Drept civil. Minori și familie. Program vizită minor.

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul NEAMŢ Hotărâre nr. 259/AC din data de 28.05.2015

Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 924 din 11.11.2014 pronunțată de Judecătoria Bicaz în dosarul nr. 493/188/2014, s-au constatat următoarele:

Că prin sentința civilă nr.924 din data de 11.11.2004 pronunțată de Judecătoria Bicaz a fost admisă în parte acțiunea civilă având ca obiect desfacere căsătorie, formulată de reclamanta G.M., în contradictoriu cu pârâtul G.V.. A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant G.V., în contradictoriu cu reclamanta pârât G.M.. A fost respinsă excepția prematurității cererii de stabilire a unui program de vizită după ce minorul va împlini vârsta de 3 ani ca neîntemeiată.

S-a luat act de înțelegerea părților cu privire la următoarele capete de cerere:

1. Desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 29.07.2012 și înregistrată în Registrul Stării Civile al comunei Borca, sub nr. 17 din 29.07.2012, pe baza acordului părților;

2. exercitarea în comun de către ambii părinți a autorității părintești asupra minorului Gafița Matei-Dumitru, născut la data de 12.11.2013

3. Revenirea reclamantei-pârâte G.M. la numele avut anterior căsătoriei, respectiv la acela de ,,Sava";.

4. Stabilirea locuinței minorului Gafița Matei-Dumitru la locuința mamei.

5.Asumarea de către pârâtul-reclamant G.V., a obligației de plată a unei contribuții lunare de întreținere în favoarea G. M.-D., în cuantum de 25% din veniturile nete lunare și în cuantum de 25% din venitul minim net pe economie pentru perioada în care nu va mai fi angajat cu contract individual de muncă, iar reclamanta-pârâtă va exercita obligația de întreținere în natură.

A fost obligat pârâtul-reclamant G.V. la plata contribuției lunare de întreținere în favoarea minorului G. M.-D., începând cu data pronunțării prezentei sentințe (11.11.2014) și până la majoratul acestuia, ce va fi remisă mamei până în ultima zi a lunii aferente.

A fost stabilit următorul program de vizită în favoarea pârâtului-reclamant G.V. în ceea ce-l privește pe minorul G. M.-D., în modul și în condițiile de mai jos:

1).până la vârsta de 3 ani: în fiecare duminică de la ora 10,00 cu preluarea minorului de la locuința mamei, și până la ora 18,00, urmând ca tot tatăl să-l aducă înapoi la locuința mamei până la ora indicată.

2).După vârsta de 3 ani:

- în săptămânile impare lunare: de vineri ora 18,00 și până duminică la ora 18,00, cu preluarea minorului de către tată de la locuința mamei, urmând ca tot tatăl să-l aducă înapoi la locuința mamei până la ora indicată.

- în anii impari:

1) săptămâna mare (ultima) a Postului Paștelui (conform calendarului creștin-ortodox) și săptămâna aferentă revelionului, cu preluare de către tată la ora 10.00 luni dimineața, tot acesta având obligația de a-l aduce înapoi la locuința mamei până la ora 18.00 duminica săptămânii în cauză;

2) pe timpul verii luna iulie cu preluare minor de către tată în prima zi a lunii la ora 10,00, urmând ca tot tatăl să-l aducă înapoi la ora 18,00 în ultima zi a lunii iulie.

- în anii pari:

1) săptămâna ulterioară primei zi de Paște (conform calendarului creștin-ortodox) și săptămâna de Crăciun, cu preluare de către tată la ora 10.00 dimineața luni, tot acesta având obligația de a-l aduce înapoi la locuința mamei până la ora 18.00 duminica săptămânii în cauză;

2) pe timpul verii - luna august cu preluare minor de către tată în prima zi a lunii la ora 10,00, urmând ca tot tatăl să-l aducă înapoi la ora 18,00 în ultima zi a lunii august.

Au fost compensate cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bicaz sub nr.493/188/2014, reclamanta G.M., în contradictoriu cu pârâtul G.V., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtului, revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv la cel de "S.";, exercitarea autorității părintești asupra minorului G. M.D. să fie realizată de către ambii părinți, stabilirea locuinței minorului la reclamantă, cu obligarea pârâtului la plata unei contribuții de întreținere în favoarea minorului raportată la venitul lunar obținut de pârât, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat, în esență că, s-a căsătorit cu pârâtul la 29.07.2012, din căsătoria înregistrată la Primăria comunei Borca, sub nr. 17/2012 rezultând minorul M.-D., născut la 12.11.2013.

Reclamanta a mai arătat că relațiile dintre dânsa și pârât nu au fost dintre cele mai bune încă de la începutul căsniciei, din cauza faptului că au locuit împreună cu părinții pârâtului care interveneau grav și frecvent în raporturile dintre ei soții. În acest sens, reclamanta a precizat că orice hotărâre a familiei era luată de mama pârâtului care își extindea autoritatea în mod excesiv și le impunea deciziile ei, îmbrățișate de fiecare dată de către pârât, fără ca acesta să se consulte cu ea.

A mai arătat reclamanta că, întrucât atât pârâtul, cât și mama sa, sunt consumatori de alcool, pe fondul acestui obicei, în casă se iscau permanent certuri și tensiuni.

De asemenea, reclamanta a precizat că pârâtul nu se preocupa nici de treburile gospodărești care îi reveneau, fiind mereu protejat de către părinții săi și avea o stare continuă de gelozie nejustificată, interzicându-i să iasă din curte sau să vorbească cu consătenii.

Reclamanta a mai arătat că în perioada ulterioară nașterii minorului pârâtul nu a sprijinit-o în niciun mod cu creșterea copilului, ceea ce denotă că nu are nici față de ea, dar nici față de minor, sentimente de afecțiune, pârâtul cerându-i uneori să ia copilul și să plece la părinții săi.

Reclamanta a mai menționat că în nenumărate rânduri a încercat să-i explice pârâtului că viața de familie trebuie să le aparțină și că prin căsătorie are anumite obligații și responsabilități, însă pârâtul nu și-a schimbat conduita și a continuat să asculte de mama sa, să fie indiferent la nevoile sale și ale copilului și să o jignească, în aceste condiții conviețuirea devenind imposibilă și, la data de 28.04.2014, a plecat împreună cu minorul la părinții săi din satul Dreptu, com. Poiana Teiului.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 373 lit.b, 383 alin.3, 397, art.400 alin.1, art.499 și art.529 alin.2 Cod Civil, și art.933 din Noul Cod Civil.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei: certificat de naștere, certificatul de căsătorie, cărți de identitate, și solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, testimonială, ancheta socială.

