Despăgubiri propuse de AVAS. Jurisprudență Restituiri
Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Sentinţă civilă nr. 470 din data de 08.03.2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 14.11.2011, sub nr. 6035/110/2011, reclamantul R.R.E. a chemat în judecată pârâții SC P.M. SA, SC B. SA, Primăria S.M. și A. București solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestora să emită dispoziție motivată.
În motivare, reclamantul a arătat că în termenul prevăzut de legea nr. 10/2001 a notificat pârâtele, depunând și toate actele de proprietate și stare civilă necesare. Cu toate acestea, pârâtele nu au emis o dispoziție motivată prin care să soluționeze această notificare.
La solicitarea instanței, la data de 3.01.2012, reclamantul a indicat numărul notificărilor înaintate către pârâte, respectiv: nr.108/13.08.2001 către SC P.M. SA, notificarea nr. 109/13.08.2001 către SC B. SA, nr. 110/13.08.2001 către A. și notificarea nr. 246/12.11.2001 către Primăria S.M..
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Acțiunea este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La termenul din 9.03.2012, R.H.V. a formulat, în calitate de frate la reclamantului, cerere de intervenție în interes alăturat acestuia, fiind introdus în cauză în calitate de intervenient.
Pârâta Primăria S.M. a depus la dosarul cauzei documentația ce a stat la baza notificării nr. 246/12.11.2001 (filele 41-75 vol.1).
Pârâta A. București a depus la dosarul cauzei documentația ce a stat la baza notificării nr. 110/13.08.2001 (filele 78-168 vol.1).
Pârâta SC P.M. SA nu a răspuns solicitării instanței de a depune la dosarul cauzei notificarea nr. 108/13.08.2001 și documentația anexă acesteia.
Pârâta SC B. SA a arătat instanței că nu deține notificarea nr. 109/13.08.2001, depunând la dosarul cauzei corespondența purtată cu mama reclamantului și a intervenientului.
La data de 7.11.2012, reclamantul și-a modificat și completat acțiunea solicitând:
1.introducerea în cauză a Statului Român;
2.obligarea pârâtelor să emită dispoziție motivată;
3.revendicarea imobilului, teren și construcție;
4. negocieri cu toate societățile implicate;
5. daune materiale în cuantum de 250.000 Euro;
6.daune morale în cuantum de 100.000Euro;
În motivare, reclamantul a arătat că imobilul teren în suprafață de 1140 mp și vila D., fostă S., compusă din 40 de camere a fost proprietatea bunicului mamei lui, fiind rechiziționat în 1948 și ulterior trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950. După 1989 imobilul se afla în proprietatea SC P.M. căreia i-a comunicat că solicită restituirea lui. Cu toate acestea, pârâta a vândut imobilul către SC C., iar această societate către SC B. SA care i-a comunicat că deține doar suprafața de 827,33 mp pe care a edificat o nouă construcție.
După apariția Legii nr. 10/2001, mama reclamantului a notificat toate pârâtele, dar acestea nu au emis dispoziție motivată.
La data de 15.11.2012, pârâta Primăria S.M. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că primăria nu are personalitate juridică și nu poate fi reprezentativă în raporturile procesuale și, pe de altă parte, motivat de faptul că a înaintat către SC C., deținătorul imobilului, notificarea nr. 246/2001, aspect care i-a fost făcut cunoscut și contestatoarei. De asemenea, pârâta a invocat excepția inadmisibilității cererilor formulate pentru termenul din 16.11.2012, motivat de faptul că acest termen nu poate fi considerat prima zi de înfățișare.
La termenul din 14.12.2012, pârâta Sc B. SA a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bacău, excepția lipsei de obiect a acțiunii și excepția tardivității.
La termenul din 8.02.2013, instanța a respins aceste excepții și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei S.M.. De asemenea, instanța a constatat că precizările de la punctele 1,4,5 și 6 sunt completări la acțiune, tardiv formulate, și că, față de precizările de la punctele 2 și 3, în speță se dorește soluționarea notificărilor pe fond.
În susținerea acțiunii, reclamantul a propus și instanța a încuviințat proba cu actele existente la dosar.
Instanța a respins proba cu interogatoriul reclamanților propusă de pârâta SC B., încuviințând pentru această parte doar proba cu înscrisuri.
