Cerere de sesizare a Curţii Constituţionale. Respingere. Dispoziţii legale ieşite din vigoare. Lipsa interesului. Autoritatea relativă de lucru judecat a deciziilor Curţii Constituţionale
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă, decizia nr. 4466/R din 3 noiembrie 2011
Prin cererea înregistrată iniţial la Secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Buzău, reclamanta STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI DEZVOLTARE POMICOLĂ BUZĂU i-a chemat în judecată pe pârâţii P.M.G., Comisia Locală Verneşti pentru aplicarea Legii nr.18/1991, Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr.18/1991 Buzău şu Agenţia Domeniilor Statului, solicitând anularea titlului de proprietate nr. 103382/27.06.2008 eliberat în favoarea pârâtului persoană fizică, anularea art. 33 din Hotărârea comisiei judeţene nr. 366/2007 şi protocoalelor prin care s-a trecut din domeniul public al statului în domeniul privat al statului o suprafaţă de 202,53 ha ce fusese concesionată de ADS reclamantei, anularea art. 36 din Hotărârea comisiei judeţene nr. 369/2008, prin care pârâtului persoană fizică i s-a atribuit o suprafaţă de 50 ha din acest teren, anularea protocoalelor de predare-preluare, recunoaşterea dreptului reclamantei de a deţine terenurile afectate cercetării şi dezvoltării şi de a încheia anul
agricol şi de a culege roadele investiţiilor făcute în acest scop, acordarea despăgubirilor pentru investiţiile făcute şi recunoaşterea dreptului de a primi teren în echivalent.
Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea, renunţând la capetele e) şi f) din cererea introductivă şi solicitând introducerea în cauză în calitate de pârât şi a numitului D.G., care a dobândit suprafeţele înscrise în titlul de proprietate contestat, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1573/1.09.2008.
Prin sentinţa civilă nr. 1340/2008, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.
Pârâtul P.M.G. a decedat pe parcursul procesului, fiind introduse moştenitoarele acestuia, M.H. şi S.D..
Prin încheierea nr. 1709/12.03.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la cererea reclamantei, cauza a fost strămutată la Judecătoria Baia Mare.
Soluţionarea cauzei în primă instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 11.087/2.12.2010 a Judecătoriei Baia Mare, acţiunea a fost respinsă, fiind respinse şi cererile de intervenţie în interes propriu formulate în cursul judecăţii de intervenienţii P.M.R., P.D. şi D.S.R., reclamanta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtului D.G..
Recursul
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanta, intervenienţii şi pârâtele H.M. şi
S.D..
Invocarea excepţiei de neconstituţionalitate
În cursul soluţionării recursului, reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 10 alin. 2 şi 11 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, raportat la prev. art. 44 şi 53 din Constituţia României.
În motivarea excepţiei, reclamanta învederează că art. 10 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 creează un dezavantaj celor care intră în domeniul de aplicare a altor acte normative decât Legea nr. 10/2001, respectiv celor care intră sub incidenţa legilor fondului funciar şi solicită reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren preluat abuziv, întrucât, dacă, în cazul Legii nr.10/2001, prevalenţa restituirii în natură presupune şi înlăturarea indisponibilizării unui bun aflat în domeniul public al statului, în cazul legilor fondului funciar, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. 2 şi 11 alin. 2 ce prevăd necesitatea unei Hotărâri de Guvern prin care terenul să treacă din domeniul public în cel privat al statului, pentru a putea fi pus la dispoziţia comisiilor judeţene în vederea reconstituirii dreptului de proprietate.
Această prevedere din art. 10 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, precum şi sancţiunea prev. de art. 11 alin. 2, restrânge exerciţiul dreptului de proprietate privată fără a fi incidente vreuna dintre condiţiile enumerate limitativ în alin. 1 al art. 53.
Pârâtul D.G., exprimându-şi punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată de reclamantă, a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantei în invocarea acestei excepţii, pe motiv că cele două texte legale au fost abrogate, precum şi excepţia inadmisibilităţii, pe motiv că textele legale nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
În plus, deşi textele nu au fost declarate neconstituţionale, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra lor prin Decizia nr. 107/9.03.2004, iar cele statuate în această decizie îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
Soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale
Prin încheierea şedinţei publice din 22 iunie 2011, Tribunalul Maramureş a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pe motiv că reclamanta nu justifică un interes privind soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât textele de lege invocate nu au legătură cu soluţionarea prezentei cauze.
Recursul împotriva încheierii de respingere a sesizării Curţii Constituţionale
Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs reclamanta şi pârâtele H.M. şi S.D., solicitând modificarea ei, cu consecinţa sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de reclamantă.
