procedura de exequator . Jurisprudență Minori
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 237A din data de 03.06.2014
"Având în vedere că, prin hotărârea judecătorească a cărei recunoaștere se cere, s-a constatat calitatea creditorului P.A. de fiu al apelantului, și că, potrivit art.1097 din N.C.pr.civ., în procedura de recunoaștere a hotărârii străine, instanța română nu poate proceda la examinarea în fond a cauzei, depunerea certificatului de naștere al minorului nu ar fi constituit o probă necesară evaluării asupra temeiniciei cererii pendinte. Pentru înlăturarea erorii derivate din traducerea defectuoasă a hotărârii străine au fost avute în vedere documentele oficiale transmise prin intermediul Ministerului Justiției din România de către autoritatea solicitantă, aceste probe satisfăcând cerințele stabilite prin art.1099 și 1104 din N.C.pr.civ. în privința conținutului cererii de recunoaștere a hotărârii străine și de încuviințare a executării unei astfel de hotărâri";.
Domeniu - procedura de exequator
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE - DOSAR NR.26535/3/2013 - DECIZIA CIVILĂ NR.237A/03.06.2014)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr.26535/3/31.07.2013, reclamantul Baroul București, în numele minorului F.A., cu domiciliul în Rogozin 17/21 Ashdod, Israel, prin reprezentant legal F.H.R., prin avocat Teodor Popescu a chemat în judecată pe debitorul F.A., născut la 26.10.1955, domiciliat în București, pentru ca prin hotărârea care se va pronunța să fie recunoscută și încuviințată executarea silită a hotărârii pronunțată la data de 06.11.2011 de Tribunalul cu probleme de familie Ashdod din Israel în dos. nr.36993-01-11, și încuviințarea ajutorului public judiciar în formele prevăzute de art. 6 lit. a și c din OUG nr.51/2008, respectiv plata onorariului de avocat și plata executorului judecătoresc.
În motivare, s-a arătat în esență că, prin hotărârea Tribunalul cu probleme de familie Ashdod din Israel pronunțată în dos. nr. 36993-01-11 din 06.11.2011 s-a stabilit domiciliul stabil și permanent al minorului A.F. la mama sa F.H.R., iar tatăl minorului, pârâtul F.A. a fost obligat să plătească suma de 2200 shekeli lunar, cu titlul de pensie de întreținere, cu începere de la 20.01.2011 până la data când acesta va împlini vârsta de 18 ani.
Reclamantul a arătat că debitorul se sustrage de la plata pensiei de întreținere stabilită de instanța israeliană, și până în prezent nu a achitat nici o sumă din debitul restant.
În temeiul art.38 și urm. din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 și al prevederilor Convenției de la New York din 1956 privind obținerea pensiei de întreținere în străinătate, ratificată de România prin Legea nr. 26/1991, a formulat prezenta cerere.
S-a arătat că Baroul București a fost desemnat pentru a exercita atribuțiile de instituție intermediară, prin art. 2 din Legea nr. 26/1991, iar conform art. 6 par. 1 din Convenție "instituția intermediară, în numele creditorului, ia toate măsurile potrivite pentru asigurarea obținerii pensiei de întreținere. În special, ea încheie tranzacții, iar atunci când este necesar intentează și susține o acțiune privind pensia de întreținere și face demersuri pentru executarea oricărei hotărâri, ordonanțe sau altui act judiciar";.
Reclamantul a invocat și prevederile art. 41 teza a doua din Regulament, art. 81 și art. 8 alin. 3 din OUG nr. 51/2008. A mai indicat că, potrivit prev. art. 9 din Convenție "în procedurile reglementate prin prezenta convenție, creditorii beneficiază de tratamentul și de scutirile de taxe și cheltuielile acordate creditorilor care își au reședința în statul unde este intentată acțiunea sau ai cărei cetățeni sunt";. A mai arătat că, în aprecierea condițiilor prevăzute de art. 81 și art. 8 alin. 3 din OUG nr. 51/2008 trebuie avut în vedere și faptul că scopul Convenției este acela de a facilita obținerea pensiei de întreținere, în raport de "urgența soluționării problemei umanitare care se pune pentru persoanele în nevoie al căror susținător legal se află în străinătate";, după cum se prevede în însuși preambulul acesteia.
