despăgubiri bunuri preluate abuziv de către stat
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 243A din data de 04.06.2014
"Pretențiile reclamantei au vizat repararea prejudiciului produs de stat prin nerespectarea obligației rezultate din lege de a o despăgubi integral pentru valoarea imobilului pierdut (prin asigurarea plății integrale a sumei stabilite drept despăgubire), iar aceste pretenții au fost întemeiate pe dispozițiile art.998-999 Cod civil, ce reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.
Ca atare, câtă vreme reclamanta consideră că prejudiciul ce solicită a fi reparat a fost produs prin omisiunea statului român de a lua toate măsurile necesare, inclusiv acordării de reparații integrale pentru imobilul preluat abuziv, verificarea temeiniciei pretențiilor reclamantei nu se poate face decât în contradictoriu cu acesta";.
Domeniu -despăgubiri bunuri preluate abuziv de către stat
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE - DOSAR NR.46322/3/2012 - DECIZIA CIVILĂ NR.243A/04.06.2014)
Prin cererea formulată la 3 decembrie 2012, astfel cum a fost precizată la 2 decembrie 2013, înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III a Civilă sub nr. 46322/3/2012, reclamanta C.I.A. a chemat în judecată pe pârâtul S.R. prin M.F.P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 144.010 lei, reprezentând prejudiciu cauzat cu ocazia valorificării unei părți de 786.945 acțiuni deținute la F.P. respectiv diferența dintre cotația maximă (0,8170 lei/acțiune) cu care ar fi putut vinde la Bursa de Valori București cantitatea de 786.945 acțiuni și valoarea nominală la care acestea i-au fost atribuite - 1 leu/acțiune, conform creanței garantate asupra statului în cuantum de 7.869.445 lei conferită de Titlul de despăgubiri nr. 3556/17nov.2008 - Titlul de conversie nr. 2444/22 dec.2008 emise de Guvernul României - CCSD, precum și obligarea pârâtului la plata unei sume de bani reprezentând echivalentul diferenței dintre cotația la bursă a cantității de 7.082.500 acțiuni deținute la F.P. și creanța garantată asupra statului în cuantum de 7.082.500 conferită de Titlul de despăgubire nr. 3556/17 nov.2008 emis de Guvernul României - CCSD.
A mai solicitat obligarea pârâtului la actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 8.068.895 lei, începând cu data de 17 nov.2008 și până la momentul plății efective, precum și obligarea la plata sumei de 200 lei reprezentând daune moratorii pentru fiecare zi de întârziere începând cu 30 de zile de la data rămânerii definitive și executorii a hotărârii ce se va pronunța în cauză.
În motivarea cererii, întemeiată în drept pe disp. art. 998 - 999 C.civ., și respectiv art. 1357 al. 1 Nou Cod Civil, reclamanta a arătat că împreună cu alți moștenitori a notificat în baza art. 31 din Legea 10/2001 SC "…."; SA pentru a obține despăgubiri pentru acțiunile deținute de autorii lor la fosta societate "Întreprinderile Grigore Alexandrescu"; trecută în proprietatea statului abuziv în baza Legii 119/1948. După o întârziere de 6 ani de zile - AVAS a emis Dispoziția nr. 87/27 aprilie 2007 prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru respectivele acțiuni, reclamantei revenindu-i suma de 8.068.895 lei.
După o altă întârziere de aproximativ 3 ani a fost emisă de către CCSD - decizia nr. 3556/17 nov.2008 - reprezentând titlul de despăgubire pentru suma de mai sus.
A mai arătat reclamanta că împreună cu ceilalți moștenitori nefiind la curent cu modalitatea concretă de obținere a titlurilor de plată, a înțeles să opteze pentru despăgubiri în numerar pentru suma de 500.000 lei dintre care 199.450 lei pentru reclamantă, titlul de plată ce nu a fost vărsat de către stat nici până în prezent conform dispozițiilor OUG nr. 62/2010.
