Distincţia dintre creanţe fiscale şi creanţe civile. Imposibilitatea executării silite a creanţelor civile pe calea procedurii execuţionale prevăzute de Codul de procedură fiscală
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 141 din data de 28.01.2016
Din clauzele contractului de abonament încheiat între serviciul public subordonat Consiliului Local și intimatul-reclamant, se reține că obiectul acestui contract l-a constituit folosirea spațiului destinat staționării vehiculului, în suprafață de 10 mp, situat în zona de parcare personalizată, în schimbul unei chirii trimestriale.
Curtea de apel reține că obligația născută dintr-un astfel de contract încheiat cu o autoritate publică locală are natura juridică a unei chirii, nefiind o creanță fiscală, întrucât nu provine din raporturi fiscale existente între părți, ci își are izvorul în convenția părților, căreia i se aplică normele de drept privat, chiar dacă o parte din sumele respective se fac venit la bugetul local, iar terenul respectiv se află în proprietatea publică a Unității Administrativ Teritoriale.
În consecință, Curtea stabilește că prețul abonamentului pentru închirierea unui loc de parcare nu este o creanță fiscală, ci o creanță civilă, căreia nu i se aplică regulile de executare silită prevăzute de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar calea de urmat pentru recuperarea sumelor restante sau a eventualelor penalități este cea prevăzută de dreptul comun.
Decizia nr. 141 din 28.01.2016 a Curții de Apel Galați
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. … /113/2015, reclamanta P.G. a chemat în judecată S.U.P.A.G.L. B. pentru anularea deciziei de impunere nr …/06.11.2014 prin care s-a constituit în sarcina acesteia o creanță în sumă de 192 lei reprezentând taxă locală-abonament parcare pentru anul 2010.
Prin sentința nr. 588/Fca/24.09.2015 pronunțată de Tribunalul Brăila s-a respins excepția inadmisibilității invocată de pârât, a fost admisă contestația formulată de reclamantă și în consecință, a fost anulată Decizia de impunere nr …/06.11.2014 emisă de SUPAGL B., fiind obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 350 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul SUPAGL B, solicitând casarea sentinței și, în rejudecare, respingerea contestației formulate.
În motivarea recursului, recurentul critică sentința pentru nelegalitate, arătând că SUPAGL B. este o instituție publică înființată conform Legii nr. 215/2001- art. 1 alin. 2 lit. g, pct. 2, iar veniturile realizate de instituție sunt creanțe bugetare, colectate conform bugetului de venituri și cheltuieli aprobat de Consiliul Local Municipal, cu respectarea prevederilor Legii nr. 273/2006. Execuția bugetului se realizează cu respectarea legislației în vigoare, iar colectarea veniturilor din abonamente parcare este anexa în buget la capitolul 30.10 - venituri din proprietatea din care 50% se fac venituri la bugetul local, conform H.C.L. nr. 165/29.05.2009.
În baza acestor prevederi legale, care conferă competența de a emite decizii de impunere, au fost emise deciziile pentru anii 2009-2011 pentru debitor.
Aceste decizii de impunere și de stabilire a obligațiilor accesorii au constituit titlul de creanță în temeiul cărora a fost începută executarea silită față de debitor, și nu contractul de abonament, cum greșit a reținut instanța.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, arătând că, în opinia sa, în mod corect a apreciat instanța de fond că suma pentru care a fost emisă decizia contestată nu reprezintă o creanță fiscală, în sensul art. 21 Cod proc. fiscală și art. 248 lit. h în referire la art. 282 din Codul fiscal.
De asemenea, a constatat că, în cauză, pârâta nu reprezintă un subiect al raportului juridic fiscal, în sensul art. 17 Cod procedură fiscală, emitentul deciziei de impunere nefiind organ competent cu atribuții fiscale.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Curtea de Apel reține că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din decizia de impunere contestată, recurentul a emis această decizie având în vedere contractul de abonament parcare nr. …/17.09.2007 încheiat între SUPAGL B și reclamantă.
Din clauzele contractului de abonament, se reține că obiectul acestui contract l-a constituit folosirea spațiului destinat staționării vehiculului cu nr. de înmatriculare ---97--, în suprafață de 10 mp, situat în zona de parcare personalizată din mun. B., str. , bl. , prețul abonamentului fiind de 192 lei/an, în rate egale trimestriale, iar durata contractului de la 01.10.2007 până la 31.12.2008, cu posibilitatea prelungirii pe o perioadă de 3 ani, dacă niciuna din părți nu se opune expres.
Curtea de apel reține că obligația născută dintr-un astfel de contract încheiat cu o autoritate publică locală are natura juridică a unei chirii, nefiind o creanță fiscală, întrucât nu provine din raporturi fiscale existente între părți, ci își are izvorul în convenția părților, căreia i se aplică normele de drept privat, chiar dacă o parte din sumele respective se fac venit la bugetul local, iar terenul respectiv se află în proprietatea publică a U.A.T.
În consecință, Curtea stabilește că prețul abonamentului pentru închirierea unui loc de parcare nu este o creanță fiscală, ci o creanță civilă, căreia nu i se aplică regulile prevăzute de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar calea de urmat pentru recuperarea sumelor restante sau a eventualelor penalități este cea prevăzută de dreptul comun.
Pentru aceste motive, constatând că hotărârea atacată este legală, în baza art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă și art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 453 alin. 1 raportat la art. 451 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, recurentul va fi obligat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând onorariu de avocat, Curtea apreciind că acest cuantum al onorariului de avocat este unul rezonabil în raport de valoarea obiectului cauzei și de activitatea desfășurată de avocat.
| ← Dreptul muncii . Jurisprudență Prejudicii, daune | Sechestru asigurator. Competenţa de soluţionare. Conflict... → |
|---|
