Drept civil. Minori și familie. Ordonanță președințială. Stabilirea unui program de vizită minor.
| Comentarii |
|
Tribunalul NEAMŢ Hotărâre nr. 266/AC din data de 02.06.2015
Prin sentința civilă nr. 3349 din data de 13.10.2014 a Judecătoriei Piatra-Neamț, s-a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect emiterea unei ordonanțe președințiale formulată de către reclamanții P.I.M., P.V., și P.I.în contradictoriu cu pârâta N.E.M..
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț la data de 08.07.2014, sub nr. de dosar 6178/279/2014, reclamanții P.I.M., P.V. și P.I.au chemat în judecată pârâta N.E.M. și au solicitat ca, pe calea ordonanței președințiale, să se dispună stabilirea provizorie a unui program de vizită până la soluționarea definitivă a acțiunii de drept comun, astfel: un program de vizită în favoarea tatălui P.I.M., cu preluarea minorului P. M. A., născut la data de 12.12.2006, la domiciliul tatălui în primul și al treilea week-end pe lună, de vineri de la ora 18,00 până duminică la ora 18,00, câte trei zile la sărbătorile de Paște, anual, la sărbătorile de iarnă: de pe 24.12 pe 28.12 de Crăciun, în anii pari, și de pe 28.12. pe 05.01, în anii impari, iar în vacanța de vară 45 zile, respectiv 15 iulie-31 august, în fiecare an.
Totodată, reclamanții au solicitat stabilirea unui program de vizită în favoarea bunicilor paterni P.V. și P. I., cu preluarea minorului P. M.A., născut la data de 12.12.2006, la domiciliul acestora, astfel: în al doilea week-end pe lună, de vineri de la ora 18,00 până duminică la ora 18,00, câte două zile la sărbătorile de Paște, anual ; la sărbătorile de iarnă de pe 19.12-24.12 de Crăciun în anii pari și de pe 05.01-08.01, în anii impari și în vacanța de vară primele două săptămâni din luna iulie, în fiecare an. Reclamanții au solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că P.I.M. și pârâta au fost căsătoriți din data de 10.09.2005 până la data de 02.03.2010 când a fost pronunțată sentința civilă nr. 1020/2010 de Judecătoria Piatra Neamț, în dosarul nr. 2739/279/2009. Prin decizia civilă nr. 245/AC/2010, pronunțată de Tribunalul Neamț, minorul a fost încredințat mamei, iar tatăl a fost obligat la plata unei pensii de întreținere de 25% din veniturile nete realizate.
Prin sentința civilă nr. 3620/2013, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, în dosarul nr. 2190/279/2012, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul P.I.M. având ca obiect reîncredințare minor. Sentința a rămas irevocabilă prin respingerea apelului și recursului.
Reclamanții susțin că pârâta le-a interzis orice legături personale cu minorul și refuză să vorbească la telefon, deși, până în urmă cu doi ani, minorul a fost crescut de către ei, la locuința din Piatra Neamț, st. Banatului, nr. 56, județul Neamț.
În cererea introductivă se mai susține că minorul a fost luat cu forța de către pârâtă la momentul executării sentinței civile de divorț nr. 1020/2010, modificată prin decizia civilă 245/AC/2010, după mai multe încercări de executare, soldate cu refuzul copilului de a însoți mama.
De la acel moment, copilul a suferit o traumă psihică iremediabilă deoarece despărțirea de tată și bunicii paterni a fost bruscă și fără posibilitatea de a-l putea vizita sau de a-l putea prelua la domiciliu, temporar.
Recent au aflat că minorul este alergic, că folosește inhalatorul pentru a respira, ceea ce i-a îngrijorat, deoarece mama trebuia să asigure un climat uscat, să îndepărteze alergenii, să respecte programul de vaccinare, știind că în trecut nu le respectase și copilul a făcut o formă de rahitism, iar în august 2009 a fost la un pas de septicemie, în perioada vacanței de vară.
Mama nu a ținut seama de atașamentul afectiv puternic dintre tată și copil, de trauma morală a îndepărtării copilului de tată, refuzând ședințele psihologice alături de acesta și refuzând să le permită vizitarea copilului.
În permanență mama a exercitat o influență negativă asupra copilului și i-a denigrat în fața acestuia, cu scopul de a-l îndepărta, iar consecința a fost drastică, minorul evidențiind crize de anxietate.
