Cererea de revizuire admisibila în baza dispoziţiilor art.322 al.1 din Codul de procedură civilă si art.21 al.2 din Legea contenciosului administrativ. Obligarea pârâtelor la plata către reclamant a dobânzii legale stabilita de art.124 din Codul de proced

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 10616 din data de 23.10.2013

Cererea de revizuire admisibila în baza dispozițiilor art.322 al.1 din codul de procedură civilă si art.21 al.2 din Legea contenciosului administrativ. Obligarea pârâtelor la plata către reclamant a dobânzii legale stabilita de art.124 din Codul de procedura fiscala, aferente taxei pe poluare de la data plății taxei.

CJUE a pronunțat la data de 18.04.2013 o decizie preliminară prin care a statuat că dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Decizia dată desființează cu efect ex tunc prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe ,cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia, începând de la data plății sale de către contribuabil.

Secția de contencios administrativ și fiscal - Decizia nr.10616/23 octombrie 2013

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul J.C.G. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S., Administrația Finanțelor Publice S. și Administrația Fondului Pentru Mediu, s-a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea taxei de poluare în cuantum de 2526 lei ,cu dobânda legală de la data plății până la restituirea efectivă.

În motivarea acțiunii, se precizează în esență că la înmatricularea în România a autoturismului second-hand achiziționat din Germania reclamantul a trebuit să plătească suma de 2526 lei, cu titlu de taxă de poluare.

S-a considerat că prevederile Ordonanței de Urgență nr.50/2008 încalcă dispozițiile art.90 paragraf I din Tratatul constitutiv al Comunității Europene, care interzice statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică , direct sau indirect produselor naționale similare.

În aceste condiții, s-a menționat că se impune aplicarea dispozițiilor art. 148 din Constituție, care statuează faptul că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legislația internă, sens în care taxa de poluare a fost nelegal percepută.

În drept, se invocă dispozițiile art.148 din Constituția României, art.90 paragraf I din Tratatul Comunității Europene și Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.

Prin sentința administrativă nr. 226/CA/2011 Tribunalul Sibiu - secția comercială și contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate de către pârâtele DGFP S., iar pe fond a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență că una din premisele aplicabilității art.110 din TFUE este dată de efectul discriminatoriu al taxei de poluare, iar reclamantul nu a făcut dovada existenței discriminării față de un autoturism marca BMW din același an, cu aceeași capacitate cilindrică și cu aceeași normă de poluare provenind din alt stat membru al Uniunii Europene prin practicarea unor taxe mai mari, de natură să împiedice libera circulație a mărfurilor în condiții normale de concurență. Astfel, art. 90 din TFUE nu este aplicabil în cauză, dispozițiile OUG nr.50/2008 fiind compatibile cu aceste prevederi comunitare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii.

Prin decizia nr.46/2012, Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul declarat de reclamant împotriva sentinței administrative nr.226/CA/2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr.4578/85/2010 pe care a modificat-o în tot, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtele A.F.P. S. și A.F.M. B., a obligat pârâtele să restituie reclamantei suma de 2526 lei încasată cu titlu de taxă de poluare conform chitanței nr. 6370712/29.04.2010, precum și dobânda legală fiscală aferentă conform art. 124 C.p.fiscală, de la data cererii de restituire - 02.09.2010 și până la restituirea efectivă a acesteia. S-a respins în rest acțiunea. Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că reclamantul a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, constatarea pe cale incidentală a neconformității dispozițiilor O.u.G. nr.50/2008 cu art. 110 din T.F.U.E., și implicit, constatarea nelegalei perceperi a taxei de poluare instituită prin acest act normativ. Pentru lipsa de folosință a sumelor achitate cu titlu de taxă de poluare, în compensație, reclamantul este îndreptățit și la dobânda legală aferentă, calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, de la data formulării cererii de restituire a taxei - 02.09.2010 și până la plata efectivă.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul recurent, solicitând schimbarea în parte a deciziei atacate și în rejudecare, admiterea în tot a acțiunii promovate în sensul acordării dobânzii aferente asupra sumei de 2526 lei cu începere de la data perceperii (29.04.2010) și până la data cererii de restituire (02.09.2010), cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.

În motivarea cererii de revizuire se solicita aplicarea prioritara a dreptului comunitar, în sensul ca pentru o justa despăgubire se impune acordarea dobânzii legale de la data plații si nu de la data formulării cererii de restituire. Se invoca Decizia din cauza C-565/11 Irimie.

In drept se invocă dispozițiile art. 21 din Legea nr.554/2011 si art. 147 din Constituție.

Intimatele au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de revizuire.

Curtea , analizând cererea de revizuire formulată, constată ca este întemeiata, față de următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecata cu care a învestit instanța de contencios administrativ-fiscal, reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare si a dobânzii legale calculata de la data achitării , 29.04.2010 si pana la data restituirii efective a taxei, fata de neconformitatea ordonanței de reglementare , OUG nr.50/2008 cu dreptul comunitar, art. 110 din TFUE. Tribunalul Sibiu prin sentința nr. 226/2011 a respins acțiunea, iar Curtea de Apel , prin Decizia nr. 2567/2011 a admis recursul reclamantului, a modificat in parte sentința , a obligat paratele la restituirea taxei, dar a obligat paratele sa achite dobânda legala aferenta taxei , de la data formulării cererii de restituire, 02.09.2010 si pana la data plății.

Cererea de revizuire este admisibila , fata de dispozițiile art. 322 al. 1 din Codul de procedură civilă si art. 21 al. 2 din Legea contenciosului administrativ .

CJUE a pronunțat la data de 18.04.2013 o decizie preliminară prin care a statuat că dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Decizia dată desființează cu efect ex tunc prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe, cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia, începând de la data plății sale de către contribuabil.

În consecința, în cauza instanța a dat eficienta principiului aplicării prioritare a dreptul comunitar, potrivit art. 148 al. 2 si art. 20 al. 2 din Constituție, iar cererea de revizuire a fost admisa fata de prevederile art. 322 al. 1 din Codul de procedură civilă si art. 21 al. 2 din Legea contenciosului administrativ, cerere ce a fost formulată de revizuientul J.C.G. împotriva Deciziei nr. 2567/2011 pronunțata de Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel Alba Iulia .