Avansarea cheltuielilor de executare de către creditorul pensiei de întreținere ar constitui o piedică în asigurarea unui acces efectiv la justiție, care cuprinde și faza de executare silită, ajungându-se la o încălcare a art. 6 par. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Statul român, parte la tratat, are obligația de a asigura măsurile adecvate și eficiente pentru executarea hotărârilor judecătorești. Acordarea ajutorului public judiciar în cauză urmează a fi raportată la prevederile și scopul Convenției de la New York, la însăși natura obligației ce constă în pensie de întreținere și la împrejurarea că creditorul se află în străinătate.
Starea de nevoie trebuie, de asemenea, raportată și la faptul că debitorul se sustrage de la plata pensiei de întreținere.
Reclamantul a mai invocat prevederile art.15 alin.1, art.26 alin.1 și 2 din OUG nr. 51/2008, art.82 alin.2 din Legea nr.51/2008, art.2 și art.7 din Protocolul nr. 113928/1693/2008 încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.
Prin cererea depusă la dosar la 13.08.2013, debitorul pârât P.A. a arătat că există unele dubii în sensul că hotărârea îl privește, întrucât numele său este "P"; și nu "F";, existând identitate numai în ceea ce privește prenumele.
Din adresa nr. 54902/2012/12.06.2012 a Ministerului Justiției - Direcția de Drept Internațional și Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare Judiciară internațională în materie civilă și comercială, depusă la dosar la termenul din data de 02.09.2013, a reținut instanța că numele minorului, al mamei sale și al tatălui debitor este "P";, și nu "F";, cum s-a menționat în cererea de chemare în judecată.
A fost depusă la dosar, de către debitor, și copia a cărții de rezidență pentru membrii de familie. A învederat debitorul că există o eroare în titlul executoriu.
Prin adresa dispusă prin încheierea din 02.09.2013, instanța a solicitat Ministerului Justiției depunerea la dosar a originalului hotărârii traduse, și să se efectueze o nouă traducere a acesteia.
Ministerul Justiției a transmis aceste documente, astfel cum i-au fost comunicate de către Ministerul Justiției din Israel.
Ulterior, debitorul, prin avocat, deși a continuat să susțină că nu este vorba despre persoana sa în hotărârea a cărei recunoaștere și punere în executare se solicită, a solicitat în același timp amânarea judecății pentru încheierea unei tranzacții, cerere care a fost admisă.
Prin sentința civilă nr. 2108/02.12.2013 a fost admis cererea formulată de către Baroul București; s-a dispus recunoașterea pe teritoriul României a efectelor hotărârii pronunțată la data de 06.11.2011 de Tribunalul cu probleme de familie Ashdod din Israel în dos. nr.36993-01-11; a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de hotărârea pronunțată la data de 06.11.2011 de Tribunalul cu probleme de familie Ashdod din Israel în dos. nr. 36993-01-11 la cererea creditorului P.A. prin reprezentant legal P.H.R. împotriva debitorului P.A. pentru suma de 69.564 lei plus accesorii (reprezentând echivalentul sumei de 2200 shekeli israelieni lunar începând cu data de 20.01.2011), plus accesorii și, pe cale de consecință, a autorizat creditorul să treacă la executarea titlului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că:
Din hotărârea tradusă depusă la dosar, din cererea în limba engleză și traducerea acesteia formulată de Ministerul justiției din Israel și din cererea formulată de Ministerul Justiției din România către Baroul București, coroborate cu mențiunile din cartea de rezidență a debitorului și cererile depuse de acesta la dosar, rezultă că cererea de sesizare a instanței care constituie obiectul de soluționare al prezentei cauze se referă la minorul creditor P.A. prin reprezentantul său desemnat în persoana mamei P.R. și la debitorul P.A., tatăl minorului reclamant.