Titlul de despăgubiri aferent deciziei mai sus menționate a fost convertit în favoarea reclamantei prin Titlul de conversie nr. 2444/12 dec.2008 emis de CCSD într-un număr de 7.869.445 acțiuni la FP având o valoare nominală de 1 leu/acțiune.
Întrucât s-a confruntat cu grave probleme familiale, reclamanta a înstrăinat prin intermediul pieței de capital nereglementate un număr de 786.945 acțiuni deținute la F.P. din Titlul de conversie nr. 2444/22decembrie 2008.
În aceste condiții a arătat reclamanta că, având în vedere diferența dintre cotația maximă (atinsă la 25 ian.2010 - 0,6495/acțiune - data listării la Bursă a F.P.= cu care ar fi putut vinde pe Bursa de Valori București cantitatea de 786.945 acțiuni și valoarea nominală la care i-au fost atribuite (1leu/acțiune) conform creanței garantate asupra statului conferită de Titlul de despăgubire nr. 3556/17 nov,.2008 emis de CCSD, în prezent se consideră îndreptățită să obțină această diferență de valoare.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar înscrisuri și a solicitat efectuarea unui expertize contabile, ale cărei concluzii au fost depuse la dosar la data de 14 oct.2013.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând totodată și excepția netimbrării acesteia, excepție respinsă de instanță la termenul din 5 sept.2013, precum și excepția lipsei calității sale procesual pasive, excepție pe care instanța a unit-o cu fondul cauzei.
Prin sentința civilă nr.2124/05.12.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, a obligat pârâtul la plata sumei de 144.010 lei reprezentând prejudiciu cauzat cu ocazia valorificării unei părți de 786.945 acțiuni deținute la F.P., respectiv diferența între cotația maximă (0,8170 lei/acțiune) și valoarea nominală la care acestea au fost atribuite conform creanței garantate asupra statului în cuantum de 7.869.445 lei conferită de Titlul de Despăgubire nr.3556/17.11.2008, titlul de Conversie nr. 2444/12.12.2008 emise de Guvernul României - CCSD, a obligat pârâtul să remită reclamantei suma de bani reprezentând diferența dintre cotația la bursă a cantității de 7.082.500 acțiuni deținute la F.P. și creanța garantată asupra statului în cuantum de 7.082.500 lei conferită de Titlul de despăgubire nr. 3556/17.11.2008, a respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 8.068.895 lei și cel referitor la plata daunelor moratorii și a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive a S.R. prin M.F.P.
A reținut tribunalul că, în raport de modalitatea și termenul în care F.P. a fost listat la Bursa de Valori București, deși Legea nr.10/2001 a prevăzut încă de la aplicare faptul că, în măsura în care restituirea în natură a imobilului - obiect al notificării nu este posibilă, se vor acorda măsuri reparatorii prin echivalent, cu toate acestea reglementarea cadrului necesar pentru realizarea efectivă a despăgubirii notificatorilor a fost prevăzută abia prin Legea nr.247/2005 prin înființarea unor instituții menite să transpună în practică măsurile reparatorii prin echivalent, una dintre acestea fiind și F.P.
Ulterior, dispozițiile cuprinse în Titlul VII din Legea nr.247/2005 au fost modificate prin OG nr.81/2007 în vederea accelerării procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, însă procedurile necesare pentru derularea de oferte publice de vânzare pentru pachete de acțiuni de minim 5% în vederea admiterii la tranzacționare la BVB a acțiunilor societăților ce făceau parte din portofoliul de acțiuni al F.P. nu au fost finalizate în termenul legal.
Totodată, trebuie semnalat și faptul că deși crearea pe plan legislativ a F.P. s-a realizat încă din luna decembrie 2005, listarea la bursă a acestui fond s-a realizat abia la 25 ian.2011 fiind astfel evidentă culpa S.R. pentru nefinalizarea în termenul stabilit de lege a măsurilor necesare pentru ca F.P. să poate fi listat la Bursă.