A schimbat în parte decizia atacata numai sub aspectul datei de la care se acorda dobânda aferenta taxei pe poluare și rejudecând recursul în aceste limite, au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice S. și Administrația Fondului pentru Mediu B. la plata către reclamant a dobânzii legale stabilita de art. 124 din Codul de procedura fiscală , aferente taxei pe poluare în sumă de 2526 lei , de la data plății 29.14.2010 și până la data formulării cererii de restituire, 02.09.2010.

S-au menținut celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

23.Modalitatea de calcul a TVA-ului la imobile. Aplicabilitatea Hotărârii pronunțate de CJUE în cauzele conexate C-249/12 și C-250/12 în litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Prin Hotărârea din 07.11.2013 pronunțată de CJUE în cauzele conexate C-249/12 și C-250/12 s-a statuat în sensul că Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în special articolele 73 și 78 din aceasta, trebuie interpretată în sensul că, atunci când prețul unui bun a fost stabilit de părți fără nicio mențiune cu privire la taxa pe valoarea adăugată, iar furnizorul bunului respectiv este persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată datorate pentru operațiunea supusă taxei, prețul convenit trebuie considerat, în cazul în care furnizorul nu are posibilitatea de a recupera de la dobânditor taxa pe valoarea adăugată solicitată de administrația fiscală, ca incluzând deja taxa pe valoarea adăugată.

Secția de contencios administrativ și fiscal -Decizia nr. 13151/04 decembrie 2013

Prin sentința nr. 686/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 779/85/2012 s-a dispus admiterea acțiunii în contencios administrativ formulată și precizată de reclamantul M.M.R., cu domiciliul în S., str. P…, nr…, județul Sibiu împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S., cu sediul în S., nr…, județul S…, anularea Deciziei nr.341/24.08.2011, a Deciziei de impunere nr.8096 din 02.06.2011și a raportului de inspecție fiscală nr.8095 din 02.06.2011 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 7.239.30 lei, în favoarea reclamantului.

În considerente prima instanță a reținut că reclamantul M.M.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului S. ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună :

- în principal constatarea nulității anularea deciziei de soluționare a contestației emisă de pârâtă sub nr.341 din 24.08.2011, anularea deciziei de impunere nr.8096 din 02.06.2011 și a raportului de inspecție fiscală nr.8095 din 02.06.2011 și,

- în subsidiar anularea actelor menționate pentru netemeinicie și nelegalitate;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

1.2 Pârâta, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii, cu consecința menținerii actelor administrative contestate și a sumei de plată.

2 Aprecierea părților.

2.1 Reclamantul susține că, actele administrative a căror anulare o solicită au fost emise cu încălcarea prevederilor Codului de procedură fiscală în ceea ce privește comunicarea avizului de inspecție fiscală, cu cel puțin 15 zile de la data începerii acestuia precum și comunicarea reluării inspecției, ulterior suspendării, de natură a atrage nulitatea inspecției fiscale.

2.1.1 Pe fond, reclamantul a arătat că decizia este netemeinică și nelegală întrucât nu s-a bazat pe o cercetare cu privire la cota de TVA aplicabilă, în raport de criteriile privind: calitatea sa de persoană impozabilă, situația cumpărătorilor, stabilirea valorii taxei datorate pe baza evaluării imobilelor, în vederea stabilirii costului lucrării și a încadrării în sfera operațiunilor impozabile din punct de vedere al taxei pe valoare adăugată.

2.1.2 Reclamatul invocă greșita calificare a activității efectuate, în calitate de persoană fizică, de transfer de proprietăți imobiliare, ca fiind o activitate economică impozabilă din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, fără a se avea în vedere că nu are calitatea de comerciant, că nu a construit nici un imobil nou, ci doar mansarde, care nu se încadrează în categoria construcțiilor noi, conform art.141 lit. f) Cod fiscal, că a achitat impozitul de 3% aplicabil vânzărilor de imobile din patrimoniul persoanelor fizice, impozit care nu poate coexista cu obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată și că legislația existentă anterior anului 2008 nu impunea o asemenea obligație persoanelor fizice, în lipsa normelor de înregistrare a persoanelor fizice ca plătitori de TVA.

2.2 Pârâta susține că, reclamantul a efectuat în perioada 01.01.2006 -31.12.2010 operațiuni de construire de mansarde și locuințe cu mai multe apartamente, pe care le-a înstrăinat, obținând venituri care intră în sfera de aplicare a TVA astfel că, susținerile acestuia cu privire la lipsa reglementării legale privind includerea acestor operațiuni nu este fondată, având în vedere dispozițiile art.126 alin.(1) Cod fiscal și pct.2 alin.(1) și alin.(2) din H.G. nr.44/2004, care reglementează categoria operațiunilor impozabile din punct de vedere al TVA, ale art.127 alin.(1) și alin.(2) Cod fiscal, care definesc persoana impozabilă și ale art.152 alin.(2) Cod fiscal, care reglementează cifra de afaceri care servește drept referință pentru stabilirea plafonului de scutire de TVA.

2.2.1 Pârâta a arătat că în ceea ce privește modul de calcul al taxei pe valoare adăugată se impune respingerea susținerilor reclamantului pe baza Deciziei Comisiei fiscale nr.2/12.04.2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr.278/20.04.2011, arătând că actele de control și decizia de impunere a avut în vedere aceste dispoziții cu privire la aplicarea cotei standard de 19%, la baza impozabilă ce reprezintă contravaloarea veniturilor realizate și încasate din vânzarea de apartamente, apreciind că operațiunile efectuate nu beneficiază de acordarea dreptului de deducere a taxei (drept care se poate realiza doar prin procedura administrativă, prin deducere în decont ulterior și în urma verificării administrative a facturilor de achiziție).

2.2.2 S-a arătat de către organul fiscal, în baza raportului de inspecție fiscală întocmit că reclamantul a efectuat un număr de 13 de operațiuni taxabile din punct de vedere al TVA, în valoare de 409.259 lei, ca urmate a tranzacțiilor efectuate cu bunuri imobile, în perioada 01.01.2006 - 31.12.2010, cu privire la care s-a determinat taxa pe valoarea adăugată colectată de, 19% asupra acestei baze impozabile, conform prevederilor art.140 alin.(1) Cod fiscal, la data în vigoare a faptului generator de taxă.