A fost atașat și dosarul nr. 647/110/2009.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal din 12.04.1948, a fost rechiziționat imobilul situat în Comuna S., respectiv vila "I. S.";, proprietatea lui E. (I.) S., compusă din 938 mp teren și construcție compusă din 36 de camere (filele 93-103). Prin decretul nr. 92/1950, același imobil a fost trecut în proprietatea statului (filele 136-137).
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 424/7.07.1972, unicul moștenitor la defunctului S. E. a fost R.L., mama reclamantului și intervenientului din prezenta cauză, decedată la 26.07.2011 (filele 13, 14, 28 și 29 vol.1).
Astfel cum rezultă din dosarul nr. 647/110/2009 atașat, imobilul a făcut parte din patrimoniul SC P.M. SA (certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M08 nr. 0311), primind numele de Vila D.. În 1995, acesta a fost dobândit prin licitație publică de către SC C. SA, iar prin contractul nr. 882/20.03.1998 , aceasta din urmă societate a înstrăinat către SC B. SA suprafața de 827,33 mp împreună cu imobilul Vila D., situate în S.M.
Prin notificările nr. 108,109, 110/13.08.2001, înaintate către SC P.M. SA, SC B. SA și respectiv A. București, toate având același conținut, R.L. a solicitat restituirea a imobilului situat în S.M. nr. 23, compus din teren în suprafață de 1140 mp (în natură) și a construcției numită Vila D., demolată ulterior (măsuri reparatorii prin echivalent).
Prin notificarea nr. 246/2001, înaintată către Primăria S.M., R.L. a solicitat restituirea în natură a diferenței de teren, în suprafață de 313 mp din orașul S., teren rămas nevândut SC C. SA și respectiv SC B. SA de către SC P.M. SA. Prin adresa nr. 3203/8.07.2003, Primăria S. a trimis această notificare către SC C. SA, adresă adusă la cunoștința autoarei reclamantului, astfel cum rezultă în înscrisurile de la filele 48-50 vol. 1.
Prin adresa nr. 50.1/391/12.09.2001, SC B. SA a comunicat mamei reclamantului, ca răspuns la notificarea înaintată în baza Legii nr. 10/2001, că a dobândit imobilul printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu SC C. SA, că după achiziționare, clădirea a fost demolată în întregime, terenul fiind ocupat în prezent de o construcție nouă și că trebuie să se adreseze pentru măsuri reparatorii la APAPPS, deoarece imobilul în cauză a fost preluat de stat cu titlu valabil și evidențiat în patrimoniul SC P.M. SA.
În timpul vieții, R.L. a solicitat anularea contractelor de înstrăinare a imobilului în litigiu, fiind format dosarul nr. 1834/2002 al Tribunalului Bacău, soluționat irevocabil în sensul respingerii acțiunii prin decizia nr. 1650/16.11.2011 a Curții de Apel Bacău, pronunțată în dosarul nr. 647/110/2009.
Față de această situație de fapt, instanța urmează a analiza cu prioritate, conform art.137 C. pr.civ, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Primăria S.M..
În acest sens, instanța reține mai întâi că primul motiv invocat în susținerea acestei excepții vizează de fapt lipsa capacității procesuale de folosință a Primăriei, care nu este titulară de drepturi și obligații pe plan procesual, și astfel nu are nici o legătură cu lipsa calității procesuale pasive.
Apoi, prin cel de-al doilea motiv, pârâta susține că și-a îndeplinit în termenul legal obligațiile ce-i reveneau în sarcina sa, respectiv a înaintat unității deținătoare notificarea nr. 246/2011. Or, acestea sunt apărări ce vizează existența/inexistența drepturilor și obligațiilor afirmate și, deci, sunt chestiuni de fondul cauzei și nicidecum nu privesc identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios.
În aceste condiții, instanța va respinge această excepție invocată de pârâta Primăria S. Modova.
Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamantul și intervenientul au făcut dovada calității lor de persoane îndreptățite, în sensul art. 3 rap. la art. 4 al. 2 din Legea nr. 10/2001, ei fiind moștenitorii prin retransmitere a proprietarului imobilului la data naționalizării.
În ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate la momentul preluării abuzive, instanța va da eficiență juridică procesului-verbal de rechiziție din 12.04.1948, unde sunt menționate următoarele:";…vila I. S.… este compusă din subsol, parter și două etaje, având în total 36 de camere, cu două culoare…imobilul este construit în anul 1932 având temelie din piatră și pereți din paiantă, acoperit cu tablă, starea generală a imobilului fiind insalubră…suprafața terenului cu a clădirii este de 938 mp., iar a clădirii este de 252 mp";.
Dimensiunile imobilului teren și construcție apar ca fiind altele în certificatul nr. 1568/23.11.1941, prin care Primarul Comunei B. S. atestă că terenul posedat de autorul reclamantului are o suprafață de 1140 mp, iar construcția realizată din zidărie piatră, cărămidă și lemn are o suprafață de 300 mp. Având în vedere însă că acest act atestă o posesie la o dată anterioară și că a fost eliberat pe baza cererii proprietarului, instanța apreciază că acest înscris nu poate avea o valoarea probatorie superioară procesului-verbal de mai sus, și astfel nu va fi luat în considerare.
În ceea ce privește modalitatea de restituire a acestui imobil preluat abuziv, instanța reține că potrivit art. 29 al. 1, 2 și 3 din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate. În situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător.
Având în vedere că la momentul notificării terenul în litigiu se află în proprietatea SC B. SA (societate integral privatizată), în locul clădirii ce a fost demolată edificându-se o nouă construcție, instanța apreciază că în speță sunt incidente aceste dispoziții legale. De altfel, prin decizia nr. 1650/16.11.2011, pronunțată în dosarul nr. 647/110/2009, Curtea de Apel Bacău a stabilit irevocabil că autoarea reclamantului nu poate beneficia de restituirea în natură a imobilului în litigiu. Prin urmare, reclamantul și intervenientul sunt îndrituiți doar la despăgubiri, ce urmează a fi propuse de către instituția publică ce a făcut privatizarea, respectiv pârâta A. București din prezenta cauză.
În acest sens, instanța constată că, deși dosarul nr. 647/110/2009 a fost soluționat irevocabil, din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că pârâta A. a reluat procedura de soluționare a notificării nr. 110/2001. De asemenea, la dosarul cauzei există toate actele solicitate de pârâta A. prin adresele VP1/11257/5.12.2005, nr. VP1/9181/24.07.2006, nr. VP3/2216/21.09.2011, respectiv notificarea în întregime, acte de proprietate și acte de stare civilă în copie certificată pentru conformitate, declarație de notorietate din care rezultă că S. I. este aceiași persoană cu S. E., declarație autentică pe proprie răspundere cu privire la despăgubiri și dovada că imobilul în litigiu se găsește în proprietatea SC B. SA.
În aceste condiții, având în vedere că toate notificările vizează același imobil, terenul de 313 mp solicitat prin notificarea nr. 246/2011 făcând parte din totalul de 1140 mp cerut prin notificările 108,109,110/2011, și că singura persoană juridică abilitată să soluționeze notificarea, în accepțiunea cap. 2 liniuța a II-a din Normele metodologice de aplicare a legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, este pârâta A. București, instanța apreciază că acțiunea și cererea de intervenție formulată în contradictoriu cu ceilalți pârâți este neîntemeiată.
În final, instanța reține că cererea de intervenție formulată de R.H.V., deși intitulată ca fiind în interes alăturat, este o cerere de intervenție în interes propriu, intervenientul pretinzând un drept propriu alăturat celui al reclamantului, ambele drepturi derivând din calitatea lor de moștenitori ai defunctei R.L..
Pentru toate aceste motive, instanța va admite în parte acțiunea astfel cum a fost precizată și cererea de intervenție formulată de R.H.V. și va obliga pârâta A. să emită pentru reclamant și intervenient, în calitate de moștenitorii ai defunctei R.L., decizie cu propunere despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru următoarelor imobile: suprafața de 938 mp teren situată în S.M. și construcția demolată în suprafață de 252,42 mp, compusă din 36 de camere, având o vechime de 16 ani, construită din temelie de piatră și pereți din paiantă și va respinge acțiunea și cererea de intervenție formulate în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA, Primăria Orașului S.M. și SC P.M. SA ca nefondate.
← Contestaţie act administrativ fiscal. Jurisprudență Finanţe.... | Încuviinţarea executării silite a unei hotărâri judecate... → |
---|