Daune morale pentru neachitarea la termen a contravalorii unui cal îmbolnăvit de anemie infecţionasă. Respingere
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă, decizia nr. 4790/R din 30 noiembrie 2011
Prin acţiunea civilă înregistrată la 15.03.2007 la Judecătoria Baia Mare, reclamantul P.V. ia chemat în judecată pe pârâţii MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ MARAMUREŞ, DIRECŢIA SANITAR-VETERINARĂ ŞI SIGURANŢA ALIMENTELOR MARAMUREŞ, CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI SEINI prin PRIMAR şi PRIMĂRIA ORAŞULUI SEINI prin PRIMAR, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 2.100 lei reprezentând diferenţa de la 2.200 lei cuvenită în calitate de proprietar de cal ca urmare a aplicării H.G. nr. 1415/2004 coroborat cu Ordinul nr. 686/2003, cu dobânda legală începând cu data de 13.06.2006 până la data restituirii sumei datorate; a sumei de 200.000 lei daune interese; a sumei de 50.000 lei daune morale; cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 4602 din 5 octombrie 2007 a Judecătoriei Baia Mare, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul local Seini.
S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria oraşului Seini.
S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş.
S-a respins acţiunea civilă intentată de reclamantul P.V. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul local al oraşului Seini şi Primăria oraşului Seini, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins acţiunea intentată de reclamantul P.V. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş, ca neîntemeiată.
S-a admis în parte acţiunea civilă intentată de reclamantul P.V. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş şi în consecinţă, au fost obligaţi pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş la plata către reclamant a sumei de 2.100 lei cu titlu de despăgubiri, cu dobânda aferentă calculată de la data introducerii acţiunii, 15 martie 2007 şi până la achitarea integrală a debitului, dobândă ce se va stabili în materie civilă, la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, diminuat cu 20%, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei aplicabilă la data plăţii efective.
Au fost respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Au fost obligaţi în solidar pârâţii Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş să îi plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 201,7 lei, proporţional cu partea admisă din pretenţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că urmare a depistării calului proprietatea reclamantului ca fiind bolnav de anemie infecţioasă, s-a propus sacrificarea acestuia în conformitate cu H.G. nr. 1415/2004.
În baza înscrisurilor depuse la dosar, comisia de evaluare constituită în condiţiile legii, a stabilit valoarea de înlocuire a calului bolnav, la suma de 2.200 lei, din care i s-a achitat reclamantului suma de 100 lei.
Conform art. 4 din H.G. nr. 1415/2004, plata despăgubirilor se face din fondurile prevăzute de bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, valoarea de înlocuire fiind cea stabilită de o comisie de evaluare. Potrivit art. 3 din Normele metodologice de aplicare a H.G. nr. 1415/2004, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Judeţeană după notificarea şi avizarea documentaţiei, va transmite la Direcţia generală buget-finanţe din cadrul Ministerului Agriculturii, centralizatorul deconturilor pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce li se cuvin proprietarilor de animale.
Din aceste dispoziţii legale, nu rezultă nicio obligaţie în sarcina Consiliului local al oraşului Seini şi a Primăriei oraşului Seini, situaţie în care aceştia nu au calitate procesuală pasivă.
Reclamantul nu a făcut dovada culpei pârâţilor Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, precum şi a Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş în neîndeplinirea obligaţiei de plată a despăgubirilor şi nici dovada cuantumului prejudiciului moral şi material suferit de reclamant, nefiind îndeplinite în speţă condiţiile răspunderii civile delictuale.
Acţiunea a fost admisă în parte faţă de cei doi pârâţi care au fost obligaţi în solidar să îi plătească reclamantului suma de 2.100 lei despăgubiri cu dobânda legală calculată de la data introducerii acţiunii 15.03.2007, conform art. 1088 C. civ., până la achitarea integrală a debitului.
Prima instanţă a respins celelalte capete de cerere ale reclamantului şi a respins acţiunea faţă de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş, care nu are nicio culpă în crearea vreunui prejudiciu reclamantului.