Instanța nu a reținut obiecțiunea debitorului, în sensul că hotărârea pronunțată la data de 06.11.2011 de Tribunalul cu probleme de familie Ashdod din Israel în dos. nr. 36993-01-11 nu se referă la persoana sa, apreciind că această susținere a debitorului este pur formală și nesinceră, atitudine rezultată de altfel și din poziția sa procesuală formulată prin apărător, în sensul că a solicitat amânarea judecății pentru încheierea unei tranzacții cu mama minorului.
Ministerul Justiției din România a fost desemnat ca autoritate transmițătoare, iar Baroul București ca instituție intermediară, conform art. 2 paragrafele 1 și 2 din Convenție, prin art.2 al Legii nr.26/1991 pentru aderarea României la Convenția privind obținerea pensiei de întreținere în străinătate.
Așa fiind, având în vedere și calea oficială prin care a fost transmisă cererea de recunoaștere și executare a hotărârii străine, prin Ministerele de Justiție din Israel și România, respectiv prin înaintarea acesteia Baroului București, faptul că în hotărâre se menționează că pârâtul din dosar, debitor în prezenta cauză a fost citat și i s-a înmânat citația în România, mențiunilor de reciprocitate existente în adresele transmise de Ministerul de Justiție din Israel, conform prev. art. 1099 alin. 3 N.C.proc.civ., rap. la prev. art. 1095 și art. 1096 N.C.proc.civ., instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a fi recunoscute pe teritoriul României efectele hotărârii pronunțată la data de 06.11.2011 de Tribunalul cu probleme de familie Ashdod din Israel în dos. nr. 36993-01-11.
Întrucât din actele dosarului rezultă că debitorul P.A. nu s-a conformat obligațiilor care îi revin conform titlului executoriu, potrivit art. 1102 N.C.proc.civ, s-a reținut că Tribunalului București îi revine și competența pentru a dispune încuviințarea executării silite a hotărârii recunoscute, având în vedere reședința în România a debitorului.
Instanța a apreciat dovedit caracterul executoriu al hotărârii având în vedere faptul că aceasta a fost pronunțată la data de 06.11.2011, a fost înaintată pe cale oficială prin Ministerul de Justiție din Israel, iar caracterul executoriu al acesteia nu a fost contestat, ci chiar recunoscut prin intenția debitorului de încheiere a unei tranzacții, expusă în fața prezentei instanțe.
Prin urmare, în temeiul art.1105 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, prin hotărâre instanța a admis cererea, care va fi valabilă și pentru obligațiile scadente în viitor, iar în ceea ce privește sumele deja scadente se va face conversia acesteia în moneda națională.
În consecință, instanța a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de hotărârea pronunțată la data de 06.11.2011 de Tribunalul cu probleme de familie Ashdod din Israel în dos. nr. 36993-01-11.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul P.A.
În motivarea apelului se arată în esență că:
Prin cererea introductivă intimatul a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună recunoașterea și încuviințarea executării silite a hotărârii pronunțate de Tribunalul cu probleme de familie Ashdod din Israel.
Această cerere a fost făcută în numele minorului F.A. prin reprezentant legal F.H.R., persoană ce se presupune că este fiul apelantului P.A.
În fața primei instanțe, apelantul a formulat întâmpinare prin care a arătat că numele debitorului obligației de întreținere, menționat în sentința Tribunalului din Israel, nu este unul și același cu numele apelantului, motiv pentru care apreciază că nu are calitate procesual pasivă.
Instanța de fond a făcut o serie de adrese către autorități în vederea clarificării acestei diferențe cu privire la numele debitorului, însă la dosarul cauzei nu s-a primit nici un înscris care să confirme că numitul "F"; din cadrul cererii de chemare în judecată și apelantul - pârât sunt una și aceeași persoană.