Cererea a fost legal timbrată, fiind achitată taxă judiciară de timbru în valoare de 100 lei, conform art. 15 lit.b) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

La data de 24.06.2014 pârâtul a depus, la judecata în fond, întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a soției reclamante; revenirea soției reclamante la numele purtat anterior căsătoriei, și anume acela de "S"; exercitarea autorității părintești față de minorul G. M.-D., născut la 12.11.2013, în comun de către ambii părinți; stabilirea locuinței minorului la mama acestuia; obligația de întreținere în natură a minorului în sarcina reclamantei și stabilirea unei pensii de întreținere în cota legală, în sarcina sa, potrivit venitului obținut, și stabilirea unui program de vizită a minorului M. D., după cum urmează:

- în fiecare week-end de sâmbăta la ora 18:00 până duminică ora 18:00, cu preluare la domiciliul pârâtului;

- după împlinirea vârstei de 3 ani, când minorul va merge la grădiniță, prima săptămână din vacanța de Paște în anii pari, iar a doua săptămână în anii impari;

- în anii pari de Crăciun și în anii impari de Revelion;

- o lună de zile în vacanța de vară, în anii pari în luna iulie, iar în anii impari în luna august.

De asemenea, a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, pârâtul-reclamant a arătat că, în fapt, s-a căsătorit cu reclamanta după o frumoasă relație de aproximativ 6 luni de zile bazată pe dragoste și respect, astfel încât, deși timpul pe care l-au petrecut a fost destul de scurt, au considerat că pot întemeia o familie împreună.

Pârâtul a arătat că reclamanta a plecat de acasă cu minorul fără să-l anunțe și, deși a încercat să înțeleagă motivul și a solicitat ca reclamanta să-i explice acest demers, nici până în prezent acest lucru nu s-a întâmplat.

Pârâtul a menționat că plecarea reclamantei de acasă a fost una premeditată, întrucât, imediat după ce a plecat la serviciu pe data de 28.04.2014, reclamanta și-a luat hainele și a plecat la părinții săi. Mai mult, pârâtul a arătat că în seara anterioară plecării au mers împreună cu niște cunoștințe la un restaurant și s-au simțit bine, iar acasă la întoarcere lucrurile au decurs normal și firesc.

Ulterior, din discuțiile avute cu reclamanta, pârâtul a precizat că aceasta i-ar fi propus să se mute împreună la părinții acesteia, însă el nu a fost de acord pentru că în curtea părinților săi au avut casa lor separată cu toate cele necesare. Mai mult, i-a propus reclamantei să se mute într-un spațiu neutru, însă reclamanta nu a fost de acord și a formulat acțiune de divorț.

A mai arătat pârâtul că părinții lui nu au intervenit niciodată între ei, mama sa nici nu trecea pe la reclamantă în lipsa pârâtului. În ceea ce privește acuzația că ar consuma alcool, arată că este conducător auto și, dacă s-ar întâmpla asta, ar fi în pericol să-și piardă locul de muncă, și că de fapt reclamanta ar fi cea care consumă alcool întrucât stătea toată ziua în casă, singura persoană cu care vorbea era mama ei. În ce privește gelozia nejustificată de care a fost acuzat, arată că la începutul căsătoriei lor reclamanta era căutată noaptea la telefon de o persoană de gen masculin și a trebuit să intervină și să-i spună că este o femeie măritată.

În ceea ce privește minorul, a precizat că a iubit copilul din ziua în care s-a născut și s-a atașat foarte mult de el, dar, de când reclamanta a plecat cu acesta la părinții ei, el nu a mai fost lăsat să-și vadă copilul. De asemenea, a mai arătat că atunci când copilul era bolnav, el era cel care suna la medicul de familie pentru a vedea ce tratament trebuia să-i dea, că uneori a prins-o pe reclamantă cum îi punea mâna la gura minorului să nu mai plângă, deși este de notorietate că minorul imediat după naștere are colici, sunt foarte sensibili, necesitând o atenție deosebită.

A precizat pârâtul că este angajat și că, de când a plecat reclamanta de acasă, el îi trimite indemnizația de creștere a copilului și că a contribuit financiar la întreținerea acestuia.

În concluzie, față de cele menționate, având în vedere faptul că relația nu mai poate continua în cadrul unei căsnicii firești, a apreciat faptul că relațiile dintre ei sunt grav și iremediabil vătămate, astfel încât se impune desfacerea căsătoriei prin divorț.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 916, 205, 451 Cod procedură civilă, art. 373 lit. b) 383, 397,400,401,402 Cod civil.

În dovedire, a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, ancheta psihosocială efectuată la domiciliul său, proba testimonială.

Cererea reconvențională a fost legal timbrată cu suma de 100 de lei conform OUG 80/2013.

În întâmpinarea la cererea reconvențională și răspuns la întâmpinare, reclamanta a arătat că cele susținute de pârât nu sunt adevărate, acesta dorind doar să-i creeze o imagine negativă. A arătat, în esență, că nu este consumatoare de alcool, că în ziua în care a plecat a fost amenințată de pârât și acesta i-a zis să nu o mai găsească acasă când vine, că după despărțirea în fapt pârâtul a venit de 4 ori să vadă copilul, din care de trei ori a intrat în casă și a stat 10 minute, însă nu s-a preocupat de minor, ci a dorit să verifice dacă locuiește cu un alt bărbat și a jignit-o din nou în fața părinților săi, spunând că minorul nu este copilul său. De asemenea, a precizat că într-adevăr pârâtul era cel care suna la medic când minorul era bolnav, dar în acest timp ea avea grijă de copil.

În ceea ce privește programul de vizită, a arătat că solicită admiterea acestuia în parte, în sensul că este de acord ca pârâtul să viziteze copilul o dată pe săptămână 1-2 ore duminica la prânz. Reclamanta a motivat acest program prin vârsta foarte mică a minorului, că minorul nu poate fi despărțit de mamă atât de mult timp, ea fiind cea care cunoaște necesitățile, alimentația, problemele medicale etc.

De asemenea, pârâtul a invocat excepția prematurității cererii de stabilire a unui program de vizită în ceea ce privește minorul după vârsta de 3 ani, întrucât acest drept nu este născut încă.

În temeiul art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă, apreciindu-le ca fiind admisibile, legale, pertinente și concludente, putând duce la dezlegarea pricinii în fond cu privire la situația de fapt, instanța de fond a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Din oficiu, prima instanță a dispus emiterea unei adrese către ANAF pentru a afla veniturile părților.

Conform dispozițiilor articolului 396 Cod civil, în vederea soluționării capătului de cerere referitor la exercitarea autorității părintești cu privire la minorul rezultat din relația părților și stabilirea locuinței acestuia, instanța de fond a solicitat opinia serviciilor specializate de la domiciliul părților, concretizată în rapoartele de anchetă psihosocială, anexate la dosar.

