Contestaţie act administrativ fiscal. Jurisprudență Finanţe. Financiar. Implicaţii ale Min. Finanţelor
| Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Sentinţă civilă nr. 710 din data de 13.03.2013
Prin cererea înregistrată sub nr 6608-110-20111 reclamanta B.I. în contradictoriu cu pârâta CAS Bacău , a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei (adresei) 20921-2010 de soluționare a contestației , anularea deciziei de impunere nr . 16662-13.09.2001, și suspendarea executării actelor administrative contestate , până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei .
S-a achitat taxă de timbru de 4 lei . S-au anulat timbre judiciare de 0,3 lei
În motivarea cererii s-a arătat că pârâta a emis decizia de impunere nr 16662/13.09.2011 pentru anii 2006-2010 , decizie împotriva căreia a formulat contestație și care a fost respinsă prin adresa nr . 20921/2010 , cu încălcarea dispozițiilor art 210 și 211 din OG nr 92/2003 conform cărora contestația trebuie soluționată printr-o decizie sau dispoziție , ori adresa menționată nu cuprinde preambul , considerente și dispozitiv , iar pentru o contestație formulată în anul 2011 nu se putea răspunde în 2010 .
Conform codului de procedură fiscală , CAS Bacău nu are competența de a emite decizie de impunere , iar Legea nr 95/2006 nu dă în sarcina pârâtei de a emite astfel de decizii , Iar Ordinul CNAS nr 617/2007 care prevede posibilitatea emiterii de decizii de impunere de către casa de asigurări de sănătate , este un act normativ inferior legii și emis în aplicarea ei, neputând constitui temei de drept pentru emiterea unui act câtă vreme legea nu prevede acest lucru , iar art 17 alin (5) Cod pr . fiscală enumără limitativ organele fiscale care pot emite acte administrativ fiscale .
Din coroborarea dispozițiilor Ordinului 345/2006 ) pct.VI Litigii și art 218 alin 2 lit a) din Legea nr 95/2006 rezultă modul în care o persoană poate fi asigurată sau obligată să încheie un contract de asigurare în temeiul căruia poate fi ulterior executată , dar nu dau dreptul la impuneri din oficiu pe baza unor decizii de impunere , întrucât o casă de asigurări este un contractor și nu se poate substitui unui organ fiscal .
Ori, dacă , decizia de impunere a fost emisă conform OG nr 92/2003 aceasta nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art 43 și 87 sub sancțiunea nulității și anume ; datele de identificare ale contribuabilului , data de la care produce efecte ,motivele de fapt , temeiul de drept , semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal , ștampila , categoria de contribuție , baza de impunere , cuantumul , data scadenței modul de calcul al accesoriilor , fiind de fapt o " înștiințare de plată ".
De asemenea , creanța fiscală nu este determinată și detaliată atât sub aspectul cuantumului cât și al conținutului , când s-a născut creanța , care este modul de calcul al creanței cât și al accesoriilor , data la care au fost calculate , actele normative aplicabile, iar pentru accesorii trebuia întocmită o decizie de impunere separată .
Din decizia de impunere nu rezultă cum a fost stabilită obligația de plată (la venit estimat sau realizat ) iar la rubrica "venit an"; sunt menționate doar sume (2007-21.414 lei și 20.000 lei etc ) și calculate de asemenea două contribuții , iar sumele stabilite sunt nelegale atât timp cât Legea nr . 95/2006 nu retroactivează , iar decizia emisă cuprinde tot anul 2006 , în condițiile în care OUG nr 150/2002 (art 53 alin 4 ) aplicabilă la acel moment prevedea un termen de prescripție de trei ani .
S-a mai arătat că nu se află în nici una din situațiile prevăzute în mod expres de lege pentru a putea fi obligată la plata contribuțiilor restante întrucât nu a solicitat să dobândească calitatea de asigurat la CAS Bacău , nu a solicitat nici acordarea de servicii medicale și nici nu a fost notificată de CAS Bacău pentru a încheia contract de asigurare , ori legea nr 95/2006 și Ordinul președintelui CNAS privesc pe asigurați , deci persoanele care au încheiat un contract de asigurare și au dobândit calitatea de persoană asigurată neexistând norme de executare pentru persoanele care au această calitate și nici nu a solicitat servicii medicale (art 31, art 32 alin (4) art 35 din Ordinul 617/2007 .
