Sechestru asigurator. Competenţa de soluţionare. Conflict negativ de competenţă
Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Sentinţă civilă nr. 21 din data de 22.01.2016
Una din condițiile de admisibilitate a cererii de sechestru asigurător este intentarea acțiunii pentru realizarea dreptului de creanță, prima având caracter accesoriu față de cea de-a doua. În aceste condiții, câtă vreme Judecătoria Focșani nu s-a dezînvestit de soluționarea capetelor de cerere principale ci, dimpotrivă, a luat măsuri de regularizare a cererii de chemare în judecată în temeiul art. 200 alin. 3 Cod procedură civilă, apreciind, deci, că poate soluționa pe fond litigiul, se impune ca aceeași instanță să soluționeze și cererea de sechestru asigurător, această cerere neputând fi privită în mod individual și abstract, ci doar în contextul procesual (este adevărat, atipic) creat în raport de acțiunea principală cu privire la care a fost formulată.
Sentința civilă nr. 21/F din 22.01.2016 a Curții de Apel Galați
Prin cererea înregistrată sub nr. 14183/231/2015 pe rolul Judecătoriei Focșani, reclamantul I.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții T.A. și L.A., obligarea acestora la plata sumei de 650.000 Euro reprezentând daune materiale și morale, anularea actului de partaj voluntar intervenit între al doilea pârât și soția sa L.C., precum și, pe cale de ordonanță președințială, să se dispună măsura sechestrului asigurător.
Prin rezoluția din data de 10.12.2015, s-a stabilit termen pentru soluționarea ultimului capăt de cerere la 16.12.2015, iar prin sentința civilă nr. 7090/16.12.2015 s-a admis de către Judecătoria Focșani excepția de necompetență materială, s-a disjuns respectiva cerere și s-a declinat competența de soluționare a acestei cereri accesorii în favoarea Tribunalului Vrancea.
Pentru a hotărî astfel, la data respectivă, Judecătoria Focșani a apreciat că, față de dispozițiile art. 954 al.1 raportat la art. 94 al.1 lit. k și 95 pct. 1 Cod procedură civilă, această ultimă instanță este competentă să soluționeze cererea accesorie, având în vedere valoarea obiectului cererii de 650.000 Euro, mai mare decât aceea de 200.000 lei.
S-a motivat că restul capetelor de cerere având ca obiect realizarea dreptului de creanță în sensul art. 953 Cod procedură civilă, obligatorii pentru admisibilitatea cererii de sechestru, rămân pe rolul Judecătoriei Focșani pentru verificare și regularizare, potrivit art. 194-197 Cod procedură civilă.
Cauza, cu număr separat 14662/231/2015 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la data de 30.12.2015, iar la data de 04.01.2016, potrivit art. 954 al.2 Cod procedură civilă, s-a fixat urgent termen de judecată, la 05.01.2016, fără citarea părților.
La respectivul termen, instanța, procedând conform art. 131 Cod procedură civilă, a invocat, din oficiu, excepția de necompetență materială.
Prin sentința civilă nr. 1 din 05.01.2016, Tribunalul Vrancea a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecării cauzei și a înaintat dosarul Curții de Apel Galați în vederea soluționării conflictului.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut, din analiza dosarului inițial nr. 14183/231/2015 al Judecătoriei Focșani, că, la data de 30.12.2015, această instanță a procedat la verificarea cererii, iar la data de 04.01.2016, sub sancțiunea anulării cererii, s-a comunicat reclamantului adresa cu obligațiile stabilite în sarcina sa, urmare verificării.
În acest sens, i s-a pus în vedere ca, în termen de 10 zile, să depună precizări cu privire la valorile separate pentru primul capăt de cerere și la valoarea totală pentru al doilea și să depună înscrisuri.
Tribunalul a apreciat, față de situația prezentată, respectiv măsurile luate de instanța inițial investită cu privire la capetele de cerere principale și capătul de cerere accesoriu, și față de dispozițiile art. 953-954 Cod procedură civilă, că nu este competent să soluționeze cererea de sechestru asigurător pentru următoarele motive:
Potrivit art. 954 al.1-2 Cod procedură civilă, cererea de sechestru asigurator se adresează instanței care este competentă să judece procesul în primă instanță, iar instanța va decide de urgență în camera de consiliu, fără citarea părților.