Până la momentul luării minorului de către pârâtă, acesta a fost îngrijit de către ei, în sensul că îi cumpărau haine, alimente, jucării, jocuri, îl duceau la grădiniță, asigurându-i un trai decent.
Din momentul în care mama l-a preluat forțat în data de 18.07.2011, copilul a făcut atacuri de panică, crize de anxietate, fiindu-i dor de tată și de bunica paternă și simte nevoia să fie în preajma lor, fapt ce a fost comunicat la ultimele convorbiri telefonice din 2013.
Reclamanții susțin că pentru ei trauma psihică este mult mai puternică, deoarece iubesc copilul foarte mult și suferă enorm din lipsa lui.
Deși în raportul de anchetă psihosocială nr. 22447 din 16.07.2012 întocmit de autoritatea tutelară Piatra Neamț au fost identificate nevoile copilului referitoare la asigurarea unui mediu familial normal și echilibrat, unui climat de securitate, stabilitate și apartenența la o familie, cu recomandarea că nu trebuie atras în conflictele dintre părinți, fiind necesar a menține legătura cu ambii părinți, pârâta nu se ocupă îndeajuns de copil, nu identifică sau ignoră nevoile copilului, interzicându-le păstrarea legăturilor personale.
În cererea introductivă, se mai arată că interesul minorului este să mențină legăturile personale cu ambii părinți, iar programul de vizită propus este mult mai restrâns față de perioada în care acesta stă cu mama.
În apărare, la data de 01.08.2014, pârâta N.E.M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
In motivarea în fapt a cererii, pârâta a arătat că s-a căsătorit cu reclamantul P.I.M., în anul 2005, iar la data de 12.12.2006 s-a născut minorul P. M.A..
Prin sentința 1020 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, s-a declarat desfăcută căsătoria părților din culpă comună și încredințarea către tată a minorului M.A., cu obligarea sa la plata unei pensii de întreținere. Sentința a fost modificată de Tribunalul Neamț în sensul că a dispus încredințarea către mamă a minorului.
In timpul procesului de divorț, a promovat pe calea ordonanței președințiale, două acțiuni, una pentru stabilirea unui program de vizită și una având ca obiect încredințare provizorie a minorului pe timpul procesului de divorț.
In perioada desfășurării procesului la Judecătoria Piatra Neamț, minorul a locuit împreună cu mama.
Prin sentința civilă nr. 2862 din 05.06.2009, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, s-a admis acțiunea reclamantului având ca obiect stabilirea unui program de vizită pe calea ordonanței președințiale.
Pârâta susține că, deși între părinți au existat divergențe legate de relația lor, s-a străduit întotdeauna să mențină un echilibru astfel încât copilul să sufere cât mai puțin.
Pe de altă parte, reclamantul a încălcat orice norme legale și morale care ar fi trebuit să guverneze orice acțiune legată de copilul său.
In sentința civilă nr. 2862 din 05.06.2009 se menționează faptul că nu s-a opus acțiunii introduse de tată, însă subliniază temerea sa ca minorul să fie luat de tată la domiciliul său.
Temerea sa a fost îndreptățită, deoarece, chiar dacă a permis tatălui să ia copilul oricând dorea, atât în timpul programului de vizită și chiar în afara acestuia, după pronunțarea sentinței de divorț a preluat copilul la program și nu i l-a restituit, reținându-l împotriva voinței sale și nepermițându-i să-l vadă.
Deși copilul este atașat de ea, reclamantul și părinții acestuia au încercat să-l influențeze și să-i altereze sentimentele de afecțiune, spunându-i tot felul de lucruri neadevărate. Acest lucru influențează negativ relația mamă-fiu, esențială la o vârstă atât de fragedă și are consecințe grave asupra creșterii și educării normale a minorului.
La data de 07.06.2010 a mers la domiciliul reclamantului, unde se afla minorul și, în momentul în care a luat copilul în brațe, spunându-i acestuia că va lua copilul, a fost lovită și brutalizată de soțul său. Ulterior, de față cu minorul, reclamanții au înjurat-o și calomniat-o, în public, într-un mod greu de descris.