Procedând însă la o impunere din oficiu și fără contract CAS Bacău se substituie organului fiscal fără a avea această calitate și chiar dacă creanța este una bugetară , răspunderea sa este una contractuală .
Ca urmare nu are calitate de asigurat , nu a încheiat contract de asigurare nu a solicitat să dobândească această calitate și nici servicii medicale , deci nu poate avea calitate de debitor al CAS Bacău iar aceasta nu poate avea calitatea de creditor , ea având raporturi juridice doar cu proprii asigurați conform art 11 din legea nr . 95/2006 , iar pe de altă parte art 208 alin (3) din Legea nr. 95/2006 și art 1 alin (2) din OUG nr 150/2002 instituie ca principiu al asigurărilor sociale de sănătate " libera alegere de către asigurat a casei de asigurări " pârâta încălcând acest principiu ,iar la nivel național există mai multe case de asigurări de sănătate , cert fiind că nimeni nu dobândește calitatea de asigurat în mod automat ci numai în urma unei opțiuni proprii și doar în aceste condiții ar avea obligația de plată a contribuției "legiuitorul neatribuind în mod automat această calitate ca în cazul fondurilor de pensii reglementat de Legea nr 411/2004.
Principiul solidarității , nu este unicul avut în vedere la stabilirea obligației de plată prin lege, fiind indisolubil legat de cel al subsidiarității , iar legea trebuia să prevadă în mod obligatoriu atât conținutul pachetului de bază de servicii medicale cât și conținutul pachetelor complementare pentru a realiza și un alt principiu și anume pe cel al alegerii libere atât a casei cât și a serviciilor medicale .
Astfel legea și modul în care s-a pornit la încasarea contribuțiilor sunt deturnate de la scopul lor , iar această contribuție s-a transformat într-un impozit care trebuie plătit fără a primi nimic în schimb .
Ori , prin OUG nr 58/2010 s-a reglementat pentru prima dată faptul că asigurările sociale de sănătate se plătesc și de cei care au profesii liberale , reglementare care nu mei era necesară dacă acest aspect ar fi rezultat din legea nr 95/2006 .
Decizia emisă este abuzivă și nelegală și datorită atitudinii de pasivitate a pârâtei care nu a informat-o niciodată despre obligațiile la fondul asigurărilor sociale de sănătate , calculând majorări și penalități pentru 5 ani anteriori , când potrivit art 222 din legea 95/2006 are obligația anuală de informare în legătură cu drepturile și obligațiile asiguraților , iar potrivit art 270 lit (c CNAS avea obligația de a întocmi și actualiza Registrul unic de evidență a asiguratorilor , însă pentru aceasta nu trebuie să răspundă contribuabilul care nu a fost informat niciodată de către CAS .
Aceiași obligație de informare a contribuabilului era prevăzută și de OUG nr 150/2002 și este prevăzută și de Codul de procedură fiscală , acestei obligații alăturându-i-se și obligațiile prevăzute de art 6 ,7,12 Cod pr . fiscală referitoare la dreptul de apreciere , rolul activ și buna credință .
Datorită culpei CAS , nu este legal ca un contribuabil să plătească dobânzi și penalități pentru 5 ani anteriori , nelegalitatea calculării majorărilor și penalităților pentru perioada anterioară constând în faptul că acestea se datorează de la data constituirii bazei de impunere .
Decizia de impunere este nelegală , întrucât pârâta nu a avut evidențiate în contabilitate debitele cuprinse în decizia d e impunere , iar prin preluarea datelor de la ANAF baza de impunere s-a constituit în anul 2011, la momentul emiterii deciziei de impunere , astfel că nu pot fi calculate accesorii pentru anii anterior .
Pe de altă parte , din cuprinsul deciziei nu rezultă modalitatea de calcul a debitului și nici a accesoriilor , având în vedere succesiunea în timp a actelor normative care au modificat atât contribuția cât și dobânzile și penalitățile .