S.R. a stabilit în mod unilateral și artificial cum că valoarea de tranzacționare pe bursa a acțiunilor emitentului F.P. va fi una și aceeași cu valoarea nominală unitară a acțiunilor emitentului F.P.
În aceste condiții, așa cum se arată și în raportul de expertiză depus la dosar, S.R. putea să prevadă faptul că valoarea de tranzacționare a acțiunilor fondului va fi mai mică decât valoarea nominală de 1 leu/acțiune această valoare fiind influențată de mai mulți factori astfel cum s-a arătat și în raportul de expertiză.
Răspunzând obiectivelor fixate, expertul desemnat a concluzionat în sensul că neinițierea conf. dispozițiilor art. 11 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 modificat prin art.16 din OUG nr.81/2007 a procedurilor legale necesare pentru inițierea, derularea și încheierea de oferte publice secundare de vânzare pentru pachete de acțiuni de minim 5% emise de societățile comerciale prevăzute în anexa ce face parte integrantă din Titlul VII al Legii nr.247/2005 a influențat negativ prețul de tranzacționare pe bursă a acțiunilor.
În raport de toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că în cauză au fost probate elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 - 999 Cod civil, respectiv art. 1357 Noul Cod Civil, texte pe vaza cărora reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea, motiv pentru care reținând culpa pârâtului în sensul mai sus menționat, a fost admisă acțiunea reclamantei în sensul precizat de aceasta.
În ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului invocată de acesta prin întâmpinare, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată și a respins-o având în vedere dispozițiile art.3 lit. a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 astfel cum a fost modificat prin Titlul I din OG nr.81/2007 - sens în care titlurile de despăgubire cum este și cel deținut de reclamant sunt definitive ca fiind "Certificate emise de Cancelaria Primului Ministru prin CCSD în numele și pe seama S.R. care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului corespunzător despăgubirilor acordate.";
În raport de soluția dată primelor capete de cerere ale acțiuni, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei privind actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 8.068.895 lei, precum și cea de obligare a pârâtului la plata daunelor moratorii.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs, calificat apel la termenul de judecată de la 04.06.2014, pârâtul S.R. prin M.F.P., criticând-o, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ., pentru nelegalitate și netemeinicie având în vedere următoarele motive:
Un prim aspect pe care îl învederează apelantul se referă la motivarea hotărârii care, așa cum se afirmă în doctrina, trebuie să fie deopotrivă în strictă concordanță cu măsurile luate de instanță prin dispozitiv și trebuie să fundamenteze și să explice măsurile adoptate.
În art.261 alin.5 Cod procedură civilă se menționează în mod expres că motivarea nu poate privi numai împrejurările de fapt sau numai pe cele de drept, ea trebuie să se refere la toate acestea.
Tot în doctrină s-a arătat că motivarea trebuie să se înfățișeze într-o asemenea măsura încât să corespundă imperativelor logicii, ea nu poate fi implicită, ci trebuie să poarte asupra tuturor criticilor formulate și asupra tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate.
În speță, instanța de fond nu a făcut aplicarea normei cuprinsă în art.261 alin.5 Cod procedură civilă, neprezentând motivele de fapt și de drept care i-au fundamentat convingerile. Astfel, aceasta s-a limitat să enumere aspectele susținute de către reclamantă și să afirme că, referitor la invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive a S.R. prin M.F.P., tribunalul a respins această excepție motivat de faptul că, potrivit dispozițiilor art. 3 lit. a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat prin OG 81/2007, titlurile de despăgubire reprezintă "certificate emise de Cancelaria Primului Ministru prin CCSD în numele și pe seama S.R. care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului corespunzător despăgubirilor acordate "
Astfel, instanța de fond, în mod eronat, respinge această excepție pe considerentul anterior menționat.