Încercarea de a pune în executare hotărârile judecătorești, prin care i se încredința minorul, s-a transformat într-o aventură fără sfârșit deoarece, timp de mai bine de 2 ani, nu a reușit să ia minorul datorită opoziției reclamantului, care efectiv a ascuns minorul sau i l-a smuls din brațe, în fața executorului judecătoresc.
Având în vedere preocuparea sa pentru soarta copilului, a urmat ședințele de consiliere psihologică recomandate de instanță, iar reclamantul a întrerupt aceste ședințe fără explicații plauzibile.
Pârâta susține că reclamantul pune mai presus interesul său personal și a refuzat de bună-voie să execute o hotărâre judecătorească, forțând-o să apeleze la organele de executare.
Reclamantul este cel care traumatizează minorul, care își protejează cu violență dreptul de a fi tată.
Față de recomandarea specialiștilor referitoare la faptul că minorul trebuie îndepărtat din familia reclamantului, care îi afectează negativ atât sănătatea psihică, cât și dezvoltarea firească, a luat decizia de a pleca în străinătate pentru a fi ferit de scene și agresiuni verbale și fizice.
Pârâta susține că minorul s-a integrat foarte bine în colectivitate și nu mai necesită suport psihologic.
In perioada în care minorul a locuit la tatăl său a fost chinuit, fiind purtat, în mod nejustificat, la doctori și psihologi.
Pârâta susține că reclamanții exercită în mod abuziv dreptul lor subiectiv de a avea relații personale cu minorul.
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, programul solicitat de către reclamanți ocupă aproape în totalitate programul minorului ignorând hotărârile judecătorești, care au stabilit că ea este cea care trebuie să se ocupe de creșterea și educarea minorului.
In opinia pârâtei, reclamanții încearcă să folosească în mod abuziv un mijloc procesual, dreptul de a avea legături cu minorul, în scop contrar, urmărind stabilirea pe căi colaterale ca minorul să fie reîncredințat tatălui și familiei paterne.
Programul solicitat de către reclamanți ar ocupa aproape integral timpul liber al minorului, iar interesul minorului de a păstra legăturile cu toate rudele ar fi afectat, balanța fiind înclinată, în mod brutal, în favoarea familiei paterne.
Prin urmare, există o situație clară a deturnării dreptului de la rațiunea sa intrinsecă.
In acest sens, se arată că între foștii soți există și în prezent o stare de conflict, care s-a întreținut și familia paternă extinsă.
Pârâta subliniază că, în pofida divergențelor avute cu fostul soț, a încercat să mențină un echilibru pentru ca minorul să sufere cât mai puțin, ceea ce nu a făcut și reclamantul.
In întâmpinare, se mai arată că reclamanții încearcă să influențeze copilul și să-i altereze sentimentele de afecțiune pe care le are față de mamă.
Astfel, se poate constata existența unui abuz emoțional care constă în expunerea repetată a copilului la situații al căror impact emoțional depășește capacitatea sa de integrare psihologică.
Acest abuz vine din partea unor adulți, cu care se află în relații de încredere, răspundere sau putere cu copilul. In concret, aceste acte îmbracă forma unor umiliri verbale și nonverbale, intimidări, amenințări, terorizări, restrângeri ale libertății de acțiune, denigrări, acuzații nedrepte, discriminări, ridiculizări și alte atitudini ostile față de unul din părinții săi sau față de alte persoane apropiate acestuia.
Instanța este obligată să țină cont, în primul rând, de interesul superior al copilului, să vegheze la respectarea condițiilor pentru ca acest copil să aibă parte de o dezvoltare armonioasă.
Minorul trebuie să se bucure de stabilitate, iar legăturile cu familia paternă trebuie făcute firesc și nu cu forța.
In concluzie, se solicită respingerea acțiunii.
Analizând actele dosarului, precum și susținerile părților, instanța a reținut următoarele:
În fapt, reclamantul P.I.M. și pârâta N.E.M. s-au căsătorit la data de 10.09.2005, iar din această relație a rezultat minorul Pintilie Mihai-Alexandru, născut la data de 12.12.2006.
Prin sentința civilă nr. 1020 din 02.03.2010, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, în dosarul nr. 2739/279/2009, s-a dispus, inter alia, desfacerea căsătoriei încheiată între părți și încredințarea către tată, spre creștere și educare, a minorului Pintilie Mihai-Alexandru, născut la data de 12.12.2006.