2.2.3 Totodată, pârâta a arătat că organul fiscal de control a stabilit pe baza acestui calcul o valoare a acestei taxe de 77.760 lei, la care a calculat majorări de întârziere în sumă de accesorii în valoare de 58.893 lei, din care 42.229 lei, majorări de întârziere și dobânzi și 11.664 lei, penalități de întârziere, sume apreciate prin decizia de soluționare a contestației ca fiind corect stabilite de emitentul raportului de inspecție fiscală și al deciziei de impunere emisă pe numele reclamantului.

3 Cadrul juridic.

3.1 Reclamantul invocă prevederile art.205 și următoarele Cod Fiscal.

3.2 Pârâta invocă prevederile art.126, art.127 Cod fiscal, art.23 din H.G. nr.44/2004.

4 Aprecierea Tribunalului.

4.1 Prin raportul de inspecție fiscală nr.8095 din 02.06.2011 s-a stabilit, urmare a examinării activității desfășurate de reclamant în perioada 01.01.2006 - 31.12.2010, că acesta a dobândit calitatea de persoană impozabilă din perspectiva taxei pe valoarea adăugată, iar data începerii activității economice a fost identificată a fi data la care a construit, în baza a patru autorizații de construire, eliberate de Primăria municipiului Sibiu, un număr de patru mansarde pe terasa unor blocuri existente, pe care le-a compartimentat, rezultând un număr de 12 apartamente vândute, din care 10 în anul 2007 (perioada iunie-octombrie), unul în septembrie 2008 și altul, în februarie 2010. S-a reținut că terenul achiziționat în anul 2008 în municipiul Alba Iulia, care a fost parcelat, în vederea edificării de construcții, a fost vândut parțial în anul 2010.

4.1.1 Prin raportul de inspecție fiscală organul de control concluzionează în sensul că, reclamantul în calitate de persoană impozabilă din perspectiva taxei pe valoarea adăugată din 30.06.2007, avea obligația de a declara începerea activității economice și cifra de afaceri preconizată a fi realizată pe parcursul anului, precum și obligația ca la momentul depășirii plafonului de 35.000 euro, pentru tranzacțiile efectuate să solicite înregistrarea în scopuri de TVA și să devină plătitor începând cu 01.08.2007.

4.1.2 Urmare a calculului efectuat, pe baza documentelor verificate, organul de control aplicând cota de 19% asupra valorii de vânzare pentru contractele vizând apartamentele cu privire la care nu s-a menționat că prețul include TVA, s-a stabilit baza impozabilă taxabilă, constituită din contrapartida obținută de persoana impozabilă vânzătoare din partea cumpărătorului la data transferului dreptului de proprietate, la valoarea de 409.259 lei, aferentă perioadei în care reclamantul avea obligația să aplice regimul normal de taxă pe valoare adăugată. Astfel, s-a stabilit că reclamantul datorează TVA în valoare de 77.760 lei și accesorii în valoare de 58.893 lei, din care 42.229 lei, majorări de întârziere și dobânzi și 11.664 lei, penalități de întârziere.

4.2 În baza raportului de inspecție fiscală s-a emis decizie de impunere nr.8096/02.06.2011, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a acestor sume, decizie comunicată la data de 06.09.2011.

4.3 Împotriva acestei decizii și a raportului de inspecție fiscală care a stat la baza acesteia, reclamantul a formulat la data de 11.07.2011, contestație înregistrată sub nr.30834, solicitând în temeiul dispozițiilor art.205 - 207 Cod procedură fiscală, admiterea contestației, apreciind că, măsura dispusă se întemeiază pe greșita interpretare și aplicare a prevederilor Codului fiscal și Codului de procedură fiscală, pe nesocotirea dispozițiilor privind calificarea sa ca persoană impozabilă, urmare a încadrării tranzacțiilor imobiliare efectuate ca făcând parte din categoria activităților economice în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.

4.3.1 Prin Decizia nr.341 din 24.08.2011, pârâta a respins contestația reclamantului ca nefiind întemeiată.

4.3.2 Pentru a pronunța această soluție pârâta a reținut calitatea de persoană impozabilă a contestatorului persoană fizică, întrucât a desfășurat activitate economică cu caracter de continuitate, prin faptul că în perioada 01.01.2006 - 31.12.2010 a încheiat cu persoane fizice un număr de 12 contracte de vânzare cumpărare apartamente și un contract de vânzare cumpărare a unei părți dintr-un teren situat în municipiul A.I.

4.3.3 În expunerea stării de fapt care a stat la baza impozitării, organul de soluționare a contestației a reținut că, contestatorul a efectuat, în această perioadă operațiuni care intră în sfera de aplicare a TVA, constând în înstrăinarea prin vânzare a apartamentelor edificate la mansarda blocurilor și a terenului, în valoare totală de 409.259 lei.

4.3.4 S-a reținut că, contestatorul a depășit plafonul la data de 30.06.2007, devenind plătitor de TVA începând cu data de 01.08.20087 iar la determinarea bazei impozabile s-a avut în vedere perioada 01.08.2007 - 31.12.2010.

4.3.5 Sub aspectul operațiunilor efectuate în această perioadă, s-a constatat că acesta a efectuat un număr de 13 operațiuni taxabile (contracte care nu menționează că prețul include TVA), în sumă totală de 409.259 lei, care constituie bază impozabilă.

4.4 Critica reclamantului cu privire la motivul de nulitate invocat și anume încălcarea prevederilor Codului de procedură fiscală în ceea ce privește comunicarea avizului de inspecție fiscală, cu cel puțin 15 zile de la data începerii acestuia precum și comunicarea reluării inspecției, ulterior suspendării, de natură a atrage nulitatea inspecției fiscale, nu este fondat având în vedere respectarea cerințelor impuse de art.102, art.104 Cod procedură fiscală și ale pct.99.1 din H.G. nr.1050/2004 raportat la art.44 alin.(2) Cod procedură fiscală și ale Ordinului președintelui A.N.A.F. nr.14/2010, privind condițiile și modalitățile de suspendare a inspecției fiscale.