La termenul de judecată din data de 28.10.2014, părțile prezente personal în fața instanței de fond au declarat că au ajuns la o înțelegere, că doresc divorțeze prin acordul părților, și că au ajuns la o înțelegere cu privire la o parte dintre capetele accesorii. Instanța a procedat la luarea unei declarații comune a soților consemnată în procesul verbal aflat la dosarul cauzei.

Analizând actele dosarului, precum și susținerile părților, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, numiții G.M. și G.V. s-au căsătorit la data de 29.07.2012 în comuna Borca, județul Neamț, așa cum rezultă din certificatul de căsătorie seria CG nr.118144 eliberat la data de 29.07.2012 de Primăria comunei Borca, iar din această relație a rezultat minorul G. M.-D., născut la data de 12.11.2013 în municipiul Piatra-Neamț, județul Neamț.

Aplicând dispozițiile art. 930 Cod procedură civilă raportat la art. 374 cod civil la situația de fapt reținută în cauză, instanța de fond a luat act de cererea expresă a părților, manifestată în mod liber și neviciat, așa cum rezultă din declarația comună consemnată în procesul-verbal atașat cauzei, iar în temeiul dispozițiilor art.373 alin. (1) lit. a) și art. 374 alin. (1) și alin. (3) Cod civil raportate la art. 931 și art. 930 Cod procedură civilă, instanța de fond a dispus desfacerea căsătoriei părților pe baza acordului acestora, fără motivarea dispoziției de divorț.

Analizând învoiala părților cu privire la cererile accesorii, instanța de fond a reținut următoarele:

În considerarea declarației comune a părților și a dispozițiilor art. 383 Cod civil, instanța de fond a luat act de înțelegerea părților cu privire la revenirea numitei G.M. la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv la acela de ,,S";.

Raportat la concluziile rapoartelor de anchetă socială, de faptul că este dreptul copilului minor de a beneficia de grija, educarea și autoritatea ambilor părinți, instanța de fond a luat act de înțelegerea părinților cu privire la exercitarea în comun a autorității părintești în privința minorului G. M.D., considerând că este în interesul superior al copilului.

În ceea ce privește locuința minorului, în temeiul art.400 cod civil, instanța de fond a reținut că înțelegerea părților corespunde interesului superior al acestuia, având în vedere vârsta fragedă a minorului, faptul că mama nu lucrează, având posibilitatea de a se îngriji permanent de minor, fiind ajutată de bunicii materni, iar locuința acesteia, așa cum rezultă și din ancheta socială, prezintă condiții foarte bune de locuit.

Analizând înțelegerea părților cu privire la asumarea de către tatăl minorului a unei obligații de întreținere în favoarea minorului, instanța de fond a reținut că, potrivit articolului 402 alin. (1) Cod civil, totodată instanța de tutelă, prin hotărârea de divorț, stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.

Având în vedere că minorul va locui împreună cu mama, care se va ocupa direct de creșterea și îngrijirea acestuia, a dispus ca reclamanta-pârâtă să exercite obligația de întreținere față de copil în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională, conform art. 530 alin. (1) Cod civil.

În ceea ce privește obligația pârâtului-reclamant de a contribui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătirea profesională a minorului, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 513, art. 516 alin. (1) și art. 529 alin. (1) Cod civil, potrivit cărora între părinți și copii există obligația legală de întreținere care este datorată potrivit cu nevoile celui care o solicită și posibilitățile de plată ale celui ce urmează să fie obligat, și dispozițiile art. 499 Cod Civil, care reglementează obligația specială de educare și instruire ce revine părinților, atât cu privire la copilul minor cât și la cel major.

Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt reținută în cauză în condițiile în care minorii nu au alte resurse materiale pentru întreținere și nici un venit propriu constant din alte surse, aspect confirmat și de referatul de anchetă socială efectuat în cauză, instanța de fond a reținut că asumarea de către pârât-reclamant a obligației de întreținere este conformă normelor legale.

La stabilirea cuantumului contribuției lunare de întreținere, a avut în vedere nevoile minorului determinate de vârstă, cât și de cele legate de întreținere și educare.

În ceea ce privește modalitatea de stabilire a cuantumului pensiei de întreținere, ținând seama de realitățile economice actuale, de faptul că în prezent pârâtul-reclamant G.V. este angajat cu forme legale în România, stabilirea unei sume procentuale, pe care tatăl s-a obligat s-o achite cu titlu de contribuție la întreținerea minorului, corespunde cel mai bine atât acestor realități, cât și nevoilor minorului, astfel că, o dată cu modificarea veniturilor acestuia, nu va mai fi nevoie de o nouă acțiune în justiție. Asumarea acestei obligații din partea tatălui face dovada unui părinte responsabil, recunoscând astfel că obține venituri și poate să se îngrijească de copilul său. De altfel, art. 530 alin. 3 din noul Cod civil prevede că pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținere.

Față de cele reținute mai sus, instanța de fond a luat act și de înțelegerea părților privitoare la asumarea de către tatăl minorului la plata unei contribuții lunare de întreținere în cuantum 25 % din veniturile nete lunare și în cuantum de 25 % din venitul minim net pe economie pentru perioada în care nu va mai fi angajat cu contract individual de muncă, apreciind că este conform legislației în vigoare, a realităților actuale și mai ales în interesul superior al minorului.

Un prim aspect asupra cărora părinții nu s-au înțeles este momentul de la care se va plăti contribuția de întreținere.