Prin decizia civilă nr. 79 din 20.03.2009 a Tribunalului Maramureş, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul P.V. şi de pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş, împotriva sentinţei civile nr. 4602 din 5.10.2007 a Judecătoriei Baia Mare.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul nu a dovedit prejudiciul material nerealizat ca urmare a neplăţii preţului calului confiscat, iar daunele morale solicitate nu sunt justificate câtă vreme apelantul a obţinut despăgubirile solicitate la care era îndreptăţit, cu dobânzile legale aferente.
Apelul pârâţilor a fost respins, întrucât reclamantul a dovedit că a fost proprietarul calului cu carnetul de sănătate pe baza căruia a fost înscris în registrul agricol, carnet ce a fost predate comisiei care a dispus confiscarea calului, iar după predarea carnetului s-a şters calul de pe rolul registrului agricol, iar prin eliberarea formularului de transport semnat şi ştampilat de S.C. Cicolex SA Alexandria, s-a stabilit pierderea totală a proprietăţii.
Din actele şi probele dosarului rezultă că reclamantul este îndreptăţit la diferenţa de 2.100 lei aşa cum a stabilit Comisia de evaluare, fiind în culpă pentru neacordarea despăgubirilor către reclamant.
Prin decizia civilă nr. 1281 din 9 iunie 2008 a Curţii de Apel Cluj, s-au admis recursurile declarate de reclamantul P.V. şi de pârâţii Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş, împotriva deciziei civile nr. 79 din 20 martie 2008 a Tribunalului Maramureş, care a fost casată şi s-a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor pe fond, la acelaşi tribunal.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut că tribunalul nu putea reţine că reclamantul nu a dovedit prejudiciul suferit, faţă de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, care chiar dacă se aflau în situaţii similare cu cea a reclamantului, fiind astfel interesaţi în mod indirect, instanţa de apel a ignorat caracterul devolutiv al apelului, în virtutea căruia trebuia să administreze noi probe în această privinţă.
Pertinente şi concludente ar fi fost veniturile realizate de reclamant din cărăuşie sau din alte activităţi ori servicii prestate cu calul altor persoane, venituri pentru care plăteşte impozit la stat şi al căror cuantum putea fi obţinut de organele de resort.
Tribunalul trebuia să administreze probe şi în privinţa daunelor morale, deoarece despăgubirile reprezentând contravaloarea calului, cu dobânzile legale acordate, nu se confundă cu prejudiciul moral.
Recursurile pârâţilor au fost admise faţă de afirmaţiile reclamantului din acţiunea introductivă de instanţă, conform cărora un cetăţean italian în calitate de agent, alături de alţi specialişti, au întocmit fişa de evaluare şi a lăsat calul agentului italian, fiindu-i înmânată suma de 100 lei, instanţele de fond nu au stabilit complet starea de fapt, pentru a lămuri cine a făcut plata parţială a despăgubirilor şi din ce surse, dacă a avut loc într-adevăr o schimbare a identităţii proprietarului reflectată în biletul de proprietate, situaţie în care nu se mai pune problema despăgubirilor.
Raportat la componenţa actelor pe care trebuie să le cuprindă documentaţia pentru acordarea despăgubirilor conform legislaţiei în vigoare, instanţa de apel trebuia să cenzureze legalitatea celei întocmite de Direcţia Sanitar-Veterinară, stabilind dacă aceasta este susceptibilă să producă efectele juridice pretinse de reclamant.
Urmare a casării cu trimitere, prin decizia civilă nr. 252 din 9.10.2008 a Tribunalului Maramureş, s-a admis apelul declarat de reclamantul P.V. împotriva sentinţei civile nr. 4602 din 5.10.2007 a Judecătoriei Baia Mare, care a fost schimbată în parte în sensul că pe lângă despăgubirile în cuantum de 2.100 lei reprezentând contravaloarea cabalinei, au fost obligaţi pârâţii Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş, în solidar, la plata către reclamant a următoarelor sume: 20.000 lei cu titlu de daune interese reprezentând beneficiul nerealizat, 20.000 lei daune morale şi 20.089,2 cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat, cheltuieli de transport şi cazare, taxa de timbru aferentă sumelor admise.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
S-au respins apelurile declarate în contra aceleiaşi sentinţe de pârâţii Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamantul a avut un cal armăsar în vârstă de 10 ani, în greutate de 350 kg cu nr. matricol 968000003073704, care a fost depistat ca fiind bolnav de anemie infecţioasă, constatarea îmbolnăvirii fiind făcută prin actul sanitar-veterinar de declarare a epizootiei nr. 234/28.04.2006, în cadrul unei anchete epizoozotologice.
