Necesitatea de a face dovada preluarii imobilului in perioada de referinta a legii pentru a beneficia de masuri reparatorii.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 147 din data de 21.02.2017
DOMENIU - Fond funciar.
Necesitatea de a face dovada preluarii imobilului in perioada de referinta a legii pentru a beneficia de masuri reparatorii.
Pentru a putea beneficia de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 18/1991, notificatorii trebuie să facă dovada, printre alte aspecte, și a faptului că acest teren a fost preluat de către stat în perioada de referință a legii și în mod abuziv. Aceasta proba poate fi facuta, intr-adevar, si prin dovedirea deținerii terenului de către stat la un moment dat ulterior anului 1945, ceea ce prezumă preluarea abuzivă, atâta timp cât statul însuși nu dovedește o modalitate de preluare fără caracter abuziv. In lipsa unor mijloace de proba concrete, inclusiv prezumtia decurgand din faptul detinerii terenului de catre stat mentionata mai sus, instanta de judecata nu poate intemeia insa o prezumtie judecatoreasca de preluare abuziva de catre stat in perioada de referinta doar intemeiat pe faptul de notorietate al efectuarii acestui gen de preluari in perioada regimului comunist si pe faptul ca nu s-a dovedit ca a avut loc o instrainare voluntara a terenului. Faptul notoriu al efectuarii unor preluari abuzive de catre statul comunist nu este suficient pentru a extrage o prezumtie judecatoreasaca in sensul ca intr-o anumita cauza concreta a operat o asemenea preluare.
( decizia civilă nr. 147/ 21 Februarie 2017 pronuntata de Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă )
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr. 24219/3/2015, la data de 29.06.2015, contestatorul DA în contradictoriu cu intimații Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Primăria Comunei Bordei Verde și Comisia Locală Comuna Bordei Verde, a solicitat anularea Deciziei de invalidare nr. /26.03.2015, obligarea CNCI la emiterea unei noi Decizii de validare a dosarului de despăgubiri nr. /FFCC și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din 25.11.2015 Tribunalul București a sesizat Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art.35 alin.1 din Legea nr.165/2013 prin raportare la dispozițiile art.16, 21 și 126 din Constituție, dispunându-se totodată suspendarea cauzei.
Prin decizia nr.43/9.02.2016 Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, cauza fiind repusă pe rol la termenul din 25.05.2016, termen la care instanța a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a intimaților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Primăria Comunei Bordei Verde și Comisia Locală Comuna Bordei Verde.
Prin sentința civilă nr. 963/01.07.2016 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, s-a respins acțiunea formulată de contestatorul DA, în contradictoriu cu intimații Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Tribunalul a constatat că prin Decizia nr. /26.03.2015, emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor s-a invalidat măsura acordării de despăgubiri stabilită prin Hotărârea Comisiei Județene Brăila nr.117/2007 de validare a propunerii Comisiei Locale Bordei Verde privind înscrierea suprafeței de 7,75 ha solicitată de pe urma autorului GG în anexa nr.23 la Regulamentul aprobat prin HG nr.890/2005 pe motiv că nu s-a putut stabili suprafața de teren de care autorul a fost deposedat, lipsind dovada preluării de către stat în perioada de referință legală.
Prin raportul de evaluare întocmit în procedura administrativă expertul a stabilit că valorarea terenului agricol extravilan în suprafață de 7,75 ha situat în județul Brăila localitatea Bordei Verde, sat Gabrielescu este în sumă de 81.582 lei.
Tribunalul a reținut că raportul de evaluare întocmit într-o astfel de procedură nu întrunește caracterele unui act administrativ de autoritate și nu poate conduce la concluzia că înregistrare a unui raport de evaluare la ANRP și lipsa formulării de obiecțiuni la acesta echivalează cu aprobarea raportului de către CCSD și cu atât mai puțin nu are semnificația de "dosar aprobat" în sensul legii.
În consecință, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin.1 din Legea nr.165/2013, ci cele ale art.41 alin. 5 coroborate cu cele ale art.21 și art. 1 alin. (2) din Legea nr.165/2013 astfel că pârâta nu era ținută de concluziile raportului și putea să emită o decizie de invalidare dacă în urma verificărilor efectuate constata că dosarul nu îndeplinește condițiile pentru stabilirea că solicitanții sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri.
În ceea ce privește motivul care au stat la baza emiterii deciziei de invalidare tribunalul constată că acesta este întemeiat.
În acest sens, tribunalul a constatat că la dosar a fost depus copie a registrului agricol al autorului solicitanților pentru perioada 1948-1951 în care GG figura cu suprafața de tern arabil de 7,75 ha.