4.5 Analizând argumentele reclamantului, privind lipsa calității acestuia de persoană impozabilă, în considerarea lipsei calității sale de comerciant și ale pârâtei, care apreciază că acesta are calitatea de persoană impozabilă în considerarea activității economice desfășurate de exploatare a bunurilor corporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, începând cu data de 07.11.2006, data obținerii primei autorizații de construire, prin prisma dispozițiilor legale invocate Tribunalul, reține următoarele:

4.5.1 Este necontestat în cauză că, reclamantul a edificat în baza a 4 autorizații de construire, mansarde pe terasele blocurilor, compartimentate în 12 apartamente, începând cu data de, 07.11.2006, data obținerii primei autorizații, apartamente care au fost înstrăinate în perioada 01.08.2007 - 31.12.2010, operațiuni calificate de organul fiscal ca fiind operațiuni impozabile taxabile de la data transferului dreptului de proprietate menționat în contractele de vânzare cumpărare. Tot în această perioadă reclamantul a înstrăinat o parte din terenul achiziționat în municipiul A.I., astfel că pentru stabilirea perioadei fiscale aferentă intervalului verificat, organul de control a avut în vedere cifra de afaceri realizată din operațiuni taxabile la 31.12.2007, în sumă de 845.438 lei, la 31.12.2008, în sumă de, 232.825 lei, perioade în care s-a depășit plafonul anual de 100.000 euro și la 31.12.2009, în care nu s-a realizat nici o sumă.

4.5.2 Pentru determinarea bazei impozabile organul de control a apreciat că se impune aplicarea regimului legal de impozitare din perioada 01.08.2007 - 31.12.2010, respectiv a dispozițiilor art.134 ind.1 alin.(3), alin.(6), art.134 ind.2 alin.(1), art.137 alin.(1) lit. a), art.141 alin.(1) lit. f) Cod fiscal în forma aplicabilă la aceea dată și pct. 37 alin.(1) - (6) din H.G. nr.44/2004.

4.5.3 În ceea ce privește taxa pe valoare adăugată colectată în această perioadă organul fiscal a reținut că, în cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare cu privire la aceste bunuri imobile înstrăinate se precizează noțiunea de preț de vânzare, fără a se menționa în mod expres că prețul include și taxa pe valoare adăugată și în condițiile în care aceste contracte nu sunt însoțite de acte adiționale în care să se menționeze că prețul include și TVA, astfel că, s-a procedat la determinarea taxei pe valoare adăugată colectată în sumă de 77.760 lei, calculată prin aplicarea cotei standard de 19% asupra prețului stabilit prin contractele de vânzare cumpărare, respectiv la o bază impozabilă taxabilă în sumă de 409.259 lei, aferentă perioadei pe care organul fiscal a apreciat că trebuia să se aplice regimul normal de taxă pe valoare adăugată.

4.6 Fiind calificate juridic natura tranzacțiilor încheiate de reclamant, în calitate de proprietar al imobilelor se impune a se clarifica pe baza documentației care a stat la baza raportului de inspecție fiscală și argumentelor părților dacă, operațiunea de vânzare, în perioada supusă controlului, a apartamentelor construite la mansardă și terenul înstrăinat :

- pe de-o parte constituie o activitate economică, în sensul art.9 alin.(1) din Directiva 2006/112/CE și art.127 alin.(1)-(7) Cod fiscal și dacă da,

- pe de altă parte constituie o operațiune impozabilă, în sensul art.126 alin.(9) raportat la art.141 Cod fiscal (operațiune scutită de taxă fără drept de deducere) sau în sensul art.141 alin. (2) lit. f) teza II Cod fiscal și

- și dacă, se încadrează în categoria scutirilor, în baza dispozițiilor art.141 alin.(2) lit. f) pct. 3 sau pct.4 Cod fiscal.

4.6.1 În ceea ce privește determinarea noțiunii ,,activitate economică,, , în raport de care este definită,, persoana impozabilă,,(a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 2005, Fini H, C-32/03, Rec., p. I-1599, punctul 19) apreciem că, pentru a exista o ,,activitate economică,, în sensul dispozițiilor comunitare (art.9 alin.(1) din Directiva 2006/112/CE) și a dispozițiilor fiscale naționale (art.127 alin.(2) Cod fiscal, punctul 3 alin.(1) din H.G. nr.44/2004, în forma modificată prin art. I, pct. E.4 din H.G. nr.1620/2009), trebuie să avem în vedere că aceasta include toate activitățile comercianților, producătorilor sau persoanelor care prestează servicii, precum și operațiunile care presupun exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.

4.6.2 Argumentul pârâtei, privind încadrarea tranzacțiilor efectuate ca exploatare de bunuri în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, prin invocarea deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza van Tiem (Hotărârea din 4 decembrie 1990, van Tiem, C-186/89, Rec., p. I-4363, punctul 19), conform cu care în asigurarea principiului neutralității TVA, termenul ,,exploatare a bunurilor,, ar trebui interpretat în sensul cuprinderii tuturor acelor tranzacții, indiferent de forma lor juridică, prin care se urmărește obținerea de venituri generate de respectivele bunuri, pe o bază continuă, nu poate fi apreciat a fi corect cel puțin din două aspecte, invocate în doctrină:

- în jurisprudența europeană, decizia van Tiem a fost invocată de Curte ca fiind aplicabilă, doar în cazurile în care bunurile corporale, acțiunile, imobilele sau capitalul rămâneau în proprietate celui care le exploata, fără a se consuma prin exploatare (a se vedea în acest sens C-230/94 Renate Enkler, referitor la închirierea unei caravane, C-23/98, referitor la închirierea unui imobil, C-174/06 COGEP, referitor la concesiune, C-326/99, referitor la dreptul de folosință sau alte drepturi in rem);

- nu se poate pune în discuție exploatarea unui bun dacă aceasta presupune consumarea sa prin vânzare.