Mai mult decât atât, la art. 3 lit. h) și i) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 se prevede că:
h) titlurile de plată sunt certificate emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în numele si pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, de a primi, în numerar o sumă de maxim 500.000 lei.
i) titlurile de conversie sunt certificate emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în numele si pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român și care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de F."P".
Art. 8 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prevede: "Până la finalizarea procedurilor de despăgubire, M.F.P. va reprezenta statul român ca acționar al F."P" și va exercita toate drepturile care decurg din această calitate."
Prin urmare, legiuitorul a prevăzut, de strictă interpretare și în mod limitativ atribuțiile M.F.P., de reprezentant al S.R., ca acționar al F."P", fără însă ca, din această calitate, să i se confere calitate procesuală pasivă in litigii cu obiect asemănător celui de față, astfel cum în mod eronat a reținut instanța de fond.
Așa cum s-a arătat și prin afirmațiile anterioare, cât și prin apărările formulate la fond, stabilirea și plata despăgubirilor acordate în baza legislației cu privire la imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sunt reglementate prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 si, de asemenea, prin O.U.G. nr. 81/2007 si H.G. nr. 1095/2005
Așadar, dispozițiile legale care stau la baza acțiunii reclamantei, stabilesc in mod imperativ cadrul procesual cu privire la acțiunile ce au ca obiect contestarea unei decizii, obligarea la încheierea unor operațiuni administrative (plata unei sume de bani) sau emiterea unei decizii, de către C.C.S.D. sau A.N.R.P.
In concluzie, rezultă că procedura prevăzută de dispozițiile legale mai sus-menționate este succesivă și nu aleatorie sau simultană, fiind necesar, in această ordine, emiterea deciziei de către C.C.S.D., apoi emiterea titlului de plată și a celui de conversie, de către A.N.R.P., iar pentru efectuarea plăților, în cazul lipsei de fonduri, numai aceasta din urma autoritate poate solicita M.F.P. transferarea exclusiv a sumelor prevăzute in bugetul acestuia pentru aplicarea Legii nr.247/2005.
Prin urmare, fără a mai exista vreo implicare a M.F.P. în procedura prealabilă litigiului și nici în prezent, nici in nume propriu și nici ca reprezentant al Statului Român, apare evident ca în mod greșit reclamanta s-a îndreptat prin acțiunea formulata împotriva M.F.P. ca reprezentant al S.R., iar instanța învestită cu soluționarea pe fond a cauzei, în mod eronat a reținut calitatea procesual pasivă a acestuia.
Astfel, așa cum rezultă din criticile de mai sus, este evident că instanța de fond nu a dat eficiență principiului rolului activ mulțumindu-se să absolutizeze susținerile reclamantei.
Un al doilea aspect pe care apelantul îl critică este legat de modalitatea în care instanța învestită cu soluționarea pe fond a cauzei, a înțeles că ar fi fost întrunite elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale, astfel că a considerat că, în temeiul art. 998-999 din Codul civil, respectiv art.1357 din Noul cod civil acțiunea formulată de către reclamantă este întemeiată.
Așa cum în mod corect instanța de fond face referire în aspectele reținute prin hotărârea criticată, prin Legea nr.10/2001 s-a stabilit, ca principiu, restituirea în natură a imobilelor naționalizate. Acolo unde restituirea în natură nu este posibilă, legiuitorul a prevăzut ca restituirea în natură să fie înlocuită cu restituirea prin echivalent, adică persoanele îndreptățite (foștii proprietari sau moștenitorii acestora) să fie despăgubite.