De asemenea la dosar se regăsește adresa din partea Arhivelor Naționale în care se menționează că a fost identificat un tabel în care, pentru dosarul nr.2/1948, GG figura cu suprafața de tern arabil de 7,75 ha.
Din cele două înscrisuri rezultă că ultim evidență privind deținerea terenului pentru care se solicită despăgubiri este la nivelul anului 1951.
În ceea ce privește fila din registrul agricol pentru perioada 1951-1955 depusă de dosar tribunalul constată că acesta nu poate fi reținută ca fiind concludentă soluționării cauzei având în vedere că, pe de o parte poartă mențiunea ,,anulat, trecut la numărul 111,, precum și mențiunea ,, most,, din dreptul numelui GG , iar pe de altă parte având în vedere că acesta a decedat la în iunie 1952 cum susține chiar reclamantul în răspunsul la întâmpinare aflat la fila 201.
Tribunalul a mai constatat că la dosar nu a fost depusă fila din registru corespunzătoare numărului 111 pentru a se verifica dacă în urma decesului defunctului GG evidențierea terenului solicitat nu s-a făcut pentru perioada 1952-1955 pe numele moștenitorilor.
Pe de altă parte, prin adresa nr.4531/19.11.2015 Comisia Locală de Fond Funciar Bordei Verde comunică că GG nu figurează cu cerere de intrare în CAP (aspect explicabil având în vedere decesul intervenit în anul 1952) și că nu deține acte din care să rezulte că terenul Proprietatea domnului GG a fost înstrăinat sau confiscat.
Tribunalul a mai reținut că în raportul de expertiză invocat nu se menționează amplasamentul concret al terenului, ci se menționează doar că se găsește la aproximativ 1,1 km de centrul gospodăresc, ceea ce însemnă că pe o rază de 1,1 km terenul putea fi oriunde amplasat, iar prin adresa nr.539/2014 Comisia Locală de Fond Funciar Bordei Verde comunică că nu cunoaște vechiul amplasament al terenului în discuție. De altfel nici în ceea ce privește inspecția efectuată în raport nu se menționează că s-ar fi inspectat un teren anume.
Faptul că o anumită suprafața de teren nu mai apare în evidențele administrative pe numele unui anumite persoane nu semnifică în mod automat că respectiva suprafață a fost preluată de către stat, ci în egală măsură poate să se fie rezultatul, spre exemplu, al înstrăinării sau transmiteri într-o formă sau alta către moștenitori.
Tribunalul a mai reținut că depunerea dovezilor privind preluarea terenului de la autorul reclamantului prezenta importanță pentru soluționarea cererii de acordare de despăgubiri având în vedere că, pentru a beneficia de o astfel de despăgubire, reclamantul trebuia să dovedească că la data preluării terenul se mai afla în patrimoniul acestuia, cu atât mai mult cu cât decesul a intervenit potrivit susținerilor reclamantului în iunie 1952, ceea ce naște prezumția că ulterior decesului terenul a fost evidențiat pe numele moștenitorilor.
În consecință, având în vedere că lipsește dovada preluării de către stat a terenului pentru care se solicită despăgubiri de la defunctul GG, tribunalul văzând și dispozițiile art.35 din Legea 165/2013 a respins acțiunea formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat, in termen legal, prezentul apel apelantul reclamant DA.
În motivarea apelului s-au invocat, în esență, următoarele:
Tribunalul nu a ținut cont de faptul că începând cu anul 2007 apelantul trimitea scrisori către ANRP și Primăria comunei Bordei Verde de trei - patru ori pe an prin care solicita lămuriri privind dosarul de despăgubire, iar răspunsurile primite erau în sensul că singurele probleme sunt referitor la moștenitorii numitului GA și copii ale actelor de identitate ale moștenitorilor lui GG, de faptul că ANRP a hotărât evaluarea imobilului și expertiza a fost efectuată, cineva plătind onorariul expertului, nu s-a aprobat interogatoriul intimaților care ar fi putut lămuri în mare marte problemele din dosar, primăria și ANRP nu i-au adus la cunoștință cu ce acte trebuia completat dosarul decât în urma demersurilor apelantului nu se ține cont de anumite înscrisuri , anume adresa nr. 36667/2014 emisă de Primăria Bordei Vale, adresa nr. 2925/2015 emisă de Comisia Locală de Fond Funciar, adresa nr. 6009/DFF/2014 emisă de ANRP, nu se ține cont de răspunsurile date de SCAN Brăila, de Primăria Bordei Vale, de Primăria Făurei prin care se confirmă că nu există nici un act din care să rezulte că GG ar fi înstrăinat terenul sau i s-ar fi confiscat sau expropriat de către regimul comunist, nu s-a ținut cont de faptul că în presa ulterioară lui decembrie 1989 s-a dovedit că regimul comunist a făcut o colectivizare forțată fără ca să se semneze documente în acest sens, nu există înscrisuri doveditoare care să ateste predarea terenului înscris în testamentul întocmit de GG la stat sau că moștenitorii au fost expropriați.