Consideră apelantul că în mod greșit instanța a concluzionat că, din actele dosarului rezultă că cererea de sesizare a se referă la minorul creditor P.A. prin reprezentantul său desemnat în persoana mamei P.R., apelantul P.A. fiind debitorul obligației.
Întregul material probator aflat la dosarul cauzei atestă, în susținerea apelantului, că atât numele minorului cât și al mamei sale este acela de "F";.
Dacă între numele de "F"; și "P"; exista doar o literă diferență ar putea fi îmbrățișată opinia instanței de fond, și anume a existenței unei erori de traducere, însă în situația dată diferența nu se poate concluziona că este vorba de o eroare.
Consideră că se impunea emiterea unei adrese către Ministerul Justiției din Israel, care să depună la dosar înscrisuri noi pentru elucidarea acestei diferențe. Prin depunerea unei copii a certificatului de naștere al minorului s-ar elucida în mod incontestabil acest diferend.
Dacă eroarea s-a strecurat însă la momentul redactării hotărârii din Israel, apelantul consideră că se impune efectuarea unei cereri pentru îndreptarea erorii, astfel încât orice fel de discuții pe marginea acestei probleme să ia sfârșit.
Dacă instanța de apel va respinge apelul motivat de aceleași aspecte, executarea silită rămânând încuviințată, apelantul arată că se vede nevoit a promova o nouă cerere, cel mai probabil o contestație la titlu pentru clarificarea acestor discordanțe.
Această clarificare se impune cu atât mai mult cu cât apelantul arată că nu a primit niciodată vreo citație din partea instanțelor israeliene cu privire la existența unui litigiu ce avea ca obiect pensie de întreținere.
Apelantul arată că nu poate fi considerat debitor, câtă vreme în hotărârea Tribunalului Israel este menționat numele altei persoane.
Invocând prevederile art. 663 Cod procedură civilă, precizează apelantul că legiuitorul a prevăzut obligativitatea anexării titlului executoriu tocmai pentru a verifica identitatea de părți și obligațiile de plată menționate în cadrul titlului executoriu, și cele menționate de către creditor în cererea de executare silită.
Apelantul aduce în atenția instanței și dispozițiile art. 665 alin 5 Cod procedură civilă, prin care se prevede că instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: ( .... ) 6. titlu cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită sau / 7. există alte impedimente prevăzute de lege.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.663, art.665, art.453, art.466 și următoarele Cod procedură civilă.
Apel scutit de taxa de timbru.
Intimatul - reclamant Baroul București, în numele minorului P.A., a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului formulat; obligarea apelantului pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate la instanța de fond cât si în apel, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, suportat din fondurile Ministerului Justiției; încuviințarea ajutorului public judiciar sub forma plății onorariului avocatului din oficiu potrivit dispozițiilor art.14 alin.(4) din Legea nr.36/2012.
Apelul declarat este nefondat întrucât din adresa nr.54902/2012/12.06.2012 a Ministerului Justiției - Direcția Drept International si Cooperare Judiciara, depusa la dosar la termenul din 02.09.2013, rezulta ca numele minorului creditor al obligației de întreținere, al mamei sale si al tatălui debitor este "P" si nu "F", astfel cum s-a menționat din eroare in cererea de chemare in judecata.
Din analiza actelor depuse la dosarul cauzei, rezulta ca în mod corect a reținut instanța fondului ca cererea de sesizare a instanței care constituie obiectul de soluționare a prezentei cauze se refera la minorul creditor P.A. prin reprezentantul sau in persoana mamei P.R. si pe debitorul P.A. tatăl minorului reclamant.
Intimatul - reclamant apreciază că susținerile apelantului-pârât sunt formale si nesincere, urmărindu-se tergiversarea soluționării cauzei.