La data de 13.05.2006, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş a întocmit fişa de evaluare nr. 406/13.05.2006, prin care a stabilit că valoarea de plată a calului reclamantului este de 2.200 lei, în conformitate cu H.G. nr. 1415/2004. La data de
26.06.2006, reclamantului i s-a întocmit fişa de control pentru stabilirea şi plata despăgubirilor nr. 5248/26.06.2006, din care rezultă cu claritate că din valoarea de 2.200 lei stabilită pentru cal, reclamantul a încasat suma de 100 lei cu ocazia predării calului.
Calul reclamantului a fost sacrificat de S.C. C. SA Alexandria.
Nu a fost primită apărarea pârâţilor conform căreia predând calul şi primind avansul de 100 lei, reclamantul ar fi transferat proprietatea asupra calului, unui terţ. Cetăţeanul italian care a preluat calul, a fost administratorul S.C. A. SRL Satu Mare, împuternicită de S.C. C. SA Alexandria să preia şi să transporte caii din toate judeţele, în vederea sacrificării lor în abatorul societăţii; pârâta Direcţia Sanitară Veterinară a confirmat întocmirea corectă în cazul reclamantului a dosarului şi depunerea lui la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş şi că despăgubirile nu i-au fost achitate reclamantului şi nici altor cetăţeni aflaţi în aceeaşi situaţie.
Dosarul reclamantului cuprinde actele necesare, el fiind întocmit de Direcţia Sanitar Veterinară Maramureş şi trimis Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş.
Pârâţii-apelanţi nu şi-au dovedit susţinerile că dosarul nu ar cuprinde documentele necesare, neconformitate care chiar dacă ar fi existat, nu îi putea fi imputabilă reclamantului, care a făcut dovada că a predat calul bolnav şi că a încasat doar 100 lei din despăgubirea cuvenită în sumă de 2.100 lei.
Faţă de prevederile art. 2 şi 4 din H.G. nr. 1415/2004, art. 3 din Normele metodologice de aplicare a hotărârii guvernului şi de Ordinul nr. 686/2003 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, care nu stabilesc nicio obligaţie în sarcina pârâţilor Consiliul local al oraşului Seini şi Primăria oraşului Seini, în mod corect s-a admis excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive.
Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş, nu îi revine obligaţia de plată a despăgubirilor către reclamant.
De asemenea a mai reţinut tribunalul, că animalul bolnav predat pentru sacrificare, era sursa de venit a reclamantului, care are o situaţie familială grea, toţi membrii familiei sale fiind bolnavi.
Cu animalul predat, reclamantul a efectuat lucrări agricole la diferiţi concetăţeni, obţinând venituri între 150-200 lei pe lucrare, existând familii care îi plăteau şi câte 2.000 lei anual, iar prin neîncasarea despăgubirii nu şi-a putut achiziţiona un alt cal, situaţie în care a fost lipsit de un venit de 20.000 lei în cei doi ani trecuţi de la predarea calului. Acest aspect a fost dovedit cu martorii M.I., C.V., C.D., O.D. şi E.C.
În privinţa daunelor morale, instanţa de apel a procedat la aprecierea în concret a impactului psihologic negativ pe care neîncasarea despăgubirilor şi purtarea procesului de faţă le-au avut asupra reclamantului care este un om simplu, muncitor, aflat într-o situaţie grea, nedatorată culpei sale, a înţeles să se încreadă în autorităţile statului, conformându-se obligaţiei de predare a calului în vederea sacrificării.
În loc să încaseze despăgubirea cuvenită, care i-ar fi permis achiziţionarea unui alt cal, reclamantul a fost nevoit să poarte procesul de faţă, să facă faţă unor imputări ale pârâţilor referitoare la întocmirea necorespunzătoare a unor documente, atribuţie ce nu cădea în sarcina lui, şi a fost privat timp de peste 2 ani de singura lui sursă de venituri.