În lipsa unei înțelegeri a părților cu privire la data de la care este datorată contribuția de întreținere, instanța de fond a stabilit că aceasta este data pronunțării prezentei sentințe, deși conform art. 532 alin. (1) Cod civil aceasta ar fi fost datorată de la data promovării acțiunii pentru considerentele următoare. Așa cum ambele părți au recunoscut și cum reiese și din înscrisurile depuse (mandatele poștale), reclamanta-pârâtă a primit periodic, de când a plecat de la domiciliul comun, sume de bani pentru creșterea și întreținerea minorului. S-a susținut că aceste sume ar reprezenta indemnizația de întreținere primită de către pârât care oricum i se cuvenea minorei. Față de aceste aspecte, instanța de fond a reținut, pe de o parte, așa cum reiese și din decizia nr.1409045633112 din 26/08.2014 (fila 49), că pârâtul-reclamant trebuie să returneze sumele primite cu acest titlu pentru perioada 02.07.2014-31.08.2014, întrucât acesta și-a reluat activitatea la SC F. SRL începând cu data de 01.07.2014, apoi această indemnizație este primită de părintele care a lucrat anterior și în prezent nu lucrează tocmai pentru a se îngriji de creșterea și întreținerea minorului. Un alt aspect pe care instanța de fond l-a avut în vedere este faptul că valoarea medie lunară a sumelor pe care pârâtul-reclamant i le-a trimis reclamantei-pârâte lunar în perioada mai-octombrie 2014 (filele 47, 51-56) depășește cu mult cuantumul de 25% lunar din venitul său net de 686 lei (fila 48). A mai reținut comportamentul responsabil al pârâtului-reclamant care, după ce reclamanta-pârâtă a plecat de la domiciliul comun, s-a angajat și a trimis lunar bani pentru creșterea și îngrijirea minorului, iar faptul că este de acord cu plata unei contribuții de întreținere în cuantum de 25 % din veniturile sale începând cu data pronunțării prezentei sentințe este o altă dovadă de responsabilitate și atașament față de minor. În aceste condiții, având în vedere și acordul pârâtului-reclamant, instanța de fond a apreciat că până la data pronunțării prezentei sentințe pârâtul-reclamant a achitat contribuția de întreținere față de minor, astfel că plata contribuției de întreținere se va face începând cu data pronunțării prezentei sentințe.

Potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr.272/2004, republicată, prima instanță a constatat că, în situația în care părintele la care locuiește copilul împiedică celălalt părinte în exercitarea drepturilor sale, fie prin interzicerea, fie prin impunerea unui program de vizitare necorespunzător, de natură a reduce păstrarea legăturii cu minorul la un minim care practic o face ineficientă, se pot lua de către instanță măsuri ca părintele la care nu locuiește copilul (în speță pârâtul) să aibă posibilitatea de a avea legături personale cu acesta în mod firesc.

Trebuie avută în vedere și împrejurarea că dreptul părintelui separat de copilul său de a avea legături personale cu acesta urmează a fi exercitat în așa fel încât să nu se influențeze negativ dezvoltarea minorului, urmând a se stabili un program prin care să fie respectate cu prioritate nevoile specifice vârstei, starea de sănătate, programul de masă și de odihnă, activitățile educaționale și sociale ale minorului și, în plan secund, programul personal al părintelui.

În ceea ce privește legăturile personale ale tatălui minorului cu acesta, instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 496 Cod civil, a reținut în primul rând că a fost invocată de către reclamanta-pârâtă excepția prematurității solicitării și stabilirii unui program de vizită pentru perioada ulterioară momentului în care minorul va împlini 3 ani.

Față de această excepție, prima instanță a constatat că este neîntemeiată pentru că este în interesul minorului stabilirea unui program care să corespundă vârstei și nevoilor sale pe termen relativ lung, iar, în cazul în care situația în fapt se schimbă și programul de vizită nu mai corespunde interesului superior al acestuia, se poate face o nouă cerere pentru schimbarea programului de vizită. S-a apreciat că un program de vizită se stabilește în funcție de fiecare minor în parte, de nevoile acestuia, de starea de sănătate, de atașamentul acestuia față de părinți, precum și de orice alte aspecte specifice familiei.

În analiza pe fond a stabilirii unui program de vizită, prima instanță a reținut că niciuna din variantele propuse de părți nu corespunde în totalitate interesului superior al minorului.

Instanța de fond a stabilit un program în funcție de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire și educare ale acestuia, de intensitatea legăturii dintre copil și părintele la care acesta nu locuiește, de comportamentul acestuia din urmă, precum și de alte aspecte relevante în cazul de față.

În raport cu vârsta minorului născut în anul 2013, cu atitudinea și comportamentul pârâtului-reclamant, care manifestă afecțiune și interes față de copil, instanța de fond a reținut, pe de o parte, că este justificată solicitarea privind luarea copilului (inclusiv până la vârsta de 3 ani) și pe o perioadă mai mare de 2-3 ore săptămânal, de la domiciliul reclamantei-pârâte la domiciliul pârâtului-reclamant, în condițiile în care în acest mod se pot stabili relații afective profunde între minor și tată și bunicii paterni, aceștia având astfel posibilitatea să își cunoască mai bine fiul, respectiv nepotul. În luarea acestei decizii, instanța a avut în vedere faptul că, până la separarea în fapt, locuința tatălui a reprezentat domiciliul comun al soților unde copilul s-a născut și a crescut, mediu pe care acesta îl cunoaște și care prezintă condiții foarte bune de locuit, astfel cum rezultă și din ancheta socială de la domiciliul pârâtului-reclamant. De asemenea, instanța de fond a avut în vedere inclusiv cele susținute de reclamantă prin cerere și răspunsul la întâmpinare în sensul că mereu există discuții și jigniri când vine tatăl să viziteze minorul la locuința reclamantei care în prezent este stabilită la părinții acesteia. A mai reținut chiar cele percepute în mod direct în sala de judecată privind relațiile încordate între părinți și consideră că stabilirea unui program fără preluarea minorului ar duce la crearea unei situații și mai încordate între părți, uneori fiind posibil ca discuțiile aprinse între părți să aibă loc chiar în prezența minorului, ceea ce nu corespunde interesului superior al acestuia privind dezvoltarea sa emoțională, morală și psihică. Instanța de fond a avut în vedere și starea de sănătate fragilă a minorului, acest lucru fiind invocat ca un motiv pentru care nu ar fi benefică preluarea acestuia la locuința tatălui. Față de aceste aspecte, instanța de fond a reținut că sensibilitatea minorului la schimbările de anotimp sau temperatură nu pot conduce la ideea că minorul trebuie să stea tot timpul în casă și că nu va fi scos niciodată la aer, întrucât este de notorietate că fiind la o vârstă fragedă minorul acum își formează anticorpii, este necesar și benefic ca acesta să fie scos la aer, la plimbare în natură, iar o deplasare până la locuința tatălui (aproximativ 20 km) nu poate reprezenta un pericol pentru sănătatea minorului. În acest sens, instanța atrage atenția ambilor părinți de a manifesta o grijă deosebită la sănătatea minorului, respectiv la starea vremii când minorul va fi scos la aer, asupra modului în care acesta va fi îmbrăcat sau perioada cât va sta afară. A mai apreciat prima instanță că părinții trebuie să înțeleagă că, mai presus de orice urmă de suferință, orgolii sau alte lucruri negative generate de ruptura produsă între ei ca soți, este calitatea și îndatorirea lor de părinți ai minorului și să acționeze mereu numai în interesul acestuia.