Decizia este lovită de nulitatea întrucât nu s-a respectat obligația de înștiințare a contribuabilului potrivit art 83 alin 4 Cod pr . fiscală și i s-a încălcat dreptul la apărare , în sensul ascultării prealabile , conform art 9 Cod pr fiscală .
De asemenea , potrivit art 259 alin 7 și 8 , pârâta putea emite deciziei de impunere pentru contribuții și accesorii pentru anul 2006 numai dacă solicita servicii medicale , solicita să devină asigurat , condiții coroborate cu luarea sa în evidență în acel an și înscrierea debitului în contabilitatea pârâtei .
Deoarece decizia de impunere s-a făcut din oficiu dispozițiile art 83 din OG nr 92/2003 , nu sunt aplicabile pentru această contribuție care nu se face venit la bugetul general consolidat .
Ca urmare și cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată în baza art 14 și 15 din legea 5544/2004 este întemeiată , întrucât cazul bine justificat și urgența sunt evidente .
În soluționarea acțiunii au fost depuse înscrisuri ;
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii , deoarece reclamanta avea obligația asigurării sale la fondul de asigurări sociale de sănătate în calitatea sa de persoană care desfășoară o activitate independentă , dar nu a respectat această obligație stabilită de legiuitor , conform art 208 din Legea nr 95/2006 prevederile acestui articol existând și în legislația anterioară respectiv OUG nr 150/2002.
Ca urmare a informațiilor furnizate de ANAF Bacău despre calitatea de plătitor de impozit pentru activitatea desfășurată ca și persoana fizică autorizată, reclamanta a fost notificată prin adresa nr 6068/06.04.2010 asupra obligațiilor alte de a depune declarațiile prevăzute de a 32 alin . 4 din Ordinul nr 617/2007 precum și copii de pe deciziile privind veniturile estimate și veniturile realizate aferente perioadei cuprinsă în cadrul termenului de prescripție al obligației de plată la fondul asigurările sociale de sănătate , respectiv pe perioada 2006-2010.
Deoarece reclamanta nu s-a conformat solicitărilor, s-a trecut la stabilirea din oficiu a contribuției și a altor sume datorate conform prevederilor art . 83 alin (4) din OG nr 92/2003 privind codul de procedură fiscală , pe baza sumei comunicată de ANAF Bacău , conform Protocolului încheiat în anul 2007 între CNAS și ANAF , deoarece toți cetățenii români sunt obligați la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate , conform principiului de bază a acestui sistem respectiv , "participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate "( art 208 alin 3 lit e) din Legea nr 95/2006 ).
S-a mai arătat că au fost avute în vedere dispozițiile art 257, art 261 alin (4) din Legea 95/2006 , precum și art 120 Cod pr. fiscală care reglementează modul de calcul al majorărilor de întârziere , precum și art 91 alin (1) conform căruia , "Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani , cu excepția cazului în care legea dispune altfel " astfel că nu se poate accepta interpretarea reclamantei asupra căreia contribuția se datorează doar începând cu data adresei de notificare și pentru un termen de prescripție de trei ani .
De asemenea , instituția a făcut aplicarea dispozițiilor art 35 din Ordinul 617/2007 , conform căruia titlu de creanță îl constituie după caz , declarația prevăzută la art 32 alin(4)decizia de impunere emisă de organul competent al CAS , precum și hotărârile judecătorești privind debitele datorate fondului ,decizia de impunere putând fi emisă și pe baza informațiilor primite pe baza de protocol de la ANAF .
Referitor la susținerea reclamantei conform căreia casele de asigurări de sănătate nu ar avea dreptul să emită decizii de impunere cu valoare de titlu de creanță , întrucât această prevedere nu se regăsește în Legea nr 95/2006 ci doar în art 35 din Ordinul nr . 617/2007, nu este corectă față de dispozițiile art 261 și 281 din Lege, prin care legiuitorul a dat în sarcina președintelui CNAS de a stabili norme cu putere de lege care să prevadă procedurile care vor fi urmate în activitatea de colectare a sumelor datorate de contribuabilii stabiliți de legiuitor, la fondul de asigurări sociale de sănătate .
