Drept procesual civil. Competenţa. Acţiune în anularea deciziei emise în baza Legii nr. 10/2001, exercitată de un terţ vătămat în drepturile sale
| Comentarii |
|
Sentinţa nr. 26/DC din 24 iulie 2007
Prin Sentinţa civilă nr. 214/23.02.2007, pronunţată de Tribunalul Maramureş, sa dispus declinarea competenţei materiale de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantele G.C., C.E. şi R.A., în contradictoriu cu pârâţii ORAŞUL VIŞEU DE SUS , PRIN PRIMAR, C.I. şi C.V., în favoarea Judecătoriei Vişeu de Sus, motivat pe următoarele:
Prin cererea pe care au formulat-o reclamantele au solicitat anularea a două Dispoziţii emise în favoarea numiţilor C.I. şi C.G. în baza Legii nr. 10/2001, dispoziţii faţă de care reclamantele au calitatea de terţi, aceste dispoziţii constituind, în sensul art. 23 din Legea nr. 10/2001, titlu de proprietate în favoarea pârâţilor Covaci. Legea nr. 10/2001 nu conţine vreo dispoziţie de natură să atragă competenţa tribunalului în soluţionarea unei astfel de acţiuni, o atare competenţă revenind Judecătoriei Vişeu de Sus, conform art. 1 C.pr.civ..
Ca urmare a acestei declinări de competenţă cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătorie^ Vişeu de Sus sub acelaşi număr.
Prin Încheierea civilă nr. 1484/04.06.2007, pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus, s-a declinat competenţa de soluţionare a aceleiaşi acţiuni în favoarea Tribunalului Maramureş, constatându-se totodată existenţa conflictului negativ de competenţă.
În considerentele acestei încheieri s-a reţinut faptul că reclamantele nu au calitatea de terţi faţă de Dispoziţiile a căror nulitate o solicită, întrucât ele sunt fiice ale fostului proprietar tabular, calitate în care au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, s-a apreciat de către instanţa Judecătoriei Vişeu de Sus, că cererea proprietarului, de anulare a Dispoziţiei primarului, de atribuire a bunului proprietarului în favoarea unei alte persoane, este o cerere incidentală cererii sale de restituire în baza Legii nr. 10/2001, care atrage competenţa în primă instanţă a tribunalului.
Examinând prezentul conflict negativ de competenţă prin prisma actelor dosarului, a dispoziţiilor legale incidente în materie, în temeiul art. 22 alin. 5 C.pr.civ. Curtea urmează să stabilească în favoarea Judecătoriei Vişeu de Sus competenţa materială de soluţionare a prezentei acţiuni, având în vedere următoarele considerente :
Prin cererea introductivă de instanţă reclamantele au solicitat constatarea nulităţii a două Dispoziţii emise de Primarul oraşului Vişeu de Sus în baza Legii nr. 10/2001, ambele emise în favoarea numiţilor C.I. şi C.G., şi anume : Dispoziţia nr. 998/15.10.2002 şi Dispoziţia nr. 1009/28.10.2002.
Prin Dispoziţia nr. 998/15.10.2002 s-a soluţionat favorabil notificarea formulată de numiţii C.G. şi C.I. în baza Legii nr. 10/2001, în sensul că s-a aprobat în baza Legii nr.
1
10/2001 stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent în compensarea suprafeţei de 658 mp. teren, identificat prin CF nr. 3414 nr. top. 575/a/1/B şi CF nr. 2331 nr. top. 577/a/1 şi a 2 construcţii (case de locuit ), trecute în mod abuziv în proprietatea Statului Român înainte de 22 decembrie 1989 de la numiţii C.G. şi C.I., prin atribuirea suprafeţei de 450 mp. teren situat în Oraşul Vişeu de Sus, str. 22 decembrie, proprietate privată a Consiliului Local, identificat prin CF nr. 371 nr. top. 412/b, CF nr. 3072 nr. top. 413/a/2, CF nr. 6672 nr. top. 412/a şi CF nr. 6673 nr. top. 413/a/1.
Ulterior, prin Dispoziţia nr. 1009/28.10.2002 s-a dispus modificarea Dispoziţiei nr. 998/15.10.2002, astfel : „se aprobă stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent, în compensarea suprafeţei de 658 mp. şi două construcţii (case de locuit), identificată prin CF nr. 3414 nr. top. 575/a/1/b şi CF nr. 2331 nr. top. 577/a/1, trecute în proprietatea Statului în mod abuziv înainte de 22 decembrie 1989, numiţilor C.G. şi C.I., domiciliaţi în oraşul Vişeu de Sus, str. Aleea E., judeţul Maramureş, prin atribuirea în schimb a suprafeţei de 450 mp. din domeniul prival al oraşului, identificat prin CF nr. 8982 cu nr. top. 412/a/1, 412/b/1, 413/a/1/1 şi 413/a/2/1 a oraşului Vişeu de Sus”.
Prin urmare, prin cele două Dispoziţii atacate de reclamante, s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent, în baza legii nr. 10/2001, în favoarea unor persoane deposedate abuziv de Statul Român anterior anului 1989, persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în baza acestei Legi nr. 10/2001, C.G. şi C.I.