Apoi, având în vedere vârsta fragedă a minorului, faptul că reclamanta-pârâtă încă alăptează, instanța de fond a apreciat că a schimba locul unde doarme minorul noaptea în prezent nu ar fi interesul acestuia, cel puțin până la vârsta de 3 ani, vârstă de la care minorul, înțelegând mai multe lucruri și începând să vorbească, s-ar putea adapta la a rămâne peste noapte la locuința tatălui, tocmai pentru ca relația dintre părinte și copil să fie mai profundă și mai apropiată. Mai mult, instanța de fond a reținut că, începând cu această vârstă, minorul poate merge la grădiniță, unde se va obișnui și cu alte medii și posibil să aibă și program de somn (în funcție de grădiniță).

Având în vedere toate aceste aspecte, prima instanță a apreciat că este în interesul minorului ca tatăl său să aibă relații personale cu el după programul de vizită stabilit conform dispozitivului sentinței.

În ceea ce privește programul de vizită, instanța de fond a arătat că, dacă părinții se înțeleg (aspect care ar fi în interesul minorului), pot conveni cu privire și la vizitarea și în alte zile sau după alt program adaptabil după circumstanțele obiective sau subiective ce pot interveni. Stabilirea programului de mai sus este necesar și este în interesul minorului în prezent, întrucât părțile nu au reușit să se înțeleagă în această privință, iar instanța trebuie să vegheze asupra interesului superior al minorului în ceea ce privește menținerea relațiilor personale ale părintelui care nu locuiește permanent cu minorul.

Față de toate cele de mai sus, instanța de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată a reclamantei-pârâte și cererea reconvențională a pârâtului-reclamant și a dispus în consecință.

Întrucât s-au cerut și cheltuieli de judecată de către ambele părți, iar cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională au fost admise în parte, în temeiul art.453 alin.2 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța de fond a compensat cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta G.M.. Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Neamț sub același număr generat în ECRIS, la judecata în fond, și anume sub nr.493/188/2014.

În apelul declarat, reclamanta a criticat hotărârea primei instanței în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect stabilire program de vizită. Precizează că acest program a fost stabilit în mod diferențial de către instanța de fond raportat la vârsta copilului.

În ceea ce privește programul de vizită ce se va desfășura până la împlinirea a trei ani de către copil, arată că este netemeinică și neechitabilă soluția instanței de fond întrucât minorul va petrecere toate zilele de duminică numai cu tatăl său, neavând posibilitatea să stea nici o duminică alături de mamă. Instanța de fond nu a ținut seama de vârsta fragedă a copilului de numai un an și de faptul că preluarea sa la fiecare sfârșit de săptămână, deplasarea la locuința tatălui și despărțirea de mamă afectează dezvoltarea emoțională a acestuia. Solicită instanței să constate că între comuna Poiana Teiului, unde locuiește reclamanta, și localitatea Borca, unde domiciliază pârâtul, este o distanță de aproximativ 20 km, pârâtul neavând un mijloc de transport propriu și, prin urmare, deplasarea copilului de un an săptămânal, cu mijloace de transport în comun sau în mașini de ocazie, este împovărătoare pentru minor și poate avea efecte negative asupra sănătății sale.

Mai menționează că, față de nevoile speciale impuse de vârstă, cum ar fi alăptarea, este necesar ca sugarul să stea în preajma mamei. Prin urmare, consideră că tatăl poate să își viziteze copilul într-un interval orar rezonabil, fără preluarea acestuia de la domiciliul mamei. Susținerea pârâtului conform căreia minorul este familiarizat cu mediul în care se va desfășura programul de vizită deoarece acolo a crescut, consideră reclamanta că nu este întemeiată, deoarece despărțirea în fapt a părților a intervenit la data de 28.04.2014, când minorul avea 5 luni și jumătate, vârstă la care nu se poate pretinde că era conștient de mediul în care trăiește și de cele existente în jurul său.

Pentru toate aceste motive, reclamanta arată că este de acord ca pârâtul să își viziteze copilul o dată pe săptămână, însă la domiciliul său, într-un interval orar suficient pentru a menține legătura cu minorul, cum ar fi 1-2 ore duminica, în timpul prânzului.

În ceea ce privește cererea de stabilire a unui program de vizită ce va fi funcțional după ce minorul va împlini vârsta de 3 ani, susține reclamanta că în mod nelegal și neîntemeiat instanța de fond a respins excepția prematurității introducerii acestei cereri. Arată că solicitarea pârâtului este afectată de un termen, care nu s-a împlinit, iar dreptul pârâtului de a o formula nu s-a născut. Consideră că tatăl poate reitera această cerere după împlinirea de către copil a vârstei indicate, dacă la acel moment minorul va fi sănătos și va putea fi preluat de părinte la domiciliul său. Arată că nu se poate în prezent aprecia asupra evoluției dezvoltării fizice și intelectuale a minorului, astfel încât cererea de stabilire a unui program de vizită care să fie pus în practică peste câțiva ani este prematur formulată, motiv pentru care solicită admiterea excepției invocate.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea apelului; cu cheltuieli de judecată.

Față de apelul declarat de reclamantă, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat cu următoarea argumentare:

Programul de vizită stabilit de către instanța de fond este benefic dezvoltării minorului, care trebuie să cunoască faptul că are doi părinți care se preocupă îndeaproape de buna sa creștere, iar faptul despărțirii părinților nu trebuie resimțit de către acesta. Modalitatea de vizitare a minorului de către pârât este cea mai potrivită, aspect care a fost reținut în mod corect de câtre instanța de fond care a arătat faptul că inclusiv reclamanta a recunoscut că au existat mereu discuții și jigniri atunci când pârâtul a mers la părinții acesteia acasă pentru a vizita minorul. Or, minorul nu trebuie să resimtă tensiunile dintre părinții săi, astfel că modalitatea de vizitare pe care o propune reclamanta, respectiv 1-2 ore duminica în timpul prânzului (când în mod normal copilul trebuie să doarmă), la domiciliul părinților acesteia, nu numai că reprezintă o dovadă de rea credință, dar și un egoism excesiv, deoarece se încearcă cu orice preț îndepărtarea minorului de pârât. Mai menționează că menținerea și încurajarea relației copilului cu celălalt părinte după încredințare devine vitală pentru dezvoltarea sa morală normală, iar prin faptul că în prezent i se interzice părintelui să își viziteze copilul nu face altceva decât să îl priveze pe acesta și pe minor de dreptul de a se bucura reciproc de compania celuilalt, aspect care reprezintă un element fundamental al vieții de familie, de care minorul are atâta nevoie. Faptul că minorul în prezent este atașat de mamă, așa cum aceasta menționează, este o dovadă în plus a faptului că reclamanta, prin atitudinea sa de refuz a dreptului pârâtului de a-și vizita copilul, pe lângă faptul că afectează buna dezvoltare a acestuia, va avea în timp, ca efect, îndepărtarea minorului de pârât, acesta fiind mereu pus într-o lumină negativă în fața minorului. Acesta îl va percepe pe pârât ca pe o persoană care îl vizitează câteva ore o singură zi pe săptămână, și nu ca pe un părinte care trebuie să-i dea acel sentiment de siguranță și stabilitate în relația tată-fiu.