4.6.3 Prin urmare, pentru considerentele expuse, constatăm că, de regulă, vânzarea unui imobil, poate fi apreciată ca fiind o livrare de bunuri, cu titlu oneros supusă TVA-ului, în sensul art.2 alin.(1) lit. a) coroborat cu art.14 alin.(1) din Directivă și art.126 alin.(1) lit. a) și art.128 alin.(1) Cod fiscal.

4.7 Fiind stabilită natura operațiunii impozabile efectuată de reclamant, trebuie să se evalueze dacă vânzarea, în modalitatea aleasă de părți a fost realizată în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, pentru a se putea stabili pe baza împrejurărilor proprii cauzei dacă reclamantul are calitatea de persoană impozabilă.

4.7.1 În cauză, activitatea economică constă în vânzarea unui teren construibil, deținut în coproprietate și a unui număr de 12 apartamente construite la mansarda unui/unor blocuri.

4.7.2 Conform dispozițiilor punctului 3 alin.(3) din H.G. nr.44/2004, în forma modificată de art. I, pct. E 4 din H.G. nr.1620/2009, trebuie să se facă dovada că reclamantul, persoană fizică a realizat o activitate economică prin faptul că pentru această operațiune, astfel calificată de organul fiscal, s-a acționat de o manieră independentă, s-a urmărit obținerea de venituri, în sensul definit prin art.127 alin.(2) Cod fiscal, a fost desfășurată cu intenția de a construi în vederea vânzării și a avut la bază criterii de apreciere obiective, constând în angajare de costuri, investiții și altele ( a se vedea în acest sens Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Camera a opta) din 19 decembrie 2012, cauza C-549/11 Autoritatea administrativă fiscală Burgas Bulgaria c/a Orfey Balgaria EOOD, pct.23, 25,27, 29 - 35 și Hotărârea Curții(Camera a treia) din 6 decembrie 2012, cauza C- 285/11 Bonik EOOD c/a Administrația fiscală Varna Bulgaria și Hotărârea Curții (Camera a opta) din 17 ianuarie 2013, în cauza C 543/11, Woningstichting Maasdriel c/a Staatssecretaris van Financiën).

4.7.3 Din examinarea dispozițiilor art.9 alin.(1), art.12 alin.(1) lit. a) și lit. b), alin.(2) și alin.(3), art.135 alin.(1) lit. j) și lit. k) din Directiva 2006/112/CE și al art.127 alin.(1), alin.(3) și alin.(9) Cod fiscal se poate deduce că două sunt condițiile esențiale care trebuie îndeplinite pentru a ne afla în prezența unei ,,persoane impozabile,, în materie de TVA:

- desfășurarea unei activități economice, oricare ar fi scopul sau rezultatul acesteia;

- desfășurarea unei activități economice de o manieră independentă.

4.7.4 În ceea ce privește condiția caracterului independent al activității economice desfășurate, în cauza C 202/90, Ayuntamiento de Sevilla c/a Recaudadores de Tributos de las Zonas primera y segunda a Curții Europene de Justiție, opinia Avocatului General a fost în sensul că activitatea are caracter independent când:

- activitatea este exercitată de o persoană care nu este organic integrată într-o întreprindere sau într-un organ al administrației publice;

- persoana în cauză dispune de o libertate de organizare corespunzătoare, cât privește resursele materiale și umane folosite pentru exercițiul activității în discuție;

- riscul economic inerent acestei activități este suportat de aceea persoană.

4.7.5 Argumentul pârâtei cu privire la caracterul de continuitate al operațiunii de vânzare susținut de existența contractelor de vânzare cumpărare, încheiate de reclamant poate fi apreciat ca pertinent în raport de dispozițiile legale naționale și comunitare, având în vedere dispozițiile art.127 alin.(1) Cod fiscal atât anterior cât și ulterior urmare a introducerii alin.(2 ind.1), prin art. I pct.98 din O.U.G. nr.109/2009.

4.7.6 Prin urmare, chiar dacă reclamantul susține că, nu poate fi considerat o persoană impozabilă din punct de vedere al TVA, în condițiile în care nu a săvârșit nici unul din actele de comerț obiective prevăzute de codul comercial iar activitatea comercială nu constituie profesia acesteia, pentru argumentele de text mai sus invocate, se vor respinge ca nefondate aceste susțineri.

4.8 În ceea ce privește încadrarea imobilelor - mansarde, în categoria construcțiilor noi, criticată de reclamant, pârâta prin răspunsul la interogatoriu (fila 173) invocă faptul că s-a avut în vedere data transferului dreptului de proprietate, conform contractelor de vânzare cumpărare, în corelație cu data dobândirii cu titlu de construire, precizată în cuprinsul fiecărui contract. Pârâta a invocat faptul că reclamantul nu a prezentat documente din care să rezulte modul de construire a imobilelor (regie proprie sau în baza unui contract de execuție încheiat cu subantreprenori) și nici data semnării de către beneficiar a procesului verbal de recepție definitivă a construcțiilor, care constituie după caz data primei ocupări.

4.8.1 Pentru livrarea de construcții noi, părți de construcții noi sau de terenuri construibile, conform art.141 alin.(2) lit. f) teza II Cod fiscal, în forma modificată prin art. I punctul 114 din O.U.G. nr.109/2009, nu se aplică scutirea de taxă pe valoarea adăugată.

4.8.2 Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei prin prisma încadrării operațiunii în ipoteza normei juridice invocate, temei al actului de control, se constată că, reclamantul a transmis cumpărătorilor dreptul de proprietate asupra unui număr de 12 apartamente situate la mansarda unor construcții (blocuri) deja construite și asupra unui teren construibil (scos din circuitul agricol, prin eliberarea autorizației de construcție) operațiune cu privire la care organul fiscal se pronunță în sensul calificării acesteia, prin prisma art.141 alin.(2) lit. f) pct.3 Cod fiscal și punctul 37 alin.(3) și alin.(4) din H.G. nr.44/2004 că fiind o operațiune exclusă de la scutire.