Se susține că suprafețele înscrise în testament nu au fost solicitate de moștenitorii înscriși în testament în baza Legii nr. 18/1991 și se susține drept concluzie că întrucât terenul de 7,75 ha a fost împărțit la un număr mare de moștenitori și având în vedere că aceștia trebuiau să cedeze terenul și să se înscrie în CAP și erau săraci și neștiutori de carte, nu au mai făcut dezbatere succesorală, astfel încât întreaga suprafață de teren a intrat în posesia statului fără a se mai întocmi acte.
Se susține că terenurile nici nu puteau fi înstrăinate, de vreme ce nu s-a făcut dezbatere succesorală și oricum nu le cumpăra nimeni, întrucât trebuiau cedate statului prin înscrierea la CAP și că în sprijinul acestor susțineri vine și faptul că descendenții moștenitorilor trecuți în testament nu cunoșteau faptul că există testamentul bunicului lor GG și de aceea nici nu au formulat cerere în baza Legii nr. 18/1991.
Soluționând apelul declarat, în raport de mijloacele de probă administrate și de criticile formulate, Curtea îl constată nefondat și, în baza art. 480 Cod procedură civilă, îl va respinge ca atare.
Curtea constată că procedura de recunoaștere a drepturilor la măsuri reparatorii nu poate fi considerată finalizată decât la momentul emiterii titlului de despăgubire și până la acest moment notificatorul nu are un drept definitiv câștigat, în acest fel tranșând Curtea Constituțională prin decizia nr. 269/ 2014.
Prin această decizie s-a statuat că invalidarea deciziilor emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii nu pune in discutie ";atingeri aduse unui drept câștigat, câtă vreme decizia/dispoziția entității învestite cu soluționarea notificării, conținând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptățite la restituire. Aceasta, deoarece până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor — conform Legii nr. 247/2005 — sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor — ulterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013-persoana îndreptățită la restituire are o simplă expectanță de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanță izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte. În plus, Curtea observă că deciziile autorităților administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanței de judecată, singura care este competentă să se pronunțe în mod definitiv asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate, potrivit art.35 alin.(3) din Legea nr.165/2013, putând dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii";.
De aceea, este irelevant juridic faptul că pe durata a mai mulți ani instituțiile cu atribuții în soluționarea notificării nu au relevat lipsa probelor care au condus în final la respingerea notificării (la invalidarea măsurii de acordare de despăgubiri), întrucât conform Legii nr. 165/2013 ANRP are drept atribuție legală verificarea finală a dreptului de proprietate și a întinderii acestuia, putând dispune invalidarea deciziei/dispoziției anterior emisă de către unitatea deținătoare, fără ca în acest fel să se aducă atingere unor drepturi câștigate.
Curtea constata ca era neutilă administrarea probei cu interogatoriu, întrucât toate datele relevante referitoare la situația celor 7,75 ha teren reieșea din actele administrate în cauză (respectiv evidențele din registrele și arhivele instituțiilor referitoare la situația proprietății în discuție, modul de preluare de către stat etc.).
În ce privește conținutul adreselor invocate de către apelant, Curtea constată că acestea nu lămuresc aspectele a căror probă nu s-a făcut în cauza.
Astfel, Curtea constată că pentru a putea beneficia de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 18/1991, notificatorii trebuiau să facă dovada dreptului de proprietate al autorului lor și a faptului că acest teren a fost preluat de către stat în perioada de referință a legii și în mod abuziv.
Dacă nu s-a pus în discuție dovada dreptului de proprietate al autorului notificatorilor până la nivelul anilor 1952, acesta figurând într-adevăr în registrul agricol pentru perioada 1948 - 1951 ca fiind proprietar al terenului arabil de 7,75 ha, dupa cum si in registrul agricol pentru perioada 1951-1955 figureaza aceeasi persoana, facand proba in favoarea dreptului de proprietate al autorului GG pana in anul decesului 1952 si a mostenitorilor acestuia dupa anul decesului 1952 si pana in anul 1955, Curtea constată că nu s-a probat faptul preluării abuzive de către statul comunist în perioada de referință a Legii nr. 18/1991.