Deasemeni , nu poate fi reținută susținerea reclamantei privind nulitatea deciziei pe motivul încălcării dreptului la apărare stabilit de art 9 Cod pr. fiscala, față de dispozițiile alin(2) al art 9 care prevede la lit d) ca organul fiscal nu este obligat sa aplice prevederile alin(1) atunci când urmează sa ia masuri de executare silita.
In ce privește susținerea potrivit căreia respectarea prevederilor Legii nr.95/2006 care dispune aplicarea Codului de procedura fiscala privitor la termenul de prescripție de 5 ani, ar însemna încălcarea principiului neretroactivității unu act normativ, dar numai in situația in care Legea nr.95/2006 ar constitui primul act normativ care a stabilit modul de funcționare al sistemului asigurărilor sociale de sănătate, însă acest domeniu a beneficiat de legislație specifică aplicabilă cu data de 01.01.1998 , iar art 55 alin(5) din OUG nr.150/2002 face trimitere tot la prevederile Codului de procedura fiscala (deci tot la termenul de prescripție de 5 ani.
Nu pot fi reținute nici susținerile potrivit cărora termenul de prescripție se calculează pentru viitor începând cu data primei solicitări sau a notificării, deoarece conform art 30 din Ordinul nr.617/2006 instituția a procedat in mod legal când a întocmit decizia de impunere pentru suma datorata la fond pentru anul 2005 plus accesoriile.
Neîncheierea contractului de asigurare, intre contestatoare si CAS nu constituie o condiție de exonerare de la plata contribuției,deoarece conform art 215 din Legea nr.95/12006, obligația de plata nu este de natura contractuala ci este o obligație de natura legală fiind prevăzuta ca principiu de baza al sistemului de asigurări sociale de sănătate încă din primul act normativ, respectiv Legea nr.145/1997, fiind ulterior preluata prin OUG nr.150/2002 si Legea nr.95/2006, iar contractul de asigurări de sănătate a fost stipulat doar începând cu anul 2006 prin ordinul CNAS nr.345/2006, care nu conține nici o prevedere care sa oblige nici una din cele doua parți la încheierea contractului.
Referitor la dreptul contestatoarei de a-și alege personal Casa de Asigurări la care să se înscrie, s-a arătat că acest drept trebuia exercitat începând cu 01.01.1998, dată de la care s-a născut obligația , ca și cetățean al acestei țări, de a fi asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, prin contribuția la fond, achitată în cuantumul și modalitățile stabilite de legiuitor și abia din momentul în care ar proba respectarea obligației ar putea pretinde și drepturile care decurg din aceasta, putând cere transferul la o altă casă subordonată CNAS, numai după ce va achita debitul stabilit de instituție.
În ce privește capătul de cerere privind suspendarea deciziei de impunere, s-a solicitat respingerea acestui capăt de cerere deoarece nu sunt îndeplinite condițiile art 14 di n legea nr.554/2004.
În susținerea apărărilor s-au depus înscrisuri.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză contabilă, Raportul de expertiză fiind depus la dosar filele 157-172.
la termenul din data de 06.06.2012 reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind suspendarea executării actelor administrative contestate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
La termenul din data de 07.11.2012, instanța a respins cererea privind introducerea în cauză a AFP Bacău față de dispozițiile art.V alin (10) din OUG nr.125/2011 , apreciind că pârâta CAS Bacău are calitate procesuală pasivă față de dispozițiile art V alin(2) din același act normativ.
Instanța analizând probatoriile administrate în cauză, reține următoarele:
Prin decizia de impunere nr.16662 din 13.10.2011, pârâta a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 16.137 lei din care 8.654 lei contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, 6183 lei majorări de întârziere și 1300 lei penalități de întârziere, pentru perioada 15.03.2006 - 15.12.2010, obligații stabilite în baza Deciziilor de impunere pentru veniturile impozabile declarate, transmise de AF P Bacău.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație care a fost respinsă prin adresa nr.20291 din 14.11.2010.