Prin Decizia civilă nr. 245/AC pronunțată la data de 22.11.2010 de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 2739/279/2009, s-a schimbat în parte sentința civilă nr. 1020 din 02.03.2010, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, în dosarul nr. 2739/279/2009, dispunându-se încredințarea mamei, spre creștere și educare, a minorului Pintilie Mihai-Alexandru, născut la data de 12.12.2006 și obligarea tatălui să contribuie lunar la întreținerea minorului cu câte 25% din veniturile nete realizate, începând cu data pronunțării deciziei și până la majoratul acestuia.
Prin sentința civilă nr. 3620 din 01.10.2013, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, în dosarul nr. 2190/279/2012, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamantul P.I.M. având ca obiect reîncredințarea minorului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că, din raportul de anchetă psihosocială întocmit de autoritățile engleze, a rezultat că pârâta locuiește cu minorul împreună cu un bărbat cu care minorul are o "relație pozitivă și grijulie"; și pe care îl identifică în desene drept tatăl său, deși este conștient că nu este tatăl său biologic. S-a menționat că pârâta este în curs de obținere a înregistrării în calitate de asistentă medicală în Regatul Unit, venitul gospodăriei fiind asigurat numai de partenerul său care este liber profesionist ca instalator de ferestre. Cu privire la dezvoltarea copilului, s-a precizat că minorul este elev la Școala Primară Town Farm unde s-a integrat bine, având mulți prieteni care îl vizitează și acasă și pe care și el îi vizitează la ei acasă. S-a mai arătat că minorul are o stare de sănătate bună, având probleme cu o alergie, dar în urma tratamentului simptomele s-au ameliorat, menționându-se că minorul are acces la serviciile locale de sănătate, fiind înscris la un cabinet medical local. Sub acest aspect, s-a mai consemnat că minorul manifestă o frică considerabilă față de figuri necunoscute ale autorității, mai mult decât ar fi de așteptat din partea unui copil de vârsta sa, de exemplu atunci când întâlnește un polițist pe stradă, iar noaptea nu îi place să doarmă singur, mama sa dormind în dormitorul său în fiecare noapte.
În ceea ce privește mediul copilului, s-a arătat că locuința familiei este un apartament care se compune din două dormitoare, o baie și o combinație de bucătărie și salon, existând o mică grădină în spatele proprietății. Minorul are propriul dormitor care are o dimensiune potrivită, fiind curat, ordonat și cu multe jucării adecvate vârstei.
Recomandarea autorității engleze care a efectuat ancheta socială a fost ca aranjamentele actuale pentru îngrijirea lui M.A. să fie menținute și ca el să rămână în custodia mamei sale. S-a precizat că "nevoia cea mai semnificativă a lui M. A. … este cea a unei perioade extinse de stabilitate și consecvență în aranjamentele pentru îngrijirea sa";. Alte recomandări privesc menținerea contactului telefonic cu tatăl său, nu mai puțin de o dată pe lună, precum și realizarea unei analize a riscului și întreprinderea unui Raport privind Dorințele și Sentimentele în ceea ce privește părerile lui M.. A.cu privire la orice contact direct cu tatăl său.
Instanța a mai reținut ca argumente hotărâtoare pentru această soluție, pe de o parte, rezultatul evaluărilor psihologice la care a fost supus minorul și, pe de altă parte, conduita reclamantului legată de respectarea întocmai a hotărârilor judecătorești și conflictul puternic dintre pârâtă și reclamant și familia acestuia, conflict caracterizat inclusiv prin violențe fizice la adresa pârâtei. În ce privește evaluarea psihologică a minorului, s-a reținut că în Raportul de evaluare psihologică întocmit la data de 23.09.2010 de Serviciul pentru Copilul Neglijat, Abuzat, Traficat, Exploatat, Delincvent, la solicitarea Secției civile a Tribunalului Neamț, în dosarul nr. 5963/279/2010, s-a arătat, în mod repetat și chiar accentuat, că minorul prezintă un nivel semnificativ de frustrare, consecință a privării sale de prezența și afecțiunea maternă, de sprijinul mamei sale, de care are o trebuință inconștientă profundă. De asemenea, și anterior întocmirii acestui raport, la o evaluare psihologică făcută de psihologul principal C. V. (fila 68), în fișa întocmită se arată că minorul prezenta, printre alte trăsături de personalitate, dependență afectivă de mama sa, față de care manifesta un atașament stabil, el afirmând, chiar, că vrea să stea cu ea.