Față de dispozițiile art. 953 al.2 Cod procedură civilă, Tribunalul a reținut că una din cele două condiții pentru înființarea sechestrului asigurator este intentarea acțiunii pentru realizarea dreptului de creanță, prima având caracter accesoriu față de cea de-a doua.
Pe lângă faptul că Judecătoria Focșani nu a avut în vedere că a fost investită cu instituirea sechestrului pe cale de ordonanță președințială, ci s-a raportat la procedura specială a măsurii asiguratorii, Tribunalul a constatat că, fără a se dezînvesti de soluționarea cererilor principale, Judecătoria Focșani a ridicat problema competenței de soluționare a celei accesorii, procedând la disjungere și declinarea competenței.
Potrivit art. 123 Cod procedură civilă, Tribunalul a apreciat că, în cauză, operează prorogarea legală de competență a soluționării cererii accesorii de către instanța competentă să judece cererea principală, iar dispozițiile Noului cod de procedură civilă, comparativ cu cele ale Codului anterior reglementează limitativ cazurile de disjungere a cererilor adiționale și incidentale (art. 139 al.5, art. 210).
Cum, la momentul de față, Judecătoria Focșani nu s-a dezînvestit de soluționarea capetelor de cerere principale, ci se află în etapa de regularizare, sub sancțiunea anulării acestora, Tribunalul Vrancea a apreciat că nu este instanța competentă să judece procesul în primă instanță pentru a soluționa cererea accesorie de instituire sechestru.
Ca urmare, în temeiul art. 132 Cod procedură civilă, a admis excepția invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Focșani, iar în temeiul art. 133 Cod procedură civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență, înaintând dosarul la Curtea de Apel Galați în vederea soluționării conflictului.
Curtea, legal învestită cu soluționarea conflictului de competență, a apreciat că, în speță, raportat la obiectul litigiului dedus judecății și la situația concretă a stadiului de soluționare a acestuia, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Focșani.
Astfel, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. 14183/231/2015 pe rolul Judecătoriei Focșani, reclamantul I.C. a chemat în judecată pe pârâții T.A. și L.A., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 650.000 Euro cu titlu de daune materiale și morale, anularea actului de partaj voluntar intervenit între al doilea pârât și soția sa, L.C., precum și, pe cale de ordonanță președințială, să se dispună măsura sechestrului asigurător.
Prin rezoluția din data de 10.12.2015, Judecătoria Focșani a stabilit termen pentru soluționarea cererii de sechestru asigurător la data de 16.12.2015, iar prin sentința civilă nr. 7090/16.12.2015, instanța a dispus disjungerea acestui capăt de cerere de acțiunea principală și formarea unui dosar separat, declinându-și competența de soluționare a acestuia în favoarea Tribunalului Vrancea.
Acțiunea principală a rămas în continuare la Judecătorie, în procedura de verificare și regularizare, la data de 04.01.2016, instanța solicitând reclamantului, sub sancțiunea anulării cererii, să facă precizări cu privire la valorile separate ale pretențiilor pentru primul capăt de cerere și la valoarea totală a actului pentru al doilea capăt de cerere, și să depună înscrisuri.
Așadar, Curtea a reținut că, la acest moment, acțiunea principală se află pe rolul Judecătoriei Focșani, judecătorul dispunând măsuri în procedura de regularizare a cererii reglementată prin dispozițiile art. 200 Cod procedură civilă, iar cererea având ca obiect măsura sechestrului asigurător a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Vrancea, Judecătoria apreciind că, raportat la valoarea obiectului cererii principale, care este mai mare de 200.000 lei, în temeiul art. 954 alin. 1 în referire la art. 94 alin. 1 lit. k și art. 95 Cod procedură civilă, aceasta este instanța competentă să o soluționeze.
Curtea a reținut că, într-adevăr, potrivit art. 954 alin. 1 Cod procedură civilă, cererea de sechestru asigurator se adresează instanței care este competentă să judece procesul în primă instanță.