Anterior emiterii deciziei de impunere, reclamanta a fost notificată prin adresa nr.6068 din 06.04.2010(fila 38) prin care i se face cunoscut faptul că în baza informațiilor furnizate de ANAF figurează cu venituri impozabile realizate, iar în conformitate cu prevederile sart 215 alin(3) din Legea nr.95/2006 are obligația de a plăti contribuția pentru asigurări sociale de sănătate calculată la veniturile realizate din activități independente , fiind invitată să depună o serie de documente, în caz contrar urmând a se proceda la stabilirea din oficiu a contribuției și a altor sume datorate, conform art 83 alin 4 din OG nr.95/2003.
Însă, instanța reține faptul că impunerea care se referă la obligația de plată a contribuției pentru asigurări sociale de sănătate vizează perioada 15.03.2006 până la 15.12.2010, ori notificarea s-a efectuat în anul 2010, fără a se respecta dreptul reclamantei de a fi încunoștințată despre depășirea termenului legal de depunere a declarației fiscale, față de dispozițiile art 83 Cod procedură fiscală, care reglementează depunerea declarațiilor fiscale iar alin(4) îndreptățește organul fiscal să stabilească din oficiu impozitul , taxa, contribuțiile sau alte sume datorate bugetului general consolidat însă " stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale nu se poate face mai înainte de îndeplinirea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului legal de depunere a obligației fiscale";.
În aplicarea acestor dispoziții CAS Bacău a emis adresa nr.6068 din 06.04.2010, însă nu a făcut dovada că această adresa , a fost comunicată reclamantei în vreuna din modalitățile prevăzute de art 44 Cod procedură fiscală, borderoul depus la dosarul cauzei(fila38) neputând suplini respectarea dispozițiilor legale.
La dosarul cauzei, s-a mai depus și notificarea nr.19958 din 27.10.20910(fila 40) , pentru care nu s-a făcut nici o dovadă privind comunicarea acesteia în condițiile art 44 Cod procedură fiscală, astfel că în lipsa dovezilor de comunicare a acestor înștiințări, stabilirea din oficiu a obligației de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate , nu poate să opereze.
Potrivit dispozițiilor art 51 alin(2) lit b) din OG nr.150/2003, a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.145/2007, aprobate prin Ordinul CNAS nr.221/4.11.2005 (art.7 alin (1), prevederi preluate ulterior de Legea nr.95/2006, reclamanta avea obligația de a calcula și vira trimestrial până la data de 15 a ultimei luni din trimestru, contribuția de asigurări sociale de sănătate, în caz contrar urmând să fie supusă normelor de executare silită , conform art 216 din Legea nr.95/2006.
Cum, nu s-a făcut dovada că reclamanta a primit cele două notificări menționate anterior, a fost pusă în imposibilitatea de a depune la termenele legale declarațiile fiscale privind contribuția de asigurări sociale și nici nu a putut încheia cu pârâta contractul de asigurare.
Din analiza conținutului deciziei de impunere prin raportate la dispozițiile art 43 și art 46 Cod procedură fiscală, instanța constată că acest act administrativ fiscal a fost încheiat cu încălcarea acestor dispoziții legale, neconținând o motivare în fapt și în drept ,ca o garanție a legalității și temeiniciei lui și pentru ca organele de control judiciar să poată verifica legalitatea și temeinicia acestuia.
Astfel, aceasta nu cuprinde elementele necesare privind obiectul actului administrativ, conform art 43 alin(2) lit d) Cod procedură fiscală, în sensul că nu s-a menționat care este venitul estimat și venitul realizat pe anii 2006 - 2010 și transmis de ANAF conform Protocolului nr.P/25282/26.10.2007 și a Actului adițional nr.P/1797/13.04.2009 , si care au stat la baza calculării contribuției de asigurări sociale de sănătate, ori în lipsa unei baze de impunere, nu se poate verifica modul de calcul a contribuției, cu atât mai mult cu cât pe anul 2007, 2008, 2009, 2010 sunt menționate două tipuri de venituri anuale, fără a se menționa ce reprezintă aceste două sume, iar decizia de impunere cuprinde două tabele intitulate "contribuție"; fără nici o altă explicație.
Ca urmare, instanța este în imposibilitatea de a verifica legalitatea mențiunilor din decizia de impunere privind venitul anual și contribuția datorată, și ca urmare decizia de impunere nr.16662 din 13.09.2011 nu satisface cerințele privind obiectul actului administrativ, fiind încălcate dispozițiile art 43 alin(2) lit d) Cod procedură fiscală.