Susținerea reclamantei din cererea de apel, conform căreia lipsa pentru câteva ore a minorului de lângă mama sa va fi traumatizantă pentru minor, este nefondată, în realitate întreg demersul acesteia de a-i refuza pârâtului dreptul de a dezvolta relații firești cu fiul său poate într-adevăr să devină traumatizantă în condițiile în care de la despărțirea în fapt reclamanta nu i-a mai permis pârâtului să își vadă copilul, iar în momentul în care minorul a împlinit vârsta de un an, nu i-a permis acestuia să participe alături de nași la sărbătorirea evenimentului, astfel încât pârâtul a fost nevoit să trimită copilului un cadou prin intermediul nașilor. Mai menționează că nici la sărbătorile de iarnă nu i s-a permis să își vadă copilul, că s-au întâlnit fugitiv în bazarul din comuna sa de domiciliu, și i-a dat un cadou copilului cu hăinuțe și câteva jucării, iar din momentul în care reclamanta a primit hotărârea instanței de fond a refuzat să îi răspundă la telefon pârâtului și la mesajele pe care i le scria și în care se interesa de copil.

Consideră pârâtul că prin comportamentul pe care reclamanta îl manifestă față de el nu dorește altceva decât să îl îndepărteze de minor, fiind conștientă de faptul că, din cauza despărțirii dintre părți, pârâtul nu poate să meargă singur la domiciliul acesteia, unde locuiește împreună cu părinții săi, părinți care îl învinovățesc și în prezent pe pârât de despărțirea părților, astfel încât se periclitează major dezvoltarea unei relații normale și nestânjenitoare între minor și tatăl său, fapt ce nu este în interesul superior al copilului.

A fost invocat de către reclamantă, atât la judecata în fond, cât și în calea de atac, faptul că minorul are o stare de sănătate mai fragilă și că răcește ușor, aceste aspecte fiind avute în vedere de instanța de fond care a subliniat că sensibilitatea minorului la schimbarea de anotimp sau temperatură nu pot conduce la ideea că minorul trebuie să stea tot timpul în casă, ci, din contră, este necesar și benefic ca acesta să fie scos la aer, la plimbare în natură, iar o deplasare până la locuința tatălui nu poate reprezenta un pericol pentru sănătatea minorului. Susținerea reclamantei potrivit căreia minorul nu își va petrece nici o duminică cu mama sa este absurdă, în condițiile în care prin acest program de vizită pârâtul poate să ia minorul doar de la ora 10 până la ora 18, deci nu întreaga zi de duminică, dar apelanta omite un aspect important, și anume acela că ea se bucură de compania minorului câte o săptămână întreagă, astfel încât refuzul de a permite pârâtului să ia minorul câteva ore într-o singură zi din săptămână distorsionează realitatea și este de natură să inducă instanța în eroare.

Mai precizează că nevoile speciale ale minorului au fost avute în vedere de reclamantă și atunci când îi solicita pârâtului, după despărțirea în fapt, lapte praf, deoarece, încă de la acel moment, copilul nu mai era alăptat cu lapte matern.

Arată pârâtul că reclamanta, în prezent, lucrează la un restaurant cu program non-stop aflat la o distanță de aproximativ 15 km de localitatea de domiciliu, astfel că susținerea acesteia conform căreia minorul trebuie să stea în preajma mamei devone nefondată și din acest punct de vedere.

În condițiile în care reclamanta susține imposibilitatea preluării minorului de către pârât, prin aceasta este privat minorul de dreptul de a-și cunoaște întreaga familie, de a dezvolta relații firești cu ambii părinți și cu familia extinsă a amândurora, cu atât mai mult cu cât bunicii paterni nu și-au mai văzut nepotul de aproximativ un an de zile de când reclamanta a decis să părăsească domiciliul conjugal.

Întrucât de la despărțirea în fapt s-a preocupat de creșterea și educarea minorului atât cât i-a permis reclamanta, deoarece a trimis bani lunar la nivelul venitului obținut și deoarece motivele de apel sunt șicanatorii și au ca efect periclitarea dezvoltării unor relații normale și armonioase între minor și tată, solicită respingerea apelului ca nefondat, dreptul de a avea legături personale cu minorul fiind un drept fundamental al fiecărui copil, și nu un privilegiu pentru tată sau mamă.

În concluzie, consideră că instanța de fond a stabilit un program de vizită care corespunde pe deplin nevoilor minorului și respectă în același timp drepturile părinților, sentința fiind foarte bine argumentată pentru fiecare capăt de cerere și, ca atare, se impune menținerea sa ca legală și temeinică.

În ceea ce privește excepția invocată, și anume prematuritatea stabilirii unui program de vizită și după împlinirea vârstei de 3 ani a minorului, consideră pârâtul că o astfel de cerere este perfect admisibilă, neexistând nici un termen sau vârstă până la care să poată fi stabilit un program de vizită, dar, mai mult decât atât, prin faptul că instanța de fond a stabilit un program de vizită pentru o perioadă mai îndepărtată nu face altceva decât să evite disputarea minorului prin sălile de judecată, încercându-se, totodată, abordarea unei atitudini responsabile pentru ambii părinți față de creșterea și educarea minorului.

În dovedirea susținerilor din întâmpinare, pârâtul a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, depunând la dosar chitanțe privind plata pensiei de întreținere către reclamantă.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, în care a arătat că nu sunt reale susținerile pârâtului privind programul de vizită de până la vârsta de 3 ani și solicită ca acesta să se realizeze fără preluare, duminică între orele 13-16, astfel încât minorul să se obișnuiască cu tatăl său, având în vedere că de la vârsta de 5 luni pârâtul nu a mai avut contact cu fiul părților, fiind un străin pentru acesta, iar copilul plângând de fiecare dată când îl vede.

Cu privire la programul stabilit de către instanța de fond după vârsta de 3 ani, arată că este de acord ca minorul să fie preluat de tatăl său, însă consideră că programul stabilit de instanță este în defavoarea minorului și mult prea complicat. Solicită ca acest program să se desfășoare prin preluarea minorului, de două ori pe lună, de sâmbătă de la ora 18 până duminică la ora 18, în prima și ultima săptămână din fiecare lună; la sărbătorile pascale, de a doua zi de Paști, de la ora 15 și până a treia zi de Paști, la ora 18; la Crăciun, din a doua zi, de la ora 15 și până a treia zi până la ora 18; vara - două săptămâni în luna iulie sau august, în funcție de concediul de odihnă al intimatului.