Prin decizia civilă nr. 60/AC din 12.02.2014, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 2190/279/2012, s-a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamantul P.I.M. împotriva sentinței civile nr. 3620 din 01.10.2013, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, în dosarul nr. 2190/279/2012.
În drept, conform art. 996 Cod procedură civilă, ,,instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Cu privire la cererea de emitere a ordonanței președințiale instanța, verificând condițiile de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială, a constatat următoarele:
Cu privire la condiția de admisibilitate a urgenței, instanța a reținut că aceasta nu este prezumată de lege, deoarece art. 919 Cod procedură civilă prezumă urgența doar în cazurile în care obiectul cererii de emitere a ordonanței președințiale intră în categoria cererilor enumerate limitativ, astfel încât reclamantul trebuie să justifice condițiile de admisibilitate ale cererii, stabilite de art. 996 din același act normativ potrivit căruia instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
În acest sens, instanța a avut în vedere că, în aplicarea art. 8 din Convenție Europeană a Drepturilor Omului, statele membre au o serie de obligații pozitive, inerente asigurării respectului efectiv al vieții de familie, care impun luarea unor măsuri de protecție a titularilor dreptului conferit de Convenție.
Astfel, în cadrul relației dintre părinți și copii, exercițiul drepturilor părintești reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar respectul pentru viața familială implică, în materia separației copiilor de părinți, obligația pozitivă a statului de a lua toate măsurile necesare, atât pentru a menține legăturile personale, cât și pentru a reuni copilul cu părintele său, ținând cont de interesul superior al minorului.
În aceste condiții, instanța a apreciat că urgența este dată de împrejurarea că interesul minorului impune păstrarea relațiilor personale cu ambii părinți, iar împiedicarea părintelui și bunicilor paterni de a stabili legături personale poate avea consecințe negative asupra dezvoltării fizice și, mai ales, psihice, a copilului.
Sub acest aspect nu este de neglijat nici faptul că, dată fiind vârsta minorului, întreruperea legăturilor dintre aceasta și familia paternă va putea avea drept consecință înstrăinarea copilului de propriul părinte, o relație ulterioară fiind greu de reconstituit.
Referitor la temeinicia cererii reclamanților, instanța a reținut că păstrarea legăturile personale dintre familia paternă și copil, în mod regulat, contribuie substanțial la satisfacerea nevoilor de ordin emoțional și afectiv al minorului, care presupune asigurarea unui mediu familial și social stabil, din care trebuie să facă parte ambii părinți, precum și dezvoltarea unei relații paterne firești și a unei comunicări fără niciun fel de restrângere.
În acest sens, în conformitate cu prevederile art. 401 din Noul cod civil părinții au dreptul de a avea legături personale cu copii lor.
Instanța a avut în vedere că, prin derogare de la regula potrivit căreia orice drept dă expresie unui interes legitim, dreptul părintelui și al familiei paterne de a avea legături personale cu minorul este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al acestuia din urmă.
În speță, instanța a apreciat că există motive întemeiate de natură a determina convingerea instanței că instituirea, în procedura ordonanței președințiale, a unui program de vizită în favoarea tatălui și bunicilor paterni, nu este în concordanță cu interesul superior al copilului, fiind susceptibil de a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală și morală a copilului.
La pronunțarea soluției cu privire la cererea reclamanților, s-a avut în vedere interdicția prejudecării fondului care oprește instanța de a verifica legătura afectivă care există între familia paternă și copil precum și condițiile materiale existente în Marea Britanie.
Astfel, instanța este abilitată să verifice doar aparența dreptului, cu observarea principiului superior al minorului. Or, în sentința civilă nr. 3620 din 01.10.2013, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, în dosarul nr. 2190/279/2012 s-a reținut că recomandarea autorității engleze care a efectuat ancheta socială a fost ca aranjamentele actuale pentru îngrijirea lui M. A. să fie menținute și ca el să rămână în custodia mamei sale. S-a precizat că "nevoia cea mai semnificativă a lui M.A.… este cea a unei perioade extinse de stabilitate și consecvență în aranjamentele pentru îngrijirea sa";. Alte recomandări privesc menținerea contactului telefonic cu tatăl său, nu mai puțin de o dată pe lună, precum și realizarea unei analize a riscului și întreprinderea unui Raport privind Dorințele și Sentimentele în ceea ce privește părerile lui M. A. cu privire la orice contact direct cu tatăl său.