Conform art 46 din OG nr.92/2003, lipsa unuia din elementele actului administrativ fiscal referitoare la : numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, atrage nulitatea acestuia, care se constată la cerere sau din oficiu.
Pe de altă parte , conform art 7 alin (1) din Ordinul nr.617/2007, contribuția pentru avocați se calculează asupra venitului net determinat ca diferența dintre venitul brut și cheltuielile deductibile aferente realizării venitului, conform prevederilor Codului Fiscal, întrucât veniturile acestora se determină pe baza contribuției în partidă simplă.
În susținerea faptului că decizia de impunere nu are un obiect bine determinat rezultă chiar din apărările pârâtei și din probele depuse la dosar de către aceasta din care rezultă că în afara de decizia de impunere contestată a mai emis încă două decizii respectiv : decizia nr.15690 din 30.08.3010 pentru obligații vizând perioada 2005 - 2009 și decizia nr.21163 din 16.11.2010 pentru obligații aferente perioadei 2005 - 2010 astfel că în toate cele trei decizii de impunere, perioada 2005 - 2009 se suprapune ca și calcul al obligației de plată a contribuției pentru asigurări sociale de sănătate.
Totodată, instanța constată că decizia de impunere nu a fost motivată în drept , contrar dispozițiilor art 211 alin(3) din OG nr.92/2003, privind Codul de procedură fiscală, cea ce duce la nulitatea deciziei de impunere contestată.
Instanța mai reține faptul că prin decizia de impunere contestată au fost calculate inclusiv majorări și penalități de întârziere, contrar prevederilor art 119 alin(4) Cod procedură fiscală, potrivit cărora dobânzile și majorările de întârziere, se stabilesc prin decizii întocmite în condițiile stabilite prin ordin al Ministerului Economiei și Finanțelor cu excepția situației prevăzută la art 142 alin(6) Cod procedură fiscală.
Din prevederile legale menționate rezultă obligația pârâtei de a emite o decizie separata cu privire la dobânzile și penalitățile de întârziere, și nu în cadrul deciziei de impunere.
Astfel, decizia cu privire la dobânzile și penalitățile de întârziere dobândește caracterul de titlu de creanță, pentru sumele solicitate cu acest titlu, trebuind a fi comunicată reclamantului conform prevederilor art 44 Cod procedură fiscală, sancțiunea fiind cea prevăzută de art 44.1 din Normele Metodologice de aplicare a OG nr.92/2003, respectiv imposibilitatea organului fiscal de a trece la executarea silită a acestor sume.
În speță, pârâta nu a depus o decizie de impunere având ca obiect majorările și penalitățile de întârziere , cu respectarea prevederilor legale menționate , astfel încât lipsește titlul de creanță, care prin expirarea termenelor legale de plată să fie apt a deveni titlu executoriu care la rândul său să fundamenteze executarea silită împotriva reclamantei.
Referitor la susținerea reclamantei că nu a încheiat cu pârâta un contract de asigurare, instanța reține că pârâta a dat o interpretare greșită dispozițiilor legale aplicabile astfel:
Conform art 2 alin.(2) din ordinul CNAS nr.345/2006 coroborat cu art 3 din același act normativ, casele de asigurări de sănătate au obligația de a încheia cu asigurații aflați în evidențele acesteia, direct sau prin angajator, contracte de asigurări sociale de sănătate iar potrivit art 208 alin(1) lit a) din Legea nr.95/2006, asiguratorii au libera alegere a casei de sănătate, iar lit c) prevede dreptul asiguraților de a-și alege în mod liber furnizorii de servicii medicale, de medicamente și a dispozitivelor medicale în condițiile acestei legi și a contractului de asigurare.
Potrivit art 211 din Legea nr.95/2006 în calitatea lor de asigurați persoanele în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, în mod direct sau prin angajatori această calitate putând-o avea cetățenii români, cu domiciliul în țară, precum și cetățenii români și apatrizi care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond.