Totodată, despăgubirile aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură se acordă exclusiv după regulile instituite de Titlul VII din Legea nr.247/2005. Astfel, foștii proprietari de imobile naționalizate, cărora nu li se mai pot restitui aceste imobile în natură, nu pot obține aceste despăgubiri decât prin mecanismul imaginat de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Deși instanța de fond reține culpa S.R. cu privire la listarea la bursă a F.P. la data de 25.01.2011, având în vedere că acest organism a fost creat pe plan legislativ în anul 2005, trebuie avute în vedre următoarele aspecte:
Pentru asigurarea resurselor financiare necesare acordării despăgubirilor prevăzute de Legea nr.10/2001, a fost necesară înființarea Fondului Proprietatea, ca organism de plasament colectiv în valori mobiliare, organizat sub formă de societate de investiții financiare.
Potrivit art. 6 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, F.P. este o societate comercială pe acțiuni, la care titularii dreptului de despăgubire devin acționari prin conversia "titlurilor de despăgubire" în acțiuni emise la acest fond.
Conform prevederilor art.18 alin.1 din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele masuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, "după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată (...).
Prin urmare, legea stabilește în mod expres că emiterea titlului de conversie se face strict pe baza titlului de despăgubire emis de C.C.S.D. și pe baza opțiunii persoanei îndreptățite. Astfel, titlul de conversie, se va emite strict pentru suma stabilită în titlul de despăgubire, respectiv pentru o sumă mai mică, în situația în care se solicită emiterea unui titlu de conversie și parțial emiterea unui titlu de plată.
Astfel, este evident că instanța de fond nu a avut în vedere că prin emiterea titlului de conversie, instituțiile statului și-au îndeplinit atribuțiile conferite de lege.
Ceea ce instanța de fond a omis este faptul că avea posibilitatea de a-și exprima opțiunea, în sensul dispozițiilor legale menționate anterior, ulterior momentului tranzacționării la bursa de valori a acțiunilor F.P, când potrivit dispozițiilor art.18 indice 7 alin.3 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, introduse prin OUG nr.81/2007 conversia se realiza în funcție de prețul mediu ponderat de tranzacționare a acțiunilor, aferent primelor 60 ședințe de tranzacționare.
Astfel, cunoscând algoritmul privind conversia titlului de despăgubire în acțiuni, prin depunerea cererilor de opțiune anterior datei listării la bursă a F.P., reclamanta C.I.A. a acceptat tacit ca acțiunile să îi fie emise la valoarea nominală de 1 leu/acțiune și, în consecința, instanța de fond nu avea cum să rețină culpa S.R. prin M.F.P.
În cauză, reclamanta nu a contestat Decizia nr. 2444/22.12.2008 la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr.554/2004, cu toate că avea la dispoziție această cale de atac, în situația în care era nemulțumită de numărul de acțiuni menționate în titlurile de conversie.
Nu in ultimul rând, apelantul înțelege să critice sentința civilă nr.2124/05.12.2013, ținând cont că nu există o dovada cu privire la existența vreunui prejudiciu adus reclamantei de către S.R. prin M.F.P., astfel cum instanța de fond, în mod eronat a reținut.
Mai mult decât atât, pentru a atrage răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a S.R. prin M.F.P., reclamanta trebuia să facă dovada îndeplinirii cumulative a tuturor condițiilor prevăzute de lege și nu doară existenței unui prejudiciu. Aceste patru condiții sunt nu doar condiții generale ale răspunderii civile delictuale, ci și condiții necesare pentru a atrage răspunderea delictuală pentru fapta proprie.
Astfel, niciuna dintre condițiile prevăzute de lege nu se regăsesc întrunite în speța de față pentru a se antrena răspunderea civilă delictuală a S.R. prin M.F.P. pentru fapta proprie, întrucât nu există o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii care să poate fi imputată S.R., nu există un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și nici vinovăție.
Instanța de fond invocă faptul că "S.R. putea să prevadă faptul că valoarea de tranzacționare a acțiunilor fondului va fi mai mică decât valoarea nominală de 1 leu/acțiune, această valoare fiind influențată de mai mulți factori astfel cum s-a arătat și în raportul de expertiză".