În speță, raportat la valoarea obiectului cererii principale deduse judecății, respectiv, suma de 650.000 Euro, potrivit dispozițiilor art. 95 raportat la art. 94 alin. 1 lit. k Cod procedură civilă, competența de soluționare a litigiului în primă instanță ar reveni Tribunalului Vrancea, situație față de care, în temeiul art. 954 alin. 1 Cod procedură civilă, mai sus citat, și cererea de sechestru asigurător ar trebui să fie soluționată tot de către Tribunal.
Cu toate acestea, Curtea a apreciat că, în condițiile în care, la acest moment, acțiunea principală se află pe rolul Judecătoriei Focșani, judecătorul cauzei dispunând măsuri de regularizare a acesteia, în temeiul art. 200 Cod procedură civilă, soluția de trimitere a cererii de sechestru asigurător spre competentă soluționare Tribunalului Vrancea apare ca fiind nejustificată.
Câtă vreme judecătorul căruia i s-a repartizat cauza a dispus deja măsuri de regularizare a cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 200 alin. 3 Cod procedură civilă, înseamnă că acesta a apreciat că litigiul este de competența instanței din care face parte și, prin urmare, poate păși mai departe în procedura de regularizare. Aceasta întrucât, potrivit art. 200 alin. 1 Cod procedură civilă, prima obligație care îi revine completului căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza este aceea de a verifica "de îndată"; dacă cererea de chemare în judecată este de competența sa. În cazul în care cauza nu este de competența sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părților, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate, dispozițiile privitoare la necompetență și conflictele de competență aplicându-se prin asemănare (art. 200 alin. 2 Cod procedură civilă).
Abia după lămurirea problemei competenței, judecătorul procedează la regularizarea cererii de chemare în judecată, așa cum prevede alineatul 3 al art. 200 Cod procedură civilă.
Or, în condițiile în care, în speță, judecătorul a dispus măsuri de regularizare a cererii principale de chemare în judecată, Curtea a considerată că este de presupus că acesta și-a verificat anterior competența, că a apreciat că nu există probleme sub acest aspect, împrejurare față de care, soluția dată capătului accesoriu de cerere având ca obiect luarea măsurii sechestrului asigurător, de trimitere spre competentă soluționare la Tribunal pe considerentul că valoarea obiectului litigiului este mai mare de 200.000 lei, a fost apreciată ca fiind în contradicție cu cele dispuse cu privire la cererea principală.
Așadar, Curtea a apreciat că, raportat la situația concretă a litigiului, la stadiul procesual în care acesta se află, Judecătoria Focșani este instanța competentă să soluționeze cererea de sechestru asigurător câtă vreme a rămas învestită cu cererea principală, în ciuda faptului că valoarea obiectului litigiului este peste pragul de 200.000 lei stabilit prin dispozițiile art. 94 alin. 1 lit. k Cod procedură civilă, ceea ce ar atrage competența de primă instanță a Tribunalului Vrancea.
Câtă vreme una din condițiile de admisibilitate a cererii de sechestru asigurător este intentarea acțiunii pentru realizarea dreptului de creanță, prima având caracter accesoriu față de cea de-a doua, și, câtă vreme Judecătoria Focșani nu s-a dezînvestit de soluționarea capetelor de cerere principale ci, dimpotrivă, a luat măsuri de regularizare a cererii de chemare în judecată în temeiul art. 200 alin. 3 Cod procedură civilă, apreciind, deci, că poate soluționa pe fond litigiul, se impune ca aceeași instanță să soluționeze și cererea de sechestru asigurător, această cerere neputând fi privită în mod individual și abstract, ci doar în contextul procesual (este adevărat, atipic) creat în raport de acțiunea principală cu privire la care, de altfel, a și fost formulată.
Pentru toate aceste motive, Curtea a stabilit competența de soluționare a cererii de sechestru asigurător în favoarea Judecătoriei Focșani și a trimis dosarul la această instanță în vederea continuării judecății.
← Distincţia dintre creanţe fiscale şi creanţe civile.... | Revizuire. Jurisprudență Revizuire → |
---|