În apel, instanța a dispus din oficiu administrarea probei cu înscrisuri, respectiv s-a solicitat autorității solicitante (Ministerul Justiției din Israel) să transmită dovada caracterului definitiv al hotărârii ce constituie titlul executoriu în privința căruia s-a solicitat, în speță, recunoașterea efectelor și încuviințarea executării lui pe teritoriul României.
Ca răspuns la această solicitare a instanței a fost transmisă hotărârea pronunțată la data de 06.11.2011 în dosarul nr. 36993-01-11 al Tribunalului cu probleme de familie Ashdod purtând mențiunea conform căreia nu s-a exercitat apel împotriva acesteia.
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, și de limitele stabilite prin art. 477 alin. 1 și 479 alin. 1 N.C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Apărarea formulată de apelantul debitor în fața primei instanțe, în sensul că nu ar avea calitatea de debitor în raport de cuprinsul hotărârii pronunțate de instanța din Israel - în privința căreia s-a solicitat recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul României - a fost analizată prin sentința apelată și, urmare a analizei efectuate, s-a reținut caracterul ei nefondat.
Această concluzie a instanței este justă, ținând seama de ansamblul probelor administrate.
Mențiunile din cererea de chemare în judecată potrivit cărora numele de familie al debitorului, dar și al creditorului și al reprezentantului legal al acestuia din urmă, ar fi "Farcik"; constituie în mod neechivoc erori datorate preluării acestui nume din traducerea inițială, defectuos realizată, din limba ebraică în limba română, a hotărârii străine.
Ulterior, în urma solicitării formulate de prima instanță - în contextul verificării apărării formulate de debitor sub aceste aspect, dar și a exercitării atribuțiilor conferite prin art. 22 alin. 2 din N.C.pr.civ. (de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză) - Ministerul Justiției din Israel - autoritatea transmițătoare - a realizat o altă traducere a hotărârii în privința căreia a formulat cererea de recunoaștere și punere în executare, pe care a înaintat-o instanței sesizate, iar din această traducere și din documentele care o însoțesc (aflate la filele 78-90 din dosarul primei instanțe) reiese cu evidență faptul că numele debitorului este p.A., cel al creditorului este P.A., iar reprezentantul legal al acestuia din urmă (mama) se numește P.H.R.
Mai mult, data nașterii debitorului indicat în cererea formulată de Ministerul Justiției din Israel (pg. 57 dosar fond) este aceeași cu data nașterii menționată în cartea de rezidență pe care apelantul a depus-o (pg. 51), respectiv 26.10.1955.
Astfel, Curtea constată caracterul vădit nefondat al susținerii apelantului în sensul că prima instanță ar fi hotărât cu privire la identitatea între apelantul debitor și persoana obligată la plata pensiei de întreținere prin hotărârea instanței din Israel, fără a primi vreun înscris care să confirme o atare identitate.
Mai mult decât atât, și exemplarul de hotărâre tradusă comunicat, în etapa apelului, de aceeași autoritate transmițătoare atestă că numele părților între care s-a purtat procesul finalizat prin hotărârea a cărei executare se solicită în speță este "P";.
Având în vedere că, prin hotărârea judecătorească a cărei recunoaștere se cere, s-a constatat calitatea debitorului P.A. de fiu al apelantului, și că, potrivit art. 1097 din N.C.pr.civ., în procedura de recunoaștere a hotărârii străine, instanța română nu poate proceda la examinarea în fond a cauzei, depunerea certificatului de naștere al minorului nu ar fi constituit o probă necesară evaluării asupra temeiniciei cererii pendinte. Pentru înlăturarea erorii derivate din traducerea defectuoasă a hotărârii străine au fost avute în vedere documentele oficiale transmise prin intermediul Ministerului Justiției din România de către autoritatea solicitantă, aceste probe satisfăcând cerințele stabilite prin art. 1099 și 1104 din N.C.pr.civ. în privința conținutului cererii de recunoaștere a hotărârii străine și de încuviințare a executării unei astfel de hotărâri.