În condiţiile în care situaţia lui familială este foarte grea, reclamantul a fost nevoit să suporte costurile însemnate ale susţinerii unui proces civil, nefiind scutit de taxele aferente pretenţiilor sale, astfel că tribunalul a apreciat daunele morale cuvenite reclamantului, la suma de
20.000 lei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş, solicitând modificarea ei în totalitate, iar pe fond respingerea acţiunii în principal ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate, iar în subsidiar ca inadmisibilă şi neîntemeiată.
În motivarea recursului său, pârâtul-recurent a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, dovada aceasta trebuind să fie făcută de reclamant conform art. 1169 Cod civil.
Despăgubirile solicitate de reclamant în baza H.G. nr.1415/2004, puteau fi acordate de minister numai în baza documentaţiei întocmite de proprietarul calului şi de medicul veterinar oficial din cadrul circumscripţiei sanitar-veterinare zonale, aprobate de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş, avizată de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Judeţeană Maramureş.
Deşi instanţa a invocat art. 4 din H.G. nr. 1415/2004, totuşi a reţinut greşit că obligaţia de plată revine ministerului şi direcţiei pentru agricultură, când în fapt nu ministerul efectuează plata. Actele se întocmesc de Direcţia Sanitar Veterinară Maramureş, instituţie cu personalitate juridică subordonată ANSVSA, care a fost înfiinţată prin O.U.G. nr. 42/2004 şi este ordonator principal de credite.
Atribuţiile privind întocmirea documentaţiei, aprobarea şi plata potrivit H.G. nr. 1415/2004, sunt în sarcina ANSVSA prin Direcţiile Sanitar Veterinară judeţene.
Pronunţarea unei hotărâri în contradictoriu cu MADR, ar fi lipsită de finalitate şi prin prisma O.U.G. nr. 22/2002, în condiţiile în care ANSVSA are calitatea de ordonator principal de credite.
Atât timp cât reclamantul nu a făcut dovada că ministerul a fost sesizat cu o cerere însoţită de documente întocmite în conformitate cu H.G. nr. 1415/2004, cererea este formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În mod nelegal instanţa de apel i-a obligat la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune interese, reprezentând beneficiul nerealizat, care pot fi acordate în cadrul răspunderii pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale sau prin executarea lor defectuoasă ori cu întârziere.
Răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogator, pe când în speţă nu suntem în prezenţa vreunui contract semnat între reclamant şi minister, în lipsa căruia nu sunt îndeplinite condiţiile care fac să ia naştere răspunderea.
În mod nelegal instanţa de apel i-a obligat la plata daunelor morale în sumă de 20.000 lei.
Prejudiciul moral trebuie să fie dovedit, existând incompatibilitate între natura nepatrimonială a daunelor morale şi repararea lor patrimonială.Instanţa supremă prin decizia nr. 663/2005, a stabilit criteriile în funcţie de dovedirea cărora pot fi acordate daune morale.
Se pot şi trebuie administrate probe pentru dovedirea producerii unor suferinţe morale, a impactului concret asupra persoanei vătămate, pentru determinarea de la caz la caz a existenţei şi a cuantumului acestora.
Solicitarea acordării de daune morale în cuantum de 20.000 lei este nejustificată, reclamantul neprezentând nicio dovadă a existenţei şi întinderii acestui prejudiciu.
De asemenea a mai susţinut recurentul, că în mod nelegal şi netemeinic a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 20.089,2 lei, când trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C.pr.civ., micşorând onorariile avocaţiale nepotrivit de mari faţă de valoarea pricinii.
Tot în mod nelegal şi netemeinic instanţa de apel a admis apelul reclamantului.
Despăgubirile se acordă de minister numai în baza documentaţiilor întocmite de Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţeană, or reclamantul a vândut de bunăvoie calul intermediarului S.C. A. SRL Satu Mare.
Plata nu s-a făcut ca urmare a valorificării prin sacrificare a calului, întrucât valorificarea trebuia făcută la un abator, direct de reclamant ca proprietar al calului în momentul sacrificării, deoarece predarea calului în schimbul unui preţ reprezintă o vânzare-cumpărare. În urma acestei tranzacţii, a avut loc o schimbare a proprietarului calului, iar transferul a operat la data la care au fost predaţi caii, când s-a întocmit borderoul de achiziţie.
