Decăderea din probă ca sancţiune procesuală. Drept de acces la instanţă. Drept la apărare. Exprimarea de către minor a unei poziţii contrare măsurii luate de către instanţă
| Comentarii |
|
Decăderea din probă, ca sancţiune procesuală, nu reprezintă o împiedicare a dreptului de acces la instanţă sau a dreptului la apărare, câtă vreme partea nu îşi exercită drepturile procedurale recunoscute de lege cu bună-credinţă, aşa cum obligă dispoziţiile art. 723 alin. (1) C.proc.civ. Exprimarea de către minor a unei poziţii contrare măsurii luate de către instanţă nu prezintă relevanţă în condiţiile în care din întreg materialul probatoriu rezultă că minorul are un comportament psihic afectat tocmai de violenţele fizice şi morale la care este supus de către tatăl său, violenţe sub imperiul cărora refuză contactul cu alte persoane, are o dezvoltare psihosocială anormală, tendinţe exprimate de suicid şi alte asemenea manifestări ce exced unui comportament normal pentru un copil de vârsta sa.
Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori şi familie, Decizia nr. 569 din 29 martie 2011
Constată că, prin sentința civilă nr. 1009/MIF/20.10.2011, T.V., admițând cererea formulată de reclamanta DGASPCV în contradictoriu cu S.I.D., S.M., S.I. și S.L. (fostă S.), a dispus înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență a minorului F.D., născut la 15.06.1995 în mun. C., jud. D., având părinți pe S.I.D., născut în C., jud. D., și S.L. (fostă S.) născută în B., jud. B., de la C.P. nr. 4 R.V., cu măsura plasamentului la Serviciul rezidențial pentru recuperarea tinerilor cu afecțiuni neuropsihice B. din cadrul reclamantei. A fost total decăzut din drepturile părintești tatăl și au fost limitate, pe perioadă determinată, legăturile personale ale acestuia cu minorul, în sensul de a nu putea găzdui copilul. A fost respinsă cererea de instituire a plasamentului către bunicii paterni S.I. și S.M.
în motivare, s-a reținut în fapt că minorul, în vârstă de 15 ani, datorită abuzului și neglijării afectiv-emoționale din partea tatălui său în a cărui îngrijire a rămas după ce părinții au divorțat, mediu calificat de rapoartele de evaluare și consiliere psihologică drept psiho-patogen, prezintă o puternică inabilitate de comunicare de a manifesta simpatie, empatie sau emoții pozitive, de a construi, întreține relații de prietenie, are o permanentă atitudine de neliniște, reticență, agitație, vorbire sacadată în propoziții scurte, fără deprinderi de igienă personală, lipsit de cooperare și rezonanță afectivă, evită relațiile de orice fel cu adulții, starea de anxietate fiind accentuată după vizitele tatălui și ale bunicilor paterni, aceștia fiind cei care îi induc starea de nemulțumire, nesiguranță, ce impune supraveghere continuă.
După luarea măsurii plasamentului de urgență a frecventat cursurile aceleiași școli ca și în perioada în care s-a aflat în familia tatălui, element considerat unul de stabilitate și continuitate față de toate celelalte survenite în viața minorului, așa încât s-a apreciat că înscrierea în sistemul de protecție de tip rezidențial Serviciul rezidențial pentru recuperarea tinerilor cu afecțiuni neuropsihice B. unde, de altfel, ocupă singur o cameră, aflându-se în cursul studiilor liceale, fiindu-i astfel oferite condiții pentru pregătirea temelor, este de natură a asigura o normalizare a stării sănătății psihice a copilului, după ce mai înainte, în urma unui incident care a provocat agitația copilului și amenințări cu suicidul, fusese luată măsura repartizării minorului într-un dormitor cu mai mulți copii pentru protecția lui.