Solicită să se observe faptul că, în urma emiterii titlului de conversie a despăgubirii în acțiuni la F.P., "bunul" reclamantei sub forma creanței s-a convertit, cu respectarea legii, în despăgubiri în acțiuni, iar din acest moment valoarea bunului este supusă regulilor ce guvernează evoluția pieței bursiere.
Cum valoarea acțiunilor la F.P., atât anterior, cât și ulterior listării acestuia la Bursa de Valori este fluctuantă, valorificarea acestora este la aprecierea exclusivă a titularului, care alege momentul pentru valorificarea acțiunilor într-un mod cât mai profitabil pentru el.
În atare situație, vânzarea acțiunilor la un preț mai mic sau mai mare decât cel stabilit în Titlul de conversie este rezultatul propriei alegeri a titularului de acțiuni, care, devenind acționar la F.P., suportă consecințele fluctuațiilor valorii acțiunilor pe piața bursieră, și nu a unui fapt culpabil din partea pârâtului, S.R. prin M.F.P. care să atragă răspunderea civilă delictuală a acestuia, în condițiile art.998-999 C.civ.
În susținerile celor afirmate anterior, atașează la dosar, Decizia nr. 243A/03.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV a Civilă în dosarul nr. 70022/3/2011, precum si Decizia nr.3493/20.06.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.66631/3/2011.
Față de aceste motive, apelantul solicită admiterea recursului și, în principal, casarea hotărârii atacate, iar, în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamanta - intimată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă iar, în ipoteza respingerii excepției, pe fond, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată că apelul nu este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:
Criticile aduse de apelant hotărârii pronunțate de prima instanță se referă pe de o parte la lipsa unei motivări corespunzătoare exigențelor legale, iar pe de altă parte la aplicarea greșită a legii (dispozițiile speciale aplicabile în materia despăgubirilor pentru imobilele preluate de stat în perioada martie 1945- decembrie 1989, precum și cele care reglementează condițiile răspunderii civile delictuale) sub aspectul soluției date fondului, dar și excepției lipsei calității procesuale pasive.
În ce privește critica vizând motivarea deficitară a hotărârii pronunțate în primă instanță, Curtea constată caracterul nefondat al acesteia, în condițiile în care hotărârea pronunțată în apel cuprinde motivele pentru care tribunalul a considerat că sunt fondate pretențiile formulate reclamantei, aceste motive nu sunt contradictorii și sunt rezultate din raportarea criteriilor prevăzute de lege la situația de fapt rezultată în cauză pe baza probelor administrate. Câtă vreme tribunalul a analizat susținerile din cererea de chemare în judecată, iar motivarea conduce în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, Curtea consideră că modalitatea în care instanța de apel a motivat această soluție corespunde pe deplin și exigențelor ce rezultă din jurisprudența CEDO în materie de redactare a hotărârilor instanțelor, ca și componentă a dreptului de acces la un tribunal.
În ce privește critica vizând soluția pronunțată de tribunal asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, Curtea constată, de asemenea, susținerile apelantului nefondate.
Astfel, trebuie observat că pretențiile reclamantei au vizat repararea prejudiciului produs de stat prin nerespectarea obligației rezultate din lege de a o despăgubi integral pentru valoarea imobilului pierdut (prin asigurarea plății integrale a sumei stabilite drept despăgubire), iar aceste pretenții au fost întemeiate pe dispozițiile art. 998-999 C.civil, ce reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.
Ca atare, câtă vreme reclamanta consideră că prejudiciul ce solicită a fi reparat a fost produs prin omisiunea statului român de a lua toate măsurile necesare, inclusiv listarea la bursă a F.P. și ulterior, a anumitor societăți, în vederea acordării de reparații integrale pentru imobilul preluat abuziv, verificarea temeiniciei pretențiilor reclamantei nu se poate face decât în contradictoriu cu acesta, sub acest aspect, soluția instanței fiind legală.