Analizând, atât cât permite procedura specială a ordonanței președințiale, instanța a constatat că realizarea unei analize a riscului și întreprinderea unui raport privind dorințele și sentimentele în ceea ce privește părerile lui Mihai Alexandru cu privire la orice contact direct cu tatăl său și bunicii paterni nu este posibilă pe calea ordonanței președințiale, deoarece, în raport de dispozițiile art. 998 alin. (3) Cod procedură civilă este inadmisibilă efectuarea unui raport de anchetă psihosocială la locuința minorului din Marea Britanie.
În cauza concretă dedusă judecății, instanța a apreciat că, pentru stabilirea unui program de vizită care să aibă în prim plan interesul superior al minorului este necesară realizarea unui raport de evaluare psihologică a minorului, probă care nu poate fi administrată pe calea sumară a ordonanței președințiale, urmând ca instanța învestită cu soluționarea fondului dreptului de a avea legături personale să administreze probele necesare pentru soluționarea cererii.
Pe de altă parte, conduita reclamantului legată de respectarea hotărârilor judecătorești și de privarea minorului de prezența și afecțiunea maternă, dar și conflictul puternic dintre pârâtă și reclamant, conflict caracterizat inclusiv prin violențe fizice, aspecte reținute în sentința civilă nr. 3620 din 01.10.2013, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, în dosarul nr. 2190/279/2012, a creat convingerea instanței că demersurile reclamanților nu au în prim plan interesul superior al minorului, ci propriile orgolii și interese.
În acest sens, instanța a avut în vedere și programul de vizită propus de către reclamanți din care rezultă numărul mare de zile afectate vizitelor, alternanța între perioada propusă în favoarea tatălui și bunicilor paterni cu ignorarea recomandării persoanelor specializate referitoarea la perioada de stabilitate de care are nevoie minorul, dar și a faptului că minorul locuiește în altă țară, iar o eventuală deplasare și readucere a minorului în și din țară într-un interval scurt de timp, presupune un efort substanțial și obositor din partea copilului.
II. Calea de atac
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Păstrarea legăturilor cu copiii este un drept conferit de lege părinților, care trebuie respectat, chiar și atunci când minorul este într-o țară străină. Chiar dacă variantele de program propuse prin cererea introductivă nu au fost agreate de instanță, această putea stabili orice altă variantă.
Atât tatăl, cât și bunicii își doresc foarte mult să-și vadă copilul (respectiv nepotul), ei fiind cei care s-au ocupat de creșterea lui până când a fost luat de mamă. Intimata le-a interzis orice legătură cu minorul, nu îi permite să vorbească cu ei la telefon.
Copilul a fost luat cu forța de către pârâtă la momentul executării sentinței civile de divorț, după mai multe încercări de executare soldate cu refuzul copilului de a însoți mama.
În permanență mama a exercitat o influență negativă asupra minorului și i-a denigrat pe reclamanți în fața acestuia, încercând să-l îndepărteze de ei, consecința fiind că minorul a dezvoltat crize de anxietate și traume psihice.
Mama nu se ocupă îndeajuns de copil, nu identifică sau ignoră nevoile acestuia, interzicând păstrarea legăturilor personale.
În cauză sunt îndeplinite condițiile ordonanței președințiale, respectiv urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului.
În mod eronat instanța s-a raportat la raportul de anchetă psiho-socială întocmit de autoritățile engleze în anul 2012, întrucât lucrurile s-au schimbat în prezent, relația cu tatăl și bunicii răcindu-se ca urmare a interzicerii de către intimată a contactului cu acesta. Și raportul de evaluare psihologică putea realizat în dosar, așa cum s-a mai făcut și în alte cauze similare, primordiale fiind aflarea adevărului și asigurarea interesului minorului.
Părțile au depus la dosar, în copie, înscrisuri în dovedirea susținerilor și în apărare.