Anexa la Ordinul nr. 686/2003 interzice comercializarea ecvinelor provenite din efective contaminate.
Ecvina nu era proprietatea reclamantului, deoarece a fost vândută la S.C. A. SRL Satu Mare, anterior depunerii cererii în vederea încasării despăgubirilor, astfel că acţiunea este inadmisibilă.
Prin sintagma “persoane fizice şi juridice proprietare de animale”, legiuitorul a avut în vedere dovada proprietăţii la data depunerii cererii potrivit H.G. nr. 1415/2004 şi nu anterior acestuia.
Direcţia Sanitar-Veterinară şi Siguranţa Alimentelor Maramureş şi-a recunoscut propria-i culpă în întocmirea defectuoasă a documentaţiei necesară în vederea acordării despăgubirilor, astfel că după verificarea acesteia de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş să poată fi avizată.
În recursul declarat de pârâta Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş, s-a solicitat casarea sentinţei recurate, să se dispună rejudecarea cauzei în sensul modificării hotărârii recurate şi înlocuirea acesteia cu o hotărâre legală şi temeinică, prin care să se respingă acţiunea reclamantului-intimat ca fiind nelegală şi neîntemeiată pe fond, în principal pe motivele de inadmisibilitate arătate în întâmpinările şi concluziile scrise din faţa instanţelor de fond.
În motivarea recursului său, pârâta a susţinut că actul normativ nou de reglementare în materie, este Legea nr. 180/2008, din care a reprodus dispoziţiile art. I-II.
Faţă de vechile reglementări, prin noul act normativ s-a creat posibilitatea acordării despăgubirilor şi în cazul în care animalele au fost predate prin intermediari, ceea ce demonstrează că predarea animalelor pe baza unui borderou de achiziţie care modifică şi calitatea proprietarului şi predarea animalului la abator de către acest intermediar, califică şi documentaţia depusă ca neconformă cerinţelor legale aşa cum a fost depusă iniţial de Direcţia Sanitară Veterinară în anul 2006.
Dosarele neconforme au fost restituite pentru a fi completate de DSVSA, în stăruinţa de a fi întocmite conform cerinţelor legale, aspect dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, dar cu toate aceste demersuri, dosarele au fost depuse la pârâta-rcurentă abia după intrarea în vigoare a Legii nr. 180/2008, dosarele fiind conforme în noua reglementare chiar şi atunci când calul a fost predat spre abatorizare prin intermediari.
Dosarele au fost depuse de reclamant şi de DSVSA, fiind înregistrate la pârâta-recurentă sub nr. 10515/13.11.2008.
Neconformitatea documentaţiei reclamantului a fost sesizată de Ministerul Agriculturii care a sistat plăţile la nivelul judeţului Maramureş prin adresa nr. 120742/26.07.2006, deoarece animalele au fost predate unui intermediar italian.
Referitor la legalitatea şi conformitatea documentaţiei, pârâta-recurentă a susţinut că instanţa de apel a făcut o simplă enumerare a documentelor depuse de reclamant în dosarele instanţei, dar acestea nu sunt identice cu cele depuse în anul 2006 şi restituite ca neconforme.
Încercând să dovedească faptul că animalul nu a fost predat prin intermediari, reclamantul nu a mai depus la dosarul instanţei Borderoul de achiziţie prin care S.C. A. SRL Satu Mare a preluat calul de la reclamant.
La instanţă a depus actul Tabel nominal cu proprietarii de cabaline AEI sacrificate la S.C. C. Alexandria, întocmite diferit.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare a efectuat cercetări privind implicarea unor persoane în achiziţionarea şi predarea animalelor spre sacrificare, precum şi cu privire la persoanele implicate în întocmirea documentaţiilor şi a modului de achiziţionare a cabalinelor.
Decizia instanţei de apel este criticabilă şi nelegală, deoarece mergând pe o greşită stabilire a stării de fapt şi a textelor aplicate, în mod greşit a stabilit daune interese în proporţii arbitrare, faptul că animalul a fost sacrificat iar actele întocmite pentru despăgubiri, deşi a solicitat ca acestea să fie dovedite cu acte oficiale eliberate de instituţiile abilitate ale statului privind achitarea impozitelor pe venit reglementate de lege, nu s-a făcut.