Cât privește fondul cauzei, Curtea constată, însă, că susținerile apelantului vizând neîndeplinirea condițiilor generale prevăzute de lege în materia răspunderii civile delictuale, anume prejudiciul și fapta ilicită ce ar fi determinat paguba pretinsă, sunt întemeiate.
Curtea reține că analiza pe care tribunalul a realizat-o cât privește îndeplinirea cerințelor răspunderii civile delictuale nu este una corectă, în condițiile în care reclamanta nu a dovedit producerea unui prejudiciu efectiv și cert, ca existență, dar și ca întindere.
Astfel, cât privește prejudiciul, pe de o parte trebuie observat că reclamanta nu și-a valorificat încă toate acțiunile dobândite în temeiul titlului de conversie emis de ANRP, iar pe de altă parte, este esențial a fi avut în vedere că valoarea unor astfel de titluri, de natura acțiunilor deținute de intimată, variază continuu (atât în sensul diminuării, dar și al creșterii), dată fiind natura speculativă a pieței (bursa de valori) pe care acestea se tranzacționează. Ca atare, stabilirea cu certitudine, la acest moment, a prejudiciului astfel cum aceasta a fost circumstanțiat de reclamantă nu este posibilă.
Mai mult, fapta statului, constând în amânarea procedurilor prevăzute de art.11 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, nu fi considerată ca având o natură ilicită, în plus nefiind dovedită legătura de cauzalitate între aceasta și valoarea cu care acțiunile de felul celor deținute de reclamantă s-au tranzacționat pe piața bursieră, fiind insuficient ca valoare probatorie raportul de expertiză realizat în cauză în lipsa altor probe cu care să se coroboreze (analize bursiere, studii ale pieței etc.).
Cât privește susținerea din cererea de chemare în judecată vizând existența unei discriminări între cele două categorii de persoane la care reclamanta face referire (cele care și-au convertit titlurile de despăgubire până la zece zile lucrătoare înainte de prima ședință de tranzacționare a F.P., la valoarea nominală de 1 leu/acțiune, respectiv cele în cazul cărora conversia s-a realizat după momentul prevăzut de art. 187 alin. 2 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 introdus prin OUG nr. 81/2007), Curtea constată, de asemenea, că nu este de natură a conduce la o altă concluzie decât cea arătată mai sus.
Astfel, trebuie observat în primul rând că prevederile art. 187 din Legea nr. 247/2005 se referă la momentul până la care conversia în acțiuni la F.P. a titlurilor de despăgubire se realiza la valoarea lor nominală, după limita temporală arătată la alineatul al doilea, conversia realizându-se conform algoritmului descris de art. 187 alin. 3. Potrivit art. 187 alin. 1 din Legea 142/2010 pentru aprobarea O.U.G 81/2007 , procedura de emitere a titlurilor de conversie a fost suspendată cu 10 zile lucrătoare înainte de prima ședință de tranzacționare, respectiv începând cu data de 11 ianuarie 2011, fiind reluată la data de 02 mai 2011.
Or, în condițiile în care în ceea ce o privește pe reclamantă conversia titlului său de proprietate s-a realizat prin Decizia nr.2444/22.12.2008 a A.N.R.P., iar procedura în care se realiza conversia, în cele două modalități în raport de momentul acesteia, era publică încă din 2007, fiind stabilită prin OUG nr. 81/2007, nu se poate invoca la acest moment de către reclamantă o discriminare de natura celei la care face referire, aceasta având posibilitatea să opteze pentru una dintre cele două modalități, mai precis să solicite conversia titlului său de despăgubiri după listarea la bursă a F.P., în cazul în care considera că această modalitatea este mai avantajoasă. Aceasta, întrucât potrivit art.181 alin. 4 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima ședință de tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul "Proprietatea".