Mai arată că pârâtul are calitatea de conducător auto, iar în ziua de duminică uneori va lucra și nu va putea să își îndeplinească programul de vizită. Susținerea intimatului din întâmpinare privind refuzul reclamantei de a-i permite să viziteze minorul solicită să fie înlăturată deoarece pârâtul trece în fiecare zi pe la poarta locuinței reclamantei și, ca atare, poate vedea copilul fără prezența sa, reclamanta arătând chiar că l-a rugat pe pârât să intre să își vadă copilul, dar acesta a refuzat să intre.

Solicită, de asemenea, înlăturarea susținerii privind posibilitatea reclamantei de a se bucura de fiul său în zilele de duminică, în timpul cât nu este în vigoare programul de vizită, deoarece până la ora 10 reclamanta îl va pregăti pe minor pentru preluare, iar la ora 18, când este adus, copilul va fi pregătit pentru culcare și, astfel, ziua de duminică este terminată. Menționează că în cursul săptămânii lucrează 8 ore în fiecare zi și îi mai rămân doar 5-6 ore când trebuie să îi asigure copilului hrana, supravegherea și tot ceea ce are nevoie un copil de un an și jumătate. Precizează că lucrează doar 8 ore pe zi, nu desfășoară activitate noaptea, așa cum rezultă din adeverința nr. 15/.06.04.2014 emisă de SC";S. Prod O.";SRL, că locuiește împreună cu mama sa, care are grijă și o afecțiune deosebită față de fiul reclamantei. Reclamanta a depus la dosar adresa emisă de la locul de muncă, adeverință medicală și fotografii ale minorului din care rezultă condițiile de locuit de la domiciliul mamei, declarație olografă a numitului D. V., adeverință privind animalele existente în gospodăria părinților reclamantei, adeverință de rol, acte de stare civilă ale părinților săi.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, în raport de motivele invocate, dar și din oficiu, în considerarea dispozițiilor art. 479 Cod procedură civilă, se constată că este fondat apelul declarat de reclamanta G.M., urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

În cauza de față, reclamanta a criticat sentința numai sub aspectul modalității de stabilire a programului de vizită al reclamantului cu privire la minorul rezultat din căsătoria părților, G. M.-D., născut la data de 12.11.2013. Prin urmare, celelalte dispoziții din sentință, referitoare la exercitarea autorității părintești, stabilirea locuinței minorului și plata contribuției de întreținere în favoarea minorului nu sunt supuse analizei în prezenta cale de atac, rămânând soluționate definitiv în modalitatea dispusă de către prima instanță, ca urmare a constatării existenței acordului părților.

Față de modalitatea în care a fost stabilit programul de vizită, se constată că instanța de fond a respectat, în esență, principiile care guvernează, pe de o parte, dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul care nu are locuința stabilită la acesta, iar, pe de altă parte, dreptul copilului de a menține relații personale și contacte directe cu părinții săi și cu toate celelalte rude ale sale, astfel încât să nu constituie separarea părinților o traumă pentru copil, ci acesta să fie pe cât posibil păstrat într-un mediu în care să mențină și să dezvolte relații firești cu ambii părinți. Aceste deziderate nu pot fi îndeplinite, decât în condițiile în care drepturile părintelui și respectiv al copilului nu sunt iluzorii, adică este în asemenea manieră stabilit programul de vizită, care concretizează acest drept, încât să poată să fie efectiv exercitate drepturile, și nu doar apreciate la nivel teoretic.

În cauza de față, instanța de fond a stabilit programul de vizită al minorului care are vârsta de 1 an și 7 luni, până la împlinirea de către acesta a vârstei de trei ani, în fiecare duminică, de la ora 10 la ora 18, cu preluarea minorului de la domiciliul mamei.

Tribunalul, cu privire la stabilirea programului de vizită cu preluarea minorului de la domiciliul mamei, constată că această dispoziție este corectă și respectă principiile anterior menționate, motivat de faptul că, prin păstrarea dreptului de vizitare al minorului doar la domiciliul mamei fără posibilitatea de preluare, nu se realizează în mod efectiv o posibilitate de menținere și dezvoltare a relațiilor firești dintre băiat și tatăl său. Aceasta deoarece, pe de o parte, minorul va fi cel care nu se va putea desfășura în prezența mamei într-o manieră corespunzătoare în raport de tatăl său, iar, pe de altă parte, nici tatăl nu va putea să aibă față de copil un comportament firesc în prezența mamei, care este fosta sa soție. Mai mult, se constată că acest program de vizită este stabilit pentru o perioadă determinată în timp, aproximativ 2 ani, ca interval de desfășurare, timp în care fiecare dintre părinți ar putea să aibă o nouă familie, situație în care prezența fostului soț la domiciliul acestora nu ar fi benefică. Se mai reține totodată că, în mod corect, prima instanță a constatat că relațiile conflictuale existente în prezent între părinții minorului ar putea să genereze certuri care nu ar fi în interesul copilului să fie desfășurate în prezența sa, acesta având nevoie ca, în momentul în care se întâlnește cu tatăl său, să se poată bucura de prezența efectivă a tatălui și chiar a bunicilor paterni.

Prin urmare, tribunalul reține că timpul petrecut de către minor cu tatăl său trebuie să fie un interval în care fiecare dintre aceștia să se simtă în largul lor, pentru a se putea cunoaște, menține și dezvolta relațiile firești dintre părinte și copil, și care să nu fie perturbat de factori inhibitori, între care se încadrează și prezența mamei sau a părinților acesteia.

Susținerile reclamantei, potrivit căreia copilul este la vârstă fragedă și are o fire bolnăvicioasă, nu constituie motive temeinice pentru ca acesta să nu fie preluat la domiciliul tatălui în timpul programului de vizită, care a fost stabilit de instanța de fond, deoarece vârsta sa de 1 an și 7 luni și starea de sănătate nu determină necesitatea unor îngrijiri speciale. Astfel, se constată că minorul are nevoile unui copil cu dezvoltare normală la vârsta sa, pârâta nefăcând dovada că fiul său suferă de anumite afecțiuni, care să impună anumite îngrijiri de specialitate, sau o anumită atenție diferită de cea firească și care să nu poată fi exercitată și de către tată. În acest sens, se mai reține că mama nu a fost nevoită să administreze urmeze anumite tratamente pentru copil, sau să efectueze diferite cursuri de specialitate pentru a putea îngriji acest copil, situație în care s-ar fi impus aprecierea posibilității de vizitare a copilului de către tată numai la domiciliul mamei. Or, în situația de față, minorul este un copil dezvoltat normal, aspect care rezultă și din adeverința medicală eliberată de medicul specialist de medicina familiei, depusă în calea de atac, care poate să fie îngrijit de către tată în intervalul pe care-l presupune programul de vizită. De asemenea, se reține că vârsta minorului nu este o piedică pentru ca acest copil să meargă în intervalul care corespunde programului de vizită la părinții pârâtului, care reprezintă familia sa extinsă, fiind bunicii paterni, cu care, pentru o dezvoltare armonioasă și normală, trebuie să aibă aceleași relații firești ca și cu bunicii materni.