III. Soluția instanței de apel
Examinând apelul formulat prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul reține următoarele:
Particularitatea speței deduse judecății rezidă în conflictul extrem de puternic existent între părinții minorului, respectiv între tată și rudele acestuia (pe de o parte) și mamă (pe de altă parte), fapt ce a condus, de-a lungul timpului, la o relație extrem de dificilă a acestora cu propriul copil (respectiv nepot).
Este de subliniat, în primul rând, că, dincolo de orgoliile și interesele personale invocate de prima instanță, nu poate fi pusă la îndoială afecțiunea puternică pe care o manifestă față de minor ambii părinți, dar și bunicii reclamanți în cauză, iar despărțirea de acesta le produce o mare suferință.
Cât privește minorul, acesta s-a atașat mai mult de unul sau de altul dintre părinți sau bunici în funcție de timpul petrecut împreună cu aceștia. Dacă într-o primă perioadă, cât a locuit în Piatra-Neamț la locuința tatălui și a bunicilor paterni, a fost puternic legat afectiv de aceștia, manifestând o anumită rezervă față de mamă, fapt ce a făcut extrem de dificilă punerea în executare a hotărârii de încredințare de către aceasta, în prezent, copilul este integrat în noul mediu de viață al mamei din Marea Britanie, exercitarea legăturilor cu tatăl și bunici paterni fiind substanțial îngreunată atât de distanță, dar și de starea conflictuală dintre părți relevată de probele administrate în cauză.
Deși a reținut că interesul minorului impune păstrarea relațiilor personale cu ambii părinți, iar împiedicarea părintelui și a bunicilor paterni de a stabili legături personale poate avea consecințe negative asupra dezvoltării fizice și, mai ales, psihice, a copilului, prima instanță a respins, totuși, cererea de stabilirea a unui program de vizită.
S-a apreciat că această măsură nu ar fi în interesul minorului, fiind susceptibil de a-i primejdui dezvoltarea psihică, fizică, intelectuală și morală, iar interdicția prejudecării fondului oprește instanța de a verifica legătura afectivă care există între familia paternă și copil, precum și condițiile materiale existente în Marea Britanie.
De asemenea, s-a reținut că recomandarea autorității engleze care a efectuat ancheta socială în dosarul nr. 2190/279/2012 a fost ca aranjamentele actuale pentru îngrijirea lui M. A. să fie menținute și ca el să rămână în custodia mamei sale, recomandându-se realizarea unei analize a riscului și întreprinderea unui Raport privind Dorințele și Sentimentele în ceea ce privește părerile lui M. A. cu privire la orice contact direct cu tatăl său.
Prima instanță a constatat că realizarea unei analize a riscului și întreprinderea unui astfel de raport nu este posibilă pe calea ordonanței președințiale, urmând ca instanța învestită cu soluționarea fondului dreptului de a avea legături personale să administreze probele necesare pentru soluționarea cererii.
Tribunalul apreciază, însă, că, și în lipsa acestui raport, dar având în vedere situația de fapt relevată de probele administrate deja în cauză, este posibilă stabilirea unei modalități de păstrare a legăturilor personale cu minorul de către tată și bunicii paterni, chiar în condițiile restrictive de admisibilitate ale ordonanței președințiale.
Este de domeniul evidenței faptul că trecerea timpului poate avea consecințe ireparabile asupra relației dintre copil și părintele care nu locuiește cu el, rolul ordonanțe președințiale fiind acela de a apăra pe cei implicați de orice prejudiciu ce ar putea rezulta din simpla scurgere a timpului.
Deși provizorii, în această materie a relațiilor interpersonale, măsurile luate pot avea consecințe importante în viitor, impunându-se detașarea de fondul conflictual întreținut de persoanele majore din anturajul minorului.
Este adevărat că referatul de anchetă socială întocmit la 26.04.2013 de Raportorul pentru copii și familie din Marea Britanie recomandă o analiză a riscului în ceea ce privește relațiile dintre părinți, ca urmare a acuzațiilor de violență domestică făcute de pârâtă la adresa fostului soț. Nu rezultă, însă, că tatăl sau bunicii ar fi manifestat față de minor violențe, astfel încât să existe suspiciuni că integritatea fizică a acestuia ar fi primejduită în vreun fel.