4.8.3 Pentru a se putea stabili dacă, în raport de data efectuării operațiunilor impozabile care fac obiectul actului de control și de dispozițiile legale aplicabile la acea dată, apartamentele edificate îndeplinesc caracteristicile unei construcții noi, pentru a se putea stabili dacă livrarea acestora este o operațiune scutită sau nu de TVA, Tribunalul a încuviințat, urmare a răspunsului expertului contabil la obiectivul nr.2 , efectuarea unui raport de expertiză tehnică pentru a se putea stabili dacă apartamentele edificate la mansardele unor blocuri existente pot fi considerate construcții de sine stătătoare sau reprezintă, din punct de vedere constructiv transformarea unei construcții existente, fără modificarea structurii, naturii sau destinației construcției, sau în absența acestor modificări, fără ca valoarea transformării să depășească 50% din valoarea construcției după transformare, conform art.141 alin.(2) lit. f) pct.4 Cod fiscal.

4.8.4 Raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză a stabilit, ca urmare a verificării apartamentelor edificate la mansarda blocurilor situate în S., str. O…, bl…, scara …, scara … și bl…, scara … și str. P…, nr…, bl…, scara … că, natura cât și destinația construcțiilor, obiect al tranzacțiilor imobiliare ale reclamantului nu au fost modificate prin transformările de la cele 4 imobile construcții.

4.8.5 În ceea ce privește costul transformărilor exclusiv taxa, expertul a apreciat, pe conform calculelor bazate pe cota procentuală de 80% din costul unui nivel curent plus costurile fundației , că costul transformărilor exclusiv taxa nu se ridică la minimul de 50% din valoarea de piață a construcțiilor, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării.

4.9 În raport de concluziile expertizei tehnice, necontestate de către pârâtă și având în vedere analiza efectuată de expertul contabil se impune a stabili pe baza documentelor justificative depuse la dosarul cauzei dacă construcțiile edificate și înstrăinate se înscriu în una din ipotezele dispozițiilor art.141 alin.(2) lit. f), pct.3 și pct.4 din Codul fiscal raportat la pct.37 alin.(3) și alin.(4) din H.G. nr.44/2004, pentru ca tranzacțiile imobiliare să poată fi încadrate în categoria operațiunilor scutite sub aspectul taxei pe valoare adăugată.

4.9.1 Fiscalizarea tranzacțiilor imobiliare a fost impusă prin Legea nr.163/2005 (de modificare a Codului fiscal), modificată prin Legea nr.343/2006, prin care s-au transpus în legislați națională dispozițiile art.12 ale Directivei 112/2006CE, conform cu care ,, este o operațiune scutită livrarea de către orice persoană a unei construcții, a unei părți a acesteia și a terenului, pe care este construită precum și a oricărui alt teren.

4.9.2 Prin excepție, scutirea nu se aplică pentru livrarea unei construcții noi, a unei părți a acesteia sau a unui teren construibil,,.

4.9.3 În varianta H.G. nr.1861/2006, de modificare a H.G. nr.44/2004, punctul 37 a fost modificat, statuându-se că, ,,în sensul art.141 alin.(1) lit. f) din Codul fiscal, terenul pe care este construit un bun imobil, urmează regimul bunului imobil, ca proprietăți indivizibile,, iar în variantă modificată prin O.U.G. nr.106/2007 și H.G. nr.1618/2008, la punctul 4 statuează în sensul că, alin.(1) al pct.37 din H.G. nr.44/2004 are următorul cuprins: ,,37 (1) În aplicarea art.141 alin.(2) lit. f) Cod fiscal, atunci când construcția și terenul pe care este edificată formează un singur corp funciar, identificat printr-un singur număr cadastral:

a) terenul pe care s-a edificat construcția urmează regimul construcției, dacă valoarea acestuia este mai mică decât valoarea construcției așa cum rezultă din raportul de expertiză;

b) construcția va urma regimul terenului pe care este edificată, dacă valoarea acesteia este mai mică decât valoarea terenului așa cum rezultă din raportul de expertiză;

c) terenul și construcția au valori egale, așa cum rezultă din raportul de expertiză, regimul corpului funciar va fi stabilit în funcție de bunul imobil cu suprafața ceea mai mare.

Se va avea în vedere suprafața construită desfășurată a construcției.,,

Începând cu data de 01.01.2010 au fost aplicabile dispozițiile H.G. nr.1620/2009 de modificare a H.G. nr.44/2004, numai sub aspectul existenței unor numere cadastrale diferite pentru construcția edificată pe teren, fără a fi afectate dispozițiile pct.37 alin.(1).

Potrivit dispozițiilor art.141 alin.(2) lit. f) pct.4 Cod fiscal, în forma anterioară modificării prin O.U.G. nr.125/2011(prin art. I pct.55), o construcție nouă cuprinde și orice construcție transformată sau parte transformată a unei construcții, dacă costul transformării, exclusiv taxa se ridică la minimul 50% din valoarea de piață a construcției sau a părți din construcție, astfel cum aceasta este stabilită printr-un raport de expertiză, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării.

4.9.4 Or, prin raportul de expertiză tehnică în construcții și prin raportul de expertiză contabilă se conchide că, apartamentele edificate la mansardele blocurilor mai sus menționate, înstrăinate de reclamant, nu pot fi considerate construcții de sine stătătoare, reprezentând în fapt transformarea unor construcții existente, fără modificarea structurii, naturii sau destinației construcției și care, chiar în absența acestor transformări nu depășesc 50% din valoarea construcției după transformare.

4.9.5 Supunerea la plata TVA-ului a unei anumite operațiuni trebuie să fie luată în considerare în contextul aprecierii globale a circumstanțelor unei asemenea operațiuni, cu condiția să fie susținută de elemente obiective (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții (Camera a opta) 17 ianuarie 2013, în cauza C 543/11, Woningstichting Maasdriel împotriva Staatssecretaris van Financiën, Hotărârea Curții, în cauza C 395/ 11,BLV Wohn- und Gewerbebau GmbH împotriva Finanzamt Lüdenscheid).

4.9.6 Or, în cauză, elementele enunțate de expertul tehnic, în considerentele expertizei, vizând lucrările de adăugare a acestor mansarde compartimentate în apartamente, la blocuri deja edificate, realizate de reclamantul vânzător, pot fi încadrate în rândul acestor elemente, care permit Tribunalului să stabilească dacă operațiunea se încadrează în sfera operațiunilor impozabile având ca obiect construcții noi.