Legat de situația socială a tatălui, s-a constatat că, deși în domiciliul acestuia existau persoane, ale căror voci se auzeau, nu s-a permis accesul autorităților, după o perioadă copilul ieșind cu greutate din locuință, foarte speriat, refuzând să se apropie și să antreneze o discuție, cu motivarea că tatăl îl amenință că îl omoară. în privința acestuia din urmă, în mediul social s-a constatat că este cunoscut ca o persoană abuzivă fizic și psihic față de fiul său, consumă zilnic alcool, în timpul iernii încălzește rar locuința, care are aspectul unui adăpost improvizat, cu trei incinte nezugrăvite și nepardosite, fără racord la utilități, populate cu resturi menajere și materiale de construcții, exalând un miros puternic, de la o toaletă improvizată în interior, fără sistem de încălzire cu lemne sau altă formă, inclusiv pe lângă locuință persistând același miros de excremente. Tatăl a afirmat la o vizită anterioară că intenționat a edificat locuința sub formă de catacombă, considerând că ar putea fi supus unor evenimente care să necesite retragerea în acest sistem.
Cât privește veniturile, deși tatăl a pretins că ar fi salariat la o firmă de pază și protecție, adeverința prezentată în acest sens purta evidente urme de alterare asupra datei emiterii.
întrucât bunicii paterni au solicitat, la rândul lor, ca măsura plasamentului să fie luată către ei, pentru a păstra minorul în mediul cât mai apropiat de familia naturală, s-a trecut la evaluarea condițiilor oferite de aceștia și s-a constatat că ele sunt, de asemenea, insuficiente.
Astfel, cei doi bunici locuiesc într-o garsonieră situată în aceeași localitate, modest mobilată și întreținută, cu stare de igienă corespunzătoare, dotată cu bunuri de folosință îndelungată, dar cu prilejul discutării cu aceste persoane s-a constatat că bunica, deși inițial s-a arătat dispusă să-și asume răspunderea creșterii copilului, ulterior a arătat că o astfel de responsabilitate nu poate reveni decât tatălui acestuia, motivat de faptul că între cei doi există o bună relație.
Cât despre bunic, acesta având o vârstă înaintată, 72 de ani, are în plus probleme proprii de sănătate. Toate aceste condiții s-a constatat a nu fi de natură a permite o normală și favorabilă dezvoltare fizică, mentală, spirituală, morală și socială, așa încât, se impune luarea măsurii de protecție specială care să corespundă interesului superior al copilului, chiar dacă acesta, atât în fața reprezentanților reclamantei cât și a instanței a afirmat că dorește să rămână, în continuare, cu tatăl său.
Despre mama minorului s-a reținut că, în urma desfacerii căsătoriei prin sentința civilă nr. 20029/19.09.2001 a Judecătoriei Craiova, s-a stabilit în Brăila, fiind recăsătorită și având un alt copil. Prin hotărârea de divorț fiindu-i tatălui încredințat minorul, s-a încercat o reîncredințare către mamă, după ce autoritățile au constatat situația din domiciliul tatălui, copilul neputându-se, însă, adapta la familia mamei.
Față de toate acestea și în temeiul dispozițiilor art. 94 alin. (4) din Legea nr. 272/2004 s-a dispus înlocuirea măsurii de plasament în regim de urgență cu cea a plasamentului la Serviciul rezidențial pentru recuperarea tinerilor cu afecțiuni neuropsihice B. din cadrul DGASPCV, concomitent în temeiul art. 109 alin. (1) C.fam. fiind spusă decăderea totală a tatălui din drepturile părintești.
S-a încuviințat în același timp limitarea purtării de legături personale cu minorul, potrivit art. 111 C.proc.civ., interzicându-se acestuia a-l găzdui pe minor o perioadă determinată.
Cum nici posibilitățile bunicilor paterni nu au fost constatate apte de a asigura condițiile necesare dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale și sociale a copilului, datorită posibilităților materiale și stării de sănătate, a fost respinsă cererea formulată de aceștia.
împotriva sentinței, în termen, au formulat recurs pârâții S.I.D., S.M. și S.I., criticând soluția pentru netemeinicie și nelegalitate, în sensul că nu s-a ținut cont de poziția minorului, nu le-a fost garantat dreptul la un proces echitabil, greșit au fost decăzuți din proba cu martori care nu au fost aduși cu mandate, pentru a dovedi că oferă condiții normale de creștere și educare copilului.