Evaluarea în acest sens a unor declaraţii de la persoane care urmăreau acelaşi interes, imprimă acţiunii reclamantului şi caracterul unui test pentru a sonda practica instanţei, astfel că nu pot fi edificatoare în stabilirea adevărului.
Daunele morale acordate de instanţa de apel nu au fost dovedite în speţă, argumentele de ordin pur subiectiv, de natura “reclamantul este sărac”, afectând caracterul de rigurozitate şi legalitate al hotărârii date în acest sens.
Instanţa a apreciat în final în mod cu totul disproporţionat asupra cheltuielilor de judecată, care nu se justifică faţă de valoarea obiectului litigiului care este de 2.100 lei, fiind stabilit în final la de peste 30 de ori mai mare.
Intimata Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş, prin întâmpinare depusă la dosar f. 89, a arătat că nu are calitate procesuală pasivă.
La termenul din 23 martie 2009, Curtea de Apel Cluj a dispus suspendarea soluţionării recursurilor, până la soluţionarea dosarului nr. 972/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare.
Prin rezoluţia procurorului dată în dosarul nr. 972/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor B.I., T.M., C.A.F., O.V., C.I., L.V. şi B.A.G. şi neînceperea urmăririi penale faţă de numitul B.O.
În această situaţie, la cererea reclamantului P.V., s-a dispus repunerea cauzei pe rol.
Recurenta Direcţia pentru Agricultură Maramureş, a depus concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului.
Intimatul P.V. a depus concluzii scrise la dosar prin care a solicitat respingerea recursurilor şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate, curtea reţine următoarele:
Litigiul dintre părţi, a fost generat de faptul că armăsarul reclamantului cu nr. matricol 968000003073794, în vârstă de 10 ani, având o greutate de 350 kg, s-a constatat că suferă de anemie infecţioasă (B-205), prin actul sanitar veterinar de declarare a epizootiei nr. 234 din
28.04.2006, încheiat de Direcţia Sanitară Veterinară Maramureş, Circumscripţia Sanitară Veterinară Zonală Baia Mare.
Calul a fost evaluat la suma de 2.200 lei prin fişa de evaluare nr. 406 din 13.05.2006, întocmită de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş.
După ce la data de 15.01.2007 i-a notificat pe pârâţi, cărora le-a solicitat să îi restituie suma de 2.100 lei, prin răspunsul nr. 1349 din 21.02.2007, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş, i-a comunicat reclamantului că dosarul întocmit de o comisie formată din DSVSA Maramureş şi DADR Maramureş, a fost depus la DADR Maramureş, prin care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale urma să deconteze plăţile stabilite de comisie, însă au apărut disfuncţii în sistemul de plăţi.
Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale prin întâmpinare depusă la prima instanţă a solicitat respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale pasive, iar pe fond ca neîntemeiată, deoarece reclamantul a predat calul unui terţ, agent italian, care l-a transportat la abatorul specializat S.C. C. SA Alexandria, în vederea sacrificării.
Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş prin întâmpinare depusă la dosarul primei instanţe, a solicitat respingerea acţiunii reclamantului pentru lipsa calităţii procesuale pasive, susţinând că petentul nu a prezentat acestei instituţii un dosar în condiţiile cerute de H.G. nr. 1415/2004 şi Ordinul nr. 686/2003. Prin concluziile scrise depuse la dosar de aceeaşi pârâtă, a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, iar pe fond ca neîntemeiată, deoarece reclamantul a predat calul bolnav unui agent italian, dovedind astfel că este proprietarul calului pe care l-a predat la abatorul autorizat S.C. C. SA Alexandria.
În prezent, recurenta Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş, recunoaşte că după apariţia Legii nr. 180/2008, documentaţia în vederea încadrării despăgubirilor pentru calul contaminat, poate fi depusă şi prin intermediari.
Prin urmare, chiar dacă documentaţia iniţială nu ar fi fost alcătuită corespunzător, după apariţia Legii nr. 180/2008 de modificare a Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004, documentaţia este valabilă şi dacă animalul a fost predat la abatorul specializat S.C. C. SA Alexandria, de către un intermediar.