4.9.7 Prin urmare, Tribunalul apreciază, contrar poziției organului de soluționare a contestației că imobilele, apartamente, care fac obiectul acestor tranzacții, nu îndeplinesc caracteristicile unor construcții noi, astfel încât livrarea lor este o operațiune scutită de TVA .

Întrucât doar înstrăinarea terenului situat în A.I., la data de 23.06.2010, este o operațiune impozabilă, calculul efectuat de expertul contabil pe baza valorii prevăzute în contract de 440 lei, este de 84 lei sau 70 lei, în funcție de varianta de calcul, standard sau al sutei mărite.

4.9.8 În aceste condiții, nu se mai poate pune în discuție argumentele reclamantului cu privire la aplicabilitate prevederilor pct.37 alin.(3) Din H.G. nr.44/2004, în forma anterioară modificării prin art. I pct. E.23 din H.G. nr.50/2012.

4.10 A achiesa la concluzia organului investit cu soluționarea contestației reclamantului înseamnă a nu avea în vedere principiile generale aplicabile în materie de fiscalitate, relevate și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv principiul certitudini impunerii, care decurge din principiul legalității și securității juridice.

4.10.1Aceste principiu impune obligația autorităților publice de a se asigura că legislația este suficient de clară și previzibilă pentru subiectele de drept cărora li se adresează.

4.10.2 Potrivit Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cauza Halifax, C 225/02, această cerință trebuie respectată cu și mai mare strictețe, în cazul regulilor susceptibile să atragă consecințe financiare, astfel încât persoanele interesate să poată cunoaște cu exactitate întinderea obligațiilor ce li se impun (a se vedea în acest sens și Hotărârea din 16 septembrie 2008, Isle of Wight Council și alții, C 288/07, Rep., p. I 7203, punctul 47, Hotărârea din 17 iulie 2008, ASM Brescia, C 347/06, Rep., p. I 5641, punctul 65 și jurisprudența citată).

4.10.3 O astfel de situație este și în cauză, întrucât o astfel de obligație financiară rezultată din aplicarea legislației naționale urmare a transpunerii legislației Uniunii, de autoritățile naționale competente întrucât respectiva aplicare, cel puțin tranzitoriu, nu permitea persoanelor impozabile în discuție să cunoască cu exactitate întinderea obligațiilor lor în materie de TVA.

4.10.4 În această situație instanța are obligația de a verifica, ținând seama de toate împrejurările de drept și de fapt pertinente, dacă se impune a se lua măsurile necesare pentru a remedia consecințele prejudiciabile ale unei aplicări a dispozițiilor în cauză care încalcă principiul securității juridice.

4.10.5 Or, în acest context trebuie avută în vedere poziția ANAF, începând cu anul 2006, cu privire la fiscalizarea tranzacțiilor imobiliare (reglementarea fiind dispusă doar prin modificarea Codului fiscal prin O.U.G. nr.109/2009, prin introducerea alin.(2) ind.1 la art.127 Cod fiscal a situației în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile), precum și data adoptării legislației secundare cu privire la decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală la persoane fizice intervenită doar în anul 2009, prin Ordinul președintelui ANAF nr.1415/2009 și a posibilității de impunere posibilă doar după emiterea Ordinului președintelui ANAF nr.1786/28.04.2010.

4.11 În cauză, pentru argumentele de fapt și de drept expuse, Tribunalul constată că, decizia de soluționare a contestației reclamantului și decizia de impunere emisă în baza raportului de inspecție fiscală nu au la bază o corectă interpretare a actelor juridice încheiate de reclamant ceea ce a condus la greșita încadrare din punct de vedere fiscal cu privire la operațiunea impozabilă și cu privire la natura acesteia, taxabilă, cu sau fără drept de deducere/netaxabilă, cu privire la faptul generator și la exigibilitatea taxei pe valoare adăugată și la regimul de impozitare raportat la data la care a intervenit faptul generator, precum și la baza de impunere.

4.11.1 În consecință, Tribunalul, în temeiul dispozițiilor legale pre menționate, precum și a dispozițiilor art.1 art. 8 și art.18 din Legea nr.554/2004, modificată, a admis acțiunea formulată de reclamant. Reținând culpa procesuală a pârâtei, Tribunalul, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, a obligat-o la plata în favoarea reclamantei a sumei de 7.239,30 lei, reprezentând taxă de timbru, timbrul judiciar și onorar expert.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. în calitate se succesor al DGFP S. și a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

În motivele de recurs se arată că reclamantul a efectuat în perioada 01.01.2006 - 31.12.2010 operațiuni de construire de mansarde și locuințe cu mai multe apartamente, pe care le-a înstrăinat, obținând venituri care intră în sfera de aplicare a TVA astfel că, susținerile acestuia cu privire la lipsa reglementării legale privind includerea acestor operațiuni nu este fondată, având în vedere dispozițiile art.126 alin.(1) Cod fiscal și pct.2 alin.(1) și alin.(2) din H.G. nr.44/2004, care reglementează categoria operațiunilor impozabile din punct de vedere al TVA, ale art.127 alin.(1) și alin.(2) Cod fiscal, care definesc persoana impozabilă și ale art.152 alin.(2) Cod fiscal, care reglementează cifra de afaceri care servește drept referință pentru stabilirea plafonului de scutire de TVA.

Recurenta arată că în ceea ce privește modul de calcul al taxei pe valoare adăugată se impune respingerea susținerilor reclamantului pe baza Deciziei Comisiei fiscale nr.2/12.04.2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr.278/20.04.2011, arătând că actele de control și decizia de impunere a avut în vedere aceste dispoziții cu privire la aplicarea cotei standard de 19%, la baza impozabilă ce reprezintă contravaloarea veniturilor realizate și încasate din vânzarea de apartamente, apreciind că operațiunile efectuate nu beneficiază de acordarea dreptului de deducere a taxei (drept care se poate realiza doar prin procedura administrativă, prin deducere în decont ulterior și în urma verificării administrative a facturilor de achiziție).