Ca urmare, ca orice contract sinalagmatic,care generează de la data încheierii lui obligații reciproce și interdependente în sarcina ambelor părți, obligația fiecărei părți, avându-și cauza juridică în obligația celeilalte părți și contract de asigurări sociale de sănătate, pentru a putea produce efecte juridice, trebuie mai întâi să fie încheiat deoarece plata contribuției chiar dacă este legală, nu se face automat, ci condiționează acest lucru de existența calității de asigurat la casa de asigurări aleasă în mod liber de orice cetățean, calitatea de asigurat dobândindu-se în momentul încheierii contractului de asigurare, astfel că și sub aceste aspecte pârâta a emis în mod nelegal decizia de impunere.
Pe de altă parte, instanța mai reține faptul că potrivit art 208 alin(3) din Legea nr.95/2006, "asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar"; deci participarea la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea FNUASS este obligatorie, însă în alin(3) lit a) din același articol sunt enumerate principiile care stau la baza funcționării sistemului de asigurări de sănătate printre care este enumerat și acela privind alegerea liberă de către asigurați a casei de asigurări.
În acest context, în cauză nu s-a făcut dovada că reclamanta are calitatea de asigurat al CAS Bacău și nici a faptului că a semnat un contract de asigurare cu aceasta.
Deasemeni, Legea nr.95/2006 nu instituie o ordine cronologică de aplicare a principiilor consacrate prin adoptarea ei, însă interpretând logic, se aplică ,mai întâi principiul dreptului de opțiune a casei de asigurări și după exercitarea acestui drept de către asigurat se aplică principiul obligativității contribuției la fondul național unic de asigurări de sănătate, dar în speță pârâta nu a făcut dovada că reclamanta are calitatea de asigurat în baza unui contract de asigurare semnat, care să genereze în sarcina acesteia obligații fiscale.
Mai mult decât atât , prin sentința civilă nr.819 din 9.05.2012 rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr.133 din 11.01.2013, pronunțată de Curte de Apel Bacău în dosarul nr.561/110/2012, a fost admisă acțiunea reclamantei, iar pârâta CAS Bacău a fost obligată să încheie cu reclamanta contractul de asigurări sociale de sănătate sub sancțiunea de daune de 150 lei/zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data îndeplinirii obligației.
În ce privește capătul de cerere privind anularea adresei (deciziei) nr.20921 din 14.11.2010 prin care a fost soluționată contestația reclamantei împotriva deciziei de impunere nr.16662 din 13.09.2011, instanța reține că au fost încălcate dispozițiile art 210 alin(1) din Codul de procedură fiscală conform cărora " În soluționarea contestațiilor organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție după caz"; , precum și dispozițiile art 211 Cod procedură fiscală privind forma și conținutul deciziei de soluționare a contestației administrative fapt ce atrage nulitatea acestui act emis cu încălcarea dispozițiilor legale.
Faptul că intimata a înțeles să intre în legalitate față de acest aspect, sesizat în mai multe cauze aflate pe rolul Tribunalului Bacău, rezultă din Decizia nr.44 din 24.01.2013(depusă de reclamantă la dosarul cauzei), prin care a fost soluționată contestația formulată de D.L. împotriva Deciziilor nr.5053 din 26.11.2012 și nr.5053 /A/26.11.2012.
În ce privește susținerea reclamantei conform căreia s-ar fi prescris obligațiile de plată aferente anului 2006, instanța urmează a o înlătura față de dispozițiile art 91 alin(1) Cod procedură fiscală care dă dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale în termen de 5 ani , acest termen de prescripție începând să curgă conform art 91 alin(2) de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art 23 , dacă legea nu dispune altfel, dispozițiile art.55 alin.(5) din OUG nr.150/2002, făcând trimitere tot la dispozițiile Codului de procedură fiscală, privind același termen de prescripție de 5 ani.
Ca urmare, având în vedere motivele de fapt și de drept reținute, urmează ca în baza art 18 din Legea nr.554/2004, să se admită acțiunea și să se dispună anularea Deciziei de impunere nr.16662 din 13.09.2011 și a adresei (deciziei) nr.20921 din 14.11.2011 emise de CAS Bacău.
| ← Arest preventiv. Jurisprudență Arest preventiv | Despăgubiri propuse de AVAS. Jurisprudență Restituiri → |
|---|