Speța pune mai mult problema consecințelor pe plan psihic asupra minorului ale ostilităților și relațiilor extrem de tensionate dintre părinți. Dar situația aceasta este frecvent întâlnită în cazul cuplurilor cu copii care se despart, în fiecare caz impunându-se găsirea unor soluții de asigurare a unui minim contact cu minorul și pentru părintele (sau alte rude apropiate) care nu locuiesc cu acesta.
Relațiile dintre copii și părinți (sau alte rude apropiate) nu pot fi interzise total decât în cazuri de excepție, caracterizate prin existența unor riscuri majore la adresa minorilor. Or, prezenta speță nu relevă până în prezent existența unor astfel de cazuri, dușmănia dintre părinți trebuind a fi gestionată într-un alt mod decât prin interzicerea contactului cu copilul, ea influențând stabilirea în concret a programului de vizită.
Faptul că nu s-a întocmit raportul recomandat de un psiholog la un anumit moment dat privind "dorințele și sentimentele minorului Mihai-Alexandru cu privire la orice contact cu tatăl său"; nu poate împiedica stabilirea pentru acesta a unui program de vizită, în condiții adaptate situației personale a minorului.
Au trecut trei ani de când copilul locuiește cu mama (într-o țară străină), legăturile cu tatăl și bunicii paterni fiind aproape inexistente, iar soluționarea acțiunii pe fond (respinsă în primă instanță ca nefiind de competența instanțelor române) pare destul de îndepărtată. Or, așa cum s-a mai amintit, trecerea timpului afectează ireversibil relațiile personale interumane, refacerea lor fiind deosebit de anevoioasă (fapt întâmplat într-o primă fază cu mama copilului, căreia reclamanții i-au interzis contactul cu acesta, pe fondul dușmăniei și a ostilităților existente între ei).
Dacă copilul este bine integrat în noul mediu din Marea Britanie, stabilirea unor contacte directe cu tatăl și bunicii paterni la anumite intervale de timp poate asigura normalitatea relațiilor și cu aceștia, cu atât mai mult cu cât mama a pretins în mod constant că nu se opune unor astfel de relații.
Nu rezultă din probele administrate că minorul ar suferi dacă și-ar revedea bunicii și tatăl, care l-au crescut o lungă perioadă de timp, adulții fiind cei care trebuie să conștientizeze că este imperios necesară adoptarea unui comportament civilizat în relațiile dintre ei, altfel putându-se ajunge la ruperea legăturilor cu propriul copil (de către unul sau altul dintre părinți).
Situația de fapt din cauză impune, însă, ca programul de vizită să nu se realizeze în variantele avansate de reclamanți, care presupun aducerea copilului în țară. În primul rând, față de intervalul de timp scurs, se impune o perioadă de reacomodare a minorului cu reclamanții, păstrarea lui în mediul cu care s-a obișnuit (teritoriul Marii Britanii), evitarea unor schimbări de trai majore care i-ar putea dăuna.
Mai mult, atât părinții (ambii), cât și bunicii trebuie să demonstreze că pot avea relații normale, care să nu-l afecteze negativ pe copil, că pot coopera, astfel încât fiecare să-și poată exercita drepturile și să-și îndeplinească obligațiile părintești firești.
În considerarea acestor aspecte, Tribunalul apreciază că, pentru început, este oportună vizitarea minorului de către reclamanți în Marea Britanie, doar în timpul zilei (sâmbăta și duminica, nu și în timpul nopții), între orele 10-18, în primul și al treilea week-end din fiecare lună.
Schimbarea acestui program, aparent restrictiv, poate fi obținută oricând, în măsura evoluției favorabile a relațiilor dintre părți, și dintre acestea și copil, după cum orice influență negativă asupra minorului poate antrena măsuri corespunzătoare din partea autorităților.
Pentru considerentele de fapt expuse, în temeiul art. 401 C.civ., art. 14 din Legea nr. 272/2004 și art. 480 C.proc.civ., Tribunalul va admite apelul formulat și va schimba în totalitate sentința primei instanțe, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamanților și stabilirii unui program de vizită a minorului conform celor mai sus expuse.
În temeiul art. 453 alin. 2 C.proc.civ., intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelanți la fond și în apel, constând în contravaloarea taxei de timbru.
| ← Condiţii.Desfiinţarea sentinţei. Măsuri preventive. | Drept civil. Minori și familie. Program vizită minor. → |
|---|