În fine, referitor la aceeași pretinsă discriminare creată de legiuitor și încălcarea art.1 Protocolul 1, față de care reclamanta consideră că este îndreptățită la un remediu adecvat, conform art.13 CEDO, trebuie reținut că în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, Curtea de la Strasbourg nu a constatat că soluțiile legislative adoptate sunt inadecvate, ci că F. "P", instituit prin Legea nr.247/2005, nu este funcțional, statului român fiindu-i acordat un termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței europene, să ia măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 paragraful 1 din Convenție și art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în contextul tuturor cauzelor similare, conform principiilor consacrate de Convenție.
Totodată, s-a reamintit că "statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare" și că "punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită, presupunând intervenția diverselor autorități interne" (paragraful 233).
În jurisprudența referitoare la art.13 din Convenție, Curtea a considerat că "remediul intern"; trebuie să fie un "recurs efectiv", dar "care nu poate merge atât de departe încât să asigure o cale care să permită combaterea unei legi, pe motiv că este contrară Convenției, sau să atace conținutul unei anumite reglementări în fața unei autorități naționale"; (cauzele James și alții împotriva Regatului Unit, Roche împotriva Regatului Unit, Murray împotriva Regatului Unit etc.).
Prin urmare, reclamanta nu are în temeiul acestui articol, un recurs "național în convenționalitate, care ar putea avea ca obiect încălcarea de către o lege națională, oricare ar fi ea, a unui drept ocrotit de Convenție sau de protocoalele sale adiționale"; fiind garantată numai "o cale de atac care să pună în discuție modul de aplicare a legii interne în conformitate cu exigențele Convenției. (…)’’
Curtea constată că nici dispozițiile art.14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului, invocate, de asemenea, de către reclamantă nu pot fundamenta pretențiile acesteia.
Astfel, în cauza Beian contra României, s-a reținut că potrivit jurisprudenței constante a Curții de la Strasbourg, articolul 14 din Convenție completează celelalte clauze normative ale Convenției și Protocoalelor sale. Nu are o existență independentă din moment ce contează numai pentru « beneficierea de drepturi și libertăți » pe care le garantează. Desigur, poate intra în joc chiar fără o încălcare a cerințelor lor și, în această măsură, deține o însemnătate autonomă, dar nu și-ar găsi aplicarea dacă faptele litigiului ar cădea sub imperiul cel puțin uneia din clauzele menționate.
Or, intimata reclamantă pretinde că prin modul în care statul a reglementat posibilitatea ca acesta să-și valorifice creanța rezultând din titlul de despăgubire a fost încălcat art.1 din Protocolul 1 la Convenție, câtă vreme o despăgubire integrală nu mai este posibilă.
Curtea, reținând că, într-adevăr, reclamanta dispunea cel puțin de o speranță legitimă de a obține o reparație integrală pentru pierderea proprietății sale, pe baza titlului de despăgubire emis de stat, astfel că pretențiile sale se înscriu în sfera protejată art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, constată că, potrivit celor de mai sus, art.14 din Convenție nu ar putea fi invocat în mod autonom, ci doar combinat cu art.1 din Protocol.
Or, câtă vreme, așa cum s-a arătat, pretențiile reclamantei au fost apreciate drept neîntemeiate tocmai pentru motivul că nu s-a putut stabili un prejudiciu care să îndeplinească cerințele legale, produs de către stat și nici culpa acestuia din urmă în producerea prejudiciului pretins, nu se poate reține că reclamanta a suferit o încălcare a dreptului protejat prin art.1 din Protocolul 1 la Convenție, iar o încălcare art.14 nu mai poate fi analizată.
În consecință, ținând seama de cele expuse, Curtea constată că apelul este fondat, astfel încât, în temeiul prevederilor art.296 Cod procedură civilă, îl va admite și va schimba în tot sentința civilă apelată, în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
| ← Contestaţie în anulare. Instanţa competentă..... | procedura de exequator . Jurisprudență Minori → |
|---|