Prin întâmpinare, mama minorului a solicitat respingerea recursului, arătând că tatăl îl agresează fizic pe copil, îl înfometează, îl lipsește de îngrijire, îl ține într-o stare permanentă de spaimă, așa încât, dintr-un copil normal, inteligent, cum era la vârsta de
5 ani când a intervenit despărțirea foștilor soți, l-a transformat într-un copil sălbăticit, izolat, speriat, cu tulburări psihice, cu grave carențe de igienă, este lipsit de contacte cu orice altă persoană, în afara tatălui său. Arată că, în perioada în care a încercat să-l preia pe copil în domiciliul său, acesta afirma că îi place bătaia, are nevoie să fie bătut, așa cum l-a obișnuit tatăl său, afirmații făcute și cu prilejul evaluării psihologice.
Intimata DGASPCV, solicitând, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat, a reluat istoricul de fapt al pricinii, arătând că măsura este pe deplin justificată de constatările făcute în privința condițiilor oferite de tată și de bunicii paterni.
Recurentul S.I.D. a depus, în susținerea recursului, un memoriu însoțit de adeverință de salariat emisă de SC G. SRL R.V. sub nr. 17/28.02.2011, privind calitatea sa de angajat, fără a se arăta de la ce dată, copie a carnetului de note al minorului F.D., vizat pentru anul 2010-2011, invocând, încă odată, faptul că instanța l-a lipsit de posibilitatea de a formula apărări, de a dovedi contrariul celor înscrise în actele de constatare făcute de autoritățile publice de protecție a minorilor, ignorându-se voința minorului, după cum s-a interpretat greșit și atitudinea bunicii paterne, deși aceasta l-a ajutat permanent la creșterea și educarea lui. Nu s-a ținut cont de faptul că, în realitate, deține o locuință, având eliberată autorizație de construire și rol pentru teren, precum nici de raportul de evoluție a copilului, întocmit de școală care, odată cu fișele medicale de la naștere și până în momentul instituționalizării, dovedesc că minorul s-a născut normal, a evoluat la fel și nu suferă de vreo boală psihică. în opinia sa, toate demersurile au fost determinate de fosta soție, care dorește îndepărtarea copilului de tatăl său, în contra voinței acestuia.
în ceea ce privește declarațiile date de vecini, arată că este normal ca acestea să-i fie defavorabile, câtă vreme nu se află în bune relații cu ei.
Curtea, examinând decizia prin prisma criticilor aduse, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: referitor la procedura decăderii recurentului S.I.D. din proba cu martorii C.G. și P.G., urmează a se observa că instanța a dispus în acest sens, după ce pârâtului i-a fost acordat un ultim termen sub sancțiunea decăderii din probă, acesta neindicând alte adrese decât cele la care factorul poștal a constatat că nu sunt cunoscuți și nici nu i-a adus.
Potrivit dispozițiilor art. 188 C.proc.civ., instanța nu este obligată, ci doar poate emite mandat de aducere împotriva martorului ce lipsește la prima citare.
Pentru termenul din data de 17.12.2010, procedura de citare cu martorii a fost legal îndeplinită, fără ca aceștia să se prezinte, în același timp însă, nu s-a prezentat nici partea care a propus proba, respectiv recurentul-pârât S.I.D., deși acesta cunoștea că instanța a pus în discuție sancțiunea decăderii din probă, la termenul anterior. Or, acesta era direct interesat să dovedească, așa cum a pretins când a propus proba, că mărturiile consemnate în rapoartele de anchetă întocmite de reclamantă și celelalte autorități publice locale nu aparțin acestor persoane sau nu conțin relatările lor reale.