Astfel, toate inscrisurile administrate sunt in sensul ca nu s-a regasit vreo evidenta care sa ateste preluarea de catre CAP sau in orice alt mod a terenului de catre stat.
Asadar, cu inscrisurile administrate nu s-a făcut dovada preluării de către stat a terenului, fostă proprietate a autorului apelantului, și cu atât mai mult dovada că această preluare a avut loc abuziv în perioada de referință a Legii nr.18/1991.
Pe de alta parte, Curtea constata ca nu s-a facut in cauza proba amplasamentului exact al terenului obiect al dreptului de proprietate al autorului notificatorilor, actele administrate, respectiv fisa din registrul agricol si relatiile comunicate din evidentele autoritatilor facand doar mentiune ca terenul era arabil situat in satul Gabrielescu, Jud. Braila.
În ce privește raportul de evaluare întocmit pentru imobil (f. 16 și următoarele dosar fond) acesta nu are la baza vreun reper care sa identifice amplasamentul fostei proprietati, iar, pe de alta parte, Curtea constată că acest raport a avut drept obiectiv și este relevant doar cu privire la evaluarea terenului, nu și cu privire la stabilirea corespondenței dintre terenul înscris în registrul agricol pe numele lui GG și terenul avut în vedere în cadrul acestei evaluări.
Așa fiind, nu poate fi reținută această modalitate de stabilire a fostului amplasament.
Se constata ca insusi notificatorii in declaratii scrise date atesta ca nu cunosc fostul amplasament al terenului proprietatea autorului lor ( f. 134, 139 dosar fond )
Atata timp cât nu s-a stabilit, pe baza probatoriului, care este amplasamentul fostei proprietăți a numitului GG, în mod logic nu poate fi stabilit nici faptul că acesta a fost preluat de către stat și, de asemenea, în mod logic nu se pune problema stabilirii perioadei de referință a acestei preluări și a caracterului său abuziv.
Într-adevăr, de principiu, deținerea terenului de către stat la un moment dat ulterior anului 1945 prezumă preluarea abuzivă, atâta timp cât statul însuși nu dovedește o modalitate de preluare fără caracter abuziv.
În cauză, însă, nu poate fi aplicată această prezumție, atâta timp cât nu se dovedește situația de fapt a ocupării terenului de către stat, consecință firească a faptului că nu s-a dovedit amplasamentul fostei proprietăți.
De aceea, este corectă sub acest aspect, atât reținerea tribunalului, cât și motivarea CNCI făcută prin decizia de invalidare, în sensul că nu s-a făcut dovada preluării terenului de către stat în perioada de referință a Legii nr. 18/1991.
Curtea nu poate intemeia o prezumtie judecatoreasca de preluare abuziva de catre stat in perioada de referinta a terenului, asa cum solicita apelantul, intemeiat pe faptul de notorietate al efectuarii acestui gen de preluari in perioada regimului comunist si pe faptul ca nu s-a putut dovedi nici ca a avut loc vreo instrainare voluntara a terenului de catre autorii notificatorilor, intrucat aceasta prezumtie nu ar fi sustinuta de fapte concrete si care sa o faca credibila. Faptul notoriu al efectuarii unor preluari abuzive de catre statul comunist nu este suficient pentru a extrage o prezumtie judecatoreasaca in sensul ca in cauza de fata a operat o asemenea preluare, iar in ce priveste inexistenta vreunei evidente referitoare la vreo instrainare efectuata de autorii reclamantului situatia este aceeasi, acest fapt nefiind suficient in logica juridica pentru a intemeia o prezumtie judecatoreasca cu valoare de mijloc de proba.
Curtea constată si că toate aceste aspecte a căror probă trebuia făcută în cauză, anume probele referitoare la stabilirea amplasamentului fostei proprietăți și dovada preluării de către stat în perioada de referință a Legii nr. 18/1991 și a caracterului abuziv al acestei preluări, cădeau în sarcina notificatorilor.
Pentru aceste motive, vazand ca sentinta apelata este temeinica si legala in raport de mijloacele de proba administrate, în baza art. 480 Cod procedură civilă, va fi respins apelul, ca nefondat .
| ← Drept procesual civil. nerespectarea termenului stabilit de... | Legea nr. 165/ 2013. notiunea de dosar aprobat in contextul art.... → |
|---|
