Drept civil. Restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie a cetăţenilor români. Legea nr. 248/2005
| Comentarii |
|
Sentinţa nr. 262 din 4 septembrie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 608 din 9 iunie 2007 a Tribunalului Maramureş a fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia Generală de Paşapoarte, având ca obiect restrângerea dreptului la liberă circulaţie în Franţa al pârâtului C.A.B.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a avut în vedere următoarele:
Conform art. 6 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului şi Consiliului din data de 29 aprilie 2004, cetăţenii Uniunii Europene au dreptul de şedere pe teritoriul altui stat membru pe o perioadă de cel mult trei luni fără nici o altă condiţie sau formalitate.
Cum decizia de restrângere a dreptului la liberă circulaţie al unui cetăţean al Uniunii se poate lua doar pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, iar reclamanta nu a dovedit că pârâtul se află în una din situaţiile expres şi limitativ prevăzute de normele europene de natură să ducă la limitarea dreptului său la liberă circulaţie pe teritoriul unui alt stat al Uniunii, acţiunea trebuie respinsă.
11
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia Generală de Paşapoarte, solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acţiunii, deoarece:
- Dispoziţiile art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 erau incidente în cauză, ele circumscriindu-se situaţiilor expres şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie, respectiv apărarea securităţii naţionale şi a ordinii publice, libertatea circulaţiei cetăţenilor nu este absolută, fiind de văzut, în acest sens, că ea se poate fi supusă unor îngrădiri precum acelea stabilite de Legea nr. 248/2005.
- Tribunalul nu a interpretat sistematic legea română, prin raportare la obligaţiile care revin cetăţenilor români care părăsesc România, a căror nerespectare poate atrage restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie. De altfel, şi Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale stabilesc că drepturile omului, inclusiv cel la libera circulaţie, pot suferi restrângeri justificare de interesul public într-o societate democratică.
- În cauză, pârâtul a fost returnat de către autorităţile franceze, el recunoscând şederea ilegală pe teritoriul Franţei, precum şi că a lucrat fără forme legale în această ţară, ceea ce justifică returnarea lui în România.
- Legea nr. 157/2005, prin care a fost ratificat Tratatul privind aderarea Bulgariei şi României la Uniunea Europeană, reglementează, prin anexa nr. VII alin. 9, posibilitatea ca statele membre să deroge de la dispoziţiile art. 2 al Directivei.
- Prin restrângerea dreptului la libera circulaţie conform dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu se încalcă dispoziţiile dreptului comunitar privind libera circulaţie şi şedere a cetăţenilor Uniunii Europene ca drept reglementat prin Directiva 2004/38/CE, întrucât măsura restrângerii exercitării acestui drept se referă la propriul resortisant, cetăţean român, şi nu la resortisanţii altor state membre ale Uniunii.
Apelul este nefondat.
Aşa cum a arătat prima instanţă, Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004, recunoaşte dreptul cetăţenilor Uniunii de şedere pe teritoriul altui stat pe o perioadă de maximum trei luni fără nici o condiţie sau formalitate, câtă vreme posedă o carte de identitate sau un paşaport valabil.
Prin urmare, în interiorul perioadei de trei luni sus-arătate dreptul de şedere al unui cetăţean al Uniunii pe teritoriul unui stat membru nu ar putea fi, în principiu, limitat ori îngrădit, singurele atingeri ce-i pot fi aduse fiind acelea justificate prin motive de ordine publică, siguranţa publică sau sănătate publică.
Aceste motive de limitare presupun, însă, un caracter grav şi vădit serios al împrejurărilor de fapt, care, în concret, se afirmă că le-ar corespunde, ceea ce înseamnă că aplicarea lor la împrejurări ori tipuri de conduită care, în concret, nu sunt de natură a se circumscrie în mod riguros motivelor de ordine, siguranţă sau sănătate publică nu poate fi îngăduită.
În cauză este de văzut că pârâtul Criste Andrei Bogdan a intrat în Franţa în data de 04 mai 2007, iar în data de 14 mai 2007 a fost expulzat în România de autorităţile franceze.
Potrivit recunoaşterii pârâtului, el a fost reţinut de autorităţile franceze, în scopul expulzării, „la locul de muncă”, nerezultând că avea permis de muncă legal acordat sau că, în genere, întrunea condiţiile impuse de statul francez pentru a lucra în mod legal.
În raport de aceste elemente de fapt, Curtea înţelege a considera că împrejurarea potrivit căreia pârâtul lucra fără forme legale nu este una de o asemenea gravitate încât
12
să poată fi caracterizată ca interesând, în sensul amintitelor limitări ale dreptului la liberă circulaţie şi şedere, ordinea sau siguranţa publică în statul francez.
Prin urmare, câtă vreme pârâtul se afla în interiorul perioadei de 3 luni, faptul că a lucrat timp de câteva zile fără forme legale nu apare ca unul care, în concret, să justifice refuzul de a şedea ori circula în Franţa.
Dintr-o asemenea perspectivă, acţiunea reclamantei apare, într-adevăr, ca neîntemeiată, fiind corect respinsă de către Tribunal.
Nu pot fi primite susţinerile reclamantei întemeiate pe reglementările cuprinse în anexa nr. VII alin. 9 din Legea nr. 157/2005, căci acestea vizează, în sensul Tratatului de aderare, dreptul la muncă în condiţii legale. Or, pârâtul lucra ilegal în Franţa, astfel că el nu se putea situa sub incidenţa prevederilor în discuţie.
Este real că unui stat membru poate adopta norme prin care se creează o situaţie mai puţin favorabilă propriilor cetăţeni în comparaţie cu cetăţenii altor state membre, însă atâta vreme cât prin aplicarea prevederilor art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 se ajunge la restrângerea dreptului la liberă circulaţie într-un alt stat membru, punându-se în discuţie însăşi existenţa şi întinderea acestui drept, legea română nu poate avea prioritate de aplicare, căci ea ar tinde la a institui limite ce depăşesc, în ce-i priveşte pe cetăţeni români, graniţele proprii.
O altă abordare goleşte de conţinut noţiunea de drept la liberă circulaţie, fiind de reţinut şi că de pe temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. 3 din Constituţia României normele europene trebuie să prevaleze în raport cu cele interne atunci când sunt mai favorabile sub aspectul drepturilor sau libertăţilor recunoscute cetăţenilor.
Faţă de cele ce preced, apelul se va respinge în baza art. 296 Cod proc.civ.
| ← Drept civil. Restrângerea exercitării dreptului la libera... | Drept civil. Proprietatea. Legea nr. 10/2001 → |
|---|