Decăderea din probă, ca sancțiune procesuală, nu reprezintă o împiedicare a dreptului de acces la instanță sau a dreptului la apărare, câtă vreme partea nu își exercită drepturile procedurale recunoscute de lege cu bună-credință, așa cum obligă dispozițiile art. 723 alin. (1) C.proc.civ. Or, cum se poate observa, pârâtul-recurent este cel care nu s-a prezentat pentru a insista în administrarea probei sau, în măsura în care martorii s-ar fi aflat într-o poziție de dușmănie față de sine, să solicite înlocuirea lor. De aceea, nu se poate găsi vreo culpă în încălcarea cerințelor impuse de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil și asigurarea dreptului de apărare.
Exprimarea de către minor a unei poziții contrare măsurii luate de către instanță se constată de către prezenta Curte ca neprezentând relevanță în condițiile în care, din întreg materialul probatoriu, a rezultat că minorul are un comportament psihic afectat tocmai de violențele fizice și morale la care este supus de către tatăl său, violențe sub imperiul cărora refuză contactul cu alte persoane, are o dezvoltare psihosocială anormală, tendințe exprimate de suicid și alte asemenea manifestări ce exced unui comportament normal pentru un copil de vârsta sa.
Concluzia este aceea că, și în momentul în care și-a exprimat o astfel de atitudine, copilul a făcut-o sub imperiul acelorași stări induse de tatăl său, așa încât, chiar dacă luarea unei măsuri contrarii tinde la a-l nemulțumi pe acesta, pentru moment aceasta este singura soluție aptă de a-i oferi cadrul necesar recuperării sale.
Nici în ceea ce privește luarea măsurii de plasament față de bunici, care de altfel nici nu au semnat recursul, chestiune ce însă nu a fost invocată, expeditorul și după cum se observă, redactorul motivelor de recurs, fiind o persoană fără legătură cu procesul, respectiv, numită R.N., nu se constată vreo greșeală de temeinicie sau legalitate a soluției.
Se pretinde prin motivele de recurs că cei doi ar fi apți a oferi condiții normale de creștere și educare a minorului, fără ca aceștia să invoce o greșeală în cele reținute de către prima instanță a fondului sub aspectul condițiilor oferite de ei.
Cele înscrise de către recurentul S.I.D. în memoriul depus la termenul din 10.03.2011, vizează exclusiv ajutorul pe care părinții săi i l-ar fi dat în creșterea copilului, ajutor însă insuficient pentru a justifica măsura plasamentului la aceștia, singura poziție exprimată de cei doi bunici, pe parcursul procesului, fiind aceea că cel calificat a păstra pe copil ar fi exclusiv tatăl.
în ceea ce privește existența unei locuințe calificată de a primi acest nume, contrar caracterului de adăpost provizoriu constatat a-l avea ceea ce recurentul prezintă ca fiind locuință, critica este și ea nefondată.
Astfel, într-adevăr, în fața primei instanțe de fond, recurentul a prezentat fotocopia unei autorizații de construire emisă în anul 1999, pentru o locuință parter și împrejmuire la fațadă și pe laterale, valabilă 60 de luni de la data eliberării, fără însă a prezenta și un proces-verbal de finalizare a lucrărilor, dimpotrivă, și în prezent constatându-se lipsa unei astfel de construcții ca și a împrejmuirii.
în aceste condiții, în mod corect instanța a constatat că nu se impune a insista în administrarea probei cu cei doi martori, toate celelalte probe ale cauzei conducând la concluzia că cele consemnate ca reprezentând declarațiile acestora, făcute în calitate de vecini ai tatălui recurent S.I.D., cu prilejul anchetei întocmite de P.C.M., nu constituie decât o confirmare a celorlalte constatări făcute de către autoritățile responsabile de ocrotirea minorilor, soluția fiind pronunțată pe baza tuturor probelor administrate, iar nu numai a acestor două depoziții.
Neconstatându-se, nici din oficiu, motive de ordine publică, de natură a atrage modificarea ori casarea soluției, urmează ca, în temeiul art. 312 C.proc.civ., recursul să fie respins ca nefondat.
(Judecător dr. Daniel Radu)
| ← Adopţie. Desfacere adopţie. Condiţii | Competenţa instanţelor române în materie de divorţ → |
|---|