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate și sub toate aspectele, conform art.304/1 C.pr.civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Astfel cum deja s-a reținut prin sentința atacată, pârâta a reținut calitatea de persoană impozabilă a contestatorului persoană fizică, întrucât a desfășurat activitate economică cu caracter de continuitate, prin faptul că în perioada 01.01.2006 - 31.12.2010 a încheiat cu persoane fizice un număr de 12 contracte de vânzare cumpărare apartamente și un contract de vânzare cumpărare a unei părți dintr-un teren situat în municipiul Alba Iulia. Organul fiscal a reținut că, în această perioadă, contestatorul a efectuat operațiuni care intră în sfera de aplicare a TVA, constând în înstrăinarea prin vânzare a apartamentelor edificate la mansarda blocurilor și a terenului, în valoare totală de 409.259 lei. S-a reținut că s-a depășit plafonul la data de 30.06.2007, contestatorul devenind plătitor de TVA începând cu data de 01.08.20087 iar la determinarea bazei impozabile s-a avut în vedere perioada 01.08.2007 - 31.12.2010.

În primul rând se impune a se stabili dacă operațiunea de vânzare a apartamentelor construite la mansardă și a terenul constituie o activitate economică, în sensul art.9 alin.(1) din Directiva 2006/112/CE și art.127 alin.(1)-(7) Cod fiscal și dacă constituie o operațiune impozabilă, în sensul art.126 alin.(9) raportat la art.141 Cod fiscal (operațiune scutită de taxă fără drept de deducere) sau în sensul art.141 alin. (2) lit. f) teza II Cod fiscal.

Sub acest aspect prima instanță a reținut corect faptul că de regulă, vânzarea unui imobil, poate fi apreciată ca fiind o livrare de bunuri, cu titlu oneros supusă TVA-ului, în sensul art.2 alin.(1) lit. a) coroborat cu art.14 alin.(1) din Directivă și art.126 alin.(1) lit. a) și art.128 alin.(1) Cod fiscal iar activitatea desfășurată de reclamant, este activitate economică prin faptul că pentru această operațiune, s-a acționat de o manieră independentă, s-a urmărit obținerea de venituri, în sensul definit prin art.127 alin.(2) Cod fiscal, a fost desfășurată cu intenția de a construi în vederea vânzării și a avut la bază criterii de apreciere obiective, constând în angajare de costuri, investiții și altele, astfel fiind nefondate criticile invocate de reclamant sub acest aspect. Trebuie precizat însă faptul că în mod corect organul fiscal a invocat decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza van Tiem (Hotărârea din 4 decembrie 1990, van Tiem, C-186/89, Rec., p. I-4363, punctul 19), conform căreia în asigurarea principiului neutralității TVA, termenul ,,exploatare a bunurilor,, ar trebui interpretat în sensul cuprinderii tuturor acelor tranzacții, indiferent de forma lor juridică, prin care se urmărește obținerea de venituri generate de respectivele bunuri.

Cu toate acestea prima instanță a admis acțiunea promovată de reclamant cu motivarea că nu sunt aplicabile dispozițiile art.141 alin.(2) lit. f) pct.4 Cod fiscal, în forma anterioară modificării prin O.U.G. nr.125/2011 (prin art. I pct.55), și în conformitate cu care o construcție nouă cuprinde și orice construcție transformată sau parte transformată a unei construcții, dacă costul transformării, exclusiv taxa se ridică la minimul 50% din valoarea de piață a construcției sau a părți din construcție, astfel cum aceasta este stabilită printr-un raport de expertiză, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării.

Or, prin raportul de expertiză tehnică în construcții și prin raportul de expertiză contabilă se conchide că, apartamentele edificate la mansardele blocurilor mai sus menționate, înstrăinate de reclamant, nu pot fi considerate construcții de sine stătătoare, reprezentând în fapt transformarea unor construcții existente, fără modificarea structurii, naturii sau destinației construcției și care, chiar în absența acestor transformări nu depășesc 50% din valoarea construcției după transformare.

În mod greșit prima instanță a concluzionat în sensul arătat deoarece disp. art.141 alin.(2) lit. f) pct.4 Cod fiscal reținute sunt aplicabile, întrucât blocurile sunt imobile colective individualizate, împrejurare față de care, construirea, adăugarea prin mansardare de alte spații de locuit distincte, individualizate, celor deja existente, reprezintă construcție nouă în sensul legii.

În consecință, și sub acest aspect acțiunea este nefondată.

În ceea ce privește modalitatea de calcul a TVA, în mod greșit s-a făcut aplicarea Deciziei Comisiei fiscale nr.2/12.04.2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr.278/20.04.2011, cu privire la aplicarea cotei standard de 19%, la baza impozabilă ce reprezintă contravaloarea veniturilor realizate și încasate din vânzarea de apartamente, în condițiile în care părțile nu au convenit nimic cu privire la TVA, deoarece dispozițiile interne contravin normelor comunitare.

Raportat la această decizie cu caracter obligatoriu, acțiunea reclamantului este întemeiată din acest punct de vedere, cuantumul TVA datorat urmând a fi stabilit prin aplicarea procedeului sutei mărite. Actele atacate au fost anulate în parte, cu privire la suma de 17.693 de lei, și menținute cu privire la suma de 113.960 de lei, astfel cum a fost individualizată prin raportul de expertiză, prin aplicarea procedeului sutei mărite.

În consecință, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. în calitate se succesor al DGFP S. împotriva sentinței nr. 686/2013 pronunțată de Tribunalul S. - Secția a II a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal și în consecință:

A modificat în parte sentința atacată în sensul că:

A anulat în parte Decizia nr.341/24.08.2011, Decizia de impunere nr.8096/02.06.2011 și raportul de inspecție fiscală nr.8095/02.06.2011 cu privire la suma de 17.693 de lei.

A menținut actele administrativ fiscale atacate pentru suma de 113.960 de lei, reprezentând TVA și accesorii.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 5000 de lei cheltuieli de judecată la fond.

A menținut în rest sentința atacată.

#Revizuire in Civil. Spete

← Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor...		Drept procesual civil. Calitatea de reprezentant al... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Cererea de revizuire admisibila în baza dispoziţiilor art.322 al.1 din Codul de procedură civilă si art.21 al.2 din Legea contenciosului administrativ. Obligarea pârâtelor la plata către reclamant a dobânzii legale stabilita de art.124 din Codul de proced