Arest preventiv. Jurisprudență Arest preventiv
Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Rezoluţie nr. 36/Î din data de 14.03.2013
Prin referatul procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău nr.100/P/2013 din 14.03.2013, s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul B.A., cercetat pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 al. 1-175 al. 1 lit. i C.penal.
In motivarea propunerii se arată că între inculpatul B.A., în vârstă de 59 de ani, și partea vătămată C.V.C., în vârstă de 22 de ani, ambii domiciliați în jud. Bacău, există o relație de dușmănie mai veche, determinată de existența mai multor conflicte dintre partea vătămată și o parte dintre frații săi, pe de o parte, și unii dintre fiii inculpatului, pe de altă parte.
În seara zilei de 25.01.2013, în jurul orei 18:30, partea vătămată C.V.C. se afla împreună cu martorul B.S.G., în vârstă de 14 ani, la intersecția unor drumuri, situată în apropiere de Primărie, unde se jucau cu zăpadă. La un moment dat, în jurul orei 19:00, din direcția primăriei s-a apropiat inculpatul B.A., care se afla în stare de ebrietate. Acesta s-a îndreptat către martorul B.S.G., cu intenția de a-l lua în brațe, însă acesta s-a ferit. Atunci partea vătămată i-a cerut inculpatului să îl lase pe martor, însă acesta a început să îi adreseze numeroase injurii și amenințări cu moartea părții vătămate.
Inculpatul a scos la un moment dat un cuțit din buzunar și s-a îndreptat către partea vătămată care a rupt o scândură dintr-un gard cu care l-a lovit pe inculpat în zona antebrațului stâng. În același timp, inculpatul l-a înjunghiat o singură dată cu cuțitul pe C.V.C. în zona toracică. Victima a început să sângereze și a fost condusă de martorul B.S.G. la locuința sa, unde numitul B.S., tatăl martorului, a anunțat ambulanța care a transportat victima la spital.
Corpurile delicte folosite în timpul altercației nu au mai fost găsite de organele judiciare.
Din concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 4/A2/29.01.2013, emis de CML Onești, rezultă că partea vătămată C.V.C. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin corp tăietor înțepător; au necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale; au pus în primejdie viața victimei și pot data din 25.01.2013. În cuprinsul acestui raport se mai arată că victima a fost internată cu diagnosticul "plagă înjunghiată hemitorace stâng";, fiindu-i evacuată cantitatea de 1000 ml de sânge.
Inculpatul a depus la dosar certificatul medico-legal nr. 49A1/28.01.2013, emis de CML Onești, din concluziile căruia rezultă că a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale și pot data din 25.01.2013. din cuprinsul certificatului mai rezultă că în momentul în care s-a prezentat la spital, inculpatului i-a fost stabilit diagnosticul "traumatism 1/3 dist. antebraț stâng - agresiune - excoriații 1/3 dist. antebraț stg.";. Inculpatul nu a prezentat leziuni osoase posttraumatice.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Intre inculpatul B.A. și partea vătămată C.V.C. există o stare conflictuală ca urmare a unei altercații între partea vătămată și doi copii ai inculpatului.
In seara de 25.01.2013, inculpatul aflat sub influența băuturilor alcoolice l-a văzut pe B.S.G. jucându-se în zăpadă cu o persoană. Dorind să facă un gest de afecțiune față de acest copil (14 ani), inculpatul s-a aplicat să-l îmbrățișeze, însă acesta nu a înțeles intenția sa și s-a ferit. Atunci partea vătămată C.V.C. i-a atras atenția inculpatului să lase copilul în pace, iar inculpatul l-a înjurat și amenințat.
In aceste condiții, partea vătămată a rupt o scândură din gard și i-a aplicat inculpatului două lovituri cu scândura peste antebrațul stâng, iar inculpatul i-a aplicat victimei o singură lovitură cu un obiect înțepător - tăietor în zona pieptului, după care a plecat de la locul faptei. Partea vătămată a fost transportată la spital cu ambulanța chemată de tatăl minorului B.S.G..
Ambele părți dețin certificate medico-legale în care sunt descrise leziunile suferite și numărul zilelor de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecare - 25-30 zile partea vătămată, respectiv ,6-7 zile inculpatul.
Pentru a dispune luarea măsurii arestării preventive, trebuie să fie îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 raportat la art.148 lit.f Cod pr.penală.
In cauza de față, instanța apreciază că există probe și indicii temeinice care să nască presupunerea verosimilă că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat, pe care a recunoscut-o și o regretă.