În motivarea recursurilor, aceştia arată că sunt întrunite condiţiile prev. de art. 29 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, întrucât este vorba de texte de lege în vigoare, care au o strânsă legătură cu obiectul cauzei şi soluţionarea acesteia, iar Curtea Constituţională nu a pronunţat o decizie de admitere a unei astfel de excepţii.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că acestea nu sunt fondate, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, textele despre care se susţine că sunt neconstituţionale din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică sunt:
ART. 10, ALIN. 2
“Trecerea din domeniul public in domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, daca prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel.”
ART. 11, ALIN. 2
„Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută.”
Textele din Constituţie despre care se susţine că ar fi fost încălcate sunt:
ART. 44
Dreptul de proprietate privată
„(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe baza de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publica, stabilită potrivit legii, cu dreapta şi prealabilă despăgubire.
(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publica a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de alta natura discriminatorie a titularilor.
(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.
(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenta, prin justiţie.
(7) Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobândita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.”
ART. 53
Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
„(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratica. Măsura trebuie sa fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, sa fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”
În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale rezultând din dispoziţiile art. 29 alin. 1-3 din Legea nr. 47/1992, textele de lege au legătură cu soluţionarea cauzei, aşa cum rezultă din motivarea cererii de chemare în judecată precizate, invocându-se nulitatea hotărârii comisiei judeţene care, cu încălcarea dispoziţiilor Legea nr. 213/1998 (deşi nu se face referire expresă la cele două texte despre care se susţine că sunt neconstituţionale, însă acestea sunt cele care reglementează modul de trecere a bunurilor din domeniul public in domeniul privat şi sancţiunea în caz de nerespectare) a dispus trecerea terenurilor obiect al prezentei cauze din domeniul public al statului în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale (f. 42 din dosarul Judecătoriei Buzău). Art. 11 a fost abrogat prin Legea nr. 71/2011, astfel că, raportat la dispoziţiile art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, care se referă la legi şi ordonanţe în vigoare, sesizarea Curţii Constituţionale nu ar fi admisibilă cu privire la acest text, deşi, relativ recent, aşa cum rezultă din decizia nr. 838/2009, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că este singura abilitată să se pronunţe asupra constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor, indiferent dacă acestea sunt sau nu în vigoare.
Deşi textele au legătură cu soluţionarea cauzei, aşa cum a reţinut instanţa de recurs, deşi cu o motivare greşită, reclamanta nu are interes în sesizarea Curţii Constituţionale, întrucât, în măsura în care aceasta s-ar pronunţa în sensul admiterii excepţiei, o astfel de decizie ar putea lăsa fără fundament juridic acţiunea, aceasta fiind fundamentată tocmai pe textele de lege, respectiv încălcarea textelor de lege a căror neconstituţionalitate se invocă, or, în condiţiile încetării efectelor juridice ale acestora (pentru că, de fapt, asta se solicită), în condiţiile art. 31 alin. 3 din legea nr. 47/1992, aceasta ar lăsa fără suport juridic acţiunea (petitele referitoare la încălcarea acestor texte).
Totuşi, întrucât şi pârâtele moştenitoare ale pârâtului iniţial au formulat recurs, curtea va analiza şi celelalte condiţii de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale.
Curtea Constituţională nu a pronunţat vreo decizie de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate de natura celei invocate în prezenta cauză, pentru a fi în prezenţa condiţiei de inadmisibilitate rezultând din disp. art. 29 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, însă, aşa cum corect a susţinut pârâtul persoană D.G. în întâmpinarea depusă raportat la invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a soluţionat excepţii referitoare la cele două texte de lege invocate, raportat la textele din Constituţie despre care se susţine că ar fi fost încălcate, respectiv deciziile nr. 143/2003 (M. Of. nr. 476/3.07.2003), nr. 107/2004 (.M.Of. nr. 392/4.05.2004) şi nr. 627/2011 (M. Of. nr. 517/22.07.2011).
Conform jurisprudenţei Curţii de apel Cluj publicată (a se vedea încheierea civilă din 2 martie 2009, în Culegea de decizii a Curţii de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie pe anul 2009, p. 538 şi urm.), „în ceea ce priveşte condiţia rezultând din dispoziţiile alin. 3, referitoare la soluţionarea aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate de Curtea Constituţională, deşi textul vorbeşte de excepţii admise, în realitate, şi în cazul excepţiilor respinse există o „autoritate relativă de lucru judecat” sub aspectul motivelor, trebuind invocate împrejurări noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii.”
Întrucât niciuna dintre părţi nu a invocat motive noi, în mod corect a respins instanţa de recurs sesizarea Curţii Constituţionale, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., curtea va respinge recursul declarat împotriva încheierii de respingere a sesizării Curţii Constituţionale ca nefondat. (Judecător Andrea Annamaria Chiş)
| ← Citarea părţilor. Păstrarea termenului în cunoştinţă... | Cerere de suspendare a judecăţii, respinsă. Atacare cu... → |
|---|