Atâta vreme cât traducerea comunicată de Ministerul Justiției din Israel atestă fără vreun echivoc faptul că numele părților este "P";, nu există temei spre a se reține existența unei erori strecurate la momentul redactării hotărârii străine, astfel că teza avansată de apelant cu privire la procedura ce ar trebui urmată într-o astfel de situație este una care are caracter ipotetic, și, în raport de prevederile art. 5 alin. ultim din N.C.pr.civ. - care interzice judecătorului să se pronunțe pe cale de dispoziții generale - nu poate forma obiect al analizei în apelul pendinte.
În ce privește susținerea potrivit căreia apelantul nu a primit citație în procesul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei recunoaștere se cere în speță, Curtea constată că și aceasta este nefondată, față de mențiunile care se regăsesc în cuprinsul respectivei hotărâri, mențiuni potrivit cărora instanța israeliană a constatat existența la dosar a adeverinței de trimitere a citației care i s-a înmânat debitorului (pârât în acel proces).
Cum hotărârea menționată constituie un act oficial și, ca orice hotărâre judecătorească definitivă, se bucură de prezumția de adevăr și incontestabilitate, Curtea apreciază, prin prisma dispozițiilor art. 1099 alin. 1 lit. c) teza finală coroborat cu art. 1107 alin. 1 din N.c.pr.civ., că există dovada neîndoielnică a faptului că debitorului apelant i-a fost comunicată citația în procesul finalizat prin respectiva hotărâre.
În ce privește calitatea de debitor a apelantului, Curtea notează că aceasta este dată de existența obligației sale de plată a pensiei de întreținere în favoarea creditorului P.A., obligație stabilită prin hotărârea judecătorească executorie a cărei executare s-a solicitat în speță.
Prevederile art.663 din N.c.pr.civ. - care constituie dreptul comun în materia formulării cererii de executare silită - nu își găsesc aplicare în cauză pentru că cererea pendinte este una supusă reglementărilor speciale instituite prin art. 1102 și urm. din N.C.pr.civ., iar caracterul special al acestor din urmă reglementări antrenează incidența principiului general de drept specialia generalibus derogant, în raport de care cererea de încuviințare a executării silite formulată împotriva debitorului apelant a și fost analizată. Astfel, titlul executoriu a fost transmis instanței de către Ministerul Justiției din Israel pe cale oficială, prin intermediul Ministerului Justiției din România, purtând mențiunea caracterului executoriu (filele 43-51 dosar apel), situație față de care se verifică cerința instituită în acest sens prin dispozițiile art. 1104 din N.C.pr.civ.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de apelant hotărârii primei instanțe, urmând a dispune, în conformitate cu prevederile art.480 alin.1 C.pr.civ., respingerea ca atare a apelului astfel susținut.
Având în vedere că reprezentarea în cauză a intimatului creditor s-a realizat de către Baroul București, în temeiul prevederilor art. 14 alin. 3 și 4 raportat la art. 8 ind. 1 din OUG 58/2001, Curtea urmează a încuviința cererea formulată de reprezentantul avocat al intimatului, de acordare a ajutorului public judiciar, cuantumul acestuia fiind de 200 lei - conform art. 2 lit. m din Protocolul încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România privind stabilirea onorariilor avocaților în cadrul sistemului de ajutor public judiciar.
Reținând că, față de soluția pronunțată asupra apelului, are calitate de parte căzută în pretenții apelantul, Curtea urmează a dispune, în temeiul dispozițiilor art. 18 din OUG 51/2008, obligarea acestuia la plata către stat a sumei de 200 lei, sumă ce a fost avansată din fondul constituit la dispoziția M.J. conform art. 22 din OUG 51/2008, cu titlu de onorariu pentru asistența juridică de care a beneficiat intimatul.
| ← despăgubiri bunuri preluate abuziv de către stat | reşedinţă obişnuită a minorului . Jurisprudență Minori → |
|---|