Reclamantele au aşadar calitatea de terţi faţă de cele două Dispoziţii, aşa cum corect a reţinut şi Tribunalul Maramureş, împrejurare raportat la care în nici un caz ele nu pot ataca cele două Dispoziţii în condiţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, redevenit art. 26 după republicarea acestei legi, şi aceasta pentru simplul motiv că legea nr. 10/2001 conferă o atare posibilitate doar persoanelor îndreptăţite în favoarea cărora a fost emisă respectiva dispoziţie sau decizie, iar nu şi unor terţe persoane.
Astfel, în redactarea iniţială a Legii nr. 10/2004, art. 24 alin. 7 şi 8 prevedea :
„(7) Dacă oferta este refuzată potrivit alin. (3), persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie decizia prevăzută la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.
(8) Competenţa de soluţionare revine secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare. Hotărârea tribunalului este supusă căilor legale de atac”.
După republicarea Legii nr. 10/2001, ca urmare a modificărilor ce i-au fost aduse prin Legea nr. 247/2005, prin O.U.G nr. 209/2005, prin Legea nr. 263/ 2006 şi prin Legea nr. 74/2007, art. 24 a devenit art. 26, prevăzând în alin. 3 că :
„ Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se afla sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii investite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare”.
Pe cale de consecinţă, doar persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, şi în favoarea căreia a fost emisă respectiva Decizie sau Dispoziţie, poate ataca în instanţă în condiţiile art. 24 alin. 7 şi 8 din Legea nr. 10/2001, redevenit art. 26 alin.3 după republicarea acestei legi, acea Dispoziţie sau Decizie, ipoteză în care într-adevăr competenţa materială de soluţionare ar reveni în primă instanţă tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare.
2
În schimb, în situaţia în care o Dispoziţie sau o Decizie, emisă în favoarea unei persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, este atacată de către o terţă persoană, alta decât cea în favoarea căreia a fost emisă Dispoziţia sau Decizia, cenzurarea legalităţii şi valabilităţii respectivei Decizii sau Dispoziţii se va putea face doar în condiţiile dreptului comun, iar în nici un caz în condiţiile procedurii speciale reglementate de legea nr. 10/2001.
Terţa persoană are la îndemână doar o acţiune în anulare (sau în constatarea nulităţii absolute) de drept comun, iar nicidecum o plângere întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, chiar dacă, prin ipoteză, terţa persoană ar fi emis pretenţii proprii cu privire la imobilul ce a făcut obiectul Deciziei sau Dispoziţiei atacate.
Cu atât mai mult, în situaţia în care terţul nu a emis pretenţii proprii în legătură cu imobilul ce a făcut obiectul Deciziei sau Dispoziţiei atacate — în speţă reclamantele solicitând prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 „despăgubiri pentru imobilele situate în Sighetu Marmaţiei, str. E., fost nr. 14, înscrise în CF nr. 7314”, iar nu pentru imobilul din CF nr. 8982 cu nr. top. 412/a/1, 412/b/1, 413/a/1/1 şi 413/a/2/1, singura cale pe care acesta poate ataca Decizia sau Dispoziţia este aceea a unei acţiuni anulare (sau în constatarea nulităţii absolute) de drept comun.
O atare acţiune în anulare (sau în constatarea nulităţii absolute) de drept comun este în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, conform art. 1 pct. 1 ( şi art. 2 pct. 1 lit. b C.pr.civ.), iar nicidecum în competenţa de primă instanţă a tribunalului ca instanţă specializată în soluţionarea litigiilor decurgând din art. 24 alin. 7 şi 8 din Legea nr. 10/2001, redevenit art. 26 alin.3 după republicare legii.
Este ştiut faptul că normele de competenţă sunt de strictă interpretare, astfel încât, în măsura în care prin dispoziţii legale speciale nu se prevede în mod expres competenţa materială a altei instanţe pentru soluţionarea în primă instanţă a unei anumite cereri, competenţa revine judecătoriei, aceasta fiind instanţa de drept comun în soluţionarea cauzelor în primă instanţă.
Dacă legiuitorul ar fi dorit, ar fi inserat în textul Legii nr. 10/2001 o dispoziţie expresă prin care să stabilească în favoarea tribunalului competenţa de soluţionare a acţiunilor în anulare (sau în constatarea nulităţii absolute) introduse de terţi împotriva deciziilor sau Dispoziţiilor emise în baza aceste legi.
Or, în lipsa unei dispoziţii speciale în acest sens, derogatorie de la dispoziţiile de drept comun în materie de competenţă, competenţa de soluţionare în primă instanţă a unei acţiuni în anulare (sau în constatarea nulităţii absolute) introduse de terţi împotriva deciziilor sau Dispoziţiilor emise în baza legii nr. 10/2001 revine judecătoriei, ca instanţă de drept comun.
Aşa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse şi a prevederilor art. 22 alin. 5 C.pr.civ., Curtea urmează să stabilească în favoarea Judecătoriei Vişeu de Sus competenţa de soluţionare a prezentei acţiuni.
| ← Acţiune de divorţ. Reclamant decedat în timpul recursului.... | Drept procesual civil. Competenţa. Acţiune întemeiată pe... → |
|---|