Insă referitor la dispozițiile art.148 lit.f Cod pr.penală, instanța consideră că nu este îndeplinită condiția privind pericolul social concret pe care inculpatul îl reprezintă pentru ordinea publică.
În ceea ce privește existența probelor certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, instanța constată că acestea nu există.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate "in concreto" pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică. In același sens s-a pronunțat și Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei care prin Recomandarea nr. R (80) 11 care la pct. 3 prevede că detenția provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucționare a cursului justiției, ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracțiune gravă. Punctul 4 al Recomandării specifică în plus că , dacă existența nici unuia dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilită , detenția provizorie s-ar putea, totuși, justifica , in mod excepțional , în anumite cazuri în care se comite o infracțiune deosebit de gravă.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că nu există dovezi privind existența vreunui caz dintre cele apreciate, atât de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cât și de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, ca fiind justificativ pentru luare măsurii arestului preventiv.
Astfel, pentru prezervarea ordinii publice, Curtea a admis că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp.(cauza Letellier contra Franței). Un asemenea element nu poate fi apreciat ca pertinent și suficient, decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică.
Este adevărat că fapta pentru care este cercetat inculpatul este o infracțiune foarte gravă, dar fapta a rămas în faza de tentativă, însă trebuie observat și subliniat că și victima a avut contribuția sa la comiterea faptei de către inculpat. Dacă partea vătămată ar fi avut o altă conduită prin care să evite orice conflict cu inculpatul sau familia sa (mai ales că a mai avut altercații fizice și verbale cu aceștia) și ar fi plecat nu ar fi ajuns să fie înjunghiată. Ori cel care a lovit primul este tocmai C.V.C. care, văzând injuriile inculpatului, a rupt o scândură din gard și l-a lovit de 2 ori pe inculpat peste mâna stângă și abia apoi a fost tăiat de inculpat.
Instanța constată că până în prezent nu se cunoaște exact în ce a constat obiectul tăietor - înțepător pe care inculpatul l-a folosit (cuțit cum susține partea vătămată sau cuțitașul cum spune inculpatul). De asemenea, nu rezultă cu certitudine că intenția inculpatului a fost aceea de a-l omorî pe partea vătămată, din probatoriul administrat până în prezent, instanța reținând că inculpatul a lovit la întâmplare și nu a urmărit zona inimii, ci acolo l-a nimerit. Urmează ca în faza de urmărire penală să se elucideze aceste aspecte prin administrare de probe.
Mai mult decât atât, au trecut 2 luni de la data comiterii faptei, perioadă în care inculpatul a avut o comportare normală, bună, nu a încercat să se sustragă urmăririi penale sau să influențeze în vreun fel aceasta, ceea ce dovedește că nu reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Față de aceste motive, precum și raportat la persoana inculpatului care nu posedă antecedente penale, a recunoscut fapta și o regretă, se pare că s-a și împăcat cu victima, că soția sa suferă de o boală incurabilă, instanța apreciază că luarea măsurii arestării preventive față de inculpat este excesivă și va respinge propunerea procurorului de luare a acestei măsuri preventive.
Totuși pentru buna desfășurare a procesului penal, pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, instanța va lua față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara prevăzută de art.145/1 Cod pr.penală pe o perioadă de 30 zile începând cu 14.03.2013 și până la 12.04.2013 inclusiv.
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, supravegherea inculpatului va fi exercitată de Postul de Poliție D.
În baza art. 145 al. 11 C.pr.penala va fi obligat inculpatul sa respecte următoarele obligații:
-să se prezinte la organul de urmărire penala și la instanța ori de câte ori este chemat;
-să se prezinte la Postul de Poliție D., conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemat;
-să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
-să nu dețină, sa nu folosească si sa nu poarte nicio categorie de arme;
Potrivit art. 145 al. 12 C.pr.penala se va impune inculpatului ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara sa respecte următoarele obligații:
- să nu se apropie de partea vătămată C.V.C., membrii familiei acesteia, martorul B.S.G. și să nu comunice cu acestea direct sau indirect
Se va atrage atenția inculpatului potrivit art. 145 al. 3 C.pr.penala că in cazul încălcării cu rea - credință a măsurii obligării de a nu părăsi țara sau a obligațiilor ce îi revin, se va lua fata de el măsura arestării preventive.
← Recunoaştere sancţiune pecuniară. Autoritate de lucru judecat. | Contestaţie act administrativ fiscal. Jurisprudență Finanţe.... → |
---|