Tribunalul i-a obligat pe pârâţii-recurenţi la plata în solidar de către reclamant a sumei de
20.000 lei cu titlu de daune interese reprezentând beneficiul nerealizat.
Potrivit art. 1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare, iar conform art. 1084 din acelaşi articol, daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere, pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit, afară de excepţia şi modificările mai jos menţionate.
Daunele-interese sunt despăgubiri ce pot fi acordate creditorului, nu numai strict atunci când obligaţia a cărei neexecutare totală sau parţială izvorăşte dintr-un contract, ci şi atunci când obligaţia respectivă îşi are izvorul în lege, respectiv în faptul juridic în înţelesul restrâns al noţiunii.
În ceea ce priveşte întinderea sau cuantumul daunelor-interese, instanţa de recurs nu mai poate reanaliza probele analizate de instanţa de fond, întrucât în actuala lui configuraţie, recursul reprezintă o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres de art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.
Referitor la cheltuielile de judecată stabilite în sarcina recurenţilor, curtea apreciază că faţă de opunerea înverşunată a recurenţilor-intimaţi la admiterea acţiunii, de complexitatea probelor administrate în cauză, de durata de peste 4 ani a procesului şi de munca depusă de avocat, inclusiv cele legate de transportul la instanţă şi nu în ultimul rând de taxele judiciare de timbru plătite, cheltuielile de judecată au fost corect stabilite.
În privinţa daunelor morale însă, curtea consideră că fiind vorba de un cal bolnav de anemie infecţioasă, indiferent de situaţia grea în care s-ar afla reclamantul, de pretinsa zdruncinare a încrederii sale în instituţiile statului, de reproşurile pârâţilor referitoare la întocmirea necorespunzătoare a documentaţiei, acestea nu sunt criterii în baza cărora instanţa de apel să poată dispune acordarea lor.
Pentru faptul că reclamantul a fost privat ani de zile de suma cuvenită cu titlu de despăgubire, i-au fost acordate daune interese corespunzătoare; pentru costurile suportate cu susţinerea procesului civil, inclusiv plata taxelor de timbru, i-au fost acordate cheltuieli de judecată.
Îmbolnăvirea calului nu le este imputabilă pârâţilor, deoarece nu ei sunt cei ce l-au îmbolnăvit, ci doar neachitarea integrală a despăgubirilor de 2.100 lei (i-au fost plătiţi 100 lei), astfel că nu se poate susţine că prin aceasta, reclamantului i-ar fi fost lezate anumite valori morale ce definesc personalitatea umană cum ar fi fost demnitatea, onoarea, ori suferinţa încercată de acesta, pentru ca atingerile aduse acestor valori morale să îmbrace forme concrete de manifestare,
iar în funcţie de intensitatea şi gravitatea cu care au fost percepute, instanţa să poată cuantifica într-o sumă de bani potrivită, prejudicial moral.
În nici un caz, în sarcina pârâţilor-recurenţi nu putea fi reţinută obligaţia achitării daunelor morale, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile pentru daune morale.Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (1) şi (3) C.pr.civ., se vor admite în parte recursurile declarate de pârâţi împotriva deciziei tribunalului, care va fi modificată în parte, în sensul că va fi înlăturată din aceasta dispoziţia de obligare a pârâţilor în solidar la plata către reclamant a daunelor morale în sumă de 20.000 lei.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
În baza art. 276 C.pr.civ., intimatul P.V. va fi obligat să îi plătească recurentei Direcţia pentru Agricultură Maramureş cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 311 lei; pârâţii-recurenţi vor fi obligaţi să îi plătească intimatului P.V. cheltuieli de judecată în recurs în sumă de 2.983 lei, după care se va dispune compensarea cheltuielilor de judecată până la concurenţa sumei celei mai mici şi vor fi obligaţi pârâţii-recurenţi în solidar să îi plătească intimatului P.V. cheltuieli de judecată în recurs, în sumă de 2.672 lei. (Judecător Traian Dârjan)
| ← Obligaţie de întrreţinere. Debitor care mai are un copil în... | Competenţă materială. Excepţie invocată după începerea... → |
|---|
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Daune morale pentru neachitarea la termen a contravalorii unui cal îmbolnăvit de anemie infecţionasă. Respingere
