate de lucru judecat capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a licitației din data de 29.12.2005 și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 348/25.01.2006 de BNP Petru A sub aspectul încălcării art. 115 și 207 din Legea nr. 31/1990 și artt. 322 și art. 26 alin. 4 din OUG nr. 88/1997, va respinge excepția autorității de lucru judecat pe capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a licitației din data de 29.12.2005 și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 348/25.01.2006 de BNP P A pe aspectul conflictului de interese.
Cercetând pe fond capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a licitației din data de 29.12.2005 și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC M SA și SC N E SRL, autentificat sub nr.348/25.01.2006 de BNP P A pe aspectul conflictului de interese, instanța constată că este nefondat.
Actul juridic de vânzare cumpărare către un fost administrator , prin el însuși, nu este sancționat cu nulitatea absolută, nefiind încălcate a încheierea unui astfel de act juridic nici o normă care ocrotește un interes general , obștesc.
În consecință, instanța va respinge ca nefondat capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a licitației din data de 29.12.2005 și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 348/25.01.2006 de BNP P A pe aspectul conflictului de interese.
Deși prin admiterea excepției autorității de lucru judecat și respingerea pentru autoritate de lucru judecat a cererii formulate în contradictoriu cu pârâta D S SRL reclamantul a căzut în pretenții instanța va respinge cererea acestei pârâte de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că pârâta nu a făcut dovada unor astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București în cauza privind pe reclamantul S S, cu domiciliul în S, str. nr. , bl. , sc. , et. , ap. , județul și pe pârâții SC M SA, cu sediul în S, str. G A G nr., județul S, A VAS, cu sediul ales în B, str. nr. , sector M F P, cu sediul în București, str. nr., sector , SC N E SRL S, cu sediul în S, str. nr., județul , SC D S SRL S, cu sediul în S, str. nr., județul.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților AV A S și M F P și, în consecință:
Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâții A V AS și Ml F P ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasiva.
Admite excepția autorității de lucru judecat pe capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a licitației din data de 17.11.2005 și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7076/29.12.2005 de BNP I L și, în consecință:
Respinge pentru autoritate de lucru judecat capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a licitației din data de 17.11.2005 și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7076/29.12.2005 de BNP Ion L.
Admite excepția autorității de lucru judecat pe capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a licitației din data de 29.12.2005 și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 348/25.01.2006 de BNP P A sub aspectul încălcării art. 115 și 207 din Legea nr. 31/1990 și art. 322 și art. 26 alin. 4 din OUG nr. 88/1997 și, în consecință:
Respinge pentru autoritate de lucru judecat capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a licitației din data de 29.12.2005 și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 348/25.01.2006 de BNP P A sub aspectul încălcării art. 115 și 207 din Legea nr. 31/1990 și artt. 322 și art. 26 alin. 4 din OUG nr. 88/1997.
Respinge excepția autorității de lucru judecat pe capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a licitației din data de 29.12.2005 și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 348/25.01.2006 de BNP P A pe aspectul conflictului de interese.
Respinge ca nefondat capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a licitației din data de 29.12.2005 și a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 348/25.01.2006 de BNP P A pe aspectul conflictului de interese.
Respinge cererea pârâtei SC D S SRL de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 04.07.2013.
PRESEDINTE GREFIER
Judecător V E P R B
Red.jud.V.E.P.
Dact.F.I./8 ex.
Comunicat …………
Ex. ………….
← Calitatea procesuală pasivă. Creanţă certă lichidă şi exigibilă. | Convenţie de credit. Nulitate clauze. Comision de rambursare.... → |
---|