În ceea ce privește periodicitatea în care până la vârsta de 3 ani se va desfășura acest program de vizită, tribunalul constată că vizitarea minorului în fiecare duminică de către tatăl său este de natură a scoate mult prea des copilul din mediul său obișnuit. Astfel, prin preluarea minorului de către tată în fiecare zi de duminică, acesta nu ar mai fi în măsură să aibă cu mama un program de week-end, timp în care și mama este liberă, nu lucrează și este lipsită de grijile zilnice, putând în acest timp să-și dedice în totalitate timpul copilului său. Dacă minorul ar fi preluat în fiecare duminică de către tată până la vârsta de 3 ani, copilul, în acest interval, nu ar putea să-și perceapă mama decât ca pe o persoană ocupată, care nu poate să se joace cu el decât un timp limitat, care nu este în măsură să-l ducă în excursii sau drumeții ori în alte vizite.

Pentru aceste motive, tribunalul apreciază că este în interesul copilului ca acesta să aibă legături personale cu tatăl său, cu preluarea sa de la domiciliul mamei, în intervalul orar 10-18 în prima și a treia zi de duminică din lună, cu obligația tatălui de la aduce copilul înapoi la locuința mamei.

Sub acest aspect, apelul declarat de reclamantă este apreciat ca fiind întemeiat, în considerarea dispozițiilor art.480 alin.2 Cod procedură civilă, urmând să fie admis, iar sentința schimbată în parte în ceea ce privește periodicitatea desfășurării programului de vizită al minorului, de către pârât, până la împlinirea de către minor a vârstei de 3 ani.

În ceea ce privește motivul de apel privind nelegalitatea sentinței apelate, motivat de faptul că trebuia admisă excepția de prematuritate a programului de vizită stabilit după vârsta de 3 ani, tribunalul reține că această excepție a fost corect soluționată de către instanța de fond, întrucât prin pronunțarea unei hotărâri asupra unei situații litigioase instanța de judecată are obligația de a soluționa cauza, astfel încât să stingă toate litigiile dintre părți, nu să fie de natură a genera alte litigii în viitor.

Așadar, în speță nu poate fi vorba de un drept al pârâtului care nu este actual, deoarece dreptul părintelui la care nu a fost stabilită locuința minorului de a avea legături personale cu acesta subzistă în favoarea părintelui apreciat ca nerezident, până la împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani și se naște de la data la care locuința copilului este diferită de a sa. Prin urmare, chiar dacă în prezent minorul nu a împlinit vârsta de 3 ani, în mod corect prima instanță a stabilit programul de vizită în favoarea pârâtului și după acest moment. De altfel, instanța de fond a defalcat programul de vizită diferențiat raportat la vârsta de 3 ani a minorului, tocmai pentru considerentele ținând de necesitatea unui anumit tip de îngrijire pentru un copil mic, care este diferită de cea a unui copil mai mare. Acest aspect nu este însă de natură să împiedice stabilirea programului de vizită și după vârsta de 3 ani a copilului, cu argumentarea că dreptul pârâtului nu este născut și actual. A considera altfel ar însemna că stabilirea programului de vizită să nu poată dăinui în timp deoarece, pe aceeași linie de rațiune, nici dreptul de a vizita copilul la doi ani nu este unul născut și actual, ceea ce, în mod evident, este inadmisibil.

Prin urmare, tribunalul constată că în mod legal și corect prima instanță a respins această excepție procesuală de fond a prematurității cererii de stabilire program de vizită după ce minorul a împlinit vârsta de 3 ani.

Cu privire la modalitatea concretă de efectuare a programului de vizită, tribunalul apreciază însă că acesta, deși a vizat fiecare dintre perioadele importante ale anului, respectiv sărbătorile de iarnă, cele pascale, vacanțele de vară și pe cele de iarnă, precum și întreaga perioadă a anului pentru sfârșiturile de săptămână, nu este suficient de clar și dă naștere la interpretări diferite în ceea ce privește efectuarea acestuia în anii impari, pentru perioada revelionului și în anii pari, pentru perioada aferentă crăciunului. Așadar, și sub acest aspect, tribunalul apreciază că se impune schimbarea sentinței apelate, astfel încât, în anii impari, programul de vizită să se desfășoare în perioada 28.12. a anului în curs, de la ora 10,00 și până la data de 03.01. ora 18,00 a anului următor, cu preluare de către tată a copilului, tot acesta având obligația de a-l aduce înapoi pe minor la locuința mamei. De asemenea, în anii pari, programul de vizită se va desfășura în perioada 23.12. de la ora 10,00 și până la data de 27.12 ora 18,00 cu preluare de către tată, tot acesta având obligația de a-l aduce înapoi pe minor la locuința mamei.

Referitor la modalitatea în care reclamanta a solicitat să fie stabilit programul de vizită al minorului de către tată, după împlinirea vârstei de trei ani, se constată că acesta cuprinde un interval de timp foarte redus, respectiv două zile de crăciun și două zile la sărbătorile pascale, care nu pot fi considerate ca fiind suficiente pentru crearea, păstrarea și dezvoltarea relației dintre un părinte și copilul său.

Din sentința apelată vor fi menținute dispozițiile cu privire la capătul de cerere având ca obiect stabilire program vizită în modalitatea de vizitare stabilită de instanța de fond privind programul lunar de vizită după vârsta de 3 ani, cel din anii impari și pari, referitor la perioada de Paști, precum și cel din perioada verii, luna iulie în anii impari și luna august în anii pari. De asemenea, vor fi menținute dispozițiile sentinței apelate, privind modalitatea de soluționare a celorlalte capete de cerere.

Întrucât, urmare a admiterii apelului declarat de reclamantă, pârâtul are calitatea de parte căzută în pretenții, în baza dispozițiilor art.453 alin.1 Cod procedură civilă, acesta va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată generate de acest stadiu procesual și efectuate de către reclamantă, constând în onorariu apărător ales.

← Drept civil. Minori și familie. Ordonanță președințială....  Drept civil. Constatare drept proprietate construcție →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drept civil. Minori și familie. Program vizită minor.